download - Europe Direct Iasi

Modul cum creează, cum reuşesc să ajungă la marile descoperiri şiinvenţii sau să realizeze capodoperele de artă, i-a preocupat din totdeauna peoamenii de ştiinţă. În ultimele 5 decenii, după ce s-a recunoscut că fiecareinovare de succes, descoperire etc, porneşte de la o idee creatoare şi că apariţiaacestor idei este necesară intr-un ritm tot mai accelerat pentru a asiguraprogresul societăţii, studiul capacităţii de creaţie a devenit sistematic şi intensiv.S-a ajuns astfel la definirea creativităţii ca o capacitate de a imagina ceva nou,original, util pentru societate şi la recunoaşterea faptului că, prin structura lor,toţi oamenii sunt creativi. În ceea ce priveşte mecanismul gândirii creatoare nus-a ajuns la un consens de opinii. Modelele imaginate ale actului creator suntdestul de multe, dar toate au un numitor comun şi anume capacitatea de agenera metode practice de stimulare a creativităţii. Unul dintre cele mairecunoscute modele de creaţie este „modelul cibernetic” al gândirii noastre.Acest model repartizează funcţii diferite emisferelor cerebrale. Astfel emisferadreaptă, unde se află centrii percepţiei spaţiale, a capacităţii de sinteză, precumşi percepţia valorilor artistice, funcţionează ca o „cutie opacă”, iar cea dinstânga, unde se află centrii auzului, a senzaţiilor motorii, a capacităţii analitice,funcţionează ca o „cutie transparentă”. În procesul gândirii, se consideră că elefuncţionează ca două sisteme cibernetice clasice, cu „intrări” şi „ieşiri” laambele capete.Procesele din „cutia transparentă” constau dintr-o succesiune desecvenţe bine determinate, conştient percepute. Se observă că in acest caz seanalizează problema, se alege un algoritm de rezolvare şi se rezolvă problema,utilizând algoritmul stabilit. Deci acest tip de gândire este asemănător unuicalculator numeric. Procesele care se petrec în „cutia opacă”, în interiorul căreianu se poate vedea, se desfăşoară, de fapt, în subconştient. Aceste tip de gândire,deşi are un mecanism încă necunoscut, aste cel care produce ideile creatoare.Momentul în care „cutia opacă ” intră în funcţiune şi apare soluţia problemeicercetate, este aproape la fel de dificil de prestabilit ca şi procesele din interiorulcutiei. Pentru a vă lămuri cum este posibil acest lucru, vă vom oferi un exempluconcret al modului cum a funcţionat „cutia opacă” a unui om de ştiinţă (dr.Theodore Marton). Th. Marton lucra la o echipă de cercetare care avea derezolvat modul de legătură dintre astronaut şi navă în spaţiul cosmic. Sigur cănu ar fi fost nici o problemă dacă nu existau două condiţii de bază: legăturatrebuia să fie elastică în unele momente şi rigidă în alte situaţii. Toate eforturilefăcute de echipă, de combinare raţională a diferitelor elemente, făcute cuajutorul „cutiei transparente” nu i-au condus la nici o soluţie. Soluţia a fostgăsită de cercetătorul amintit în timp ce îşi distra copilul cu un câine jucărie cupicioarele confecţionate din mărgele aşezate pe o sfoară. Când sfoara eraîncordată picioarele erau rigide şi câinele stătea în picioare, când sfoara eralăsată liberă şirul de mărgele era flexibil şi căţelul cădea. Pornind de la aceastăidee, a fost realizat un cordon de legătură format din mai multe elementecuplate, străbătute de un cablu central.198