Celebră este şi cartea tibetană a morţilor, numită Bardo Thödol. Eaurmăreşte îndrumarea sufletului mortului către Raiul Amitabha, Nirvana, peparcursul primelor patruzeci de zile după deces, considerată perioadă intermediarăîntre viaţă şi moarte. În esenţă este tot o iniţiere post-mortem. Deşi mult maiapropiată de vremurile noastre (a dispărut în secolul al XVI-lea), civilizaţia mayaşăeste destul de puţin cunoscută datorită faptului că istoriografii epocii coloniale audistrus majoritatea manuscriselor, considerându-le opera diavolului. În Carteamayaşă a morţilor, Paul Arnold 15 apropie aspectele principale ale metafiziciimayaşe de tradiţiile chineze arhaice, prin cultul strămoşilor, reîncarnarea ciclică,legătura strânsă dintre astre şi destinele umane.În Dacia, băştinaşii aveau un cult deosebit al morţii. Acesta reprezentaeliberarea supremă a sufletului ce se putea înălţa astfel la zeul luminii şi al focului.Dacii considerau că dincolo de moarte este situată viaţa veşnică, iar aceastaconstituie un drum spre zeul Zamolxis. De aceea pentru homo religiosus, cum esteţăranul român, moartea nu reprezintă un sfârşit, ci doar încheierea unui ciclu.Ritualurile funerare autohtone cuprind trei mari etape 16 : detaşarea progresivă asufletului de trup, călătoria sufletului (dalbul de pribeag) şi integrarea încomunitatea strămoşilor. Visele, în concepţia populară, reprezintă principalele porţide acces către tărâmul celălalt, devenind un instrument de cunoaştere a realităţilorlumii de dincolo.Orientarea doctrinară a religiilor este stabilită în funcţie de atitudinea lor faţăde moarte, care poate fi percepută ca întoarcere în ţărâna trupului sau ca recontopirecu universul. În funcţie de aceste direcţii sunt determinate ritualurile funerare:înhumarea, îmbălsămarea, incinerarea sau abandonarea cadavrelor. Oamenii şi-auimaginat diferit tărâmurile morţii: Raiul, Infernul, Câmpiile Elizee, InsuleleFericiţilor, Tărâmul Blajinilor.Epoca modernă răpeşte morţii caracterul tragic. Raportarea la acest mister afost clasificată în numeroase rânduri. Vladimir Jankelevitch departajează percepţianeantului în funcţie de cele trei persoane: moartea impersonală, abstractă, anonimă15 Paul Arnold, Cartea mayaşă a morţilor, Oradea, Editura Antet, 1996, p. 32.16 Ştefan Dorondel, Moartea şi apa, Bucureşti, Editura Paideia, 2004, p. 211.8
(la persoana a treia); la polul opus, moartea privită ca principiu al seninătăţii,moartea personală, dar angoasantă, neantul meu (la persoana întâi); şi cea situatăîntre subiectivitatea tragică şi anonimat, moartea celuilalt (la persoana a doua).Fiecare epocă istorică a raportat într-un anumit fel individul la moarte.Philippe Ariès, în L'Homme devant la mort, delimitează cinci modele ale acesteiatitudini: moartea domestică, din perspectiva comunităţii (la mort apprivoisée),moartea de sine (la mort de soi), moartea sălbăticită (la mort longue et proche),moartea celuilalt (la mort de toi) şi moartea răsturnată, modelul actual, medicalizat(la mort inversée). Pentru societatea postindustrială, moartea este percepută ca uninsucces personal, inspirând ruşinea. Paradoxal, conştiinţa intuitivă a morţii o poateintegra constructiv în viaţă prin clipa de spaimă.Atitudinea generată de necunoscut este angoasa ale cărei determinări suntexclusiv interioare. Ea devine o formă de manifestare a derutei, generând ocunoaştere de adâncime a tensiunilor lăuntrice. În lumea modernă, a posibilităţilormultiple, spaima şi angoasa au reuşit să surclaseze seninătatea şi raţiunea. Angoasarămâne atitudinea generată de marile mistere: iubirea şi moartea. Societateatehnologizată nu face decât să potenţeze sentimentul izolării şi noncomunicăriideterminându-l pe om să devină mult mai vulnerabil în faţa vieţii, mai singur şineputincios. Visele împlinite ale umanităţii au generat coşmaruri pe măsură. AtâtErosul cât şi Thanatosul s-au sustras determinărilor exacte, rămânând în zonaneînţelegerii, inexplicabilului, iraţionalului. Ori tocmai prin mister, nelinişte, prinjocul cu frica se lasă o perspectivă deschisă unui mod deosebit de abordare anecunoscutului: fantasticul.Prozele care aparţin acestui gen de ambiguitate s-au dovedit a fi deosebit degeneroase în surprinderea celor două aspecte: dragostea şi moartea. Misterul iubiriişi al morţii s-a alăturat umbrelor generate de permanenta tranzitare dintre normalsupranormal,raţionalitate-iraţionalitate, natural-supranatural, echilibru-ruptură,plăcere-oroare.Erosul şi Thanatosul sunt perspective strălucit reprezentate de pionieriigenului în literatura noastră, respectiv în manieră romantică în prozele eminescieneşi ironică în cele caragialiene. Creatorii de proză fantastică şi-au dat măsura9
- Page 1 and 2: MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII
- Page 3 and 4: Formă a împlinirii spirituale, iu
- Page 5 and 6: dragostea-gust, dragostea-vanitate.
- Page 7: timp, nu reprezintă o catastrofă
- Page 11 and 12: MĂŞTILE FANTASTICULUIOglindind es
- Page 13 and 14: psihologică a problematicii fantas
- Page 15 and 16: de întâmplări cât de atitudinea
- Page 17 and 18: cea mai directă şi complicată a
- Page 19 and 20: FANTASTICUL ÎNTRE MIT ŞI SIMBOLIu
- Page 21 and 22: mitologie. Mircea Eliade este consi
- Page 23 and 24: Deşi neaşteptată, deosebit de pr
- Page 25 and 26: memoriei, amnezia individuală sau
- Page 27 and 28: CARAGIALE - O ALTĂ LUME-LUMESurpri
- Page 29 and 30: jumătăţilor androginului. Căuta
- Page 31 and 32: MIRCEA ELIADE - PERSPECTIVA MITICĂ
- Page 33 and 34: LAURENŢIU FULGA ÎNTRE PARADIS ŞI
- Page 35 and 36: II. REFERINŢE CRITICE1. Adam, Jean
- Page 37 and 38: 53. Conte, Rosa Del, Eminescu sau d
- Page 39 and 40: 98. Glodeanu, Gheorghe, Fantasticul
- Page 41 and 42: 148. Pop, Ion, Avangardismul poetic