EROS ŞI THANATOS ÎN PROZA FANTASTICĂ ROMÂNEASCĂ

MIRCEA ELIADE – PERSPECTIVA MITICĂCea mai înaltă reprezentare a fantasticului românesc este Mircea Eliade.Dacă în literatura noastră de Eminescu se leagă domeniul meditaţiei filosofice, iarde Caragiale fabulosul folcloric autohton, Eliade întrupează ambele direcţii deschisede marii săi predecesori, „realizând o interesantă simbioză între naraţiuneametafizică şi cea mitică” 46 . Erosul şi Thanatosul capătă în scrierile sale funcţiimetafizice. Iubirea este o componentă a experienţelor la orice nivel de cunoaştere,conturându-i-se un sens ascendent. Dragostea, ca şi moartea, devine o experienţăintimă, singulară, şi pentru că „niciun om nu ştie nimic despre dragostea altcuiva”(Întoarcerea din Rai) şi cu atât mai puţin despre moarte. Cele două mistere scotomul prin clipa suspendată de sub ghearele existenţei imediate. Dragostea totală nuse poate realiza în dimensiunea telurică, ci într-o altfel de existenţă, la un nivelsuperior. Erosul evoluează treptat spre mitologie, căpătând funcţii iniţiatice. Iubireadevine act mitic, unire rituală, depăşind stadiul de act erotic, încercând să setransforme într-un liant între cele două lumi incompatibile: viaţa şi moartea sauviaţa şi transcendentalitatea. Dacă la început, în prozele realiste, Erosul a cunoscut operspectivă demitizantă, fiind sinonim cu virilitatea (Lumina ce se stinge,Întoarcerea din rai, Huliganii, Viaţa nouă), ea va deveni treptat o împletire acarnalului cu spiritualul, a realului cu profanul, pentru a ajunge la miracolulîntâlnirii sufletului pereche. Punctul cel mai înalt îl reprezintă împletirea cuThanatosul, nunta în cer, fiind o nuntă thanatică (Nuntă în cer, La ţigănci,Noaptea de Sânziene).Femeia este pentru erou mesagera marilor revelaţii, agent demiurgic(Hildegard din La ţigănci, Leana din În curte la Dionis, Niculina dinNouăsprezece trandafiri) sau demonic (Domnişoara Christina). În prozafantastică eliadescă Erosul se împleteşte şi cu labirintul memoriei. Important aspect,uitarea şi aducerea aminte, amnezia şi anamneza, modifică destinele personajelor.Domnişoara Christina îi cere lui Egor uitarea, pentru a face posibilă alăturarealumilor incompatibile. Memoria îl va condamna pe erou la singurătate. În Şarpele46 Gheorghe Glodeanu, Noaptea de Sânziene de Mircea Eliade, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2003, p. 13.31