Raport de evaluare - Institutul pentru Politici Publice

standardele europene la nivel naţional, aliniindu-se treptat aquis-ului comunitar în ceea ce priveştedomeniul de asistenţă şi protecţie socială pentru persoanele cu dizabilităţi.Câţiva ani mai târziu, la nivelul anului 2006, potrivit unui raport de monitorizare al Uniunii Europene,România mai avea încă nevoie de îmbunătăţirea serviciilor oferite în cadrul instituţiilor de îngrijire apersoanelor cu dizabilităţi. În acelaşi timp, implementarea legislaţiei europene privind protecţia şiintegrarea socială a persoanelor cu dizabilităţi devenise imperativă. Continuarea analizelor statisticeprivind sărăcia şi excluziunea socială trebuiau realizate în concordanţă cu indicatorii/standardele de lanivelul Uniunii Europene. Accesul facil al persoanelor cu dizabilităţi în zonele publice, în mijloacele detransport sau în clădiri se afla încă la nivel de deziderat, şi nu de realizare în România. De asemenea,accesul pe piaţa muncii era limitat din punct de vedere practic pentru persoanele cu dizabilităţi . Serviciilede tip alternativ nu erau dezvoltate şi promovate la scară largă în România, instituţiile rezidenţialereprezentând unicul spaţiu de viaţă al persoanelor cu dizabilităţi . Din păcate, mult prea multe atenţionăriprivind „restanţele” României, un stat care, cunoscând standardele în domeniu, ar fi trebuit să facă maimulte eforturi pentru a se putea pregăti din punct de vedere instituţional, legislativ, financiar, etc. pentru adepăşi aceste obstacole. Şi alte organizaţii internaţionale au semnalat probleme grave privind încălcareadrepturilor persoanelor cu dizabilităţi în România în perioada de pre-aderare. Raportul AmnestyInternational din 2005 evocă o serie de cazuri documentate de organizaţii neguvernamentale româneşti(Centrul de Resurse Juridice şi UNICEF) prin care au fost raportate presupuse încălcări ale drepturilorcopiilor şi tinerilor cu dizabilităţi mentale, incluzând malnutriţie, lipsa vestimentaţiei adecvate, amedicamentelor, a personalului instruit, aplicarea unor măsuri abuzive de imobilizare a pacienţilor şiizolarea de restul comunităţii. S-au adus, de asemenea, acuzaţii autorităţilor locale care, în absenţa uneiîngrijiri alternative adecvate, au încredinţat orfanii spitalelor psihiatrice.Presa a semnalat la rândul ei cazuri grave de încălcare a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi mentale,sesizate de organizaţiile neguvernamentale: situaţia spitalului de psihiatrie Poiana Mare (judeţul Olt), undedin 2003 până în 2008 au murit în condiţii suspecte nu mai puţin de 91 de pacienţi. Un alt exemplu care ascandalizat opinia publică a fost cel al Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihică din Bolintinul din— 32 —