EROS ŞI THANATOS ÎN PROZA FANTASTICĂ ROMÂNEASCĂ

Formă a împlinirii spirituale, iubirea integrează individul într-o lume avalorilor, suprapunându-se manifestărilor culturale, fiind condiţionată de mediulsocial şi tipul de educaţie. De-a lungul timpului a fost integrată celorlalte datesociale, economice şi educative, devenind o condiţie a elaborării culturii. De aceeatipologia erotică se raportează la diferite perioade istorice având însemnătatea uneimode psihologice care se afirmă şi prin contagiune mentală. Principiu cosmicuniversal, o regăsim în primele opere ale umanităţii: Epopeea lui Ghilgameş,Vedele indiene, Theogonia lui Hesiod. Empedokles subliniază faptul că ea are unrol activ în structura lumii, fiind principiu unificator al elementelor primordiale:pământ, aer, foc şi apă, pe care ura le dezbinase.În decursul istoriei umanităţii acest sentiment a fost surprins din diverseperspective: naturaliste, psihologice, religioase, etice, metafizice şi estetice. Platonapreciază că Erosul reprezintă forţa ce ne permite apropierea de lumea ideilor, maimult decât gândirea. În Symposion el prezintă întruparea identităţilor potenţiale asexelor prin simbolul androginului. Eros este cel care permite reunirea jumătăţilordespicate de Zeus, devenind binefăcătorul omenirii şi îndulcind grozava pedeapsă adespărţirii sufletelor pereche, a formei perfecte. Se sugerează astfel primatuldragostei faţă de celelalte preocupări omeneşti.Toate popoarele lumii au cunoscut într-un fel sau altul cultul lui Eros prindiferite reprezentări ale unor zeităţi ale iubirii: Iştar, Issis, Inanna, Afrodita, Venus,Cupidon etc. În mitologia helenică Eros şi Thanatos reprezintă cele două puncteterminale de sprijin. Peste tot în lume miturile erotice urmează tiparul emoţiiloromeneşti. Divinitate primordială, Eros, născut din Haos, personifică dorinţa, oferindnebunia iubirii. Tinereţea lui sugerează şi iresponsabilitatea, dar şi năzuinţa cătrenemurire. Iubirea se asociază unirii contrariilor, acea coincidentia oppositorum,Yang şi Yin, reîntoarcerea la unitate, sursă ontologică de progres. Marsilio Ficinoplasează iubirea deasupra năzuinţelor mărunte fiind capabilă să dea vieţii un rostcosmic. Erosul este factor divin, instrumentul care a servit la realizarea opereiCreatorului. Dionisie Areopagitul compară iubirea cu un torent ce revarsă binelespre bine. Sfântul Toma apreciind că dragostea şi ura reprezintă forme ale dorinţei3