Introducere in Psihologia Familiei si Psihosexologie - Lucian Trasa

CAPITOLUL 5Funcţionarea familieiTe aştepţi probabil ca acest capitol să îţi răspundă la întrebarea „ce este o familie normală,sănătoasă?” Nu ştiu dacă vei găsi răspunsurile potrivite pentru tine, dar te-aş ruga să încerci să îţieliberezi mintea de prejudecăţi şi stereotipii referitoare la cum ar trebui să arate o familienormală. De aceea, voi vorbi mai degrabă despre familii funcţionale, deoarece fiecare familie îşigăseşte propriile mecansime prin care să îşi menţină echilibrul. Iar normalitatea arată în multefeluri. În cele ce urmează am încercat să îţi ofer câteva repere ale unor autori care au stabilitcâteva criterii de funcţionare ale familiei.După ce parcurgi acest capitol aş dori să cunoşti:ce înseamnă familie funcţională din punct de vedere al orientării structurale şi al orientăriitransgeneraţionale;care sunt elementele pe care le vei urmări atunci când vei face o evaluare familială.1. Familii funcţionale şi familii disfuncţionaleA stabili gradul de funcţionare al unei familii este o sarcină destul de dificilă. Cât de mult îţipoţi menţine obiectivitatea? Cât de uşor este să păstrezi opiniile şi valorile personale pentru tine şisă nu le impui sau transferi, voluntar sau involuntar familiei pe care o evaluezi?Cele mai clare repere de analiză ale funcţionalităţii familiei le furnizează orientareastructuralistă. Salvador Minuchin este recunoscut pentru punctul său de vedere vehement referitorla sănătatea familiei.Claritatea graniţelor din familie reprezintă un parametru util pentru evaluarea funcţionalităţiifamiliei. Nu trebuie exagerat în ceea ce priveşte graniţele rigide sau difuze, deoarece ele se referăla stilul tranzacţional sau la un tip preferat, caracteristic familiei, pentru interacţiune şi nu la odiferenţă calitativă între funcţional şi disfuncţional. Deci nu se poate concluziona, dacă întâlnimîntr-o familie graniţe difuze sau rigide, că acea familie este disfuncţională. Majoritatea familiilorau subsisteme separate şi subsisteme suprapuse. De asemenea, depinde de etapa de evoluţie afamiliei. În familiile cu copii mici, subsistemul mamă – copii tinde spre suprapunere, iar tatăltinde spre separare în relaţia cu copiii mici, dar mai târziu el poate ajunge la suprapunere cu copiiimai mari. Când copiii au crescut şi mai mult şi încep să se separe de nucleul familial, subsistemulpărinţi – copii tinde spre separare.Totuşi, extremele sugerează un anumit grad de patologie familală. Un subsistem cu un gradridicat de suprapunere între mamă şi copii, cu un tată foarte separat are ca efect subminareaindependenţei copiilor, ceea ce poate duce la apariţia anumitor simptome la copii, de exempluanorexie, lipsa iniţiativelor, atacuri de panică, simptome psihosomatice, etc. La fel, un gradcrescut de separare între membrii familiei poate duce la un sentiment puternic de independenţă,dar nu stimulează manifestarea sentimentelor de loialitate şi apartenenţă, a celor de ajutorinterpersonal şi suport emoţional atunci când acesta este necesar. De aici pot apăreacomportamente simptomatice precum violenţă, depresii dar şi multe tipuri de simptomepsihosomatice.Acest lucru este posibil pentru că o familie cu o slabă diferenţiere între subsistemele saledescurajează explorarea autonomă şi rezolvarea problemelor. De exemplu, cele dinspre polulrigidităţii, tolerează o mare varietate de comportamente ale membrilor săi, iar stresul unuimembru al familiei nu trece de graniţa rigidă, deoarece numai un nivel foarte crescut de stres va61