literar” 31 . Analiza se extinde şi la literatura universală demonstrând rigoarea şimasivitatea demersului critic.Adrian Marino în Dicţionarul de idei literare trece în revistă diverseleaccepţiuni ale formelor de manifestare dintr-o perspectivă diacronică, accentuândstructura estetică şi raportându-le la fantezie şi imaginaţie. Fantasticului îi estespecific nu atât calitatea obiectelor ci raporturile dintre ele, având un caracter strictfuncţional. El se caracterizează prin distrugerea echilibrului preexistent, ce esteînlocuit cu unul nou, susceptibil de repetate distrugeri. Fenomenul specific nu poatefi decât dual: echilibru – ruptură, raţional – iraţional, posibilitate – imposibilitate. Înacest mecanism se combină patru procedee 32 : suprapunerea formelor şi planurilor,dilatarea şi comprimarea perspectivelor şi proporţiilor, intensificarea observaţiei şidetaliilor şi multiplicarea formelor materiale. Criticul respinge teza fantasticuluiantiestetic, întrucât transfigurarea creaţiei modifică reacţiunile psihologice în emoţiiestetice. Demersul critic analizează şi tehnicile de realizare a fantasticului:distanţarea creatoare, excesul de precizie, minuţiozitatea, suspendarea surprizei,suspence-ul, susţinând teza supravieţuirii şi valorificarea acestui gen în epocamodernă, deşi priveşte cu relativ scepticism vocaţia prozei autohtone pentru acestgen.Mult mai optimist, Nicolae Ciobanu 33 afirmă existenţa unuiWeltangschauung special, o literatură fantastică propriu-zisă şi în cadrul autohton.El va delimita traseul unei posibile istorii a prozei româneşti susţinând că fantasticuleste relaţionat nemijlocit cu miticul şi magicul, negându-se incompatibilitatealiteraturii fantastice cu basmul. Criticul urmăreşte mărcile fantasticului din basmulfolcloric şi cărţile populare, analizând şi elementele mitico-fantastice universale şiautohtone din proza eminesciană, basmul lui Creangă sau duhul balcanic şisatanismul caragialian.Alexandru George alcătuieşte o antologie de proză fantastică româneascăîntitulată Masca. În Prefaţa acestui volum fantasticul este considerat drept expresia31 Sergiu Pavel Dan, Feţele fantasticului. Delimitări, clasificări şi analize, Editura Paralela 45, Piteşti,2005, p. 18.32 Adrian Marino, Dicţionar de idei literare, Vol. I, Editura Eminescu, Bucureşti, 1973, pag. 658.33 Nicolae Ciobanu, Între imaginar şi fantastic în proza românească, Editura Cartea românească,Bucureşti, 1987.16
cea mai directă şi complicată a minciunii estetice. Paradoxal, fantasticul estedependent de un climat de raţionalitate, deşi urmăreşte frângerea voinţei spiritului.Efectul lui neliniştitor e comparat cu visul, ambele mizând pe situaţiile limită,aducând în prim-plan sentimente paroxistice.Ocupându-se în special de opera lui Mircea Eliade, Nicolae Steinhardt 34delimitează un fantastic de tip occidental (miraculos, ce închipuie o altă lume,supusă altor legi), de unul oriental (ce urmăreşte o înţelegere adâncită şi o depăşire arealităţii prin acces la esenţe şi taine).Alexandru Mica 35 recompune tabloul literaturii fantastice ruse pregogolienefăcând o trecere în revistă şi a principalelor teorii ale fantasticului. El considerăfundamentală antiteza fantastic – miraculos. Definitoriu nu este supranaturalul cicomprehensibilul, neînţelesul care surprinde şi descumpăneşte.O succintă sinteză a ideilor şi teoriilor este alcătuită de George Bădărău învolumul Fantasticul în literatură 36 . Autorul consideră că rădăcinile fantasticuluiromânesc se leagă de folclor, cărţile populare, gândirea mitico-magică, romantismulgerman şi proza lui E. A. Poe. Autorul departajează fantasticul clasic de cel modernstabilind trăsăturile definitorii.Constantin Ciopraga vede în fantastic atât un fenomen de închidere, cât şiunul de deschidere spre orizonturi inaccesibile ce-şi creează propriile convenţii.Sunt enunţate trăsăturile acestui gen care, în literatura noastră, reuşeşte să unificeelemente din gândirea magică cu doctrinele iniţiatice ale Orientului şi cu ideologiametafizică doctrinară.În Prefaţa antologiei de proză fantastică franceză, întitulată Elixirul deviaţă lungă, Irina Mavrodin prezintă o perspectivă nouă a fenomenului fantasticpornind de la relaţiile intertextuale. Este opusă literatura miraculosului, ce ţine desfera sacrului, celei fantastice, legată de sfera profanului. Autoarea subliniazăimportanţa ideii de verosimil ca o categorie implicită, fiind condiţionată de ruperea34 Nicolae Steinhardt, Fantasticul lui Mircea Eliade, în vol. Incertitudini literare, Editura Dacia,Cluj-Napoca, 1980.35 Alexandru Mica, Ipostaze ale fantasticului în romantismul european, Editura Romcor, Iaşi,1994.36 George Bădărău, Fantasticul în literatură, Institutul European, Colecţia Memo, Iaşi, 2003.17
- Page 1 and 2: MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII
- Page 3 and 4: Formă a împlinirii spirituale, iu
- Page 5 and 6: dragostea-gust, dragostea-vanitate.
- Page 7 and 8: timp, nu reprezintă o catastrofă
- Page 9 and 10: (la persoana a treia); la polul opu
- Page 11 and 12: MĂŞTILE FANTASTICULUIOglindind es
- Page 13 and 14: psihologică a problematicii fantas
- Page 15: de întâmplări cât de atitudinea
- Page 19 and 20: FANTASTICUL ÎNTRE MIT ŞI SIMBOLIu
- Page 21 and 22: mitologie. Mircea Eliade este consi
- Page 23 and 24: Deşi neaşteptată, deosebit de pr
- Page 25 and 26: memoriei, amnezia individuală sau
- Page 27 and 28: CARAGIALE - O ALTĂ LUME-LUMESurpri
- Page 29 and 30: jumătăţilor androginului. Căuta
- Page 31 and 32: MIRCEA ELIADE - PERSPECTIVA MITICĂ
- Page 33 and 34: LAURENŢIU FULGA ÎNTRE PARADIS ŞI
- Page 35 and 36: II. REFERINŢE CRITICE1. Adam, Jean
- Page 37 and 38: 53. Conte, Rosa Del, Eminescu sau d
- Page 39 and 40: 98. Glodeanu, Gheorghe, Fantasticul
- Page 41 and 42: 148. Pop, Ion, Avangardismul poetic