Mihai Eminescu, Opere vol IX, Publicistica

13Întrebarea care se ridică este însă aceea dacă, trecînd peste aspectele strict localeale polemicilor, degajînd trăsăturile generale ale fenomenelor în înlănţuirea lorobiectivă, putem să nu acordăm întreaga importanţă elementelor divergente, procesuluidialectic al contrariilor, care face ca, în dezvoltarea lor, mişcările de idei să întruchipezeipostaze diferite ale evoluţiei spiritualităţii naţionale.În critica noastră au fost combătute, pe bună dreptate, exagerările unor articolecare, în chip anistoric, tindeau să prezinte junimismul drept un continuator aproapelegatar al paşoptismului. Trebuie spus că un asemenea punct de vedere a afectat şimodul în care au fost reprezentate relaţiile lui Eminescu cu gruparea ieşeană, mergînduse_______________13Alexandru George, La sfîrşitul lecturii, Ed. Cartea românească, 1978, p. 70.pînă la a se afirma că între poet şi Titu Maiorescu n-ar exista deosebiri notabile în aspectele principiale aleproblemelor, fie chiar şi în atitudinea faţă de paşoptism. În acest fel, ne întoarcem cu adevărat, la o fază ,,precritică",omiţîndu-se precizările şi diferenţierile care au fost făcute în literatura de specialitate din perioada interbelică.Pentru început vom aminti opiniile unui critic cunoscut pentru spiritul său parcimonios şi care nu poate fiacuzat de ,,antimaiorescianism", Pompiliu Constantinescu.El nota în 1934: ,,Maiorescu este un antipaşoptist din atitudine formalistă, Eminescu dintr-o filozofie socială".Şi, atrăgînd atenţia: „Politicul Maiorescu ni se pare prea uitat, în aprecierea poziţiei lui de toţi cercetătorii prezenţi",conchidea: ,,Dacă se întîlnesc în unele puncte [...], acestea sînt note neesenţiale, în concepţia lor construită pe planuridiferite" 14 .Nu invocăm aici autoritatea unor nume, ci autoritatea unor argumente care, înainte de a fi date la o parte, secer a fi supuse unei examinări critice.Recunoaştem că părerile discutate mai înainte au un caracter subadiacent, nu se subsumează direct temelorinvestigate. Atunci cînd problema este abordată special, faptele sînt reconstituite, de regulă, cu deplină acribie subraport istoric. Este, de exemplu, cazul amplei şi substanţialei cărţi a lui Z. Ornea Junimea şi jumimismul 15 . Dacă vomcompara însă ediţia din 1978 cu cea din 1966, vom observa anumite schimbări de accent care-şi au subînţelesul lor.În ultima variantă — incomparabil superioară celeilalte, ca informaţie documentară şi capacitate analitică —lui Eminescu i se aloca, în cadrul junimismului, un capitol special, dar, atunci cînd se expun ideile grupării, numelepoetului va fi trecut laolaltă cu cele ale lui P.P. Carp, Maiorescu, Th. Rosetti et comp.Ceea ce nu făcea E. Lovinescu, care, alcătuind Antologia ideologiei junimiste 16 , nu includea nici unul dintretextele eminesciene, pe deplin consecvent punctului său de vedere, exprimat nu numai în Istoria civilizaţiei românemoderne, dar şi mai tîrziu, în T. Maiorescu şi posteritatea lui critică, şi conform căruia marele poet ,,depăşea cu multjunimismul", oferind ,,excepţia unei structuri profund ţărăneşti şi tradiţionaliste" 17 .Şi pentru că am amintit această teză, să nu omitem a menţiona contribuţia lui G. Ibrăileanu, primul care vedeîn critica eminesciană o fază distinctă, situată între critica junimistă şi cea socialistă.Ne exprimăm mirarea că adesea se trece prea uşor peste argumentele importante ale autorilor pomeniţi, că,oricum, nu servesc drept punct de plecare pentru o dezbatere profundă, menită să ajute la o mai curajoasă emanciparefaţă de anumite formule înrădăcinate în trecut şi care se reduc, în ultimă instanţă, la imaginea prea de tot simplă,conform căreia Eminescu şi ceilalţi mari scriitori clasici ar fi o „creaţie" a Junimii.Îl cităm din nou, cu satisfacţie, pe Alexandru George, care — şi pentru că s-a ocupat de reconsiderarea luiV.A. Urechia, o victimă a lui Maiorescu — demonstrează o atitudine liberă de prejudecăţile cultului junimist: „Aceştimari scriitori nu sînt de formaţie junimistă, şi nimeni nu a stabilit pînă acum, în ciuda imensei cheltuieli de cernealăce s-a făcut în legătură cu aceasta, în ce măsură asupra lor vor fi lucrat criticile lui Maiorescu sau principiile saleestetice foarte generale" 18 .Nimeni nu se gîndeşte să-l izoleze pe Eminescu, cu un salubru cordon sanitar, de influenţele exercitate asuprasa de gruparea junimistă. Chiar Ibrăileanu recunoştea ,,în concepţiile sale lingvistice şi literare multe puncte decontact cu Junimea, şi în cele politice cîteva", dar, în acelaşi timp, sublinia ,,o atitudine independentă şi în mare partedeosebită de a Junimii, ba uneori chiar contrară" 19