Mihai Eminescu, Opere vol IX, Publicistica

131O telegramă din ,,Neue Fr. Presse" vesteşte ca sigur că ministrul de esterne al României au prezentat — deşi nuîn mod oficial — un memoriu la Constantinopole, prin care se cer concesii însemnate, iar în caz de a nu se acordaacestea, România ameninţă asemenea de a intra în acţiune. Ziarele oficioase germane, cu abstracţia lor fină, au găsit şideosebirea între memoriu şi memorand. La cel din urmă se cere un răspuns, e un act diplomatic, cel dentâi e mai multde valoare academică. Se zice aseminea că, după iniţiativa Austro-Ungariei, puterile considerând memoriul ca un întregasupra căruia nu se poate dizbate în parte, l-au respins.[14 iulie 1876]DE PE CÂMPUL DE REZBEL[„TELEGRAME MULTE..."]Telegrame multe şi contrazicătoare vestesc lupte continue, dar tot la puncte cunoscute: lângă Vidin, la Bielina, laZaiţar, la Babina-Glava. Fiecare din părţi susţine că a fost victorioasă.[14 iulie 1876]TURCIA [,ÎN 3/15 IULIE S-AU ŢINUT..."]În 3/15 iulie s-au ţinut la Înalta Poartă un mare Consiliu de Miniştri, care au dizbătut asupra reformelor ce sunt ase introduce în imperiu. Afară de miniştri mai erau faţă ulemalele de rang înalt, şefii autorităţilor civile şi generalii dedivizie aflători în Constantinopole. Marele vizir Mehmet-Rudgi Paşa au espus într-un cuvânt mişcător starea cea rea aîmpărăţiei, au arătat cum Turcia nu are nici un aliat şi că în aceste grele împrejurări este avizată numai la propriele saleizvoare. Chiar Austria au închis portul de la Klek, deşi tractatele ce le are cu Poarta o obligă de a ţine deschis acest port.Vizirul arată cum creditul statului e nimicit, finanţele ruinate, administraţia un lanţ de abuzuri ce duce ţara la peire. Deaceea, adresându-se la patriotismul celor de faţă, crede că a sosit timpul de a preveni relele prin introducerea unorinstituţii înţelepte şi conştiinţioase cari, aducând siguranţa averei şi a persoanei, să inspire încredere popoarelor.După marele vizir a luat cuvântul Midhat Paşa, prezidentul Consiliului de Stat. El arată necesitatea sistemuluireprezentativ şi crede că e singurul mijloc ce ar putea mântui împărăţia. De aceea cere ca în locul consultaţiunelorsecrete şi atotputernice a unui regim izolat să se introducă sistemul discuţiei libere şi minuţioase. O putere absolută şinecontrolată poate să înşele lumea şi pe sine însăşi câtă vreme se va bucura de succes şi un vânt favorabil îi va umflapânzele ; dar îndată ce încetează succesul, îndată ce o greşală e urmată de alta şi erorile se grămădesc, începe decădereaţărei.În fine Şeikul-Islam luând cuvântul arată că legea koranului nu se opune defel la limitarea puterii capuluistatului, ci din contra dispune chiar ca poporul să hotărască asupra intereselor sale. În fine consiliul au aprobatespunerile lui Midhat Paşa şi s-au hotărît ca proiectul de constituţie să se tipărească în atâtea exemplare câţi asistenţisunt în consiliu. Principiul fundamental al acestui proiect — care altfel nu e o constituţie în sensul larg al cuvântului —este înlăturarea absolutismului.După o telegramă recentă a agenţiei Havas-Reuter, pretenţiile conţinute în memoriul României sunt următoarele:1) Recunoaşterea oficială a numelui ,,România", 2) Recunoaşterea rangului diplomatic al agentului său din Constantinopole,3) Dreptul de a bate monete cu efigia Domnului, 4) Dreptul de-a acorda decoraţii şi de-a încheia convenţii comerciale etc.; în fineregularea mai multor cestiuni de hotărnicie, a poziţiei păscarilor români din Chilia şi cesiunea unei părţi a Deltei Dunărene.[16 iulie 1876]CESTIUNEA ORIENTULUI [„ZIARUL OFICIOS..."]Ziarul oficios „Post" conţine un ciudat articol asupra regularisirei Orientului care nu-i lipsit de adică. Posito —zice — că Austria ar anecta Bosnia, că Serbia şi Montenegro ar deveni autonome şi Bulgaria asemenea — poate sub unprinţ rusesc — ar avea poziţia ce-o are azi România; posito că Grecia ar capata insulele, mai cu samă Creta, şi câtevadistricte aproape curat greceşti din nordul său; posito în sfârşit că turcul n-ar rămânea în Europa decât cuConstantinopole şi o parte a Rumeliei, având posesiunile sale principale în Asia. E evident că greutăţile politice s-arnaşte abia în urma schimbărilor pe cari le-am schiţat şi cari au şi fost de mult propuse. E evident că micele state de pePeninsula Balcanică, ieşite din letargia în care le ţine domnia turcească, ar forma prin rivalităţile lor politice, naţionaleşi religioase un pericol mult mai mare pentru liniştea Europei decât letargia acestor provinţii, produsă prin apăsareasemilunei. Contra acestor eventualităţi există un singur mijloc — o Confederaţiune Dunăreană, ca rezultatul cel maifiresc al liberării acestor provinţii. Dar care este puterea ce prezintă destule garanţii civilizaţiei europene pentru a fiînsărcinată cu protectoratul acestor provinţii? Desigur că numai Austria. Să nu ni se răspundă că Rusia s-ar opune. Prinrezistenţa continuă a Europei, Rusia este redusă de a privi chinurile celor de un neam şi de o lege cu ea fără să poatăinterveni în favorul lor; ea este silită de a protesta contra tuturor insinuaţiunilor că ar avea planuri ambiţioase. Săcercăm a o prinde de cuvânt . În schimbul liberării coreligionarilor săi, ea să declare că renunţă la supremaţia asupraunei eventuale Confederaţii Dunărene. Şi, dacă visul politicei militare ruseşti este într-adevăr Constantinopolul, Rusiapoate să amâne cucerirea acestui oraş, urmându - şi cuceririle în Asia şi venind dinspre Asia asupra Constantinopolei,precum s-au mai întâmplat aceasta sub împăraţii greceşti.Bune planuri, nu-i vorba — şi ieftene. — Fiindcă ,,Post" mai propune Austriei şi o politică comercială liberală