Raport de evaluare - Institutul pentru Politici Publice

Raport de evaluare - Institutul pentru Politici Publice Raport de evaluare - Institutul pentru Politici Publice

12.07.2015 Views

• Pentru a înregistra un progres considerabil în ceea ce priveşte respectarea drepturilor persoanelor cudizabilităţi mentale şi incluziunea socială a acestora trebuie să existe permanent o corelare întrenevoi şi resursele financiare gestionate la nivel naţional sau local. Criteriile de alocare a fondurilortrebuie să ţină cont de priorităţile stabilite în Strategia Naţională pentru protecţia, integrarea şiincluziunea socială a persoanelor cu handicap, dar mai ales de rezultatele care au fost deja obţinutepentru a evita dubla finanţare a unor obiective şi/sau finanţarea insuficientă sau chiar inexistentăpentru alte priorităţi ale grupului - ţintă.• Coordonarea sistemică şi cea inter-instituţională sunt condiţii esenţiale pentru succesul reformei îndomeniul incluziunii sociale.• Odată cu adoptarea Convenţiei ONU cu privire la Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi la careRomânia este semnatară, autorităţile responsabile în domeniu trebuie să abordeze în moddiferenţiat fiecare categorie de dizabilitate în ceea ce priveşte serviciile prestate, costurileocazionate, fondurile necesare, etc. În consecinţă, autorităţile publice trebuie să asimilezeobişnuinţa de a colecta şi pune la dispoziţia publicului date defalcate privind categoriile de cheltuieliangajate cu fiecare beneficiar.• Transparenţa alocării şi cheltuirii fondurilor în domeniul dizabilităţii mentale trebuie să devină oprioritate pentru autorităţi, iar practica de lucru trebuie bazată fundamental pe transparenţă, astfelîncât oricine este interesat să poată avea acces la toate informaţiile de interes public specificeacestui domeniu de activitate, mai ales la nivel local.Dincolo de identificarea unor deficienţe de ordin strategic, politic sau instituţional, cercetarea nu îşipropune să caute vinovaţi, ci să recomande un mod de lucru pe care sperăm ca autorităţile responsabile săîl considere util şi să îl însuşească pe viitor în activitatea proprie, pentru că apreciem că numai în acest felreforma în domeniul dizabilităţii mentale din România îşi poate atinge scopul.— 9 —

Având la bază toate aceste argumente, studiul de faţă vine să propună o abordare constructivă, în caresubliniază importanţa fundamentală pe care o au proiectarea liniilor/programelor de finanţare destinatedomeniului dizabilităţii mentale din România în acord cu criteriile/standardele internaţionale în domeniu,dar şi cu nevoile reale ale beneficiarilor finali.— 10 —

Având la bază toate aceste argumente, studiul <strong>de</strong> faţă vine să propună o abordare constructivă, în caresubliniază importanţa fundamentală pe care o au proiectarea liniilor/programelor <strong>de</strong> finanţare <strong>de</strong>stinatedomeniului dizabilităţii mentale din România în acord cu criteriile/standar<strong>de</strong>le internaţionale în domeniu,dar şi cu nevoile reale ale beneficiarilor finali.— 10 —

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!