<strong>Aka<strong>de</strong>mos</strong>DOI POEŢIMĂRTURISITORI:ALEXEI MATEEVICIŞI GRIGORE VIERUSAU TRANZIŢIA DE LAMEMORIE LA ISTORIEDoctor în fi lologie, Ana BantoşDirector interimar, Institutul<strong>de</strong> Filologie, A.Ş.M.Poeţii nu pot fi niciodată cunoscuţi izolat(A. E.Baconsky). Ei trebuie văzuţi în contextulvecinătăţilor şi înrudirilor spirituale. Iar în ceeace-l priveşte pe Grigore Vieru, este clar că vinedin Limba noastră, căci domnia sa mizează, ca şiAlexei Mateevici, pe cuvântul ca loc <strong>de</strong> întâlnirecu memoria, cu istoria, cu viitorul. Textul celebreipoezii a fost conceput, în primul rând, ca o <strong>de</strong>punerea mărturiei <strong>de</strong>spre starea limbii române, <strong>de</strong> acum 90<strong>de</strong> ani, în spaţiul dintre Prut şi Nistru, şi, în al doilearând, ca un în<strong>de</strong>mn adresat fraţilor <strong>de</strong> sânge <strong>de</strong> aschimba starea lucrurilor, sau, cu alte cuvinte, cao îndrumare morală. Grigore Vieru, la rândul său,construindu-şi universul poetic în Cântece <strong>de</strong>sprepământ, Cântece <strong>de</strong> iubire şi Cântece <strong>de</strong>spremama, alege pentru ele aceeaşi axă, grija pentrugraiul matern, astfel încât opera sa se contureazăca o mărturie a acestui sentiment. Anume dinacest motiv poetul Ioan Alexandru îl consi<strong>de</strong>răpe Grigore Vieru “un poet care şi-a asumat greulunui grai trecându-l prin inima sa şi, încărcat <strong>de</strong>răbdare, înţelepciune şi nouă frumuseţe, îl întoarcesemenilor săi care-i <strong>de</strong>schid <strong>de</strong> bună voie inimasă-l primească, pentru a duce mai <strong>de</strong>mn pe mai<strong>de</strong>parte viaţa în spiritul dreptăţii şi iubirii”. Vomaminti că Aristotel, în Metafizica, printre multiplelefeluri în care se spune fiinţa distinge şi mărturia,iar Paul Ricoeur este <strong>de</strong> părere că „mărturiaconstituie structura fundamentală a tranziţiei <strong>de</strong> lamemorie la istorie”. Vom aborda în cele ce urmeazăscrisul celor doi poeţi înrudiţi prin grija faţă <strong>de</strong>graiul matern, aplicând această grilă, precizând căvom ţine cont <strong>de</strong> perspectiva contextului în care atrăit, a activat Mateevici şi în care a scris aceastăcapodoperă, precum şi a celui din timpurile noastre,în care creează Grigore Vieru.Textul Limbii noastre este conceput, <strong>de</strong>ci, ca:a) mărturisire şi b) ca în<strong>de</strong>mn adresat cititorului <strong>de</strong>a acorda atenţie unui subiect precum ni se prezintămemoria care în viziunea lui Mateevici coinci<strong>de</strong>cu graiul, cu limba poporului său, mult timpneglijată. Menţionăm că încă la începutul EvuluiMediu Alcuin, într-o adresare a sa către împăratulCarol cel Mare, spunea că memoria „este comoaraoricărui lucru”. Anume către această comoară asufletului se îndreaptă tânărul şcolit la Chişinău şiKiev. Vom mai adăuga că Paul Ricoeur consi<strong>de</strong>rămemoria ca fiind „o parte din virtutea pru<strong>de</strong>nţei,care figurează printre virtuţile majore, alături <strong>de</strong>curaj, dreptate şi cumpătare”. Atragem atenţia, <strong>de</strong>asemenea, asupra faptului că această poezie a luiAlexei Mateevici are la bază un potenţial raportîntre memoria individuală şi memoria colectivă. ŞiAlexei Mateevici a fost preocupat într-o anumitămăsură <strong>de</strong> problema raportului dintre individualşi colectiv într-un studiu întitulat Mîsli L. N.Tolstogo o relighii i ih oţenca. La scriitorul rusraportul dintre individual şi colectiv ia forma<strong>de</strong>zbaterii <strong>de</strong>spre personal - impersonal, <strong>de</strong>spreindividual şi universal, <strong>de</strong>spre sentimentul religiosconceput ca iubire universală, îndreptată spre totce există în univers. Mateevici a fost fără doar şipoate influenţat <strong>de</strong> concepţiile lui Tolstoi şi lucrulacesta transpare chiar în poezia Limba noastră.Dragostea sa faţă <strong>de</strong> limba maternă ia formasentimentului religios faţă <strong>de</strong> o valoare ce nu trebuiesă dispară. Limba este mai presus <strong>de</strong> cei care facuz <strong>de</strong> ea. Este o valoare morală şi este privită dinperspectiva iubirii creştine bazată pe luarea amintela factorul supraindividual. Or, caracterul originarşi primordial al memoriei individuale are rădăciniîn utilizarea limbajului comun şi în psihologiasumară ce permit aceste utilizări - ne atrage atenţiahermeneutul francez: „...în memorie pare să rezi<strong>de</strong>legătura originară a conştiinţei cu trecutul”.De reţinut faptul că tradiţia privirii interioare <strong>de</strong>care este strâns legată arta mo<strong>de</strong>rnă, dar şi memoria,duce spre Antichitate şi spre tradiţia creştină. PaulRicoeur consi<strong>de</strong>ră că anume Sfântul Augustin „ainventat interioritatea pe fondul experienţei creştinea convertirii” (Paul Ricoeur Memoria, istoria,uitarea, Timişoara, 2004; p.120). Nu în zadarSfântul Augustin, cea mai citită carte a căruia esteîntitulată Confesiunile e consi<strong>de</strong>rat precursorulmo<strong>de</strong>rnilor, care, la începutul secolului al XX-lease revendicau <strong>de</strong> la el. Am amintit aceste lucruri<strong>de</strong>oarece discursul lui Alexei Mateevici, venind dinsfera vieţii religioase, este orientat să converteascăadresatul spre interiorizarea viziunii. În mod similar32 - nr.2-3 (7), septembrie 2007
Laudatio lui Grigore Vieruproce<strong>de</strong>ază şi poetul Vieru care din perspectivatimpului în care se lansa, un timp i<strong>de</strong>ologizat excesiv,impune un alt punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re asupra artei. El se<strong>de</strong>taşează <strong>de</strong> i<strong>de</strong>ologia <strong>de</strong>voratoare, <strong>de</strong>plasându-sespre universul plin <strong>de</strong> graţie divină a celor mici,sau spre universul celor îndrăgostiţi: Cea mai dulcepolitică / Pe care o salutăm, / E această duminică, /În care ne sărutăm - scria poetul în anii 80.Unitatea interioară a poeziei lui Grigore Vieruse menţine datorită substratului religios revelat prinomniprezenţa forţei maternităţii care adună în ea,ca într-un centru al sacralităţii, satul, copilăria, casapărintească, iubita, izvorul, lacrima, ploaia. Dacă„duminica” este cea care pivotează timpul sacru,atunci ludicul marchează, din acelaşi punct <strong>de</strong>ve<strong>de</strong>re, spaţiul, iar cântecul şi magia, la rândul lor,contribuie la <strong>de</strong>sfăşurarea universului liric viereansub semnul liturgicului spre care e orientată lupta cusingurătatea, cu înstrăinarea şi ieşirea dintr-un timpa-religios, a-ciclic al totalitarismului, al neamuluisău adunat în versurile poetului nostru ca într-oicoană: O, neamule, tu, / adunat grămăjoară, / aiputea să încapi / într-o singură icoană.Tradusă în limbajul lui Mateevici, aceastăicoană este Limba noastră. În acest punct cei doipoeţi se întâlnesc cu un alt basarabean, cu lingvistulsupranumit „al secolului al XXI-lea”, EugenCoşeriu, care consi<strong>de</strong>ra că într-un cuvânt poate ficitită istoria întreagă a unui popor.Deci, pentru a-i vorbi celui căruia i se adresează,atât Mateevici, cât şi Vieru îl pregătesc, montându-lpe unda comunicării liturgice, a interiorităţii,încercând, ca şi cum, să anihileze divizareasubiectului uman în transce<strong>de</strong>ntal şi empiric. Însălimbajul este unul comun, fapt ce <strong>de</strong>notă intenţiaautorilor <strong>de</strong> a-l îndrepta pe cel căruia i se adreseazăspre făgaşul memoriei colective. Când Vieru a fostînvinuit că e prea simplu, a dat replica următoare: Eunu a fi simplu râvnesc, ci a fi înţeles, pentru el fiin<strong>de</strong>senţială acce<strong>de</strong>rea la inima cititorului <strong>de</strong> rând.Provocându-l pe cititor să-şi caute interioritatea,Alexei Mateevici îl conduce pe drumul căutăriipropriei i<strong>de</strong>ntităţi, căci limba se i<strong>de</strong>ntifică, în fapt,cu persoana. Pledoaria în favoarea limbii ia aspectulmeditaţiei grave, patetice, înălţătoare. Este vorba <strong>de</strong>căutarea îndumnezeirii prin cuvânt, motivaţia aflândusechiar în Cartea Cărţilor, cum e numită Biblia,în care scrie că întru început a fost cuvântul. Toateacestea se explică prin faptul că Mateevici vine cătrecititor din sfera religiei. Prin urmare, şi mijloacele<strong>de</strong> transportare a mesajului artistic şi i<strong>de</strong>atic suntcorespunzătoare, printre acestea evi<strong>de</strong>nţiindu-se, înprimul rând, tonul persuasiv, forţa <strong>de</strong> convingere pecare mizează autorul. Poetul Mateevici, <strong>de</strong>dublat <strong>de</strong>Foto: Vladimir ColosŞedinţa festivă a Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică. 30 august 2007nr.2-3 (7), septembrie 2007 - 33