Raport de evaluare - Institutul pentru Politici Publice

5. România şi cerinţele Uniunii Europene în domeniul protecţiei persoanelor cu dizabilităţiPerspectiva internaţională asupra politicilor în domeniul dizabilităţii mentaleÎn ultimii 20 de ani, pe plan internaţional s-a produs o schimbare de paradigmă în raportarea faţă depersoanele cu dizabilităţi: de la o abordare bazată pe asistenţă, la o abordare bazată pe respectuldrepturilor omului şi tratarea persoanei cu dizabilităţi ca egală în sociteate. Dizabilitatea este astăziconsiderată ca o componentă inevitabilă şi universală a diversităţii umane. Această schimbare deparadigmă implică patru valori principale extrase din Carta Drepturilor Omului, relevante în domeniuldizabilităţii: demnitatea, adică respectarea integrităţii fizice şi morale a persoanei, autonomia: capacitatede decizie proprie şi acţiune, egalitatea: interzicerea discriminării şi solidaritatea socială.În domeniul conceptual, s-a trecut de la modelul individual, care considera dizabilitatea ca o patologieindividuală, la modelul social, care consideră dizabilitatea o patologie socială: Societatea este cea care neincapacitează, nu dizabilitatea noastră. Dizabilitatea rezultă din dificultăţile de organizare a societăţii şi dinconexiunea între societate şi individ.Tipul de servicii pe care societatea îl oferă persoanelor cu dizabilităţi este determinat de modul deabordare a problematicii dizabilităţii, de „filozofia ” care stă la baza dezvoltării politicilor sociale. Anii ‚90 auadus filozofia incluziunii sociale şi a vieţii în comunitate (community living). De fapt conceptul de protecţiesocială se schimbă, aceasta având „funcţia de a sprijini oamenii să ducă o viaţă independentă” (Behan,2002). Filozofia incluziunii sociale sau modelul social al dizabilităţii consideră persoana cu dizabilităţicetăţean cu drepturi depline şi îşi propune ca obiectiv accesibilizarea sistemelor societăţii pentru toţimembrii săi. Sistemele noastre - educaţional, , de transport, de sănătate, de locuit, ocupaţia şi angajarea înmuncă, posibilităţile de petrecere a timpului liber - sunt construite pentru a satisface nevoile a 90% dinpopulaţie. Restul - 10%, sunt cei pe care îi numim persoane cu dizabilităţi, care nu pot folosi fără ajutoraceste sisteme aşa cum sunt ele gândite şi construite astăzi. Perspectiva drepturilor omului în modelulsocial al dizabilităţii porneşte de la ideea că sistemele unei societăţi trebuie gândite şi construite de aşamanieră încât să nu excludă niciun membru al societăţii de la utilizarea lor. Responsabilitatea societăţii este— 25 —