Obezitatea şi diabetul zaharat tip 2 la copil şi adolescent

RĂSFOIND REVISTE MEDICALE
REVISTA ROMÂNĂ DE SĂNĂTATE MINTALĂ
NR. 1/2009
Dr. Felix MARIAN
Recentul număr al Jurnalului naţional al Ligii Române pentru Sănătate Mintală are ca
temă principală “Comportamentul suicidar”.
Editorialul este semnat de Prof. Dr. Doina Cosman care menţionează că în ultimii ani
OMS a identificat comportamentul suicidar ca o problemă alarmantă, devenind o arie de
acţiune prioritară pentru promovarea sănătăţii mintale la nivel global. “Sinuciderea la
intersecţia dintre biologie şi psihologie” este un material care poartă girul aceleliaşi autoare.
În articolul “Riscul suicidar în tulburările psihice” semnate de Doina Cosman şi Bogdan
Nemeş (UMF Cluj) se arată că indiferent de natura patologiei, evaluarea riscului suicidar face
parte dintr-o strategie de intervenţie flexibilă şi eficientă adaptată specificului fiecărei boli
psihice. Scopul studiului “Factori de risc suicidar în dependenţa alcoolică” - autori: Horia
Coman şi Bogdan Nemeş a fost de identificare a corelaţiei dintre dependenţa alcoolică şi riscul
suicidar la subiecţii cu simptome depresive după sevraj, precum şi a factorilor predictivi
specifici pentru risc suicidar crescut.
Mai amintim materialele “Dovezi epidemiologice ale comportamentului suicidar în
tulburările de personalitate” semnat de Minodora Manea (UMF Cluj), ca şi “Riscul suicidar
la adolescenţi” autori: Dana-Cristina Herţa, Oana Dobrescu (Cluj) şi Alina Ispas (Râmnicu
Vâlce). “Epidemiologia comportamentului suicidar în România” este un articole realizat de
Doina Cosman şi Dana-Cristina Herţa.
“Prevenirea suicidului în zona de risc maxim în România” este semnat de Albert Veress,
în timp ce Doina Cosman este autoarea articolului “Există suicid raţional?”. Constantin
Bogdan (Bucureşti) publică materialul “Suicidul la vârstnici – particularităţi, posibilităţi de
prevenţie”. Acelaşi autor semnează la rubrica “Interferenţe” articolul “Ateneul Român –
prezenţe medicale de-a lungul istoriei”.
Vom mai evoca materialele: “În căutarea antidepresivului ideal” (Bogdana Tudorache –
Bucureşti), “Dependenţa de heroină” (Gabriela Chirculete – Bucureşti) ca şi “Atacul de
panică” (Nicoleta Fusaru – Bucureşti).
PAGINI MEDICALE BÂRLĂDENE NR. 134 – 135/2009
Dr. Felix MARIAN
Numărul pe mai (florar) – iunie (cireşar) al prestigioasei reviste bârlădene este şi de
aceată dată bogat în articole de diverse facturi, din care vom prezenta câteva:
“Diagnosticul de laborator al tuberculozei” material întocmit de Mihaela Iamandi
(Bârlad) urmăreşte evidenţierea, izolarea şi identificarea agentului cauzal, prezintă tehnica de
lucru precum şi interpretarea rezultatelor.
“Cauzele principale ale eşecurilor terapeutice prin iradiere ale carcinoamelor
laringiene” are ca autor pe Dr. Kazay Szilard Zsolt (Tg. Mureş). Mai amintim articolul
semnat de Dr. G. Lazaroniu (Craiova) intitulat “Boala microvasculară diabetică şi uleiul de
peşte”.
Dr. Liliana Mihalache şi Dr. Cornel Mihalache (Galaţi) au realizat un material având ca
subiect “Tulburările psihice ca epifenomen în afecţiuni organice cerebrale. Sindromul
personalităţii organice”. Dr. Gh. Dinu (Suceava) rememorează pagini din “Istoricul urologiei
la Suceava”.
“Biblioteca medicală” prezintă câteva recente apariţii editoriale: “Nodulul tiroidian”

(Flore Vârcuş), “Gastroenterologia în Europa” (P. Malfertheiner, Dan Dumitraşcu, S.
Bataga), “Curs de anatomie pentru studenţii Facultăţii de Farmacie” (Şt. Chicoş, G. Chebac),
“Chirurgia derivaţiilor biliare” (Al. Ionescu), “Esenţialul în obstetrică” (D. Nanu, B.
Marinescu, D. Matei, F. Isopescu), “Tratat de chirurgie – vol. IV (sub. red. Irinel Popescu).
Grupajul “Medicină şi literatură cuprinde câteva volume apărute în ultima perioadă:
“Medicina între miracol şi dezamăgire” (Dumitru Dumitraşcu), “Inscripţionări în timp”
(Nicolae Botezatu), “Prin vămile vieţii” (Virgil Răzeşu), “Între Dumnezeu şi ştiinţă” (Dora
Petrilă), “Paradisul pierdut” (Oltea Răşcanu – Grămăticu), “Pilule amare” (A. Becherete).
Mai menţionăm articolele: “Generaţia tânără în istoria neamului între nostalgie şi
ipocrizie” (Dr. Valeriu Lupu – Vaslui), “Acum aproape 200 de ani – Doi scoţieni despre
Bârlad, Vaslui şi Iaşi “ (Ion Oprea – Iaşi), “Kant: religia doar în limitele raţiunii” (Prof. Univ.
Dr. Zeno Popovici – Sibiu), “Debutul compozitorului George Enescu, triumf al principesei
Elena Bibescu. Momentul biografic 1898” (Prof. Dr. C. D. Zeletin – Bucureşti), “490 de ani de
la moartea lui Leonardo da Vinci. Ultimii ani” (Ovidiu Drîmba).
Sunt recenzate ultimele apariţii ale unor reviste medicale: “Revista Română de Sănătate
mintală”(Nr. 17/2008), “Buletinul Academiei de Ştiinţe a Moldovei – Ştiinţe Medicale” (nr.
5(19)/2008), “Revista Română de Endocrinologie şi Metabolism” (nr. 1/2009).
Din variatul sumar al revistei nu lipsesc nici de astă dată câteva inspirate versuri:
“Noapte senină la munte” (Dr. Teona Scopos), “Albul este numele meu” (Dr. Liliana
Grădinaru), “Şi mă cheamă, şi eu nu-s...” (Claudia Voiculescu), ca şi rubrica permanentă
“Simptome cu nume proprii” (Dr. Emilia Botezatu), precum şi omagii aduse Prof. Dr. Lucian
Ştefan Lazăr şi Dr. Gheorghe Andrei – trecuţi în etrernitate.
CLUJUL MEDICAL NR. 1/2009
Dr. Felix MARIAN
Revista ştiinţifică a UMF “Iuliu Haţieganu” este cea mai veche publicaţie medicală din
ţara noastră în prezent, aflată în al 82-lea an de apariţie. Odată cu schimbarea colectivului de
redacţie (editor Prof. Dan L. Dumitraşcu) şi a structurii acesteia, s-a decis adoptarea cu
primul număr din acest an şi a unui alt aspect tipografic. Din bogatul cuprins al revistei –
peste 30 de articole – vom prezenta câteva.
“Factori prognostici în insuficienţa cardiacă cronică la vârstinci” este un material
semnat de un colectiv alcătuit din: A. Macarie, V. Donca, Şt. Vesa, O. Ghidrai (Cluj). Un alt
articol “Suferinţa hepatică la pacienţii cardiaci – Hepatopatia cardiacă” are ca autori pe D.
Suătean şi O. Pascu (Cluj). Vom mai menţiona “Actualităţi în tratamentul hipertensiunii
arteriale pulmonare la copil” realizat de R. Manasia, precum şi “Bronhopneumopatia cronică
obstructivă – afecţiune multiorganică?” semnat de D. Todea, A. Herescu, L. Roşca, N. Neagoe
(Cluj).
Dintre articolele de farmacologie relevăm materialele: “Efecte nedorite ale manipulării
medicamentoase a unor mecanisme fiziologice” autori: M. Cucuianu şi I. Brudaşcă, precum şi
“Biofilmele - ţintă pentru noi chimioterapice?” semnat de L. Simion şi M. June. Medicina
dentară este ilustrată de articolul “ Sisteme radiologice digitale intraorale – mijloace moderne
de analiză radiologică a câmpului protetic” realizat de R. Moga.
În cadrul secţiunii “Cercetare clinică” vom menţiona: “Peptidele cardiace în efort la
bolnavii cu insuficienţă cardiacă” studiu întocmit de un colectiv clujean din care face parte şi
Dr. Radu Roşu din Baia Mare.
Mai amintim articolul “Modificări spirometrice în hiperactivitatea bronşică infecţioasă
şi alergică” autori: D. Alexandrescu, E. Barbu, A. Bălescu, B. Raţiu )Braşov) şi Milena Man
(Cluj), precum şi “Interrelaţia dintre sindromul de apnee în somn de tip obstructiv şi
sindromul metabolic” semnat de D. Todea, C. Borzan, L. Roşca (Cluj) şi B. Păltinean şi A.
Herescu (Tg. Mureş).

Din cuprinsul revistei se mai remarcă materialele “Nefrita tubulo-interstiţială asociată
nefropatiei glomerulare la copil” realizat de Ana-Maria Chindriş (Râmnicu Vâlcea) în
colaborare cu D. Gheban şi M. Nanulescu (Cluj), precum şi “Rezonanţa ,magnetică mamară
în diagnosticul leziunilor tumorale” autori: A. Chiorean, M. Duma, S. Sfrângeu, R. Roman, S.
Dudea, S. Bolboacă, G. Rusu (Cluj). Vom mai menţiona “Studiu în vitro al hemangioamelor
cutanate ale copilăriei” semnat de R. Vezan, I. Părăian (Cluj) şi Z. Zachariou (Berna –
Elveţia) precum şi “Evaluarea unor factori ce ţin de metastază în sarcoamele de ţesuturi moi
cu diseminări pulmonare” realizat de un colectiv alcătuit din M. Man, P. Ilieş, M. Pop, R.
Râjnoveanu, C. Pop (Cluj), D. Alexandrescu, E. Barbu (Braşov) şi Monica Goron (Baia
Mare).
La rubrica “Istoria medicinei şi farmaciei” semnalăm studiul “Răspândirea farmaciilor
în judeţele din provinciile Transilvania, Banat şi Crişana – Maramureş în funcţie de ponderea
naţionalităţilor în 1936” întocmit de L. Tuka (Cluj) precum şi “Începutul Facultăţii de
Medicină şi Farmacie din Cluj” - partea I, autor Florea Marin.
În finalul revistei sunt prezentate trei recenzii: Fr. A. Schneider, A. Ardelean, L. Moş -
“Biologia alimentaţiei şi alimentaţia fiziologică” (Prof. Dr. Ion Anghel), Marta Petreu -
“Despre bolile filosofilor – Cioran” (Prof. Dr. Doc. Dumitru Dumitraşcu) şi J. Rosta, M.
Singer - “Despre arta consumului corect de alcool – o mică istorie culturală a alcoolului”
(Prof. Dr. Dan Dumitraşcu).
REVISTA ROMÂNĂ DE BIOETICĂ
NR. 1/2009
Dr. Felix MARIAN
Recentul număr al publicaţiei care apare sub egida Comisiei de Bioetică a Colegiului
Medicilor din România având ca redactor şef pe Prof. Dr. Vasile Astărăstoae, se axează pe
tema unor aspecte etico-medicale vizând copilul.
În editorialul intitulat “Etica în pediatrie: “doi într-unul...”Conf. Univ. Cristina
Gavrilovici (UMF Iaşi) arată că “Pacientul minor “nu este o insulă” de sine stătătoare, ci
“centrul universului mamei lui (...); dacă nu tratezi mai întâi mama şi nu realizezi că eşti în
faţa unei suferinţe duble (...) nu ai nici o şansă de succes”.
Autorii articolului “Particularităţi etico-medicale în îngrijirea noului născut cu risc
vital” : Conf. Univ. Maria Stamatin, şef lucrări Luminiţa Păduraru (UMF Iaşi) comentează
probleme bioetice specifice practicii neonatale şi dau câteva exemple din practică.
Dr. Iulia Negrea (Galaţi) semnează materialul “Valenţe etice ale practicii medicale în
perioada neonatală” în timp ce Conf. Univ. L. Miron, Conf. Univ. Ingrith Miron şi Asist.
Univ. M. Marinca au întocmit articolul “Particularităţi şi dileme etice ale consimţământului
informat în oncologia pediatrică”.
Mai relevăm lucrarea “Separarea gemenilor siamezi – dileme etice” autori: Conf. Univ.
G. Aprodu, Conf. Univ. Cristina Gavrilovici şi Dr. Elena Hanganu (Iaşi), precum şi studiul
“Între beneficiu şi risc în expunerea la radiaţii în scop de diagnostic medical al copiilor”
realizat de un colectiv format din: Dr. Elena Dădulescu, fizician Ioana Şorop, Fiz. Daniela
Mossang (DSP Dolj), Fiz. Corina Pera (Reşiţa), Conf. Univ. Emilia Pătru (UMF Craiova),
Asist. Univ. D. Bondari şi Conf. Univ. Ileana Prejbeanu (UMF Craiova).
Dintre celelalte materiale mai evocăm: “Consimţământul informat în practica pediatrică
şi în cercetarea vizând copilul” semnat de Conf. Univ. Angela Butnaru şi Conf. Univ. I. Lupu
(UMF Cluj) alături de Dr. M. Buta (Bistriţa), precum şi “Bioetica creştina şi forumul public:

de ce trebuie să se implice creştinii în dezbaterile morale publice” autor Prof. Mark J. Cherry
(Austin – Texas SUA) şi în final articolul “Alteritatea – între discursul teologic şi practica
medicală” realizat de Bogdan Chiorean, student UMF “Iuliu Haţiegamu” Cluj şi Facultatea
de Teologie Ortodoxă Alba Iulia
Obezitatea şi diabetul zaharat tip 2 la copil şi adolescent
Dr. Vincze Eva, medic specialist
diabet, nutriţie şi boli metabolice
Diabetul zaharat tip 2 (DZ 2, non imunmediat) la copil şi adolescent a devenit o realitate
in ultimele două decenii în corelare directă cu obezitatea. Până nu demult diabetul zaharat de
tip 2 era asociat aproape exclusiv vârstei adulte, astfel toţi copiii şi adolescenţii diagnosticaţi
cu diabet zaharat erau consideraţi DZ tip1 (insulinodependent, imunmediat).
Obezitatea, prezentând astăzi o „explozie” mondială ca frecvenţă în populaţia
generală, atinge cote alarmante în rândul copiilor şi adolescenţilor, fiind considerată
principala cauză a creşterii prevalenţei DZ tip 2 la tineri. (12) Figura nr1
Figura nr 1
Prevalenţa obezităţii cunoaşte o tendinţă crescătoare, mai ales în ţările cu standard
socio-economic ridicat, rata cea mai mare de creştere înregistrându-se în America de Nord şi
Europa de Vest. (14) Tinerii supraponderali au tendinţa de a-şi conserva excesul de greutate
pe parcursul întregii vieţi adulte şi au toate şansele să devină mai târziu obezi.
Raportul IOTF-2004 (International Obesity Task Force) estimează în Europa trei
milioane de elevi obezi, unul din 10 copii de pe glob fiind supraponderal. Se remarcă de
asemenea o crestere mult mai rapidă a prevalenţei decât expectanţa bazată pe estimările din
anii `80, depăşind în 2002 peakul prezis pentru 2010. (6) (Figura nr 2)

Figura nr.2
Acest raport studiază tendinţele sociale problematice care ar putea genera actuala curbă de
creştere a prevalenţei obezităţii (6)
� Creşterea transportului motorizat (de ex.la scoala)
� Scăderea oportunităţilor activităţii fizice recreaţionale
� Creşterea oportunităţilor recreative sedentare: privitul la televizor, jocuri pe calculator
� Bogăţia şi varietatea alimentelor hipercalorice
� Reclamele agresive la alimentele de tip fast-food
� Accesibilitate crescută la restaurante şi fast fooduri
� Oferte de porţiii mari la preţ avantajos
� Creşterea frecvenţei alimentaţiei „ocazionale”
� Utilizarea frecventă a băuturilor răcoritoare înlocuind apa
Consecinţele obezităţii asupra sănătăţii sunt majore: diabetul zaharat, hipertensiunea
arterială, dislipidemie, complicaţii pulmonare; complicaţii psihilogice: foarte mulţi copii obezi
suferă de depresii pentru că sunt respinşi din grupurile de prieteni de vârsta lor, tulburări de
comportament, bulimie, complexe de inferioritate, sentiment de frustrare, izolare socială,
insatisfacţie, dificultăţi şcolare (7);
Complexa patologie metabolică se caracterizează printr-un risc crescut de morbiditate şi
mortalitate, fiind asociată frecvent cu insulinorezistenţa, care în prezenţa suscecptibiliţăţii
genetice şi a factorilor de mediu determină apariţia DZ 2. (5,6)
În ultimele două decade, 30% din cazurile nou diagnosticate de diabet zaharat la copil şi
adolescent in SUA sunt de tip 2, aceeiaşi tendinţă crescătoare înregistrându-se şi în Canada,
Japonia, Australia.
În majoritatea cazurilor de DZ la copil clasificarea bolii (tipul 1 sau 2) se poate efectua pe
baza simptomatologiei clinice la debut, sau ulterior pe baza evoluţiei. Uneori însă diagnosticul
diferenţial este dificil, deoarece tipul 1 de diabet poate debuta atipic, fără necesar iniţial de
insulină , fiind asociat cu obezitate si semne de insulinorezistenţă, iar cetoacidoza sau
cetonuria poate însoţi DZ tip 2 în 5-25% respectiv 33% din cazuri. În asemenea situaţii,
determinarea insulinemiei plasmatice, a peptidului C sau a autoanticorpilor specifici poate fi
de ajutor. (1)
Patogeneza diabetului este multifactorială, având componentaă genetică cu transmitere
poligenică, influenţată de mediu.
Factorii de risc în apariţia DZ tip 2: (4)
- susceptibilitatea genetică: s-a putut observa o prevalenţă crescută la cei cu rude de gradul I
sau II cu diabet.
- factori intrauterini: greutatea la naştere (Gn 4.000 g) sau hiperglicemia
maternă sunt asociate cu dezvoltarea DZ 2 la tineri(2)

- obezitatea şi stilul de viaţă: din punct de vedere antropometric un raport greutate/talie care
depăşeşte percentila 95 pentru vârstă şi sex, defineşte un copil supraponderal. Obezitatea
abdominală, este un factor de risc important în apariţia DZ 2. În prezent, există nomograme
cu perimetrul abdominal pentru o încadrare cât mai corectă a obezităţii la copil şi adolescent.
Peste vârsta de 16 ani se utilizează parametrii adultului: circumferinţa taliei >80 cm la fete si
>94 cm la băieţi sau peste percentila 90 pentru ambele sexe este considerată obezitate
abdominală. O creştere a adipozităţii abdominale este corelată cu insulinorezistenţă şi
hiperinsulinemism, cu scăderea toleranţei la glucoză şi ulterior cu riscul de dezvoltare a DZ 2
în cadrul sindromului metabolic.(3)
- factori etnici: prevalenţa crescută a DZ tip 2 a fost remarcată la anumite grupuri etnice:
indienii pima din Arizona, populaţia amero-indiană şi populaţia afro-americană;
susceptibilitate scăzută la populaţia albă caucaziană (8)
-pubertatea se pare că joacă un rol major , vârsta medie la diagnostic fiind de 12-16 ani; atât
hormonul de crestere, cât şi hormonii sexuali fiind implicaţi în apariţia insulinirezistenţei,
respectiv a hiperinsulinemiei secundare. (1)
Instalat la vârste din ce in ce mai fragede, durata bolii creşte, iar complicaţiile micro si
macrovasculare caracteristice vârstelor înaintate, apar acum la adultul tânăr, având
repercusiuni serioase asupra calităţii vieţii şi duratei ei. Unele studii arată că tinerii cu DZ tip
2 au risc mult mai mare de a dezvolta microalbuminurie si hipertensiune decât cei cu DZ tip1,
în ciuda duratei mai scurte de evolţtie a diabetului şi a valorilor mai scăzute a HbA1c. (9)
Screeningul sistematic în rîndul copiilor cu risc are menirea de a depista boala cât mai
precoce şi de a institui tratamentul în vederea evitării complicaţiilor. (6)
Recomandări ADA pentru screeningul diabetului la copil: (1)
- IMC >percentila 85 pentru vârstă şi sex, sau greutate peste 120% faţă de greutatea
ideală pentru inălţime, în prezenţa a 2 sau mai mulţi factori de risc:
- antecedente heredocolaterale pozitive pentru DZ 2;
- grupe etnice cu risc: amero-indieni, afro-americani, hispanici, asiatici;
- semne de insulinorezistenţă sau condiţii asociate cu insulinorezistenţa (acanthozis
nigricans, hipertensiune, dislipidemie, sindrom de ovar polichistic).
Este de dorit ca screening-ul la această populaţie să înceapă la vârsta de 10 ani şi să fie făcut
ulterior la fiecare 2 ani, iar in acest scop se preferă determinarea glicemiei bazale.
Profilaxie şi tratament
Profilaxia primară a obezităţii la copil si adolescent constituie fundamentul prevenirii DZ 2,
ceea ce necesită o implicare multilaterală de informare si educare medicală, acţionând pe
factorii de risc ce pot fi influenţaţi. Profilaxia trebuie să înceapă încă din viaţa intrauterină
prin identificarea părinţilor cu risc şi printr-o strictă supraveghere a creşterii şi obiceiurilor
alimentare, începând cu vârsta de sugar şi pe perioada întregii copilării; schimbarea stilului
de viaţă cu încurajarea exerciţiului fizic în defavoarea sedentarismului reprezintă măsuri de
profilaxie primară eficiente.
Rolul părinţilor este esenţial, ei au responsabilitatea de a oferi micuţilor un program
de viaţă sănătos. Un rol important privind prevenţia obezităţii revine şi medicului, societăţii şi
factorilor decizionali pentru promovarea în şcoli şi în mass-media a unei alimentaţii
sănătoase, a exerciţiului fizic, a reducerii greutăţii. În acest sens, reducerea (poate chiar
interzicerea) publicităţii agresive pentru alimentele hipercalorice, cu coloranţi sintetici
(sucuri) ar sprijini efortul de reducere a obezităţii.
Comisia Europeană finanţează numeroase proiecte referitoare la obezitate şi la modul
de alimentaţie, prin intermediul Planului de Acţiune pentru Sănătate Publică şi al
programelor-cadru din domeniul cercetării. De exemplu, „Reţeaua Europeană a Inimii”
(European Heart Network) a primit o asistenţă financiară de 1,7 milioane de Euro pentru
proiectul său intitulat „Obezitatea infantilă şi bolile cronice asociate”, în timp ce proiectul
HELENA (Healthy Lifestyle in Europe by Nutrition in Adolescence – Un stil de viaţă sănătos
îin Europa datorită alimentaţiei pe perioada adolescenţei) are în vedere studiul obiceiurilor

alimentare şi a prevalenţei obezităţii în rândul tinerilor.
Ziua Europeană a Gătitului şi Alimentaţiei Sănătoase are propria pagină de internet,
cunoscută sub numele de EU.Minichefs, la urmatoarea adresă: http://eu.mini-chefs.eu. Această
pagină de internet pentru copii demonstrează că a mânca sănătos poate fi şi amuzant. Ea
pune la dispoziţie şi un forum la nivel european în ce priveşte gătitul şi alimentaţia sănătoasă,
cu reţete sănătoase de prima clasă şi sfaturi pentru gătit. Pagina de internet este disponibilă în
12 limbi şi include un joc interactiv de-a gătitul, astfel încât copiii să poată învăţa jucânduse.(13)
Profilaxia secundară presupune profilaxia complicaţiilor (retinopatia, nefropatia diabetică,
HTA, hiperlipoproteinemia, boli cardiovasculare), ce poate fi asigurată printr-un control
glicemic bun ( glicemie

The Evolving epidemic, George Alberti, FRCP, PHD, Paul Zimmet, FRACP, PHD, Jonathan Shaw,
FRACP, MD, Zachary Bloomgarden, MD, Francine Kaufman, MD and Martin Silink, FRACP,
MD for the Consensus Workshop Group, Diabetes Care 27:1798-1811,2004
3. Diabetul zaharat de tip 2 la copil si adolescent; Prof. dr. Ioana Micle, dr. Ramona Giurescu UMF
“Victor Babes” Clinica I Pediatrie Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii “Louis Turcanu”
Timisoara, Medic.ro, nr 42, III 2008
4. Type 2 diabetes in Children: Clinical Aspects and Risc Factors; The Second International Novo
Nordisc Symposium on Diabetes in Childhood and Adolescence, Copenhagen, Denmark, May 31june
2, 2001; Session 2; Hormone Reserch, Vol 57, Suppl. 1, 2002;
5.Insulin resistance syndrome in children and adolescents: clinical meaning and indication for
action, K S Steinbeck, International Journal of Obesity (2004) 28, 829-832
6.International Obesity TaskForce; Childhood Obesity Report May 2004
7. Is obesity a risc factor for psychopatology among adolescents?, Serpil Erermis, Nurcan Cetin,
Muge Tamar, Nagehan Bukusoglu, Fisun Akdeniz and Damla Goksen, Departments of Child
Psychiatry, Psychiatry and Child Endocrinology, School of Medicine, Ege University, Izmir,
Turkey
8. Type 2 diabetes mellitus in children and adolescents: a review from a European perspective,
Kiess W, Bottner A, Raile K, Kapellen T, Muller G, Galler A, Paschke R, Wabitsch M., Horm Res.
2003;59 Suppl 1:77-84
9. Prevalence of Diabetes Complications in Adolescents With Type 2 Compared With Type 1
Diabetes, Maike C. Eppens, Maria E. Craig, MBBS, PHD, FRACP, Janine Cusumano, RN, Stephen
Hing, MBBS, FRACOS, Albert K.F. Chan, MAPPSTAT, Neville J. Howard, FRACP, FRCP,
Martin Silink, AM, MD, FRACP and Kim C. Donaghue, MBBS, PHD, FRACP, Diabetes Care 29:
1300-1306,2006
10. Obesity and Risk of Type 2 Diabetes and Cardiovascular Disease in Children and Adolescents,
Michael I. Goran, Geoff D. C. Ball and Martha L. Cruz, The Journal of Clinical Endocrinology &
Metabolism vol.88, No.4 1417-1427
11. American Diabetes Association: Standards of medical care for patients with diabetes mellitus
(Position Statement) Diabetes Care 22 (Suppl. 1): S32-S41, 1999
12. Diabetes Trends In the US: 1990-1998, Mokdad AH, Ford ES, Browman BA, et al., Diabetes
Care, 2000; 23: 1278-1283
13. Obezitatea infantila - luata in vizor de Comisia Europeana, Publicat: 9 Noiembrie 2007
www.euractiv.ro/uniunea-europeana
Enigma fericirii
Dr. Găvrilă Mihali, medic inspector CCSP Maramureş
Student Liviu Gavrilă Mihali – Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad
Asistent principal Ioana Nistor – Spitalul de Recuperare Borşa
Dr. Remus Sărăsăoan medic CPU Spital de recuperare Borşa
In naiva povestioara biblica despre soarta primilor oameni este, in subiect, un anumit
sens moral. Ei trăiau in paradis si necunoscând durerea si lipsa, se putea spune ca erau
fericiţi.
In viata lor a apărut insa „fructul oprit” si, deodată, ideea de fericire. Cu alte cuvinte

fericirea a început sa fie condiţionata de cunoaşterea lui.
Foamea si umilinţa au umplut de amărăciune inima omului. Unii au dus aceste poveri
pana in pământ si au coborât in el încovoiaţi de spate, închişi in tăcerea tristeţii ca intr-un
cufăr fermecat, scufundat in mare.
Cu toate acestea cine poate afirma ca viata lor a fost un pustiu absolut, ca ei nu au
simţit niciodată pe cerul gurii stropul miraculos al fericirii? Cine ne poate convinge ca inima
lor nu s-a topit, când si când, la dogoarea acestei călduri dulci? Ca in pieptul lor nu au ars
aceste vâlvătăi? Ca intr-o tainiţa a sufletului nu a pâlpâit, asemenea candelei in
semiobscuritatea schitului, acest sâmbure de lumina?
Sentimentul satisfacţiei cunoaşte o gama infinita: materiala, spirituala, morala,
estetica. Oamenii pot încerca bucurii si plăceri dezinteresate, provocate de victorii ale
umanităţii, de spectacolul progresului, de realizarea unor idealuri sociale înalte. O pondere
variabila, in funcţie de natura psihica, are bucuria de a iubi si de a fi iubit. Marile iubiri
dezvăluie ca nici un bun, nici o avuţie nu-l atrage pe om mai mult ca alt om.
Faptul ca satisfacţia materiala este departe de a fi totul ne-au arătat-o întotdeauna
oamenii sărmani. Cum puteau fi fericiţi săracii? Sufletul lor îşi găsea compensaţii, descoperea
izvoare de regenerare in sfere superioare plăcerilor materiale. Dezmoşteniţii soartei au probat
nu numai câta suferinţa poate suporta fiinţa umana, dar si cat de puţin cere ea pentru a fi
fericita. „Mica fericire” a omului de rând cântăreşte uneori incomparabil mai greu decât
satisfacţiile marilor favoriţi ai soartei. Fericirea nu are pentru toţi acelaşi înţeles. In sinea ea
este tot atât de abstracta ca si cerul, ca si noaptea, ca întunericul sau lumina. Este o stare
privilegiata dar care poate exprima lucruri cu totul diferite. Pentru unul, satisfacţia
elementara a vitalităţii, pentru altul orgoliul cuceririlor, pentru alţii vanitatea de a face un
bine. Se pot găsi si fiinţe ciudate pentru care cea mai mare bucurie este aceea de a putea ierta.
Dar oare lipsa fericirii înseamnă neapărat nefericire? Acest sentiment nu poate fi suplinit?
Orice muritor trece fatalmente prin aceasta încercare? Ce este fericire si nefericire?
Străbătând prin vreme, omul a crezut mult timp ca fericirea e bogăţie si putere. Deşi
mulţi s-au zbătut, cu disperarea peştelui căzut pe uscat, pentru a aduna, si nu au găsit
fericirea in lucruri. Alţii au ţinut in mana sceptrul atotputerniciei, dominând si umilind, si nu
au fost nici ei fericiţi. Când si-au atins telurile rapace, sângele li s-a îngroşat de huzur, iar
inima li s-a năclăit in vanitate. Inconştient sau nu, cu cat se înstrăinau mai mult de simplitate,
cu atât se îndepărtau mai mult de fericire.

Neîmplinindu-si nevoile fiziologice vitale, omul suferă. Foamea chinuie insuportabil.
Frigul amorţeşte voinţa. Neputinţa hrănirii puilor înnebuneşte, trezeşte sălbaticele instincte
paterne animale. Dar ce fericire pot aduce bunurile acumulate peste aceste nevoi?
Supraabundenta nu numai ca îmbolnăveşte trupul, dar îngreţoşează spiritul. Spunând ca mai
binele este duşmanul binelui, omul nu se gândeşte numai la riscul continuării jocului cu
norocul, ci si la pericolul pierderii echilibrului uman. Pentru ca lăcomia strica cu adevărat
omenia – cumpăna înţelepciunii si sentimentelor. Omul nu a apărut in univers pentru a-si
acoperi mădularele cu osânza, pentru a se îngropa in munţi de bunuri moarte, necesare doar
pentru a-l ajuta sa supravieţuiască, utile pentru a-i permite sa înfrângă timpul ce se
interpune intre el si idealul sau. Robii lucrurilor, scormonitorii tuturor gunoaielor in căutare
de comori, nebunii pelegrini spre „El Dorado” de aur, nesătuii râvnitori la dulciurile de zahar
ale vieţii s-au rătăcit. Hăpăind mielul gras si-au umflat burţile, înecându-se, fără sa si
cunoscut nemărginitele spatii de deasupra corpului.
Si-au găsit boierii fericirea in întinderea pământului pe care îl posedau? Cei inteligenţi
nu puteau sa nu-si dea seama ca in realitate pământul nu le aparţinea lor, ci naţiunii. Natura
nu poate fi decât a ei însăşi. Posedarea unei parcele a universului dobândita de la un individ e
o infatuare ridicola. De fapt, stăpâna este parcela aceea, care pana la urma îl înghite si pe el
ca pe toate generaţiile care l-au precedat. Înrobindu-i pe ţărani, storcându-le sudoarea,
flămânzindu-i, terorizându-i pentru a-i supune, boierii se înrăiau.
Răutatea nu are nimic din compoziţia chimica a fericirii. Potentaţii finanţelor lumii
capitaliste păzesc forturi metalice pline cu aur, si ei i-au smuls naţiunii o parte din podoabe,
închizându-le in beciuri, in case de fier.
Ca sa adune aur, burghezia a trebuit sa fure, sa brutalizeze. Unul dintre cele mai
monstruoase atentate pe care capitalismul le-a săvârşit împotriva omului a fost înglobarea
acestuia in rândul uneltelor. Burghezia a făcut din clasa muncitoare o instalaţie ieftina,
pentru ca nu necesita nici o investiţie, doar întreţinere perfecta, pentru ca este creata de
natura, sigura pentru ca este dotata cu raţiune. Capitalismul a inaugurat epoca maşinismului.
capitalul fix.
A fost o victorie a civilizaţiei, dar pe primul plan al atenţiei patronului a trecut
Omul – creatorul tehnicii, inventatorul si stăpânul maşinii – a devenit auxiliar, un fel
de paracliser in sanctuarul producţiei capitaliste. Toate acestea nu s-au putut face fără
răutate, fără cinism, si rapacitate.

In care din acestea poate exista fericirea?
Toate înăbuşă căldura si sensibilitatea umana, simţul dreptăţii, adevărul.
Toate alterează omul, îl îndepărtează de el însuşi.
Toate seaca izvorul fericirii.
Comuniştii, deposedându-i pe moşieri si pe capitalişti de fructul hoţiei si răutăţii,
eliberându-i de nevoia de a chinui si nedreptăţi, spulberându-le ridicola ambiţie de a se crede
stăpânii absoluţi ai elementelor inalienabile ale naturii, le-au dat acestor oameni o şansa de a
se apropia din nou de ţinuturile fericirii. Cei mai mulţi nu au înţeles, s-au considerat si mai
nefericiţi. Era fatal sa fie aşa fiindcă prin îngrozitoarea greşeala prin care-si clădiseră viata,
fuseseră condamnaţi iremediabil fericirii.
Aşa cum ei condamnaseră la nefericire miliarde de oameni, făcându-si platoşa din
nedreptate, dreptatea a trebuit sa-i lovească de moarte, deschizându-le in piept o rana adânca
de nevindecat.
Poate ca fericirea e putinţa de a fi tu însuti.
Dar ce înseamnă in fond a fi tu însuti ?
A putea urma dictatul propriului tău destin, astfel încât sa se poată înalta liber cum se
înalta pasările in văzduh, spintecându-i direcţiile, chemările fiinţei sale.
A plânge atunci când iţi sângerează inima si rade atunci când ti se desface baierele
sufletului. A condamna când te sugruma indignarea si a aplauda când simţi ca explodezi de
entuziasm. A rămâne la credinţa ta daca nu eşti convins de a altuia. A putea sta drept atunci
când voinţe străine vor sa te îndoaie. A face ceea ca iţi dictează conştiinţa si nu ceea ce iţi
şopteşte interesul. A fi tu însuti înseamnă a nu fi limba altuia a te feri de orice sovinie, a te
păstra neatârnat.
A fi tu însuti, in mod nelimitat, nu înseamnă a înceta sa mai fii a colectivităţii ?
Nimeni nu întreabă pe nimeni daca e dispus sa aparţină societăţii. Aşa cum o celula nu
e consultata înainte de a se integra in materia vie a organismului animal, omul se naşte ca o
entitate libera a universului, dar aceasta stare civila durează numai o clipa. Când începe sa se
dezmeticească din aceasta aterizare fortuita, el este deja aspirat ca o scama in recipientul

societăţii, ceea ce înseamnă, totodată, ca fericirea fiecăruia va depinde de adevărata fericire
generala.
OLIVER SACKS Muzicofilia
Povestiri despre muzica si creier Dr. BOCHIS DOINA
Oliver Sacks este cunoscut cititorilor din România pentru celebra sa lucrare ,,Omul care
ăşi confundă soţia cu o pălărie” aparută la editura Humanitas în 2005.
În 1973 Sacks publică volumul ,,Trezirea la viaţă”, descriind pacienţi afectaţi de
encefalită letargică în anii 1920 care au început un tratament cu L Dopa. Această carte a
inspirat o piesa de teatru a lui Harold Pinter şi un film nominalizat la Oscar care a putut fi
văzut şi la noi.
În 1996 Oliver Sacks descrie efectele profunde ale muzicii asupra bolnavilor cu boala
Parkinson, cu observaţia că înainte de 1980 nu existau referinţe neurologice referitoare la
muzică.
În anii de după 1980, există noi tehnologii care permit explorarea creierului, despre
baza neuronală a percepţiei şi reprezentării muzicii, sau tulburărilor complexe ale acestora,
ba chair putem spune că unui anatomopatolog i-ar fi uşor să identifice creierul unui muzician
profesionist, şi i-ar fi greu să identifice un creier de artist grafic, scriitor, sau matematician.
(Nina Krauss ,, Mecanismele senzoriale elementare de la nivelul trunchiului cerebral
sunt mai extinse şi mai rapide, şi amplificarea respectivă este strâns legată de pregatirea
muzicală”). În plus, dimensiunile corpului calos, ale cortexului, şi al cerebelului, sunt vizibil
mai mari.
Într-un articol din 2008, apărut în New Scientist ,, Steven Mithen lansa ipoteza că
muzicalitatea este întipărită în genomul uman, şi ,,are rădăcini evolutive mai vechi decât
limbajul vorbit”.
Când, după exerciţii muzicale intense, vocea şi aptitudinile muzicale ale lui Minthen sau
îmbunătăţit, scanarea cerebrală a arătat o intensificare a activităţii în girusul frontal
superior şi în două zone din girusul temporal superior drept. În anumite zone activitatea
scădea pe măsură ce sarcina care iniţial necesitase efort conştient, devenea tot mai automată.
Există o corelare între aptitudinile muzicale şi lingvistice, învăţarea accentelor,
infexiunilor şi prozodiei unei limbi noi, similarităţi profunde între modul de procesare
cerebrală a limbajului şi a muzicii, similarităţi expuse excepţional în cartea ,,Muzică, limbaj,
creier” de Arinudh Patel .
Ultimul capitol al cărţii lui Sacks este intitulat muzică şi identitate, demenţa şi terapia
prin muzică. Este de menţionat că Oliver Sacks a fost neurolog într-un spital unde mai mult
de jumatate de pacienţi aveau forme de demenţă; a scris acest capitol ca o reacţie la o carte a
unei colege Donna Cohen ,,Pierderea sinelui”. Sacks şi-a intitulat opinile ,,Alzheimer şi
conservarea sinelui” întrebându-se: pierderea conştiinţei de sine, pierderea intelectului, sau a
unor aspecte ale intelectului, înseamnă oare pierderea sinelui? Răsunsul pe care îl dă este că şi
în cazurile de demenţă foarte avansată, aspectele caracterului esenţial, ale personalităţii, ale
calităţii de individ, ale sinelui, supravieţuiesc împreuna cu anumite forme aproape
indescriptibile de memorie.
Identitatea are o baza neuronală robustă şi stilul personal este profound imprimat în
sistemul nervos.
Se pastrează reacţia la muzică chair şi când demenţa este foarte avansată, şi chair dacă
aceşti pacienţi sunt aparent fără urmă de gândire. Terapia prin muzică este posibilă pentru că

sensibilitatea, emoţia şi memoria care ţine de muzica pot supravieţui, mult timp după ce alte
forme de memorie au disparut.
Muzica ajută pacientul dement să se orienteze şi să găsească un punct fix când nimic
altceva nu are efect.
O muzicoterapeută din Australia, Gretta Sculthorp îşi descrie experienţa (citată de
Sacks) ,,La început am crezut că le ofer o distracţie, dar munca mea era ca o cheie pentru
amintiri. Una din cele mai plăcute roade ale muncii mele este că personalul medical îi vede
într-o alta lumină pe pacienţi, ca persoane care au un trecut, şi nu un simplu trecut, ci un
trecut plin de bucurii şi fericire.
RECONSTRUCTIA AURICULARA AUTOLOGA
Dr. IOANA ASTANI
medic primar O.R.L.
Reconstrucţia urechii este indicata în cazuri de defecte congenitale (microtia) sau dobândite
(posttraumatica sau post-cancer). Defectele urechii, când afecteaza simetria, sunt imediat
evidente celorlalţi. Ele intra în aceeaşi categorie cu alte defecte faciale şi asimetrii cum sunt
deformităţile craniofaciale sau despicăturile faciale. Anomaliile
urechii pot determina deficite psihologice incluzind depresia, pierderea încrederii, anxietate,
interacţiune socială săracă şi productivitate scazută. Pacienţii sunt motivaţi să caute corecţia
chirurgicală datorită insultelor, atenţiei nedorite şi comportamentului necorespunzător al
celorlalţi. Metoda folosită pentru reconstrucţie la Universitatea Spitalului
BIRMINGHAM este o versiune adaptată a metodei NAGATA. Profesorul YAP
este primul chirurg plastic din Marea Britanie care a urmat o pregătire la Clinica dr.
NAGATA în TOKIO, JAPONIA. El este cel care ne-a întâmpinat şi ne-a introdus în tainele
tehnicii fabricării tridimensionale a cartilajului în reconstrucţia urechii la cel de-al 2-lea curs
paneuropean în TUTTLINGEN, GERMANIA care a avut loc între 16-18 ianuarie 2009.
Pentru reconstrucţia totală (ex.microtia) este necesară o intervenţie chirurgicală în 2 etape.
Prima etapă implică fabricarea şi grefarea unui schelet din cartilaje costale în planul
subcutanat. Aceasta crează apariţia tridimensională a santurilor auriculare, a proeminenţelor
auriculare ca şi a lobulului. Al doilea stadiu implică elevarea şi proiecţia auriculului, folosind
un bloc cartilaginos şi o combinaţie de ţesut vascularizat (fascie temporoparietală) şi o grefă
tegumentară de grosime mică (STSG). Pentru reconstrucţia parţială (ex. posttraumatică) o
singură procedură este suficientă. O pungă subcutanată este disecată în jurul defectului. Dacă
defectul e mic o singură piesă cartilaginoasă este folosită subcutanat. Pentru defecte mai largi
folosirea sincronă a unei grefe din fascia temporoparietală poate fi necesară, dar aceasta
poate fi facută într-o procedură, într-un singur stadiu.
ÎMBUNĂTĂŢIRI. Metoda constituie un pas înainte în evoluţia dezvoltării reconstrucţiei
auriculare autologă şi conţine diferenţe importante comparativ cu metodele precedente:
-Întreg pericondrul ariei donatoare este prezervat. Aceasta permite crearea unei pungi
anatomice în care orice rest de cartilaj nefolosit este reintrodus, promovând creşterea
cartilajului la marginea costală. Riscul de pneumotorax este minimalizat. Studii longitudinale
conduse pe pacienti pediatrici în Japonia au dovedit ca acest procedeu conduce la restaurarea
conturului marginii costale la 12 luni.
-Folosirea ţesutului vascularizat previne resorbţia şi colapsul scheletului cartilaginos
care a fost o problemă cu alte metode. Această metodă, folosind grefa de fascie
temporoparietală (Tpflap) de asemenea reduce dependenţa datorita viabilităţii ţesutului local
pentru reconstrucţia urechii.

-Folosirea suturilor cu oţel determină crearea unui schelet cartilaginos puternic care
este menţinut în tensiune dinamică determinand curbe realistice şi reprezintă cea mai
adecvată metodă reconstructivă.
-Procedura în una sau 2 stadii, în loc de 4 sau mai multe stadii (multi-stage) proceduri
folosite anterior. -
Folosirea ţesuturilor vii îndepărtează nevoia de înlocuire periodică a părţilor prostetice.
PROTOCOL PENTRU RECONSTRUCŢIA MICROTIEI (UNIVERSITY HOSPITAL
BIRMINGHAM)
Este o operaţie în 2 stadii. Primul stadiu implica fabricarea şi grefarea unui schelet de
cartilaj costal în planul subcutanat. Aceasta crează aspectul tridimensional al sanţurilor şi
proeminenţelor auriculare, ca şi a lobulului. Al 2-lea stadiu implică elevarea şi proiecţia
auriculului folosind un bloc cartilaginos şi o combinaţie de ţesut vascularizat (TP flap) cu o
grefă tegumentară subţire (split-tickness skin graft STSG).
CONSULTAŢIA INIŢIALA. Pacientul poate fi consultat împreuna cu parinţii – ideal un
consult multidisciplinar, cu sfat psihologic şi genetic ca şi o discuţie asupra opţiunii
reconstrucţiei prostetice sau autologe. La consultaţia iniţială aşteptările, limitările şi metodele
de reconstrucţie chirurgicală vor fi discutate.
PRIMUL STADIU. În ambele stadii, parul pacientului este taiat la aproximativ 3 mm
lungime pe jumatate de scalp pe partea procedurii, in seara dinaintea interventiei. Primul
stadiu este efectuat cand pacientul are varsta de 10-12 ani. Pacientul trebuie sa aiba o
crcumferinta toracica de minim 60 cm la nivelul procesului xifoid pentru a avea o grosime si
inaltime adecvata a cartilajului costal, suficient pentru fabricarea 3D a scheletului
cartilaginios. Implica recoltarea subpericondrala a cartilajelor costala 6-9 prin incizie
tansversala a peretelui toracic de aproximativ 10cm lungime. Apoi, lambourile pericondrale
sunt saturate impreuna pentru a recrea invelisul cartilajului costal Cartilajele costale sunt
sculptate si asamblate in 4 straturi pentru a crea un schelet cartilaginous auricular 3D,
folosind setul de instrumente chirurgicale NAGATA cu folosirea suturilor din otel 4-0 sau 5-0.
Orice cartilaj ramas este fin disecat in cuburi de 2mm#2mm si reinserat in pungile
pericondrale preparate anterior. In perioada postoperatorie pacientului i se pune un bandaj
pentru support si pansamente de tifon. Nu se folosesc drenuri de aspiratie si reconstructia este
urmarita in prima zi postoperatorie pentru tumefiere, tensiune sau hematom. Pansamentele
se schimba apoi la fiecare 48 ore timp de 2 saptamini.
STADIUL DOI. Elevarea auriculului reconstruit se face la 6 luni dupa stadiul intai.
Aceasta permite invazia vasculara a scheletului cartilaginos si recuperarea dupa disectia
stadiului intai. O recoltare de cartilaj are loc de obicei din partea opusa. Pentru acest stadiu, 2
cartilaje costale sunt necesare. Acestea sunt construite intr-un bloc curb de aproximativ 14
mm inaltime si 40 mm lungime. O grefa tegumentara split-tickness este recoltata din scalp
60#120mm crutand foliculii pilosi. Apoi un lambou de fascie temporoparietala este ridicat
printr-o incizie in zig-zag plasata in regiunea temporala deasupra teritoriului arterei
temporale superficiale. Scheletul auricular in prealabil reconstruit este ridicat anterior
dinspre posterior. Blocul cartilaginous este plasat in spatele urechii si suturat cu suturi nonabsorbabile
la fascie si la spatele scheletului cartilaginos. In final, TPF este acoperita cu grefa
tegumentara subtire. Pansamentele se aplica cu aditia unui pansament non-aderent la locul
donator al grefei tegumentare.
COMPLICATII:
-pneumotoraxul este o complicatie rara. Se foloseste un lambou muscular care este
creat si transpus peste perforatie ;
-necroza tegumentului ce acopera scheletul cartilaginos apare datorita
microcirculatiei reduse sau unei prea mari presiuni pe tegument. Cartilajul expus este tratat
atent si umezit cu un unguent cu antibiotice si este acoperit cat de curand posibil cu un
lambou tegumentar local.

ALTERNATIVE LA RECONSTRUCTIA CHIRURGICALA
RECONSTRUCTIA PROSTETICA pentru defectele partiale-piesa prostetica. Pentru
defectele mai extensive sau la cei fara ureche-proteza bazata pe implanturi osteointegrateconsta
intr-un auricul artificial din silicon care se fixeaza pe un schelet din sarma fixat de
craniu prin suruburi in osul craniului. Protezele de silicon au avantajul de a se adapta perfect
ca si culoare, forma si marime. Totusi ele necesita a fi inlocuite la 2-3 ani interval.Unii
pacienti vor prefera sa nu aiba o ureche artificiala. Infectia este un risc intotdeauna prezent
Claudia Voiculescu
Cioburi de gânduri...
Cum să le strâng?
Stau sub amurguri
Gol şi nătâng...
Se-neacă-n potir
Crin mutilat...
Eu m-alung din şir
Număr damnat...
Scribul mă-ngroapă
Suflet scrumit
În ciob nu-i apă
Ci verb umbrit.
Ţărmur dojană
-Ascunsul dor –
Sub ce coroană
Ochi iertător?
Patitimi, ispite
Se zbat sub scut;
Cioburi, ispite
Vieţi au cernut...
Cioburi de gânduri
Ce risipiri!
Prin câte burguri
Ţes plăsmuiri?
Scribul mă-ngroapă
Cioburi, potir...
Sub care pleoapă
Cresc calomfir?
Cioburi
Moartea să-mi pară întâmplătoare...

Imaculată şerpuieşte disperarea
Ca un şarpe boa mă înghite...
Dintr-o dată mă simt vindecată
De toate cuvintele-n migrare
Spre multele, falsele numere pare...
Care-i hotarul până la care
Moartea să-mi pară întâmplătoare
Şi unde ascunsă de ceaţă
Să-nşir idealuri pe aţă?
Şi unde bezna – imensă margine frig –
Să-mi pună lacăt trădat peste gură
Ca eu, rătăcind, să nu pot să mai strig
Pierdutul tău nume ascuns doar în mine
Ca o taină de moarte devorând limpezime...
Fortăreaţă prăbuşită-n sine
Ca o fortăreaţă e viaţa mea iernănd atâtea mistere
N-am ştiut niciodată ce arme să folosesc s-o iau cu asalt
Din rana mea diafană curgea întruna miere
Ca un tribut plătit de visul celălalt...
Prin labirinturi am rătăcit ca un sol
Care ducea cu el viaţa lui moartă
Ca o pedeapsă dinainte ştiută
Ca un bun pierdut de androgina soartă...
Prin ce deşert să mai trec, Doamne, orbită
S-ating măcar cuvântul înrobire
Înainte ca spectrele nopţii să-nghită
Lumina dinlăuntrul răsfrângerii-n tăcere?
Prin uşi tăinuite eu mi-am trecut iubirea
Învinsă purtând diadema de foc
Căutând iubitorul să-mi boteze menirea
Cu smeritul, întregul şi unicul joc.
Ca o fortăreaţă e viaţa mea iernând atâtea mistere...
Din bătălii nepurtate aduc pentru jertfă stindard
Poate îngerul meu dezlegând fruntarii îmi cere
Să mă nuntesc baladă în glorii şi să ard.
O, Doamne, cazemată prăbuşită-n sine
E viaţa ce-n exil mi se cuvine..
Iernând asupra mea, fantoma din ruine
De sub linţoliu scoate cuvinte-adulterine...
În rest e doar tăcere
De mii şi mii de ere...
Aspecte privind efectele neglijării copiilor în primii ani de viaţă

Lector univ. dr. Monica Maier
Problematica neglijării copiilor cu vârste cuprinse între 0 şi 3 ani a cunoscut o
amploare deosebită în ultimii ani deoarece s-a constatat o scădere a atenţiei părinţilor în ceea
ce priveşte asigurarea unui suport afectiv necesar la această vîrstă. Multitudinea problemelor
cu care se confruntă azi cuplurile de părinţi îi fac să piardă din vedere importanţa statutului
de părinte mai ales din punct de vedere psihologic. Faptul că mama sau tatăl „nu mai au
timp” să-şi ia copilul în braţe, să-l privească în ochi, să-i vorbească, să-i zâmbească sau să-l
strângă în braţe pentru a-i transmite dragostea sa, implică multiple disfuncţii la nivel cognitiv
şi afectiv.
Cercetările psihologice recente demonstrează că neglijarea copiilor duce la o
dezvoltarea încetinită a creierului, la nivel neuronal înregistrându-se numeroase disfuncţii.
Cazul unei fetiţe de 9 ani care a fost găsită în beciul unei case şi apoi adoptată de o familie a
făcut înconjurul lumii. Ea se comporta asemeni unui copil de 2 luni, având reacţiile unui copil
autist. Recuperarea la nivel senzorial a fost făcută pe parcursul a 3 ani şi asta doar în
condiţiile în care părinţii adoptivi i-au asigurat un suport afectiv necesar vîrstei psihologice la
care se afla fetiţa.
Oamenii de ştiinţă au cercetat inteligenţa puilor de cimpanzei oferind dovezi care
atestă importanţa interacţiunii sociale la puii de animal, inclusiv a copiilor mici. Astfel,
cimpanzeii, ca şi oamenii tânjesc după interacţiunaea socială. Cu cât au mai mult contact cu
îngrijitorii lor, cu atât creierul se dezvoltă mai repede. La noua luni, micile animele sunt la fel
de curioase şi au abilitatea de a recunoaşte obiectele familiale ca un copil. Comparativ cu
copiii crescuţi în orfelinate sau în medii izolate, puii de cimpanzeu se dovedesc a fi chiar mai
avansaţi.
Cimpanzeii sunt recunoscuţi pentru abilitatea de a imita mimica umană. Oamenii de
ştiinţă au descoperit însă că dezvoltarea mentală a puilor de cimpanzeu o poate depaşi pe cea
a copiiilor de aceeaşi vârstă, dacă aceştia sunt crescuţi izolat. Vulnerabilitatea copiilor este
datorată în mare măsură capacităţii scăzute de autoapărare şi slaba înzestrare cu instincte.
Comparaţiile făcute de specialişti în ceea ce priveşte creierul unui copil a cărui părinţi
i-au acordat atenţia cuvenită şi a unuia care a fost neglijat ridică numeroase probleme în ceea
ce priveşte modalităţile prin care părinţii ar trebui educaţi în această direcţie. Când părinţii
nu oferă un model pozitiv de relaţionare, efectele se produc mai ales la nivelul răspunsurilor
sociale. Astfel copiii nu-şi vor putea exterioriza sentimentele, sau nu şi le vor exprima la nivel
necorespunzător. De asemenea, pot avea loc tulburări somatice sau devieri de comportament.
Cu cât copilul este mai mic cu atât sunt mai mari riscurile asupra unei dezvoltări sănătoase.

Inventariind o serie de riscuri la care este supus copilul neglijat în copilăria mică, am
putea aprecia că acesta este supus următoarelor tulburări:
- dureri de stomac, de cap, ulcer, diaree, enurezis ;
- tulburări de somn : insomnii, coşmare, somnambulism ;
- întârzieri în dezvoltare sau regresie : performanţe şcolare slabe, capacitate scăzută de
adaptare la situaţii noi, slaba apreciere de sine, dificultăţi în relaţionarea cu ceilalţi sau cu
sine ;
- sentimente de frică, furie, depresie, ruşine, neâncredere, vinovăţie, neajutorare ;
- probleme de comportament : fuga de acasă, limbaj şi comportament agresiv ;
- învaţă că violenţa este un mod legitim de rezolvare a conflictelor sau de control asupra unei
situaţii.
Una dintre formele neglijării copiilor, destul de des întâlnită azi, este abandonul prin
lipsă, părinţii fiind plecaţi să lucreze în străinătate. Copiii singuri acasă ca urmare a
plecării părinţilor lor la muncă în străinătate suferă o serie de schimbări în viaţa de zi cu
zi care în multe cazuri le afectează grav dezvoltarea fizică şi psihică şi uneori le pun viaţa
în pericol.
fi:
Copiii singuri acasă sunt expuşi, pe fondul privării afective, la o serie de riscuri cum ar
� neglijare fizică şi emoţională: depresie, anxietate, marginalizare în grupul de prieteni
şi colegi, autoizolare;
� supraîncărcare cu roluri: lipsa abilităţilor de a face faţă responsabilităţilor de adult:
gătit, menaj, spălatul hainelor, plata facturilor lunare, îngrijirea şi creşterea fraţilor
mai mici;
� deteriorarea conduitei şcolare: scăderea performanţelor şcolare, absenteism, risc de
abandon şcolar, conflicte cu profesorii şi colegii;
� risc de a dezvolta comportamente (pre)delincvente: intră în anturaje cu influenţe
negative, comportament agresiv, abuz de substanţe, alcool;
� grad ridicat de vulnerabilitate: la abuz fizic, emoţional şi sexual, la exploatare prin
muncă, la exploatare sexuală şi la trafic de copii.
Neglijarea copiilor de către părinţi este considerată azi o formă de abuz. Aceasta se referă
la absenţa unei îngrijiri corespunzatoare, mai exact a faptelor (acţiunilor) anormale. Efectele
neglijenţei la copii pot fi la fel de devastatoare ca şi efectele abuzului, dacă nu chiar mai
severe. Pot fi implicate mai multe forme ale îngrijirii:
�Lipsa ingrijirii fizice: aceasta include subnutriţia şi câteodata retardul psiho-somatic,
infecţiile repetate etc.

�Lipsa unei îngrijiri medicale adecvate: neprezentarea cu copilul la vaccinări, întârzierea în
acordarea ajutorului medical necesar în caz de îmbolnăviri sau accidente etc.
�Lipsa regulilor impuse în casă, a rutinei: aceasta conduce la accidente la orice vârstă,
incluzând atât cele casnice, cât şi cele de pe stradă.
�Lipsa stabilităţii emoţionale: aceasta afecteaza capacitatea copiilor de a avea relaţii
apropiate, deoarece ei nu au experienţa unei relaţii reciproce normale. Capacităţile,
comportamentul lor social şi viaţa afectivă îi determină să lege prietenii necorespunzătoare,
deoarece sunt inadaptaţi, putând duce uneori chiar la o depresie accentuată. Alte tulburări
emoţionale, cum ar fi anxietatea şi frica, nu sunt neobişnuite. Gradul de ataşament la copiii
mai mici se masoară după modul în care ei reacţionează la separarea şi reântâlnirea cu
parinţii, care adesea este anormală.
�Lipsa unei stimulări cognitive, a încurajărilor, a jocurilor constructive. Aceasta va conduce
la o reducere a vocabularului, o micşorare a atenţiei şi concentrării, QI inferior şi realizări
puţine, diminuarea competiţiei şi iniţiativei (Goodman, 1997).
Parinţii prea ocupaţi şi prea obosiţi, serviciul solicitant, care uneori îi obligă să-şi continue
munca şi acasă, au făcut să considere televizorul drept baby-sitterul cel mai economic şi cel
mai la îndemână, care-i scuteşte de meseria de părinţi, le aduce linişte şi-i scapă de multe
responsabilităţi.
Problema este cât de mult petrece copilul în faţa televizorului şi ce efect are acest obicei
asupra vieţii lui. Studiile au arătat că, în timp ce spaţiul rezervat acestei activităţi este în
continuă creştere, cel dedicat implicării în activităţi intelectuale ca rezolvarea temelor pentru
acasă, studiului şi interacţiunii sociale este în scădere. Deşi multe din programe pot avea rol
educaţional, totuşi, copiii, se uită prea mult la televizor. Deseori aceştia se joacă, mănâncă, îşi
fac temele şi vorbesc în timp ce se uită la diferite programe tv.
Televizorul a devenit în ultimii ani, alături de calculator şi jocurile video, prietenul zilnic
al copiilor, aceştia petrecând, în medie, aproximativ 20 de ore pe săptămână urmărind diverse
emisiuni, mai mult decât pentru orice altă activitate în afara somnului. Privitul la TV începe
mai devreme decât orice altă modalitate de informare, de obicei în jurul vârstei de 2 ani şi
treptat ajunge să se afle în topul activităţilor afterschool preferate de copiii între 6 şi 17 ani.
Dacă ar fi să realizăm o ierarhie, televiziunea ar reprezenta, alături de famile, şcoala şi religie
una din forţele principale ce conturează speranţele, credinţele, temerile, gusturile şi ambiţiile
copilului.
Este important ca parinţii să controleze eficient timpul în care copiii lor vizionează
emisiunile care le sunt dedicate, pentru a fi siguri că dezvoltarea lor fizică şi psihică nu va fi
influenţată în mod negativ.

Nu trebuie să uităm că, deşi televiziunea prin programele sale poate promova informaţii
deosebit de utile, nu-i va face pe copii mai deştepti şi nici nu le va îmbunătăţi performanţele
şcolare. Copiii au nevoie să descopere singuri propriile slăbiciuni şi calităţi, iar televiziunea
nu-i va ajuta să descopere aceste lucruri; ea doar limitează implicarea copilului în activităţi
din viaţa reală care le-ar putea oferi posibilitatea testării acestor abilităţi pe viu. Totodată,
nevoia de fantezie se poate regăsi în jocurile "ca şi cum" create de ei înşişi şi nu în programele
de ficţiune create de adulţi pe care copiii le urmăresc pe ecranul televizorului. De asemenea,
de multe ori părinţii aleg ei înşişi programele de divertisment tv., mai degrabă decât
programele educaţionale, fără a lua în considerare efectul acestora asupra psihicului
copilului. Şi nu au nici o clipă impresia că această alegere este tot o formă de neglijenţă la
care-şi supun copiii, involuntar.
Pentru un copil, părintele este cea mai importantă persoană din lume, mai importantă
chiar decât sine însuşi. Sau, mai corect spus, relaţia cu părintele este atât de necesară, de
vitală copilului, încât acesta din urma este dispus să gândească sau să simtă oricum, numai să
nu piardă această relaţie. Ameninţarea pierderii părintelui sau a iubirii acestuia este mult mai
mare decât nevoia de păstra o imagine pozitivă de sine. Copilul este mai dispus să o sacrifice
pe aceasta din urmă, asumându-şi întreaga responsabilitate pentru conflictele din relaţia
părinte-copil, culpabilizându-se enorm, decât să îşi acuze părinţii, să îi refuze sau să îi
dezamagească. În multe cazuri extreme de abuz sau neglijenţă, s-a constatat că aproape
niciodată copiii nu îşi acuzau părinţii, ci se învinovăţeau pe ei înşişi pentru presupuse defecte
sau neajunsuri care justificau, în mintea lor, comportamentul abuziv al părinţilor.
Dacă cineva are o anumită aşteptare sau mai multe de la tine şi tu şti asta, te simţi obligat,
într-o anumită măsură, să îi îndeplineşti aşteptarea. Desigur, s-ar putea să nu o faci, dacă
propriile interese contravin dorinţei celuilalt sau dacă pur şi simplu nu e posibil să faci ceea ce
se aşteaptă de la tine. Dar, în forul tău interior, te simţi obligat cel puţin să iei în calcul
posibilitatea de a-i împlini aşteptarea celuilalt, de a hotărî dacă e cazul să te conformezi sau să
refuzi. Ce vreau să spun cu asta? Un lucru destul de banal şi anume că aşteptările celorlalţi ne
obligă, ne limitează libertatea de a fi sau de a face după cum dorim noi şi numai noi, astfel
încât să nu devenim egoişti, egocentrişti, inumani. Iar acest lucru nu trebuie să-l uităm mai
ales atunci când suntem părinţi, deoarece copiii înfloresc într-o casă în care părinţii înţeleg că
au datoria sacră de a-şi creşte copiii cu dragoste. Aşa că ... să nu uităm nici o clipă să acordăm
copiilor noştri toată atenţia de care au nevoie. Doar aşa avem şansa să-i ocrotim. Avem şansa
să-i facem fericiţi. Să fim fericiţi.
A XII-A Conferinta Nationala a Societatii Romane de Ultrasonografie in

Medicina si Biologie
Bucuresti 16-17 mai 2009
Dr. Emilia Armeanu – Medic Primar,
medic de Familie Ecografist
Prin absenta nocivitatii , repetabilitatea si raportul cost-eficienta, examenul ecografic
reprezinta un element essential in cadrul protocoalelor de diagnostic. Programul stiintifica
cuprins :
- abdomnen – tub digestiv; ecografie vasculara – vase periferice; ecografie pediatrica –
extremitate cefalica, maduva; ecografie abdominala – retroperitoneu; explorarea
vasculara viscerala; ecocardiografia pentru non-cardiologi; malformatii fetale; tehnici
noi in ultrasonografie; ecografia in obstretica si ginecologiesi aparat genital masculin.
Printre noutati amintim explorarea ecografica a tegumentului si a tesutului cellular
subcutanat, elastografia, ecografia intraductala pentru explorarea glandei mamale.
Al IX-lea Congres National de Medicina Interna
23-25 aprilie 2009 Calimanesti - Caciulata
Dr. Emilia Armeanu – Medic Primar,
medic de Familie Ecografist
Societatea Romana de Medicina Interna a organizat, in prezenta a peste 1600 de medici,
cel de-al IX-lea Congres la Calimanesti – Caciulata.
Medicina Practica fara Medicina Interna nu poate sa existe, interesul pacientilor, al
societatii in general este dezvoltarea in continuare a acestei specialitati care are un domeniu si
un rol bine definit. Tematicile alese: Probleme de fiziopatologie; cardiomiopatiile; actualitati
cardio-vasculare; probleme de diagnostic in cardiologie si medicina; fibroza hepatica si
implicatiile ei in stadiul terminal al boliilor hepatice; noutati in reumatologie, nefologie;
psihosomatica; patologie respiratorie – au reprezentat probleme de mare interes pentru
practicieni.
Un mare interes, o noua provocare, inca insufficient cunoscuta, Sindromul
Antifosfolipidic a beneficiat de multe lucrari prezentate si a reunite specialisti din muulte
domenii: internisti, nefrologi, ginecologi, neurologi, neurochirurgi, oftalmologi.
Nivelul stiintific ridicat al lucrarilor si numarul mare de participanti, si de medici
“internisti tineri” care sa speram ca vor practica medicina in tara noastra si in viitor – au
facut din aceasta manifestare o mare reusita.
I. Profilaxia TEV la pacientii cu afectiuni medicale
La pacientii internati, marea majoritate a trombozelor sunt localizate la nivelul
gambei si raman asimptomatice: tromboza venoasa se poate intinde proximal la aproximativ
25% din cazuri devenind simptomatica si producand EP masive si fatale.
Afectiunile medicale recunoscute a avea risc semnificativ de TEV sunt trecute in
tabelul de mai jos:
Insuficienta cardiaca congestiva
Insuficienta respiratorie(severa)
Cancer
Infarct miocardic acut
Boli neurologice cu deficit motor(la nivelul membrelor
inferioare)

Boli inflamatorii intestinale
Boli acute severe
Mieloproliferari
Colagenoze cu anticorpi antifosfolipidici
Trombofilii congenitale
Sindrom nefrotic
Pacienti medicali in stare critica
Recomandari:
- La pacientii cu afectiuni medicale acute, internati in spital cu insuficienta cardiaca
congestiva sau cu afectiuni respiratorii severe, sau care sunt imobilizati la pat sau
care au unul sau mai multi factori de risc suplimentari, care includ neoplazii active,
antecedente de TEV, sepsis, afectiuni neurologice acute sau boli inflamatorii
intestinale, se recomanda profilaxia cu HGMM sau HNF(de ex. Enoxaparina 40 mg
sc/zi sau HNF 5000 UI/sc de 2-3 ori/zi) sau fondaparina 2,5mg/zi – grad 1 A.
- La pacientii cu afectiuni medicale care au factori de risc pentru TEV si la care
exista o contraindicatie pentru profilaxia farmacologica, se recomanda utilizarea
profilaxiei mecanice cu CE sau CPI – grad 1 A.
II. Profilaxia TEV la pacientii neurologici
Bolile neurologice care asociaza paralizii la nivelul membrelor inferioare sau
imobilizare de durata prelungita reprezinta o conditie medicala cu risc inalt de TEV
Accidentul vascular ischemic acut este principala afectiune neurologica ce produce
deficite motorii prelungite si care se asociaza cu risc major de TEV.
Recomandari:
La pacientii cu stroke ischemic si mobilitate restrictionata se recomanda doze profilactice de
HGMM sau HNF – grad 1 A.
La pacientii cu contraindicatii pentru tromboprofilaxie farmacologica se recomanda CPI sau
CE – grad 1 B.
La pacientii cu hematom intracerebral acut, se recomanda folosirea, initial, de CPI – grad 1
B. La pacientii stabili, se sugereaza doze mici sc de HNF, nu mai devreme de a doua zi de la
debutul hemoragiei – grad 2 C.
III. Profilaxia TEV la pacientii oncologici
Pacientii oncologici care au risc de TEV de 6 ori mai mare decat populatia generala. Riscul
este variabil in functie de tipul neoplaziei, stadiul sau evolutia si tipul de tratament. Tumorile
maligne cerebrale, adenocarcinoamele de ovar, pancreas, plaman, prostata si rinichi,
neoplazii hematologice prezinta riscul cel mai mare de TEV.
Recomandari:
1. Pacientii spitalizati pentru cancer trebuie considerati candidati petru profilaxia TEV
cu anticoagulante(HGMM, HNF sau fondaparina), in absenta sangerarii sau a altor
contraindicatii pentru anticoagulare.
2. Pacientii oncologici supusi interventiilor chirurgicale au recomandare de profilaxie cu
HGMM, HNF sau fondaparina, corespunzator gradului de risc, stabilit individual –
grad 1 A. Profilaxia se incepe cu 8 ore preoperator. Profilaxia ar trebui continuata cel
putin 7-10 zile postoperator.
La pacientii cu risc foarte inalt(de ex. Volum rezidual malign mare, istoric de
trombembolism in antecedente), tromboprofilaxia cu HGMM se poate prelungi pana
la 40 de zile dupa operatie.
3. Pacientii care vor fi supusi unei laparoscopii, laparotomii sau toracotomii cu o durata

mai mare de 30 minute trebuie sa primeasca tromboprofilaxie farmacologica cu HNF
sc sau HGMM, cu exceptia contraindicatiilor pentru risc mare de sangerare sau
sangerari active.
4. Pacientii oncologici spitalizati cu o boala acuta: tromboprofilaxia cu HGMM sau HNF
trebuie sa se bazeze pe riscul de TEV determinat de comorbiditatea acuta medicala.-
grad 1 A.
5. Pacientii care primesc talidomida sau lenalinodomida+ chimioterapie sau
dexametazona au risc crescut de tromboza si necesita tromboprofilaxie(HGMM sau
AVK-INR 1,5).
6. La pacientii cu cancer si cateter venos central nu se recomanda tromboprofilaxia cu
HGMM sau minidoza de warfarina pentru preventia trombozei cateterului – grad 1 B.
7. Asocierea de metode farmacologice si mecanice de tromboprofilaxie, pot fi mai eficace,
mai ales la pacientii oncologici cu risc trombotic crescut.
8. La pacientii cu cancer care sunt tratati cu chimioterapie sau terapie hormonala nu se
recomanda tromboprofilaxia pentru preventia primara a TEV – grad 1 C.
9. La pacientii cu cancer nu se recomanda tromboprofilaxie primara de rutina cu scopul
de a prelungi supravietuirea – grad 1 B.
IV. Profilaxia TEV la pacientii chirurgicali
Pacientii chirurgicali au factori de risc tromboembolic multiplii, reprezentati, pe de o
parte de tipul si durata interventiei chirurgicale in sine, iar pe de alta parte de factori
aditionali de risc, frecvent asociati(boala neoplazica, TEV in antecedente, obezitate, venele
varicoase, varsta, anestezia).
Stratificarea riscului de tromboembolism venos
Nivel de risc Riscul aproximativ de
TVP in absenta
Risc mic
Chirurgie minora la pacient mobilizat
Pacienti nechirurgicali cu mobilitate
pastrata
Risc moderat
Chirurgie generala, chirurgie deschisa
ginecologica sau urologica
Pacienti nechirurgicali imobilizati la pat
Risc moderat de TEV+risc mare de
sangerare
Risc mare
Artroplastie sold sau genunchi,
fractura de sold
Traumatisme majore, leziunea maduvei
spinarii
Risc mare de TEV+risc mare de
sangerare
tromboprofilaxiei,%

Recomandari:
� Mijloace mecanice, utilizate singure, au eficienta limitata.
� CE sunt indicati impreuna cu mobilizarea precoce la pacientii cu risc mic.
� Dispozitivele de CPI si PVP sunt indicate la pacientii cu risc mare de sangerare – grad
1 A.
� Eficienta mijloacelor mecanice este crescuta de asocierea cu heparinele – grad 2A.
� In situatia folosirii mijloacelor mecanice se recomanda atentie sporita la utilizarea lor
(alegerea dimensiunii adecvate, intreruperi scurte in 24 ore, evitarea limitarii
mobilitatii ) -grad 1 A.
� La pacientii chirurgicali cu risc scazut, care sunt predispusi unei interventii minore, au
60 ani sau pacientii supusi unei interventii chirurgicale
majore, care au > 40 de ani si factori de risc aditionali – se recomanda
tromboprofilaxie cu HGMM sau HNF (5000 UI x 3 / 24 ore) sau fondaparina – grad 1
A.
� La pacientii chirurgicali cu risc mare si factori aditionali de risc multiplii se
recomanda ca formele farmacologice sa fie asociate cu metode mecanice de profilaxie –
grad 1 C.
� La pacientii chirurgicali cu risc foarte mare de sangerare se recomanda, utilizarea
metodelor mecanice de profilaxie cel putin pana la reducerea riscului de sangerare –
grad 1 A.
� La pacientii supusi unei interventii chirurgicale majore se recomanda continuarea
tromboprofilaxiei pana la externare – grad 1 A. La pacientii cu risc mare chirurgie
majora pentru cancer, istoric de TEV, se sugereaza continuarea tromboprofilaxiei
dupa externare cu HGMM pana la 28 zile – grad 2 A.
SAN FRANCISCO
CONGRES DE CHIRURGIE OCULARĂ ŞI NU NUMAI
Dr. Maria TRUŞ medic primar – şef secţie Oftalmologie
Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare
Am avut prima întâlnire cu continentul American de nord, partea estică, în 1999 când
am participat la Congresul Societăţii Americane de Lentile de Contact la Jacksoville, Florida.
Atunci am fost şocată de cât de avansaţi erau în domeniu la aceea vreme.
În luna aprilie 2009 am revăzut America, de data asta partea vestică, cu ocazia
Congresului America de Chirurgie a Cataractei şi Chirurgie refractivă, care a avut loc în San
Francisco între 3 şi 8 aprilie. Pentru mine, un străin care vorbeşte engleza doar în străinătate,
a fost un efort să înţeleg limba fluentă în care se vorbea dar adaptarea s-a produs destul de

epede în special ca în prezentări totul se face prin filme. Congresul a început cu prima zi, în
care încă nu eram adaptaţi la fusul orar, la ora 7 dimineaţa, cu chirurgie live adică se opra în
Texas şi în Salt Lake City şi se transmitea în sala de congres, interactiv, cu întrebări din sală
adresate operatorilor. Am participat la cursuri ţinute de mai marii chirurgi ai lumii, cu
experienţa lor vastă şi cu complicaţii pe care le-au rezolvat în mod incredibil. Nu a fost timp
efectiv în care să pot să văd cât aş fi dorit, îmi pare rău că nu am am reuşit să văd şi o parte
din oftalmo pediatrie sau patologie medicală oftalmologică.
Am fost şi sunt foarte mulţumită că în România şi chiar la noi chirurgia cataractei se
face la fel ca în SUA, că am putut să discutăm la acelaşi nivel cu oftalmologii din toată lumea
şi că nu am mai avut senzaţia că vin dintr-o ţară îndepărtată şi rămasă în urmă.
Pentru activitatea mea profesională acest congres a însemnat foarte mult, am învăţat
multe, am făcut legătrui multe şi am luat legătura cu tot ce este mai nou în profesia mea, a
fost ca o încununare a ce am relizat eu ca oftalmolog.
Seara dpă terminarea lucrărilor hoinăream prin San Francisco să combin utilul cu
plăcutul. Aşa am văzut Golden Gate, pe care l-am tranversat la pas şi care m-a surprins că
este roşu nu auriu, strada Lombard care este singura stradă din lume cu serpentin la 40 de
grade, tranvaiul tras pe cablu, care cobora şi urca San Francisco pentru că tot oraşul este pe
coline şi care este întotdeuna aglomerat cu turişti. Am văzut portul cu docurile amenajate
pentru a fi cât mai atractive, cu restaurante, cafenele şi am gustat hot dogul, coastele prăjite,
mâncăruri cu fructe de mare pe stradă, în bufete şi până la restaurante foarte elegante. Am
încercat să văd şi să gust dintot ce înseamnă America, să simt parfumul acelor locuri. Eram în
prejma Paştelui şi totul era îmbrăcat în sărbătoare. Americanii sunt veseli, se bucură de
fiecare zi, îţi sar în ajutor când te văd dezorientat. Am văzut şi Homeless, care seara îşi
aduceau căruciorul cu toată averea lor şi se cuibăreau pentru noapte chiar şi lângă marile
hoteluri. Sunt obişnuiţi să trăiască alături de ei şi nu fac caz din a-i avea aproape.
Am văzut lucrui frumoase şi interesante, dar din orice vis cât ar fi el de frumos, trebuie
să te trezeşti şi să-l revezi doar în poze sau în filme.
Criterii funcţionale de certificare şi evaluarea a calităţii Dosarului Electronic de
Sănătate în Medicina Muncii
Dr. TRIFF DORIN, medic Medicina Muncii
Secţia Medicina Muncii-Boli Profesionale, Spitalul Judeţean de Urgenţă “Dr.
Constantantin Opriş”
Baia Mare
Evidenţa electronică a datelor medicale permite stocarea, prelucrarea şi transmiterea
unor date medicale complexe în format de tip text, imagine, sunet, video, biosemnale.
Utilizarea acesteia se impune în primul rând datorită necesităţii de a stoca şi analiza un volum
tot mai mare de date, de a le partaja între participanţii autorizaţi ai episoadelor de îngrijire
medicală şi de a asigura totodată transmiterea în timp util a datelor către toţi factorii
responsabili de asigurarea calităţii actului medical.
EHR(-eng.)- Electronic Health Record sau Fişa electronică integrată de sănătate care
sintetic cuprinde istoricul, starea actuală de sănătate şi planurile de îngrijire viitoare ale unei
persoane poate fi definită ca o colecţie de informaţii în formă computerizată, referitoare la
starea sănătăţii unui subiect al actului de îngrijire, stocată şi transmisă în siguranţă, accesibilă
oricărui utilizator autorizat având implementat un model de organizare logică a informaţiei

universal recunoscut şi independent de sistem.
Sistemele actuale asigurând funcţii mult mai complexe în comparaţie cu registrele sau
dosarele medicale ca de exemplu schimbul computerizat de date sau suportul deciziei
medicale necesită verificarea şi certificarea din partea organismelor acreditate.
Există numeroase clasificări ale principalelor funcţii ale EHR. În Statele Unite, Comisia
de Certificare pentru Tehnologia Informaţiei în Domeniul Sănătăţii(CCITT) formată în 2004
de către Asociaţia Americană pentru Gestionarea Informaţiei Medicale (AHIMA), Societatea
pentru Sisteme de Gestiune şi Informaţie în Domeniul Sănătăţii (HIMSS) şi Alianţa
Naţională pentru Tehnologie Informaţională în Domeniul Sănătăţii având ca scop principal
adoptarea pe scară largă a sistemelor computerizate de prelucrare a datelor medicale prin
crearea unui sistem de certificare credibil, eficient precizează funcţiile de bază ale oricărui
EHR care constau în:
Colectarea datelor, a celor demografice, medicale a istoricului şi a problemelor de
sănătate prezente
Suportul deciziei medicale
Comenzi (medicale) computerizate, prescrieri şi rapoarte
Integrarea datelor din surse multiple şi schimbul de date eficient cu furnizorii de servicii
medicale şi pacienţi[1],[2].
Pe plan european, proiectele privind EHR, dezvoltate de Comisia Europeană, Qrec sau
sub EIHR, EuroRec au vizat în primul rând dezvoltarea sistemelor de certificare şi evaluarea
a calităţii EHR ca şi a cerinţelor privind interoperabilitatea acestora. [3]
Oricare sistem EHR trebuie să îndeplinească un minim de calităţi:
-accesibilitatea utilizatorilor autorizaţi la informaţiile specifice
-confidenţialitate, accesibilitatea la informaţii doar a utilizatorilor autorizaţi
-flexibilitate, adaptare în funcţie de cerinţele diferiţilor utilizatori
-integritatea datelor, copii de siguranţă
-auditul, evidenţa tuturor operaţiilor de acces şi modificare a datelor
-autenticitatea datelor, identificarea utilizatorului(utilizarea semnăturii electronice)
-integrarea cu alte sisteme clinice şi administrative
-performanţa, acces concurenţial, sigur, la datele înregistrate
-respectarea legislaţiei în vigoarea
-legături cu bazele de cunoştinţe
Cerinţele funcţionale de certificare şi evaluarea a calităţii EHR cuprind în primul rînd
7 criterii funcţionale:
Managementul medicaţiei
Evaluarea stării de sănătate şi duocumentarea diagnosticului
Planificarea şi partajarea îngrijirilor medicale
Documentarea rezultatelor,
Alerte, notificări şi aduceri aminte
Servicii demografice
Securitate
Primele 3 criterii funcţionale enumerate se regăsesc practic pe primul plan în toate
sistemele de certificare atât în cele europene cât şi în cele americane[5]. Pentru cabinetul de
medicina muncii deşi toate aceste criterii sunt importante, prin prisma legislaţiei actuale, pe
prim plan se situează criteriul referitor la evaluarea stării de sănătate şi documentarea
diagnosticului. Acest criteriu cuprinde în principal:
Episodul de îngrijire, definirea oricărei probleme de sănătate sau boală de la prima
prezentare la medic şi până la ultima consultaţie oferită pentru aceeaşi problemă de sănătate
sau de boală; crearea legăturilor între motivele, procedurile/intervenţiile, diagnosticele în
succesiunea şi dinamica lor din cadrul mai multor consultaţii. Particularităţi pentru
episoadele de îngrijire în medicina muncii sunt reprezentate de asocierea la orice asemenea

episod a tuturor informaţiilor referitoare la locul de muncă ca şi a unui aviz de aptitudine.
Profilaxie: înregistrarea informaţiilor referitoare la factorii de risc familiali, a noxelor, a
măsurilor de prevenţie individuală sau colectivă luate.
Problemele de sănătate şi diagnostice: înregistrarea alertelor, a informaţiilor referitoere
la problemele de sănătate, a indicării importanţei acestora
Documentarea diagnosticului clinic alături de adnotări ale diagnosticului prin note
explicative în câmpuri de format tip text, în asocierea posibilă cu factorii de hazard specifici
locului de muncă.
Legături între înregistrări: legături logice, clar specificate între datele de
intrare(problemele de sănătate, diagnosticele) şi procedurile, trimiterile, intervenţiile
efectuate, măsurile, recomandările şi modificările ce privesc sitemul om-maşină-muncă
Terminologie clinică, utilizarea sistemelor de codificare şi standardizare: ICD 10, ICPC,
CAEN, COR etc.
Structuri ale datelor clinice şi şabloane: importul/exportul datelor în şabloane care să
permită prelucrarea standardizată a datelor: câmpuri numerice, variabile calitative etc.
Prezentarea datelor: afişarea datelor cantitative sub formă de tabele, grafice etc, a
biosemnalelor în format specific(de ex, electrocardiograma, rezultatul probelur funcţionale
cardiovasculare)
Personalizarea rapoartelor şi cîmpurilor de introducere a datelor: personalizarea
ecranelor pentru introducerea şi vizualizarea datelor, a rapoartelor, a instrumentelor de
interogare pe baza criteriilor predefinite(autor, episod, boală etc)
Aspecte medico legale, înregistrarea părţii responsabile pentru fiecare element al
episod de îngrijire. Partajarea accesului între utilizatorii specifici: medic, lucrător, angajator,
furnizor/asigurator
Evaluarea stării de sănătate menţionarea afecţiunilor, a capacităţii de muncă, cu final
avizul de aptitudine
În prezent la noi în ţară sunt utilizate în cadrul serviciilor de medicina muncii
numeroase produse software dezvoltate de diverşi furnizori şi care răspund cerinţelor
practice de gestiune a informaţilor în cabinetul de medicina muncii. Utilizarea unor produse
software care să răspundă cerinţelor şi criteriilor de certificare rămâne un aspect mai puţin
urmărit în prezent de servicile de medicina muncii atâta timp cât încă nu sunt general
acceptate şi implementate modalităţile de certificare la nivel naţional în general, în domeniul
sănătăţii şi menţionăm în primul rând lipsa suportului legislativ care să impună adoptarea
EHR. În acest sens trebuiesc urmărite, integrate şi adaptate eforturile organismelor de
standardizare şi certificare la nivel european sau american.
Necesitatea de aplicare practică a unor principii şi cerinţe minimale de structurare şi
funcţionalitate referitoare la sistemele EHR la nivel naţional este însă imperios necesară
pentru a asigura atât calitatea îngrijirilor medicale cât şi o piaţă concurenţială reală pentru
dezvoltatorii de produse software la nivelul prestatorilor şi asiguratorilor de servicii medicale.
Abrevieri
AHIMA: American Health Information Management Association- Asociaţia Americană
pentru Gestionarea Informaţiei Medicale
HIMSS: Healthcare Information and Management Systems Society- Societatea pentru
Sisteme de Gestiune şi Informaţie în Domeniul Sănătăţii
The National Alliance for Health Information Technology : Alianţa Naţională pentru
Tehnologie Informaţională în Domeniul Sănătăţii
CCHITT: Certification Commission for Healthcare Information Technology-Comisia de
Certificare pentru Tehnologia Informaţiei în Domeniul Sănătăţii
Qrec: Quality Labelling and Certification of Electronic Health Record Systems- Evaluarea şi

Certificarea Calităţii Sistemelor EHR Europene
EuroRec, EIHR: European Institute for Health Record-Institutul European pentru Evidenţa
Datelor Medicale
Referinţe bibliografice:
[1] American Health Information Management Association, URL: http://www.ahima.org,
[2] Certification Commission for Healthcare Information Technology,
URL:http://www.cchit.org,
[3] European Institute for Health Record , URL: http://www.eurorec.org,
[4] Focşa M., Certificarea calităţii Sistemelor de Eidenţă Electronică a Datelor Medicale, Ed.
Fokart, Timişoara, 2007
ION GEORGESCU VÎŞTE:
TERMINOLOGIE MEDICALĂ POPULARĂ
Dr. Felix MARIAN
Volumul de faţă – având peste 600 de pagini – umple un gol pe un teren aproape
total nestudiat şi este rezultatul unor cercetări de peste două decenii. Cu o temeinică pregătire
literară, regretatul profesor Ion Georgescu-Vîşte a fost angajat la începutul anilor ’50 la
compartimentul de Istoria Medicinei de la Institutul de Igienă şi Sănatate Publică din
Bucureşti. Aici a pus bazele unei biblioteci care a cuprins un imens număr de publicaţii de
interes medico-sanitar, apărute în ţara noastră de-a lungul timpului, precum şi o importanta
arhivă documentară, un indice biografic şi ergografic al medicilor şi farmaciştilor, dovedind
mult spirit de iniţiativă şi reale calităti de organizator.
Autorul acestei originale lucrări, chiar în lipsa unei pregătiri medicale atestate,
a reuşit să scoată în evidenţă numeroase aspecte necunoscute din trecutul milenar al
vindecării bolilor. Prin cartea sa a demonstrat că preocupările privind istoria medicinei nu
sunt numai apanajul celor din domeniu, ci şi a altor oameni de cultură, cu preocupări de
amelioararea sănătăţii.
După un studiu lingvistic despre istoria terminologiei medicale, volumul
cuprinde capitole referitoare la “Consideraţii asupra terminologiei medicale de origine
populară”, ”Omul.Familia”, apoi “Anatomia”, ”Fiziologie”, ”Noţiuni de sănătate şi boală”,
”Patologie”, ”Diverse”. O cuprinzătoare bibliografie este pusă la îndemâna celor interesaţi,
care completează fericit acest volum.
În Nota asupra ediţiei, dr. Mihaela Varga - redactor de carte-menţionează că
prin pietatea ….. a doamnei Alina Pop şi prin sprijinul competent al doamnei dr. Zoe
Apostolache Stoicescu, - muzeograf - s-a trecut la editarea manuscrisului pe care profesorul
Ion Georgescu-Vîşte nu a mai avut bucuria să-l pregătească el însuşi pentru tipar, părăsindune
la 20 martie 2004.
L-am cunoscut pe distinsul profesor în toamna anului 1972. A fost primul care
m-a sprijinit în cercetările mele de Istoria Medicinei, care n-au încetat nici astăzi.
VISUL ŞI VIAŢA
Dr. Iosif ANDERCO
Medicul ar trebui să-l privrasca pe om în întregime, nu doar partea pe care o tratează.
Medicul tratează corpul, prin acest procedeu frecvent îl scapă pe bolnav de moarte, dar omul
constă nu numai din corp, de corp mai aparţin sufletul şi spiritul.
Corpul şi sufletul deja în Phadros a lui Platon sunt considerate ca parte a Universului,

şi Universul pe om îl cuprinde în întregime.
Acum mă voi ocupa de spirit, care este „instrumentul„ de exprimare a sufletului. În
realitate omul se întâlneşte prima dată cu spiritul în vis. Visul este exprimat pe limba
spiritului. Visul aparţine de fiinţă. Şi chiar pentru cel mai simplu om, deja înseamna nivelul
spiritului. Omul simplu nu-şi dă seama despre aceasta, din care motiv interpretează visul
conform realităţii pământeşti, ceea ce nu este o procedură corectă. Oricât de neîvăţat să fie
cineva, când visează deja se găseşte la nivelul spiritului. Această posibilitate a fost desăvârşită
în stare de vigilenţă de conştiinţă deplină:
Prin artă. În artă în permanenţă este şi un pic de vis, chiar omul cel mai simplu deja
face şi filozafie. Această filozafie se ridică deasupra realităţii din toate zilele.
Visul se maifestă numai în timpul somnului, chair şi somnul este o parte a vieţii. Numai
omul viu viseaza.
Din nou trebuie să înşir ce se întamplă în organism în timpul somnului.
În timpul somnului se îmagazinează energia psihica (EP) în serul sangvin prin apa vie.
EP nu se înmagazinează în corp în stare vigilentă, deci conştiinţa deplină exclude posibilitatea
acumulării EP.
În timpul somnului funcţionează numai conştiinta parţiala, care deja nu aparţine de
categoriile biologice. Aceasta conştiinţă parţială se exprimă cu ocazia visului abstract, parţial
trascedental, fiind că depăşeşte realitatea. Pentru aceasta este nevoie de filozofie la
interpretarea visurilor, fiind că imaginile visului exprimă conţinut spiritual.
Este visul realitate? Nu se poate măsura, nu se poate fotografia, nu se poate explora în
laborator esenţa lui. Singure mişcările oculare REM se pot înregistra.
Omul îşi aduce aminte frecvent asupra conţinutului visului, dar de multe ori le uita pe
când se trezeşte. Visul totuşi se poate considera fenomen real (ca şi viaţa) fiind că mulţi se
referă la el, practic la fiecare om se întâlneşte. Dacă un fenomen este observat la mulţi şi
acesta este descris, acela exista. Dar nu este real tot ce exista.
Ce are nevoie de vis: viaţa sau spiritul? Spiritul este doar mijlocul visului, care ulterior
se va dezvolta intens în artă, de asemenea în ştiinţă, filozofie, religie.
Eu mă apropiu dinspre viaţă la vis, visul se manifestă la nivelul vieţii. Visul este parte a
spiritului. Magii din răsărit au fost anunţaţi prin vis, şi Iosif tot prin vis a fost înştiinţat că
Maria va naşte un copil din partea Sfantului Duh. Aceasta a fost o comunicare transcedentală,
deci spiritul dinspre transcendent a trimis exprimarile lui.
Deci: care este sensul visului? Este acela ca dinspre transcendent, comunica ceva
important asupra unor fenomene importante ale vieţii, şi va da îndrumare la atitudinea
omului. Dar visul şi in direcţia corpului are însemnătate: prin încărcarea cu EP a centrelor
energetice. În vis sosesc şi alte îndrumari spre corp, despre care conştiinţa deplina nu ia
cunoştiinţa, dar sferele vegetative le vor întelege. („Tatal vostru ştie de ce aveţi nevoie” Matei
6,8).
Dacă visul este parte a spiritului, în acest caz, toate ştiinţele spirituale dinspre vis au
pornit şi au facut posibilă o realitate în viaţa pământească. Aşadar visul este parte a spirtului,
dar în acelaşi timp este şi parte a fiinţei. Fiinţa îi va da spiritului continuţul. Spiritul este
deopotrivă şi parte a transcendentului. Viaţa transcedentală se va realiza oarecum după
putinţa visului.
Este nevoie ca omul să viseze? Se leaga de existenta fiziologica, cine nu viseaza este
bolnav la nivelul spiritului. Partea spirituală din vis, frecvent se orienteaza spre necesităţi
corporale, dar este totuşi deasupra realităţilor practice. Cea mai mare importanţă corporală a
visului constă în faptul că, la mişcările oculare REM centrele energetice se încarcă cu EP, deci
EP va fi aproape presata de ele.
Şi pentru decalnşarea visului este nevoie de EP, de receptorii EP, şi de apa vie. Care
este mecanismul visului? Transmite imagini, dar şi orbii văd în vis, deci fiinţa de la început a
programat visul ca o posibilitate în organism. La mişcările oculare şi afectivitatea îşi oferă
energia ei, dar rolul visului este înca obscur (Popoviciu), şi tot Popoviciu citeaza pe Dement:

„nu exista nici un alt fenomen din întreaga biologie care să aibă o funcţie aşa de obscură”.
Conform lui David Servan Schreiber „mişcările oculare ar facilita accesul rapid la toate
canalele de asociere, ... ajuta sistemul natural de vindecare. La toate acestea contribuie şi
afectivitatea. La „toate canalele de asociere” ne putem gandi la fluxul EP, cu care şi
afectivitatea este în contact. La autovindecarea despre care vorbeşte David Servan Schreiber,
eu mă gândesc la funcţia centrului energetic Venus, despre care am scris de mai multe ori.
La interpretarea visului trebuie luaţi în considerare factorii sprituali. Persoanele care
au devenit specialişti în ştiinţele spirituale, posibilităţile au provenit din vis. Visul aparţine
fiinţei. Viaţa din acest caz nu va exprima ceva prin spirit, folosindu-se de corpul omenesc.
Dacă visul aparţine fiinţei, aceasta este dovada continuităţii fiinţei şi în sfera transcedentală.
În vis exprimarea nu se produce prin cuvinte ci prin comportament, ceea ce este caracteristic
pentru fiinţa. Fiinţa în vis exprimă că „sunt” (ceea ce în Delphoi a fost scris pe peretele
templului). Afirmaţia că „sunt” aici se exprimă în mod absolut. În vis ia parte omul întreg.
Bolnavul, şi cel paralizat este capabil de mişcare. Ia parte omul intreg, iar nu omul deplin, de
care aparţine şi conştiinţa deplină prin care se poate încadra în realitatea pământească. Deci
prin vis suntem în conexiune cu fiinţa, care o încarcă cu EP serul sangvin, ce este energia
vieţii. Viaţa este traumatismul de toate zilele. Aceasta trebuie să fie prelucrată de mişcările
oculare. Cu ocazia mişcărilor oculare fiinţa declanşează prin EP centru energetic Venus, care
este responsabil de protejarea permanentă a corpului.
Mişcările oculare din timpul somnului sunt echivalentul “tragerii cesului”. Aceste
mişcări activează pe 24 – 48 ore energiile vieţii, fluxul EP, şi funcţiile de declanşare ale vieţii.
Viaţa nu se poate prelungii cam peste 100 ani, fiindcă între timp însuşi materia corpului s-a
degenerat, şi va fi incapabilă la declanşarea vieţii. Spiritul ca mijloc al sufletului poate ajuta la
remedierea funcţională în diferite tulburări corporale. Tulburări funcţionale se pot ivi şi în
boli organice. Contribuţia spiritului în cazul corpului nu se poate reda în cuvintele limbii.
Limba nu are cuvinte pentru diferitele procese vegetative.
În timpul visului nu este acumulare de EP, numai folosire de EP din cel deja acumulat,
şi care se găseşte în fluxul energetic. Ce se întâmplă în organism în timpul visului când
observăm mişcările oculare? Se întâplă ceva la nivel energetic, care este probavil încărcarea
centrelor energetice cu EP.
Ceea ce aparţine existenţei omului, deci somnul, visul, EP, toate acestea ar trebui să stea
în atenţia Creatorului. Aceste fenomene, din nou, ne obligă de a ne reîntoarece la posibilitatea
automatismelor (în cadrul corpului de automat biologic.
În acest caz trebuie să fie şi un centru de viaţă universal, care va funcţiona predominant
în timpul somnului şi visului. Acest centru, la schimbările energetice ale universului (de
exemplu: schimbările meteorologice) poate produce tulburări, ce se exprimă în schimbarea
stării generale. Centrul transcedental de vaiţă, ţine legătura cu automatul biologic întreg, dar
în acelaşi timp are posibilitatea conexiunii spirituale.
În timpul somnului se petrec mai multe funcţii:
� acumularea EP
� visul, în care se presează rezervele de EP în centrele energetice;
� visul, în care imaginea conştiinţei parţiale, care este un fenomen spiritual;
� în conştiinţa parţială (în vis) este posibilă şi conexiunea transcedentală, unde omul se
poate conecta cu universul şi divinitatea. Ultima funcţiune conştiinţa deplină le poate
desăvârşi prin contemplaţie. Meditaţia deja poate însemna o reinstalare în conştiinţa
parţială, când sunt posibile legături spirituale la cel mai înalt nivel.
Conştiinţa parţială dintr-un punct de vedere este superioară conştiinţei depline, fiind că
se poate conecta cu centre transcedentale, care sunt tot automatisme, şi în general omul nu ia
cunoştinţă de toate acestea. “Voi nu sunteţi ai voştrii”(1 Corinteni 6,9) a scris Pavel, şi acesta
este adevărul.
Comportarea şi atitudinea mea eu o hotărăsc, dar despre conexiunile transcedentale ale
vieţii mele nu dispun. Tot de la Pavel “Nici unul dintre noi nu trăieşte pentru sine” (Romani

14,7).
“Tatăl vostru ştie de ce aveţi nevoie, mai înainte de a-i cere voi” (Matei 6,8). Primim
necesităţile noastre: oxigenul, EP, apa vie, şi conexiunile universale. Centrul energetic Venus
răspunde la aceste necesitaţi neştiute, când în permanenţă protejează organismul, corectează
defectele. Centrul energetic Venus este în contact strâns cu centrul energetic trancedental.
Deja Leriche a afirmat că nu medicul îl vindecă pe bolnav ci puterea naturii . Această putere
se exprima prin centrul energetic Venus. Medicul aşadar lucrează paralel cu natura. Medicul
tratează, deci face ce poate. Natura vindecă, dar şi centrul transcedental numai până la un
punct susţine funcţia vindecării, şi această graniţă probabil, în programul genetic este fixată,
situaţia care deja în uterul matern se hotărăşte. În existenţa după moarte sufletul şi spiritul
omului intră sub influenţa altui centru transcedental, despre care omul nu poate şti nimic.
În conştiinţă deplină omul se deprinde ca o comportare şi gândire generală care
funcţionează pe baza limbii. Gândirea parţială (visul) nu se bazează pe macanismul limbii.
Aici spiritul este ideea conducătoare, şi spiritul fiecărui popor şi-l elaborază în altă limbă.
Somnul şi visul sunt funcţii de necesitate vitală. Viaţa nu este un scop în sine. Numai un
mijloc pentru a obţine ceva, ceea ce Creatorul omului a stabilit pentru om. Nu avem fiecare
acelaşi ţel, iar fiecare scop se poate obţine mai armonios dacă este protejat pozitiv de către
afectivitate. În timpul somnului se acumulează un fel de energie (EP). Ceea ce nu poate înlocui
nici o energie din hrană. Situaţie este asemănătoare cu oxigenul, nici aceasta nu se poate
înlocui cu nimic în metabolism. Corpul (automat biologic) în timpul somnului şi a visului se
conectează cel mai intens cu transcendentul. Centru energetic Venus funcţionează permanent,
dar în timpul somnului mai puternic, şi în timpul visului va fi încărcat cu energie, primeşte
îndrumări, care pentru logica omului sunt de neînţeles.
Despre “birocraţia cosmică” am scris de mai multe ori, o consider necesară,
funcţionează în mod automat, şi îndărătul automatismului stau legile. Aceste legi sunt fixate
în corpurile cereşti şi în energii necunoscute. De mai multe ori m-am referit la faptul că nu
cunoaştem viaţa. Viaţa nu este egală cu starea normală a organelor corpului. Uneori moare
cineva, care nu a avut nici un defect anatomic. În astfel de cazuri efectul legilor universale
asupra omului s-au manifestat. Platon cu 2500 de ani în urmă a intuit acest fapt. (în
Phaidros). Unde se referea la cunoaşterea naturii universului.
Marele creator a gândit în sisteme, care s-au exprimat automatic.
Dicolo de aceste legi stă spiritul. În vis spiritul se manifestă schiţat.
În timpul visului, mişcările oculare, nu numai că încarcă centrele energetice cu EP, dar
parcă “întorc ceasul” fluxului energetic pe o zi. Expimarea automatismului este spiritul în
cadrul legii. Dincolo de spirit stă divinitatea.
Anatomia conştinţei nu e clară nici în cazul conştiinţei depline, şi chair mai puţin în
cazul conştiinţei parţiale (în vis).
Viaţa – somn – vis: sunt fenomene care sunt exprimările spiritului. Astfel de fenomen
mai este funcţia conştiinţei. Spiritul în exprimările sale foloseşte structurile organismului dar
aceste structuri sunt dor mijloace pentru spirit, pe care le întrbuinţează în timpul vieţii.
Viaţa trebuie să însemne totalitatea corpului, sufletului şi spiritului. Sufletul prin spirit
exprimă funcţia sa. Şi visul pe nivel spiritual îşi exprimă conţinutul său, deci şi acolo participă
şi sufletul. Sufetul are efect şi asupra automatului biologic (corpul). Spiritul aşadar este
mijlocul de exprimare a sufletului. Ştiinţele spirituale sunt deci posibilităţi ce s-au exprimat
cu mijloacele sufletului.
Conştiinţa parţială din vis nu aparţine de categoriile biologice. Visul este parte a
spitritului, ce nu putem examina pe baze ştiinţifice, nu le putem încadra undeva. Orice limbă
din lume s-a format în sensul programului genetic şi a legilor. Creatorul – marele
programator – înţelege oricare limbă, fiindcă fiecare este produsul spiritului în sensul legilor.
Conştiinţa parţială în corp se manifestă în vis dar este proiectată şi dirijată de către
spirit cu ajutorul sufletului. Faptul că conştiinţa deplină nu se conectează de conştiinţa
parţială, face imposibilă interpretarea visului cu ajutorul gândului – lege. Conştiinţa parţială

(visul) este dovada existenţei spiritului şi după moarte. Spiritul va face conştiinţa parţială să
funcţioneze în contact cu centrul de viaţă cosmic.
Dacă conştiinţa parţială s-ar putea dirija de către ştiinţă, aceasta ar fi de mare ajutor
medicinei practice. În conştiinţa parţială sunt prezentate posibilităţile legilor, pentru care şi
structurile organismului iau conştiinţă ceva din ea.
O problemă neelucidată: oare conştiinţa parţială este parte a corpului, sau aparţine de
altă unitate? În concepţia mea conştiinţa parţială (visul) nu aparţine sferei corpului. Visul este
parte a spiritului a cărui exprimare de către memoria vegetativă va face limba, dar limba nu
are cuvinte speciale în privinţa transcedentală a spiritului. Visul are atâta legătură cu corpul,
că despre fenomen va da seama conştiinţa deplină cu cuvintele limbii, cu părţi strânse din
memorie. Visul conform logici pământeşti este iraţional, dar aceasta poate să fie din cauza că
limba este incapabilă pentru exprimara fenomenului, că nu are cuvintele şi expresiile
necesare.
Aşadar: visul nu aparţine de lumea reală. Visul este dovada cea mai importantă că după
trecerea vieţii pământeşti mai urmează ceva. Visul are şi sarcina reală: presează EP în
centrele energetice, aceasta este funcţia pământească. Ţelul transcedental este că face posibilă
lumea spirituală aici pe pământ. Artiştii, pictorii poeţii, marii compozitori produc lumea
spirituală aproape în stare vigilentă. Şi marii mistici au trăit parcă în lumea visului, numai
aşa au putu realiza aceea strânsă legătură cu divinitatea, spre care ei s-au străduit.
Creierul omenesc are posibilitatea să preia ceva din vis, dar aceasta pentru logica
pământească constitue o enigmă.
Visul se produce pe linia: corp – suflet – spirit, dar sufletul elaborează expresia lui după
legile spiritului, pe care memoria corpului nu le înţelege temeinic, şi mai ales interpretarea nu
aduce practic mult.
Spiritul în viaţa practică se exprimă cu folosirea EP a gândurilor. Gândul este prezent şi
în timpul somnului, dar acesta este gândul-viaţă. În vis mişcarea oculară probabil este
suficientă pentru încărcarea centrelor energetice, de care viaţa are nevoie.
Corpul este o “punte” sau un “cort” programat pentru viaţa pământească, pentru care
spiritul şi sufletul traversează. “Puntea” şi “cortul” este tranzitoriu, iar sufletul şi spiritul
este veşnic.
Pe baza celor spuse anterioar, se poate afirma că visul nu este fenomen pământesc.
Ştiinţa nu îl cunoaşte temeinic pe om. Şi mai ales conexiunile corp – suflet – spirit.
Ştiinţa despre corp ştie mai mult, dar şi acolo sunt multe funcţii necunoscute, mai ales
funcţiile -funcţiilor.
Instrumentul spiritului este EP şi gândul.
Orice imagine formată în creier, sufletul o ia la cunoştinţă. La fel în conştiinţa deplină,
cât şi în cazul visului. Nici în cazul conştiinţei depline nu ştim unde se produce – şi cum –
imaginea din impresiile primite din vedere. Dar undeva în creier se formează o imagine
despre lume. Ceea ce sufletul ia la cunoştinţă. Imaginea se produce şi în vis, precum în
conştiinţa deplină, dar toţi recunosc că imaginile din vis sunt totuşi altele. Şi în vis vedem
lumea, dar nu conform regulilor reale. Această imagine a fost produsă de către spirit şi
sufletul o va lua la cunoştinţă. Funcţia spirit-suflet va exista şi după moarte.
Rezumat:
Fenomenele vieţii şi a visului depăşesc posibilitatăţile de interpretare strict practice. La
fel visul cât şi viaţa, deja se pot socoti parţial fenomene transcendente.
Visul apare în cadrul vieţii şi practic deserveşte şi viaţa prin faptul că încarcă magaziile
de EP ale centrelor energetice. În vis se manifestă mecanismul spiritului, visul ca fenomen
există pe nivel spiritual, şi se conectează şi cu existenţa. Astfel spiritul şi fiinţa deja sunt
conectate.
Viaţa şi visul sunt părţile automatismului biologic. Automatismul biologic este în
contact cu automatismul universulu. Trebuie să aibă şi viaţa un centru universal (cosmic),
care trebuie să funcţioneze pe criterii energetice.

Important de reţinut:
Energia spiritului nu este EP.
Spritul probabil funcţionează cu energia sufletului, despre care nu ştim nimic, numai
fenomenul îl putem urmări, ce se produce prin el.
EP este enegia gândului.
Gândul (gândul-viaţă, gândul-voinţa, gândul-lege, gândul-afectiv) va produce (rezultă
din el) conştiinţa, dar conştiinţa, pe un nivel superior – în ştiinţele spirituale – va primi şi
energia spiritului.
În conştiinţa deplină este şi spirit, dar acesta probabil, la nivelul intuiţiei există, care
deja este un rezultat comun EP- spirit. În meditaţie (în cazul misticilor) spiritul se poate
dezvolta şi voluntar prin conştiinţa parţială.
CONFERNŢA INTERNAŢIONALĂ
STRUCTURĂ ŞI GENETICĂ, O NOUĂ PARADIGMĂ
Prof. Dr. George PETRESCU
Sub cupola Institutului de Oncologie “Prof. Dr. Ion Chiricuţă” din Cluj Napoca IOCN
(Director Conf. Dr. Alexandru IRIMIE) a avut loc un larg schimb de experienţă şi opinii
(“work-shop”) sub egida Organizaţiei Europene a Institutelor de Cancer (OECI), consfătuire
susţinută de o grupare economică europeană (24 – 25 octombrie 2009) vizând aspecte
biopatologice de vârf axate pe tematici din domeniu. Scopul reuniunii a vizat procedurile de
optimizare a actualelor metode de păstrare a celulelor neoplazice şi normale ca şi a
eşantioanelor fluide (sânge, urină) în bănci biologice (“biobănci”) de crioconservare, ca un
material necesar cercetării biomedicale. Răspândirea tot mai largă a acestora şi constituirea
de grupări de cercetători din domeniu conduce în prezent la asocierea acestora în cadrul
OECI la vederea diversificării iniţiativelor şi a sporirii cunoştinţelor, a creşterii potenţialului
de inovaţie şi a activităţii reunite a acestora după cum a reeşit din alocuţiunile introductive
rostite de P. PIEGMAN, preşedinte al acestor grupări şi conducător al centrului de profil
“Erasmus” şi V CERNEA, director ştiinţific al IOCN. Căci, indubitabil azi asistăm, prin
realizările legate de descifrarea expresiilor de profil genetic, testarea farmacogenetică şi a
structurilor protetice, la pătrunderea tot mai motivată a biopatologiei în taxomania biologiei
moleculare.
În această privinţă IOCN, cu o vechime de 80 de ani, care şi-a desfăşurat activitatea
multe decenii utilizând o metodologie convenţională atât în cercetarea fundamentală cât şi în
cea aplicativă, cunoşte în prezent o impetuoasă asccesiune în toate direcţiile graţie sprijinului
acordat de forurile financiare intrenaţionale, - detaliile acestora fiind expuse de Conf. Dr. V
CERNEA (cea mai importantă bancă de prelevate tumorale, 5000 ţesuturi patologice şi
tumorale, eşantioane hematologice şi seminale, o largă bază de date clinice şi patologice
completată la zi, facilităţi în aria de cercetare genomică şi radiobiologică funcţională, 64 studii
în curs şi 34 de proiecte de strictă actualitate), realizări cu care IOCN întâmpină onoarea
găzduirii acestui for ştiinţific continental.
Drumul parcurs de la patologia convenţională la cea moleculară şi experienţele genetice,
completarea continuă a cunoştinţelor despre genomul şi proteonul uman în cadrul exploziei
noii tehnologii şi primele aplicaţii ale acestora în practica clinică, îndeosebi în domeniul
oncologiei, unde rezolvări de probleme majore par tot mai apropiate, a fost evocat de mai
mulţi actori (E. MEDICO – Torino, J. CELIS – Copenhaga). Capitolul bănci de ţesuturi,
instrument de conservare, furnizare în condiţii optime a materialului biologic cu posibilităţi
oferite în prezent şi noi perspective de organizare în viitor (până in 2010), într-un sistem
standardizat, evitându-se unele discordanţe actuale (P. PIEGMAN, Rotterdam), avându-se în

vedere o reţea de profil care să permită ameliorarea consultaţiei genetice, a cercetării
oncologice, analizele de acest gen fiind legalizate pentru spitalele universtare şi centrele
medicale din provincie (D. SALAS, Valencia), a fost abordat în profunzime. S-au expus
procedura de amprentă a ţesuturilor conservate ca metodă de control a calităţii (Ondina
POPESCU, Bari), a păstrării la gheaţă + formalină a prelevatelor şi eşantioanelor normale şi
patologice (D. JOHNSTONE, Mancester), posibilitatea de transfer la animal a acestora (C.
CARDA, Valencia) şi alte aspecte din cercetarea contemporană (Monica NISTER,
Stockholm; A. CARBONE, Milano; A. CAVUSOGLU, Izmir ş.a.).
Roadele concepţiei moderne potrivit căreia cancerul îşi are originea în dispoziţia
specifică genelor din ADN a deschis câmpul de cercetare ale mecanismelor moleculare prin
decriptarea secvenţelor structurale ale acestora şi sintetizarea de produse de blocaj al
diviziunii celulare. Primul exemplu reuşit este produsul “qleevec” antagonist al ATP,
temperând asupra terozinkenazei ce favorizează oncogeneza limfocitelor, medicament
verificat în jugularea leucemiei mieloide cronice dar şi în alte tumori cu acelaşi mecanism:
gastrointestinale stromale, desmofibrosarcom etc. (M. PIEROTTI, Milano).
Tot graţie analizei structurale genetice s-a identificat o mare diversitate de aspecte,
tipuri şi subtipuri ale aceleaşi tumori cu secvenţe oncogenetice şi conotaţii terapeutice diferite,
ca în limfomul nonhodgkinian B (H.K. MULLER-HERMELINK, Wuerzburg) şi cancerul
ovarian (Ioana BERINDAN-NEAGOE, Cluj Napoca) şi a fost studiat rolul genelor BLG
3/SAP 103 în dezvoltarea corticală şi implicarea acestora în suferinţele epileptiforme (Qu
MINGQI, Stockholm).
Diagnosticul oncologic profită mult de probele genetice prin identificarea mai precisă a
ganglionului santinelă în cancerul mamar (I.VEZS, Bruxelles), a cancerului ereditar
colorectal (W. DINIJENS, Rotterdam), permiţând şi o nouă clasificare a feacromocitomului şi
a localizării acestuia pe alte organe.
Gena HEER2, marea incriminată în cancerul de sân poate fi acum depistată prin
hibridarea cromogenetică “in situ”(G. RASKIN, Kazan; A. GLOGHINI, Milano), reacţia
FISH constituind altă modalitate de detectare a anomaliilor cromosomatice (A.
KARSELADZE, Moscova), iar inteligenţa artificială putând fi de asemenea antrenată în
studiul tendinţei evolutive a cancerului osos (J. SOPTA, Belgrad, în timp ce în toate
laboratorele microscopia virtuală devine tot mai preferată (M Den BAKKER, Rotterdam).
În condiţiile unei atât de prodigioase realizări şi în perspectiva noului orizont deschis
geneticii structurale, evident că cea mai importantă cale de valorificare a acestora este
aplicarea lor eficientă în scopul reducerii mortalităţii, morbidităţii şi creşterii duratei de
supravieţuire în cancer, important obiectiv al sănătăţii publice. Atingerea acestuia poate fi
uşurată prin antrenarea pacienţilor şi a aparţinătorilor acestora graţie unei educaţii bine
asimilate (“comprehensive education”) pe care toate unităţile din OECI ar trebui să le aibă în
vizor în mod permanent, fapt verificat de fostul preşedinte al acestei organizaţii, U.
RINGBORG (Stockholm).
Amprenta finală a conferinţei asupra participanţilor s-a dovedit optimistă, atât în
strângerea rândurilor sub raport organizatoric, inclusiv în materie de comunicare scrisă
(Arhivele Vierchow), cât şi colaborarea operativă pe întregul continent spre profitul intregii
populaţii europene.
VITRINA CĂRŢII MEDICALE
MIHAELA LEŞE : DREANAJUL ABDOMINAL
dr. Felix MARIAN
Volumul apărut în Cluj, lansat în primăvara acestui an , are ca autoare pe dr.

Mihaela Leşe, medic primar chirurg la Spitalul Judeţean „Dr.Constantin Opriş” Baia Mare,
Doctor în Ştiinţe Medicale, membră a Societăţii Române de Chirurgie şi a Societăţii Române
de Ultrasonografie.
Cartea cu acest subiect este o premieră naţională, dar şi una europeană. Ea se
adresează tinerilor chirurgi, dar şi profesioniştilor din chirurgia generală, cu o introducere
din istoria medicinei şi terminand cu cele mai noi materiale şi produse care se găsesc la ora
actuală pe piaţa mondială. Lucrarea are o bibliografie generoasă şi de ultimă oră şi conţine
numeroase desene, ceea ce îi conferă o utilitate practică deosebită.
În prefaţa cărţii, prof.dr. Liviu Vlad ,U.M.F. „Iuliu Haţieganu”, arată că
demersul autoarei este incontestabil o realizare deosebită. Pasionată de chirurgie, dar şi de
evoluţia ideilor în acest meşteşug, ea a reuşit să adune şi să sistematizeze aspectele generale şi
particulare ale drenajului abdominal. Prin această carte literatura chirurgicală romanească
se îmbogăţeşte substanţial cu o nouă lucrare, care fiind şi prima cu această temă, constituie în
plus un suport practic foarte util pentru activitatea chirurgicală continuă.
Dealungul celor peste 200 de pagini sunt prezentate capitolele:” Fiziopatologia
colecţiilor lichidiene, clasificarea drenajului şi a tuburilor de dren”, „Indicaţiile şi
contraindicaţiile drenajului abdominal”, „Tehnica drenajului abdominal”, „Complicaţiile
drenajului abdominal”, „Drenajul percutanat”, „Drenajul endoscopic”, „Drenajul în
patologia chirurgicală”.
Autoarea precizează că, fără pretenţia de a fi epuizat toate problemele
drenajului abdominal, în continuă schimbare, ca şi chirurgia însăşi, a încercat să adune
împreună elementele cele mai comune care se întâlnesc în practică, alături de ceea ce este nou
şi urmează să fie verificat de proba timpului.
Dr. Naghiu Nicolae Radu
Medic specialist psihiatrie pediatrica, homeopatie
NAPOCENSIS Medical Center, Bucuresti
Complexitatea tratamentului
in autism
Autismul infantil este o boală psihică complexă care debutează prin oprire în dezvoltarea
psihică a copilul înainte de varsta de 3 ani şi care se caracterizeaza prin:
-inabilitatea de a initia si dezvolta relatii sociale, de a exprima interes si emotii;
-incapacitatea de a folosi limbajul si comunicarea (atat verbal cat si non-verbal);
-prezenta unui comportament sărac, stereotip, incluzand un repertoriu comportamental restrictiv si
repetitiv.
Criterii pentru diagnosticarea autismului (DSM-IV) .
A. Conform critetiilor DSM-IV diagnosticul autismului se bazeaza pe sumarea unui minim de 6
criterii de la capitolele (1), (2) sau (3) cu cel putin doua critetii de la (1) si câte unul de la (2) si (3):
(1) impedimente în interactiunea sociala, manifestate sub forma a cel putin doua din
urmatoarele:
(a) impedimente marcante în utilizarea unor comportamente nonverbale cum ar fi privitul ochi în

ochi, expresiile faciale, pozitiile corpului
(b) esecul în dezvoltarea unor relatii caracteristice nivelului de dezvoltare
(c) lipsa dorintei de a impartasi placere, interese sau realizari cu alte persoane (de exemplu nu
sunt aratate sau aduse obiectele de interes de catre persoanele autiste)
(d) lipsa reciprocitatii sociale sau emotionale
(2) impedimente in comunicare, manifestate sub forma a cel putin unuia dintre urmatoarele:
(a) întârzierea sau lipsa totala a limajului verbal (fara a fi însotita de încercarea de a compensa
aceasta lipsa prin moduri alternative de comunicare cum ar fi gesturile sau mimarea)
(b) la indivizii cu un limbaj potrivit apare un impediment în abilitatea de a initia sau sustine o
conversatie cu ceilalti
(c) limbaj stereotip si repetitiv sau limbaj idiosincratic
(d) lipsa jocului variat si spontan sau a jocului social imitativ potrivit varstei
(3) comportamente, interese si activitati reduse, repetitive si stereotipe, manifestate sub forma a
cel putin unuia din urmatoarele:
(a) interes redus si anormal în intensitate sau concentrare
(b) aderenta aparent inflexibila pentru un ritual specific si nefunctional
(c) maniere stereotipe sau repetitive (de exemplu: fâlfâirea sau rasucirea mâinii sau a degetului,
sau miscari complexe ale întregului corp)
(d) preocupari insistente pentru parti ale obiectelor
B. întarzieri sau functionari anormale într-unul din urmatoarele domenii:
(1) interactiune sociala
(2) limbaj asemanator cu cel din comunicarea sociala
(3) joc simbolic sau imaginativ .
Incidenta autismului era de 2-4/10.000 copii si este intr-o continua crestere. In SUA dupa
ultimele statistici incidenta a ajuns la 1 copil din 150. Pe sexe repartitia este de 4:1 raport sex
masculin/sex feminin.
Semne precoce ale autismului 0 – 2 ani
I. O – 6 luni
II. Indiferenta fata de lumea sonora
III. Anomalii de privire, strabism
IV. Anomalii de comportament (copil prea calm sau prea agitat)
V. Tulburari de somn si de alimentatie (forme atipice si/sau severe)
VI. Anomalii globale ale motricitatii si tonusului muscular: hipotonie,
hipoactivitate, tinuta corporala neobisnuita
� 6 – 12 luni
� Atitudini bizare si activitati solitare – fluturarea degetelor si mainilor in fata ochilor, balans,
utilizarea neobisnuita a obiectelor (racaire, frecare)
� Absenta interesului pentru persoane (lipsa de contact, anomalii de comunicare prin mimica,
gesturi)
� Emisii vocale putine/absente
� Confirmarea particularitatilor motrice: hipo/hipertonie, hipo/hiperactivitate
� Nu gangureste, nu arata cu mana, nu face vreun gest cu sens la varsta de un an
� 1 – 2 ani

� Nedezvolatrea limbajului (nu spune nici un cuvant la 16 luni, nu combina 2 cuvinte la 2 ani;
nu raspunde cand este strigat pe nume; pierde limbajul sau abilitatile sociale)
� Pare sa nu stie cum sa se joace cu jucariile (saracia si stereotipia jocului)
� Anomalii de comunicare non-verbala ( nu zambeste, uneori parca ar fi surd)
� Apatia si indiferenta obisnuite contrasteaza cu fascinatia pentru lumini, muzica.
Spectrul Autismului
Există copii cu diagnosticul de autism infantil, care prezintă toate simptomele bolii şi copii
care prezintă doar o parte dintre simptome, elemente autiste sau tulburare de spectru autist.
La capatul superior al spectrului este un copil care poate parea aproape normal si poate avea
doar putine trasaturi autiste. Ar putea, de exemplu, sa fie un copil linistit în gradinita-clasa,
cu putini prieteni sau fara nici unul si cu câteva obiceiuri ciudate, cu o întarziere în
achiziţionarea limbajului, cu rigiditate în gandire. Ar putea sa nici nu fie diagnosticat ca
autist decât mult mai tarziu în viata. La capatul inferior al spectrului, copilul cu autism sever
este putin functional si prezinta toate simptomele si criteriile de diagnosticare ale bolii
autiste.
Sindromul Asperger este similar cu autismul din partea superioara a spectrului, în ceea ce
priveste modul în care afecteaza manierele copilului si caracteristicile lui sociale. O
diferenta între Sdr. Asperger si autism este aceea ca copiii mici cu Sdr. Asperger cunosc
adesea o dezvoltare normala a limbajului, desi ritmul si accentul sunt neregulate. Spre
deosebire de autism, Sdr. Asperger nu întârzie alte aspecte ale dezvoltarii; un copil are de
obicei o independenta si un interes privind lumea înconjuratoare potrivite cu vârsta. Cu toate
acestea, asemanator autismului, copiii cu Sdr. Asperger au interactiuni sociale, expresii ale
fetei si gesturi anormale. Sdr. Asperger afecteaza barbatii de 9 ori mai mult decât femeile.
Etiologie. La ora actuala nu exista un consens in etiologia autismului, Sunt implicati factori
multiplii, genetici, imunologici, multiple vaccinari.
Familia copilului autist
Copilul autist are doua perechi de parinti. Una pana in momentul aflarii diagnosticului (familie
normala) si alta dupa aflarea diagnosticului.
Dupa ce parintii primesc diagnosticul si afla ca autismul nu are tratament, intra intr-o stare de soc
similara cu starea din tulburarea de stres post-traumatica (TSPT).
Ca sa iasa din aceasta stare parintele are nevoie de un punct de sprijin solid.
Il gaseste intr-o terapie, intr-un specialist sau se echilibreaza si il gaseste in el insusi.
Copilul parintelui aflat in TSPT are progrese in recuperare foarte mici, deoarece isi inconjoara
copilul doar cu disperare si nu poate intelege nevoile acestuia. El nu ofera un feed-back corect
echipei terapeutice a copilului (doar feed-back-ul “nu merge nici o terapie”).
Parintele care se echilibreaza si isi ia punctul de sprijin in el, intelege comportamentul si nevoile
afective ale copilului si ofera toate informatiile corecte despre copil echipei terapeutice. Părintele
care se echilibrează este capabil să-şi facă un plan, să-şi stabilească obiectivele şi să aleagă terapiile
prin care le va obţine. Acest copil are cea mai buna evolutie.
Cel mai important membru al echipei terapeutice este părintele copilului autist. Părintele stabileşte
ce terapii va face copilul lui, el este cel care formează echipa terapeutică.

Pentru a trata eficient copilul este obligatorie tratarea parintilor afectati de socul aflarii
diagnosticului.
Interventia precoce in autism
La ora actuala nu exista nici o terapie in autism care sa se adreseza direct copilului autist. Toate
terapiile se adreseaza parintilor copiilor autisti, pariniti care aleg una sau mai multe terapii pentru
copilul lor.
De aceea interventia precoce in autism inseamna scoaterea parintelui din TSPT, dupa care acesta
trebuie sa invete despre autism si despre diferitele terapii la care el are acces. Sa cunoasca ce poate
sa ofere fiecare terapie copilului sau si care sunt limitele fiecarei terapii. Sa-si stabileasca
obiectivele (ce anume vrea sa realizeze cu copilul lui si prin care terapii).
Parintele este “managerul de caz” si de deciziile sale depinde viitorul copilului sau.
Tratamentul autismului are doua mari componente. Una medicamentoasa pentru tratarea
simptomelor autismului si un proces de invatare pentru recuperarea deficitului de cunoastere
prezent in toate ariile: cognitiv, autoservire, motor, limbaj-comunicare, socializare, joc si nu in
ultimul rand afectivitate.
Pentru tratamentul medicamentos prescriu tratamentul medicamentos homeopat si neurotrofice.
Homeoptia este o specialitate medicala veche de 200 de ani si care se bazeaza pe principiul
similitudinii. Astfel administrand o substanta (de origine minerala, vegetala sau animala) zilnic unui
grup de oameni clinic sanatosi, in timp acestia vor dezvolta anumite simptome somatice si/sau
psihice. Persoanele care prezinta simptomele respective, produse in mod natural de o boala, se pot
vindeca daca primesc substanta care le produce, intr-o concentratie infinitezimala.
Autismul infantil se caracterizeaza printr-o pleiada de simptome. Exista un grup de medicamente
homeopate care acopera aceste simptome.
Ce trateaza homeopatia in autism?
Fac parte din grupul medicilor care considera ca autismul este rezultatul multiplelor vaccinari pe un
teren particular. Terenul particular este factorul favorizant, vaccinul fiind factorul declansator.
Cu tratamentul homeopat tratez terenul pe care s-a efectuat vaccinarea, simptomele autismului si
efectele secundare ale vaccinarii (detoxifiere fata de vaccinurile primite). In urma detoxifierii nu se
pierde imunitatea castigata in urma vaccinarii.
Prin teren particular inteleg un tip constitutional, pentru care administrez medicamentul homeopat
constitutional. Frecvent în familia copilului autist există un părinte, bunic cu comportament, gandire
similară autismului înalt funcţional.
Pentru simptome utilizez unul sau mai multe medicamente homeopate care acopera cele mai
importante si urgente simptome pe care le reclama parintele.
Pentru efectele secundare ale vaccinarii administrez vaccinul in dilutie homeopata, administrat in
dilutii succesive, in ordine inversa programului de vaccinare, (metoda dr Tinus Smith, Olanda) si
continui cu medicamentele primite de mama in timpul sarcinii, tot in dilutii homeopate succesive.
Ca semn de drenaj apare un scaun moale, urat mirositor, sau scaun normal, dar de mai multe ori pe
zi, o diaree si/sau o eruptie cutanata. La unii copii in timpul drenajului survine o perioada de
aparenta pierdere a tuturor achizitiilor pana in acel moment si pentru o perioada de ore sau zile
prezinta simptomatologia autista pe care o avea inainte de orice tratament. Acest episod de “drenaj
zgomotos” pentru familie, copil, terapeuti este foarte frustrant si apare dupa drenajul cu un vaccin
sau mai multe. Dupa un asemenea “drenaj zgomotos” copilul isi revine repede si incepe sa prezinte
achizitii evidente intr-un domeniu in care era deficitar. Ex. un copil care face terapie ABA (analiza

comportamentala aplicata), in urma acestui drenaj, devine receptiv la terapie si poate achizitiona in
decurs de ore un program pe care nu reusise sa il invete in cateva saptamani. Dupa fiecare “drenaj
zgomotos” copilul devine mai “uman” si invata mai repede.
Obiectivele tratamentului homeopat in autism
Primul obiectiv este tratarea celor mai grave si suparatoare simptome: auto si/sau heteroagresivitate,
pavor nocturn, anxietatea extrema (acolo unde exista).
Copilul autist are o pereche de parinti obiect de care se foloseste cand are nevoie de ceva. Intre doua
nevoi parintii nu conteaza pentru el.
Urmatorul obiectiv este refacerea relatiei copil-parinte, adica transformarea parintelui obiect in
parintele adevarat. In urma tratamentului homeopat copilul devine mai prezent, mai atent, incepe sa
primeasca si sa simta dragostea parintilor si incepe sa devina mai afectuos si sa aiba o relatie
afectiva spontana cu parintii sai. Refacandu-se relatia cu parintii, frica de nou incepe sa se reduca si
devine mai curios si incepe sa exploreze.
Incepe sa aiba simtul pericolului si apar frici pe care nu le-a avut niciodata, frici normale la copilul
tipic pe diferitele etape de varsta de dezvoltare.
Autostimularile sunt mai reduse, incepe sa gangureasca si sa accepte compania copiilor in jurul sau,
incepe sa invete spontan copiind ce vede ca fac altii in jurul sau.
Urmand tratamentul homeopat copilul iese din lumea lui la varsta la care s-a oprit in dezvoltarea
psihica. De la acest nivel de dezvoltare va incepe sa invete si va trece prin toate etapele de
dezvolatare ale copilului tipic.
Toate simptomele, starile, pe care copilul le-a avut in trecut si care nu au fost vindecate, ci doar
suprimate, vor reaparea in ordine inversa disparitiei. Autostimularile si ritualurile lui au fost
frecvent suprimate prin terapie comportamentala, adica un comportament inacceptabil social a fost
transformat intr-un comportament acceptabil social. Terapia comportamentala nu a actionat pe
dorinta copilului de autostimulare, ci doar a fost redirectionat sa faca altfel.
Ultimele achizitii pe care le-a dobandit printr-un proces de invatare mecanic, le pierde, ramane doar
ce a invatat real.
Dupa inceperea tratamentului homeopat copilul incepe sa primeasca si sa ofere afectiune si are
nevoie sa fie inconjurat de dragostea parintilor (nu de disperare).
La debutul terapiei el are varsta la care s-a oprit evolutia (un an, sau mai putin). Relatia afectiva
intre parinti si el trebuie sa fie ca cea cu un copil de un an (trebuie ignorata varsta biologica a
copilului) , caci de la aceasta varsta plecam in procesul de recuperare a copilului.
Devenind afectuos cu familia incepe sa socializeze si sa vrea sa stea cu ei. Incepe sa comunice nonverbal
si apoi verbal prin gangureala, lalalizare si apoi prin cuvinte si apoi propozitii.
Tratamentul hoemopat il face capabil sa simta afectiunea parintilor si il face capabil sa ofere
afectiune. Devenind afectuos apare dorinta de comunicare, caci dorind sa comunice va achizitiona
limbajul, care ii devine necesar.
Fiind afectuos, socializand, comunicand el este “deblocat” din lumea lui si incepe sa invete in mod
natural.
Deprinderile de autoangrijire si autoservire se achizitioneaza aproape spontan.
Copilul cu autism are frecvent o inteligenta normala sau peste medie. La testele de inteligenta
rezultatul este ca are un retard mediu spre sever, deoarece fiind blocat in lumea lui informatia nu

ajunge la el si de la el nu pleca informatii spre mediu. Copilul cu retard este atent, este prezent, vrea
sa invete, dar intelectual nu are capacitatea intelectuala. Copilul cu autism, intelectual poate sa
invete, doar ca nu exista schimb de informatie intre el si mediu.
Implicit, inteligenta lor fiind normala, recuperarea cogntiva vine de la sine spontan si firesc si
incepe recuperarea deficitului cognitiv dintre varsta lui biologica si cea emotional-cognitiva.
Echipa terapeutica a copilului autist este complexa ea fiind compusă din părinţii copilului autist (în
primul rand) si apoi din medicul specialist psihiatrie pediatrica, psihologul specializat în consilierea
familiei şi consiliere individuală şi de grup, psihologul specializat în evaluarea psihologică a
copiilor cu autism, coordonatorul de program ABA, tutorii, logopedul, kinetoterapeutul, artterapeutul.
Limita tratamentul homeopat
In urma tratamentului homeopat copilul devine capabil sa simta, sa traiasca si sa exprime
sentimentele umane, redevine capabil sa invete natural si spontan.
Ce nu face tratamentul homeopat? Nu il invata pe copil cum sa faca si de aceea tratamentul
homeopat trebuie completat cu un proces de invatare.
Procesul de invatare implica mai intai o evaluare a nivelului global de dezvoltare si apoi elaboarea
unui plan de invatare-recuperare.
Evaluarea psihologică reprezintă punctul de pornire pentru dezvoltarea copilului, datorată
observaţiei de specialitate şi a recomandărilor personalizate.
Cu ajutorul evaluarii psihologice se stabileşte tabloul dezvoltării copilului dar mai ales se
valorifică şi se dezvoltă calitaţile acestuia în urma unui program de lucru individualizat.
Rolul evaluarii psihologice
� Stabilirea unei imagini cât mai corecte cu privire la lipsurile şi calităţile copilului;
� Părinţii sunt informaţi cum să comunice cu propriul copil;
� Ajuta părinţii să-i organizeze timpul şi spatiul fizic al copilului;
� Identifică cauzele comportamentelor negative şi oferă strategii de rezolvare;
� Stabileşte un program de lucru individualizat
� Raspunde la întrebările părinţilor
Rolul reevaluarii psihologice
� Măsoară performanţele copilului
� Caută soluţii şi strategii pentru diminuarea comportamentelor negative
� Sugestii pentru însuşirea anumitor cunoştinte (obiective ce nu au putut fi învăţate de către
copil în programul lui curent);
� Verifică dacă copilul a asimilat obiectivele stabilite în cadrul ultimei evaluari
� Generalizarea cunoştintelor;
� Se stabilesc noi obiective de atins.
ABA (Applied Behavioral Analysis), sau Analiza Comportamentala Aplicata si se refera la
analiza autismului strict din punct de vedere comportamental. Este o abordare care se bazeaza in

principiu si pe factorul practic in care autismul este in fapt o afectiune diagnosticata doar pe baza
observatiilor de comportament fara o alta cauza biologica (ABA aboredază autismul ca o tulburare a
procesului de învăţare, neglijand cauzele neuro-bio-chimice ale autismului). Din acest punct de
vedere comportamentele autiste se impart in doua mari categorii : comportamente in exces
(autostimulare, automutilare, agresiune, hiperkinetism, istericale, comportamente obsesive sau asa
numitele stereotipii ) si comportamente deficitare ( limbaj, abilitati sociale, abilitati de joaca,
abilitati academice si abstractizari, abilitati de autoajutor si autoservire).
Scopul terapiei este de a descreste comportamentele excesive si de a creste si modela
comportamentele deficitare .
Terapia ABA are doua sectiuni si trei etape : sectiunile se refera la metodele de invatare si ele sunt o
sectiune care inseamna programe curente in care copilul este invatat pur si simplu niste lucruri (in
cea mai mare parte aproape mecanic ) si sectiunea de generalizare in care aceste lucruri invatate se
transpun in viata de zi cu zi si care devin parte a sistemului sau de valori.
Etapele se refera la modul cum se pune in practica terapia si sunt urmatoarele:
1. Etapa de pretratament care presupune o schimbare a comportamentului vis a vis de copil a
familiei si mediului inconjurator si care nu reprezinta in fapt decat o ajustare comportamentala a
copilului si preluare controlului asupra comportamentelor acestuia - in general etapa aceasta este
facuta de parinti in mediul familiar si se refera exclusiv la motivarea copilului sa isi dezvolte
anumite abilitati si comportamente si descurajarea acestuia de a mentine anumite comportamente
negative
2. Etapa de terapie in sine care are o multitudine de programe, care inseamna in fapt invatarea
copilului o multitudine de cunostinte si dezvoltarea tuturor "comportamentelor lui deficitare"
precum si trecerea acestora in generalizare astfel incat copilul sa poata folosi la modul concret si
corect ceea ce invata in programele curente.
3. Ultima etapa o reprezinta socializarea si incercarea de integrare in comunitate si in scoala a
copilului ; in general aceasta etapa apare dupa o anumita perioada de terapie (6 luni -2 ani) ,
perioada in care copilul a capatat destule abilitati de viata, sociale si de limbaj astfel incat in
momentul in care este integrat intr-o gradinita sa aiba cat mai putine frustrari legate de
imposibilitatea lui de a se alinia cu ceilalti copii. În acesta etapa copilul se duce la scoala/gradinita
cateva ore pe zi insotit de un "shadow" (umbra, un tutore special pregatit pentru asta activitate) care
il ajuta sa se integreze in comunitate iar in paralel acasa se continua atat programele curente din
terapie cat si generalizarea cunostintelor.
Dezavantajul acestiei terapii este costul mare al ei, un cost pe care nu si-l permit multe familii din
Romania.
Limita terapiei ABA
Prin terapia ABA copilul este invatat cum sa faca anumite lucruri. ABA nu il poate invata de ce
trebuie sa aiba acel comportament. La sfarsitul terapiei ABA, copilul este invatat sa recunosaca
sentimentele, dar nu poate fi invatat sa le traiasca si sa le exprime. De ex un copil va invata ce
inseamna rusinea, va invata cand trebuie sa-i fie rusine, doar ca el nu va fii capabil sa aiba un
comportament adecvat intr-o situatie penibila, el va stii ca e rusine ca a facut acel lucru, dar nu va
rosii spontan niciodata.
Consilierea familiei este foarte importanta caci ajuta parintii sa iasa din starea de disperare de dupa
aflarea diagnosticului. Ii ajuta sa inteleaga ce este autismul si cum si sa-si ia punctul de sprijin in ei
insusi.

Pentru un părinte, vestea diagnosticului de autism dat copilului său vine ca un trăsnet şi atunci apar
primele probleme. E real? Se poate face ceva? Foarte mulţi părinţi se confruntă cu dificultatea
acceptării acestei realităţi. În fapt, este primul pas important pentru că un diagnostic corect permite
intervenţia corectă şi, deşi nu de foarte mult timp, această intervenţie este posibilă şi în România.
Mai departe, efortul de a recupera cît mai mult din potenţialul copilului este foarte mare, cu atît mai
mare cu cît trebuie făcut cît mai devreme şi cît mai susţinut. Dar nu sîntem cu toţii pregătiţi pentru
un astfel de efort. Sau nu pentru el în întregime. Ce fel de resurse sunt solicitate cel mai mult? Cele
materiale? Cele emoţionale? Cele de energie fizică? În majoritatea cazurilor aceste resurse nu sînt
toate disponibile şi uneori nici în măsuri suficiente. Cum poate ajunge un părinte să facă faţă unui
asemenea efort?
Familia este afectată în întregime de afecţiunea copilului. Provocarea merge pînă acolo unde însuşi
nucleul său este afectat. Inevitabil, părinţii se raportează diferit la copilul cu autism şi, implicit, se
vor implica diferit în recuperarea acestuia. Unitatea de cuplu, care este o puternică resursă, este
atinsă de această provocare. Cum găseşte un cuplu calea şi puterea de a se raporta corect la copilul
lor şi unul la celălalt? Ce este de făcut în cazul în care provocarea este prea mare şi familia, ca
unitate, este în pericol?
Integrarea în societate a copilului cu autism este o altă problemă foarte serioasă, deoarece, copilul
cu autism nu poate interacţiona firesc cu copiii de seama lui şi adulţii din jur. În consecinţă, treptat,
va fi evitat. Dar, pe lîngă această crudă realitate, întreaga familie va avea de suferit. Cel mai adesea,
familia cu un copil cu autism va începe să fie ocolită de prieteni şi va fi expusă unei presiuni sociale
de excludere. Ce poate fi făcut în această situaţie? Se poate remedia ceva? Se pot păstra legăturile
sociale nealterate?
Toate aceste întrebări şi multe altele care apar într-o familie care se confruntă cu autismul îşi pot
găsi răspunsuri numai prin privirea clară a realităţii. Realitatea, atît exterioară cît şi interioară deţine
resurse nebănuite pentru a face faţă provocării şi pentru a ieşi din multe situaţii dificile. Uneori, este
suficient să priveşti ca să-ţi dai seama. Alteori nu, de parcă drumul la resurse este întortocheat sau
blocat. Pentru situaţiile acestea din urmă, sfatul consilierului poate ajuta.
Grupul de suport reprezintă acel grup tematic în care persoane care se confruntă cu acelaşi tip de
dificultate se pot întîlni şi împărtăşi experienţa, în acest fel luând contact cu realităţile altor persoane
aflate în aceeaşi situaţie şi avînd şansa să afle soluţii pe care le-au găsit alţii sau să descopere
împreună soluţii noi la probleme vechi. Pe de altă parte, reprezintă o foarte bună ocazie de contact.
Logopedia i ajuta pe copilul cu tulburare de spectru autist sa comunice.
Care este scopul logopediei?Dobândirea comunicării funcţionale, pentru început. Copilul poate
iniţial folosi gesturi, imagini pentru a se exprima. Ideea este că această comunicare să fie
funcţională, copilul să fie inţeles de către cei din jur. Etapa următoare este realizarea comunicării
folosind limbajul verbal.
Kinetoterapia il ajuta pe copilul autist sa isi corecteze stangacile din miscari, automatismele si
stereotipiile si sa poata achizitiona miscarile functionale pe care le face orice copil tipic care
totodată duc şi la creşterea încrederii în sine.
In programele de kinetoterapie abilităţile sociale, emoţionale, cognitive şi comunicarea sunt
“exersate” la fel ca şi aptitudinile motrice.
Activităţile motrice sunt o componentă importantă a programelor educative, mişcarea ajutând
copilul nu doar din punct de vedere motric, ci şi emoţional şi social.
Copiii cu autism şi sindrom Asperger pot avea deficienţe în ceea ce priveşte: forţa musculară,
coordonarea, echilibrul, insuşirea deprinderilor motrice de bază şi utilitare, funcţiile senzorio-

motrice, motricitatea fina si capacitatea de relaxare.
Un program de kinetoterapie complex ii ajuta atât prin exerciţiile practicate cât şi prin atitudinea de
relaţionare susţinută de către kinoterapeut, să-şi cunoască mai bine propriul corp, să se integreze
mai bine in mediul inconjurător şi să relaţioneze mai bine cu ceilalţi oameni.
S-a dovedit, de asemenea, că exerciţiile fizice intense au dus la diminuarea agresivităţii si
autoagresivităţii, a autostimularii, a comportamentului hiperkinetic şi a stereotipiilor la copii autişti.
Reducând aceste elemente, copiii se vor putea integra mai bine in mediul social inconjurator.
La copiii cu autism şi sindrom Asperger dezvoltarea motricităţii are o importanţă majoră, prin
aceea că este implicată în deprinderile motorii şi apoi în deprinderile de muncă, absolut necesare
unui copil cu autism şi sindrom Asperger pentru a face faţă exigenţelor vieţii sociale.
Obiectivele urmărite prin programul kinetoterapeutic sunt:
- Dezvoltarea motricităţii generale (a aptitudinilor motrice şi a deprinderilor motrice);
- Dezvoltarea motricităţii fine si a indemânării motorii, necesare autoservirii şi diverselor activităţi
cu caracter practic;
- Educarea echilibrului static şi dinamic;
- Educarea ritmului şi a coordonării mişcărilor;
- Dezvoltarea dominanţei laterale;
- Dezvoltarea capacităţii de percepţie, orientare şi organizare spaţio-temporală;
- Formarea percepţiei corecte a schemei corporale.
Programul trebuie adaptat de fiecare dată când este nevoie. Toţi copiii au nevoie ca deprinderile
motrice de bază, jocurile, sau activităţile de mişcare să fie defalcate în componente pe care ei le pot
executa. Jocurile şi deprinderile trebuie să fie modificate pentru a avea activităţi sigure şi de succes.
Activităţile trebuie adaptate la abilităţile copilului si nu invers.
Tehnicile de art-terapie (terapie prin arta), il ajuta pe copil sa se inteleaga pe sine, sa se elibereze
de anxietatile si tensiunile acumulate, sa dezvolte abilitati de comunicare si sa exerseze si
optimizeze propiile capacitati de relationare cu ceilalti copii si cu adultii, ajungandu-se in final, la
elaborarea unor strategii de comunicare.Tehnicile de art-terapie ofera copiilor oportunitatea de a
explora si exprima, prin intermediul materialelor specifice creatiei artistice, dificultatile in legatura
cu diversele trairi sau relatii personale, dificultati ce ar putea fi greu de exprimat in cuvinte.
Atmosfera relaxata il indeamna pe copil sa se exprime liber oferindu-i posibilitatea de a se descarca,
de a dezvalui trairi care, in alte conditii, par a fi inacceptabile.
Concluzii
Tratamentul homeopat trateaza simptomele autismului, efectele secundare ale vaccinarii si
corecteaza terenul pe care s-a facut vaccinarea.
Tratamentul homeopat reda afectivitatea copilului, redă curiozitatea, redă capacitatea de a învăţa.
Parintele trebuie ajutat sa iasa din starea de TSPT de dupa aflarea diagnosticului.
Tratamentul medicamentos trebuie completat cu consilierea familiei, evaluarea nivelului de
dezvoltare a copilului coroborat cu un proces de invatare prin terapie comportamentala, logopedie,
kinetoterapie si art-terapie şi – foarte important - un proces de învăţate-recuperare a deficitului
global de cunoaştere.

ASOCIAŢIA AUTISM BAIA MARE
Asociaţia Autism Baia Mare s-a înfiinţat la finele anului 2008 cu scopul de a apara si
promova drepturile si interesele persoanelor cu autism şi ale familiilor acestora.
Iniţiatorii acestui proiect sunt părinţi ai copiilor cu autism din judetul Maramures, care se
confruntă cu o gama larga de probleme legate de particularitatile de natura medico-sanitara si socioeducationala
pe care le presupune aceasta maladie.
Prin acţiunile noastre urmărim ca persoanele cu autism (copii, adolescenti, adulti) să
beneficieze de servicii de calitate şi adecvate nevoilor lor, si incercam sa provocam o schimbare de
mentalitate si de atitudine in societatea româneasca astfel încât aceasta să ofere condiţii demne de
viaţă, şanse legale la o viaţă normala persoanelor cu dizabilităţi, inclusiv persoanelor cu tulburări
din spectrul autismului, care sa devina , abordati si tratati in mod corespunzator, cetateni funcţionali
si independenti iar nu cazuri sociale.
Demersul nostru este îngreunat de faptul că nu există suficienta informaţie despre autism in
mediile medicale si cu atat mai putin in cercurile sociale nespecializate, ne confruntam cu un mare
deficit de specialisti si terapeuti în această zonă iar resursele financiare pe care le presupune de
obicei un demers eficient sunt total insuficiente .
Persoana cu autism trebuie ajutaţa prin terapii specializate sa dobandeasca abilităţile pe
care restul oamenilor le au. Copilul autist, cu nimic diferit de orice copil tipic (sau “normal”) in
multe aspecte, de la cel fizic pana la caracteristici intelectuale, manifesta deficiente de socializare,
de comunicare verbala sau nonverbala si comportamente repetitive si stereotipe. Fiecare dintre
aceste simptome se manifesta in grade si prin comportamente diferite la fiecare copil/persoana cu
autism.
Statisticile internationale realizate incepand cu anii „90 releva o incindenta alarmanta a
tulburarilor din spectrul autismului: 1 la 166 de copii - potrivit Congresului European de
Neuropsihiatrie de la Barcelona sau chiar de 1 la 150, potrivit Centers for Disease Control, Atlanta,
fiind o afectiune mai des intalnita decat cancerul, diabetul, SIDA, sindromul Down.
Autismul poate aparea in toate tipurile de familii, indiferent de mediu social, rasa, etnie si
este de 4 ori mai intalnit la baieti decat la fete.
Lipsa unui diagnostic precoce, a specialiştilor şi a terapiei adecvate începând de la o vârstă
fragedă duce la imposibilitatea şcolarizării si integrarii sociale a acestor copii.
Scopul principal al demersului nostru se refera la asigurarea accesului persoanelor cu
autism la o terapie de specialitate, pornind de la premiza ca este conditia necesara si
obligatoriecare care poate duce la indeplinirea tuturor celorlalte obiective ce tin de integrarea si
acceptarea sociala
Obiective si demersurile Asociatiei Autism Baia Mare :
informarea largă a publicului şi sensibilizarea acestuia cu privire la problematica
persoanei autiste şi a familiei acestuia;
- promovarea drepturilor persoanei autiste la sănătate şi educaţie;
- încurajarea şi asigurarea cooperării între diferitele grupări profesionale, ( cercetători,
medici, terapeuti şi alţi profesionişti) pentru formarea lor profesională, dezvoltarea de
servicii de diagnostic şi tratament, iniţierea şi susţinerea de programe de cercetare;
- atragerea şi încurajarea de grupe de voluntari;
- primirea de contribuţii, subscripţii, donaţii, sponsorizări şi alte forme de ajutor financiar,
accesarea unor fonduri specializate dedicate dezvoltarii acestui segment de asistenta
sociala
- investirea şi utilizarea banilor pentru realizarea obiectivelor asociaţie;
iniţierea şi întreprinderea de activităţi sau cooperări cu alte organizaţii naţionale şi
internaţionale din domeniu.
Serviciile oferite pentru persoanele cu autism:

activităţi de sensibilizare şi informare,
- grup de support pentru parinti si familiile persoanelor afectate
- activităţi de socializare (ieşiri cu copiii).
- accesul la evaluari si terapie de specialitate datorita parteneriatelor incheiate cu institutii
specializate din tara (Bucuresti, Cluj)
Parteneriate:
Inspectoratul Şcolar Maramureş
Direcţia Judeţeană pentru Protecţia Drepturilor Copilului Maramureş
Serviciul de Ajutor Maltez din Romania, Sucursala Baia Mare
Biblioteca Judeţeană “ Petre Dulfu”, Baia Mare
ASSOC Baia Mare
Clubul TZONTZO, Baia Mare
Activităţi desfăşurate:
Editare pliante şi calendare;
� Campanie de informare în şcolile /grădiniţele din Maramureş;
� Dezbateri la posturile locale de televiziune;
� Activităţi de socializare;
� Seminar de informare - AUTISM: PERSPECTIVĂ ŞI ABORDARE, invitaţi Dr.
Radu Naghiu şi Milena Prună, Autism Transilvania, 31.01.2009;
� Participare la Maramedica 2009;
� Participare la campania ” ÎMPREUNĂ ÎNVINGEM AUTISMUL”- atat prin
manifestari organizate la nivel local cat si prin participarea la masa rotunda : „La o
cafea”, despre implicarea autorităţilor în susţinerea terapiilor eficiente
de recuperare în autism“ , Bucureşti - 18.02.2009;
� Workshop pentru părinţii copiilor cu autism - “COPILUL CU AUTISM –
PERSPECTIVE ÎN RECUPERARE”, susţinut de psiholog Paul Moroşanu, 28.02 –
01.03. 2009;
� Participarea la ZIUA AUTISMULUI ÎN ORADEA - Masă rotundă despre serviciile
oferite persoanelor cu autism 05.03 2009;
� Proiectul “ Zăpada – Bucuria tuturor” în colaborare cu Serviciul de Ajutor Maltez din
Romania, sucursala Baia Mare – 08.03.2009.
� Informare cu ocazia “Zilei internaţionale de conştientizare a autismului” - 02.04
2009
� Obţinerea unor sposorizări pentru evaluarea complexă a copiilor din asociaţie;
� Evaluarea psihologică, logopedică şi kineto-terapeutică a copiilor din asociaţie , evaluare
efectuată de o echipă de specialişti de la Bucureşti.
� Spectacol caritabil “ Copii pentru copii”cu ocazia Zilei internaţionale a copilului- 1
iunie.
Doresc sa inchie acest material cu prezentare Cartei persoanelor cu Autism asa cum a fost ea
rezentată la cel de-al patrulea Congres European al Persoanelor cu autism, Den Haag, 10 mai
1992.
Persoanele cu autism trebuie să aibă aceleaşi drepturi şi privilegii de care se bucură toţi
locuitorii Europei, unde acestea sînt adecvate şi în interesul superior al persoanelor cu autism.
Aceste drepturi trebuie întărite, protejate şi aplicate printr-o legislaţie adecvată în fiecare stat.

Declaraţia Naţiunilor Unite asupra Drepturilor Persoanelor cu Retard Mental (1971) şi cea asupra
Drepturilor Persoanelor cu Handicap (1975) precum şi alte declaraţii referitoare la drepturile
omului trebuie luate în considerare şi, în mod particular pentru persoanele cu autism, trebuie
introduse următoarele clauze:
1. DREPTUL persoanelor cu autism de a duce o viaţă independentă şi deplină în acord cu
potenţialul fiecăruia.
2. DREPTUL persoanelor cu autism la un diagnostic clinic şi o evaluare accesibile, obiective şi
corecte.
3. DREPTUL persoanelor cu autism la o educaţie accesibilă şi adecvată.
4. DREPTUL persoanelor cu autism (şi al reprezentanţilor acestora) de a se implica în toate
deciziile ce le afectează viitorul; dorinţele individului trebuie să fie, pe cît posibil, aflate şi
respectate.
5. DREPTUL persoanelor cu autism la locuinţe accesibile şi corespunzătoare.
6. DREPTUL persoanelor cu autism la echipament, servicii de asistenţă şi de sprijin necesare
pentru a duce o viaţă deplin productivă, cu demnitate şi independenţă.
7. DREPTUL persoanelor cu autism la un venit sau salariu suficient pentru a-şi asigura hrană,
îmbrăcăminte, locuinţă corespunzătoare precum şi celelalte necesităţi ale vieţii.
8. DREPTUL persoanelor cu autism de a participa, pe cît posibil, la dezvoltarea şi conducerea
serviciilor oferite în beneficiul lor.
9. DREPTUL persoanelor cu autism la consiliere şi îngrijire corespunzătoare pentru sănătatea
lor fizică, mentală şi spirituală; aceasta include oferirea de tratament corespunzător şi medicaţie
administrată în interesul cel mai înalt al individului, luînd toate măsurile de protecţie.
10. DREPTUL persoanelor cu autism la locuri de muncă semnificative şi la cursuri de pregătire
profesională fără discriminare sau stereotipii de gîndire; instruirea şi angajarea în muncă trebuie să
ţină seama de capacităţile şi de opţiunea individului.
11. DREPTUL persoanelor cu autism la transport accesibil şi la libertate de mişcare.
12. DREPTUL persoanelor cu autism de a participa la şi a beneficia de cultură, divertisment,
recreere şi sport.
13. DREPTUL persoanelor cu autism la accesul în mod egal la şi folosirea tuturor facilităţilor,
serviciilor şi activităţilor din cadrul comunităţii.
14. DREPTUL persoanelor cu autism la relaţii sexuale şi alte relaţii, inclusiv la căsătorie, fără
exploatare sau constrîngere.
15. DREPTUL persoanelor cu autism (şi al reprezentanţilor acestora) la reprezentare şi
asistenţă şi la protecţia deplină a tuturor drepturilor legale.
16. DREPTUL persoanelor cu autism de a fi protejate împotriva sentimentului de teamă sau
ameninţare cu închiderea arbitrară în spitale de psihiatrie sau orice altă instituţie restrictivă.
17. DREPTUL persoanelor cu autism de a fi protejate împotriva tratamentului fizic abuziv sau
a neglijenţei.
18. DREPTUL persoanelor cu autism de a fi protejate împotriva abuzului sau utilizării greşite
de produse farmaceutice.
19. DREPTUL persoanelor cu autism (şi al reprezentanţilor acestora) la toate informaţiile
conţinute în fişele lor personale, medicale, psihologice, psihiatrice şi educaţionale.

Preşedinte Asociatie
AUTISISM BAIAMARE
Dr. Paul Dărăban
IMBATRANIREACUTANATA SI ROLUL PROTECTOR AL FILTRELOR SOLARE
Dr. Maria POCOL – medic primar dermatovenerologie
Dr. Valentin POP – medic primar dermatovenerologie
Fotoimatranirea cutanata reprezinta imbatranirea prematura a pielii determinate de
expunerea repetata si indelungata la radiatiile solare. Este diferita de imbatranirea
cronologica desi poate avea manifestari clinice asemanatoare.
Fotoimbatranirea este cauzata de compusii indusi sub actiunea radiatiilor UV si care
exercita agresiune asupra pielii la nivel molecular.
Autorii prezinta aspecte clinice ale dermatoheliozei, care au ca substrat elastoza solara
dermica si tulburarile legate de alterarea locala a melanocitelor.
La ora actuala profilaxia fotoimbatranirii se realizeaza cu ajutorul topicelor
fotoprotectoare. Folosirea acestora este pusa sub semnul intrebarii de unele studii care arata
o crestere paradoxala a incidentei cancerelor cutanate sub actiuea lor.
Termemnul de fotoimbatranire defineste modificarile de aspect si functie ale pielii
rezultate in urma expunerii cornice la soare adaugata peste “trecerea timpului” sau
imbatranirea cronologica. Astfel denumita, dermatohelioza este de cativa ani diferentiata de
imbatranirea fiziologica.
Fotoimbatranirea este un proces lent care necesita mai multi ani pana sa devina aparent
clinic. Aparitia ei este determinate de fototip si de doza totala de iradiere. Ultravioletele B
(UVB) sunt fara indoiala cele mai nocive, dar actiunea lor este potentata de ultravioletele A
(UVA) si de infrarosii (IR).
La nivel molecular, pielea sufera actiunea radicalilor liberi de oxigen generati de aceste
radiatii (superoxid, hidroxil, oxigen liber). Acestea sunt formele moleculare sau atomice ale
oxigenului, purtatoare de un electron liber, care au tendinta de a atasa un electron al unei alte
molecule. Astfel, ele pot duce la formarea in lant de radicali liberi susceptibili de distrugerea
a numeroase structuri cutanate (acid hialorunic, collagen, fosfolipide membranare celulare si
lizozomale, AND etc.) si sa antreneze aparitia imbatranirii cutanate. Mijloacele de aparare
anti-radicali sunt in special intracelulare (superoxid dismutaza-SOD, vitamina D, glutation).
Pielea are un spatiu conjunctiv extracelular important, astfel ca orice mijloace de aparare
sunt limitate.
Pe baza datelor obtinute prin studii in vitro, Kang si colab. (3), explica mecanismul
fotoimbatranirii cutanate folosind sistemul matrixinelor. Astfel, sub actiunea radiatiilor UV
este declansata cascada kinazelor ducand la formarea matrixinelor (matrix metaloproteinaza)
– MMP, in speta colagenezele 1,2 si 3 gelatinaza si stromelyzina, care degradeaza
colagenul. Urmeaza un process imperfect de reparare, cu formarea unor cicatrici solare
invizibile ce pot devni vizibile dupa fotoexpunere indelungata.
Aspecte clinice ale dermatoheliozei

� Expunerea prelungita la soare duce la o stare inflamatorie cronica sau
“heliodermatita” caracterizata prin modificari specifice: elastoza solara dermica si
dezorganizarea epdermica cu alterarea anexelor.
Elastoza solara este semnul major al fotoimbatrnirii. La nivelul zonelor descoperite
pielea este flasca, terna, ridata si frecvent ingrosata. In unele cazuri este atrofica.
Din punct de vedere clinic elasoza se prezinta sub mai multe aspecte: ridurile, pielea
citrine (Milian), pielea romboidala a cefei (Jadassohn), elastoidoza nodulara cu chiste si
comedoane (Favre-Raccouchot), eritosis inerfolicularis coli (Leder), purpura Bateman.
� Tulburari de pigmentatie determinate de alterarea locala a melanocitelor sunt de
asemenea cauzate de expunerea indelungata si repetata la soare. Se descriu
urmatoarele aspecte clinice: lentigo soalr (lentigo senil), letingo solar negru reticular,
keratoza actininica, hipomelanoza idiopatica in picatura, letingo malign sau melaonza
Dubreuilh.
Rolul protector al filtrelor solare?
Intr-o epoca in care un mare laborator de cosmetologie pretinde ca gasit “filtrul perfect”
a pune o astfel de intrebare poate parea la prima vedere surprinzatoare: numeroase studii
par sa demonstreze eficacitatea topicelor fotoprotectoare nu numai in prevenirea efectolor
expunerilor acute la soare, dar si a fotocarcinogenezei si heliodermiei. Astfel, studii efectuate
la om au demonstrate ca in afara de actiunea antierimatosa, ecranele solare previn formarea
celulelor diskeratozice, dimerilor de timina si alterarea celulelor Langerhans, fara a modifica
fotoimunosupresia sistemica. De asemenea, un studiu recent arata ca folosirea cu regulalitate
a unei crème diminueaza numarul de keratoze. Totusi pe langa aceste avantaje s-au observat
si unele efecte nocive ale topicelor fotoprotectoare:
- Alergie si fotosensibilitate la benzofenona, oxibenzona, debinzoiilmetan si PABA;
- Inhibitia sintezei provitaminei D3. Aceasta reprezinta o problema majora la copii,
precum si la batrani cu keratoze, carcinoame cutanate sau sau heliodermie, la cei
din urma existand o diminuare a capacitatii pielii de a sintetiza vitamina D3. in
aceste cazuri poate fi necesara suplimentarea orala cu vitamina D.
In alta ordine de idei, in ultimul timp se pune tot mai intens problema daca riscul de
aparitie a carcinoamelor cutanate si a melanoamelor este marit de cremele anti-solare. Astfel,
in tari ca Australia, Canada, SUA, tarile Scandinave, unde aceste crème au fost utilizate pe
scara larga, s-a inregistrat o crestere importanta a incidentei melanoamelor. Studii
epidemiologice recente sugereaza ca utilizarea cremelor fotoprotectoare nu previne aparitia
carcinoamelor bazocelulare si a melanoamelor la barbati si femei. Dintre aceste creme au fost
incriminate mai ales cele care contin si psoraleni.
Exista mai multe teorii care incearca sa explice aceste efecte, oarecum paranormale.
Astfel se pare ca anumiti metaboliti ai vitaminei D suprima in vitro cresterea celulelor
melanice, terie infirmata in alte studii.
O alta ipoteza interesanta este cea bazata pe rolul UVA. Se stie astazi ca radiatiile
UVA sunt capabile sa provoace modificari cutuanate, eritem, alterarea fibrelor de colagen,
inducerea proliferarii tumorilor si alterari ale AND-ului cu formarea de dimeri de timina.
Desi radiatiile UVA sunt implicate in special in geneza eritemului si a cancerului cutanat,
totusi pentru UVA situatia este mai complexa. Astfel , UVA (340- 400mm) sunt mai putin
eritrogene fata de UVB si UVA (320-340mm), dar mai cancerigene. In plus s-a demonstrat ca
o doza de UVA obtinuta prin expuneri fractionate este mai cancerigena decat aceeasi doza
data de o singura iradiere.
Cum cele mai multe topice fotoprotectoare contin filtre UVB, ele pot favoriza aparitia
tumorilor cutanate prin permitera unei iradieri UVA in absenta semnalului de alarma
reprezentat de eritem, care este un apanaj al UVA.
In prezent sunt disponibile si crème fotoprotectoare cu filtru UVA, si putem spera ca

viitoarele studii epidemiologice se vor raporta la efectul benefic in prevenirea
fotocarcinogenezei.