EROS ŞI THANATOS ÎN PROZA FANTASTICĂ ROMÂNEASCĂ

Celebră este şi cartea tibetană a morţilor, numită Bardo Thödol. Eaurmăreşte îndrumarea sufletului mortului către Raiul Amitabha, Nirvana, peparcursul primelor patruzeci de zile după deces, considerată perioadă intermediarăîntre viaţă şi moarte. În esenţă este tot o iniţiere post-mortem. Deşi mult maiapropiată de vremurile noastre (a dispărut în secolul al XVI-lea), civilizaţia mayaşăeste destul de puţin cunoscută datorită faptului că istoriografii epocii coloniale audistrus majoritatea manuscriselor, considerându-le opera diavolului. În Carteamayaşă a morţilor, Paul Arnold 15 apropie aspectele principale ale metafiziciimayaşe de tradiţiile chineze arhaice, prin cultul strămoşilor, reîncarnarea ciclică,legătura strânsă dintre astre şi destinele umane.În Dacia, băştinaşii aveau un cult deosebit al morţii. Acesta reprezentaeliberarea supremă a sufletului ce se putea înălţa astfel la zeul luminii şi al focului.Dacii considerau că dincolo de moarte este situată viaţa veşnică, iar aceastaconstituie un drum spre zeul Zamolxis. De aceea pentru homo religiosus, cum esteţăranul român, moartea nu reprezintă un sfârşit, ci doar încheierea unui ciclu.Ritualurile funerare autohtone cuprind trei mari etape 16 : detaşarea progresivă asufletului de trup, călătoria sufletului (dalbul de pribeag) şi integrarea încomunitatea strămoşilor. Visele, în concepţia populară, reprezintă principalele porţide acces către tărâmul celălalt, devenind un instrument de cunoaştere a realităţilorlumii de dincolo.Orientarea doctrinară a religiilor este stabilită în funcţie de atitudinea lor faţăde moarte, care poate fi percepută ca întoarcere în ţărâna trupului sau ca recontopirecu universul. În funcţie de aceste direcţii sunt determinate ritualurile funerare:înhumarea, îmbălsămarea, incinerarea sau abandonarea cadavrelor. Oamenii şi-auimaginat diferit tărâmurile morţii: Raiul, Infernul, Câmpiile Elizee, InsuleleFericiţilor, Tărâmul Blajinilor.Epoca modernă răpeşte morţii caracterul tragic. Raportarea la acest mister afost clasificată în numeroase rânduri. Vladimir Jankelevitch departajează percepţianeantului în funcţie de cele trei persoane: moartea impersonală, abstractă, anonimă15 Paul Arnold, Cartea mayaşă a morţilor, Oradea, Editura Antet, 1996, p. 32.16 Ştefan Dorondel, Moartea şi apa, Bucureşti, Editura Paideia, 2004, p. 211.8