Mihai Eminescu, Opere vol IX, Publicistica

17spiritului, ci a naturii reprezentate în el".În consideraţiile sale despre „filozofia teoretică", criticul a analizat pe larg naturismul eminescian — împinspînă acolo încît se ia ca model ,,statul" albinelor —, ca şi faptul că ,,la Eminescu naturalismul se converteşte de-adreptul în pozitivism". Investigînd sursele culturii poetului, reţinea fervoarea ştiinţifică, ce-l făcea să elogieze înarticolele sale concepţia organicistă a lui Goethe şi Lamarck, ca şi cea ,,a diferenţierii şi a evoluţiei, teorie atît desplendid dezvoltată de Darwin" 25 .Amintim toate acestea deoarece epoca de mare avînt ştiinţific îşi pune pecetea indelebilă asupra viziuniieminesciene încă dintru începuturi, explicînd modul tiranic (şi pozitivist) în care concepe relaţiile cauzale dintrefenomene, acordîndu-i rolul unei fatalităţi.Încă din articolul despre Ecuilibrul, Eminescu statuase că orice fenomen este ,,un rezultat neapărat,neînlăturabil al unei cauze anterioare, asemenea cum din calculul cert a două cifre iese un rezultat neapărat, ce nu sepoate schimba fără amestecarea unui element arbitrariu ori neraţiunal". Ceea ce, în 1883, va însemna, aplicat îndomeniul istoriei: ,,Marile evenimente istorice, războaie care zguduie omenirea, deşi par a atîrna de decretul unuiindivid, sînt cu toate acestea tot atît de inevitabile ca şi un eveniment în constelaţia cerească...", deoarece,,evenimentele de pe pămînt se-ntîmplă într-un şir, pare că de mai înainte determinat".Dar, dacă e aşa, dacă tot ceea ce se întîmplă în viaţa societăţii este expresia unei necesităţi inexorabile, cuforţa unei predestinări, atunci ,,formele noi" ivite în Occident nu-şi găsesc şi ele deplina lor legitimitate? Eminescunu neagă concluzia acestui silogism, numai că tinde a-i accepta evidenţa doar în perimetrul ţărilor respective, carebeneficiază de o îndelungată dezvoltare industrială si ca atare de o altă configurare a condiţiilor interne, prilej pentrua combate teoriile ce pretind a avea o aplicabilitate universală, indiferent de condiţiile de loc si de timp, şi de a oferiun remediu tuturor relelor, aidoma acelor şarlatani care se laudă că au găsit leacul ,,pentru toate bolile".Preocupîndu-se să prezinte în ,,Timpul": ,,Studii asupra situaţiei", va începe cu discutarea ideii de program,desolidarizîndu-se de acele sisteme politice care, nefiind „conforme cu sentimentele şi aspiraţiunile ţării", nu sîntdecît „productul unei imaginaţii fecunde".Ignorarea ,,principiului fundamental" că ,,orice politică practică nu poate lucra decît cu elementele care-i sîntdate" duce la construcţii fanteziste, care amintesc de ,,scrierile regelui Iacob al Angliei, de Utopia lui Thomas Morus,de statul ideal al lui Plato, de Contractul social al lui Jean Jacques Rousseau" 25 .Nu ne îndoim că felul în care Eminescu reclamă adevărul concret al oricărei teorii dezvăluie influenţe aleşcolii istorice germane. Specialiştii l-au menţionat, bunăoară, pe Gustav Schmoller, cu o amplă audienţă în mediileuniversitare frecventate de tînărul poet, care cerea înlocuirea metodei speculative clasice cu cea empirică,întreprinzînd o analiză istorică a fenomenelor economice. Poate fi amintită şi şcoala istorică engleză, ai căreireprezentanţi îi găsim citaţi în însemnările sale.Problema a fost prea amănunţit discutată pentru a mai insista. Eminescu era îndreptăţit, aşadar, ca, răspunzîndacuzaţiilor ce se aduceau articolelor din „Timpul" de___________25M. Eminescu, Opera politică, ediţia I. Creţu, Ed. "Cugetarea", vol. II, p. 342.26Ibidem, p. 32.,,reacţionarism", prin urmare acuzînd o viziune învechită, retardată, să demonstreze, dimpotrivă, caracterul lormodern şi, în schimb, anacronismul ideilor liberale, din punctul de vedere al sincronismului cu evoluţia concepţiilorştiinţifice. ,,Ideile liberale despre stat şi despre om sînt vechi. Ele sînt din veacul al şaptesprezecelea şi aloptsprezecelea, pe cînd inducţiunea amănunţită în studiul naturii era incompletă, pe cînd i se dedea omului, deci şistatelor, o poziţie cu totul excepţională în ordinea naturii, pe cînd ideea unităţii vieţii organice nu era încă presupusă,necum dovedită". Iar mai departe: „Maniera noastră de a vedea e pe deplin modernă; pentru noi statul e un obiect alnaturii, care trebuie studiat în mod individual, cu istoria, cu obiceiurile, cu rasa, cu natura teritoriului său, toateacestea deosebite şi neatîrnînd cîtuşi de puţin de la liberul arbitru al indivizilor din cari, într-un moment dat, secompune societatea".,,Adversarii politici" folosesc eticheta de ,,reacţionar", fără a-i înţelege conţinutul. ÎnApus, reacţiunea ,,are drept ideal un stadiu al societăţii, o vîrstă oarecum: stadiulfeudalităţii". Spiritul ei este unul „staţionar", ,,nu face nici o concesie dezvoltării internea societăţii". Eminescu declară însă că este pentru ,,orice concesie", cu condiţia de a se„împăca cu existenţa statului naţional", de a fi ,,indicată de mersul normal al dezvoltăriinaţionale". Trecutul, stadiul feudalităţii? ,,Întrucît acel stadiu conţine însă elemente deadevăr, elemente de ordine naturală a lucrurilor, noi o admitem, întrucît nu, nu" 27 . Cuaceasta ajungem la ceea ce reprezintă piatra unghiulară a concepţiei evoluţioniste