EROS ŞI THANATOS ÎN PROZA FANTASTICĂ ROMÂNEASCĂ

mitologie. Mircea Eliade este considerat incontestabil „unul dintre cei mai marifăuritori de mituri din epoca noastră” 45 .Fantasticul şi miturile filtrează realitatea, utilizând un alt tip de sensibilitate,putând deveni modalităţi deosebite în dezvăluirea adevărurilor lumii, de cunoaşterea trecutului, de înţelegere a prezentului şi de intuire a viitorului. Astfel, mitulandroginului simbolizează negarea limitelor prin anularea opoziţiei masculin –feminin. Eliade îi esenţializează semnificaţia în coincidentia oppositorum, dorinţaperpetuă de refacere a perfecţiunii. Descrise de Platon, aceste fiinţe fabuloasedivizate de Zeus dar reunite de Eros au reprezentat o ilustrare a căutării sufletuluipereche, sugerând primatul dragostei faţă de toate celelalte preocupări omeneşti.Mircea Eliade în Şarpele utilizează acest simbol, sugestiv fiind şi numelepersonajului – Andronic. Gavrilescu din La ţigănci îşi va regăsi sufletul pereche, peHildegard, iubita pierdută în tinereţe, care îl aşteaptă însă la limita dintre lumipentru a porni împreună în marea călătorie. Şi Ileana şi Ştefan din Noaptea deSânziene refac unitatea primordială prin moarte.În Adam şi Eva, Liviu Rebreanu împleteşte teoria reîncarnării cu mitulandroginului (sugestiv fiind şi titlul), în care cele două jumătăţi se caută într-unciclu de şapte vieţi. Obsedat de acest mit este şi Laurenţiu Fulga. În nuvela Taina încare s-a pierdut Sonia Condrea vorbeşte despre faptul că la început au fost numaiUnul şi Una, blestemaţi la aceleaşi revelaţii asupra fericirii umane. În Straniadomnişoară Ruth eroul este conştient de faptul că sunt femei care intră în viaţabărbatului într-un timp anume, dar care le aparţin de la începutul lumii. Cuplulprimordial şi obsesia sufletului pereche devin teme şi în romanele Salvaţi sufletelenoastre, Fascinaţia şi Moartea lui Orfeu.În strânsă legătură cu mitul erotic al androginului, numeroase culturi auadoptat credinţa în metempsihoză, prin care se consideră că sufletul se poatestrămuta dintr-un corp în altul, în vieţi succesive. Simbol al continuităţii morale şibiologice, metempsihoza a fost sursă de inspiraţie şi pentru scriitorii romantici.Mihai Eminescu utilizează acest motiv în fragmentul Archaeus, Sărmanul Dionis,45 Ioan Petru Culianu, Mircea Eliade. Traducere de Florin Chiriţescu şi Dan Petrescu, Bucureşti,Editura Nemira, 1995, p. 158.21