Mihai Eminescu, Opere vol IX, Publicistica

105[„AU IEŞIT DE SUB TIPARI «DAREA DE SAMĂ»..."]Au ieşit de sub tipari ,,Darea de samă a direcţiei generale a poştelor şi telegrafelor pe anii 1874 — 1875". Poatecă în această ramură a administraţiei România au ajuns statele vecine, căci într-adevăr mare deosebire între poştanoastră de astăzi şi olăcarii de căi şchiopi cari reprezentau la noi comunicaţia înainte de 25 de ani.[26 mai 1876]SERBIA [„ZIARUL MAGHIAR..."]Ziarul maghiar Nemzeti Hirlap află din Belgrad că corpul de oştire de la Drina se ocupă de vreo câteva zile cuclădirea mai multor pontoane. Guvernul îşi va schimba reşedinţa din Belgrad la Kraguievaţ. Între Panciova şi Semlin s-a ordonat întărirea cordonului austriac. Consulul austriac şi cel german au protestat în contra moratoriului sîrbesc. Dinaceastă cauză principele Wreda, consul austriac la Belgrad, ar fi plecat deja la Pesta, spre a lua informaţiuni orale.[28 mai 1876]FLORI STILISTICE DIN ZIARELE ROMÂNEŞTICOMENTARII LA OPUL MANUSCRIS INTITULAT GEOGRAPHIA MARIUM PERITIONISLa redacţia Românului se află, un manuscript, de un autor necunoscut, care tratează mai pre larg despre mări şiţărmuri necunoscute încă. Taina cu care redacţia cearcă a învălui descoperirile, făcute desigur de unul din colaboratoriisăi, răsuflă totuşi din când în când prin articolele numitei foi, încât se vede că membrii biuroului de redacţie se adapădin acest manuscris plin de descoperiri nouă. Aşa de ex. d. C. Arion, despre care lumea credea că-i la Văcăreşti, e mortde mult — el s-au înecat. Au fost îmbrâncit în oceanul celei mai triste pieiri. Din această notiţă a Românului istoriacritică a viitorului va deduce: încă în anul 1876 esista, după relaţii acreditate din acea vreme, trei mări numite ale pieiriişi anume mare tristis, mare tristioris şi mare tristissimae peritionis. Ţărmurii acestora par a fi fost refugiul depredilecţie al casierilor celor doritori de răcoare şi singurătate; dar vai! periculos refugiu, căci locuitorii ţărmuriloraveau obiceiul de a pune mâna pe ei şi a-i arunca în cea din urmă din aceste trei mări, în oceanus tristissimae peritionis.Învăţatul chinezesc d. Iang-Keh-Tiang s-au arătat atât de interesat de articolul de fond din no. 5 al SalvăreiPiteştilor încât doreşte a intra în corespondenţă cu redactorii acelui ziar. Iată ce spune acel articol:Dacă omenirea în genere de secole nu face alt decât a continua o luptă infinită, aceasta nu e decât numai ca săatingă un scop oarecare celor mai mulţi necunoscut. Acest scop este cel mai sublim, pentru că el este fericirea şiperfecţiunea omului, unicile condiţiuni cari-l pot apropia de creatorul său.Iang-Keh-Tiang a tresărit de bucurie la citirea acestor cuvinte şi au esclamat: iată un om. Apocaliptica claritateal acelui articol, stilul cel corect şi uşor al iluminatului necunoscut l-au făcut pe învăţatul chinezesc să creadă că acestromân este o nouă întrupare a lui Budha. Se aude chiar că mai mulţi budhaişti din Honolulu au hotărît să facă ocălătorie până la Piteşti, ca să afle în sfârşit acel scop oarecare, celor mai mulţi necunoscut şi pe care redactorulSalvărei îl cunoaşte atât de bine.Tot în ziarul Salvarea se află o dare de samă asupra unei reprezentaţii teatrale. Iată câteva floricele stilistice alescriitoriului piteştean.Durerea ce încearcă o mumă despărţindu - se de fructul ei nu putea să fie mai bine reprezentată.Publicul bucureştean şi iaşan au încoronat totdeauna pe acest artist cu laurii aplaudelor.