Mihai Eminescu, Opere vol IX, Publicistica

194că, fiind respinşi în ziua întâia de artileria sârbească , au început atacul a doua zi cu o însemnată precovârşire de puteri(80.000 oameni) şi că Horvatovici a fost silit a se retrage şi a ocupa la Gaglova , lângă Crusevaţ , alte poziţii. Mijloacelesârbeşti în trupe şi material, zice telegrama, n-au putut rezista mai mult covârşitoarei puteri a inamicului. În aceste luptesârbii au avut 6000 morţi şi răniţi.Prin urmare rumperea în două a armatei sârbeşti este fapt îndeplinit. Horvatovici s-au retras spre Cruşevaţ.Cernaief spre Deligrad, iar cel dentâi e urmărit de încet - propăşitoarea armată turcească. Totodată telegrame dinsorginte turcească anunţă că în urma pierderilor de lângă pârăul Dgiunisca sârbii au părăsit de bunăvoie în noaptea deluni spre marţi oraşul Alexinaţ, se vede că spre a-l feri de ruină şi bombardament . Materialul de război şi tunurile aufost duse în toată graba la Deligrad. Principele Milan se află în Paracin. Turburarea estremă produsă prin pierderilepoziţiilor de la Djiunis s-au mai liniştit puţin, activitatea cunoscută s-au îndoit şi s-au chemat sub drapel toţi bărbaţiicâţi au mai rămas neînrolaţi de la vârsta de 15 ani începând până la cea de 60 de ani.Pe când sârbii merg rău, muntenegrinii merg bine. După luarea fortului Medun, ei au încunjurat acum Podgoriţa,pe care-o bombardează cu tunurile turceşti luate de la Medun. Trupele care împresurase Medunul au intrat în Albania.[24 octombrie 1876][„NETĂGĂDUIT CĂ ISTORIA..."]NETĂGĂDUIT că istoria Rusiei, studiată în legătura ei de cauze şi efecte, ni va arăta un fel de unitate dedezvoltare precum n-o întâlnim la un alt popor. La popoarele mari ale Europei observăm mai cu samă un fel deslăbitoare lupte interne; oricât de însemnate ar fi succesele lor în afară, înlăuntru reapare după încheierea oricărei păcisămânţa vecinic vie a dezbinării; afară de-aceea statele europene, de câte ori sunt bătute, îşi mută oarecum curentul loristoric, văd lucrurile cu alţi ochi decum le văzuse mai înainte. N-are cineva decât să privească la Francia de astăzipentru a constata că ea, în politica ei în afară, nu mai este Francia lui Napoleon al III-lea . Tot astfel,prin războiul de la 1866 painjinişul istoric de planuri al Casei de Austria au suferit o ruptură atât de mare încât nici numai samănă cu dispoziţia de mai înainte a firelor diplomatice şi războinice. C-un cuvânt statele Europei lucrează în modcazuistic , se schimbă în afară cu orice schimbare dinlăuntru, nu au acea fixitate energică pe care-o manifestează Rusia.Această din urmă putere este poate unica care, bătând , s-au lăţit, bătută, n-au pierdut nimic, sau aproape nimic, căciînlăuntrul ei toate s-au făcut pe încetul, fără nici un fel de săritură ; nici o bătălie pierdută n-a făcut-o să piardă ţintafixată înainte de-o mie de ani încă, ea nu vede cu alţi ochi decât cu aceiaşi pe care-i avea la întemeiarea uriaşei saleputeri.De la întemeierea dinastiei scandinave de către Rurik (862 d. Chr .), de la mutarea capitalei din Novgorod laChiev , de la războaiele cu împăraţii bizantini durează această tragere de inimă a slavilor pentru Ţarigrad şi, precumRoma era cuibul de aur spre care trăgeau popoarele vechi germanice, tot astfel Roma nouă sau Ţarigradul au fost visulneîmbătrânit al slavilor de nord.Din secolul al 13-lea pân - la a 15-lea domnia tatarilor întunecă istoria rusească, dar îndată ce, cu Tamerlan , auintrat discordia între aceştia, Ivan Vasilievici (1462 — 1503) aduna într-o singură mână hăţurile triburilor ruseşti.Acesta a luat în căsătorie o princesă bizantină (ca şi Vladislav I la 1015) şi toată politica a consistat în unificareastatului, pe care Ivan al IV-lea cel Cumplit o şi aduce la îndeplinire cu toate mijloacele. Deodată cu întărirea ideiistatului se începe însă şi o politică esterioară care-a consistat în folosirea de toate dezbinările popoarelor străine, dinsumuţarea chiar a acestora unul împrotiva altuia.După stingerea dinastiei lui Rurik cu Fedor I (1598) şi după câţiva dinaşti aleşi, urmă la 1613 dinastiaRomanovilor , care au continuat întru toate politica de unitate înlăuntru, cucerire în afară şi mai cu samă înduşmănireaîntre ei a inamicilor Rusie . Pe atunci Polonia şi Suedia erau puteri mari în Europa, cu toate acestea Alexei , tatăl luiPetru cel Mare, au izbutit a înduşmăni aceste două state şi a culege foloase . Când electorul Frideric Vilhelm deBrandenburg se coaliză cu Suedia pentru a scăpa Prusia de sub suveranitatea polonă, ţariul cuceri Smolensk şi Severiade la poloni şi aduse pe cazacii din sud sub ascultarea sa. E de prisos de a arăta cum Svedia şi Polonia şi-au topitputerile între ele şi cum Rusia a câştigat însemnate şi mari provinţii de la amândouă şi cum mai târziu Polonia a fostîmpărţită de către ea.Dar nu era pierdut din ochi nici Imperiul bizantin. Austria câştigase pe acest teren mult. Cu toate acestea videm