Introducere in Psihologia Familiei si Psihosexologie - Lucian Trasa

În centrul teoriei psihanalitice elaborată de Sigmund Freud stă conceptul de libidou. Aşacum aminteam şi mai devreme, acesta evoluează, conturând personalitatea umană. Stadiile dematurizare sexuală, de maturizare a libidoului, după Freud, sunt:• stadiul oral – perioada cuprinsă între naşterea şi înţărcarea copilului (0-1/2 ani). Înaceastă etapă, libidoul este concentrat în jurul cavităţii bucale. Copilul are nevoie săsugă, dar prin supt obţine şi senzaţia de plăcere; astfel, gura este o zonă erogenă –adică sensibilă la stimularea sexuală, la obţinerea plăcerii - foarte timpurie şi earămâne aşa întreaga viaţă.• stadiul anal – perioada cuprinsă între 1,5 ani şi 3 ani, când libidoul este organizat înjurul zonei anale. Deci această zonă devine predominant erogenă acum. Copilul obţineplăcere prin procesul de defecare (expulzie vs. retenţie). Acum se formează tendinţeleactive şi pasive, legate mult de tendinţele sado-masochiste.• stadiul falic – cuprins între 3 şi 5 ani. În această perioadă pulsiunile orale şi anale seunifică, iar libidoul se concentrează în zona genitală. Copilul începe să îşi explorezeintens organele genitale.• stadiul de latenţă – perioada cuprinsă între 5/6 ani şi 11/12 ani care face trecerea de lasexualitatea infantilă la cea adolescentină. Se manifestă complexele (Oedip şi Electra)ceea ce are puternice efecte asupra formării identităţii psihosexuale a persoanei.• stadiul genital – cuprins între 11/12 ani şi 18/20 de ani, când se definitiveazăorganizarea funcţiilor sexuale. Astfel, persoana devine capabilă de funcţionare sexualănormală.A trece prin toate aceste faze este normal şi de aşteptat. Evident, ca în orice etapizare,reperele temporale sunt orientative. De asemenea, unele persoane se pot bloca din punct devedere psihosexual în una dintre etapele iniţiale.Aşa cum probabil îţi aduci aminte şi de la psihologia generală sau cea a vârstelor, Freudvorbeşte şi de două principii opuse cu care operează psihicul uman: principul plăcerii şi cel alrealităţii. Aceste principii ghidează comportamentul uman diferit. Principiul plăcerii presupune„căutarea de a evacua şi de a reduce anumite tensiuni psihice, căutarea plăcerii descărcăriipulsionale asociate compulsiei la repetiţie a unor experienţe”. Principiul realităţii „ia înconsiderare limitările, interdicţiile, temporizările necesare pentru ca descărcarea pulsională sănu aiba un aspect distructiv pentru subiect”. Aceste definiri îi aparţine lui Daniel Marcelli, înTratatul de psihopatologia copilului apărut în 2003 (p. 41). De altfel, Freud a stabilit funcţionareapsihicului uman pe niveluri. El a denumit aceste niveluri instanţe psihice şi le-a etichetat astfel:id, ego şi superego. Ţi le reamintesc pe scurt. Id-ul reprezintă sediul instinctelor, al pulsiunilorcare se cer satisăcute; conţine necesităţile profund umane a căror satisfacere determinăsupravieţuirea umană. Id-ul este organizat după principiul plăcerii şi este sursa energiei psihice.Ego-ul reprezintă instanţa organizată după principiul realităţii; el face trecerea de la instinct larealitate, adică de la nevoie, la satisfacerea efectivă a ei. Superego-ul este reprezentat deansamblul normelor, regulilor, valorilor, idealurilor pe care le învăţăm de la societatea în caretrăim, adică de la familia noastră, grupurile din care facem parte, cultura, religia şi tipul deeducaţie primită. Tot acest ansamblu are rolul de a transmite ego-ului condiţiile în care pot fisatisfăcute pulsiunile id-ului. De aceea, între id şi superego se nasc conflicte care sunt mediate deego. Unele conflicte sunt foarte puternice deoarece sunt determinate de un superego prea punitiv69