Obezitatea şi diabetul zaharat tip 2 la copil şi adolescent

societăţii, ceea ce înseamnă, totodată, ca fericirea fiecăruia va depinde de adevărata fericire
generala.
OLIVER SACKS Muzicofilia
Povestiri despre muzica si creier Dr. BOCHIS DOINA
Oliver Sacks este cunoscut cititorilor din România pentru celebra sa lucrare ,,Omul care
ăşi confundă soţia cu o pălărie” aparută la editura Humanitas în 2005.
În 1973 Sacks publică volumul ,,Trezirea la viaţă”, descriind pacienţi afectaţi de
encefalită letargică în anii 1920 care au început un tratament cu L Dopa. Această carte a
inspirat o piesa de teatru a lui Harold Pinter şi un film nominalizat la Oscar care a putut fi
văzut şi la noi.
În 1996 Oliver Sacks descrie efectele profunde ale muzicii asupra bolnavilor cu boala
Parkinson, cu observaţia că înainte de 1980 nu existau referinţe neurologice referitoare la
muzică.
În anii de după 1980, există noi tehnologii care permit explorarea creierului, despre
baza neuronală a percepţiei şi reprezentării muzicii, sau tulburărilor complexe ale acestora,
ba chair putem spune că unui anatomopatolog i-ar fi uşor să identifice creierul unui muzician
profesionist, şi i-ar fi greu să identifice un creier de artist grafic, scriitor, sau matematician.
(Nina Krauss ,, Mecanismele senzoriale elementare de la nivelul trunchiului cerebral
sunt mai extinse şi mai rapide, şi amplificarea respectivă este strâns legată de pregatirea
muzicală”). În plus, dimensiunile corpului calos, ale cortexului, şi al cerebelului, sunt vizibil
mai mari.
Într-un articol din 2008, apărut în New Scientist ,, Steven Mithen lansa ipoteza că
muzicalitatea este întipărită în genomul uman, şi ,,are rădăcini evolutive mai vechi decât
limbajul vorbit”.
Când, după exerciţii muzicale intense, vocea şi aptitudinile muzicale ale lui Minthen sau
îmbunătăţit, scanarea cerebrală a arătat o intensificare a activităţii în girusul frontal
superior şi în două zone din girusul temporal superior drept. În anumite zone activitatea
scădea pe măsură ce sarcina care iniţial necesitase efort conştient, devenea tot mai automată.
Există o corelare între aptitudinile muzicale şi lingvistice, învăţarea accentelor,
infexiunilor şi prozodiei unei limbi noi, similarităţi profunde între modul de procesare
cerebrală a limbajului şi a muzicii, similarităţi expuse excepţional în cartea ,,Muzică, limbaj,
creier” de Arinudh Patel .
Ultimul capitol al cărţii lui Sacks este intitulat muzică şi identitate, demenţa şi terapia
prin muzică. Este de menţionat că Oliver Sacks a fost neurolog într-un spital unde mai mult
de jumatate de pacienţi aveau forme de demenţă; a scris acest capitol ca o reacţie la o carte a
unei colege Donna Cohen ,,Pierderea sinelui”. Sacks şi-a intitulat opinile ,,Alzheimer şi
conservarea sinelui” întrebându-se: pierderea conştiinţei de sine, pierderea intelectului, sau a
unor aspecte ale intelectului, înseamnă oare pierderea sinelui? Răsunsul pe care îl dă este că şi
în cazurile de demenţă foarte avansată, aspectele caracterului esenţial, ale personalităţii, ale
calităţii de individ, ale sinelui, supravieţuiesc împreuna cu anumite forme aproape
indescriptibile de memorie.
Identitatea are o baza neuronală robustă şi stilul personal este profound imprimat în
sistemul nervos.
Se pastrează reacţia la muzică chair şi când demenţa este foarte avansată, şi chair dacă
aceşti pacienţi sunt aparent fără urmă de gândire. Terapia prin muzică este posibilă pentru că