Mihai Eminescu, Opere vol IX, Publicistica

19Sînt idei care umplu paginile eminesciene cu tumultul şi corozivitatea lor satirică. Şi nu numai din aceastăperioadă. În Repertoriul nostru teatral, tînărul Eminescu atrăsese atenţia că ,,atmosfera Europei întregi e infectată decorupţiune şi de frivolitate", teatrul e o instituţiune ce în ,,partea ei cea mai mare e aşa de decăzută" şi de ,,cuprinsă degangrenă", pledîndu-se pentru evitarea greşelii ,,în care a căzut lumea toată". ,,Să nu ne folosim de împregiurarea ceaîn sine favorabilă cumcă simţul poporului nostru e încă vergin şi necorupt de veninul farselor şi a operelor franceze şinemţeşti?".Şi mai tîrziu, fidel concepţiei organiciste, Eminescu va exalta vîrsta tînără a organismului nostru social, cucalităţile de rigoare, în raport cu vîrsta decăzută, decrepită a acelor ţări care ,,au trecut prin o înaltă civilizaţie şi prinurmare corupţie şi cari în decursul vieţii lor şi-au pierdut de-a pururea zestrea sănătăţii fizice şi morale".Se înţelege de la sine, critica nu vizează numai fenomenele morale sau cultural-artistice, ci înseşi temeliilecivilizaţiei burgheze. Conferinţa Influenţa austriacă asupra românilor din Principate — adevărat program politic,rostit odată cu stabilirea la Iaşi — este, în acest sens, pilduitoare. Eminescu va face o ,,radiografiere" nemiloasă amult elogiatei democraţii a statelor occidentale, smulgînd măştile cu o virulenţă polemică pe care n-o mai întîlnimdecît la socialişti. De fapt şi argumentele sale sînt asemănătoare, chiar dacă exprimate de pe o poziţie distinctă.Libertatea şi egalitatea? Simple fraze menite să ascundă „esploatarea neomenoasă a unei clase prin alta". Capitolul,,esploatării unei ţări prin altele, adeseori prin toate la un loc" îl exemplifică prin mult adorata de junimişti Anglie. S-ar părea că fac excepţie „Sviţera" şi Statele Unite, dar ,,par numai", Elveţia trăind de pe urma exportului industrial şiprin turism — unde cei bogaţi vin ,,să cheltuiască sudoarea fabricei şi a ţăranilor" —, iar cît priveşte America, eapune acum ,,preriile" la dispoziţia „clasei desmoşteniţilor", ,,s-o vedem cînd s-o împlea".Citînd şi alte exemple din istoria statelor occidentale care demască substratul lozincii de libertate — nu sîntuitaţi nici germanii, care cereau regelui ,,o cartă a libertăţii", vizînd, în realitate, ,,libertatea de a-şi dezbrăca ţăranii şide a-i spînzura" —, Eminescu explodează, în expresii dure şi de o netăgăduită forţă aforistică: ,,Libertatea e libertateade a esploata, egalitatea e egalitate[a] de a deveni tiran ca şi vecinul meu, fraternitatea — un moft ilustrat deguilotină". Cît de adîncă îi era această convingere o demonstrează repetarea formulei în articole scrise la ani diferiţi— libertatea este pentru popor „sinonimă cu libertatea de a muri în mizerie" 30 .Unii au văzut aici doar o atitudine polemică la adresa principiilor Partidului liberal 31 . Eroarea comisă sare înochi, raza de laser a criticii eminesciene pătrunzînd mult mai adînc, în substratul social al societăţii exploatatoare.Singur, dealtfel, a precizat: ,,A afirma că «liberalism » sau « conservatism » de principii poate lecui o asemenea starede lucruri este, ierte-mi-se, o credinţă uşoară". Şi mai înainte: ,,Nu dar în principii, ori în abaterea de la ele consistărăul. El e mai adînc; e social înainte de toate; din răul social a rezultat declanşarea şi relele economice, din acesteademoralizarea deplină a societăţii româneşti". În esenţă, după Eminescu, nu pot exista libertate şi egalitate reală întrunstat în care există oameni bogaţi şi „oameni mizeri", sau, cum spune el, într-un limbaj „socialist": ,,Căci omul areatîta libertate şi egalitate pe cîtă avere are. Iar cel sărac e totdeauna sclav şi totdeauna neegal cu cel ce stă deasupralui".Repetăm cele spuse mai înainte: raţional, poetul ştie că nimic nu fiinţează etern, că noul mod de viaţă estelegitimat istoriceşte, dar, din adîncul fiinţei sale, se revoltă în faţa civilizaţiei burgheze, în care vede un cumul alnefericirilor, impunerea silnică. a unei_________________30M. Eminescu, Opera politică, ediţia citată, vol. II, p. 375.31Recenzînd, la timpul său, studiul lui D. Murăraşu Naţionalismul lui Eminescu, Perpessicius se opunea, pe bună dreptate,viziunii unilaterale în interpretarea polemicilor eminesciene cu liberalii: „Racilele în care izbea Eminescu nu erau ale întregii vieţipolitice, ca şi astăzi ? Să-i fi păsat lui, chiar pînă într-atîta, de Hecuba conservatoare ? Şi cine garantează, că atîta din vehemenţa luiîmpotriva «roşilor» nu traducea sentimentele ce trebuiau tăcute, împotriva albilor împotriva cloacei politice îndeobşte?" (Opere, 5,Ed. Minerva, Bucureşti, 1972, p. 340).,,lumi a mizeriei şi a durerii". De aici salturile de umoare, contrazicerile formale, încercările de a găsi o cale de mijloc.Într-un articol din ,,Timpul" consemnează, cu luciditate, primejdiile pe care le conţin în sine, deopotrivă, liberalismulşi conservatorismul — acesta din urmă ,,poate ajunge într-adevăr la osificarea statului" —, opinînd că ,,între acestedouă extreme e poate meşteşugul adevăratei politici" 32 .Altădată, subliniind, pentru a mia oară, că a fost totdeauna nu „contra libertăţii, nu contra egalităţii, ci contraabuzului ce se face de libertate şi egalitate", ajunge să afirme: ,,Nu ne sfiim nici acum a declara fără şovăire căsusţinem ideile liberale", cu precizarea imediată: ,,Numai pe cît ele nu produc o perturbaţiune în dezvoltarea noastrănaţională şi numai pe cît ele nu ne împing spre forme de vieţuiri străine de firea poporului românesc" 33 .Meandrele gazetăriei sale vor facilita şi rostirea unor fraze concesive la adresa formelor noi, acceptate la modul