Mihai Eminescu, Opere vol IX, Publicistica

11ager al criticii adevărate, ce taie fără scrupul şi mizericordie tot, din fibră în fibră", darasta nu poate fi realizat decît ,,cu rigoarea şi seriozitatea convicţiunei, nu cu pamfletulridicol şi fără preţ", care mută accentul de la problemele de fond la cele lăturalnice.Criteriul moral este, nici vorbă, şi el invocat: ,,Critica d-sale..., da-ar fi avut conştiinţaputerei sale, ar fi putut să rămînă în limitele demnităţei".Cum concordă însă astfel de rigori — care acţionează ca un sistem de frîne aleraţiunii — cu clocotul sentimental, cu pasiunea declanşată de slujirea, pînă la sacrificiu,a unor înalte crezuri? După Eminescu, nu există între aceste atribute nici o contradicţie,dragostea pentru idee nu trebuie să înceţoşeze luminile raţiunii, ci, dimpotrivă, dacăideea este înaltă, se cade să stimuleze căutarea adevărului. O problemă pe care o vaexplicita pe larg, peste cîţiva ani, în conferinţa Influenţa austriacă asupra românilor dinPrincipate: ,,Cu cît ne iubim mai mult patria şi poporul nostru, cu atîta va trebui să neînarmăm mintea cu o rece nepărtinire şi să nu surescităm cugetarea, căci uşor s-ar puteaca să falşificăm vederea acestei călăuze destul de credincioase şi să [ne] agitam cuvehemenţă prin întuneric, în luptă cu fantasme". Şi din nou: ,,Inimă foarte caldă şi mintefoarte rece se cer de la un patriot chemat să îndrepteze poporul său, şi fanatismul iubiriipatriei, cel mai aprig fanatism, nu opreşte defel ca creierul să rămîie rece şi să-şiîndrepteze activitatea cu siguranţă, să nimicească adevărata cauză a răului şi să ostîrpească cu statornicie de fier".Această corelare armonioasă a inimii foarte calde şi a minţii foarte reci ni-lînfăţişează pe tînărul Eminescu în căutarea ,,omului total", pentru a menţiona o temăcare i-a preocupat tot timpul pe marii gînditori şi-i preocupă pînă în zilele noastre.EMINESCU ŞI JUNIMEA. ORIGINALITATEA GÎNDIRII POLITICE EMINESCIENEA doua fază a activităţii publicistice a poetului — conform aceluiaşi Ibrăileanu —începe ,,cu stabilirea lui Eminescu la Iaşi şi cu intrarea sa la Junimea" 12 . Ne vomexprima, mai departe părerea asupra caracterizărilor emise de critic (şi care, conformopticii sale, se înscriu într-o fatală scară a involuţiei).Deocamdată, nu vom întîrzia să analizăm problema relaţiilor lui M. Eminescu cuJunimea, atinsă pînă acum incidental.______________12G. Ibrăileanu, Spiritul critic în cultura românească, Ed. Junimea, Iaşi, 1970, p. 133.Sînt, după cum se ştie, implicate aici aspecte care au constituit o permanentă sursă dediscuţii şi care nu se poate afirma că ar fi încheiate nici azi.După o perioadă în care poetul nu fusese văzut altfel decît ca un emul al grupăriiieşene, a survenit un moment discontinuu, cînd, pe principiul acţiei şi al reacţiei, s-afăcut apel la diferite documente şi mărturii menite să reliefeze elementele antiteticedintre Eminescu şi Junimea sau mentorul ei, Titu Maiorescu.