DREPT FISCAL COMUNITAR - Centrul de Studii Europene

mobilitatea forţei de muncă în spaţiul UE este frânată de sistemele diferite de operare a fondurilor depensii.Regimurile fiscale diferite reprezintă premisa competiţiei fiscale între statele membre. Competiţiafiscală poate determina o ţară să adopte cote de impozite mai mici şi/sau stimulente fiscale mai generoasepentru a atrage investiţii străine şi a capta bazele de impozitare cu o mare mobilitate (veniturile dindobânzi, dividende etc). O anumită competiţie fiscală va exista întotdeauna între statele membre şi aceastapoate încuraja guvernele în a oferi serviciile publice necesare cetăţenilor la cele mai mici costuri (impoziteşi contribuţii) suportate de aceştia.Competiţia fiscală poate depăşi însă anumite limite, devenind dăunătoare şi distorsionândcompetiţia liberă din cadrul pieţei unice. Este unanim recunoscut că deciziile firmelor operând în maimulte ţări, îndeosebi în domeniul investiţiilor, ar trebui luate pe considerente economice şi nu să fiedistorsionate de politicile fiscale diferite. Competiţia fiscală dăunătoare are un efect distructiv asuprabugetelor naţionale, deoarece conduce la erodarea bazei de impozitare şi a veniturilor fiscale, iarrestabilirea echilibrelor financiare poate conduce, de multe ori, la ajustări fiscale cu efecte socialedramatice. Tocmai posibilitatea de evaziune fiscală oferită de unele ţări unor grupuri restrânse de firme şipersoane, dar cu venituri mari, creează pentru restul firmelor şi persoanelor niveluri ridicate de impozitare.De aceea, obiectivul UE de reducere a gradului de fiscalitate necesită o competiţie fiscală corectă şitransparentă, precum şi prevenirea transformării acestei competiţii în una dăunătoare.Politica fiscală trebuie să contribuie la realizarea obiectivului general al UE ca, până în anul 2010,economia UE, bazată pe cunoaştere, să devină cea mai competitivă şi dinamică din lume, capabilă de ocreştere economică durabilă cu mai multe şi mai bune locuri de muncă şi cu o mai mare coeziune socială(obiectivul a fost stabilit de Consiliul European, la Lisabona, în martie 2000). Acest obiectiv nu poate fiatins fără o reducere a nivelului general de fiscalitate din UE, concomitent cu lărgirea bazei impozabile şirealizarea unui echilibru între această reducere, susţinerea consolidării financiare prin diminuarea datorieipublice şi investiţiile în servicii publice esenţiale. UE va trebui să obţină poziţia de competitivitate pe careo doreşte, în condiţiile în care globalizarea se intensifică. În acest context, în cadrul UE există încă barierefiscale în mobilitatea capitalului, iar sectorul capitalului de risc, de care depinde foarte mult inovaţiatehnologică, este mult rămas în urmă comparativ cu SUA.UE a dezvoltat politici pentru protecţia mediului, raţionalizarea consumului de energie, crearea delocuri de muncă etc. Până în prezent, în cadrul UE nu s-a reuşit sa se ajungă la o politică fiscalăarmonizată, care să încurajeze realizarea obiectivelor acestor politici, în special în domeniul mediului,energiei şi al stimulării creării de locuri de muncă prin diminuarea poverii fiscale asupra forţei de muncă şideplasarea acesteia asupra altor surse de venituri. Este cazul impozitelor pe sursele de poluare, pe folosirearesurselor naturale , pe energie etc.Modalitatea prin care UE influenţează politicile fiscale ale statelor membre pentru ca acestea săcontribuie la înfăptuirea ţelurilor UE este coordonarea fiscală, respectiv asumarea de către statele membrea unor poziţii comune în raport cu anumite politici fiscale. Coordonarea fiscală se poate realiza pe douăcăi:- prin armonizare fiscală. În acest caz, UE adoptă reglementări care devin aplicabile în toatestatele. Prin urmare, 27 reguli diferite sunt înlocuite de o singură regulă în toată UE.- prin identificarea obstacolelor în circulaţia liberă a produselor, serviciilor, forţei de muncă şicapitalului, determinate de anumite prevederi şi practici fiscale dintr-un stat membru sau altul,care se recomandă a fi înlăturate, precum şi prin intensificarea cooperării statelor membre înprobleme fiscale ca de pildă, combaterea fraudei fiscale, prin schimb de informaţii etc.Coordonarea fiscală se realizează cu respectarea celor două principii ale integrării europene:a) principiul acceptării politicilor fiscale naţionale, în măsura în care acestea nu au caracterdiscriminatoriu şi nu contravin obiectivelor şi politicilor UE;b) principiul subsidiarităţii, care, în cazul atribuirii competenţelor de politică fiscală între UE şistatele membre, impune ca aceste competenţe sa fie lăsate la nivelul statelor membre, dacă nuse poate demonstra că aceste competenţe (sau unele dintre ele) pot fi îndeplinite mai eficientla nivelul UE.50