Mihai Eminescu, Opere vol IX, Publicistica

138Austria prin susţinerea drepturilor principilor Transilvaniei asupra Ungariei? Sanctitatea sa Papa şi catolicisimul rege alSpaniei, Filip al II. Liniile amândouă ale Casei se înţelegeau foarte bine. Poate că o îndemnare venită, de la Praga ar fitrezit unele bănuieli în inima voievodului românesc, dar una venită. de la Madrid — care avea în vedere numaicreştinătatea — nu. Se vede că tot din iubirea creştinătăţii Austria va fi încercat sub Constantin Brâncoveanu să ieieŢara Românească, precum mai târziu au luat Bucovina.Sfârşim caracterizarea politicei austriace cu unele trăsături generale. Austria există prin discordia popoarelor sale.Pentru a le ţine vecinic lipite şi vecinic în discordie are nevoie de un clement internaţional, fără patrie proprie, fărănaţionalitate, fără limbă, de un element care să fie acasă în Tirol ca şi în Boemia, în Galiţia ca şi-n Transilvania. Acestom pur cosmopolit per excelentiam a fost pentru această ambiţioasă Casă preotul catolic. Neavând familie, căci eraneînsurat ; neavând limbă, căci limba sa era o limbă moartă (cea latină); neavând patrie, căci patria sa este unde-ltrimite ecclesia; neavând rege, căci regele său este Pontifex maximus, acest element încerca să unifice Austria prinreligie. Pe lângă acest element s-au mai format încă unul, hibrid şi stângaci, cu o fizionomie fatală: beamterulanstriecesc. Acesta are o limbă, dar ca consistă din câteva formulare nemţeşti de concepte, numite Schimmel, adicărable. Dacă i-ai lua unui beamter aceste câteva rable învechite şi rău stilizate, el nu mai ştie nici o limbă şi iată de ce: încasa părinţească a vorbit ruseşte, a studiat într-un gimnaziu unguresc, a trecut la universitatea nemţească şi, când îşisfârşeşte învăţătura, nu ştie nici o limbă cum se cade. C-un cuvânt, Austria, pentru a domni, are nevoie de un ciudat soide indivizi generis nullius şi în secolul al XVI clerul catolic se potrivea cu acest rol, încât austriacul cel mai bun era peatunci şi catolicul cel mai bun. Astăzi însă nu se mai potriveşte. Libertatea religioasă, răspândită preste toată Europa, austabilit foarte mult biserica, iar aceşti beamteri fiind cu totul netrebnici pentru o sarcină atât de grea, Austria au trebuitsă-şi caute un alt aliat pentru politica sa, tot fără patrie, fără limbă, fără naţionalitate, un element cosmopolit şi egoistic,ceea ce drept vorbind este unul şi acelaşi lucru, căci cosmopolitismul este pretextul de a nu face nimic pentrudezvoltarea unei părţi a omenirei, pentru că individul respectiv s-au însărcinat de a nu lucra nimic pentru universulîntreg. Afară de aceea acest element e şi mai cosmopolit decât cel catolic, de vreme ce e comercial, şi chiar chinezul nuva face mare deosebire între mărcile imperiului germanic şi livrele sterline, pe când el va privi cu un simţimânt desuperioritate religia creştină, ce i se va părea o palidă exegeză a moralei lui Lao-tse sau a eticei Vedelor.Din punct de vedere austriecesc ar fi nedrept însă de a pretinde ca Austria să ne cruţe pe noi. Pentru orice patriotaustriecesc e o datorie de a deschide porţile Orientului pentru colonizarea prisosului copiilor săi şi desfacerea mărfurilorsale, c-un cuvânt pentru pionirii cucerirei sale. Ar fi absurd din punct de vedere austriecesc de a pretinde ca ea s-o facăaceasta cu arma în mână, când are înainte-i o cale pacinică, nebătătoare la ochi şi care nimiceşte pe contrariu în modatomistic, atăcând prin agenţi economici nu forma statului, ci pe fiecare membru al statului în parte, care nici ştie nicivoieşte să se sustragă de la această influenţă.Dar tocmai fiindcă influenţa austriacă se prezintă ca o ţesătură foarte complicată de cauze şi efecte, încât fiecareindivid din lira noastră trăieşte sub presiunea ei, de aceea cu cât ne iubim mai mult patria şi poporul nostru, cu atâtavom trebui să ne înarmăm mintea cu o rece nepărtinire şi să nu surescităm cugetarea, căci uşor s-ar putea ca săfalsificăm vederea acestei călăuze destul de credincioase şi să [ne] agităm cu vehemenţă prin întuneric, în luptă cufantasme. Inimă foarte caldă şi minte foarte rece se cer de la un patriot chemat să îndrepteze poporul său, şi fanatismuliubirei patriei, cel mai aprig fanatism, nu opreşte defel ca creierul să rămâie rece şi să-şi îndrepteze activitatea cusiguranţă, să nimicească adevărata cauză a răului şi să o stârpească cu statornicie de fier. Precum un medic nu vacombate simptomele numai, ci cauza unei boale şi va sfătui să se înlătureze mediul în care ca a trebuit să se nască, totaşa vom privi şi noi individul naţionalităţii româneşti în dezvoltarea sa şi, comparând pe acesta cu norma legilorfiziologice ale societăţii, vom arăta de unde a trebuit să se nască neorânduieleleduielele în viaţa economică a poporului, care 1-au făcut accesibil unei influenţe economice străine.De aceea să ne întrebăm fără părtinire cum întâlnim pe poporul nostru în istorie din momentul în care ea devine maistrăvezie, adică de pe la începutul secolului al 14[-lea]. Îl găsim totdeauna dezbinat înlăuntrul, dezbinat în politica safaţă cu vecinii.O teorie filozofică a istoriei nu ne pare de prisos aicea. Popoarele nu sânt producte ale inteligenţei, ci ale naturei, —aceasta trebuie stabilit. În începutul dezvoltării lor ele au nevoie de un punct stabil împrejurul căruia să se cristalizezelucrarea lor comună, statul lor, precum roiul are nevoie de o matcă. Dacă albinele ar avea jurnale, acestea ar fi foartelegitimiste. Când mersul liniştit şi regulat al afacerilor este lovit în centrul, în regulatorul său, treaba nu poate mergebine. Şi cu toate aceste noi românii de sute de ani n-am avut altă plăcere mai mare decât a ne răsturna principii.Alături cu această teorie fundamentală, despre stat ca aşezământ al naturei şi nu al raţiunii, vom trebui să-lcaracterizăm răpede.1) Istoria dinlăuntru a popoarelor este o luptă între ideea statului şi individualism. Ce este individualismul? Fiecarefiinţă organică e pentru sine lucrul principal, semenul său lucru secundar. Dorinţele şi aspiraţiile oricărui individomenesc sânt nemărginite, încât funcţiunea principală a vieţei, a inimei sale este nu realizarea unei dorinţi, ci dorinţa,voinţa ca atare. De acolo proverbul: toată lumea să piară, numai Manea să trăiască. Acest element e şi periculos şifolositor. Periculos, dacă o putere mai mare nu-i pune margini; folositor, dacă în margini legiuite el caută a-şi realizaprin muncă aspiraţiile sale şi, precum soarele este tatăl luminei şi al umbrei, tot aşa individualismul este tatăl înflorireişi al decăderei, justiţiei şi a injustiţiei, binelui şi răului.Faţă cu această iluzie a inteligenţei şi a inimei individuale, care e cauza ca om pe om se esploatează, om pe om senimiceşte, faţă cu acest bellum omnium contra omnes, un ochi mai limpede zice: Stăi! Nimicind pe vecinul tău, tuloveşti în tine, căci pute-rile care esploatează natura brută s-au împuţinat, tu eşti mai sărac cu o sumă oarecare de puteri.Deci vecinul să trăiască. El produce grâu, el are trebuinţă de mine, eu de el, nimicirea sa ar fi o pierdere vădită pentrumine, care nu mă pot ocupa cu toate celea. Va să zică interesele individuale sânt armonizabile. Iată dar ideea statului:ideea armoniei intereselor. Dar producătorii de grâu au o ţintă comună, interese comune, iată clasa; identitatea deinterese naşte o identitate de păreri: iată principiile.; se cere reali-zarea acestor păreri în stat: iată partida. Tot aşa facbreslaşii. Formează o clasă, au principii, sânt o partidă. în locul individualismului personal vine cel de clasă. Pentru a-şiasigura cercul de esploatare ele încremenesc câteodată: iată castele. Nimic nu va schimba natura societăţii. Ea varămânea un bellum omnium contra omnes, sub orice formă pacinică s-ar prezenta. Puterile în luptă se comasează, în