Obezitatea şi diabetul zaharat tip 2 la copil şi adolescent

Lector univ. dr. Monica Maier
Problematica neglijării copiilor cu vârste cuprinse între 0 şi 3 ani a cunoscut o
amploare deosebită în ultimii ani deoarece s-a constatat o scădere a atenţiei părinţilor în ceea
ce priveşte asigurarea unui suport afectiv necesar la această vîrstă. Multitudinea problemelor
cu care se confruntă azi cuplurile de părinţi îi fac să piardă din vedere importanţa statutului
de părinte mai ales din punct de vedere psihologic. Faptul că mama sau tatăl „nu mai au
timp” să-şi ia copilul în braţe, să-l privească în ochi, să-i vorbească, să-i zâmbească sau să-l
strângă în braţe pentru a-i transmite dragostea sa, implică multiple disfuncţii la nivel cognitiv
şi afectiv.
Cercetările psihologice recente demonstrează că neglijarea copiilor duce la o
dezvoltarea încetinită a creierului, la nivel neuronal înregistrându-se numeroase disfuncţii.
Cazul unei fetiţe de 9 ani care a fost găsită în beciul unei case şi apoi adoptată de o familie a
făcut înconjurul lumii. Ea se comporta asemeni unui copil de 2 luni, având reacţiile unui copil
autist. Recuperarea la nivel senzorial a fost făcută pe parcursul a 3 ani şi asta doar în
condiţiile în care părinţii adoptivi i-au asigurat un suport afectiv necesar vîrstei psihologice la
care se afla fetiţa.
Oamenii de ştiinţă au cercetat inteligenţa puilor de cimpanzei oferind dovezi care
atestă importanţa interacţiunii sociale la puii de animal, inclusiv a copiilor mici. Astfel,
cimpanzeii, ca şi oamenii tânjesc după interacţiunaea socială. Cu cât au mai mult contact cu
îngrijitorii lor, cu atât creierul se dezvoltă mai repede. La noua luni, micile animele sunt la fel
de curioase şi au abilitatea de a recunoaşte obiectele familiale ca un copil. Comparativ cu
copiii crescuţi în orfelinate sau în medii izolate, puii de cimpanzeu se dovedesc a fi chiar mai
avansaţi.
Cimpanzeii sunt recunoscuţi pentru abilitatea de a imita mimica umană. Oamenii de
ştiinţă au descoperit însă că dezvoltarea mentală a puilor de cimpanzeu o poate depaşi pe cea
a copiiilor de aceeaşi vârstă, dacă aceştia sunt crescuţi izolat. Vulnerabilitatea copiilor este
datorată în mare măsură capacităţii scăzute de autoapărare şi slaba înzestrare cu instincte.
Comparaţiile făcute de specialişti în ceea ce priveşte creierul unui copil a cărui părinţi
i-au acordat atenţia cuvenită şi a unuia care a fost neglijat ridică numeroase probleme în ceea
ce priveşte modalităţile prin care părinţii ar trebui educaţi în această direcţie. Când părinţii
nu oferă un model pozitiv de relaţionare, efectele se produc mai ales la nivelul răspunsurilor
sociale. Astfel copiii nu-şi vor putea exterioriza sentimentele, sau nu şi le vor exprima la nivel
necorespunzător. De asemenea, pot avea loc tulburări somatice sau devieri de comportament.
Cu cât copilul este mai mic cu atât sunt mai mari riscurile asupra unei dezvoltări sănătoase.