Academos 2007.indd - Akademos - Academia de Ştiinţe a Moldovei

Testamentla un neam eroic, bimilenar, cetatea care ne-afăcut să rezistăm în faţa tuturor puhoaielornivelatoare, din orice parte ar fi pornit sprenoi, a fost limba noastră – cetate de neînvins aromânului.” (Nicolae Mătcaş, n. 1940); “Se facreferiri la argumente, dar argumentele se iaudin diferite sfere, şi ele, formal, parcă permit sătragem concluzii de diferită natură. Însă, până laurmă, formula şi concluzia definitivă trebuie săfie una - cea care se bazează pe tradiţia istorică,cea care se sprijină pe argumentul ştiinţific. Deaceea, denumirea limbii literare, a limbii în careau scris toţi clasicii noştri, toţi oamenii de culturăa fost şi rămâne una: limba română” (HaralambieCorbu, n. 1930); „Limba fiecărei etnii este creaţiasa cea mai profundă, cea mai semnificativă, ceamai bogată şi cea mai dăruită de harul frumuseţiişi al binelui” (Valeriu Rusu, n. 1935); „Există osingură limbă vorbită de la Nistru până la Tisa şipână hăt peste Nistru – Limba cea Maternă caree Româna” (Ion Dumeniuk); „Fără îndoială, nue absolut nimic condamnabil în faptul că cinevafoloseşte expresiile „vorbire moldovenească”,„a vorbi moldoveneşte”, căci ele corespund uneirealităţi incontestabile. Ba din contra, avem tottemeiul să ne mândrim că suntem moldoveni, căavem un fel al nostru de a fi şi de a vorbi. Darcând e vorba de denumirea oficială (...) trebuiefolosit doar termenul de limbă română” (Ion Eţcu,n. 1935; Alexandru Dârul, n. 1929); „Cuvintele,ca tot ce e viu, au nevoie de mediul favorabil deviaţă, exprimând o stare spirituală, o gândire”(Ion Vatamanu, 1937-1993).Va rămâne în istoria naţională şi aderarea laLimba Română a primului preşedinte al RepubliciiMoldova, Mircea Snegur: „Este lesne de înţelescă noţiunea de „limbă maternă” din art. 13 alConstituţiei ţine nu atât de un termen ştiinţific,cât de unul politic… Limba Română este numelecorect al limbii noastre istorice, literare, decultură şi scriere”.Am vizionat spectacolul Oltea montat laTeatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinăuşi la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” dinBălţi după piesa lui Andrei Strâmbeanu cu acelaşinume, piesă care, după mine, va intra în Fondulde aur al dramaturgiei româneşti. Mă întreb în celimbă vorbea mama lui Ştefan cel Mare, Oltea, careolteancă era, cu tatăl lui, moldovean, trăgându-sedin viţă ardelenească: olteneşte, moldoveneşte,ardeleneşte?! Ni-e jenă să mai discutăm acest subiect(al limbii moldoveneşti), clar şi pentru un copil dinclasele primare. Ştiu că harul pe care mi l-a dăruitDumnezeu este atât cât îl am. Dar limba şi literaturaromână, şi nu cea „moldovenească”, mi-au dat totul.Am răsărit ca poet din frumuseţea, bogăţia şi taineleLimbii Române, căreia îi voi rămâne îndatorat pânăla capătul vieţii.Prima victimă în şirul de jertfe în lupta pentruLimba Română a fost poetul Nicolai Costenco.Numai pentru faptul că, în 1940, a declarat că nuexistă nicio diferenţă între limba moldoveneascăşi cea română fusese condamnat la 25 de ani desurghiun siberian. Dându-şi duhul Stalin, poetulîndurase urgiile infernului numai 15 ani din cei 25.Teroarea împotriva limbii noastre a continuatmultă vreme după moartea lui Stalin. Prin anii’70 ai secolului trecut, una dintre cele mai buneprofesoare de limba şi literatura „moldovenească”,Elena Vasilache, de la Şcoala-Internat din Chişinău,umilită şi scuipată în suflet, a fost transferată lao şcoală auxiliară pentru „păcatul” că elevii îiadresaseră la 8 Martie o felicitare scrisă cu caracterelatine. O altă eminentă profesoară, doamna Popescude la o şcoală din Poşta Veche, avusese tot prin aceiani o frumoasă idee: profesorii care făceau greşelide limbă în exprimare erau obligaţi să arunce într-opuşculiţă specială, aflată în cancelaria şcolii, câte10 copeici. Aprobaseră cu toţii această idee. Jocul amers bine şi cu folos până oficialităţile sancţionaserăprofesoara pentru nevinovata idee.Regretatul actor Gheorghe Siminel fusesescos din pâine pentru „vina” de a-şi exprima culitere latine admiraţia pentru Georgia într-un caiet deimpresii. A rămas multă vreme muritor de foame.Gheorghe Cincilei, director al Muzeului deLiteratură de pe lângă Uniunea Scriitorilor - pentru„păcatul” de a completa fondurile Muzeului culiteratură de dincolo de Prut.Acestea nu erau cazuri izolate. Am alcătuitun volum masiv adunându-le la un loc pe toate.Cităm un fragment din consistentele note pentru unportret intitulate „Omul potrivit la locul potrivit”de Alexandru Bantoş, în care strălucitul publicistdesenează chipul spiritual al unuia dintre cei maide seamă lingvişti români, Silviu Berejan, care încurând va păşi pragul celui de-al nouălea deceniude viaţă. Să ne trăiţi, maestre! „În RSSM, în specialdupă cunoscutele evenimente din 1968, suntinterzise sau trecute la fondurile secrete specialeale bibliotecilor cărţile româneşti, inclusiv sau maiales cele din domeniul lingvisticii, dicţionarelenr.2-3 (7), septembrie 2007 - 25