Mihai Eminescu, Opere vol IX, Publicistica

162Dr. Hermann Rohling care, după ce fusese profesor de teologie în Münster, a trecut apoi în America, unde adezvoltat o însemnată activitate întru crearea de institute catolice de creştere, a publicat în a. 1875, în San-Louis, oscriere intitulată „Antihristşi sfârşitul lumei". În ea d-rul dovedeşte, din scrierile sfinţilor părinţi şi ale altor teologi, că Antihrist se va naşte încele dentâi zecenii ale secolului viitor, deci între 1900 — 1910. El va fi mai întâi un principe mic, dar apoi va devenisultan turcesc şi va supune repede tot Occidentul. Cu această ocazie el va preface domul din Colonia în grajdi de cai. Înurma acestora el îşi va supune pământul întreg. Venirea lui Antihrist a fost împiedecată — zice autorul — prin existenţaSfântului Imperiu Roman. Acesta a fost înlăturat de fapt în a. 1810, în 1866 a pierit până şi umbra lui, deci nu se maiopune nimica venirei lui Antihrist. Ea va fi precedată de un război universal, care va devasta însă mai cu samă Europa,apoi se va naşte un întuneric material ce va dura mai multe zile. Prin acesta vor pluti cete de demoni, cari vor zugrumape contrarii bisericei. Mai mulţi sfinţi părinţi sfătuiesc că în această noapte vor fi de mare folos rugăciunea cătră îngeri,cătră regina îngerilor şi aprinderea de făclii sfinţite. Tot în această vreme se vor ivi oameni apostolici, cari vor boteza144.000 de evrei. După ce se vor întâmpla aceste toate, va veni abia Antihrist. — D-rul Rohling, care scrie toateacestea, este în prezent profesor de teologie la Universitatea din Praga.[3 septembrie 1876]LĂMURIRECurierul intereselor generale cere lămuriri cum de noi am răspuns la notificarea Turciei făr' a aştepta replicaoficială a onor. minister de esterne. Spus - am noi totdeauna că redacţia acelei foi are nevoie de învăţătură ca să poatădeosebi lucrurile. Eh bien! scump elev, iată cum stă treaba. Notificarea pe care am publicat - o într-adins între diversenu este de natură diplomatică, nu i se poate atribui caracter oficial, căci nu vine de la ministeriul de esterne al Turciei, cieste o circulară ,,cătră prefecţi" cum am zice a ministrului turcesc de interne. Prin urmare trebuie considerată ca nulă şineavenită, căci forma, oficiul de la care emanează cuprinsul ei esclud de mai nainte orice răspuns. Ea poate provoca celmult o ceartă diplomatică între ministerul nostru de esterne şi ministeriul de esterne turcesc, al cărei obiect n-ar fi însănotificarea în sine, ci necuviinţa amploiaţilor turceşti.Afară de aceea, această notificare, să fi venit chiar de la ministerul de esterne al Turciei, ea se consideră ca nulăşi neavenită, fiind adresată „Coroanei"; şi, pentru Coroana României, vizirii şi muftii sunt turci tot atât de pahotnici caşi cel care ni cere lămuririle de faţă. Prin urmare între orice ,,liude" şi Coroană nu poate avea loc aşa nitam-nizamcorespondenţă diplomatică — căci nu poate avea loc în nici un caz. Ce s-ar zice oare dacă într-o bună dimineaţa unredactor oarecare s-ar drapa în paşă turcesc (l-ar crede toată lumea după mutră) ş-ar începe-a da poronci în numelesultanului? Acest turc ,,novissimi generis" ar fi cel mult competent de a intra direct în corespondenţă cu craii dinîmpărăţia Goliei, dar nu cu suverana maiestate a unui popor. Ei bine, tot atâta competenţă are un vizir de-a se adresa înmod direct cătră suveranul unei naţii. C-un cuvânt : vizirii, muftii, kadii mari şi mici, în actele lor care trec pestegraniţă, sunt persoana private cari pot fi pedepsite în mod disciplinar pentru o necuviinţă comisă, dar aceste necuviinţenu pot ajunge niciodată la culmea asupra căreia se aruncă, nici pot fi considerate ca acte oficiale între stat şi stat. Luarealor în râs nici ucide prestigiul unei foi de publicaţii judecătoreşti, nici compromit pe guvernul sub care apare — ci serăspunde numai la necuviinţa unui supus turcesc (fie acela chiar vizir) prin meritata ironie a unui supus românesc.Din fericire însă o asemenea procedură vis-a-vis de demnitarul turcesc este acuma de prisos, de vreme cecomunicatul, reprodus după n-rul din 1/13 septemvrie al Monitorului arată că necuviinţa despre care a fost vorba nu s-au întâmplat de loc.[3 septembrie 1876]DE PE CÂMPUL DE RĂZBOI[„SUB DATA DE 11 SEPTEM...."]