Mihai Eminescu, Opere vol IX, Publicistica

16fiinţei naţionale. .Este interesant să remarcăm că acest pericol pîndeşte şi popoarele slave din sudul Dunării, datorită reformeiconstituţionale ce se preconizează a avea loc pe cuprinsul Imperiului otoman.Odată cu această reformă şi ,,cu introducerea nivelatorului costum european — o precizăm de pe acum — sevor stinge aproape toţi breslaşii, cari produceau pîn-acum obiectele trebuitoare clasei de mijloc, şi vor fi înlocuiţirepede-repede prin emigranţi europeni, cari vor pune mîna pe meserii acolo, ca şi la noi". Rezultatul? ,,Peste un secolesterminarea fizică a raselor slavone va fi mîntuită". Căci, după Eminescu, exista ,,două feluri de exterminări — ceaprin robie, sigur cea mai puţin eficace, şi cea prin sărăcire, care e cea adoptată de politica economică a Occidentului"(de unde se înţelege că aceasta din urmă este cea mai eficace).Nu încape nici o îndoială, dincolo de expresiile folosite, poetul nu combate doar formele noi, ci şi ,,cuprinsul"lor, pe scurt, tot ceea ce reprezintă modul de viaţă al ţărilor din Occident, un mod de viaţă care introdus în aceastăparte a Europei, unde fiinţează o civilizaţie primitivă, semnifică o nouă ,,robie", de o mie de ori mai rea decît celecunoscute pînă atunci, atingînd proporţiile acelor plăgi biblice trimise de un răzbunător Iehova.Ne apare, astfel, cu limpezime, deosebirea de poziţii dintre Eminescu şi Titu Maiorescu. Criticul Junimii —aşa cum a demonstrat judicios Liviu Rusu, în cadrul unei dezbateri — ,,nu era în principiu împotriva formelor caatare" 23 , ci împotriva metodei după care s-a procedat, a grabei, întrucît terenul trebuia pregătit prin educaţie şiculturalizare pentru ca acestea să poată fi bine asimilate, pentru ca nu cumva printr-o aplicare superficială să seajungă la compromiterea lor. De unde programul stabilit: ,,Tot ce este astăzi formă goală în mişcarea noastră publicătrebuie prefăcut într-o realitate simţită, şi, fiindcă am introdus un grad prea înalt din viaţa dinafară a stateloreuropene, trebuie să înălţăm poporul nostru din toate puterile pînă la înţelegerea acelui grad şi a unei organizăripolitice potrivită cu el". Pentru Eminescu însă tocmai transformarea într-o ,,realitate simţită" a ceea ce se petrece în„statele europene" reprezintă răul cel mare. Într-un articol din 1879 avertiza că „precipitarea noastră spre fundulrăului o numim progres", dar acest progres ,,ne duce la pierzare".Este adevărat, diversele accepţii pe care le dă poetul tezei formelor fără fond sînt de natură să-i pună înîncurcătură pe cercetători. Uneori, pare a împrumuta nu numai idei, dar şi expresii maioresciene, după cum, maitîrziu, în unele articole din ,,Timpul", vorbind în numele conservatorilor nu va mai fi atît de drastic cu formele noi, bachiar va părea că le acceptă, fireşte cu corectivul grav al umplerii lor cu un ,,cuprins" corespunzător intereselornaţionale ale ţării. Avea însă dreptate Ibrăileanu cînd preciza: „în realitate, marele nostru poet a fost întotdeaunaîmpotriva formelor nouă, şi dacă la ,,Timpul" (unde dealtminteri nu s-a putut opri să nu arunce uneori fulgereîmpotriva acelor forme) le-a admis şi le-a apărat, aceasta a făcut-o din motive de tactică ale partidului pe care-lreprezintă" 24 .Inconsecvenţele să fi fost determinate, pur şi simplu, de ,,merceneratul" lui Eminescu la „Timpul"? Teza ni separe prea de tot simplificatoare; în realitate trebuie că acestea exprimau contradicţiile în cleştele cărora se aflagîndirea eminesciană şi asupra cărora cată a se opri atenţia noastră.Pentru asta, să ne reîntoarcem la tînărul Eminescu şi la filozofia sa asupra istoriei, pe care o voia în deplinaconcordanţă cu ideea naţiunii şi a progresului.Ne amintim de imperativul enunţat în scrisoarea către D. Brătianu: obligaţia fiecărei generaţii este aceea de afi ,,credincios agent al istoriei", de „a purta sarcinile impuse cu necesitate de locul pe care-l ocupă în lănţuireatimpilor". S-a văzut că poetul se____________23„Viaţa românească", nr. 1, 1978.24G. Ibrăileanu, op, cit.. p. 135.inspiră din atmosfera dezbaterilor filozofice, cu amplu răsunet în epoca postkantiană şi care au impulsionatconcepţiile evoluţioniste.În notele din manuscrise despre ,,mişcămînt" va spune că istoricul ,,trebuie să facă vizibilă continuitateaistorică", deoarece ,,în istorie nu există spontaneitate", idealul generaţiilor ,,este momentul ultim raţional al unui lanţde cauze naturale".Eminescu se va declara net împotriva viziunii idealiste asupra statului. Înţeles ca un contract sinalagmatic întreindivizi. În conferinţa despre Influenţa austriacă... formulează această idee, pe care o va relua de nenumărate ori —mai exact, ori de cîte ori îi va apărea în faţa ochilor spectrul Contractului social: ,,Popoarele nu sînt producte aleinteligenţei, ci ale naturei", statul trebuie văzut ,,ca aşezămînt al naturei şi nu al raţiunii".Se evidenţiază astfel deosebirea existentă între concepţia evoluţionistă hegeliană şi cea eminesciană,semnalată de G. Călinescu, căci la poet necesitatea istorică exprimă o ordine ,,care nu e sub nici un cuvînt ordinea