Academos 2007.indd - Akademos - Academia de Ştiinţe a Moldovei

Conferinţa Academiilor Filosofie din Europa de Est şi Sud-Estinadmisibilităţii confundării termenului “variantă”cu termenul “posibilitate”, deşi chiar şi în celemai riguroase, la prima vedere, studii acestenoţiuni sunt sinonimizate. Ţinând să introduc înaceastă problemă o notă de claritate, menţionez căliberalizarea economică şi politică prin sine însăşioferă numai variante de alegere, dar nu şi posibilităţireale de a decide, de a acţiona şi de a realiza variantaîndrăgită. Cu alte cuvinte liberalizarea economică şipolitică prin sine însăşi, adică fără a fi însoţită de opolitică socială democratică şi echitabilă, nu poatecrea condiţii obiective pentru manifestarea liberă aomului.Însă, în primele etape ale perioadei de trecere,astfel de completare a liberalizării printr-o politicăsocială, adecvată scopului activizării omului caagent social, nu a avut loc. Mai mult ca atât, au fostcomise erori grave în însăşi strategiile şi procedeeletactice de liberalizare, la care nu ne vom opri aici.Anume erorile privind privatizarea şi alte modalităţide reformare au condus în cea mai mare măsură lacolapsul economic, iar acesta din urmă – la frustrareapoliticilor sociale de suport financiar necesar pentrua obţine în urma transformărilor rezultate pozitivesub aspectul dezvoltării umane.În felul acesta, societatea a intrat într-un cercvicios, în cadrul căruia a fost puternic viciat însăşiomul cu toate dimensiunile sale existenţiale.Profitând de imperfecţiunile legislaţiei şi deinvaliditatea puterii, neavând un mediu obiectivsuficient pentru o afirmare pozitivă, prea mulţi s-auhazardat din start în activităţi distructive, iar o parteşi mai mare, cu un înalt capital uman au plecat peparcurs în căutarea mijloacelor de existenţă pestehotare, unii din ei poate pentru totdeauna. În urmamigraţiei forţei de muncă deosebit de afectat adevenit satul. Marea majoritate a celor rămaşi înţară s-au transformat în ostatici ai unor condiţii deviaţă şi de activitate extrem de nefavorabile, mulţiau rămas fără de lucru, şi numai o cotă foarte mică aagenţilor sociali activează în conformitate cu rigorileeconomiei şi relaţiilor de piaţă, în măsura în careacestea au început să funcţioneze mai mult sau maipuţin normal. În acest cadru de idei vom remarcacă câştigurile acelora plecaţi la muncă neagră pestehotare sunt implementate în producţie în proporţiicu totul nesemnificative (în jurul la 1%).Prin urmare, avem la activ demolarea vechilorcondiţii de activitate, dar nu le avem în măsurasuficientă pe cele preconizate. Schimbareaparadigmelor de dezvoltare s-a împotmolit îndificultăţi anume din cauza că reformele au demaratacum 15-16 ani prin distrugeri din temelie şi nu prinmodernizări edificatoare. Sub aspect uman avem, caurmare, prea mulţi agenţi sociali care activează fărăniciun fel de scrupule, de simţ elementar al măsurii,lipsiţi totalmente de responsabilitate, de modestie,abuzând din plin de situaţii incerte, de posturi şifuncţii care le revin chiar şi în instituţiile de stat şide menire publică. Corupţia, degradarea morală,criminalitatea căpătase proporţii fără precedentchiar din pragul reformării. Acestea fusese efecteleperverse ale bunelor intenţii (dar rău realizate)de a liberaliza viaţa socială în scopul activizăriipotenţialului creator al omului. Am putea spune căXerţin avea multă dreptate când afirma că un popornu poate fi eliberat mai mult decât el este liber dininterior, decât el este în stare (adăugăm noi) săsuporte povara responsabilităţilor pentru libertăţileobţinute. În lipsa rigorilor juridice, criteriilor,normelor şi tradiţiilor civilizate prea mulţi s-audesfrânat şi au intrat în altă extremă, care sfideazăorice principii de convieţuire în societatea umană.Intrarea efectivă în normalitate presupunerealizarea mai multor schimbări sistemice, carenu se vor produce de la sine. Nu trebuie să credemcă mecanismele relaţiilor de piaţă vor transpunelucrurile pe o bază mai rezonabilă fără intervenţiastatului. Or, anume slăbiciunea statului, cauzatăde orientările prea liberaliste ale reformatorilordin prima tranşă, a zădărnicit crearea condiţiilorobiective necesare activizării factorului uman,lărgirii spaţiului şi posibilităţilor afirmării omului caagent al dezvoltării sociale. Reformele, conceputeca mijloc de propulsare a indivizilor spre noi orbiteale creativităţii, prin nişte manipulări ciudate şideturnări de sensuri au devenit scop în sine, iar omula fost aruncat peste bord şi lăsat exclusiv în pazacerului. Eliberarea omului de presiunea exercitatădin exterior nu trebuie să însemne excluderea lui dinsfera preocupărilor statului. Chiar şi în condiţiilerelaţiilor de piaţă avansate şi pe deplin matureomul rămâne un obiectiv primordial al politicilorşi acţiunilor sociale elaborate şi întreprinse de stat.Această ipostază a omului de obiectiv al dezvoltăriitrebuie ţinută în vizor mai ales în procesul tranziţiei,ceea ce la noi nu a avut loc în fazele incipiente aleperioadei de trecere.În legătură cu ipostaza omului ca obiectival politicilor sociale ar putea să apară reproşuridin partea unor oponenţi, adepţi efervescenţi ailiberalismului, cum că fiecare îşi croieşte destinulîn felul său, fără susţinere din partea statului. Însă,în aşa caz, cum rămâne cu dictonul că “nu individulexistă pentru stat, ci statul pentru individ”? Dacădăm crezare acestui dicton, atunci suntem în dreptnr.2-3 (7), septembrie 2007 - 43