DREPT FISCAL COMUNITAR - Centrul de Studii Europene

Ionel Bostan- Profesor universitar –● Doctor în Drept ● Doctor în EconomieDREPT FISCAL COMUNITARIaşi1

2.3.5. Alte reglementări în materie .............................................................................. 252.4. O caracterizare privind veniturile şi cheltuielile bugetului comunitar pe baza execuţieibugetare derulate în ultimii ani .............................................................................................262.4.1. Sistemul de venituri ............................................................................................. 262.4.2. Cheltuielile .......................................................................................................... 282.4.3. Dezechilibrul bugetar la nivelul statelor membre şi mecanismul compensaţieibugetare ...........................................................................................................................302.5. Finanţarea politicilor comune ………………………..................................………….. 302.5.1. Evoluţii specifice politicii bugetare ………………….................................…… 312.5.2. Principiile bugetare ………………………………..................................……… 332.5.3. Procedura bugetară anuală ……………………..................................…………. 352.5.4. Structura bugetului UE …………………………...................................……….. 362.5.4.1. Veniturile bugetului comunitar ………………..................................………... 362.5.4.2. Cheltuielile incluse în cadrul bugetului comunitar ….................................….. 382.5.5. Cadrul financiar multianual al Uniunii ………………....................................….. 412.5.5.1. Necesitatea unui cadru financiar multianual ……….....................................….. 412.5.5.2. Cadrul financiar pentru perioada 2000-2006 ………...................................….. 422.5.5.3. Noul cadru financiar pentru perioada 2007-2013 …….................................... 43Capitolul 3Politica fiscală a statelor membre …………...............................…………...........…….. 463.1. Politica fiscală europeană ................................................................................................ 463.2. Impactul Uniunii economice şi monetare asupra politicilor fiscale ale statelor membre … 483.3. Coordonarea fiscală …………………………………………………………………… 493

Capitolul 4Analiza normelor şi practicilor privind impozitarea activităţii comerciale şi evitareadublei impuneri în statele membre ale UE …………...............................………………..4.1. Unele considerente de ordin comunitar privind impozitarea ..........................................4.2. Repere normative ale UE privind taxarea. Codul de Conduită pentru Impozitarea Afacerilor -corelarea interesului comunitar cu obiectivele reglementărilor fiscale .............................4.2.1. Impozitarea directă .......................................................................................4.2.2. Impozitarea indirectă .................................................................................4.2.3. Codul de Conduită pentru Impozitarea Afacerilor .......................................4.3. Regimul ajutorului de stat şi practicile fiscale dăunătoare ............................................4.4. Politici naţionale privind impozitarea activităţii comerciale a companiilor, aplicate în uneleţări membre ale UE ............................................................................................................4.5. Compatibilitatea legilor fiscale româneşti cu reglementările UE şi OECD ......................4.5.1. Prevederi semnificative vizând impozitarea/ taxarea afacerilor, ale noului Codfiscal românesc ..........................................................................................................4.6. Alte componente ale politicii fiscale comunitare ............................................................4.7. Măsuri de evitare a dublei impuneri în statele membre ale UE .................................................4.7.1. Modalităţi de implicare a statului în crearea cadrului legal comun ..................4.7.2. Evitarea dublei impuneri şi preocupările privind coordonarea sistemelor fiscale .....4.7.3. Convenţii şi directive vizând evitarea dublei impuneri în spaţiul comunitar .........4.7.3.1. Convenţia-model a Organizaţiei de Cooperare şi Dezvoltare Economică (1963) ...4.7.3.2. Convenţia de arbitraj (sau de eliminare a dublei impuneri în legătură cucorectarea profiturilor întreprinderilor asociate) ......................................................4.7.3.3. Directiva 1990/435/EEC asupra întreprinderii-mamă şi a filialelor din statemembre diferite ..........................................................................................................4.7.3.4. Directiva 90/434/EEC asupra sistemului comun de impozitare aplicabil fuziunilor,divizărilor, transferului de active şi schimbului de acţiuni ........................................4.8. Aspecte privind aplicarea convenţiilor bilaterale de evitare a dublei impuneri încheiate deRomânia. Restituirea impozitului. Nediscriminarea ........................................................................52525353555657586162666767687070717172724

Capitolul 5Influenţele cadrului financiar-fiscal asupra performanţei activităţii de comerţinternaţional şi atragerii investiţiilor străine directe ......................................................755.1. Consideraţii privind performanţa comerţului exterior. Indicatori specfici ...................5.2. Impozitarea ca factor de decizie în materie de investiţii şi afaceri internaţionale ..........5.3. Orientarea cadrului financiar-fiscal către stimularea exporturilor şi atragerea investiţiilorstrăine directe ....................................................................................................................5.3.1. Stimularea exporturilor prin adoptarea de măsuri cu conţinut financiar ...........5.3.2. Pârghii fiscale de stimulare a investiţiilor străine directe ..............................5.4. Regimul zonelor speciale ..............................................................................................5.4.1. Zone duty-free .................................................................................................5.4.2. Zone economice speciale ................................................................................5.5. Analiza performanţelor înregistrate de comerţul exterior românesc (2006) ....................5.5.1. Caracteristici recente ale comerţului exterior ............................................5.5.2. Evoluţia exporturilor .......................................................................................5.5.3. Evoluţia importurilor .......................................................................................905.5.4. Deficitul comercial ...........................................................................................915.6. Unele perspective legate de adâncirea integrării României în UE – domeniile92comercial şi vamal ...............................................................................................................5.7. Repere ale unei strategii post-aderare privind dezvoltarea economiei româneşti şi a activităţii92de comerţ exterior .................................................................................................................925.7.1. Contextul european şi contextul intern privind evoluţia economiei româneşti ...935.7.2. Identificarea şi valorificarea avantajelor competitive ale României în UE ........5.7.3. Aprofundarea la nivel naţional a procesului de integrare europeană; asigurarea 95resurselor necesare şi utilizarea efectivă şi eficientă a fondurilor comunitare .......................5.8. Prefigurarea cadrului macro-economic şi de dezvoltare a comerţului exterior românesc (2008- 972013) ....................................................................................................................................7679808083868688888889● Bibliografie ........................................................................................................................ 985

LISTĂ DE ACRONIMEAELS - Asociaţia Economică a Liberului SchimbBCE - Banca Centrală EuropeanăBEI - Banca Europeană de InvestiţiiCCIR - Comitetul Internaţional al Crucii RoşiiCE - Comunităţile EuropeneCECO - Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi OţeluluiCEE - Comunitatea Economică EuropeanăCES - Comitetul Economic şi SocialECA - Curtea Europeană a Auditorilor (Curtea de Conturi a UE)ECU - European Currency UnitEURATOM - Comunitatea Europeană a Energiei AtomiceFC - Fondul de CoeziuneFED - Fond European de DezvoltareFEDER - Fondul European de Dezvoltare Economică RegionalăFEOGA - Fondul European de Orientare şi Garantare AgricolăFS - Fonduri structuraleFSE - Fondul Social EuropeanIFAC - Federaţia Internaţională a ContabililorIFOP - Instrumentul Financiar de Orientare a PescuituluiINA - Instituţii Naţionale de AuditINTOSAI - Organizaţia Internaţională a Instituţiilor Supreme deAuditISPA - Instrument pentru Politici structurale de Pre-AderareLIFE - Instrumentul Financiar pentru Mediul ÎnconjurătorMPA - Memorandum General de Planificare a AudituluiOCP - Organizarea comună a pieţeiOD - Organisme descentralizate (ale UE)OLAF - Oficiul de Luptă Anti-FraudăPAC - Politica Agricolă ComunitarăPCT - Programul de cooperare transfrontalierăPESC - Consiliu în cadrul politicii externe de securitate comunăPHARE - Fond de asistenţă financiară al UE (Pologne et Hongrie –Aide a la Reconstruction Economique)PNB - Produs Naţional BrutRTE-T - Reţele transeuropene de transportSAI - Instituţii Supreme de ControlSAPARD - Program Special de Aderare pentru Agricultură şiDezvoltare RuralăSCI - Standarde de control internSEE - Spaţiul Economic EuropeanSIGC - Sistemul integrat de gestiune şi controlTUE - Tratatul privind Uniunea EuropeanăTVA - Taxa pe Valoarea AdăugatăUE - Uniunea EuropeanăUEM - Uniunea Economică şi Monetară6

Prevederile Tratatului de la Maastricht cu privire la UniuneaMonetară si Economică dau o nouă dimensiune politicii de impozitare generalăprin limitarea strictă a posibilităţii guvernelor de a finanţa cheltuielile publice prinîmprumuturi. Pactul pentru Stabilitate şi Dezvoltare prevede ca statele membre cudeficit bugetar mai mare de 3% să constituie depozite nepurtatoare de dobândăcare se transformă în amenzi nerambursabile în cazul în care nu se reuşeştereducerea deficitului. Obiectivul general este ca bugetele statelor membre să semenţină în echilibru de-a lungul ciclului economic, motiv pentru care orice creşterea cheltuielilor publice va fi finanţată prin creşterea impozitelor. Dintr-o altăperspectivă, în pofida tuturor eforturilor întreprinse în ultimul timp de ComisiaEuropeană, armonizarea impozitelor este departe de a fi satisfăcătoare.Coordonarea impozitării la nivel comunitar întâmpină două obstacole majore:procedura de adoptare a deciziilor conform principiului unanimităţii şi lipsa uneiaprecieri corecte a acelor piedici în dezvoltarea socială şi economică ce derivă dinneadoptarea deciziilor pertinente. În aceste circumstanţe, Comisia, profitând deîntîlnirea neformală a Miniştrilor finanţelor de la Verona din 12-13 aprilie1996, a prezentat pentru prima dată ideile sale pentru o strategie comprehensivăprivind impozitarea. Trei probleme majore se circumscriu aici, iar acestea vorconstitui elementele-cheie ale politicii de impozitare a Uniunii Europene înurmătorii ani: stabilizarea acumulărilor fiscale ale Statelor Membre, funcţionareastabilă a pieţei comune, îmbunătăţirea pieţei muncii şi diminuarea şomajului.(I. Pascal)În Uniunea Europeană, o serie de stimulente fiscale sunt interzise,sau necesită aprobare prealabilă din partea Comisiei Europene, în cadrulprevederilor care reglementează ajutorul statului. Esenţa sprijinului statal esteaceea că denaturează competiţia prin favorizarea anumitor întreprinderi sauproducţia anumitor bunuri.(Cf. Art. 87(1) EC)7

Capitolul 1CONCEPTE PRIVIND DREPTUL FINANCIARCOMUNITAR; IZVOARELE JURIDICE COMUNITARE(GENERALE ŞI DE DREPT FINANCIAR)1.1. Repere conceptualeBugetul Uniunii Europene este actul juridic care, în fiecare an, autorizează finanţarea tuturoractivităţilor şi operaţiunilor Comunităţii, alocă resurse într-o manieră care reflectă priorităţi curente.Dezvoltarea şi perfecţionarea instrumentului bugetar de-a lungul timpului reflectă felul în care s-aschimbat construirea Europei. În 1970, bugetul comunitar se cifra la 3,6 mld. ECU şi consta aproapeîntregime în cheltuieli pentru agricultură impuse de reglementările obişnuite ale acestui segment. Astăzi,bugetul general al Uniunii Europene totalizează aproximativ 100 mld. euro şi acoperă întreaga gamă defonduri impuse de reglementările comunitare în vigoare: cheltuieli agricole, subvenţii pentru dezvoltarearegională, cheltuieli pentru cercetare, educaţie şi pregătire profesională, ajutoare şi cooperareinternaţională. De la început trebuie să spunem că suma totală a cheltuielilor finanţate din bugetul UE(fonduri financiare alocate) este echivalentă doar cu puţin peste un procent din PNB-ul însumat al statelormembre. Circa a 20-a parte din bugetul comunitar este destinată pentru pregătirea reglementărilor UE şiasigurarea respectării lor, elaborarea şi implementarea bugetului, monitorizarea cheltuielilor aprobate deParlament şi de Consiliu, administrarea comunitară de ansamblu.Dată fiind importanţa bugetului Uniunii Europene, a problematicii financiare comunitare îngeneral, o semnificaţie aparte capătă cadrul normativ de profil.Astfel, includerea în discuţie a conceptului de drept financiar comunitar are în vedere totalitateanormelor care reglementează relaţiile ce apar în procesul complex privind elaborarea, adoptarea, execuţia,evidenţa şi controlul bugetului UE.Relevăm că disciplina de drept financiar comunitar, care aparţine ştiinţelor juridice, se afirmă întroevidentă interferenţă cu disciplina finanţelor UE, care ţine de ştiinţele economice. De altminteri,conceptele specifice finanţelor UE stau la baza ideilor şi teoriilor dreptului financiar comunitar, care suntreflectate în conţinutul reglementărilor juridice privitoare la bugetul comunitar, contribuţiile financiaredatorate acestuia, cheltuieli, mecanismul compensaţiei bugetare, auditul şi controlul specific etc.1.2. Izvoare de drept comunitarPotrivit literaturii de specialitate 1 dreptul comunitar este dat de: ansamblul regulilor de dreptaplicabile în ordinea juridică comunitară (articolele 164 şi 173 ale Tratatului C.E.E.), unele dintre ele chiarnescrise; principiile generale de drept sau jurisprudenţa Curţii de Justiţie; normele de drept a cărorprovenienţă se află în afara ordinii juridice comunitare, provenind din relaţiile externe ale Comunităţilor;dreptul complementar provenit din actele convenţionale încheiate între statele membre pentru aplicareatratatelor.Izvoarele de drept comunitar, ca atare, comportă o clasificare de genul 2 :1 Ion P. Filipescu, Augustin Fuerea, Drept instituţional comunitar, Ediţia a V-a, Ed. Actami, Bucureşti, 2000, p. 31.2 Ibid., p. 32. Th. Stolojan, în lucrarea Integrarea şi politica fiscală europeană, Ed. Infomarket, Braşov, 2002, facecâteva referiri extrem de sintetice privitoare la izvoarele de drept comunitar. Astfel, legislaţia UE poate fi împărţită înlegi comunitare primare şi legi comunitare secundare. Legile comunitare primare cuprind Tratatele de constituire,precum şi toate Tratatele ulterioare încheiate de către Comunităţile Europene. Legile comunitare secundare pot ficlasificate în baza Tratatelor de constituire a Comunităţilor Europene, în regulamente, directive, decizii şirecomandări. Acestea sunt instrumente legale ale Comunităţilor Europene.8

- tratate institutive şi modificatoare – izvoare primare ale dreptului comunitar;- izvoare derivate sau dreptul derivat, secundar comunitar european (regulamentele, directivele,deciziile, recomandările şi avizele);- norme de drept care provin din angajamente externe ale Comunităţilor;- izvoare complementare;- izvoare nescrise.1.2.1. Tratatele institutive şi modificatoareAşa cum cunoaştem, dreptul primar european este constituit din 3 tratate institutive aleComunităţilor, tratate care au fost permanent modificate, completate şi adaptate noilor realităţi. Toateacestea au condus la apariţia unui număr mare de instrumente convenţionale, proprii unei Comunităţi saualteia ori comune celor 3 la un loc.Când se vorbeşte despre tratate originare 3 , se are în vedere că pentru Comunitatea Europeană aCărbunelui şi Oţelului (C.E.C.O.) principalul instrument este Tratatul de la Paris din 18 aprilie 1951, carea intrat în vigoare la 23 iulie 1952, este reînnoit de numeroase anexe şi protocoale adiţionale (exemplu:protocoalele asupra statutului Curţii de Justiţie şi asupra privilegiilor şi imunităţilor) care au valoare detratate, uneori. Apoi, pentru Comunitatea Economică Europeană (C.E.E.) şi Comunitatea Europeană aEnergiei Atomice (C.E.E.A. sau EURATOM) există cele 2 Tratate de la Roma, din 25 martie 1957,însoţite de numeroase anexe şi protocoale, între care cel mai important defineşte Statutul Băncii Europenede Investiţii (B.E.I.), la care se adaugă, în mod deosebit, protocoalele, semnate la 17 aprilie 1957 laBruxelles, asupra privilegiilor şi imunităţilor privind Curtea de Justiţie. 4NOTĂ:Structura tratatelor comunitare conţine:a) preambulul şi dispoziţiile preliminarii (date de: scopurile politice şi etice ce îi animă pe şefii statelorfondatoare; scopurile socio-economice proprii fiecăreia dintre cele 3 Comunităţi; ansambluldispoziţiilor ce conţin obiective şi principii cu caracter general care nu se pot aplica direct, dar nu potfi considerate nici simple declaraţii de intenţie);b) clauzele instituţionale, fiind cele care pun în aplicare „sistemul instituţional” al Comunităţilor, în senslarg (organizare, funcţionare, competenţa instituţiilor şi altele);c) clauzele materiale, adică acele clauze care, din punct de vedere cantitativ, constituie cea mai mareparte a tratatelor, fiind vorba despre acele dispoziţii care definesc regimul economic şi social(economic şi tehnic pentru EURATOM) instituit prin acestea;d) clauzele finale privesc modalităţile de angajare a părţilor, intrarea în vigoare a tratatelor şi revizuirealor.Regulamentele sunt acte normative cu valoare superioară legilor naţionale, ele având caracter de lege în toateStatele membre UE. Regulamentele sunt aprobate de Consiliu UE, la propunerea Comisiei Europene, după ceParlamentul European şi-a exprimat punctul de vedere sau acordul, după caz, potrivit procedurilor prevăzute prinTratat. Regulamentele se aplică direct în toate Statele membre, fără a necesita o lege naţională care să asiguretranspunerea lor în legislaţiile naţionale şi urmăresc uniformizarea aplicării legii comunitare în toate Statele membre.Directivele reprezintă un cadru în ale cărui limite Statul membru trebuie să adapteze legislaţia naţională sau săpromoveze o serie de acte normative cu caracter naţional. Pentru acest tip de acte normative, armonizarea legislativăpresupune realizarea unor tabele de concordanţă între directivele comunitare şi actele normative naţionale în vigoare.Statele membre au libertatea de a transpune directivele în legislaţia naţională, luând în consideraţie circumstanţelenaţionale specifice.Deciziile sunt specifice unui stat membru sau unei regiuni, reprezentând un act normativ obligatoriu numaipentru persoanele juridice sau fizice specificate în conţinutul acestora. Aceste acte normative nu fac obiectularmonizării.Recomandările nu sunt obligatorii pentru cei cărora li se adresează.3 Ibid., p. 33.4 Toate acestea au intrat în vigoare la 14 ianuarie 1958.9

În privinţa tratatelor şi actelor modificatoare 5 trebuie să relevăm că acestea au în vedere toatemodificările şi completările aduse tratatelor originare şi rezultă nu numai din tratatele propriu-zise, ci şidintr-o gamă diversă de alte acte normative ale instituţiilor comunitare (în cadrul procedurilor simplificatede revizuire) sau din alte acte de natură particulară, cum este cazul deciziilor pretinzând o ratificare astatelor membre.Modificările cele mai importante, care au avut relevanţă asupra celor 3 Comunităţi sunt: 6• instrumentele care instituie instituţiile comune ale celor 3 Comunităţi (Convenţia relativă laanumite instituţii comune, semnată şi intrată în vigoare în acelaşi timp cu Tratatele de laRoma; Tratatele instituind un Consiliu unic şi o Comisie unică a Comunităţilor şi Protocolulunic asupra privilegiilor şi imunităţilor, semnate la Bruxelles la 8 aprilie 1965, intrate învigoare în august 1967);• tratatele referitoare la bugetul Comunităţilor, ce au urmărit ca scop sporirea puterii financiarea Parlamentului European (Tratatul de la Luxemburg, din 22 aprilie 1970, intrat în vigoare la1 ianuarie 1971 şi Tratatul de la Bruxelles, din 22 iulie 1975, intrat în vigoare la 1 iunie 1977);• Decizia din 21 aprilie 1970 relativă la înlocuirea contribuţiilor financiare prin resurse propriiale Comunităţilor, întemeiată pe articolele 231 al Tratatului C.E.E. şi 173 al TratatuluiC.E.E.A., intrată în vigoare la 1 ianuarie 1971, astăzi înlocuită prin Decizia din 24 iunie 1988;• Decizia din 20 septembrie 1976, privind alegerea reprezentanţilor Adunării prin sufragiuuniversal direct, întemeiată, în special, pe art. 138.3 al Tratatului C.E.E., intrată în vigoare la 1iulie 1978 (această decizie, împreună cu altele, a făcut obiectul unor adaptări operate de cătreStatele membre, trebuind să fie asimilată cu tratatele propriu-zise);• actele de aderare, multiple şi de natură diversă care adaptează şi completează tratateleanterioare sunt, de asemenea, izvoare primare ale dreptului comunitar. Aici avem în vedereactele referitoare la aderarea la Comunităţile europene a Danemarcei, Irlandei şi RegatuluiUnit al Marii Britanii, intrate în vigoare la 1 ianuarie 1973;• actele relative la aderarea Republicii Elene la Comunităţile europene, din 24 mai 1979, intrateîn vigoare la 1 ianuarie 1981;• actele relative la aderarea Regatului Spaniei şi Republicii Portugheze, din 12 iunie 1985,precum şi cele care au urmat până în anul 1995 inclusiv (Austria, Finlanda, Suedia);• Actul Unic European a fost semnat la Luxemburg şi la Haga, la 14 februarie 1986, de 9 dincele 12 State membre, şi la 28 februarie 1986 şi de către celelalte trei State membre (Italia,Danemarca şi Grecia). A intrat în vigoare în iulie 1987, şi nu s-a limitat la a modifica cele 3tratate institutive şi la a completa Tratatul C.E.E., ci a dat şi o bază juridică Consiliuluieuropean şi cooperării politice europene;• Tratatul de la Maastricht, din 1993;• Tratatul de la Amsterdam, din 1999;• Tratatul de la Nisa, din 2000.NOTĂ:Tratatul de la Bruxelles, din 1965 (Tratatul de fuziune a executivelor) a unificat instituţiile celor 3Comunităţi şi prevede că acestea pot să-şi exercite, fiecare, puterea, în cadrul Comunităţii căreia îi aparţine,conform dispoziţiilor fiecărui tratat, funcţionând principiul “autonomiei tratatelor comunitare”. Astfel, în afară de ounificare a tratatelor, remisă la o dată nedeterminată (potrivit art. 32 al Tratatului de la Bruxelles), cele 3 tratatecomunitare constituie 3 grupe de angajamente independente unele faţă de celelalte. Raporturile lor mutuale rămânguvernate de art. 232 al Tratatului C.E.E., care, conform regulilor dreptului internaţional, stipulează că dispoziţiileTratatului C.E.E. (tratat general) nu le modifică pe cele din Tratatul C.E.C.O. şi nu derogă de la prevederileTratatului C.E.E.A. (tratate speciale).5 Ibid., p. 34.6 Ibid., pp. 34-35.10

1.2.2. Izvoare derivateCea de-a doua categorie – izvoarele derivate sau secundare – cuprinde, în mod obişnuit, acteleadoptate de instituţiile comunitare în scopul aplicării prevederilor Tratatului: regulamente, directive,decizii 7 . Ele au un caracter juridic obligatoriu, nefiind simple rezoluţii sau recomandări care sunt folositede regulă în dreptul internaţional.RegulamentulEste principalul izvor al dreptului comunitar, prin aceasta exprimându-se puterea legislativă aComunităţilor. Regulamentul, ca şi legea, are o influenţă generală 8 ; el conţine prevederi generale şiimpersonale, statuând prin abstracţie.Obligativitatea, o altă caracteristică a regulamentului, face ca acesta să se deosebească derecomandări şi avize, care „nu obligă”. Regulamentul, fiind obligatoriu în toate dispoziţiile sale, interziceorice aplicare incompletă. Se deosebeşte şi de directivă, care nu leagă decât în privinţa rezultatului. Prinregulament, autoritatea comunitară dispune de o putere normativă completă. Puterea comunitară poate nunumai să prescrie un rezultat, ci să impună şi modalităţile de aplicare şi execuţie considerate oportune.Este demn de relevat faptul că regulamentul este direct aplicabil în orice stat membru, adresândusedirect subiectelor de drept intern din statele membre, deoarece conţine drepturi şi obligaţii pentruacestea.DirectivaÎn termenii art. 189 din Tratatul C.E.E., „directiva leagă statul membru destinatar în privinţarezultatului de atins”, lăsând instanţelor naţionale competenţa în ce priveşte formele şi mijloacele.Directiva nu are o influenţă generală, adresându-se, de regulă, numai anumitor State membre. Când,totuşi, aceasta se adresează tuturor statelor membre, ea se prezintă ca un procedeu de legislaţie indirectă.DeciziaPotrivit art. 189 al Tratatului C.E.E., decizia reprezintă „act obligatoriu în toate elementele salepentru destinatarii desemnaţi”. Decizia nu are întotdeauna aceleaşi efecte, dar îndeplineşte funcţii multipleîn sistemul tratatelor.Diferind de regulament, decizia nu are o influenţă generală. Ea vizează îndeosebi aplicareaprevederilor tratatelor la situaţii particulare. În acest caz este asimilată actelor naţionale şi constituie, înmâinile autorităţilor comunitare, un instrument de execuţie administrativă a dreptului comunitar. O deciziepoate stabili, unuia sau mai multor state, un obiectiv a cărui realizare trece prin edictarea de măsurinaţionale cu influenţă internaţională (exemplu: decizia de accelerare a suprimării unor impozite vamale).Se prezintă ca un instrument de legislaţie indirectă care nu există fără directivă.Spre deosebire de directivă, decizia este obligatorie în toate elementele ei, nu numai în ce priveşterezultatul atins. Ea poate fi legitim foarte detaliată şi poate să prevadă chiar mijloacele cu care se poateîndeplini rezultatul impus, statele având posibilitatea să aleagă numai forma juridică a punerii în aplicareîn cadrul ordinii juridice naţionale.Recomandarea şi avizulSe disting din ansamblul instrumentelor ce fac parte din nomenclatorul dreptului comunitarderivat prin aceea că „nu leagă”, adică nu au forţă de constrângere şi, deci, nu sunt izvoare de drept înadevăratul înţeles al cuvântului. Se constituie, totuşi, în instrumente foarte utile de orientare a7 Denumirea oficială a izvoarelor derivate (secundare) o găsim atât în art. 189 al Tratatului C.E.E., în care se arată„pentru îndeplinirea misiunilor şi în condiţiile prevăzute în tratat, Consiliul şi Comisia hotărăsc regulamente şidirective, iau decizii şi formulează recomandări sau avize”, cât şi în articolele 61 al Tratatului C.E.E.A. şi 4 alTratatului C.E.C.O. Cele 3 tratate, la articolele menţionate, cuprind, pe lângă lista diferitelor categorii de acte, şi oprezentare, cu caracter sistematic, a efectelor juridice specifice fiecăreia dintre ele. De aici rezultă că natura unui actnu depinde de denumirea sa, de autoritatea care l-a adoptat, ci de obiceiul său şi de conţinutul privind definiţiilefurnizate, prin tratat, Curtea rezervându-şi dreptul de interpretare.8 Regulamentul nu trebuie să se confunde cu decizia.11

comportamentelor şi legislaţiilor. Dacă avizele adresate de Comisie acţiunilor sau statelor nu exprimă, defapt, decât o opinie, recomandările Comisiei şi ale Consiliului invită să se adopte o regulă sau alta deconduită, aparţinând unor tipuri de directive neobligatorii şi jucând concret, un rol nenegociabil de „sursăindirectă de apropiere a legislaţiilor naţionale”.1.2.3. Alte izvoare de drept comunitar● Normele de drept care provin din angajamentele externe ale Comunităţilor. Aici se încadrează:- acordurile încheiate de Comunităţi cu state terţe sau cu organizaţii internaţionale- actele unilaterale adoptate prin organele externe ale Comunităţilor- unele tratate încheiate de Statele membre cu statele terţe.● Izvoarele complementare:- convenţia comunitară- deciziile şi acordurile convenite prin reprezentanţii guvernelor Statelor membre reuniţi încadrul Consiliului- declaraţiile- rezoluţiile şi luările de poziţii relative ale Comunităţilor.● JurisprudenţaÎn general, jurisprudenţa nu este acceptată ca izvor de drept în sistemul juridic continental.Hotărârile judecătoreşti nu sunt obligatorii pentru cazurile ce ar surveni în viitor. Cu toate acestea, seconsideră că fiecare aplicare a dreptului necesită interpretare, care înseamnă că, într-un fel sau altul,regulile sunt perfecţionate şi suplimentate, astfel că sunt impuse noi reguli, care, deşi teoretic ele obligănumai părţile în litigiu, în practică au o valabilitate generală de lege, întrucât justiţia nu se va guverna eaînsăşi dacă nu sunt prezente motive raţionale. Interpretarea dreptului ar urma să fie cu atât mai necesară cucât legea este mai generală şi lacunele mai prezente. În acelaşi sens, se consideră că jurisprudenţa Curţiieste un izvor esenţial de drept întrucât în numeroase probleme Curtea de Justiţie completează şi precizeazădispoziţiile Tratatului, concomitent cu asigurarea respectării lor. 91.3. Metoda comunităţii şi procedurile UE de adoptare a legislaţieiMetoda comunităţii defineşte modul de operare instituţională la nivelul UE, care menţineechilibrul necesar între instituţiile UE şi între acestea şi statele membre (respectiv, la nivelul celor treiComunităţi Europene). Această metodă a asigurat eficienţa şi legitimitatea democratică, avândurmătoarele trăsături: 10• Garantează luarea în considerare a diversităţii UE, prin tratamentul corect al statelor membre,indiferent de mărimea acestora, precum şi a cerinţei de eficienţă, prin acceptarea votuluimajorităţii calificate în Consiliul UE• Reprezintă un mijloc de arbitraj între diferite interese, prin supunerea deciziilor la două filtresuccesive:- la nivelul Comisiei Europene, care ţine seama de interesul general al UE şi are dreptulexclusiv de iniţiativă legislativă- la nivelul Parlamentului European şi al Consiliului UE, ca instituţii de reprezentaredemocratică (Parlamentul ales direct de către cetăţenii europeni, iar Consiliul reunindreprezentanţii guvernelor naţionale, alese în mod democratic)• Garantează interpretarea unitară a legislaţiei UE prin Curtea de Justiţie.9 Octavian Manolache, Drept comunitar, Ediţia a III-a, Ed. All Beck, Bucureşti, 2001, p. 36.10 Theodor Stolojan, Raluca Tatarcan, Integrarea şi politica fiscală europeană, Ed. Infomarket, Braşov, 2002, pp.88-89.12

Consiliul UE şi Parlamentul European exercită puterea de a adopta legislaţia UE pe baza a treiproceduri: consultativă; de cooperare; de codecizie. Caracteristicile acestor proceduri sunt prezentate maijos.Procedurile Uniunii Europene de adoptare a legislaţieiInstituţiaProceduraconsultativăProcedura decooperareProcedura deco-decizieComisiaEuropeanăpropunelegislaţiapropune legislaţiapropune legislaţiaConsiliul UEParlamentulUEaprobă saurespingepropunereaare rolconsultativa) aprobă cumajoritateacalificatăamendamenteleParlamentuluib) respinge cuunanimitate devoturiamendamenteleParlamentuluiPoate faceamendamente lapropunere, dar nu a redrept de vetoaprobă sau respingepropunereaa) aprobăpropunerea directsau cuamendamenteb) respingepropunerea.Are drept de veto.[Sursa: Th. Stolojan, op. cit., p. 89]La înfiinţarea Comunităţilor Europene, Consiliul UE avea aproape întreaga putere de a emitelegislaţia UE. Treptat, Parlamentul European a fost împuternicit cu atribuţii lărgite, ajungând să fie pepicior de egalitate cu Consiliul UE, atunci când domeniul pentru care se emite legislaţia se încadrează înprocedura de codecizie. În cadrul acestei proceduri, Consiliul UE şi Parlamentul European pot adoptalegislaţia UE numai dacă ajung la un consens asupra acesteia. Tratatul este cel care precizează proceduraprin care se adoptă legislaţia.În prezent, cele mai multe dintre propunerile de legislaţie, adoptate de către Consiliul UE cumajoritatea calificată de voturi, intră în procedura de codecizie (politicile privind piaţa internă, protecţiaconsumatorilor, mediul, cercetarea, reţelele transeuropene). Procedura consultativă se menţine pentrupolitica agricolă comună, politicile fiscale, sociale, politica externă şi de securitate comună etc.În politica externă şi de securitate comună şi în politica din domeniul afacerilor interne şi alcooperării judiciare, UE foloseşte metoda interguvernamentală şi nu metoda comunităţii. În aceste13

domenii Consiliul UE acţionează după regulile specifice unei organizaţii interguvernamentale: deciziile seiau cu unanimitate de voturi, iar Parlamentul European are un rol consultativ.Procesul integrării europene este legat şi de principiile şi soluţiile adoptate, la anumite momente,care au condus la depăşirea unor blocaje apărute în relaţiile între instituţiile UE şi Statele membre. Demnăde remarcat este adoptarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, a principiului recunoaşteriireciproce a standardelor naţionale, precum şi a procedurii de cooperare lărgită.Principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii stau la baza organizării relaţiilor între UE şi statelemembre, pe verticală. Potrivit principiului subsidiarităţii, UE va avea iniţiativă legislativă la nivelul UEnumai atunci când obiectivele comune pot fi realizate mai eficient în acest fel, decât prin legislaţii şipolitici adoptate la nivelul statelor membre, al regiunilor sau al altor autorităţi locale.Principiul proporţionalităţii impune ca politicile şi instrumentele folosite de către UE să numeargă mai departe decât ceea ce este realmente necesar pentru atingerea obiectivelor comune.1.4. Cadrul normativ privind elaborarea bugetului general al UEBugetul general al UE pentru anul curent se adoptă definitiv de Parlamentul European în anulprecedent (decembrie/ Strasbourg) după parcurgerea procedurii prevăzută de articolele 272 al Tratatuluide instituire a Comunităţii Europene şi 117 al Tratatului de instituire a Comunităţii Europene a EnergieiAtomice.Procedura în cauză presupune luarea în considerare a următoarelor norme juridice şi instrumentespecifice:- Tratatul de constituire a Comunităţii Europene, şi în special art. 272 (4), subparagraful 3 şi (7);- Tratatul de constituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice, şi în special art. 177 al acestuia;- Decizia Consiliului 2000/597/CE, EURATOM de la 29 septembrie 2000 privind sistemul de resurseproprii al Comunităţilor Europene;- Regulamentul Consiliului (CE, EURATOM) nr. 1605/2002 de la 25 iunie 2002 privind Regulamentulfinanciar aplicabil bugetului general al Comunităţilor Europene, şi în special art. 40 al acestuia;- Acordul Interinstituţional de la 6 mai 1999 privind disciplina bugetară şi îmbunătăţirea proceduriibugetare, şi adaptarea şi revizuirea, de la 19 mai 2003, a perspectivelor financiare în condiţiileextinderii;- Proiectul preliminar al bugetului general al Uniunii Europene pentru anul vizat, înaintat de Comisie;- Proiectul bugetului general al Uniunii Europene, stabilit de Consiliu;- Rezoluţia adoptată de Parlamentul European privind proiectul de buget general al Uniunii Europenepentru anul vizat;- Amendamentele şi propunerile de modificare a proiectului de buget general adoptate de ParlamentulEuropean în anul precedent celui vizat;- Modificările aduse de Consiliu amendamentelor şi propunerilor de modificare a proiectului de bugetgeneral adoptate de Parlamentul European;- Rezultatele procedurii de conciliere din anul precedent;- Decizii ale Parlamentului European şi Consiliului (din anul precedent) cu impact bugetar;- Amendamentele la proiectul bugetului general al Uniunii Europene pentru anul vizat;- Art. 92 şi anexa IV a regulamentului Parlamentului European şi- Rezoluţia adoptată de Parlamentul European privind bugetul anului vizat.14

Capitolul 2BUGETUL COMUNITARBugetul general al Uniunii Europene este actul care prevede şi autorizează, pentru fiecare anbugetar, valoarea veniturilor şi cheltuielilor apreciate a fi necesare de Comunitatea Europeană şi deComunitatea Europeană a Energiei Atomice.2.1. Principii aplicate în stabilirea şi executarea bugetului comunitarStabilirea şi executarea bugetului trebuie să respecte principiile unităţii, exactităţii bugetare,anualităţii, echilibrului, unităţii de cont, universalităţii, specializării, bunei gestiuni financiare şitransparenţei. Relativ la acestea facem o serie de precizări în continuare 11 :‣ Principiul unităţii şi principiul exactităţii bugetare presupun că toate veniturile şi cheltuielileComunităţii şi cele ale Uniunii Europene, când acestea sunt în sarcina bugetului, trebuie reunite şi înscriseîntr-un singur act.‣Principiul anualităţii înseamnă că bugetul este votat pentru fiecare an bugetar în parte şialocaţiile bugetare pentru un an, fie ele angajamente sau plăţi, trebuie în principiu utilizate pe parcursulaceluiaşi an.‣ Potrivit principiului echilibrului, veniturile prevăzute pentru anul bugetar trebuie să fie egale cuplăţile alocate pentru acelaşi an. Recurgerea la împrumuturi pentru acoperirea unui eventual deficitbugetar nu este compatibilă cu sistemul resurselor proprii şi nu este deci autorizată.‣ Conform principiului unităţii de cont, bugetul este se stabileşte şi se execută în euro, iarconturile vor fi arătate în euro.‣ Principiul universalităţii înseamnă că totalul veniturilor acoperă totalul alocaţiilor de plată, cuexcepţia unui număr limitat de venituri ce este desemnat pentru plata unor cheltuieli specifice. Toateveniturile şi cheltuielile trebuie prevăzute în buget, fără a se efectua ajustări între ele.‣ Principiul specializării bugetare înseamnă că fiecare fond alocat trebuie să aibă o destinaţiedeterminată şi trebuie afectat unui scop specific pentru a se evita orice confuzie între alocări.‣ Principiul bunei gestiuni financiare se defineşte prin raportare la principiile economiei,eficienţei şi eficacităţii.‣ Bugetul este stabilit cu respectarea principiului transparenţei asigurând o bună informareasupra executării bugetului şi asupra conturilor exerciţiului financiar.O abordare detaliată a principiilor dreptului comunitar presupune a face recurs laşi la o serie deelemente regăsite în Regulamentul financiar al Consiliului. 12Principiile unităţii şi exactităţii bugetareAşa cum am menţionat mai sus, bugetul este un instrument care, pentru fiecare exerciţiu financiar,prevede şi autorizează toate veniturile şi cheltuielile considerate necesare pentru Comunitatea Europeanăşi pentru Comunitatea Europeană a Energiei Atomice.Veniturile şi cheltuielile Comunităţilor cuprind:(a) veniturile şi cheltuielile Comunităţii Europene, inclusiv cheltuielile administrative care decurgpentru instituţii din dispoziţiile din Tratatul privind Uniunea Europeană referitoare la politicaexternă şi de securitate comună şi la cooperarea poliţienească şi judiciară în materie penală, cât şicheltuielile de funcţionare generate de punerea în aplicare a dispoziţiilor respective, atunci cândacestea sunt efectuate de la buget;11 Tradus şi adaptat după www.eca.eu.int12 Este vorba despre Regulamentul Consiliului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 privind bugetul general al ComunităţilorEuropene.15

(b) cheltuielile şi veniturile Comunităţii Europene a Energiei Atomice.Totodată bugetul înregistrează garanţia operaţiunilor de împrumut şi de credit efectuate deComunităţi, precum şi plăţile efectuate Fondului de Garantare pentru acţiunile externe.Respectarea acestor principii presupune că nu se colectează venituri şi nu se efectuează cheltuielidecât dacă sunt înregistrate într-o linie din buget, apoi nu se poate angaja sau ordonanţa nici o cheltuială înplus faţă de creditele autorizate, iar nici o alocaţie nu poate fi înregistrată în buget dacă nu corespundeunei cheltuieli considerate necesară. Dobânzile generate de fondurile care sunt proprietatea ComunităţilorEuropene se înregistrează în buget ca venituri diverse.Principiul anualităţiiCreditele înregistrate în buget se autorizează pentru un exerciţiu financiar care începe la 1 ianuarieşi se încheie la 31 decembrie. Bugetul conţine credite diferenţiate, formate din credite de angajament şicredite pentru plată, şi credite nediferenţiate. Creditele de angajament acoperă costurile totale aleangajamentelor juridice asumate în cursul exerciţiului financiar curent, iar creditele pentru plată acoperăplăţi efectuate pentru onorarea angajamentelor juridice asumate în cursul exerciţiului financiar curentşi/sau al exerciţiilor financiare anterioare.Veniturile unui exerciţiu financiar se înregistrează în contabilitate pentru exerciţiul financiar pebaza sumelor încasate în cursul exerciţiului financiar. Totuşi, resursele proprii ale lunii ianuarie aurmătorului exerciţiu financiar pot fi plătite în avans, conform Regulamentului Consiliului de punere înaplicare a Deciziei privind sistemul resurselor proprii ale Comunităţilor.Înregistrările referitoare la resursele proprii provenite din taxa pe valoarea adăugată, resurselesuplimentare bazate pe produsul naţional brut (PNB) şi alte contribuţii financiare pot fi adaptate înconformitate cu regulamentul menţionat.Creditele autorizate pentru un anumit exerciţiu financiar pot fi utilizate numai pentru acoperireacheltuielilor angajate şi plătite în exerciţiul financiar în cauză şi pentru acoperirea sumelor datorate pentruangajamente din exerciţiile financiare anterioare. Angajamentele se înregistrează în contabilitate pe bazaangajamentelor juridice asumate până la 31 decembrie, sub rezerva angajamentelor globale şi aacordurilor de finanţare care se înregistrează în contabilitate pe baza angajamentelor bugetare asumatepână la 31 decembrie.Plăţile se înregistrează în contabilitatea unui exerciţiu financiar pe baza plăţilor efectuate decontabilul şef până cel târziu la data de 31 decembrie a exerciţiului în cauză. Creditele care nu au fostutilizate până la sfârşitul exerciţiului financiar pentru care au fost înregistrate se anulează; totuşi, ele pot fireportate, numai pentru exerciţiul financiar următor, printr-o decizie adoptată de instituţia în cauză pânăcel târziu la 15 februarie.Pentru creditele de angajament ale creditelor diferenţiate şi pentru creditele nediferenţiate încăneangajate la închiderea exerciţiului financiar se pot reporta:(a) sumele corespunzătoare creditelor de angajament pentru care au fost finalizate până la 31decembrie cea mai mare parte a etapelor pregătitoare din procedura de angajare. Sumele încauză pot fi apoi angajate până la data de 31 martie a exerciţiului următor;(b) sumele care sunt necesare în cazul în care autoritatea legislativă a adoptat un act de bază înultimul trimestru al exerciţiului financiar, iar Comisia nu a putut angaja până la 31decembriecreditele prevăzute în acest scop în buget.Pentru creditele de plată a creditelor diferenţiate se pot reporta sumele necesare pentru acoperireaangajamentelor existente sau a angajamentelor legate de creditele de angajament reportate, dacă crediteleprevăzute pentru liniile relevante din bugetul pentru exerciţiul financiar următor nu acoperă nevoile.Instituţia în cauză utilizează mai întâi creditele autorizate pentru exerciţiul financiar în curs şi nu utilizeazăcreditele reportate înainte de epuizarea primelor credite.Creditele nediferenţiate care corespund unor obligaţii contractate în mod corespunzător laînchiderea exerciţiului financiar se reportează automat numai pentru exerciţiul financiar următor.16

Instituţia în cauză informează Parlamentul European şi Consiliul („autoritatea bugetară”) până celtârziu la 15 martie cu privire la decizia de reportare luată şi precizează, pentru fiecare linie bugetară,modul în care criteriile arătate mai sus au fost aplicate pentru fiecare reportare.Creditele plasate în rezervă, precum şi creditele pentru cheltuieli cu personalul nu se pot reporta.Creditele înregistrate în buget pot fi angajate cu efect de la 1 ianuarie, de îndată ce bugetul a fostadoptat în forma finală.În cazul în care bugetul nu a fost adoptat în forma sa finală la deschiderea exerciţiului financiar,art. 273 primul paragraf din Tratatul CE şi art. 178 primul paragraf din Tratatul Euratom se aplicăangajării şi plăţii cheltuielilor care au putut fi înregistrate într-o anumită linie din buget în cadrulexecutării ultimului buget adoptat în mod corespunzător.În acest context, în legătură cu principiul anualităţii este important de reţinut că:(1) Se pot asuma angajamente pe capitole până la maximum un sfert din creditele totale autorizateîn capitolul respectiv pentru exerciţiul financiar anterior, plus o doisprezecime pentru fiecare lună scursă.Plăţile se pot efectua lunar pe capitole până la maximum o doisprezecime din creditele autorizate încapitolul respectiv pentru exerciţiul financiar anterior. Nu se poate depăşi limita creditelor prevăzute înproiectul de buget aflat în pregătire.(2) În cazul în care continuitatea acţiunii Comunităţilor şi nevoile de gestionare necesită acestlucru:(a) Consiliul, hotărând cu majoritate calificată la cererea Comisiei şi după consultareaParlamentului European, poate autoriza simultan două sau mai multe doisprezecimi provizoriiatât pentru angajamente, cât şi pentru plăţi, în plus faţă de cele puse în mod automat ladispoziţie în temeiul Regulamentului;(b) pentru alte cheltuieli decât cele care rezultă în mod necesar din Tratate sau din acte adoptateîn temeiul acestora, se aplică art. 273 al treilea paragraf din Tratatul CE şi art.178 al treileaparagraf din Tratatul Euratom. Doisprezecimile suplimentare se autorizează integral şi nu suntdivizibile.(3) Dacă, pentru un anumit capitol, autorizarea a două sau mai multe doisprezecimi provizoriiacordate în condiţiile şi conform procedurilor arătate anterior nu este suficientă pentru acoperireacheltuielilor necesare în vederea evitării unei discontinuităţi în activitatea Comunităţilor în domeniulacoperit de capitolul în cauză, se poate autoriza în mod excepţional depăşirea sumelor creditelor înscriseîn capitolul corespunzător din bugetul exerciţiului precedent.Totuşi, suma globală a creditelor disponibile în bugetul exerciţiului financiar precedent nu poatefi depăşită în nici un caz.Principiul echilibruluiVeniturile şi creditele pentru plată din buget trebuie să se afle în echilibru, ComunitateaEuropeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, precum şi organismele create de Comunităţi nupot face împrumuturi.Soldul fiecărui exerciţiu financiar se înscrie în bugetul exerciţiului următor ca venit, în cazul unuiexcedent, sau ca alocaţie pentru plată, în cazul unui deficit. Estimările acestor venituri sau credite pentruplată se înregistrează în buget în cursul procedurii bugetare şi printr-o scrisoare rectificativă. Acestea sestabilesc în conformitate cu Regulamentul Consiliului de punere în aplicare a Deciziei privind sistemulresursele proprii ale Comunităţilor.După prezentarea conturilor pentru fiecare exerciţiu financiar, diferenţele faţă de estimările făcutese înregistrează în bugetul exerciţiului următor cu ajutorul unui buget rectificativ consacrat exclusivacestor diferenţe. În acest caz, proiectul preliminar al bugetului rectificativ trebuie prezentat de Comisie întermen de 15 zile de la prezentarea conturilor provizorii.17

Principiul unităţii de contBugetul se întocmeşte şi se execută în euro, iar conturile se prezintă în euro. Totuşi, pentruanumite fluxuri de numerar şi în cazul conturilor de avans pot să se efectueze operaţiuni în monedenaţionale.Principiul universalităţiiVeniturile totale acoperă creditele totale pentru plată, toate veniturile şi cheltuielile înregistrânduseintegral fără a fi regularizate între ele.Următoarele venituri se utilizează pentru finanţarea unor cheltuieli specifice:(a) contribuţiile financiare din partea statelor membre la anumite programe de cercetare întemeiul Regulamentului Consiliului de punere în aplicare a Deciziei privind sistemulresurselor proprii ale Comunităţilor;(b) dobânzile pentru depozite şi amenzile prevăzute în regulament vizând accelerarea şiclarificarea aplicării procedurii privind deficitul excesiv;(c) veniturile alocate pentru un anumit scop, precum veniturile din fundaţii, subvenţii, donaţii şimoşteniri, inclusiv veniturile alocate specifice fiecărei instituţii;(d) contribuţiile la activităţile comunitare din partea ţărilor terţe sau a diferitelor organisme;(e) veniturile provenite de la părţi terţe pentru livrări de bunuri, prestări de servicii sauefectuarea de lucrări la cererea lor;(f) veniturile obţinute din rambursarea sumelor plătite în mod necuvenit;(g) încasările din livrări de bunuri, prestări de servicii sau efectuarea de lucrări pentru alteinstituţii sau organisme, inclusiv creditele de misiune plătite în numele altor instituţii sauorganisme şi rambursate de acestea;(h) plăţile asigurărilor încasate;(i) veniturile din plăţi legate de cedarea folosinţei unor bunuri imobiliare;(j) veniturile din vânzarea publicaţiilor şi filmelor, inclusiv a celor pe suport electronic.Bugetul include linii pentru înregistrarea categoriilor de venituri alocate şi indică, în măsuraposibilului, cuantumul acestora.Comisia poate accepta orice donaţie în favoarea Comunităţilor, precum fundaţii, subvenţii,cadouri şi moşteniri, dar acceptarea unor donaţii care pot implica taxe financiare este supusă spre aprobareParlamentului European şi Consiliului, care hotărăsc în această privinţă în termen de două luni de laprimirea cererii din partea Comisiei. Dacă nu s-a formulat nici o obiecţie în acest termen, Comisia ia odecizie definitivă privind acceptarea.Normele de aplicare pot preciza cazurile în care anumite venituri pot fi deduse din facturi saucereri de plată, care apoi sunt ordonanţate în suma netă. Costul produselor şi serviciilor furnizateComunităţilor care includ taxe rambursate de statele membre în temeiul Protocolului privind privilegiile şiimunităţile Comunităţilor Europene sau de ţări terţe în temeiul altor acorduri relevante se impută bugetuluicu suma fără taxe.Evident, se pot face regularizări cu privire la diferenţele de curs de schimb apărute în execuţiabugetară. Rezultatul final, profit sau pierdere, se înregistrează în soldul exerciţiului.Principiul specificităţiiCreditele se alocă integral unor destinaţii specifice pe titluri şi capitole; capitolele suntsubîmpărţite în articole şi posturi.Fiecare instituţie poate efectua, în cadrul propriei secţiuni din buget, transferuri de la un titlu laaltul până la o limită totală de 10 % din creditele exerciţiului financiar respectiv, de la un capitol la altulsau de la un articol la altul, însă cu trei săptămâni înainte de efectuarea transferurilor menţionate,instituţiile informează autoritatea bugetară despre intenţiile de transfer.În cadrul propriei secţiuni a bugetului, Comisia poate efectua:(a) transferuri de credite în cadrul articolelor şi de la un articol la altul în cadrul fiecărui capitol;18

(b) transferuri de credite de la un titlu la altul, în ceea ce priveşte cheltuielile cu personalul şicheltuielile administrative, până la o limită totală de 10 % din creditele exerciţiului financiar;(c) transferuri de credite între capitolele aceluiaşi titlu, în ceea ce priveşte cheltuielile defuncţionare, până la o limită totală de 10 % din creditele exerciţiul financiar respectiv înscriseîn linia din care se face transferul.Cu trei săptămâni înainte de efectuarea transferurilor menţionate la (b) şi (c), Comisia informeazăautoritatea bugetară cu privire la decizia sa. În cazul unor motive bine întemeiate formulate în aceastăperioadă de oricare dintre ramurile autorităţii bugetare, se aplică procedura redată în continuareÎn cazul propunerilor de transferuri de credite referitoare la cheltuielile care rezultă în modobligatoriu din Tratate sau din acte adoptate în temeiul acestora, Consiliul, după consultarea ParlamentuluiEuropean, hotărăşte cu majoritate calificată, în termen de şase săptămâni, cu excepţia cazurilor de urgenţă.Parlamentul European emite un aviz în timp util, pentru a permite Consiliului să ia la cunoştinţă de aceastaşi să hotărască în termenul stabilit. În cazul în care Consiliul nu hotărăşte în acest termen, propunerile detransfer se consideră aprobate.În cazul propunerilor de transfer referitoare la alte cheltuieli decât cele care rezultă în modobligatoriu din Tratate sau din acte adoptate în temeiul acestora, Parlamentul European, după consultareaConsiliului, hotărăşte în termen de şase săptămâni, cu excepţia cazurilor de urgenţă. Consiliul emite unaviz cu majoritate calificată în timp util, pentru a permite Parlamentului European să ia la cunoştinţă deaceasta şi să hotărască în termenul stabilit. În cazul în care nu se ia o decizie în acest termen, propunerilede transfer se consideră aprobate.Propunerile de transfer referitoare atât la cheltuielile care rezultă în mod obligatoriu din Tratatesau din acte adoptate în temeiul acestora, cât şi la alte cheltuieli, se consideră aprobate dacă niciParlamentul European şi nici Consiliul nu au decis altfel în termen de şase săptămâni de la data primiriipropunerilor de transfer de către cele două instituţii. Dacă, în cazul unor asemenea propuneri de transfer,Parlamentul European şi Consiliul reduc propunerea de transfer cu sume diferite, se consideră aprobatcuantumul cel mai mic acceptat de una dintre cele două instituţii. În cazul în care una dintre cele douăinstituţii respinge principiul transferului, acesta nu se mai poate efectua.NOTĂ:Creditele pot fi transferate numai la linii din buget pentru care bugetul a autorizat credite sau care poartăo menţiune simbolică (p.m.). Apoi, creditele corespunzătoare veniturilor alocate pot fi transferate numai dacă acestevenituri sunt utilizate în scopul pentru care sunt alocate.Deciziile cu privire la transferurile destinate să permită utilizarea rezervei pentru împrumuturilecomunitare şi pentru garanţiile de împrumut în beneficiul unor terţe ţări şi a rezervei pentru ajutoare de urgenţăsunt luate de autoritatea bugetară la propunerea Comisiei. Pentru fiecare operaţiune în parte, trebuie prezentată opropunere separată pentru un transfer referitor la utilizarea rezervei prevăzute pentru ajutoarele de urgenţă.Principiul bunei gestionări financiareCreditele bugetare se utilizează în conformitate cu principiul bunei gestionări financiare, adică înconformitate cu principiile economiei, eficienţei şi eficacităţii.Principiul economiei prevede ca resursele utilizate de instituţie pentru desfăşurarea activităţilorsale să fie puse la dispoziţie în timp util, în cantitatea şi la calitatea adecvate şi la cel mai bun preţ.Principiul eficienţei vizează cel mai bun raport între resursele utilizate şi rezultatele obţinute. Principiuleficacităţii vizează îndeplinirea obiectivelor specifice stabilite şi obţinerea rezultatelor scontate.Pentru toate sectoarele de activitate incluse în buget se stabilesc obiective specifice, măsurabile,realizabile, relevante şi datate. Realizarea acestor obiective se monitorizează prin indicatori deperformanţă pentru fiecare activitate, iar fiecare autoritate însărcinată cu efectuarea cheltuielilor transmiteinformaţii autorităţii bugetare în această privinţă. Aceste informaţii sunt furnizate anual şi cel mai târziu îndocumentele care însoţesc proiectul preliminar de buget.Pentru a îmbunătăţi procesul decizional, instituţiile procedează la evaluări ex ante şi ex post,conform orientărilor furnizate de Comisie. Aceste evaluări se aplică tuturor programelor şi activităţilor19

care implică cheltuieli semnificative, iar rezultatele evaluării sunt comunicate autorităţilor însărcinate cuefectuarea cheltuielilor, autorităţilor legislative şi bugetare.NOTĂ:Orice propunere înaintată autorităţii bugetare care poate avea un efect asupra bugetului, inclusivmodificări în numărul de posturi, trebuie să fie însoţită de o situaţie financiară şi de evaluarea specifică.În timpul procedurii bugetare, Comisia furnizează informaţiile necesare pentru o comparaţie între evoluţianevoilor de credite şi estimările iniţiale făcute în situaţiile financiare. Aceste informaţii includ progreseleînregistrate şi stadiul atins de autoritatea legislativă în eforturile sale de evaluare a propunerilor prezentate.Nevoile de credite sunt revizuite, dacă este cazul, în funcţie de evoluţia deliberărilor cu privire la actului de bază.Pentru a preveni riscurile de fraudă sau neregularităţile, Comisia înregistrează în situaţia financiară oriceinformaţii cu privire la măsurile existente sau planificate de prevenire a fraudei şi de protecţie împotriva ei.Principiul transparenţeiBugetul se întocmeşte şi se execută şi conturile se prezintă în conformitate cu principiultransparenţei. La ordinul preşedintelui Parlamentului European, bugetul şi bugetele rectificative sepublică, în forma finală în care au fost adoptate, în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene în termende două luni de la data la care bugetul este declarat adoptat definitiv.Situaţiile financiare consolidate se publică în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene.Rapoartele de gestiune financiară întocmite de fiecare instituţie se publică, de asemenea, înJurnalul Oficial al Comunităţilor Europene. Apoi, informaţiile cu privire la operaţiunile de împrumut şide credit contractate de Comunităţi în beneficiul unor terţe părţi se includ într-o anexă la buget, iarinformaţiile cu privire la operaţiunile Fondului de garantare pentru acţiunile externe se includ în situaţiilefinanciare.2.2. Linii esenţiale de management bugetar 132.2.1. Elemente de bază privind execuţia bugetarăArt. 274 al Tratatului de constituire a Comunităţii Europene prevede: “Comisia se va ocupa deexecuţia bugetară … pe propria sa răspundere”. Există deci o distincţie clară: Parlamentul şi Consiliuldecid ce cheltuieli vor fi făcute, iar Comisia implementează deciziile lor bugetare.Execuţia bugetară este supusă prevederilor Regulamentului financiar care, potrivit art. 279 dinTratatul Comunităţii Europene, arată regulile detaliate privind stabilirea bugetului.Regulile pentru implementarea anumitor prevederi ale Regulamentului financiar sunt stabilite întrunRegulament al Comisiei, care menţionează că în fiecare an fiecare instituţie va adopta reglementăriinterne referitoare la atribuţiile ordonatorilor şi gestionarilor. În practică, totuşi, Comisia se sprijină pestatele membre pentru aplicarea anumitor politici. De exemplu, cheltuielile agricole în statele membre suntsarcina unor instituţii naţionale special autorizate, care funcţionează potrivit regulilor fixate la nivelulComunităţii. În cazul Fondurilor structurale, instituţiile europene decid asupra sumelor ce vor fi plătite şi acondiţiilor de pune în aplicare. Administraţiile statelor membre (la nivel naţional, regional şi local) alegproiectele ce vor fi finanţate şi îşi asumă răspunderea pentru gestiunea de zi cu zi. Cooperând cu statelemembre, Comisia Europeană veghează ca proiectele să fie finalizate cu succes, iar banii să fie binecheltuiţi. În mod similar, statele membre sunt cele ce colectează resursele proprii tradiţionale. Încă o dată,Comisia se asigură că regulile corespunzătoare sunt respectate.13 Tradus şi adaptat după www.eca.eu.int20

Pe lângă asumarea răspunderii pentru buna gestiune a tuturor cheltuielilor, Comisia are şi sarcinade a implementa direct o parte a bugetului Comunităţii prin departamentele sale, în primul rând îndomeniile politicilor interne (cum ar fi cercetarea, educaţia şi instruirii) şi acţiunilor externe. Acestesarcini de gestiune directă au fost instituite de curând şi reprezintă o provocare pentru administraţiaUniunii. Din cauza continuei actualizări a sarcinii şi metodelor de gestiune, sunt necesare un personal şiresurse administrative tot mai numeroase.Comisia poate să delege unele din sarcinile sale de gestiune directă, către persoane fizice sauagenţii, care acţionează în numele şi pe seama ei. Acest proces este cunoscut sub numele de externalizare.Comisia poate, de exemplu, să subcontracteze sarcinile tehnice, precum studii de specialitate sau gestiuneatehnologiei informaţiei, cu firme private. Totuşi, unele sarcini, ce implică răspunderi speciale, pot fiîndeplinite numai de instituţii desemnate de autorităţile publice. Aceasta se aplică gestiuni politicilorComunităţii, inclusiv selectarea proiectelor şi acordarea alocaţiilor financiare. Comisia poate, ulterior, sătransfere sarcinile respective instituţiilor naţionale desemnate de Statele membre. Această formă deexternalizare este folosită pentru derularea anumitor programe în domeniul educaţiei. Comisia poate deasemenea delega gestiunea programelor către instituţiile publice ale Comunităţii.Procedura de execuţie bugetară este reglementată de un număr de norme tehnice elaborate ca săasigure executarea individuală a creditelor bugetare şi gestiunea corectă a veniturilor aflate la dispoziţiaComisiei. Aceste norme sunt cuprinse în Regulamentul financiar, în regulile sale de aplicare şi în regulileaplicabile Deciziei privind resursele proprii.Execuţia bugetară se subordonează principiului conform căruia atribuţiile ordonatorului,contabilului şi controlorului financiar trebuie exercitate de persoane diferite. Sarcinile şi responsabilităţilefiecăruia sunt stabilite prin Regulamentul financiar. Sub autoritatea controlului financiar din fiecareinstituţie, ordonatorii şi contabilii sunt răspunzători pentru diversele operaţiuni legate de colectareaveniturilor şi efectuarea cheltuielilor.2.2.2. Regulile şi metodele contabileContul consolidat de venituri şi cheltuieli, bilanţul şi anexa elaborate anual de Comisie reprezintădeclaraţiile financiare ale instituţiilor europene. Conform standardelor internaţionale, scopurile declaraţieifinanciare trebuie să fie de a descrie natura şi întinderea activităţilor unei instituţii, de a explica cum estefinanţată şi de a furniza informaţii decisive asupra operaţiunilor sale.În afara obiectivului de a prezenta un punct de vedere adevărat şi imparţial, declaraţiile financiaretrebuie să ofere informaţii relevante într-un mod clar şi comprehensibil, care să permită comparaţii întreexerciţiile financiare.Sistemul contabil al instituţiilor europene cuprinde:Conturile bugetului care furnizează o evidenţă detaliată a execuţiei bugetare şi sunt folosite pentruelaborarea:• Contul de venituri şi cheltuieli prevăzut în Titlul 4 al Regulamentului financiar;• Cifrele privind execuţia bugetară prevăzute în art. 34 al Regulamentului financiar.Conturile generale se bazează pe metoda contabilităţii în dublă partidă, arată toate veniturile şicheltuielile de-a lungul exerciţiului financiar şi stabilesc poziţia financiară a instituţiilor sub formabilanţului, cu active şi pasive, la data de 31 decembrie a anului precedent.Conturile bugetare se supun următoarelor principii:• continuităţii activităţilor;• materialităţii şi coroborării datelor;• metoda contabilităţii consecvente;• primatului fondului asupra formei;• necompensării între elementele activului şi ale pasivului;• intangibilităţii bilanţului de deschidere;21

• prudenţei (parţial, deoarece conturile nu sunt încă stabilite în întregime pe baza contabilităţiide exerciţiu).Bugetul şi conturile generale sunt ţinute pe ani calendaristici şi în euro.Conturile consolidate acoperă conturile Parlamentului European, Consiliului, Comisiei (inclusivBiroul Publicaţiilor şi Centrul de Cercetare), Curtea de Justiţie, Curtea de Conturi, Comitetul Economic şiSocial, Comitetul Regiunilor şi Avocatul Poporului (Ombudsman). Metoda folosită este cea a consolidăriitotale.În prezent, conturile generale ale Comunităţilor Europene sunt proiectate să monitorizeze execuţiabugetară.Actualul sistem contabil trebuie să se transforme într-unul mai dinamic şi mai cuprinzător,stabilind implicaţiile economice, financiare şi privind activul/pasivul, ce pot apărea.2.2.3. Reforma cadrului contabilComisia lucrează acum la modernizarea conturilor şi doreşte să elaboreze noul cadru contabilpentru Comunităţile Europene. În ultimii ani, s-a remarcat necesitatea îmbunătăţirii conturilor şidezvoltarea lor în direcţia accrual accounting pentru a conduce la un progres semnificativ al informaţieicuprinse în declaraţiile financiare, în conformitate cu cererea Curţii de Conturi şi cu recomandărilediverselor instituţii internaţionale, cum ar fi Federaţia Internaţională a Contabililor.Această abordare se reflectă în decizia unui mare număr de state de a trece de la cash accountingto accrual accounting. Această reformă se bazează pe studiul realizat pentru Comisia Europeană de cătreprofesorul Montesinos de la Universitatea din Valencia (Spania). Un document al serviciilor Comisiei diniunie 2001, defineşte principalele elemente ale acestei reforme.Modernizarea va fi aplicată în mai multe etape cuprinzând declaraţiile financiare pentru mai multeexerciţii financiare.2.3. Reglementări financiar-bugetare regăsite în corpusul constituţional comunitar 142.3.1. Veniturile şi cheltuielile comunitareAşa cum prevede art. 268 TCE, toate veniturile şi cheltuielile Comunităţii, inclusiv cele care sereferă la Fondul Social European, trebuie estimate pentru fiecare exerciţiu financiar şi trebuie evidenţiateîn buget. Cheltuielile administrative ale instituţiilor, ocazionate de dispoziţiile Tratatului privind UniuneaEuropeană care se referă la politica externă şi de securitate socială şi la cooperarea în domeniile justiţiei şiale afacerilor interne, sunt suportate din buget. Cheltuielile operaţionale ocazionale de aplicareasusmenţionatelor dispoziţii pot fi suportate din buget, în condiţiile prevăzute de acesta. Important:veniturile şi cheltuielile bugetare trebuie să fie echilibrate.Potrivit art. 269, bugetul este finanţat integral din resurse proprii, fără a aduce atingere altorvenituri. Consiliul, hotărând în unanimitate, la propunerea Comisiei şi după consultarea ParlamentuluiEuropean, adoptă dispoziţiile privind sistemul de resurse proprii al Comunităţii şi recomandă statelormembre adoptarea acestuia, în conformitate cu normele lor constituţionale corespunzătoare.În vederea asigurării disciplinei bugetare, conform art. 270, Comisia, înainte de a prezenta opropunere de act comunitar, de a-şi modifica propriile propuneri sau de a adopta măsuri de executare carear putea afecta serios bugetul, trebuie să asigure că aceste propuneri sau măsuri pot fi finanţate în limiteleresurselor proprii ale Comunităţii care rezultă din dispoziţiile fixate de Consiliu (în virtutea articolului269).14 Cf. Titlu II, art.268-280 (Dispoziţii financiare), Tratatul de instituire a Comunităţii Europene.22

Potrivit art. 271, cheltuielile cuprinse în buget sunt autorizate pe durata unui exerciţiu financiar, înafara unor dispoziţii contrare ale regulamentului adoptat în aplicarea articolului 279. În condiţiile care vorfi determinate în aplicarea articolului 279, sumele alocate pentru alte cheltuieli decât cele cu personalul,neutilizate până la sfârşitul exerciţiului financiar, nu pot fi reportate decât la exerciţiul financiar următor.Sumele alocate sunt clasificate pe capitole care grupează cheltuielile după natura şi destinaţia lor şi, dacăeste nevoie, pe subdiviziuni, conform regulamentului adoptat în aplicarea articolului 279.Cheltuielile Parlamentului European, ale Consiliului, ale Comisiei şi ale Curţii de Justiţie facobiectul unor părţi separate din buget, fără a aduce atingere regimului special al unor cheltuieli comune.2.3.2. Elaborarea bugetuluiExerciţiul financiar începe la 1 ianuarie şi se încheie la 31 decembrie (art. 272).Etape de parcurs:♦ Fiecare instituţie a Comunităţii întocmeşte, până la 1 iulie, o estimare a cheltuielilor sale.Comisia grupează aceste estimări într-un anteproiect de buget, căruia îi ataşează un aviz care poate conţineestimări diferite.Acest anteproiect cuprinde o estimare a veniturilor şi o estimare a cheltuielilor.♦ Consiliul trebuie sesizat de Comisie cu privire la anteproiectul de buget cel târziu la data de 1septembrie a anului care precedă execuţia bugetară.Ori de câte ori se intenţionează să se abată de la anteproiect, Consiliul consultă Comisia şi, cândeste cazul, celelalte instituţii interesate.Consiliul stabileşte proiectul de buget, hotărând cu majoritate calificată, şi îl transmiteParlamentului European.♦ Proiectul de buget trebuie înaintat Parlamentului European cel târziu până la data de 5 octombriea anului care precedă execuţia bugetară.Parlamentul European are dreptul să amendeze proiectul de buget cu majoritatea membrilor săi şisă propună Consiliului, cu majoritatea absolută a voturilor exprimate, modificări ale proiectului în privinţacheltuielilor care rezultă în mod obligatoriu din tratat sau din acte adoptate în virtutea acestuia.Dacă în termen de patruzeci şi cinci de zile de la comunicarea proiectului de buget ParlamentulEuropean şi-a dat aprobarea, bugetul este adoptat definitiv. Dacă, în acest termen, Parlamentul European aadoptat amendamente sau a propus modificări, proiectul de buget astfel amendat sau însoţit de propuneride modificare este transmis Consiliului.♦ După ce a deliberat asupra proiectului de buget împreună cu Comisia şi, dacă este necesar,împreună cu celelalte instituţii interesate, Consiliul hotărăşte în condiţiile următoare:a) Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate să modifice fiecare dintre amendamentele adoptatede Parlamentul European;b) În ceea ce priveşte propunerile de modificare:- dacă o modificare propusă de Parlamentul European nu are ca afect creşterea sumei globale acheltuielilor unei instituţii, mai ales datorită faptului că majorarea cheltuielilor pe care arimplica-o ar fi compensată expres de una sau mai multe modificări propuse care diminuează înmod corespunzător cheltuielile, Consiliul poate să respingă această propunere de modificare,hotărând cu majoritate calificată. În lipsa unei decizii de respingere, propunerea de modificareeste acceptată;- dacă o modificare propusă de Parlamentul European are ca efect creşterea sumei globale acheltuielilor unei instituţii, Consiliul poate să accepte această propunere de modificare,hotărând cu majoritate calificată. În lipsa unei decizii de acceptare, propunerea de modificareeste respinsă;- dacă în aplicarea dispoziţiilor vreunuia dintre cele două alineate precedente Consiliul a respinso propunere de modificare, el poate, hotărând cu majoritate calificată, fie să menţină sumaprevăzută în proiectul de buget, fie să fixeze o altă sumă.23

Proiectul de buget este modificat pe baza propunerilor de modificare acceptate de Consiliu.Dacă în termen de cincisprezece zile de la comunicarea proiectului de buget Consiliul nu amodificat nici unul dintre amendamentele adoptate de Parlamentul European şi dacă propunerile demodificare prezentate de acesta au fost acceptate, bugetul se consideră adoptat definitiv. Consiliulinformează Parlamentul European despre faptul că nu a modificat nici unul dintre amendamentele şi căpropunerile de modificare au fost acceptate.Dacă, în acest termen, Consiliul a modificat unul sau mau multe dintre amendamentele adoptatede Parlamentul European sau dacă propunerile de modificare prezentate de acesta au fost respinse saumodificate, proiectul de buget modificat este transmis din nou Parlamentului European. Consiliul îiprezintă acestuia rezultatul deliberărilor sale.♦ În termen de cincisprezece zile de la comunicarea proiectului de buget Parlamentul European,informat cu privire la răspunsul dat propunerilor sale de modificare, poate să amendeze sau să respingămodificările aduse de Consiliu amendamentelor sale, hotărând cu majoritatea membrilor care îl compun şicu trei cincimi din voturile exprimate, şi adoptă bugetul în consecinţă. Dacă Parlamentul European nu ahotărât în acest termen, bugetul se consideră adoptat definitiv.♦ Când procedura arătată este îndeplinită, preşedintele Parlamentului European constată căbugetul este definitiv adoptat.♦ Totuşi, Parlamentul European, hotărând cu majoritatea membrilor săi şi cu două treimi dinvoturile exprimate, poate respinge proiectul de buget pentru motive importante şi poate cere să-i fieprezentat un nou proiect.♦ Pentru ansamblul cheltuielilor – altele decât cele care rezultă în mod obligatoriu din tratat saudin actele adoptate în virtutea acestuia – se fixează o rată de creştere anuală maximă în raport cucheltuielile de aceeaşi natură din exerciţiul financiar în curs.Comisia, după consultarea Comitetului de politică economică, stabileşte rata maximă, carerezultă:- din evoluţia volumului produsului naţionale brut în cadrul Comunităţii;- din variaţia medie a bugetelor Statelor membre şi- din evoluţia costului vieţii în decursul ultimului exerciţiu bugetar.Până la 1 mai, rata maximă este comunicată tuturor instituţiilor Comunităţii.Dacă, pentru alte cheltuieli decât cele care rezultă în mod obligatoriu din tratat sau din acteleadoptate în virtutea acestuia, rata de creştere care rezultă din proiectul de buget stabilit de Consiliu estemai mare decât jumătate din rata maximă, Parlamentul European, exercitându-şi dreptul de a formulaamendamente, poate mări suma totală a cheltuielilor susmenţionate în limita jumătăţii ratei maxime.Dacă Parlamentul European, Consiliul sau Comisia consideră că activităţile Comunităţilornecesită o creştere a cheltuielilor care depăşeşte rata stabilită prin procedura arătată, poate fi stabilită onouă rată prin acord între Consiliu, care hotărăşte cu majoritate calificată, şi Parlamentul European, carehotărăşte cu majoritatea membrilor săi şi cu trei cincimi din voturile exprimate.♦ Fiecare instituţie îşi exercită puterile conferite prin prezentul articol cu respectarea dispoziţiilorprezentului tratat şi a actelor adoptate în virtutea acestuia, mai ales a celor care privesc resursele propriiale Comunităţilor şi echilibrul veniturilor şi cheltuielilor.2.3.3. Execuţia bugetarăDacă până la începutul unui exerciţiu financiar bugetul nu a fost încă votat, cheltuielile pot fiefectuate lunar, pe fiecare capitol sau pe altă diviziune bugetară, conform dispoziţiilor regulamentuluiadoptat în aplicarea articolului 279, în limita unei doisprezecimi din fondurile alocate în bugetulexerciţiului precedent, fără ca prin aceasta să se pună la dispoziţia Comisiei fonduri care depăşesc odoisprezecime a celor prevăzute în proiectul de buget aflat în curs de pregătire (art. 273).Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate să autorizeze cheltuieli care depăşesc odoisprezecime, dacă celelalte condiţii fixate în primul alineat sunt respectate.24

Dacă această decizie priveşte alte cheltuieli decât cele care rezultă în mod obligatoriu din tratatsau din actele adoptate în virtutea acestuia, Consiliul o transmite imediat Parlamentului European; întermen de treizeci de zile, Parlamentul European, hotărând cu majoritatea membrilor săi şi cu trei cincimidin voturile exprimate, poate lua o decizie diferită asupra acestor cheltuieli în ceea ce priveşte partea caredepăşeşte doisprezecimea menţionată în primul alineat. Această parte din decizia Consiliului estesuspendată până când Parlamentul European adoptă o decizie. Dacă în termenul prevăzut ParlamentulEuropean nu a luat o decizie diferită de decizia Consiliului, aceasta din urmă se consideră adoptatădefinitiv.Potrivit art. 274, Comisia execută bugetul conform dispoziţiilor regulamentelor adoptate înaplicarea articolului 279, pe propria responsabilitate şi în limitele fondurilor alocate, respectând principiulbunei gestiuni financiare. Statele membre cooperează cu Comisia în scopul utilizării creditelor conformprincipiului bunei gestiuni financiare.Regulamentul prevede măsurile particulare care reglementează participarea fiecărei instituţii laefectuarea propriilor sale cheltuieli.În cadrul bugetului, Comisia poate proceda la transferarea de fonduri fie dintr-un capitol în altul,fie dintr-o subdiviziune în alta, în limitele şi condiţiile fixate de regulamentul adoptat în aplicareaarticolului 279.2.3.4. Raportare şi controlComisia prezintă anual Consiliului şi Parlamentului European conturile exerciţiului precedentaferente operaţiunilor bugetare. Pe lângă acestea, ea le comunică şi un bilanţ financiar care descrie activulşi pasivul Comunităţii (art. 275).Conform art. 276, Parlamentul European, la recomandarea Consiliului, care hotărăşte cumajoritate calificată, descarcă Comisia de executarea bugetului. În acest scop, Consiliul şi Parlamentulexaminează pe rând conturile şi bilanţul financiar prevăzute în articolul 275, raportul anual al Curţii deConturi şi răspunderile instituţiilor controlate la observaţiile Curţii de Conturi, declaraţia prevăzută laarticolul 248, paragraful 1, alineatul al doilea, precum şi rapoartele speciale pertinente ale Curţii deConturi.Înainte de a da descărcare Comisiei sau în orice alt scop aflat în legătură cu exercitarea atribuţiilorsale în materia execuţiei bugetare, Parlamentul European poate cere audierea Comisiei cu privire laefectuarea cheltuielilor sau cu privire la funcţionarea sistemului de control financiar. Comisia prezintăParlamentului European, la cererea acestuia, orice informaţie necesară.Comisia ia toate măsurile pentru a da curs observaţiilor care însoţesc deciziile de descărcare, altorobservaţii ale Parlamentului European privind efectuarea cheltuielilor, precum şi comentariilor careînsoţesc recomandările de descărcare adoptate de Consiliu.La cererea Parlamentului European sau a Consiliului, Comisia prezintă rapoarte privind măsurileluate în lumina acestor observaţii şi comentarii şi, mai ales, privind instrucţiunile date serviciilorînsărcinate cu executarea bugetului. Aceste rapoarte sunt transmise şi Curţii de Conturi.2.3.5. Alte reglementări în materieAşa cum prevede art. 277, bugetul este stabilit în unitatea de cont fixată conform dispoziţiilorregulamentului adoptat în aplicarea articolului 279.Apoi, potrivit art. 278, cu condiţia informării autorităţilor competente ale statelor în cauză,Comisia poate transfera în moneda unuia dintre Statele membre activele pe care le deţine în moneda unuialt stat membru, în măsura necesară utilizării lor pentru obiectivele cărora le sunt destinate prin prezentultratat. În măsura în care este posibil, Comisia evită să efectueze astfel de transferuri, dacă deţin activedisponibile sau mobilizabile în moneda de care are nevoie.25

Comisia comunică cu fiecare dintre statele membre prin autoritatea desemnată de statul în cauză.În efectuarea operaţiunilor financiare, ea poate recurge la banca de emisiune a statului membru în cauzăsau la o altă instituţie financiară cu privire la care statul şi-a dat acordul.În conformitate cu art. 279 TCE, Consiliul, hotărând în unanimitate, la propunerea Comisiei, dupăconsultarea Parlamentului European şi după obţinerea avizului Curţii de Conturi:a) adoptă regulamentele financiare care precizează mai ales procedurile privitoare la stabilirea şiexecutarea bugetului şi la predarea şi verificarea conturilor;b) fixează modalităţile şi procedura prin care veniturile bugetare prevăzute în regimul resurselorproprii ale Comunităţii sunt puse la dispoziţia Comisiei şi determină măsurile aplicabilepentru a răspunde, când este cazul, nevoilor trezoreriei;c) determină regulile şi organizează controlul sarcinilor controlorilor financiari, ordonatorilor şicontabililor.Conform art. 280, Comunitatea şi statele membre combat frauda şi orice alte activităţi ilegale careafectează interesele financiare ale Comunităţii prin măsuri de tipul arătat mai jos, care sunt disuasive şioferă o protecţie efectivă în statele membre.Pentru combaterea fraudei care aduce atingere intereselor financiare ale Comunităţii, statelemembre adoptă măsuri identice cu cele pe care le iau pentru combaterea fraudei care aduce atingerepropriilor interese financiare.Fără a aduce atingere altor prevederi ale prezentului tratat, statele membre îşi coordoneazăacţiunea care vizează protejarea intereselor financiare ale Comunităţii împotriva fraudei. În acest scop, eleorganizează împreună cu Comisia o cooperare strânsă şi regulată între autorităţile competente.Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la art. 251, după consultarea Curţi deConturi, adoptă măsurile necesare în domeniul prevenirii fraudei care aduce atingere intereselor financiareale Comunităţii şi în domeniul luptei împotriva acestei fraude, în vederea oferirii unei protecţii efective şiechivalente în statele membre. Aceste măsuri nu privesc aplicarea dreptului penal naţional şi niciadministrarea justiţiei în Statele membre.Comisia, în cooperare cu Statele membre, adresează anual Parlamentului European şi Consiliuluiun raport privind măsurile luate pentru punerea în aplicare a celor indicate mai sus.2.4. O caracterizare privind veniturile şi cheltuielile bugetului comunitar pe baza execuţieibugetare derulate în ultimii ani2.4.1. Sistemul de venituri 15Bugetul UE cuprinde patru categorii de venituri:• Veniturile proprii tradiţionale;• Parte din taxa pe valoarea adăugată (TVA) din statele membre;• Cota din produsul naţional brut (PNB) al statelor membre;• Alte venituri.Primele trei categorii de venituri sunt cunoscute ca „venituri proprii” ale UE care au la bază PNBal statelor membre şi pentru care Consiliul European hotărăşte plafonul maxim (ca procent din PNB)admis ca venit al UE.Veniturile proprii tradiţionale sunt considerate în mod „natural” ca fiind venituri proprii ale UE,întrucât sunt încasate de către statele membre datorită politicilor UE – uniunea vamală şi politica agricolăcomună. Începând cu anul 1971, aceste venituri au fost incluse în bugetul UE, pe baza hotărâriiConsiliului European de la Haga din 1969.Veniturile proprii tradiţionale sunt formate din două grupe de taxe:15 Th. Stolojan, op. cit., pp. 99-102.26

(i)(ii)taxele vamale încasate la graniţele externe ale UE, prin aplicarea tarifului vamal comun lavaloarea vamală a bunurilor importate din ţările nemembre (cca. 86 % din veniturile propriitradiţionale);taxele agricole percepute la importul produselor agricole, a căror mărime este variabilă înfuncţie de diferenţele între preţurile mondiale (mai mici) şi preţurile de pe pieţe europene(mai mari), şi taxele pe producţia şi stocarea zahărului (cca. 14 % din veniturile propriitradiţionale).Ponderea veniturilor proprii tradiţionale în totalul veniturilor proprii a scăzut de la 23,6 % în anul1992 la 15,3 % în 2001. Acest trend este efectul combinat al reducerii generale a nivelului tarifelor vamaleşi al diminuării diferenţelor între preţurile produselor agricole de pe piaţa europeană şi preţurile mondiale.Veniturile proprii tradiţionale se urmăresc şi se încasează de către statele membre în contul UE.Deoarece colectarea acestor venituri necesită resurse umane şi materiale importante, statele membre audreptul să reţină o cotă de 25 % din încasări pentru acoperirea cheltuielilor respective. Această cotă a fostde 10 % până la finele anului 2001.Venitul UE din TVA reprezintă o parte din taxa pe valoare adăugată încasată de către statelemembre, calculată prin aplicarea unei cote procentuale asupra bazei de impozitare (pentru TVA). Cotaprocentuală este de 1 %, în anul 2001, de 0,75 % în anii 2002-2003 şi de 0,50 % începând cu anul 2004.Baza de impozitare (la care se aplică cota procentuală) a fost limitată la 50 % din PNB al fiecărui statmembru (cu aplicare din anul 1999). Veniturile UE din TVA funcţionează din anul 1979 când s-a produsarmonizarea sistemelor TVA din Statele membre.Ponderea acestui venit în totalul veniturilor proprii ale UE este în descreştere, de la 61,8 % în1992 la 35,9 % în 2001, iar această tendinţă va continua, ca urmare a reducerii mărimii cotei procentualede TVA.Cota din PNB al statelor membre este un venit variabil care se stabileşte prin bugetul UE alfiecărui an. Acest venit se încasează de la statele membre numai dacă celelalte venituri proprii (veniturileproprii tradiţionale şi venitul din TVA) nu sunt suficiente pentru acoperirea cheltuielilor. Mărimea acestuivenit nu poate fi mai mare decât diferenţa dintre: (1) limita maximă a tuturor veniturilor proprii ale UE,autorizată de către Consiliul European, ca procent din PNB cumulat al statelor membre, şi (2) celelaltevenituri proprii (veniturile tradiţionale şi venitul din TVA).Pentru perspectiva financiară 2000-2006, limita maximă autorizată pentru veniturile proprii aleUE este de 1,27 % din PNB al statelor membre (această limită a fost 1,15 % în 1998; 1,20 % în 1992; 1,27% în 1993-1999).Ponderea venitului din cota PNB în veniturile proprii ale UE este în creştere de la 14,6 % în anul1992, la 48,8 % în 2001.Principalele venituri incluse în grupa „alte venituri” sunt: dobânzi şi penalităţi pentru întârzierilela plata obligaţiilor faţă de bugetul UE; penalităţi achitate de către firme pentru încălcarea unorreglementări comune (de exemplu, în domeniul competiţiei); impozitele pe salariile angajaţilor dininstituţiile UE; diferite venituri din operaţiunile administrative ale instituţiilor UE; surplusurile din aniifinanciari anteriori. Pentru anul 2001, aceste venituri sunt prevăzute la suma de 0,7 miliarde euro (cca. 0,7% din totalul veniturilor bugetului UE). Mărimea în sumă absolută a acestor venituri diferă de la an la an,în principal, ca urmare a excedentului bugetar care se preia ca venit în bugetul pe anul următor.27

2.4.2. Cheltuielile 16Cheltuielile înscrise în bugetul UE reprezintă expresia în cifre a priorităţilor şi politicilor UE. Dinacest punct de vedere, aproape 80 % din cheltuielile bugetului UE pe anul 2001 au fost pentru realizareaobiectivelor a două politici: politica agricolă comună şi politica de convergenţă economică şi socială.Este de subliniat că multe dintre politicile UE sunt de natura reglementării în anumite domenii şinu necesită cheltuieli în sine, cu excepţia celor de administrare a aplicării unor reguli stabilite. În acestsens, în bugetul UE nu se regăsesc, de exemplu, cheltuieli de apărare, ordine publică, asigurări socialereferitoare la statele membre.În bugetul UE, cheltuielile sunt grupate pe opt secţiuni, corespunzător instituţiilor create prinTratat pentru punerea în aplicare a politicilor UE:- Parlamentul European;- Consiliul UE;- Comisia Europeană;- Curtea de Justiţie;- Curtea de Conturi;- Comitetul Economic şi Social;- Comitetul Regiunilor;- Ombudsman-ul.Toate instituţiile, cu excepţia Comisiei Europene, au numai cheltuieli administrative. ComisiaEuropeană are atât cheltuieli administrative, cât şi cheltuieli operaţionale aferente programelor şiacţiunilor pentru realizarea politicilor UE.În procesul de luare a deciziilor cu privire la cheltuielile bugetului UE, se foloseşte grupareacheltuielilor pe programele şi acţiunile UE prin a căror aplicare se realizează obiectivele şi politicile UE.Principalele categorii de cheltuieli sunt: agricultură; operaţiuni structurale; politici interne; acţiuni externe;administraţie; ajutor pentru pre-aderare; rezerve.Cheltuielile pentru agricultură deţin cea mai mare pondere în bugetul UE. În deceniul trecut. Deşicheltuielile în sumă absolută au crescut, ponderea acestora în totalul cheltuielilor UE a fost în scădere.Obiectivele politicii agricole comune a UE sunt finanţate prin Fondul European de Orientare şiGarantare Agricolă. De aici se acoperă cheltuieli, în principal, pentru: susţinerea veniturilor fermierilor;subvenţiile pentru exportul produselor agricole în ţările nemembre şi alte măsuri pentru reglementareapieţelor agricole; măsurile de dezvoltare rurală.Categoria cheltuielilor pentru operaţiuni structurale (Fondurile structurale şi Fondul deCoeziune) se situează pe locul doi ca mărime în bugetul UE şi, în ultimul deceniu, a crescut atât în sumăabsolută, cât şi ca pondere în totalul cheltuielilor. Din aceste fonduri, se finanţează proiecte şi acţiunivizând modernizarea structurilor economice, în special pe o bază regională, şi îmbunătăţirea situaţieisociale a grupurilor de persoane defavorizate în scopul reducerii decalajelor de bunăstare între diferiteleregiuni ale UE. În esenţă, este vorba de realizarea unei mari coeziuni economice şi sociale. Se apreciază cănumai prin reducerea acestor decalaje, cetăţeni UE se pot bucura de avantajele pieţei unice şi ale uniuniieconomice şi monetare.Cheltuielile pentru politici interne se referă la o multitudine de domenii, dar, în raport cu sumelealocate, principalele sunt:• cercetare şi dezvoltare tehnologică (3,9 miliarde euro în anul 2001, respectiv aproape 63 %din totalul cheltuielilor pentru politici interne);• reţele de transport transeuropene (0,7 miliarde euro);• învăţământ, pregătire profesională vocaţională, tineret (0,5 miliarde euro – cele mai cunoscuteprograme fiind Socrates, Leonardo şi Tineri pentru Europa);• piaţa muncii şi inovare tehnologică, mediu, cultură şi audiovizual etc.16 Ibid., pp. 105-108.28

Cheltuielile pentru politici externe se referă, în special, la realizarea programelor şi acţiunilor decooperare cu ţările din:• zona mediteraneană şi Orientul Mijlociu (0,9 miliarde euro);• Asia şi America Latină (0,9 miliarde euro);• Balcani (0,7 miliarde euro);• spaţiul fostei Uniuni Sovietice (0,5 miliarde euro).De asemenea, sunt prevăzute cheltuieli pentru ajutor în alimente şi umanitar (0,9 miliarde euro),alocaţii pentru Fondul European de Dezvoltare, precum şi alte cheltuieli în sprijinul democraţiei şidrepturilor omului şi pentru măsurile decurgând din politica externă şi de securitate.Cheltuieli administrative, pe ansamblul UE, sunt în medie de cca. 5 % din bugetul UE, iardiferenţa de cca. 95 % o reprezintă cheltuielile operaţionale. Cheltuielile administrative se referă lasalariile angajaţilor UE, chirii pentru clădiri şi terenuri, întreţinere şi funcţionare, informaţii şi comunicareetc. La cheltuielile administrative pentru Comisia Europeană se includ şi contribuţiile UE pentru sistemulde pensii aferente angajaţilor tuturor instituţiilor UE.Cheltuielile privind ajutorul de pre-aderare sunt destinate fondurilor pentru ţările candidate laaderare.Rezervele şi garanţiile înscrise în bugetul UE asigură flexibilitatea necesară pentru rezolvareasituaţiilor neprevăzute care pot apare în cursul exerciţiului financiar. În bugetul pe anul 2001, au fostprevăzute 0,9 miliarde euro, din care:• 0,5 miliarde euro, rezerva monetară pentru acoperirea diferenţelor de curs la cheltuielilepentru agricultură;• 0,2 miliarde euro, rezerva pentru ajutor de urgenţă;• 0,2 miliarde euro, rezerva la împrumuturile acordate cu garanţia UE.O reprezentare grafică a structurii cheltuielilor în perspectiva financiară 2000-2006 este redată înfigura următoare:Ajutor pre-aderare (22,4) 3,3%Rezerve (4,1) 0,6%Total670,1Agricultură şi dezvoltare rurală (308,8) 46,08%Măsuri structurale (221) 32,9%Politici interne (45,6) 6,8%Acţiuni externe (33,3) 4,9%Administraţie (34,9) 5,20%Figura nr. 2 – Structura cheltuielilor în perspectiva financiară 2000 - 2006[Sursa: Th. Stolojan, op. cit., p. 112]Notă: Sumele în mărimi absolute sunt în miliarde euro; totalul cheltuielilor nu include sumele prevăzutepentru noile state membre.29

2.4.3. Dezechilibrul bugetar la nivelul statelor membre şi mecanismul compensaţieibugetare 17O analiză a soldului dintre fondurile pe care fiecare stat membru le primeşte de la bugetul UE şiveniturile pe care acesta le varsă la bugetul UE arată că unele state membre, cum sunt Marea Britanie,Germania, Franţa, Austria, Olanda, au solduri negative (primesc mai puţin decât varsă la bugetul UE), întimp ce altele ca Irlanda, Grecia, Portugalia, Spania au solduri pozitive (primesc mai mult decât varsă labugetul UE).Aşa cum putem intui, statele membre ale UE au fost conştiente că statele mai prospere vor face unefort pentru a contribui la reducerea decalajelor în raport cu restul statelor membre mai puţin prospere. Cutoate acestea, unele state membre au ridicat problema mărimii excesive a soldurilor negative, apreciată înraport cu gradul de prosperitate al statelor respective.Experţii UE descurajează astfel de abordări, pe temeiul că un stat membru nu trebuie să confundeavantajele şi costurile care derivă din participarea la proiectul comun – UE cu soldul între contribuţiile labugetul UE şi fondurile primite de la acest buget. Avantajele şi costurile în calitate de stat membru sunt,de regulă, greu de cuantificat.UE a adoptat un sistem de compensaţii bugetare care funcţionează pentru Marea Britanie şi aprimit o propunere pentru introducerea unui sistem generalizat de compensaţii bugetare făcută din parteacelorlalte patru state membre cu solduri negative: Germania, Austria, Olanda şi Suedia.Pentru a determina soldul bugetar în relaţia cu statele membre, a fost necesară convenirea uneimetodologii cu privire la repartizarea veniturilor şi a cheltuielilor UE pe statele membre. De exemplu:• taxele vamale care reprezintă 86 % din veniturile proprii tradiţionale se încasează pe teritoriulstatului unde are loc trecerea frontierei UE. Taxele vamale se încasează însă datorită politiciivamale comune a UE. În plus, există „efectul Rotterdam”, corespunzător căruia mărfurileintrate pe teritoriul unui stat membru (de pildă, prin portul Rotterdam din Olanda), supusetaxelor vamale, pot fi consumate pe teritoriile altor state membre. În consecinţă, veniturileproprii tradiţionale sunt repartizate pe statele membre proporţional cu ponderea veniturilor dinTVA şi din PNB şi nu în funcţie de locul unde aceste venituri au fost încasate;• cca. 94 % din cheltuielile UE sunt repartizate pe statele membre pentru calculul solduluibugetar, deoarece unele cheltuieli, cum sunt cele pentru acţiuni extern, au ca beneficiari ţăridin afara UE.2.5. Finanţarea politicilor comuneFinanţarea politicilor comune se realizează de către Uniune prin intermediul bugetului (conformtratatelor „Uniunea îşi asigură mijloacele necesare pentru atingerea obiectivelor şi realizarea politicilorsale”). UE se află acum în cea de a patra perspectivă financiară, după Delors I (1988-1992), Delors II(1993-1999) şi Agenda 2000 (2000-2006). Decizia de a recurge la o asemenea programare multianuală afost luată ca urmare a deteriorării treptate a sistemului financiar comunitar în anii ’80 şi a dificultăţilorcrescânde întâmpinate în încercarea de echilibrare a balanţei venituri-cheltuieli.Succesiunea de crize bugetare a determinat instituţiile comunitare să cadă de acord asupra uneinoi metode menite să îmbunătăţească procedura bugetară şi care să permită Parlamentului, Consiliului deMiniştri şi Comisiei să cadă de acord în avans asupra priorităţilor bugetare ale perioadei următoare şi săstabilească un cadru financiar care să permită atingerea acelor obiective.17 Ibid., pp. 112-113.30

2.5.1. Evoluţii specifice politicii bugetareAnaliza atentă a ceea ce primeşte şi ceea ce cheltuieşte UE poate spune foarte mult desprepriorităţile, dar şi despre conflictele care au jalonat evoluţia procesului de integrare europeană. De-alungul existenţei UE, controversele pe probleme bugetare au reprezentat o constantă, chiar dacă natura lora fost diferită: de la dezbateri pe tema resurselor financiare proprii ale CEE sau a dezechilibrelor bugetare,la rivalităţi între instituţiile comunitare (Comisie, Consiliu, Parlament).După crearea sa, la începutul anilor ’50, sistemul financiar comunitar a cunoscut o evoluţieconstantă. În primii 20 de ani s-au înregistrat trei mutaţii importante, respectiv:• unificarea instrumentelor bugetare;• creşterea autonomiei financiare;• realizarea echilibrului instituţional.Unificarea instrumentelor bugetareDeşi iniţial, cele trei comunităţi dispuneau de propriul lor buget, după Tratatul de fuziune din1965, numai două instrumente vor continua să existe: bugetul general şi bugetul operaţional CECO 18 .După 2002, an în care tratatul CECO a expirat, gestiunea patrimoniului a fost încredinţată Comunităţilorexistente, Comisia urmând să asigure ca aceste fonduri să rămână distincte faţă de celelalte fonduricomunitare. De altfel, încasările provenind din gestiunea patrimoniului CECO vor reprezenta încasări labugetul general, care vor finanţa cercetările în domeniul cărbunelui şi oţelului.Creşterea autonomiei financiareÎn afara prelevărilor CECO, bugetul european a fost alimentat până în 1970 prin contribuţiilestatelor membre. Decizia din 21 aprilie 1970, (reînnoită ulterior) în 1988 şi 1994, va instaura, pentru primadată, regimul resurselor proprii. O nouă Decizie privind resursele proprii a fost adoptată de Consiliu înseptembrie 2000, înlocuind Decizia din 1994. Primii ani ai politicii bugetare au fost marcaţi de dezvoltareaunor politici comune, precum crearea FEOGA, în 1962, FEDER, în 1975 etc.Căutarea unui echilibru instituţional în exercitarea puterii bugetareDe-a lungul anilor, puterea bugetară a Parlamentului European a crescut. În prezent, aceastăputere este partajată între Consiliu şi Parlament, care reprezintă de acum cele două branşe ale autorităţiibugetare. Parlamentul dispune de ultimul cuvânt în ceea ce priveşte cheltuielile bugetare ne-obligatorii,poate respinge bugetul şi acceptă modul de execuţie al acestuia.Acest echilibru juridic şi instituţional a cunoscut la mijlocul anilor ’70 o situaţie de criză.Legitimitatea şi puterea de influenţă crescută dobândite de Parlament, în urma alegerii sale prin sufragiuuniversal începând cu iunie 1979, au introdus un factor de tensiune politică permanentă între Consiliul şiParlament în domeniul bugetar. A rezultat o funcţionare extrem de dificilă în procesul de decizie bugetară,marcată prin numeroase incidente: întârzieri în adoptarea bugetului şi recurgerea la regimularanjamentelor/acordurilor provizorii pe 12 luni, respingerea bugetului de către Parlament, recurgereafrecventă la Curtea de Justiţie.În plus, numeroase conflicte s-au născut din confuzia existentă între puterea legislativă şi putereabugetară. Într-adevăr, anumite acţiuni întreprinse nu aveau o bază legală, sprijinindu-se doar numai pe unanumit articol din buget. De altfel, problemele dezechilibrului bugetar (diferenţa între ceea ce o ţară „dă”UE şi ceea ce ea „primeşte” prin diferite programe şi politici) invocată de Marea Britanie începând cu1974, a reprezentat un element important al dezbaterilor politice. În ultima perioadă, această problemă arevenit în discuţie, în principal la cererea Germaniei.Procesul integrării va primi un nou elan politic începând cu 1986, după a treia lărgire (Spania şiPortugalia) şi adoptarea Actului Unic. Aceşti factori au dus la reformarea în profunzime a sistemului18 În ceea ce priveşte succesiunea CECO în materie financiară, vezi Rezoluţia Consiliului, din 20 iulie 1998, JurnalulOficial C 247, din 7 august 1998, p. 5 şi 6.31

financiar, această reformă făcând parte din „Pachetul Delors”, prezentat în februarie 1987 de cătreComisie (aşa-numitul cadru financiar Delors I, 1988-1992).Printre modificările intervenite, menţionăm:● Plafonul total al resurselor proprii, pentru toate categoriile, este fixat ca procent din PNBUniunii Europene şi nu în funcţie de TVA, ca până atunci.● Introducerea unei planificări financiare, veritabil cadru financiar plurianual. Acest sistem,inaugurat în 1988, rămâne unul din pilonii sistemului financiar comunitar. El va introduce o dublăplafonare a cheltuielilor: ansamblul plăţilor din bugetul anual nu poate depăşi plafonul global exprimat caprocent din PNB-ul UE (în prezent este de 1,27%); fiecare categorie de cheltuieli este plafonată la un nivelfixat pentru fiecare an. Perspectivele financiare actuale, care acoperă perioada 2000-2006, sunt anexateacordului interinstituţional din 6 mai 1999, dintre Parlament, Consiliu şi Comisie.● Prelevarea TVA a fost corectată pentru a ţine cont de diferenţele între structurile economice(ponderea consumului în PNB statelor membre).● O soluţie, care s-a dorit definitivă, a fost găsită pentru problema britanică; de asemenea,Germania a găsit şi ea răspuns la revendicările proprii.● Cheltuielile agricole vor fi gestionate prin introducerea unei linii directoare agricole (plafonulrubricii agricole este fixat în prezent în raport de previziunile cheltuielilor reale).● Introducerea unei Ratei Maxime de Creştere (RMC) a cheltuielilor numite ne-obligatorii(cheltuieli asupra cărora Parlamentul are ultimul cuvânt). Acesta se angajează să nu crească acestecheltuieli decât în anumite limite.Bilanţul acestei reforme va fi extrem de pozitiv. Beneficiind şi de circumstanţe economicefavorabile, „Pachetul Delors” a dus atât la o evoluţie ordonată a cheltuielilor (care vor rămâne sub nivelulîncasărilor disponibile), cât şi la ameliorarea procedurii şi a gestiunii bugetare.Consolidarea reformelor din 1988 a fost confirmată prin Acordul de la Edinburgh, din decembrie1992. Prin acest document (pachetul Delors II) s-au adoptat perspectivele financiare pentru perioada1993-1999, pragul resurselor proprii fiind ridicat de la 1.2% la 1.27%. În plus, perspectivele financiare aumarcat şi reducerea importanţei TVA în finanţarea bugetului.În iulie 1997, Comisia a dat publicităţii un nou document, cunoscut sub numele de Agenda 2000,„Pentru o Uniune mai puternică şi mai mare”(COM(97) 2000 final), care include informaţii privindpolitica agricolă comună, viitorul politicii de coeziune economică şi socială, strategia de pre-aderare şiconsecinţele extinderii şi finanţarea Comunităţii. Comisia trasează şi cadrul financiar pentru 2000-2006,menţinând pragul resurselor proprii la 1.27% din PIB mediu comunitar. Principalele componente aleAgendei 2000 au fost aprobate în cadrul Consiliului European de la Berlin, din 24-25 martie 1999, iar la 6mai 1999, Parlamentul European adoptă noul Acord Interinstituţional, care încorporează perspectivelefinanciare pentru 2000-2006 (vezi Anexa 1 şi 2).Una din provocările majore ale bugetului comunitar rămâne în continuare găsirea modalităţiloroptime pentru susţinerea financiară solicitată de procesul lărgirii UE către Est. Această provocare este demari dimensiuni, presupunând asimilarea acquis-ului comunitar în ţări cu o structură economică şi socialădiferită în raport cu cea a UE.În ultimii 20 de ani, evoluţiile economice, extinderea UE şi modificările produse în structurabugetului UE au modificat contextul în care operează mecanismul corector în cazul Marii Britanii.Reamintim faptul că în 1984, la Fontainbleau, Consiliul European a decis introducerea mecanismuluicorector pentru Marea Britanie, menit să contribuie la corectarea poziţiei de contribuitor net pentruaceastă ţară. Prin acest mecanism, Marii Britanii i se restituie 2/3 din contribuţia ei netă, conform unuiprincipiu general conform căreia „orice stat membru care se confruntă cu un dezechilibru bugetar excesivîn raport cu prosperitatea sa, poate beneficia de o corecţie corespunzătoare”. Realitatea este că, în ciudaacestui principiu general, până astăzi numai Marea Britanie a beneficiat de acest mecanism.Tabelul de mai jos prezintă modul în care a evoluat PNB/loc (exprimat în PPC) între anii 1984 şi2003, în cazul statelor membre cu poziţie de contribuitori neţi în anul 2002.32

100%)Tabelul 2.5.1 PNB/loc în statele net contribuitoare la bugetul UE (în PPC), (media UE-15 =2003 1984Marea Britanie 111.2 90.6Danemarca 111.1 104.0Austria 109.8 -Olanda 106.6 95.0Suedia 104.6 -Franţa 104.2 104.0Germania 98.6 109.6Italia 97.3 92.9[Sursa: Commission of the European Communities, Report from the Commission. Financing the European Union,Commission. Report on the operation of the own resources system, Brussels, COM(2004) 505 final]2.5.2 Principiile bugetareBugetul general au UE este construit pornind de la o serie de principii inspirate de diverseleproceduri bugetare naţionale. Este vorba de principiul unităţii, universalităţii, anualităţii, echilibrului şi alspecializării bugetare.1. Principiul unităţiiConform acestui principiu, ansamblul încasărilor şi cheltuielilor trebuie să se regăsească într-unsingur document bugetar, pentru a asigura astfel un control eficient al modului de utilizare a resurselorcomunitare. Sistemul financiar comunitar a cunoscut o mişcare de unificare a instrumentelor bugetare.Dacă, la început, cele trei Comunităţi (CECO, Euratom, CEE) dispuneau de propriile bugete, odată cutratatul de fuziune din 1965, numai două instrumente bugetare vor continua să existe: bugetul general şibugetul operaţional CECO. Chiar şi în prezent, anumite elemente financiare ale Comunităţii dispun de unregim particular: politica externă şi de securitate, justiţia şi afacerile interne, FEDER. Derogări sunt înmod egal admise pentru organismele descentralizate ale Comunităţii (agenţiile europene), care dispun depropriul lor buget. Resursele lor provin din subvenţii înscrise în bugetul general.2. Principiul universalităţiiÎncasările bugetare reprezintă o masă comună care serveşte finanţării tuturor cheltuielilor, fărădeosebire: acesta este principul universalităţii bugetului. Aceasta implică existenţa a două regulicaracteristice dreptului bugetar: al non-afectării şi non-contracţiei (micşorării).Regula non-afectării dispune ca încasările bugetare să nu fie afectate de anumite cheltuieliprecise. Totodată, excepţii de la regulă sunt admise pentru anumite programe de cercetare sau pentrucontribuţia ţărilor din SEE către anumite politici precise.Regula non-contracţiei arată că nu pot fi acceptate micşorări ale încasărilor sau cheltuielilor. Suntadmise numai excepţii de ordin tehnic, care să vizeze uşurarea procedurii.33

3. Principiul anualităţiiPrincipiul semnifică dependenţa operaţiilor de către un exerciţiu anual capabil să facilitezecontrolul activităţii executivului comunitar.Totodată, adesea sunt necesare acţiuni plurianuale. În acest caz se face apel la noţiune de creditedisociate, care se descompun în credite de angajament şi de plăţi.Creditele de angajament acoperă, în timpul exerciţiului financiar în curs, costul total alobligaţiilor juridice contractate pentru acţiuni a căror realizare se întinde pe o perioadă mai mare de unexerciţiu.Creditele de plăţi acoperă, până la concurenţa nivelului înscris în buget, cheltuielile care derivădin execuţia angajamentelor contractate în cursul acelui exerciţiu sau al unui exerciţiu anterior. Ele facobiectul unor autorizări bugetare anuale.Diferenţa între creditele de angajament şi cele de plăţi este măsurată prin angajamente restante delichidat (ARL). Ele reprezintă decalajul în timp între momentul în care angajamentele sunt contractate şimomentul în care plăţile corespunzătoare sunt lichidate.Derogări de la principiul anualităţii sunt posibile prin sistemul reportărilor de credite. Pentrucreditele disociate, creditele ne utilizate la finele exerciţiului pentru care ele sunt înscrise sunt, ca regulăgenerală, anulate. Cu titlu excepţional, ele pot fi şi reportate. Pentru creditele ne-disociate, există un reportde drept în exerciţiul următor al creditelor care corespund plăţilor restante datorate angajamentelorcontractate între 1 ianuarie şi 31 decembrie.În ceea ce priveşte încasările, toate eventualele excedente sunt reportate în exerciţiul următor.Numai încasările intervenite între 1 ianuarie şi 31 decembrie sunt avute în vedere, în cazul unei aplicăristricte a acestui principiu.4. Principiul echilibruluiConform tratatelor, bugetul comportă acelaşi nivel al încasărilor şi cheltuielilor. Comunitatea nueste autorizată să recurgă la împrumuturi pentru a-şi acoperi cheltuielile.În momentul în care bugetul a fost aprobat exisă un echilibru perfect între venituri şi cheltuieli.Totuşi, prin definiţie, bugetul reprezintă o previziune, atât în ceea ce priveşte cheltuielile, cât şi veniturile.Prin urmare, nu este imposibil ca pe perioada execuţiei bugetare să apară diferenţe între venituri şicheltuieli. Două situaţii sunt posibile:1. Înregistrarea unui sold 19 pozitiv, deci a unui excedent. Aceasta este cea mai frecventă situaţie,excedentul fiind reportat în anul următor.2. Înregistrarea unui sold negativ, deci a unui deficit. Este o situaţie mai degrabă excepţională, care vaantrena înscrierea unei noi cheltuieli în bugetul următor.Situaţia obişnuită este cea a înregistrării de excedente. Din acest motiv există un mecanism careconstă în finanţarea noilor cheltuieli prin anticiparea de economii ce se vor realiza în cursul unui exerciţiu,fără ca acele categorii generatoare de economii să poată fi identificate în momentul votării bugetului.Aceasta este aşa numita „rezervă negativă”: o valoare negativă care este înscrisă în buget şi care trebuie sădispară pe parcursul exerciţiului bugetar prin viramente provenind din capitolele care se vor dovediexcedentare.5. Principiul specializăriiConform acestei reguli, fiecare credit trebuie să aibă o destinaţie determinată şi trebuie afectatunui scop precis, astfel încât să fie evitate orice fel de confuzii între diferitele credite în momentulautorizării şi executării (nici o încasare şi nici o cheltuială nu poate fi afectată altfel decât prin raportarea19 Soldul reprezintă diferenţa între ansamblul veniturilor realizate pe parcursul respectivului exerciţiu şi nivelulplăţilor efectuate sub formă de credite acordate în acel exerciţiu, la care se adaugă nivelul creditelor reportate înacelaşi exerciţiu.34

la un articol al bugetului). Aceeaşi regulă este valabilă şi pentru încasări, care trebuie precis identificate.Bugetul este structuratpe secţiuni, titluri, capitole, articole şi poziţii. Adevăratul sediu al specializării este capitolul, acesta fiindcel care indică competenţa autorităţii bugetare. Orice virament de la un capitol la altul este rezervatautorităţii bugetare.2.5.3 Procedura bugetară anualăÎn adoptarea şi executarea bugetului general sunt implicate, în măsuri diferite, atât Comisia, cât şiConsiliul de Miniştrii şi Parlamentul European (PE). Parlamentul hotărăşte pentru aşa numitele „cheltuieline-obligatorii”, legate de funcţionarea instituţiilor sau de acţiunile structurale, iar Consiliul asupra celor„obligatorii”, care se referă la angajamentele care decurg din Tratat (subvenţionarea preţurilor agricole,ajutor alimentar oferit pentru ţările în curs de dezvoltare).Procedura bugetară începe cu pregătirea, de către Comisie, a unei „schiţe bugetare preliminare”(preliminary draft budget), pe baza cheltuielilor estimate de către diferitele instituţii comunitare. Aceastăschiţă este iniţial prezentată Consiliului, care stabileşte, cu majoritate calificată, forma în care aceastăschiţă va fi prezentată PE.Începând cu 1975, PE are dreptul să propună amendamente la această schiţă de buget, şi, în urmaunei prime lecturi a documentului în cadrul PE, schiţa modificată este returnată Consiliului, pentru o adoua citire. La această a doua lectură, Consiliul trebuie să asigure o majoritate calificată atât pentruacceptarea oricărei modificări propuse de PE, care să ducă la creşterea cheltuielilor, cât şi pentrurespingerea amendamentelor făcute.Dacă întregul buget nu va fi ulterior respins de către PE, nivelul cheltuielilor obligatorii –cheltuieli legate de angajamentele derivate din obligaţiile interne şi externe ale CEE, stabilite prin Tratatesau prin legislaţia secundară – va fi determinat în acest stadiu al procedurii bugetare.A doua lectură a bugetului de către PE este în principal concentrată pe nivelul cheltuielilorneobligatorii, în cazul cărora PE poate respinge sau accepta propunerile Consiliului. În cazul în care PE nurespinge întregul buget, Preşedintele PE declară bugetul adoptat.Procesul de luare a deciziilor în domeniul bugetar, de către Consiliu şi PE, a cunoscut progreselente între 1975 şi 1987. Oferind PE puterea de a amenda schiţa de buget propusă de Consiliu a separatefectiv funcţiile legislative şi bugetare ale CEE. Puterea legislativă rămâne numai la nivelul Consiliului, învreme ce puterea bugetară este împărţită între PE şi Consiliu, începând cu 1975.Neînţelegerile dintre cele două instituţii au condus la o serie de incidente la începutul anilor ’80,care efectiv au paralizat procedura bugetară comunitară. În decembrie 1979, de exemplu, PE a respinsschiţa de buget pentru 1980, cu rezultatul că procedura bugetară a fost întârziată cu 6 luni. Pe parcursulacestei perioade, finanţarea bugetului comunitar a continuat a fi realizată, lună de lună, prin intermediulbugetului anterior - aşa-numitul „aranjament provizoriu pe 12 luni” (provisional-twelfths arrangement),care constă în orientarea, la începutul fiecărei luni, a unei doisprezecimi din creditele anului trecut,permiţând astfel rezolvarea nevoilor imediate. Această facilitate a fost utilizată din nou în 1982 şi 1985,când PE a respins din nou schiţa de buget, şi încă o dată în 1988, când Consiliul a fost incapabil săstabilească o schiţă de buget pentru acel an din cauza lipsei unui acord politic privind resurselecomunitare.Începând cu 1975 au fost iniţiate numeroase încercări de îmbunătăţire a procedurii bugetare, cugrade de succes diferite. Ultima reformă şi aparent, cu cel mai mare succes, a fost semnarea AcorduluiInterinstituţional în 1988.Procedura bugetară anuală este formată din mai multe etape, care pot fi sintetizate astfel:35

1. la 1 iulie: fiecare instituţie realizează o previziune privind cheltuielile, pe care Comisia le regrupează înschiţa proiectul de buget (preliminary draft budget);2. la 5 octombrie: Consiliul de Miniştri se pronunţă asupra schiţei proiectului pentru a redacta proiectul debuget; o concentrare prealabilă cu parlamentul a avut deja loc în problema cheltuielilor obligatorii;3. în 45 de zile: Parlamentul examinează proiectul de buget. Pot să apară trei situaţii:• Parlamentul nu reacţionează: bugetul este considerat aprobat;• Parlamentul aprobă bugetul: procedura este terminată.• Parlamentul decide să aducă modificări: Pentru cheltuielile obligatorii, el va face propuneri de modificare; Pentru cheltuielile neobligatorii, el va face propuneri de amendare.4. în 15 zile: la o a doua lectură, Consiliul examinează propunerile Parlamentului.• Pentru cheltuielile neobligatorii, Consiliul dispune de dreptul de amendare. În acest caz, textul seîntoarce în Parlament.• Pentru cheltuielile obligatorii, două situaţii pot fi avute în vedere:a) propunerile de modificare venite din partea Parlamentului cresc bugetul global. Acestemodificări nu se vor putea integra în buget decât după un vot în Consiliu cu majoritatecalificată. Fără această majoritate, propunerile sunt definitiv respinse.b) propunerile de modificare venite din partea Parlamentului nu cresc bugetul global. În acestcaz, numai un vot al Consiliului, cu majoritate calificată, se poate opune acestor propuneri.Tăcerea echivalează cu aprobarea.5. la finele procedurii: Parlamentul dispune de ultimul cuvânt asupra bugetului comunitar. Tăcerea saechivalează cu aprobarea. El dispune de dreptul de a modifica cheltuielile neobligatorii (în limita RateiMaxime Admise) cu o majoritate absolută a membrilor şi 3/5 din sufragiile exprimate. Respingereabugetului necesită o majoritate absolută a membrilor şi 2/3 din sufragiile exprimate.În final, bugetul este aprobat de către Parlament.În afara Tratatelor, şi alte elemente vin să completeze procedura bugetară. Este, în principal, cazulacordurilor interinstituţionale, precum cel din 6 mai 1999 privind disciplina bugetară şi ameliorareaprocedurilor. Unul din paşii înainte făcuţi prin acest Acord îl reprezintă generalizarea concertării bugetareîntre Parlament, Consiliu şi Comisie. Această concertare vizează să identifice şi să remedieze pe câtposibil, punctele litigioase ale procedurii bugetare, în cadrul unor negocieri organizate în marginealecturilor succesive realizate de Consiliu şi Parlament. În plus, Regulamentul financiar organizează şi elprocedura de elaborare, decizie şi execuţie a bugetului UE.2.5.4 Structura bugetului UE2.5.4.1 Veniturile bugetului comunitarÎn primii 12 ani ai existenţei CEE, bugetul a fost conceput în întregime pe baza contribuţiilordirecte ale statelor membre. Începând cu 1970 bugetul va fi finanţat prin „resursele proprii” aleComunităţii - care erau veniturile convenite de către statele membre să reprezinte resurse comunitare dedrept.Sistemul resurselor proprii comunitare, stabilit în 1970, de către Consiliul de Miniştri reunit laLuxemburg, avea două elemente, care se vor regăsi ulterior sub titulatura de „resurse tradiţionale”:• Taxele vamale asupra bunurilor importate din afara comunităţii, prin aplicarea tarifului extern comun;• Prelevări variabile la importul produselor agricole (înlocuite cu taxele vamale, de la 1 iulie 1995, înurma acordurilor semnate în cadrul Rundei Uruguay, GATT).A treia resursă, inclusă de foarte mulţi autori în cadrul aceluiaşi sistem, a fost introdusă în 1979:36

• Resursa TVA: colectată în fiecare din statele membre, pe baza unei taxe (aplicate TVA-ului încasat decătre fiecare stat membru, respectiv 1 % la început, în 1979, mărită la 1,4% în 1986, micşorată apoi la 1 %între 1995 şi 1999). Se prevede o reducere a taxei minime la 0,75 % în 2002 şi 0,5% în 2004.Perioada care a urmat deciziei din 1970 a demonstrat că acest sistem original al resurselor propriis-a dovedit inadecvat, cel puţin din două motive:1. nivelul resurselor provenind din taxe vamale şi prelevările variabile la import a scăzut în anii ’70, pefondul progreselor realizate în reducerea taxelor vamale datorită negocierilor GATT, dar şi datorităcreşterii producţiei interne de produse agricole;2. veniturile provenind din TVA au stagnat în această perioadă, datorită declinului înregistrat încheltuielile pentru consum ale statelor membre.Efectul combinat al celor doi factori a exercitat o presiune considerabilă asupra resurselor propriitocmai în perioada în care nevoile comunitare erau în creştere datorită noilor politici adoptate şi primiriide noi membri.O primă încercare de a rezolva criza bugetară a fost făcută de Consiliul European reunit laFontainbleau, în iunie 1984. Noul sistem, bazat pe principiul creşterii pragului TVA la 1,4%, a intratefectiv în vigoare la 1 ianuarie 1986, aranjamente financiare tranzitorii fiind aplicate pentru exerciţiilebugetare ale anilor 1984 şi 1985 20 .O soluţie la dificultăţile bugetare a fost eventual găsită în 1988. Până atunci, a treia lărgire aComunităţii (care includea, începând cu 1 ianuarie 1986, şi Spania şi Portugalia), precum şi semnareaActului Unic în februarie 1986, au reprezentat acea bază politică sănătoasă necesară pentru realizarea uneireforme financiare comunitare. În februarie 1987 Comisia a prezentat un cuprinzător program de reformă,cunoscut sub numele de „pachetul Delors I ”. Liniile generale ale acestui pachet au fost adoptate în cadrulConsiliului European de la Bruxelles, din 1-12 februarie 1988, întregul pachet fiind în final acceptat îniunie 1988.Principala preocupare a „pachetul Delors” a fost să asigure Comunităţii resursele necesare înperioada 1988-1992. Reforma a menţinut resursele proprii provenind din taxe vamale şi prelevări variabilela importul produselor agricole, la care s-a adăugat pragul propus a fi menţinut de 1,4 % al resurselorprovenind din TVA. Prin „pachetul Delors” se propune adăugarea unei resurse noi, „a patra resursă”comunitară:• Această nouă resursă, a patra resursă, creată în 1988, urma să fie una variabilă, în funcţie deposibilităţile fiecărei ţări. Ea trebuie să ofere veniturile necesare pentru acoperirea cheltuielilorsuplimentare, astfel încât volumul total al resurselor să reprezinte maximum 1,2 % din PIB-ul UE.Tabelul 2.5.2 Evoluţia structurii încasărilor la bugetul comunitarCategorii devenituriNivelul încasărilor (în milioane euro şi în structură)1975 1980 1985 1990 1995 2000Prelevări dinagricultură590(9,2)2.002(12,2)2.179(7.8)1.876(4,0)1.945(2,6)2.038(2,3)Taxe vamale 3.151(49,4)5.906(35,9)8.310(29,6)10.285(22,1)12.509(16,7)11.070(12,4)20 Acestea implicau avansuri interguvernamentale, care urmau a fi restituite în cazul bugetului pe 1984, dar nu şi încazul bugetului pe 1985. În 1986, echilibrul bugetar a fost realizat numai prin amânarea anumitor cheltuieli agricolepână în 1987.37

TVA - 7.258(44,2)15.219(54,2)27.440(59,1)39.183(52,2)32.555(36,3)A patra resursă - - - 95(0,2)14.191(18,9)43.251(48,3)Diverse 2.644(41,4)1.266(7,7)2.377(8,4)6.773(14,6)7.249(9,6)671(0,7)Total general 6.385(100)16.432(100)28.085(100)46.469(100)75.077(100)89.585(100)[Sursa: Gilles Ferreol, Dicţionarul Uniunii Europene, Iaşi, Editura Polirom, 2001, p. 30]Efectul global urmărit prin introducerea celei de a patra resurse pe baza PIB era de a face sistemulde taxare al UE mult mai progresist, corelând contribuţia fiecărui stat membru cu nivelul său deprosperitate. Cota uniformă corespunzătoare celei de-a patra resurse se determină în raport cu veniturilesuplimentare necesare în timpul unui exerciţiu bugetar, pentru a acoperi cerinţele UE. Astfel, în timpulanului financiar 1992, de exemplu, venitul estimat a proveni din această resursă a reprezentat 0,17 %.Structura resurselor proprii ale Bugetului UE‣ prelevări agricole (taxe vamale percepute asupra importurilor de produse agricole în cadrul organizăriicomune a pieţei) şi cotizaţii şi alte taxe prevăzute în cadrul organizării comune a pieţelor în sectorulzahărului şi glucozei;‣ taxe vamale care provin din aplicarea TVC asupra valorii în vamă a mărfurilor importate;‣ venituri din colectarea TVA, sub forma unei cote-părţi asupra volumului TVA încasate în statelemembre;‣ resursa complementară asupra PNB, care rezultă din aplicarea unui procent asupra sumei PNB dintoate statele membre, fixat în fiecare an, în cadrul unei proceduri bugetare, în funcţie de nivelul celorlaltevenituri bugetare. Această resursă este o resursă prin care se asigură echilibrul bugetar, astfel încâtansamblul încasărilor să poată acoperi nivelul total al cheltuielilor înscrise într-un anumit exerciţiubugetar.Volumul fondurilor incluse în bugetul comunitar a crescut în mod constat, pe măsură ce au apărutnoi priorităţi. Grecia, Irlanda, Portugalia şi Spania sunt beneficiarele acestui fond, care a devenitoperaţional după Tratatul de la Maastricht. El a fost introdus pentru a oferi acestor ţări suportul financiarîn realizarea unor proiecte, în special din domeniul infrastructurii 21 .2.5.4.2 Cheltuielile incluse în cadrul bugetului comunitarCheltuielile în cadrul Bugetului general sunt ordonate în şase secţiuni: Parlamentul European (I),Consiliul (II), Comisia (III), Curtea de Justiţie (IV), Curtea de Conturi (V), Comitetul Economic şi Socialşi Comitetul Regiunilor (VI). Între 1975 şi 2000, cheltuielile comunitare (bugetul general + FED + +CECO) au evoluat astfel:21 Astfel, Fondul de Coeziune, inclus în perspectivele financiare din 1993, la un nivel de 1500 mil. ECU, a ajuns în1999 la 2600 mil. ECU. Perspectivele financiare pentru 2000/2006 prevăd suma de 3120 milioane EURO pe anpentru acoperirea „ajutorului pentru aderare”.38

Tabelul 2.5.3 Evoluţia plăţilor efectuate (în milioane euro şi în procente)Domenii 1975 1980 1985 1990 1995 2000Buget generalFEOGA, secţiuneaGaranţie4.328(70,9)11.292(68,9)19.728(68,4)25.605(56,2)34.491(50,4)41.401(45,0)Acţiuni structurale, dincare:375(6,2)1.808(11,0)3.703(12,9)9.591(21,0)19.223(28,1)32.167(35,0)FEOGA, secţiuneaOrientare77 315 686 1.825 2.531 3.632FEDER 150 793 1.610 4.554 8.374 14.427FSE 148 700 1.407 3.212 4.547 8.044Fondul de Coeziune - - - - 1.699 2.800Cercetare 116(1,9)364(2,2)678(2,4)1.790(3,9)2.478(3,6)3600(3,9)Acţiuni externe 251(4,1)604(3,7)964(3,3)1.431(3,1)3.406(5,0)5.717(6,2)Administraţie 364(6,0)830(5,1)1.304(4,5)2.333(5,1)3.870(5,7)4.638(5,1)Rambursări şi altele 363 6,3 959 5,8 1.4905,23.3137,33.0794,52.0622,2TOTAL BUGETGENERAL5.817(95,4)15.857(96,4)27.867(96,7)44.063(96,6)66.547(97,3)89.585(97,4)FED 208 3,4 482 2,9 698 2,4 12562,815642,322352,4CECO 76 1,2 116 0,7 268 0,9 289 0,6 298 0,4 178 0,2TOTAL GENERAL 6.101(100)16.455(100)28.855(100)45.608(100)68.409(100)91.998(100)[Sursa: Gilles Ferreol, Dicţionarul Uniunii Europene, Iaşi, Ed. Polirom, 2001, p. 28-29]Creditele care se înscriu în secţiunile I, II, IV, V şi VI sunt numai credite de funcţionare(administrative), în vreme ce creditele înscrise în secţiunea III, Comisia, pot fi de două feluri:39

• Credite de funcţionare, regrupate în partea A, acoperă cheltuielile Comisiei cu personalul, clădirile,materialele, publicaţiile, sistemul informatic, funcţionarea delegaţilor, misiuni specifice, diferite cheltuielicu caracter interinstituţional (precum pensiile funcţionarilor).• Creditele operaţionale, grupate în partea B, sunt divizate în opt categorii:a. B1: destinate finanţării agriculturii; includ toate cheltuielile secţiunii „Garantare” a FEOGA,respectiv: restituiri acordate exportatorilor, intervenţii pe piaţă, acţiuni de dezvoltare rurală,acţiuni de control şi prevenire, cheltuieli pentru mediu, ajutoare pentru agricultori.b. B2: acoperă acţiunile structurale: intervenţiile fondurilor structurale: Fondul European deDezvoltare regională (FEDER), Fondul Social European (FSE), secţiunea „orientare” aFEOGA, intervenţiile Instrumentului Financiar de Orientare a Pescuitului (IFOP) şiintervenţiile Fondului de Coeziune.c. B3: acoperă cheltuielile din domeniul educaţiei (programul Socrates), tineretului (programul„Jeuness pour Europe” / „Tinerii pentru Europa”) şi al formării profesionale (programulLeonardo), audiovizualului (programul Media), culturii (diferite programe, printre care Arianepentru lectură), informare şi comunicaţii şi, în fine, relaţii sociale (în special, acţiuni înfavoarea folosirii forţei de muncă) şi sănătăţii publice.d. B4: acoperă cheltuielile alocate pentru energie (în special programul Altener pentrupromovarea surselor regenerabile de energie), controlul securităţii nucleare şi al politicii demediu (de exemplu, finanţarea agenţiei europene pentru mediu).e. B5: reuneşte cheltuielile destinate ameliorării funcţionării pieţei interne: protecţiaconsumatorilor, realizarea pieţei interne (definirea şi respectarea regulilor privind concurenţa),modernizarea industriei, statistică, realizarea reţelelor transeuropene. Sunt incluse, deasemenea, cheltuielile operaţionale care derivă din acţiunile comune decise în cadrul Justiţieişi Afacerilor Interne (JAI), ca şi acţiunile privind lupta împotriva fraudei.f. B6: credite alocate cercetării şi dezvoltării tehnologice, pentru susţinerea proiectelorselecţionate în cuprinsul programelor cadru multianuale, decise în cadrul UE. Aceste creditese repartizează între acţiunile directe ale Comisiei (prin intermediul Centrului Comun deCercetări) şi indirecte (acţiuni care implică partajarea cheltuielilor şi acţiuni comune).g. B7: cheltuieli care acoperă diverse acţiuni de cooperare economică şi financiară cu ţări terţe,precum şi alte forme de cooperare (de exemplu, ajutor umanitar şi alimentar, acţiuni înfavoarea democraţiei şi drepturilor omului etc.). Includ: acţiuni externe, ajutor de pre-aderareşi ajutor în caz de urgenţă.h. B8: acoperă cheltuielile operaţionale care derivă din acţiunile comune decise în cadrulpoliticii externe şi de securitate comune (PESC).i. B9: garanţii şi rezerve (credite neutilizabile în momentul votării bugetului datorită unorprobleme legislative dar care vor putea fi folosite pe parcursul exerciţiului bugetar).Ca exemplu, prezentăm alocarea sumelor în cadrul Bugetului pe anul 1999:40

Tabelul 2.5.4 Defalcarea cheltuielilor pe sub-secţiuniîn cadrul Bugetului UE pe 1999 (în mil. euro şi procente)Sub-secţiunea (politica comunitară)Volumul pentru1999 (mil. euro)Procentdin totalbugetPolitica agricolă comunitară (PAC)40.940,0 42,2Fondul European de Orientare şi GarantareAgricolă, secţiunea GarantareAcţiuni structurale39.260,0 40,5Cheltuieli structurale şi de coeziuneFormare profesională, tineret, cultură,audiovizual, informare, dimensiune socialăşi folosirea forţei de muncă812,0 0,8Energie şi mediu 235,4 0,2Protecţia consumatorilor, piaţă internă,industrie şi reţele trans-europene1129,1 1,2Cercetare şi dezvoltare tehnologică 3450,0 3,6Acţiuni externe 6223,8 6,4Politica externă şi de securitate comună 30,0 0,0Garanţii şi rezerve 346,0 0,4[Sursa: Budget general. Le Reglement Financier, UE/SCADPlus]2.5.5 Cadrul financiar multianual al Uniunii 222.5.5.1 Necesitatea unui cadru financiar multianualRegula conform căreia bugetul general al Comunităţilor este echilibrat şi integral finanţat prinresurse proprii a devenit discutabilă începând cu anii ’80. În fiecare an al perioadei 1982-1987 cheltuielileau depăşit valorile estimate. Iniţial, diferenţa între cheltuielile comunitare şi resursele proprii a fostmascată prin artificii contabile, ulterior recurgându-se la avansuri rambursabile ale statelor membre.În 1985, acest sistem a fost înlocuit de contribuţiile bugetare naţionale. Cauzele care au determinataceastă criză financiară au fost multiple:• au crescut cheltuielile comunitare, în special agricole, fără a ţine pasul cu creşterea veniturilor.22 Cf. Gabriela Drăgan, UE între federalism şi interguvernamentalism, ASE, Bucureşti, 2005.41

• creşterea cheltuielilor a fost însă şi rezultatul expansiunii fondurilor structurale, a introducerii de noiprograme (în domeniul cercetării, pescuitului etc.), precum şi al includerii de noi membri.• încasările din taxe vamale au înregistrat o tendinţă de reducere datorită mai multor factori:a. reducerea nivelului de tarifare din cadrul Tarifului vamal comun, ca urmare a noii serii denegocieri multilaterale internaţionale din cadrul GATT, care nu a fost compensată în mod egalde o creştere a schimburilor externe cu ţările terţe;b. politica agricolă comunitară a dus la apariţia excedentelor pentru numeroase produse agricole,ceea ce a redus volumul prelevărilor la import, crescând, pe de altă parte, volumul restituirilorla export.• încasările provenind din TVA au crescut mai lent decât activitatea economică a statelor membre; TVAeste un impozit asupra consumului, ori activitatea economică în statele membre s-a dezvoltat mai repededecât consumul.Aceste crize bugetare au determinat instituţiile comunitare să convină asupra unei metode menitesă amelioreze derularea procedurii bugetare şi să garanteze respectarea disciplinei în cauză.Ca atare, începând cu anul 1988, procedura bugetară a fost încadrată în cadrul Acordurilorinterinstituţionale (AI). Prin intermediul unui Acord interinstituţional, Parlamentul European, ConsiliulUE şi Comisia convin în avans asupra marilor priorităţi bugetare ale perioadei următoare, realizând cadrulcomun al perspectivelor financiare. Aceste perspective financiare indică amploarea maximă şi structuracheltuielilor anticipate ale Uniunii. În cadrul acestor perspective financiare, marile categorii de cheltuielisunt prezentate pe rubrici, fiecare rubrică prezentând un nivel al creditelor pentru fiecare an.Perspectivele financiare diferă de programarea financiară indicativă prin faptul că plafoanele suntlimitative pentru părţile semnatare ale Acordului interinstituţional. Cu toate acestea, perspectivelefinanciare nu pot fi asimilate cu un buget plurianual pentru că rămân indispensabile, atât procedurileanuale prin care să se determine nivelul efectiv al cheltuielilor în cadrul unor plafoane cât şi, mai ales,repartizarea acestor cheltuieli între diferitele linii bugetare. În această perspectivă însă, nomenclaturabugetară garantează o analiză transparentă şi precisă a totalităţii acţiunilor comunitare care concură larealizarea priorităţilor politice reflectate de perspectivele financiare.Clasificarea cheltuielilor comunitare conform rubricilor existente în cadrul perspectivelorfinanciare răspunde unei logici politice. Repartizarea cheltuielilor totale conform diferitelor rubrici trebuiesă se articuleze marilor priorităţi politice reţinute pentru perioada respectivă. Astfel, prezentareasintetică a bugetelor după 1988 a fost în mod sistematic ordonată în funcţie de rubricile perspectivelorfinanciare pentru a facilita evaluarea mijloacelor de realizare a acestor priorităţi politice.2.5.5.2 Cadrul financiar pentru perioada 2000-2006Ultimul Acord Interinstituţional a fost adoptat pentru perioada 2000-2006, în cadrul Agendei2000, deoarece vechile perspective financiare expirau (1993-1999). Acest acord constituie elementulcentral al pachetului financiar al Agendei 2000, urmărindu-se crearea condiţiilor optime pentru extindereaşi întărirea politicilor Uniunii, respectându-se totodată un cadru financiar riguros.Prima parte a Acordului include perspectivele financiare, stabilite pentru fiecare an al perioadeiacoperite (2000-2006) şi pentru fiecare rubrică şi sub-rubrică a cheltuielilor. Instituţiile semnatare seangajează să respecte aceste plafoane în cursul procedurii bugetare şi al execuţiei bugetului pe parcursulexerciţiului bugetar. Perspectiva financiară 2000-2006 include şapte rubrici principale (agricultura,acţiuni structurale, politici interne, acţiuni externe, administraţie, rezerve, ajutor pentru pre-aderare),divizate în sub-rubrici, plafoanele fiind definite în preţuri 1999:1. Reforma politicii agricole comune prevăzute în cadrul Agendei 2000 va necesita o creştereiniţială a cheltuielilor agricole, de la 40,92 miliarde euro în 2000, la 43,77 miliarde euro în 2003,urmată de o diminuare până la un nivel apropiat de cel din 2000 spre finele perioadei. Circa ozecime din cheltuielile agricole va fi orientată către dezvoltarea rurală.42

2. Cheltuielile pentru acţiuni structurale se vor reduce uşor pe parcursul perioadei vizate (de la32,05 la 29,17 miliarde euro), pe fondul reorientărilor convenite în cadrul acţiunilor structuraleprivind concentrarea geografică şi tematică a intervenţiilor.3. Datorită importanţei crescânde acordate politicilor interne (reţele trans-europene, cercetare şiinovare, educaţie şi formare, mediu, acţiuni în favoare IMM), rubrica a treia cunoaşte o uşoarăcreştere a sumelor alocate, de la 5,93 miliarde euro în 2000, la 6,6 miliarde euro în 2006.4. O uşoară creştere se înregistrează şi la nivelul acţiunilor externe, de la 4,55 la 4,61 miliarde euro.5. Aceeaşi tendinţă se înregistrează şi în cazul cheltuielilor administrative: de la 4,56 la 5,1 miliardeeuro.6. În ceea ce priveşte rezervele, numai rezerva monetară va fi suprimată începând cu 2003, în vremece rezervele pentru împrumuturi şi cele de urgenţă vor fi menţinute la un nivel constant (200miliarde euro pe an în cele două cazuri) întreaga perioadă 2000-2006.7. Rubrica „Ajutorului pentru pre-aderare” are prevăzut un plafon al cheltuielilor de 3,12 miliardeeuro pe an. Fondurile acordate vor fi divizate între Instrumentul agricol (SAPARD) cu 0,52miliarde pe an, Instrumentul structural de pre-aderare (ISPA) cu 1,04 miliarde euro pe an şiInstrumentul PHARE, cu 1,56 miliarde euro pe an.Iniţial, în 1999, când a fost stabilită structura prezentată anterior, s-a convenit şi asupra unui cadrufinanciar indicativ realizat pornind de la ipoteza unei Uniuni cu 21 de membri (o extindere a Uniunii cuîncă 6 ţări). Acesta a fost anexat Acordului şi include valorile anticipate, defalcate pe patru rubrici(agricultură, acţiuni structurale, politici interne şi administraţie), solicitate de procesul extinderii. Acestcost variază de la 6,45 miliarde euro în 2002, la 16,78 miliarde euro în 2006.Ulterior, perspectivele financiare au fost modificate pentru a răspunde extinderii cu 10 noi membri(UE-25), modificarea fiind realizată în 2003. Apare astfel şi un nou capitol, capitolul 8,Compensaţii, în care sunt incluse compensaţiile bugetare tranzitorii pentru cele 10 noi state membre, aşacum au fost ele stabilite în cadrul Consiliului European de la Copenhaga, din 12-13 decembrie 2002.2.5.5.3 Noul cadru financiar pentru perioada 2007-2013Prin documentul prezentat la 10 februarie 2004, „Building our common future – Policy challengesand budgetary means of the enlarged Union 2007-2013”, COM(2004) 101 final, Comisia a lansat o nouădezbatere privind obiectivele şi resursele bugetare ale UE pentru perioada 2007-2013. Această dezbatereare ca obiectiv aprobarea de către Parlament a celei de-a patra perspective financiare în cadrul unui nouAcord Interinstituţional, după Delors I (1988-1992), Delors II (1993-1999) şi Agenda 2000 (2000-2006).Numărul de capitole în noua perspectivă financiară (respectiv de categorii importante decheltuieli) a fost redus de la opt la cinci, în scopul de a face sistemul mult mai flexibil şi mai uşor deutilizat. Conform propunerii făcute de către Comisie 23 , cele cinci capitole vor însuma angajamente învaloare de 1025 miliarde 24 (între 2007-2013) şi vor fi împărţite între:• Dezvoltare durabilă, componentele: Competitivitate pentru creştere economică şi ocuparea forţei de muncă; Coeziune pentru creştere economică şi ocuparea forţei de muncă;• Gestionarea durabilă şi protecţia resurselor naturale;• Cetăţenie, libertate, securitate şi justiţie;• UE - partener global (acoperă acţiunile externe, inclusiv instrumentele de pre-aderare,încorporarea Fondului European de Dezvoltare în bugetul UE, rezervele pentru ajutoare deurgenţă şi garanţii la împrumuturi);23 Commission communication of 10 February 2004 „Building our common future – policy challenges and budgetarymeans of the enlarged Union 2007-2013”, COM(2004) 101 final, Commission communication of 14 July 2004 to theCouncil and the European Parliament „Financial Perspectives 2007-2013”, COM(2004) 487.24 Plăţile vor fi de circa 929 miliarde euro.43

• Administraţie: acoperă cheltuielile instituţiilor (altele decât Comisia); o trăsătură specifică aacestui cadru financiar este că toate cheltuielile administrative ale Comisiei sunt incluse direct încadrul capitolelor corespunzătoare şi nu în acesta.Ca urmare a performanţelor economice modeste înregistrate de UE în ultimii ani, Comisiapropune ca eforturile acesteia să se concentreze în trei direcţii principale:• Promovarea unei dezvoltări durabile, ceea ce înseamnă desăvârşirea pieţei interne şi mobilizareadiferitelor politici (economice, sociale, de mediu); de asemenea, aparţin aceluiaşi capitol şiobiectivele privind competitivitatea, coeziunea şi managementul resurselor naturale;• Întărirea conceptului de cetăţenie europeană prin realizarea unui spaţiu al libertăţii, justiţiei şisecurităţii şi asigurarea accesului la bunurile şi serviciile publice de bază;• Promovarea unui rol coerent al Europei ca partener global.În cazul obiectivului „dezvoltare durabilă”, competitivitatea şi coeziunea se susţin reciproc.Pentru a atinge o asemenea dezvoltare, UE trebuie să devină o economie dinamică, bazată pe cunoaştere şiorientată către creştere economică. Trebuie asigurată o mai mare coeziune, un sector agricol mult maicompetitiv, dezvoltarea spaţiului rural, protecţia mediului.Competitivităţii în sprijinul creşterii economice şi al ocupării forţei de muncă îi suntrezervate 133 miliarde pentru susţinerea următoarelor activităţi:• Promovarea competitivităţii firmelor în cadrul unei pieţe unice integrate şi în special acompetitivităţii industriale, antreprenoriatului, creşterea sectorului IMM, a potenţialului inovativ,a investiţiilor în tehnologia informaţională, a tehnologiilor eco-eficiente;• Crearea unui spaţiu european al cercetării şi atingerea pragului de 1% din PIB pentru investiţiilepublice; elementele esenţiale sunt reprezentate de ajutor financiar pentru cercetători independenţi,parteneriate, reţele între laboratoarele de cercetare, coordonare de programe. Sectoarele prioritaresunt spaţiul şi securitatea;• Conectarea Europei prin intermediul unor reţele trans-europene; costul reţelei trans-europene esteestimat la circa 600 miliarde euro. A fost stabilită o listă cu 26 priorităţi până în anul 2020, la uncost de 220 miliarde euro;• Îmbunătăţirea standardelor din domeniul educaţiei şi trainingului, cu accent pe mobilitate; scopuleste ca 3 milioane studenţi să beneficieze de acest lucru până în 2010, circa 150 000 persoane săfie pregătite în programe de training până în 2013, circa 10% din populaţia şcolară să fie implicatăîn scheme de mobilitate până în 2013 etc.;• Realizarea agendei sociale, parte a strategiei Lisabona, prin utilizarea metodei deschise decoordonare şi a dialogului social.O mai mare coeziune în cazul creşterii economice şi al ocupării forţei de muncă, a douacomponentă a capitolului 1, are un buget alocat de circa 339 miliarde, concentrat asupra a trei priorităţi:• Convergenţă – eforturile trebuie să se concentreze pe cele mai puţin dezvoltate ţări şi regiuni;• Competitivitate regională şi ocuparea forţei de muncă – obiectivul are în vedere în special statelemembre şi regiunile care nu sunt afectate de convergenţă, dar care vor continua să prezinte diferitenevoi specifice;• Cooperare teritorială transfrontalieră prin intermediul unor programe transfrontaliere şitransnaţionale.Comisia sugerează de asemenea întărirea elementelor care contribuie la sporirea valorii adăugatea politicii coeziune: concentrarea resurselor asupra investiţiilor, compatibilitate cu regulile pieţei unice,punând accent pe crearea de noi locuri de muncă, susţinerea parteneriatului şi a bunei guvernări, precum şiefectul de pârghie (leverage effect) – rezultat al regulilor privind co-finanţarea, prin care se mobilizeazăresurse publice şi private adiţionale pentru investiţii).Capitolul „Gestiune durabilă şi protecţiei resurselor naturale” beneficiază de suma de 405miliarde în perioada 2007-2013, din care 72% pentru agricultură (301 miliarde). Cele mai multe cheltuieli44

ealizate sub acest titlu sunt cele privind reforma PAC, dezvoltarea rurală, noua politică în domeniulpescuitului şi politica mediului.Capitolului „Cetăţenie, libertate, securitate şi justiţie” i s-au alocat 25 miliarde. În cadrulacestui capitol se vor finanţa acţiuni în sprijinul realizării unei Agenţii Europene a Frontierelor şi a unuiCorp european de ofiţeri de frontieră, o politică comună în domeniul azilului şi a imigraţiei. În interesulsporirii securităţii se vor întări Europolul şi Colegiul Poliţiei Europene.În capitolul „UE – partener global”, accentul va fi pus pe promovarea stabilităţii, prevenireaconflictelor şi managementul crizelor. Ca partener global, UE va contribui la creşterea securităţii în zonă.Acestui obiectiv i s-au alocat 95 miliarde euro.În cazul acestui capitol, Comisia propune o simplificare importantă a instrumentelor, nouaarhitectură sprijinindu-se pe trei instrumente menite să susţină direct acţiunile externe ale Uniunii:Instrumentul de pre-aderare (IPA), Parteneriatul de vecinătate (European neighbourhood) şi Instrumentulde dezvoltare a cooperării şi de cooperare economică, cel din urmă reprezentând modalitatea decooperare cu state terţe ne-europene, neacoperite de primele două instrumente. În plus, pentru gestionareacrizelor regionale sau internaţionale, Comisia propune alte trei noi instrumente: Instrumentul de ajutorumanitar, Asistenţa macro-financiară, Instrumentul pentru stabilitate (cel din urmă destinat a răspunde şiprovocărilor generate de lupta împotriva terorismului, traficului de droguri, promovarea securităţiinucleare, asistenţă electorală şi dezvoltarea capacităţilor de menţinere a păcii).Pentru realizarea obiectivelor propuse, creditele de angajament vor reprezenta 1.11% din PIB alUE din 2006. Pentru a răspunde în bune condiţii obiectivelor propuse, pragul resurselor proprii ar trebui săreprezinte 1.24% din PIB al UE-25.Transferurile financiare vor continua să fie limitate la 4% din PIB al statului care urmăreşteobiectivul coeziunii. Comisia a reiterat principiile care vor sta la baza utilizării acestor fonduri, respectiv:concentrare, coerenţă, parteneriat.O trăsătură esenţială o reprezintă simplificarea instrumentelor prin intermediul unei „harţi deparcurs” (roadmap) care să prezinte unitar obiectivele, instrumentele, indicatorii şi reperele în timp. Înplus, Comisia propune aplicarea unui singur instrument pentru o anumită politică (un singur fond pentruun program).În ceea ce priveşte sistemul resurselor proprii, Comisia propune înlocuirea „resursei PIB” cu unimpozit vizibil, plătit de către cetăţenii şi/sau agenţii economici europeni.Există trei posibilităţi pentru 2007-13:• Impozit pe venitul firmelor;• Impozit asupra energiei;• Resursă TVA originală.În plus, pentru a corecta dezechilibrele bugetare, Comisia sugerează generalizarea mecanismelorcorectoare, aplicate în prezent numai în cazul Marii Britanii.45

Capitolul 3POLITICA FISCALĂ A STATELOR MEMBREFiscalitatea statelor membre ale UE este rezultatul politicilor naţionale din statele respective şial coordonării acestor politici pentru înfăptuirea obiectivelor UE, a cerinţelor pieţei unice şi uniuniieconomice şi monetare. De aceea, studiul fiscalităţii europene necesită înţelegerea impactului pe care UEşi dezvoltarea acesteia îl au asupra politicilor fiscale din statele membre şi la nivelul principalelor categoriide impozite.3.1. Politica fiscală europeanăSistemul de impozite al României a fost constituit timp de decenii şi s-a dezvoltat ca ocomponentă a modelului administrativ de conducere, construcţia şi structura sa fiind integrate într-uncentralism excesiv tipic unei economii socialiste. 25Ca şi-n celelalte economii fost centralizate sistemul de impozite conţine încă o serie deimperfecţiuni din punct de vedere al funcţiilor pe care trebuie să le îndeplinească impozitele într-oeconomie de piaţă.Obiectivele reformei fiscale sunt numeroase şi, desigur, nu pot fi înlăturate deodată toateneajunsurile existente. Aceasta şi din cauză că nu putem evalua exact conexiunile interne şi externe aleviitoarei noastre evoluţii economice, precum şi efectele introducerii mecanismului pieţei, în special încondiţiile în care vor persista şi vor dispărea lent instituţiile şi elementele vechiului mecanismadministrativ de conducere.În timp ce economiile de piaţă dezvoltate îşi pot permite o armonizare fină a mecanismuluiimpozitelor şi punerea acestora în concordanţă cu priorităţile politicii economice, noi suntem în situaţiaopusă, principalele motivaţii ale reformei impozitelor fiind: asigurarea compatibilităţii sistemului deimpozite cu mecanismul de piaţă (ceea ce suscită eliminarea impozitelor şi taxelor specifice economieicentralizate); asigurarea prin sistemul de impozite a liberei circulaţii a capitalurilor, produselor şiserviciilor; asigurarea unui raport echilibrat între PIB şi sarcina fiscală, care să favorizeze acumularea şicererea agregată.În acest context, s-au produs următoarele schimbări generale:- tratamentul nediferenţiat al agenţilor economici indiferent de forma de proprietate;- participarea tuturor agenţilor economici la formarea veniturilor bugetului de stat;- introducerea impozitului pe profitul realizat de agenţii economici, prin eliminarea vechiuluisistem de vărsăminte din beneficii;- practicarea unui nou sistem de impozitare pe circulaţia mărfurilor, din care a crescut baza şimărimea acestor venituri, introducându-se aspecte structurale care să faciliteze adăugareataxei pe valoarea adăugată;- modificarea unor taxe cu caracter fiscal şi nefiscal şi introducerea de noi taxe pe activităţiledesfăşurate în domeniul economico-social.Politica fiscală, ca parte integrantă a politicii economice a statului, cuprinde ansamblulreglementărilor privind stabilirea şi perceperea impozitelor şi taxelor, caracterizând opţiunile statului înmaterie.25 Theodor Stolojan, Raluca Tatarcan, Integrarea şi politica fiscală europeană, Editura Infomarket, Braşov, 2002.46

În acest context, politica fiscală trebuie să realizeze folosirea conştientă a întregului ansamblu deinstrumente şi procedee cu caracter fiscal pentru stabilirea nivelului şi structurii prelevărilor obligatorii,operaţiile impozabile, al regimului exonerărilor şi al deducţiilor în procesul repartiţiei produsului social şi,în special, al venitului naţional pentru asigurarea rezervelor necesare la bugetul administraţiei de stat şi aladministraţiilor locale, în scopul realizării obiectivelor politice, economice şi sociale din ţară.Politica fiscală evoluează şi se perfecţionează continuu sub imboldul dezvoltării economice, eanefiind stabilită o dată pentru totdeauna şi se adaptează corespunzător necesităţilor ivite într-o anumităetapă, în funcţie de obiectivele politice, economice şi sociale din ţară.În perioada anilor 1950-1970, ţările dezvoltate au aplicat o politică fiscală care a contribuit înmare măsură la atingerea unei creşteri economice şi a unui nivel scăzut a şomajului. Dar, în ultimul timp,încrederea în politicile fiscale practicate a manifestat o tendinţă de regres. Experienţa a arătat că inflaţiaapare mai devreme şi este mai greu controlabilă decât s-a prevăzut; de asemenea, dezechilibrele balanţeide preţ au devenit supărătoare şi de aceea, în prezent, se acordă o mai mare atenţie fenomenului şi politiciimonetare în stabilizarea economică.În acest context atât ţările dezvoltate, cât şi cele în curs de dezvoltare manifestă o reacţieîmpotriva bugetelor supradimensionate şi a fiscalităţii excesive.În condiţiile unei economii de tranziţie, cum este şi cea din ţara noastră, unde imprevizibilul saufactorii aleatorii influenţează conjunctura internă, este dificil de a trasa un model economic real al politiciifiscale, care să ţină seama de multitudinea parametrilor ce pot interveni.Un asemenea model sau teorie a politicii fiscale, şi implicit bugetare, trebuie să aibă, deasemenea, un caracter flexibil, capabil a reflecta modificările multiple şi rapide care pot apărea chiar laintervale scurte de timp.Stabilizarea balanţei de plăţi a fost recunoscută ca un factor strategic pentru ţările în curs dedezvoltare. O politică de stabilizare adecvată pentru ţările slab dezvoltate necesită o echilibrare în timp aveniturilor din import şi evitarea erodării interne a economiei. În ţările dezvoltate, o politică fiscalăcompensatorie adecvată determină creşterea nivelului mediu al activităţii economice şi a veniturilor realeprin contrabalansarea efectelor fluctuaţiilor în investiţii şi exporturi de produse industriale asupra cereriiagregate.Astfel, în ţările dezvoltate valabilitatea impozitului fiscal este dată tocmai de efectele acestuia,care sporesc la fel de rapid sau mai rapid ca venitul naţional, prin introducerea şi aplicarea unor noi tipuride impozite care au devenit rentabile şi operaţionale pe măsura dezvoltării economice şi a accentuăriielasticităţii impozitelor, ale căror efecte cresc automat ca răspuns la creşterea economică.Impozitul afectează direct sau indirect orice sursă de venit – avere sau cheltuială. Impactulimpozitării asupra economiilor băneşti ale populaţiei şi agenţilor economici ar trebui să reţină atenţiaspecialiştilor în mod deosebit.Politica fiscală trebuie să urmărească accelerarea şi aprofundarea, în mod coerent areformei în acest domeniu, aceasta concretizându-se în reducerea gradului de fiscalitate, atât prindesfiinţarea contribuţiilor la unele fonduri speciale, cât şi prin reaşezarea sarcinii fiscale şi araportului dintre impozitele directe şi indirecte, în vederea stimulării muncii, economisirii,investiţiilor, întreprinderilor mici şi mijlocii şi a exporturilor, prin:• scutirea integrală de la plata taxelor vamale şi a taxei pe valoarea adăugată pentru importul deutilaje şi echipamente, materii prime şi materiale destinate modernizării întreprinderilor mici şimijlocii;• eliminarea impozitării cu 10% a profitului net utilizat de către agenţii economici pentru creştereacapitalului social;• reducerea impozitului pe profit pentru societăţi comerciale din sectoare industriale cu larg impactasupra dezvoltării procesului de industrializare a materiilor prime autohtone;• revizuirea tranşelor şi cotelor de impozitare a veniturilor băneşti ale populaţiei atât pentrustimularea procesului de muncă, în scopul creşterii şi consolidării clasei de mijloc, cât şi învederea sporirii puterii de cumpărare a persoanelor cu venituri reduse;47

• acordarea unor deduceri personale la impozitul pe venitul global al populaţiei pentru cheltuielidestinate construirii, extinderii şi modernizării locuinţelor, deţinute în proprietate prin utilizareamaterialelor autohtone;• scutirea de la plata impozitului agricol, măsură aplicată începând cu anul 2001, pentru proprietariide teren arabil sau echivalent arabil până la 10 hectare;• diferenţierea impozitelor plătite de populaţie pentru clădiri şi terenurile aferente acestora, prinreducerea impozitelor pentru posesorii unei singure locuinţe şi aplicarea unor cote progresivepentru posesorii mai multor locuinţe;• aplicarea unei cote reduse, cu până la 9% la taxa pe valoarea adăugată pentru: pâine şi lapte deconsum, energie electrică, gaze naturale, lemne de foc, cărbuni pentru populaţie şi medicamentede uz uman din producţia internă, compensate de la buget, concomitent cu majorarea TVA launele produse, respectiv cele de lux şi care nu sunt de strictă necesitate pentru populaţie;• revizuirea sistemului de accize în vederea creşterii randamentului fiscal şi a eficienţeiadministrării acestei taxe de consumaţie;• reorganizarea sistemului jocurilor de noroc şi alocarea integrală a sumelor reprezentând profitulcompaniei de profil a statului în vederea finanţării construcţiei de locuinţe sociale pentru tineret şisăli de sport;• îmbunătăţirea organizării şi stimulării aparatului fiscal la nivel central şi local în scopul reduceriievaziunii fiscale şi a contrabandei;• stoparea acordării în mod arbitrar de scutiri şi reduceri la plata impozitelor şi taxelor, ceea ce vapermite manifestarea unei concurenţe loiale, îmbunătăţirea mediului de afaceri autohton şicreşterea atractivităţii acestuia pentru investitori;• întărirea disciplinei financiare, atât prin stimularea achitării la timp şi în cuantumul legal aobligaţiilor bugetare ale agenţilor economici, cât şi prin sancţionarea fermă a contribuabililor răuplatnici;• creşterea transparenţei şi solicitudinii administraţiei fiscale faţă de contribuabili prin simplificareaprocedurilor şi documentaţiei de impunere, precum şi a îmbunătăţirii informării contribuabililor.3.2. Impactul Uniunii economice şi monetare asupra politicilor fiscale ale statelor membreStatele membre, inclusiv cele care nu fac parte din zona euro, respectiv Mare Britanie,Danemarca, Suedia, sunt obligate să aplice reglementările privind Uniunea economică şimonetară. Astfel, fiecare stat membru al UE trebuie să asigure soliditatea finanţelor sale publiceşi să contribuie la stabilitatea preţurilor şi a monedei unice euro.Stabilitatea economică impune o corelare a politicilor economice, îndeosebi a politicilor monetareşi fiscale. Introducerea monedei unice euro în statele membre şi obligaţia pentru celelalte trei statemembre de a menţine cursuri de schimb stabile faţă de euro au creat o situaţie inedită în cadrul UE: pe deo parte, s-a realizat uniunea monetară şi, deci, o politică monetară comună elaborată la nivelul UE; pe dealtă parte, politicile fiscale au rămas naţionale. Prin urmare, datorită acestei asimetrii în elaborareapoliticilor monetare şi fiscale, există riscul unor contradicţii în definirea priorităţilor, obiectivelor şi amijloacelor de acţiune prevăzute de politicile economice la nivelul UE şi la cel al statelor membre. Înconsecinţă, unele state membre care generează deficite bugetare excesive sau niveluri ale datoriei publicecare nu pot fi susţinute pot pune în pericol stabilitatea euro prin tensiunile pe care le creează pe pieţelefinanciare şi presiunile inflaţioniste în cadrul pieţei unice.Pentru ca riscul tensiunilor inflaţioniste să fie redus, iar obiectivul stabilităţii economice în cadrulUE să fie îndeplinit de o manieră durabilă, UE foloseşte două instrumente:- Pactul de stabilitate şi creştere, inclusiv supravegherea disciplinei bugetare;48

- coordonarea multilaterală a politicilor economice, inclusiv a celor fiscale (şi monitorizareaacestora).Pactul de stabilitate şi creştere obligă statele membre din zona euro să respecte regulibugetare stricte cu privire la deficitul bugetar şi la nivelul datoriei publice iar în cazul în care leîncalcă, să suporte penalităţi impuse de UE.Supravegherea şi coordonarea multilaterală a politicilor economice, inclusiv a celor fiscale seaplică atât statelor membre din zona euro, cât şi statelor membre care nu sunt în zona euro, dar participă lapiaţa unică şi la noul mecanism al cursurilor de schimb (între monedele statelor membre care nu sunt înzona euro şi euro).Supravegherea şi coordonarea multilaterală acoperă următoarele domenii:- dezvoltările macroeconomice în statele membre;- politicile şi poziţiile bugetare;- politicile structurale cu privire la pieţele muncii, produselor, serviciilor, ca şi tendinţelecosturilor şi preţurilor.Pentru transpunerea în acţiuni concrete a cerinţelor Pactului de stabilitate şi creştere şi alesupravegherii şi coordonării politicilor economice, statele membre au obligaţia de a elabora şi aaplica programe de stabilitate sau după caz, programe de convergenţă.Fiecare stat membru care nu participă în zona euro are obligaţia de a prezenta ComisieiEuropene şi Consiliului un program de convergenţă. Conţinutul programului de convergenţă,perioada de timp acoperită, procedurile de evaluare şi emitere a recomandărilor de ajustare suntaceleaşi ca şi în cazul programului de stabilitate. Un obiectiv specific programului deconvergenţă este evitarea fluctuaţiilor excesive ale cursurilor de schimb nominale şi aliniereacursurilor de schimb reale.UE este responsabilă pentru ca fiecare stat membru să aplice o politică fiscală sănătoasă, astfelîncât stabilitatea economică a UE şi, mai ales, stabilitatea monedei unice să nu fie periclitate. UE foloseştenu numai criteriile de convergenţă, dar şi coordonarea politicilor economice. De exemplu, la definitivareabugetului pe anul 2001, UE a cerut Guvernului Irlandei să corecteze politica sa bugetară.3.3. Coordonarea fiscalăÎn cadrul UE există 27 sisteme de impozite, aferente celor 27 state membre, cu importantediferenţe între ele în ceea ce priveşte regimurile fiscale, deoarece politicile fiscale naţionale reprezintă ocomponentă a suveranităţii statelor membre. Numărul acestor sisteme fiscale va creşte, pe măsura primiriiîn UE a ţărilor candidate. Datorită obiectivelor multiple la care trebuie să răspundă, politicile fiscale suntîntotdeauna un subiect controversat în cadrul atât al fiecărui stat membru, cât şi în relaţiile dintre statelemembre şi UE.Cu toate aceste deosebiri, statele membre recunosc necesitatea ca politicile lor fiscale săcontribuie la înfăptuirea ţelurilor UE. În acest scop, statele membre consideră că politicile fiscale trebuie :- să permită companiilor şi persoanelor să beneficieze din plin de avantajele pieţei unice;- să sprijine obiectivele generale ale politicii UE;- să fie în concordanţă cu celelalte politici ale UE privind locurile de muncă, protecţiaconsumatorilor, energia, mediul etc.Pentru ca societăţile comerciale şi persoanele să beneficieze din plin de avantajele pieţei unice,este necesară eliminarea insuficienţei determinată de coexistenţa regimurilor fiscale diferite din cadrul UE.Circulaţia liberă a produselor, serviciilor, forţei de muncă şi capitalului, precum şi competiţia de pe piaţaunică sunt afectate de diferenţele în regimuri fiscale (nivelul cotelor de impozit, conţinutul bazei deimpozitare etc). De exemplu, în condiţiile în care companiile şi persoanele pot cumpăra mărfuri în oricestat membru doresc şi le consumă acasă fără a se opri la graniţe, diferenţele în nivelul cotelor de accize şide TVA existente în statele membre pot distorsiona deciziile cu privire la localizarea investiţiilor şi aafacerilor pe un teritoriu sau altul, cu implicaţii sociale (şomaj, crearea de locuri de muncă etc);49

mobilitatea forţei de muncă în spaţiul UE este frânată de sistemele diferite de operare a fondurilor depensii.Regimurile fiscale diferite reprezintă premisa competiţiei fiscale între statele membre. Competiţiafiscală poate determina o ţară să adopte cote de impozite mai mici şi/sau stimulente fiscale mai generoasepentru a atrage investiţii străine şi a capta bazele de impozitare cu o mare mobilitate (veniturile dindobânzi, dividende etc). O anumită competiţie fiscală va exista întotdeauna între statele membre şi aceastapoate încuraja guvernele în a oferi serviciile publice necesare cetăţenilor la cele mai mici costuri (impoziteşi contribuţii) suportate de aceştia.Competiţia fiscală poate depăşi însă anumite limite, devenind dăunătoare şi distorsionândcompetiţia liberă din cadrul pieţei unice. Este unanim recunoscut că deciziile firmelor operând în maimulte ţări, îndeosebi în domeniul investiţiilor, ar trebui luate pe considerente economice şi nu să fiedistorsionate de politicile fiscale diferite. Competiţia fiscală dăunătoare are un efect distructiv asuprabugetelor naţionale, deoarece conduce la erodarea bazei de impozitare şi a veniturilor fiscale, iarrestabilirea echilibrelor financiare poate conduce, de multe ori, la ajustări fiscale cu efecte socialedramatice. Tocmai posibilitatea de evaziune fiscală oferită de unele ţări unor grupuri restrânse de firme şipersoane, dar cu venituri mari, creează pentru restul firmelor şi persoanelor niveluri ridicate de impozitare.De aceea, obiectivul UE de reducere a gradului de fiscalitate necesită o competiţie fiscală corectă şitransparentă, precum şi prevenirea transformării acestei competiţii în una dăunătoare.Politica fiscală trebuie să contribuie la realizarea obiectivului general al UE ca, până în anul 2010,economia UE, bazată pe cunoaştere, să devină cea mai competitivă şi dinamică din lume, capabilă de ocreştere economică durabilă cu mai multe şi mai bune locuri de muncă şi cu o mai mare coeziune socială(obiectivul a fost stabilit de Consiliul European, la Lisabona, în martie 2000). Acest obiectiv nu poate fiatins fără o reducere a nivelului general de fiscalitate din UE, concomitent cu lărgirea bazei impozabile şirealizarea unui echilibru între această reducere, susţinerea consolidării financiare prin diminuarea datorieipublice şi investiţiile în servicii publice esenţiale. UE va trebui să obţină poziţia de competitivitate pe careo doreşte, în condiţiile în care globalizarea se intensifică. În acest context, în cadrul UE există încă barierefiscale în mobilitatea capitalului, iar sectorul capitalului de risc, de care depinde foarte mult inovaţiatehnologică, este mult rămas în urmă comparativ cu SUA.UE a dezvoltat politici pentru protecţia mediului, raţionalizarea consumului de energie, crearea delocuri de muncă etc. Până în prezent, în cadrul UE nu s-a reuşit sa se ajungă la o politică fiscalăarmonizată, care să încurajeze realizarea obiectivelor acestor politici, în special în domeniul mediului,energiei şi al stimulării creării de locuri de muncă prin diminuarea poverii fiscale asupra forţei de muncă şideplasarea acesteia asupra altor surse de venituri. Este cazul impozitelor pe sursele de poluare, pe folosirearesurselor naturale , pe energie etc.Modalitatea prin care UE influenţează politicile fiscale ale statelor membre pentru ca acestea săcontribuie la înfăptuirea ţelurilor UE este coordonarea fiscală, respectiv asumarea de către statele membrea unor poziţii comune în raport cu anumite politici fiscale. Coordonarea fiscală se poate realiza pe douăcăi:- prin armonizare fiscală. În acest caz, UE adoptă reglementări care devin aplicabile în toatestatele. Prin urmare, 27 reguli diferite sunt înlocuite de o singură regulă în toată UE.- prin identificarea obstacolelor în circulaţia liberă a produselor, serviciilor, forţei de muncă şicapitalului, determinate de anumite prevederi şi practici fiscale dintr-un stat membru sau altul,care se recomandă a fi înlăturate, precum şi prin intensificarea cooperării statelor membre înprobleme fiscale ca de pildă, combaterea fraudei fiscale, prin schimb de informaţii etc.Coordonarea fiscală se realizează cu respectarea celor două principii ale integrării europene:a) principiul acceptării politicilor fiscale naţionale, în măsura în care acestea nu au caracterdiscriminatoriu şi nu contravin obiectivelor şi politicilor UE;b) principiul subsidiarităţii, care, în cazul atribuirii competenţelor de politică fiscală între UE şistatele membre, impune ca aceste competenţe sa fie lăsate la nivelul statelor membre, dacă nuse poate demonstra că aceste competenţe (sau unele dintre ele) pot fi îndeplinite mai eficientla nivelul UE.50

Prin urmare, coordonarea politicilor fiscale şi mai ales armonizarea fiscală nu reprezintă un scopîn sine, ci modalitatea prin care UE asigură participarea politicilor fiscale la realizarea ţelurilor UE. Bazalegală a coordonării fiscale rezidă în prevederile din Tratatul UE.Experienţa UE în domeniul coordonării politicilor fiscale relevă patru concluzii importante:1) coordonarea politicilor fiscale în domeniul impozitelor este necesară, dar în intensităţi diferite,în funcţie de natura impozitelor. Astfel:- impozitele indirecte necesită un grad mai mare de armonizare fiscală, întrucât sunt legatenemijlocit de circulaţia liberă a produselor şi serviciilor- impozitele directe pot constitui subiect pentru coordonare fiscală în legătură cuimpozitarea veniturilor companiilor şi persoanelor cu activităţi în mai multe ţări (cu obază de impozitare mobilă), precum şi în situaţiile în care aceste impozite implicădiscriminare, dublă impozitare;2) coordonarea fiscală în politicile de alocare a resurselor bugetare ale statelor membre nu estenecesară. Statele membre au obligaţia menţinerii disciplinei bugetare, indispensabilă pentrustabilirea economiei şi a monedei unice. Există însă două cazuri în alocarea resurselor în carecoordonarea poate avea loc:- cheltuielile pentru bunurile publice ale căror beneficii pot fi supranaţionale prin natura lor(beneficiile nu se opresc la graniţă);- ajutorul de stat acordat firmelor care este supus regulilor UE, deoarece poate avea unimpact negativ asupra competiţiei în cadrul pieţei unice;3) coordonarea fiscală în politicile de redistribuire este limitată. Astfel redistribuireainterpersonală este responsabilitatea fiecărui stat membru (care dispune de informaţii maibune cu privire la săraci şi, în general, la situaţia plătitorilor de impozite). Această coordonareeste limitată de nivelul fondurilor structurale, respectiv de mărimea bugetului UE;4) progresul UE în armonizarea politicilor fiscale este relativ lent datorită votului unanim alstatelor membre pentru reglementările UE din domeniul fiscal.51

Capitolul 4ANALIZA NORMELOR ŞI PRACTICILOR PRIVINDIMPOZITAREA ACTIVITĂŢII COMERCIALE ŞIEVITAREA DUBLEI IMPUNERI ÎN STATELE MEMBREALE UEImpozitarea este un instrument important al suveranităţii naţionale, care asigură realizareaveniturilor publice şi face posibil ca guvernele să-şi pună în aplicare politicile în anumite domenii. Înacelaşi timp, ca instrument de reglare economică, impozitarea poate fi folosită la influenţarea consumului,la încurajarea economisirii sau la ajustarea modului de organizare a societăţilor comerciale.Responsabilitatea pentru politica fiscală revine Guvernelor statelor membre, impozitarea fiindconsiderată un simbol al suveranităţii naţionale.4.1. Unele considerente de ordin comunitar privind impozitareaÎn spaţiul UE, politica în domeniul impozitarii 26 este esenţială pentru toate statele membre, modulde organizare şi funcţionare al ansamblului comunitar făcând ca acţiunile unei ţări să aibă impact nunumai în acea ţară, dar şi în ţările învecinate.În trecut, diferenţele dintre ratele de impozitare ale diferitelor mărfuri între ţări diferite tindeau săinfluenţeze activităţile comerciale, producând distorsiuni între producţia şi distribuirea mărfurilor şirepercusiuni de ordin social. Apoi, în scopul reducerii sarcinilor fiscale, contribuabilii îşi mutau reşedinţaîntr-un alt stat membru, în care regimul fiscal era mai tolerant.Diferenţele dintre ratele de impozitare, ca şi „migrarea” în functie de regimul fiscal, au condus lao concurenţă evidentă între statele membre în ceea ce priveste impozitarea.Integrarea în Uniunea Europeană, introducerea monedei unice, ca şi interacţiunile şi influenţelesistemelor naţionale de impozitare din statele membre necesită o analiză profundă a acestor sisteme şi, pecât posibil, o administrare comună, urmărindu-se ca deciziile în această materie să asigure că politicaimpozitării dintr-un stat membru nu are un impact nedorit asupra altui stat membru, în acelşi timp cuasigurarea unei suveranităţi reale cetatenilor Uniunii Europene şi reprezentanţilor acestora, suveranitatemanifestată prin acţiuni comune ale statelor membre. 27În contextul temei noastre de cercetare trebuie să învederăm că Tratatul European nu conţineprevederi specifice de aliniere în materie fiscală. De aceea, fiscalitatea, mai ales cea directă, şicoordonarea fiscalităţii s-au dovedit a fi relativ dificil de pus în practică. Având în vedere că procedura decoordonare fiscală este una de importanţă aparte, instituţiile europene încearcă să creeze un cadru adecvatpentru armonizare.26 Cf. Ileana Pascal (et al.), Conţinutul acquis-ului comunitar privitor la impozitare, © CRJ Bucureşti, 2002, ISBN973-8338-59-x, pp. 9 şi urm. Comisia intentionează să acorde mai multă atenţie problemelor referitoare la impozitarecu care se confruntă cetăţenii şi întreprinderile ce funcţionează în cadrul Comunităţii. În acest sens, se vor facepropuneri de coordonare a acţiunilor pentru evitarea obstacolelor şi ineficienţelor privind impozitarea întreprinderilorşi vor fi prezentate rapoarte privind impozitarea alcoolului şi a vehiculelor. În ceea ce priveşte statele membre în careregulile şi procedurile naţionale de impozitare contravin obiectivelor Tratatului Comunităţii Europene, Comisiaintenţionează să fie mai activă şi să propună acţiuni legislative şi recomandări de cooperare.27 Articolul 104 (104c) al Tratatului Comunităţii Europene, amendat la Maastricht în 1992, impune statelor membreparticipante la Moneda Unică să "evite deficite guvernamentale excesive", prevăzând penalităţi pentru nerespectareaacestei cerinţe. Tările neparticipante la moneda unică trebuie să încerce, dea semenea, să evite deficitele excesive.52

4.2. Repere normative ale UE privind taxarea. Codul de Conduită pentru ImpozitareaAfacerilor - corelarea interesului comunitar cu obiectivele reglementărilor fiscaleCrearea Pieţei Unice şi finalizarea Uniunii Monetare si Economice 28 au condus la iniţiativecomunitare noi în domeniul impozitelor şi taxelor. Eliminarea restricţiilor privind libera circulaţie acapitalurilor a provocat temeri în sensul că bazele de impozitare naţionale ar putea fi erodate deconcurenţa în materie fiscală, aceasta conducând la o deplasare a sarcinii fiscale de la capital către forţa demuncă, cu consecinţe nefaste asupra ocupării forţei de muncă şi a protecţiei sociale. 29Drept urmare, Comunitatea urmăreşte o serie de obiective atunci când construieşte politicagenerală de impozitare 30 . Un prim obiectiv pe termen lung a fost prevenirea diferenţelor între coteleimpozitelor indirecte şi ale sistemelor de impozitare ce pot introduce distorsiuni ale concurenţei îninteriorul pieţei unice. 31În ceea ce priveşte impozitarea directa, cadrul legal existent este reprezentat, în general, deacordurile bilaterale dintre statele membre, urmărindu-se „eliminarea ambiguităţilor legislative” ceconduceau la evaziunea fiscală şi evitarea dublei impuneri. 32Cu toate că obiectivele în cauză au fost general acceptate, guvernele naţionale au fost reticente îna face paşi importanţi în vederea armonizării sistemului de impozitare în cadrul Comunităţii. Din acestmotiv, toate măsurile privind impozitarea trebuie adoptate de Consiliul Uniunii Europene în unanimitate.4.2.1. Impozitarea directăÎn materie de impozite directe, Tratatul Comunităţii Europene nu specifică în mod expres aliniereaacestora şi, în virtutea principiului subsidiarităţii, lasă libertatea statelor membre de a face reglementărilenecesare. 33 Totuşi, acolo unde impozitarea directă are impact asupra liberei circulaţii a mărfurilor,serviciilor, persoanelor şi capitalurilor, ca şi asupra dreptului de stabilire a indivizilor sau a societăţilor,28 Unul dintre obiectivele generale al Tratatului Comunităţii Europene, exprimat în Articolul 3, este de a elimina"taxele vamale şi orice alte măsuri cu efect echivalent" între statele membre, de a "asigura nedistorsionareaconcurenţei pe piaţa comună". Articolul 93 (99) se referă exclusiv la impozitele indirecte (TVA şi accize). Măsurileprivind alte domenii de impozitare se adoptă, în general, pe baza Articolului 94 (100) [completat cu Articolele 96(101) si 97 (102)], care se referă la măsurile de prevenire a distorsiunilor pieţei. Articolul 293 (220) recomandă, deasemenea, semnarea tratatelor de evitare a dublei impuneri.29 Cf. STUDIU PRIVIND FISCALITATEA AL GRUPULUI DE ECONOMIE APLICATà – GEA, care şi-a propussă analizeze efectele impozitului de 1,5% pe venitul microîntreprinderilor şi al diagnosticului dublării recente arespectivei cote de impozitare. Se conturează idea că în ultimii ani raportul dintre impozitul total şi impozitul pecapital (dobânzi, dividende, impozite corporative) a scăzut, în timp ce raportul dintre impozitul total şi cel pe forţa demuncă (cum ar fi sarcinile sociale) a crescut - www.gea.org.ro.30 Cf. Ileana Pascal (et al.), Conţinutul acquis-ului comunitar privitor la impozitare, © CRJ Bucureşti, 2002, ISBN973-8338-59-x, pp. 9 şi urm.31 Acesta este scopul Articolului 93 (99) privind taxele si accizele. Orientările recente în direcţia unei politici deimpozitare generală au avut ca obiectiv prevenirea efectelor negative ale concurenţei fiscale, în special a „migrării”bazelor de impozitare naţionale, ca urmare a firmelor ce-şi mută sediul în alt stat în căutarea celui mai favorabilregim fiscal. Chiar dacă o astfel de concurenţă poate avea efecte benefice prin limitarea guvernelor de „a impozita şia cheltui”, totuşi ea denatureaza structura impozitului.32 În mai 2001, Comisia Europeană a prezentat strategia referitoare la viitoarea politică de impozitare în UniuneaEuropeană. Prin aceasta strategie, politica de impozitare a fost stabilită in concordanţă cu obiectivele generale alepoliticii Uniunii Europene, cum ar fi obiectivul stabilit de Consiliul European de la Lisabona de a face ca economiaUniunii Europene să fie cea mai competitivă din lume până în anul 2010.33 Deci, dacă impozitele indirecte necesită un grad mare de armonizare, dat fiind efectul acestora asupra libereicirculaţii a mărfurilor şi serviciilor, remarcăm că nu acelaşi lucru se poate spune despre impozitele directe.53

statele membre trebuie să stabilească un sistem de impozitare la nivel naţional care să respecte acestedrepturi fundamentale. 34Apariţia unor situaţii speciale, cum ar fi dubla impozitare sau activităţile economicetransfrontaliere, a impus adoptarea unor măsuri legislative comune tuturor statelor membre, măsuriaplicabile în special companiilor, şi care se adoptă de către Consiliu, în unanimitate.Măsurile în cauză 35 au fost initiate în 1990, fiind materializate prin două directive şi o convenţie.Directiva 90/435/CEE se referă la abolirea dublei impuneri a profitului distribuit între societăţile–mamăaflate în unul din statele membre şi filialele acestora aflate într-un alt stat membru. Directiva 90/434/CEEreduce povara fiscală ce poate împiedica reorganizarea societăţilor, iar Convenţia (90/436/CEE), bazată peArticolul 239 al Tratatului introduce o procedură arbitrară de evitare a dublei impuneri privind ajustareaprofitului dintre întreprinderi asociate aflate în state membre diferite.Taxarea/ impozitarea afacerilor şi investiţiileÎnainte de momentul 1 ianuarie 2007 a fost analizat îndelung locul pe care îl va ocupa România din punctul devedere al fiscalităţii, între statele Uniunii Europene. Concluzia finală impusă a fost că deţinem o poziţie favorabilă,iar recomandările oficialilor comunitari pentru creşterea unei taxe principale au fundament. La momentul actualavem o fiscalitate care poate deturna investiţii majore de la vest către noi. Nivelul impozitelor pe venit, precum şicosturile suportate de angajatori împart Europa în două entităţi distincte, principalele avantajate fiind statele careau aderat începând cu 2004. În Irlanda şi Cipru muncitorii plătesc cele mai mici impozite directe, la polul opussituându-se portughezii, ale căror venituri sunt impozitate cu aproximativ 50%. Cele mai ridicate costuri legate deangajare sunt suportate de patronii germani. Statele aderate la Uniunea Europeană din valul 2004 par a fi mult maiatractive atât pentru salariaţi cât şi pentru angajatori, din punctul de vedere al nivelului impozitelor directe şi alcontribuţiilor la asigurările sociale. Totuşi, Irlanda rămâne încă cea mai atractivă. Din veniturile totale, irlandeziiplătesc 6,34% ca impozit şi costuri legate de asigurări sociale, înregistrând astfel cel mai scăzut nivel de impozitarecomparativ cu salariaţii din ţările membre ale Uniunii Europene, potrivit unui studiu realizat de divizia irlandeză aDeloitte Touche Tohmatsu (Budapest Business Journal). Analiza a fost efectuată în cadrul companiilor cu cel puţinzece angajaţi, care activează pe teritoriul a 24 de ţări membre ale Uniunii Europene. În topul angajaţilor careplătesc cele mai mici impozite, irlandezii sunt urmaţi, cu o diferenţă de 1,44%, de muncitorii din Cipru, cuantumultaxelor achitate de aceştia ridicându-se la 8,77% din veniturile totale. La aceeaşi categorie, Malta şi Luxemburg sesituează pe poziţiile următoare, în vreme ce veniturile britanicilor sunt impozitate cu 23%. Cele mai ridicateimpozite şi costuri legate de asigurările de sănătate sunt plătite de către portughezi, care îşi văd veniturile totaletaxate cu aproximativ 50%.Estul concurează Vestul. Situaţia este diferită în statele nou aderate la Uniunea Europeană, unde costurile legatede angajare sunt încă relativ scăzute. Potrivit lui Pat Cullen (Deloitte), tocmai datorită acestora, ţările occidentale(în special Irlanda) se confruntă cu presiuni constante din partea Europei de Est. Provocarea este de a "promova înmod eficient valoarea adăugată pe care Irlanda o oferă din punctul de vedere al locaţiei, fiscalităţii şi forţei demuncă experimentate, astfel încât aceasta să continue să atragă suficiente investiţii pentru a-şi susţine creştereaeconomică. Dacă la nivelul impozitelor directe suportate de muncitori, Irlanda ocupă prima poziţie din top, în ceeace priveşte costurile de angajare, statul insular se situează pe locul 15, fapt pentru care constituie încă un mediuatractiv pentru business. Pachetul mediu de plăţi este de 36.852 euro, în creştere cu 5,3%, comparativ cu valoareade 34.997 euro, înregistrată în 2005.Sub 10.000 de euro: Studiul Deloitte arată că, în Lituania, unul din cele zece state care au aderat la UniuneaEuropeana în 2004, costurile totale pe care le suportă un angajator, inclusiv contribuţiile la asigurările sociale, seridică la 5.124 de euro, echivalentul a 6.697 de dolari, pe an. Astfel, în statul baltic se înregistrează cel mai redusnivel mediu al costurilor totale legate de angajare pentru companii. Tot sub pragul de 10.000 de euro se cifrează şicosturile suportate de angajatorii din Slovacia, Estonia şi Ungaria. Se pare că situaţia cea mai dificilă o întâmpinăangajatorii din Germania, unde media costurilor se cifrează la 50.417 euro. (S. Diaconu, Curentul, 4 ianuarie2007)34 Conform Articolelor 94 si 308 ale Tratatului.35 Cf. Ileana Pascal (et al.), op. cit., ibid.54

4.2.2. Impozitarea indirectăÎncepând cu 1992, prin eliminarea taxelor de frontieră şi a formalităţilor vamale de la graniţeledintre statele membre, impozitarea indirectă a suferit schimbări decisive, prin introducerea unor noi reguliprivind accizele şi prin reglementările intra-comunitare privind taxa pe valoarea adaugată.Taxa pe valoarea adaugată 36Principalul izvor de drept îl reprezintă Directiva 77/388/CEE privind sistemul comun de aplicare aacestei taxe, denumită şi „Directiva a Şasea referitoare la TVA” 37 .Directiva se aplică pe teritoriul ţărilor ce fac parte din comunitate (principiul teritorialităţii) şicuprinde reglementări privind: persoanele impozabile, tranzacţiile impozabile, ca şi excepţiile şi scutirile(atât pentru mărfuri, cât şi pentru servicii), locul operaţiunilor impozabile, cotele standard de impozitare(care sunt aceleaşi, atât pentru mărfuri cât şi pentru servicii), deducerile şi modul de calculare a acestora,persoanele responsabile de plata TVA (inclusiv obligaţiile persoanelor impozabile şi reglementărileaplicabile unor cazuri speciale, cum ar fi fermierii sau agenţiile de turism).Directiva s-a aplicat gradual, având etape tranzitorii pentru fiecare stat membru şi a condus lasimplificarea sistemului de aplicare al TVA, facând distincţie între vânzările dintre persoane supuseimpozitării, vânzări către persoane fizice sau vânzări către comercianţii scutiţi de TVA .Conform noilor reglementări (Directiva 92/77/CEE privind apropierea cotelor de TVA), statelemembre aplică o cotă standard de TVA de minimum 15% (Directiva 99/49/CE) şi au posibilitatea de aaplica maximum două cote reduse (de minimum 5%) pentru anumite mărfuri sau servicii de natură socialăsau culturală. Aceeaşi directivă autorizează statele membre să fixeze, pe timp limitat, cote zero sau sub 5%pentru anumite produse. 38Accize 39Principiul ce stă la baza aplicării accizelor este că acestea se aplică în ţara în care are locconsumul. Reglementările generale se referă la produsele ce fac obiectul accizelor şi la deţinerea,circulaţia şi monitorizarea acestor produse. 40Aceste reglementări, aplicabile de la 1 ianuarie 1993, stau la baza unei strategii privindaproximarea cotelor impozitelor, armonizarea structurii impozitelor şi stabilirea cadrului general privinddeţinerea şi circulaţia produselor. Reglementările se aplică bauturilor alcoolice, produselor prelucrate dintutun şi uleiurilor minerale şi permit circulaţia acestor produse în statele membre, accizele fiind plătite decumpărătorul final la cotele stabilite de statul membru în care are loc consumul.Cotele minime ale accizelor aplicate alcoolului şi băuturilor alcoolice, ţigaretelor şi produselorprelucrate din tutun, altele decât tigaretele, sunt reglementate de Directivele 92/87CEE, 92/79/CEE si92/80/CEE. Tinând cont de funcţionarea pieţei interne şi valorile reale ale acestor cote, la fiecare doi ani,Consiliul reexaminează cotele minime şi poate impune noi reglementari.36 Cf. Ibid., în vederea stabilirii pieţei interne, sistemul taxelor de consum trebuie să fie cât mai neutru posibil. Acolounde rambursarile de impozite asupra bunurilor de consum dintr-un stat în altul au fost mai mari decât cele platite înmod obisnuit, acestea au acţionat ca subvenţii pentru export, motiv pentru care Comunitatea a adoptat taxa pevaloarea adaugată (TVA).37 Crearea pieţei comune, la 1 ianuarie 1993, a avut ca efect modificarea directivei, prin suplimentarea acesteia cuDirectiva 91/680/CEE privind abolirea frontierelor fiscale. Aplicarea taxei pe valoarea adaugată unor mărfurispeciale, cum ar fi antichităţile sau anumite articole de colecţie este reglementată de Directiva 94/5/CE, iar Directiva98/80/CE stabileşte regulile de vânzare a monezilor de aur ce nu sunt de interes numismatic. Ultimele reglementăripentru serviciile de radio şi televiziune şi cele de telecomunicaţii se regăsesc în Directivele 99/59/CE si 2002/38/CE.Apariţia comerţului electronic (e-commerce) a condus la noi reglementări în aplicarea taxei pe valoarea adaugată,reglementări ce sunt cuprinse în Directiva 2000/38/CE si 2002/792/CE privind cooperarea administrativă.38 Limitarea, ca durată, este reglementată de Directiva 2001/04/CE.39 Cf. Ileana Pascal (et al.), op. cit., ibid.40 Directiva 92/12/CEE.55

În ceea ce priveşte uleiurile minerale, Directiva 92/82/CEE reglementează cotele accizeloraplicate acestor produse. Pentru respectarea mediului înconjurator, Comisia promovează folosireaproduselor energetice din surse regenerabile, în acest sens formulând doua propuneri, una referitoare lareducerea accizelor pentru combustibilii produşi din surse agricole (biocombustibili) şi o a doua,referitoare la armonizarea impozitării indirecte a produselor energetice.4.2.3. Codul de Conduită pentru Impozitarea AfacerilorÎn pofida eforturilor de finalizare a unui cadru fiscal care, în forma sa cea mai generală, săstipuleze nivelul minim de impozitare al agenţilor economici, în prezent, la nivelul UE, diferenţele privindplafonul impozabil reflectă pe deplin lipsa unei armonizări în materie de impozite şi taxe. 41Practica fiscală europeană arată că există o serie de ţări care susţin acordarea de facilităţi fiscale,justificat de necesitatea atragerii investiţiilor străine, însă devine absolut necesar a se urmări să nu se punăprea mult accent pe cotele de impozitare scăzută în loc de stabilitate fiscală, educaţie şi forţă de muncăieftină. 42 În ceea ce priveşte toleranţa pentru cotele scăzute de impozitare, Comisia Europeană a convenitasupra reducerii impozitului nominal aplicat agenţilor economici pentru veniturile obţinute din comerţ.În prezent, singurul document UE ce ar putea restricţiona nivelul de impozitare este Codul deConduită pentru Impozitarea Afacerilor, dat fiind obiectivul său de a preveni distorsiunile economice şierodarea bazelor de impozitare în cadrul Comunităţii. 43Este vorba despre faptul că, la 1 decembrie 1997, Consiliul a adoptat (pe baza propunerilorComisiei Europene) un set de norme fiscale vizând combaterea competiţiei neloiale în impozitare,cuprinzând Codul de conduită pentru impozitarea afacerilor (care include un mecanism de monitorizare şiprevederi de revizuire a operaţiilor după primii doi ani), măsuri pentru înlăturarea diferenţelor majoredintre sistemele de impozitare a veniturilor din economii în statelor membre şi Convenţia pentrueliminarea impozitării la sursă a dobânzilor şi plata redevenţelor între companii.Deşi acest Cod nu este un instrument cu caracter legal obligatoriu, statele membre se obligă sărespecte principiile competiţiei loiale şi să pună capăt măsurilor fiscale dăunătoare, presupunând cel puţinretragerea de către acestea a măsurilor fiscale considerate dăunătoare şi evitarea (re)introducerii lor înviitor.41 Cf. Ibid., cu privire la diferenţele de nivel de impozitare între vechile şi noile state membre, în domeniul impozităriiagenţilor economici, noile state membre aplică cote de impozitare foarte scăzute, cu o bază de impozitare restrânsă(de exemplu Estonia, unde impozitul încasat de la agenţii economici pe beneficii acumulate a fost aproape completabolit). În medie, aceste ţări practică un nivel de impozitare efectivă a investiţiilor mult mai mic decât în celesimilare practicate în Europa. Pentru ţările membre OECD (Republica Cehă, Ungaria, Polonia şi Republica Slovacă),între anii 1999-2002, indicele impozit/PIB a scăzut, cu excepţia Republicii Cehe, unde indicele a crescut de la 38,9procente la 39,2. Indicele s-a diminuat de la 39,1 la 37,7 în Ungaria, de la 35,0 la 34,3 în Polonia şi de la 34,4 la 33,8în Republica Slovacă (Gandullia 2004). Pentru o perioadă îndelungată din timpul tranziţiei, cotele de impozitareaplicabile au fost foarte ridicate în comparaţie cu standardele internaţionale (55 procente în Republica Cehă, 50procente în Ungaria şi până la 75 procente în Polonia). În anul 2005, în medie, cota de impozitare statutară era de23,6 procente pentru ţările în curs de aderare, considerabil mai puţin decât cota medie de impozitare aplicabilă înstatele membre UE (peste 32 procente) sau în spaţiul ţărilor membre OECD (31 procente). Subliniem că, pentruviitor, cifra cea mai des adusă în discuţie pentru impozitul minim pe profit al agenţilor economici din zona paneuropeană(UE) este 25%.42 Detalii în: Mircea Stefan Minea - Cosmin Flavius Costas, Fiscalitatea in Europa la Inceputul Mileniului III,Editura Rosseti, Bucuresti, 2006, pp. 58 şi urm. A se vedea şi Raportul KPMG, “Competitia si liberalizareaeconomica din UE reduc impozitarea societatilor comerciale”, 2006, http://www.kpmg.com/43 Ibid., pp. 316 şi urm.56

4.3. Regimul ajutorului de stat şi practicile fiscale dăunătoareAjutorul de statScopul ajutoarelor de stat este foarte larg, incluzând măsuri ca subvenţiile, dar şi orice altă măsurăcare reduce sarcinile fiscale impuse unei firme. Articolul 87 din Tratat 44 (fost articol 92) stipulează că„orice ajutor acordat de un stat membru sau prin resursele statului, în orice formă, care afectează sauameninţă să afecteze competiţia, prin favorizarea anumitor întreprinderi sau producţia anumitor bunuri, vafi, în măsura în care afectează relaţia comercială dintre statele membre, considerat incompatibil cu piaţacomună”.În practică, ajutor de stat este considerat orice avantaj oferit de autoritatea publică sau prin resurseale acesteia, atunci când conferă un avantaj economic beneficiarului, este oferit selectiv - anumitor firmesau pentru producerea anumitor bunuri, poate afecta competiţia şi afectează relaţia comercială dintrestatele membre.Plecând de la una din sarcinile importante ale Comisiei - aceea de „promovare în cadrulComunităţii a unei dezvoltări armonioase, echilibrate şi susţinute a activităţilor economice, relevăm căanumite intervenţii guvernamentale sunt permise. Principala situaţie când ajutorul de stat este compatibilcu piaţa internă, este atunci când are un caracter social, oferit consumatorilor individuali, cu condiţia caaceste ajutoare să fie oferite fără discriminare legată de originea produselor vizate.Aşadar, Comisia poate declara compatibile cu piaţa internă ajutorul de promovare a dezvoltăriianumitor activităţi sau regiuni, ajutorul pentru promovarea execuţiei unui proiect important de intereseuropean sau pentru remedierea unei tulburări serioase în economia unui stat membru, dar şi subvenţiilepentru promovarea culturii şi conservării patrimoniului.Legat de reglementările procedurale ale ajutoarelor de stat, toate măsurile şi schemele de ajutorareaparţinând statelor membre trebuie să fie notificate şi aprobate de Comisia Europeană. 45O formă a sprijinului de stat des întâlnită în practica ţărilor membre o reprezintă ajutorul de statacordat întreprinderilor mici şi mijlocii 46 , lucru explicat prin faptul că Uniunea Europeană recunoaşte rolulimportant pe care îl joacă acestea în crearea de noi locuri de muncă şi, în general, în dezvoltareaeconomică.Tipurile de ajutoare acordate IMM-urilor, în anumite limite, se referă la ajutor de stat pentruinvestiţii, pentru servicii de consultanţă (inclusivstudii tehnice de fezabilitate), pentru cercetare şidezvoltare şi pentru acoperirea costurilor de obţinere a licenţelor.Pentru ca ajutorul de stat să fie eligibil, acesta trebuie să aibă în vedere următoarele condiţii: Costurile totale eligibile să depăşească 25 milioane euro - ajutor de stat pentru investiţii,servicii de consultanţă, cercetare şi dezvoltare, studii tehnice de fezabilitate şi costuri delicenţă; Ajutorul de stat brut să depăşească 15 milioane euro - ajutoare de stat pentru investiţii şiservicii de consultanţă; Ajutorul de stat brut să depăşească 15 milioane euro - ajutoare de stat pentru dezvoltare şicercetare, studii tehnice de fezabilitate şi costuri de licenţă; Costurile totale eligibile să se situeze peste limita de 40 milioane euro şi ajutorul de stat brutpentru proiecte Eureka să depăşească 10 milioane euro.Aplicarea principiului transparenţei în acest domeniu presupune ca statele membre să prezinteanumite rapoarte şi rezumate cu privire la schemele ajutoarelor de stat.44 Fost articol 92 - TCE.45 Pentru a simplifica procesul de notificare şi aprobare, Comisia a întocmit reglementări de scutire în bloc, cum ar fiajutoarele pentru pregătirea profesională, ajutorul „de minimis“, subvenţiile pentru angajări şi ajutoarele de statpentru întreprinderile mici şi mijlocii, şi a emis noi metodologii şi ghiduri de aplicare.46 Reglementările (CE) Nr 994/98 permit Comisiei Europene să ofere scutiri pentru anumite categorii de ajutoare,dacă condiţiile incluse în Reglementări sunt îndeplinite.57

OECD – practici fiscale considerate dăunătoareImpozitarea dăunătoare constituie o temă importantă a preocupărilor OECD 47 . Aceasta, în 1998, aemis un raport, intitulat „Competiţia afectată de impozitarea excesivă – o problemă la nivel global”, dincare desprindem constatarea că factorii analizaţi în determinarea impozitării dăunătoare sunt relativ diferiţide cei aplicaţi în Uniunea Europeană, referindu-se la impozit zero sau cote efective de impozitare scăzute,regimuri de „îngrădire”, lipsa transparenţei şi a schimbului efectiv de informaţii. 48Factorii cheie în identificarea şi evaluarea regimurilor dăunătoare de impozitare preferenţială sunt:a) Impozit zero sau cotă efectivă de impozitare scăzutăImpozitul zero sau o cotă de impozitare efectivă scăzută aplicată veniturilor relevante constituiepunctul de pornire necesar în determinarea faptului dacă un regim de impozitare preferenţial este dăunător.Un regim dăunător de impozitare preferenţială este caracterizat de o combinaţie între impozitul zero saucota efectivă de impozitare scăzută şi unul sau mai mulţi factori.b) Prezenţa regimurilor de „îngrădire”Acestea exclud contribuabilii rezidenţi de a profita de pe urma acestor beneficii sauîntreprinderilor care beneficiază de acest regim, li se poate interzice funcţionarea pe piaţa internă.c) Lipsa transparenţei şi a schimbului efectiv de informaţiiNetransparenţa rezultă din modul în care un regim este proiectat şi administrat, conceptulincluzând şi aplicarea favorabilă a legilor şi reglementarilor, prevederi fiscale negociabile şi incapacitateade a aplica la scară largă practicile administrative disponibile.Lipsa schimbului efectiv de informaţii în legătură cu contribuabilii ce beneficiază din aplicareaunui regim de impozitare preferenţial este un indiciu puternic că acea ţară se angajează într-un procesdăunător de impozitare.4.4. Politici naţionale privind impozitarea activităţii comerciale a companiilor, aplicate înunele ţări membre ale UESistemele fiscale regăsite în ţările Uniunii Europene sunt extrem de eterogene, explicaţia constândîn aceea că nu există reguli comune pentru politica fiscală comunitară.Dealtminteri, aşa cum am relevat anterior, politica fiscală este unul din puţinele domenii undedeciziile în cadrul Consiliului Uniunii Europene se iau în unanimitate.În contextul demersului nostru, desprindem, în cele ce urmează, cele mai importante caracteristiciprivind modelele fiscale vizând afacerile companiilor din Anglia, Franţa şi Italia. 4921OECD - reprezintă forul internaţional de dezbatere a politicilor economice şi sociale la nivel global, o asociaţieapolitică a ţărilor cel mai bine dezvoltate din punct de vedere economic având drept misiune construirea uneieconomii puternice în statele membre, îmbunătăţirea eficienţei, perfectarea sistemelor de piaţă, extinderea comerţuluiliber şi contribuţia la dezvoltarea economică. Ţările membre OCDE în număr de 30 reprezintă o structură foartesolidă. Celor 20 de state care au fondat organizaţia în 1961, printre care s-au numărat Canada, Franţa, Germania,Italia, Marea Britanie şi SUA, li s-au alăturat începând cu anul 1964 alţi 10 parteneri importanţi, cum ar fi: Australia,Japonia sau ţările din Grupul de la Vişegrad, ultima ţară admisă fiind Republica Slovacă, în decembrie 2000. Înprezent, statele membre ale Organizaţiei deţin împreună peste 70 % din producţia şi comerţul mondial cu bunuri şiservicii şi peste 90% din volumul investiţiilor străine directe la nivel mondial, fapt pentru care Organizaţia a fostnumită "clubul ţărilor bogate". Valoarea şi valabilitatea recomandărilor şi rezoluţiilor OCDE este atât de mare, încâtse constituie practic într-o matrice de funcţionare a economiei mondiale. Acolo unde OCDE decide să dezvolteprograme, reuşeşte să mobilizeze fonduri, fie din resurse proprii, fie din alte resurse, cum ar fi cele ale UE, ComisiaEuropeană făcând parte din Consiliul OCDE. Sediul OCDE se află la Paris (http://www.oecd.org/home/)48 A se vedea şi Mircea Stefan Minea - Cosmin Flavius Costaş, op. cit., pp. 480 şi urm.49 Cf. Studiu fiscalitate – “Efectele impozitului …”, Grupul de Economie Aplicată – GEA, Bucureşti, 2006,www.chf-finance.ro/roversion/58

A. AngliaÎn Anglia, se aplică în prezent o cotă de impozit de 0% pentru profiturile agenţilor economici depână la 10000 £.Cotele de impozitare sunt următoarele: 10 000 până la 50 000 £: 23,75%; 50 000 până la 300 000 £: 19%; 300 000 până la 1 500 000 £: 32,75%; peste 1 500 000 £: 30%.Companiile mici primesc un beneficiu fiscal suplimentar sub forma „fracţiei marginale de scutirede impozite” aplicată la o rată de 19/400 pentru profiturile între 10.000 £ şi 50.000 £ şi de 11/400 pentruprofiturile între 300 000 £ şi 1 500 000 £.În ceea ce priveşte dividendele întreprinderilor mici, din moment ce există cota 0% impozit peprofituri de £10.000 sau mai mici, companiile au posibilitatea să îşi efectueze distribuirea profitului careeste impozitat puţin sau deloc.Cancelarul Curţii de Conturi al Marii Britanii, Gordon Brown a introdus ulterior o măsură pentrudistribuţiile de profit efectuate la sau după data de 1 aprilie 2004, prin care toate distribuţiile de profit cătrenon-companii, trebuie scoase din profiturile care au fost impozitate cu cota minimă de 19%.Dividendele plătite acţionarilor nu sunt afectate de această măsură; nici companiile care nu îşidistribuie profitul nu vor fi afectate de această măsură şi vor putea să beneficieze de cota de impozitare depornire şi de scutirea marginală de impozit aplicată companiilor mici.Motivul pentru ajustarea menţionată mai sus este o evitare fiscală raportată, legată de aceastămăsură.Avantaje:Măsura este foarte directă. Modificarea ulterioară a legii – prin care dividendele evită impozitareanumai dacă sunt distribuite din profiturile care au fost impozitate cu 19% – duce la o aliniere relativă aimpozitelor pe veniturile persoanelor fizice obţinute din profit şi întreprinderi mici şi din impozitareaveniturilor personale, eliminând astfel evaziunea.B. FranţaSistemul fiscal aplicat în Franţa oferă cote reduse de impozitare a veniturilor agenţilor economici(IMM). Această cotă se aplică pentru perioadele contabile încheiate după 1 ianuarie 2002, fiind de 15%pentru primii 38.120 Euro din profituri, orice depăşeşte această limită impozitându-se cu cota standard de33, 1/3%.Cota redusă se aplică companiilor care îndeplinesc următoarele cerinţe: cifra anuală să nudepăşească suma de 7.630.000 euro, capitalul social trebuie să fie în totalitate vărsat, iar cel puţin 75% dinacţiuni trebuie să fie în permanenţă deţinute de persoane individuale sau de o companie mică sau mijlocie.În plus, persoanele juridice ce fac obiectul impozitului pe beneficii trebuie să plătească anual ocotă de impozit unică minimă (impozit forfetar anual, IFA), care este o parte a cifrei de afaceri:Cifra de afaceri (Euro) Impozit minim (Euro): Până la 150.000 750; 150.000 - 300.000 1.125; 300.000 - 750.000 1.575; 750.000 - 1.500.000 2.175; 1.500.000 - 7.500.000 3.750; 7.500.000 - 15.000.000 15.000; 15.000.000 - 75.000.000 18.750; Peste 75.000.000 30.000.Impozitul minim este în general creditabil faţă de impozitul pe beneficii plătibil în acel an fiscal şiîn următorii 2 ani fiscali.59

NOTĂ:Companiile nou înfiinţate sunt scutite de acest impozit timp de 3 ani, cu condiţia ca cel puţin 50% dincontribuţia la capital să fie efectuată în numerar. Suplimentar, o scutire totală de impozit este acordată companiilora căror cifră de afaceri nu depăşeşte 76.000 euro. Societăţile nou înfiinţate pot de asemenea fi scutite de acestimpozit – sau pot primi o reducere corespunzătoare cu scutirea la care au dreptul – cu condiţia ca acestea să fie întotalitate sau parţial, scutite de impozitul pe beneficii în baza prevederilor de scutire pentru noile întreprinderi.Avantaje:Cota redusă de impozitare a profiturilor şi cota unică minimă asociată cifrei de afaceri (împreună)creează un echilibru între stimularea dezvoltării IMM-urilor şi prevenirea evaziunii.Observăm că, pe de o parte, impozitul nu este foarte scăzut - 15% - (deşi comparat cu cotastandard de impozitare de 33,1/3%, diferenţa este semnificativă), pe de altă parte, pragurile pentruprofituri şi cifra de afaceri sunt destul de ridicate.Dezavantaje:Implicit în criteriile de calificare, care au în vedere numărul angajaţilor, complicând astfel efectelede evaluare ale schemei de angajare.C. ItaliaItalia are un regim special pentru companiile ne-funcţionale. Conform acestui sistem, o companieeste „nefuncţională” dacă cifra sa de afaceri şi creşterea inventarului sunt mai mici decât suma totală de: 1% din valoarea participaţiilor, plus suma creditelor companiilor la care este acţionară; 4% din valoarea imobilelor şi navelor, chiar dacă sunt utilizate în sistem leasing; 15% din valoarea activelor, altele decât cele de mai sus, chiar dacă sunt utilizate în sistem leasing.Pentru aceste companii, venitul impozabil este presupus a fi cel puţin suma de: 0,75% din valoarea participaţiilor; 3% din valoarea imobilelor şi navelor; şi 12% din valoarea activelor companiei.Aceste companii pot continua să înregistreze pierderi dar până în momentul în care sumaveniturilor depăşeşte venitul minim impozabil, definit mai sus. 50Remarcăm că schema de mai sus nu înseamnă o stimulare a IMM-urilor, ci o modalitate decombatere a evaziunii (în baza criteriilor care se referă la activitatea de afaceri legată de totalulactivelor/participaţiilor)Avantaj:Sistemul sporeşte şansele ca venitul impozabil să fie realmente taxat.Dezavantaje:Această măsură introduce o ruptură între sectoare de activitate diferite, răsfrângându-se în modinechitabil, asupra sectorului de producţie şi companiilor care deţin mijloace fixe de valoare (companiile„nefuncţionale” din sectorul serviciilor se pot bucura de o relaxare a fiscalităţii în acest sistem).Apoi, sistemul în cauză poate, de asemenea, servi la legitimizarea evaziunii, în cazurile în careeste preferabil pentru o companie să plătească impozit pe venituri estimate.*50 Acest regim de impozitare special nu se aplică: activităţilor de afaceri care, prin lege, nu se pot derula fărăînmatriculare (ex. companiile financiare care tratează cu publicul general), companiilor care nu sunt într-o perioadănormală de activitate (ex. după declararea lichidării sau falimentului), companiilor în curs de faliment, companiilorale căror acţiuni sunt înregistrate la Bursa italiană, companiilor angajate în transportul public şi nici companiiloraflate în prima perioadă de activitate (impozabilă).60

* *Mediul de afaceri din noile state membre este caracterizat prin cote de impozitare statutarescăzute. Cea mai ridicată cotă de impozitare a profitului agenţilor economici aplicată printre cele opt noistate membre (foste ţări comuniste) este de 28%, în Republica Cehă, dar aceasta cotă este substanţial maimare decât media cotelor în statele membre de ~ 17,5%. Nivelurile în discuţie pot fi comparate cu mediacotei de impozitare a profitului agenţilor economici - de ~ 31.5% (cel mai mare coeficient de impunere)din cele 15 state membre (vechi) ale UE.Subliniem că din 8 state membre, foste ţări de tranziţie, numai Ungaria şi Lituania au stabilit unsistem fiscal relativ larg ce vizează sectorul IMM-urilor (în Ungaria impozitul cu cotă unică de 15% pecifra de afaceri brută şi în Lituania de 13%).4.5. Compatibilitatea legilor fiscale româneşti cu reglementările UE şi OECDConform negocierilor Capitolului 10 - „Impozitarea”, România s-a angajat să respecte în totalitateprevederile „Codului de conduită pentru impozitarea afacerilor”, începând cu data aderării, şi să introducănoi măsuri fiscale, numai dacă acestea vor fi compatibile cu respectivul Cod.În această privinţă, Uniunea Europeană urmează să supervizeze îndeaproape implementareamăsurilor, incluzând eliminarea măsurilor ce pot contraveni principiilor menţionate mai sus.Adoptarea cotei unice de impozitare în România vs. Contextul europeanMotivaţia oficială a adoptării cotei unice de impozit pe profit şi pe venit, prevăzută în textul Ordonanţei deUrgenţă a Guvernului nr. 138/ 29 decembrie 2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/ 2003 privindCodul fiscal, o constituie susţinerea întreprinzătorilor privaţi şi stimularea liberei iniţiative, pentru consolidareaşi dezvoltarea economiei de piaţă. FMI a considerat ca introducerea cotei unice de impozitare este înconcordanţă cu o bună politică fiscală şi cu evoluţiile din regiune, dar a susţinut ca deficitul bugetar să nucrească peste 1,5% din PIB. Cum se derulează aceste aspecte în Occident? Veniturile se globalizează şiimpozitarea este în sistem cu cote progresive. Statul controlează fiscal legitimitatea dobândirii averilor, pe bazainvestigării surselor de venit declarate şi impozitate şi comparării lor cu patrimoniul deţinut. Activele deţinute(patrimoniu-avere, proprietăţi, lichidităţi) trebuie comparate cu pasivele (sursele de realizare a veniturilor).Cultura occidentală stimulează declararea suspiciunilor cu privire la consumurile ostentative. Cei mai bunicontrolori sunt vecinii şi fiscul, nu serviciile de informaţii. În ţările civilizate, impozitarea progresivă nu esteabordată ideologic ca în România, unde a fost gândită pentru a leza financiar clasa medie şi peste. În Occident,prin sistemul de cheltuieli deductibile, statul stimulează contribuabilii să nu cheltuiască banii în anumite direcţii,care sunt impozitate excesiv (consumuri de lux, ostentative, utilităţi neesenţiale), ci să îi investească pe piaţa decapital, în întreţinerea şi educarea copiilor, întreţinerea părinţilor, formarea profesională, schimbareamobilierului, repararea caselor, asigurări. Redistribuirea veniturilor nu se realizează prin colectarea şiredistribuirea lor de către stat, ci prin deciziile persoanelor asupra utilizării bugetului personal şi familial.Speculaţiile imobiliare care permit câştiguri enorme prin cumpărarea şi revânzarea repetată de imobile şiterenuri ar trebui impozitate consistent, iar controlorii fiscali trebuie să aibă acces, atunci când au suspiciunifondate de dobândire ilegală a averilor, la cartea funciară, depozitele bancare, cumpărăturile personale plătitecu cardul şi achiziţiile din reţelele de supermarketuri. Cota unică de impozit pe profit pentru firme este un aspectfavorabil, dar firmele trebuie stimulate să utilizeze deductibilităţile existente la reinvestirea profitului fărăimpozitare: cheltuielile pentru cercetare-dezvoltare (proiectarea şi creaţia de produse şi tehnologii noi,cercetare, probe tehnologice, soft), cheltuielile de marketing (studii de piaţă, promovare, marketing direct),investiţia în pregătirea resurselor umane (training, calificare). Apoi, controlorilor fiscali ar trebui să li seinterzică verificarea politicii manageriale de costuri a firmei şi cenzurarea contabilităţii de gestiune acompaniilor. Nefiind proprietatea statului, companiile private riscă falimentul dacă nu îşi controlează binecosturile şi vând constant sub preţul de producţie. (Financiarul, 12 decembrie 2005)61

Privitor la Capitolul 16 – “Întreprinderile mici şi mijlocii”, Comisia Europeană a subliniat că„tratamentul impozitării preferenţiale a IMM-urilor constituie o problemă potenţială şi că facilităţilefiscale incluse se vor dovedi dificil de aplicat – o situaţie care creează riscul unei birocraţii sporite, cât şitratamentul arbitral al întreprinderilor. Aceste măsuri par să contravină regulilor obişnuite de piaţă şi suntpotenţial incompatibile cu obligaţiile asumate de România la nivel internaţional, inclusiv Contractul cuEuropa. În final, dând un astfel de statut preferenţial IMM-urilor, s-ar putea încuraja fragmentareaîntreprinderilor mari.”În fapt, modificarea impozitului aplicat micro-întreprinderilor constă în: Exceptarea de la plata impozitului pe profit; micro-întreprinderile vor plăti 1,5% din venituriletrimestriale obţinute din orice surse, respectiv din veniturile care sunt înregistrate în contul deprofit şi pierderi al micro-întreprinderilor; Diminuarea impozitului datorat cu suma investiţii lor efectuate din profit, în activerăscumpărabile destinate pentru activităţile pentru care întreprinderea este autorizată.Deşi nu există indicii clare că Uniunea Europeana ar considera că acest impozit face obiectul unorreglementări de impozitare dăunătoare, această situaţie poate avea loc în viitor. Prevederile Codului ce potacoperi acest impozit sunt următoarele: cota efectivă de impozitare scăzută şi faptul că această facilitatepoate fi oferită firmelor care nu au o activitate economică reală. Acest ultim aspect se referă la situaţia încare aceste firme sunt folosite pentru a evita impozitarea ridicată a veniturilor personale.Conform Raportului privind Impozitarea dăunătoare al OECD, acest impozit poate fi inclus încategoria impozitării dăunătoare numai judecând după primul criteriu: impozit zero sau cote efective deimpozitare scăzute.Luând în considerare condiţiile Codului şi Rapoartelor Comisiei cu privire la progresul de aderare,desprindem concluzia că România trebuie să abandoneze în perspectivă acest impozit pe cifra de afaceri amicro-întreprinderilor.4.5.1. Prevederi semnificative vizând impozitarea/ taxarea afacerilor, ale noului Cod fiscalromânesc● Impozitul pe profitNoul Cod fiscal 51 reglementează preluarea prevederilor aplicabile în UE referitoare la regimulfiscal comun care se aplică societăţilor "mamă" şi filialelor acestora pentru distribuţia de dividende, înconformitate cu prevederile Directivei nr. 90/435/CEE şi cel aplicabil fuziunilor, divizărilor, divizărilorparţiale, transferului de active şi schimbului de acţiuni între societăţile din diferitele state membre,conform cu prevederile Directivei nr. 90/434/CEE.Operaţiunile de reorganizare judiciară realizate între persoane juridice din state membre UEbeneficiază, în baza acestei directive, de amânarea impunerii transferurilor de active şi pasive urmarefuziunilor, divizărilor, divizărilor parţiale, transferului de active şi schimbului de acţiuni între acestea. 52Apoi, pentru extinderea bazei de impozitare, se restrâng rezervele deductibile specifice societăţilorcomerciale bancare sau altor instituţii de credit autorizate, societăţilor de credit ipotecar şi societăţilor deasigurare şi reasigurare, prin eliminarea celor specifice faţă de celelalte categorii de contribuabili şi seelimină facilităţile fiscale pentru cooperaţia agricolă şi pensiunile turistice, facilităţi cuprinse în actenormative speciale, deoarece sunt considerate neconforme cu principiile Uniunii Europene. 5351 Cf. Legea 571/ 2003 privind Codul fiscal (modiificată). A se vedea şi Dumitru Florescu (et al.), Fiscalitatea înRomânia, Editura All Beck, Bucureşti, 2005, pp. 182 şi urm.52 Cristian Bişa (et al.), Utilizarea paradisurilor fiscale, BMT Punlishing House, Bucureşti, 2005, pp. 323 şi urm.53 În acelaşi sens, se elimină unele bariere administrative în stabilirea deductibilităţii unor cheltuieli pentru cazare,transport, diurnă, legate de condiţia de profitabilitate şi condiţia de licitaţie, în cazul deducerii valorii rămasăneamortizată la vânzările de mijloace fixe.62

● Taxa pe valoarea adăugatăModificările sunt impuse de aderarea României la Uniunea Europeană, survenind în urmadesfiinţării barierelor vamale dintre statele membre şi datorită necesităţii de a aplica în acest domeniuaceleaşi reguli ca şi celelalte state.În acest sens, de la data aderării, vechea legislaţie în domeniul TVA a fost abrogată şi înlocuită culegislaţia armonizată cu acquis-ul comunitar.♦ Pentru bunuri:Desfiinţarea barierelor vamale între statele membre ale UE are ca efect eliminarea controluluivamal al mişcării bunurilor între aceste state. 54Ca în toate statele membre, şi în România se instituie în legislaţie obligativitatea depunerii dedeclaraţii recapitulative trimestriale pentru livrările intracomunitare realizate. În plus, legislaţiaRomâniei prevede şi obligativitatea depunerii de declaraţii recapitulative pentru achiziţiileintracomunitare; informaţiile din aceste declaraţii recapitulative sunt transferate în VIES şi astfel statelemembre pot face verificări ale operaţiunilor realizate. 55Datorită noutăţii acestor operaţiuni, este necesar ca toţi operatorii economici care în prezentrealizează importuri, exporturi, operaţiuni în lohn, sau alte operaţiuni care implică mişcarea de bunuri întreRomânia şi alt stat membru, să cunoască documentele care trebuie întocmite, dată la care intervineexigibilitatea taxei, declaraţiile ce trebuie depuse, şi în special regulile privind operaţiunileintracomunitare. 56 Pentru achiziţiile intracomunitare, operatorii economici înregistraţi în scopuri de TVAnu vor face plata efectivă, ci vor aplica taxare inversă, respectiv plată prin decontul de TVA.Pe lângă operaţiunile obişnuite privind livrările şi achiziţiile intracomunitare, vor existareglementări speciale pentru bunurile care fac obiectul contractelor de consignaţie, bunurile puse ladispoziţia clientului (call of stock), bunurile transmise în vederea verificării conformităţii, pentru testare,pentru probe, operaţiuni triunghiulare care implică operatori economici din trei state membre diferite,bunuri plasate în regim de antrepozitare de TVA, care fac obiectul unor măsuri de simplificare stabiliteprin ordin al ministrului Finanţelor Publice.♦ Pentru prestările de serviciiNoul Cod Fiscal introduce noţiunea de transport intracomunitar de bunuri, care are reguli diferitefaţă de transportul internaţional de bunuri dintre statele membre şi ţările terţe. Astfel, transportulinternaţional de bunuri aferent unui import sau export este şi va rămâne scutit de TVA, în timp cetransportul intracomunitar de bunuri nu este scutit de TVA, dar, dacă clientul transmite transportatoruluiun cod valabil de TVA din alt stat membru decât România, de unde pleacă transportul, atunci clientul vaplăti taxa din ţara sa, iar transportatorul român va factura fără TVA.În mod reciproc, când un operator economic din România contractează un transport cu untransportator din alt stat membru, va trebui să comunice codul său de TVA din România şi prin urmare va54 Noţiunile de export şi import în relaţia dintre statele membre se înlocuieşte cu livrarea intracomunitară (în loculexportului) şi achiziţia intracomunitară (în locul importului). Orice expediere de bunuri din România în alt statmembru, chiar şi în lipsa unei tranzacţii comerciale, va fi tratată drept transfer de bunuri sau non-transfer, care suntnoţiuni cu totul noi în legislaţia naţională şi sunt specifice numai relaţiilor dintre statele membre. În urma desfiinţăriibarierelor vamale, controlul mişcării bunurilor între statele membre se realizează prin intermediul sistemuluielectronic VIES (VAT International Exchange Systhem). Prin intermediul acestui sistem statele membre vor faceschimb de informaţii şi controale multilaterale în scopul evitării fraudei fiscale în domeniul TVA.55 Atunci când se raportează o achiziţie intracomunitară în România, va fi posibil să fie verificat furnizorul, care araportat livrarea intracomunitară, respectiv dacă are un număr valabil atribuit în scopuri de TVA în statul saumembru şi dacă operaţiunea este declarată în respectivul stat.56 Regulile sunt foarte importante pentru că numai cunoscându-le vor avea posibilitatea să aplice scutirea de TVApentru o livrare intracomunitară, în funcţie de documentele pe care le prezintă pentru a justifica această scutire.63

datora taxa aferentă în România, dar nu va face plata efectivă ci va aplica regula taxării inverse, adică aplăţii prin decontul de TVA.De la data aderării nu mai este reglementată utilizarea de facturi fiscale cu regim special, dincauza faptului că prin anularea barierelor vamale mărfurile vor circula însoţite de facturi emise de fiecarestat membru, care trebuie recunoscute în statul care realizează achiziţia intracomunitară indiferent deforma sa, în condiţiile în care respectă informaţiile minimale prevăzute de directivă. 57Actul normativ prevede implementarea de regimuri speciale noi precum: regimul special pentruaurul de investiţii, regimul special pentru bunuri second hand, opere de artă şi de colecţie etc.♦ În cadrul sectorului imobiliar:- leasingul cu bunuri imobile devine scutit de TVA (cu drept de opţiune pentru taxare);- livrarea bunurilor imobile care nu sunt noi şi de terenuri care nu sunt construibile va fi scutită deTVA, dar va fi însoţită şi de obligativitatea ajustării dreptului de deducere exercitat pentru respectivul bunimobil;- schimbarea destinaţiei iniţiale a bunului imobil, respectiv utilizarea acestuia în cadrul unui sectorcare dă drept de deducere într-o măsură diferită faţă de deducerea iniţială, va fi însoţită de obligativitateaajustării dreptului de deducere în cadrul unei perioade de ajustare, care în România a fost fixată la 20 deani;- au fost stabilite reguli tranzitorii specifice acestui sector, deoarece România nu a aplicat înprezent sistemul ajustărilor de TVA decât în cazul închirierilor de bunuri imobile în scutire de TVA.Adoptarea legislaţiei armonizate în domeniul TVA este baza legală a creării sistemului deinteroperativitate în ceea ce priveşte schimbul de informaţii în domeniul TVA cu statele membre aleUniunii Europene. 58De asemenea, legislaţia privind TVA armonizată este baza legală pentru calcularea contribuţieiRomâniei la Bugetul Comunitar, taxa pe valoarea adăugată fiind una din resursele cele mai importante alebazei de calcul a acestei contribuţii.● Impunerea veniturilor microîntreprinderilorÎn perspectivă, se vizează abrogarea actualului sistem de impunere a venituluimicroîntreprinderilor. Astfel, de la 1 ianuarie 2007, microîntreprinderile plătesc 16% impozit pe profit,fără a mai avea posibilitatea de a opta fie pentru impozit de 3% pe cifra de afaceri (pe venit), fie pentru16% impozit pe profit. Măsura este conformă angajamentelor asumate în negocierea şi închidereaCapitolului X "Impozitarea" şi pentru respectarea principiilor "Codului de conduită în impozitareaafacerilor".● AccizeÎn domeniul accizelor, actualele modificări ale Codului Fiscal sunt impuse de: necesitateaarmonizării legislaţiei fiscale cu cea prevăzută de directivele europene, de necesitatea implementării57 De asemenea, în Titlul VI au fost implementate prevederile referitoare la facturarea electronică, care suntobligatorii de la data aderării României la Uniunea Europeană. De asemenea, este permis ca orice operator economicsă-şi personalizeze facturile emise, fără însă a fi obligat în acest sens.58 De la data aderării s-au eliminat o serie de scutiri de TVA incompatibile cu acquis-ul comunitar. Printre cele maisemnificative amintim eliminarea scutirii de TVA pentru: activităţile de cercetare-dezvoltare, comisionul pentrutranzacţiile Burselor de Mărfuri, precum şi veniturile obţinute de Societăţile de Valori Mobiliare pentruadministrarea şi depozitarea de acţiuni, titluri de participare, titluri de creanţe, operaţiunile finanţate din fondurinerambursabile acordate de guverne străine şi organizaţii internaţionale, îngrijirile medicale veterinare. Sunt incluseîn legislaţia armonizată o serie de scutiri de TVA obligatorii, precum cele pentru: serviciile publice poştale, livrărilede aur către Banca Naţională a României efectuate în ţară, operaţiunile de leasing cu bunuri imobile, vânzarea deterenuri de orice fel cu excepţia celor construibile, vânzarea de construcţii care nu sunt noi.64

cadrului legal aferent schimbului intracomunitar de produse supuse accizelor, precum şi de cea arespectării angajamentelor asumate prin Documentul de poziţie aferent Capitolului 10 - Impozitarea.În acest sens, principalele modificări aduse titlului VII - Accize (armonizate) din Codul Fiscalsunt: 59♦ majorarea nivelului accizelor la principalele grupe de produse supuse acestui regim, de la datade 1 ianuarie 2007, astfel:- pentru benzina cu plumb, de la 395,01 euro/1.000 litri la 421,19 euro/1.000 litri;- pentru păcură, de la 9,50 euro/1.000 kg la 13,00 euro/1.000 kg;- gaz natural utilizat drept carburant, de la 2,00 euro/gigajoule la 2,60 euro/ gigajoule;- electricitate utilizată în scop comercial, de la 0,19 euro/Mwh la 0,26 euro/Mwh;- electricitate utilizată în scop necomercial, de la 0,39 euro/Mwh la 0,52 euro/Mwh;♦ introducerea de noi produse în sfera de aplicare a accizelor, astfel:- gaz natural utilizat drept combustibil pentru încălzire în scop comercial şi necomercial, cu accizade 0,17 euro/gigajoule. Începând cu data de 1 ianuarie 2007, din cauza obligativităţii introducerii accizeila gazul natural utilizat în acest scop, a fost eliminat impozitul datorat bugetului de stat pentru gazulnatural provenit din producţia internă, în cuantum de 7,4 euro/1.000 m3;♦ instituirea unei accize reduse de 475 euro/hl alcool pur faţă de 750 euro/hl alcool pur cât esteacciza standard, în cazul alcoolului etilic produs în micile distilerii (prin mica distilerie se înţelegedistileria a cărei producţie nu depăşeşte 10 hectolitri alcool pur/an);♦ introducerea în legislaţia naţională a reglementărilor comunitare privind schimburile de produseaccizabile între statele membre. Urmare a desfiinţării frontierelor vamale între statele membre şi, implicit,a eliminării noţiunilor de importator şi exportator au fost definiţi operatorii înregistraţi, operatoriineînregistraţi, reprezentantul fiscal, vânzarea la distanţă, regimul produselor cu accize plătite;♦ revizuirea sferei de aplicare a scutirilor de la plata accizelor în domeniul produselor energetice şial energiei electrice şi realizarea unei mai bune corelări cu prevederile comunitare; 60♦ includerea unor prevederi noi privind neaccizarea produselor energetice şi a energiei electricedestinate anumitor utilizări, cum ar fi: utilizarea duală a produselor energetice; energia electrică atuncicând reprezintă mai mult de 50% din costul unui produs; energia electrică utilizată în principal în scopulreducerii chimice şi în procesele metalurgice şi electrolitice;♦ reavizarea anuală a antrepozitarilor autorizaţi, pentru asigurarea respectării condiţiilor impuse deregimul de antrepozitare fiscală a produselor supuse accizelor armonizate.Pentru calculul accizelor exprimate în echivalent euro s-a instituit principiul de utilizare a cursuluide schimb pe o perioadă de un an de zile, cursul fiind cel comunicat de Banca Naţională a Românieipentru prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent.● Impozitul pe veniturile obţinute în România de nerezidenţi şi impozitul pe reprezentanţelefirmelor străine înfiinţate în RomâneÎn această privinţă, modificările pot fi sintetizate astfel:59 Măsurile legislative în domeniul accizelor nearmonizate vizează: includerea motoarelor pentru ambarcaţiuni însfera de aplicare a accizelor (pentru asigurarea principiului de unicitate al impozitului); asigurarea aceluiaşi regim deaccizare pentru armele de vânătoare atât pentru persoanele juridice, cât şi pentru persoanele fizice; reducerea cu 10%a accizelor pentru toate sortimentele de cafea; reaşezarea sistemului de taxare a autoturismelor şi a autoturismelor deteren.60 Prin: - scutirea de la plata accizelor a biocarburanţilor, în cazul amestecului biocarburanţilor cu carburanţiitradiţionali. Scutirea se acordă în funcţie de cantitatea de biocarburant conţinută în amestec şi nu va depăşi o anumitălimită, stabilită în conformitate cu prevederile directivei comunitare în domeniu; - scutirea de la plata accizelor acombustibililor pentru motor utilizaţi pentru operaţiunile de dragare în cursurile de apă navigabile şi în porturi; -scutirea de la plata accizelor a combustibililor pentru motor utilizaţi în domeniul producţiei, dezvoltării, testării şimentenanţei aeronavelor şi vapoarelor; - scutirea de la plata accizelor a energiei electrice produsă din surseregenerabile de energie; - scutirea de la plata accizelor a produselor energetice - gaz natural, cărbune, combustibilisolizi - folosite de către gospodăriile individuale şi/sau organizaţiile de caritate.65

♦ venitul obţinut din lichidarea/ dizolvarea fără lichidare a unei persoane juridice române devinevenit impozabil, fiind impus cu 16%, prin reţinere la sursă;♦ unificarea cotei unice de 16% pentru toate categoriile de venituri impozabile obţinute dinRomânia de nerezidenţi (art. 116 alin. (2). 61Subliniem că operează 62 scutirea de impozit a veniturilor din economii sub forma plăţilor dedobândă obţinute de rezidenţi ai statelor membre UE, potrivit directivei CEE 48/2003 privind impunereaveniturilor din economii şi scutirea de impozit a rezidenţilor din statelor membre UE pentru veniturileobţinute din dobânzi sau redevenţe, cu condiţia ca beneficiarul să deţină minimum 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare la persoana juridică română, pe o perioadă de minimum 2 ani (care seîncheie la data plăţii dobânzii sau redevenţelor).4.6. Alte componente ale politicii fiscale comunitareArmonizarea structurii impozitelor este o latură importantă a politicii fiscale comunitare. 63Prin această armonizare se urmăreşte stabilirea unui sistem comun privind capacitatea de impozitare,metodele de colectare, scutirile şi termenele de plată. Directivele ce armonizează structura accizelorsunt 92/83/CEE (pentru alcool şi băuturi alcoolice), 92/79/CEE (pentru ţigarete), 95/59/CEE(referitoare la tutun) şi 92/81/CEE (privind uleiurile minerale).Deţinerea, circulaţia şi monitorizarea produselor supuse accizelor este reglementată deDirectiva 92/12/CEE. Pentru o mai bună monitorizare a produselor supuse accizelor, Comisia aînaintat o propunere referitoare la introducerea unui sistem computerizat al documenteloradministrative ce însoţesc aceste produse, prevăzându-se ca acesta să poată fi dezvoltat şiimplementat într-o perioadă de cinci ani.Cooperarea administrativă şi asistenţa reciprocăÎn scopul prevenirii şi evitării evaziunii fiscale şi în vederea facilitării schimburilor deinformaţii relevante referitoare la evaluarea corectă a impozitului pe venit şi pe capital, autorităţilecompetente din statele membre se sprijină reciproc. Reglementarea asistenţei reciproce în domeniulimpozitării directe şi indirecte se regăseşte în Directiva 77/799/CEE şi Directiva 92/218/CEE.Pentru întărirea cooperării administrative şi a asistenţei reciproce, Comisia a făcut opropunere ce urmăreşte combinarea celor două directive. Noua propunere (COM (2001) 294/1)prevede drepturile şi obligaţiile părţilor implicate în cooperarea şi asistenţa reciprocă şi procedurile cear trebui urmate, având ca obiectiv crearea sinergiilor între administraţiile naţionale implicate înimpozitare şi cooperarea acestora, ca şi cum ar face parte dintr-o administraţie unică. 6461 Excepţiile vizează: - cota de 10% aplicată plăţilor de dobânzi şi redevenţe făcute între întreprinderi asociate dindiferite state membre, cota care se va aplica în perioada de tranziţie prevăzută pentru armonizarea cu prevederileDirectivei Uniunii Europene 2003/49 privind sistemul comun de impozitare aplicat plăţilor de dobânzi şi redevenţăfăcute între întreprinderi asociate din state membre; - dobânzile la depozitele la termen, la depozitele lavedere/conturi curente, la certificatele de depozit şi la instrumentele de economisire constituite/dobândite anteriordatei de 1 ianuarie 2007, care se impun cu cota de impozit prevăzută de legislaţia fiscală la dataconstituirii/dobândirii.62 Prevederile capitolului care conţine această reglementare se aplică după încheierea perioadei de tranziţie stabilităpentru aplicarea directivei 2003/49/CE, respectiv de la data de 1 ianuarie 2011. În acelaşi timp, s-au transpusdirectivele Uniunii Europene: 48/2003 privind impunerea veniturilor din economii; 49/2003 privind sistemul comunde impozitare a plăţilor de dobânzi şi redevenţe făcute între întreprinderi asociate din state membre; 799/77 privindasistenţa reciprocă între autorităţile competente ale statelor membre în domeniul impunerii directe şi al impozităriiprimelor de asigurare.63 Cf. Ileana Pascal (et al.), Conţinutul acquis-ului comunitar privitor la impozitare, © CRJ Bucureşti, 2002, ISBN973-8338-59-x, pp. 9 şi urm.64 În prezent, propunerea este trimisă spre examinare Parlamentului European.66

Dintr-o altă perspectivă, relevăm că Decizia 888/98/CE instituie un program de acţiune,denumit Fiscalis, destinat îmbunatăţirii funcţionării sistemului de impozitare indirectă. Prin acestprogram se urmăreşte o mai bună cooperare între statele membre şi Comisie şi îmbunătăţireapracticilor administrative, prin familiarizarea înalţilor funcţionari naţionali cu diferite tipuri de fraudăşi dezvoltarea metodelor de prevenire, detectare şi investigare bazate pe analiza riscului.Dezvoltarea programului se face prin organizarea de schimburi de informaţii şi experienţă,organizarea de seminarii, organizarea de controale multilaterale sau prin acţiuni de pregătire apersonalului. Alte două decizii (Decizia 98/467/CE şi Decizia 98/532/CE) vin în sprijinulprogramului de acţiune menţionat.Dat fiind ca Decizia 888/98/CE a fost aplicabilă pe perioada 1998 – 2002, ulterior Comisia aînaintat propunerea de continuare a programului Fiscalis pe perioada 2002 – 2007.4.7. Măsuri de evitare a dublei impuneri în statele membre ale UE4.7.1. Modalităţi de implicare a statului în crearea cadrului legal comunDubla impunere juridică internaţională se manifestă ca o barieră în calea liberei circulaţii abunurilor, serviciilor, capitalurilor şi persoanelor, prin supunerea la impunere a aceleiaşi materiiimpozabile (venit şi/sau avere) la acelaşi fel de impozit, pe parcursul aceluiaşi exerciţiu financiar de cătredouă state diferite.Aşadar, ca noţiune, dubla impunere fiscală internatională reprezintă taxarea aceleiaşi materiiimpozabile şi pentru aceeaşi perioadă de timp, de către două autorităţi fiscale din ţări diferite. 65 Aceasta sepoate manifesta fie ca dublă impunere economică, respectiv supunerea, în cadrul unei ţări, a aceluiaşivenit sau a aceleiaşi averi la mai multe impozite, fie ca dublă impunere juridică, respectiv impunereaaceleiaşi materii impozabile, de două ori, în ţări diferite. 66Trebuie reţinut faptul că dubla impunere fiscală internaţională poate apărea numai în cazulimpozitelor directe, respectiv a impozitelor pe venit şi a celor pe avere, deoarece pentru mărfurile şiserviciile cumpărate de cetăţenii unei ţări din altă ţară, ei nu mai plătesc în ţara lor impozite indirectesimilare cu cele incluse în preţul de cumpărare al mărfurilor sau serviciilor respective. 67Preocupate să evite dubla impunere juridică internaţională, statele recurg la anumite modalităţi:cuprinderea în reglementările interne a unor precizări cu scopul evitării dublei impuneri, încheierea deconvenţii fiscale, cutuma, jurisprudenţa. 68Aşa cum bine cunoaştem, în calitatea sa de autoritate publică şi în virtutea exercitării funcţiilorsale externe, statul nu primeşte din străinătate şi nu transferă peste graniţă sume care privesc încasările dinimpozitele directe, pe venit şi pe avere. Deoarece legislaţia şi practica fiscală a statelor lumii conduc, înmulte situaţii, la impunerea de două state diferite a aceluiaşi venit sau a aceleaşi averi, statele lumii, înmarea lor majoritate, sunt preocupate a impulsiona fluxurile financiare internaţionale prin eliminareabarierei generate de dubla impunere juridică internaţională.În demersurile lor de a elimina sau diminua dubla impunere juridică internaţională, statele suntimplicate diferit pe plan extern şi pe plan intern. Astfel, pe plan extern, statul-autoritate publică lanseazăemiterea negocierilor cu alte state în vederea încheierii acordurilor, convenţiilor care privesc evitareadublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale.65 Acad. Iulian Văcărel (et al.), Finanţe publice, EDP, Bucureşti, 2002, pp. 437 şi urm.66 Cristian Bişa (et al.), Utilizarea paradisurilor fiscale, BMT Punlishing House, Bucureşti, 2005, p. 356 şi urm.67 Roxana Arghiroiu, http://www.financialdirector.ro/legislatie. A se vedea şi M. Sehgman, Double taxation andInternational Fiscal, Cooperation, New York, 1982.68 Metodele utilizate pentru evitarea dublei impuneri au în vederea scutirea sau creditarea, în funcţie de aria deacordare a acestora, scutirea fiind progresivă sau totală, iar creditarea obişnuită sau totală. A se vedea şi: I. Condor,Evitarea dublei impuneri internaţionale, Editura Monitorul Oficial, Bucureşti, 1999, pp. 55 şi urm.; 259 şi urm.67

Implicarea statului pe acest plan constă în crearea unui cadru legal comun cu alt stat (dacă estecazul unei convenţii bilaterale) sau cu alte state (dacă este cazul unui acord, tratat internaţional încheiat cuun grup de state) în scopul evitării dublei impuneri. 69Pe plan intern, implicarea statului se manifestă în trei modalităţi: 70● cuprinderea convenţiei fiscale în patrimoniul legislativ intern, după ratificare şi după complexulde operaţiuni conform legii tratatelor;● renunţarea, ori de câte ori se regăseşte în calitatea de stat de rezidenţă, la încasarea anumitorvenituri fiscale, impozite pe venit şi pe avere, în totalitate sau în parte, aşa după cum s-a angajat princonvenţia fiscală încheiată. Degrevarea fiscală acordată de stat rezidenţilor săi pentru veniturile realizatede aceştia în străinătate sau pentru averea deţinută de aceştia în străinătate, este o relaţie financiară care nudepăşeşte graniţele, dar pe care statul s-a angajat să o aplice ca urmare a încheierii unei convenţii fiscalecu alt stat; 71● cuprinderea în reglementările interne a unor precizări în scopul evitării dublei impuneri juridiceinternaţionale.Aşadar, în situaţia manifestării dreptului său de a încasa impozite directe pentru veniturile şi/sauaverea de peste graniţă a rezidenţilor săi, statul nu este implicat direct în fluxuri financiare internaţionale,ci în relaţii financiare manifestate pe plan intern sub forma degrevării fiscale în totalitate sau în parte,mărimea acesteia depinzând de metodele precizate în textul convenţiilor încheiate.Diminuarea sau eliminarea sarcinii fiscale pentru venitul obţinut şi/sau averea deţinută pestegraniţă de rezidentul unui stat constituie scopul încheierii tratatelor internaţionale privind impoziteledirecte şi reprezintă un pas hotărâtor în creşterea manifestării celor patru libertăţi de circulaţie: a persoanei,a capitalului, a bunurilor şi a serviciilor.Degrevarea fiscală (respectiv creditul fiscal extern) acordată, după caz, de statul de rezidenţă estecostul pe care acesta îl plăteşte pentru a impulsiona persoanele fizice şi juridice rezidente să realizezevenituri şi în străinătate, să încurajeze şi pe această cale pe nerezidenţii deţinători de capital să investeascăîn alte state.România, prin legislaţia internă, aplică măsuri legislative unilaterale pentru evitarea dubleiimpuneri internaţionale, atât prin instituţia creditului fiscal (prin care legislaţia română ia în considerareimpozitele plătite de rezidenţii români în străinatate pentru unele venituri realizate în statul sursă alacestora, deducându-le din impozitul datorat), cât şi prin norma de trimitere la convenţii fiscale (art. 118din Codul fiscal, privind coroborarea prevederilor Codului fiscal cu cele ale convenţiilor de evitare adublei impuneri).Pornind de la importanţa acordată convenţiilor de evitare a dublei impuneri în evoluţia legislaţieifiscale internaţionale, în practică nu trebuie să se facă confuzie cu sistemul fiscal aplicabil. 724.7.2. Evitarea dublei impuneri şi preocupările privind coordonarea sistemelorfiscalePractica arată că atât impozitele indirecte, cât şi cele directe pot depăşi graniţele unui stat. 73 Astfel,unele venituri sau bunuri pot fi impuse de două ori, atât în statul de sursă, cât şi în statul de rezidenţă. 7469 Ratificarea convenţiei de către cele două părţi presupune următoarele: convenţia trebuie să fie aprobată prin lege deparlamentele celor două ţări; se stabilesc data şi locul schimbului de instrumente de ratificare; după schimbul deinstrumente de ratificare, convenţia intră în vigoare; prevederile convenţiei se aplică începând cu data prevăzută înconvenţie.70 I. Condor, op. cit., ibid.; Detalii în: O. Cojocaru, Evitarea dublei impuneri, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2002 şi N.R. Moşteanu, Dubla impunere internaţională, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2003.71 Caracterul de internaţional este dat nu de fluxuri financiare propriu-zise ce depăşesc graniţele unui stat, ci de faptulcă participă două state, iar unul dintre ele, de regulă cel de rezidenţă, renunţă la a încasa unele impozite pe venit şi peavere. De asemenea, caracterul de internaţional este dat şi de faptul că un rezident/naţional al unui stat realizeazăvenituri sau deţine avere (elemente de avere) pe teritoriul altui stat.72 Cf. Roxana Arghiroiu, ibid. Altfel spus, conventiile de evitare a dublei impuneri prezintă limitele permise alesistemului fiscal, nu insusi sistemul fiscal aplicabil.68

Majoritatea statelor lumii şi-au adaptat legislaţiile naţionale la astfel de cerinţe, şi au încheiatconvenţii fiscale sau au recurs la înţelegeri între ele prin care s-au angajat să-şi acorde reciproc asistenţăpentru identificarea materiei impozabile situate pe teritoriul altui stat.În privinţa statelor membre ale UE, sub aspectul fiscalităţii directe, autorităţile comunitare auadoptat o serie de directive vizând eliminarea dublei impuneri juridice internaţionale, dar şi pentruprevenirea şi combaterea evaziunii fiscale internaţionale.În anul 1977, Consiliul European a adoptat o directivă prin care se cere autorităţilor competenteale statelor membre să facă schimb de informaţii între ele spre a se permite efectuarea unei corecte stabiliria impozitelor pe venit şi pe capital 75 .Schimbul de informaţii se referă la impozitele stabilite pe venitul total, pe capitalul total sau peelemente de venit sau de capital, inclusiv la impozitele asupra câştigurilor din înstrăinarea proprietăţiimobiliare sau imobiliare şi la impozitul pe sumele salariale plătite de întreprinderi ori pe creşterea decapital 76 .Directiva comunitară conţine prevederi exprese cu privire la obligaţia părţii beneficiare deinformaţii de a păstra secretul acestora şi la scopurile în care acestea pot folosite. Conform acesteia, toateinformaţiile făcute cunoscute unui stat membru vor fi păstrate secrete în acel stat, în acelaşi mod ca şiinformaţia primită conform legislaţiei interne a acestuia. 77Statele membre ale Comunităţii Europene au fost, de la început, preocupate pentru a găsi căi dearmonizare a sistemelor fiscale privind impozitarea companiilor şi a impozitării la sursă a dividendelor.Scopul lor era să elimine dubla impunere economică asupra dividendelor prin intermediul conceptului dearmonizare centralizată a sistemelor fiscale. În acest sens, Comisia Europeană a elaborat propuneri dedirective, care însă au fost retrase în anii 1975-1980.În ultima parte a anilor '80, a fost definită o nouă concepţie a integrării economice, acordându-seprioritate coordonării şi convenirii unei apropieri a sistemelor fiscale ale statelor membre faţă de oarmonizare sistematică impusă la nivelul Comunitaţii Europene.Dezvoltarea ulterioară a acesteia este axată pe principiul subsidarităţii care, în acord cu TratatulUniunii, presupune ca Uniunea să poată interveni numai dacă obiectivele din tratat pot fi mai bine realizatela nivel comunitar, decât de către statele membre, acţionând separat. 7873 Politicile privind impozitele indirecte în cadrul Uniunii Europene sunt de competenţa autorităţilor comunitare, pecând politicile referitoare la impozitele directe se înscriu în atribuţiile autorităţilor statelor membre.74 În practica fiscală internatională, criteriile care stau la baza impunerii veniturilor sau a averii şi a căror modalitatede aplicare poate conduce la dubla impunere sunt (i) criteriul rezidenţei (sau al domiciliului fiscal), potrivit căruiaimpunerea veniturilor sau a averii se realizează de autoritatea fiscală din ţara căreia aparţine rezidentul, indiferentdacă veniturile sau averea care fac obiectul impunerii sunt obţinute sau se află pe teritoriul acelei ţări sau în afaraacesteia, (ii) criteriul naţionalităţii, potrivit căruia o ţară impune rezidenţilor săi, care realizează venituri sau posedăavere din (în) ţara respectivă, indiferent dacă aceştia locuiesc sau nu în ţara lor, (iii) criteriul originii veniturilor(teritorialităţii), potrivit căruia impunerea se efectuează de către organele fiscale din ţara pe al cărui teritoriu s-aurealizat veniturile sau se află averea, indiferent de rezidenţă sau naţionalitatea beneficiarilor de venituri.75 Directiva Consiliului 77/799/CEE din 19 decembrie 1977 referitoare la asistenţa mutuală asigurată prin autorităţilecompetente ale statelor membre în domeniul impunerii directe, publicată în Jurnalul Oficial L 236 din 27 decembrie1977. Schimbul de informaţii este necesar mai ales acolo unde se produce un transfer artificial al profiturilor întreîntreprinderi situate în diferite state membre; acolo unde asemenea tranzacţii se realizează între întreprinderile dindouă state membre prin intermediul unei terţe ţări, în scopul obţinerii de avantaje fiscale, precum şi acolo undeasemenea impozite au fost sau pot fi evitate sau eludate.76 Idem. Schimbul de informaţii între statele membre poate avea loc la cerere, automat (cu regularitate, fără o cerereprealabilă) sau în mod spontan.77 Toate convenţiile fiscale cuprind un articol referitor la schimbul de informaţii.78 În aplicarea acestei concepţii, Comisia Europeană a elaborat şi înaintat Consiliului Uniunii Europene propuneriprivind impozitarea întreprinderilor. Următoarele măsuri au fost adoptate în iulie 1990: Directiva fuziunii(90/434/EEC) îndreptată împotriva amânării impozitării câştigurilor de capital în cazul anumitor tranzacţiiinternaţionale de restructurare (grupuri de) întreprinderi; Directiva asupra companiilor mamă şi filialelor din diferitestate membre (90/435/EEC) cu privire la tratamentul fiscal al dividendelor ce trec graniţa între întreprinderea mamă69

4.7.3. Convenţii şi directive vizând evitarea dublei impuneri în spaţiul comunitar 794.7.3.1. Convenţia-model a Organizaţiei de Cooperare şi Dezvoltare Economică (1963)Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică a adoptat documentul intitulat Convenţiamodel(în anul 1963) 80 , menit să asigure reglementarea mijloacelor de stabilire, pe o bază unitară, a celormai întâlnite probleme apărute în materia dublei impozitări internaţionale.Convenţia-model caută, acolo unde este posibil, să precizeze, pentru fiecare situaţie, o singurăregulă. Cu toate acestea, în anumite puncte, a fost necesar să se lase reglementărilor din Convenţie ooarecare flexibilitate, compatibilă cu o implementare eficientă a acesteia. Statele membre se bucură de oanumită libertate în ceea ce priveşte stabilirea cotei de impunere, prin reţinere la sursă, asupradividendelor şi dobânzilor, alegerea metodei pentru eliminarea dublei impuneri şi, cu îndeplinireaanumitor condiţii, repartizarea profiturilor unui sediu permanent prin distribuirea proporţională a profituluitotal al companiei. Mai mult decât atât, pentru anumite situaţii, sunt menţionate în comentariileConvenţiei-model dispoziţii alternative sau suplimentare.În ceea ce priveşte importanţa Convenţiei-model, aceasta nu trebuie apreciată numai prin numarulmare al convenţiilor încheiate între statele membre ale Organizaţiei de Cooperare şi DezvoltareEconomică, ci şi prin prisma faptului că impactul acestei Convenţii s-a extins, devenind document dereferinţă în negocierea atât între statele membre cu cele nemembre ale Organizaţiei, cât şi între statelenemembre. Acest fapt se reflectă şi în includerea în cuprinsul Convenţiei-model a unei secţiuni ce prezintăpoziţia unor state nemembre faţă de prevederile acesteia.Prevederile Convenţiei-model au o importanţă deosebită în dezvoltarea legislaţiei fiscaleinternaţionale 81 , cu atât mai mult cu cât acestea au fost redactate şi agreate de către experţii statelormembre, numiţi în Comisia Fiscală din cadrul Organizaţiei de Cooperare şi Dezvoltare Economica.Comentariile în cauză n-au fost redactate pentru a fi anexate la convenţiile negociate şi semnate de cătrestate, ci pentru a fi un instrument internaţional de asistenţă în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor acestorconvenţii şi, în particular, de soluţionarea oricărei dispute generate de aplicarea lor.Având în vedere natura normelor de drept internaţional, experţii în materie opinează căinterpretarea convenţiilor fiscale se poate realiza de către tribunalele şi curţile internaţionale sau deorganele unor organizaţii internaţionale, iar pe plan intern ea se realizează în mod unilateral de cătrefiecare stat, fie la nivel guvernamental, fie de tribunale interne, cu ocazia soluţionării unor cauze cu caresunt sesizate. Insă trebuie subliniat faptul că această interpretare internă nu este opozabilă celeilalte oricelorlalte părţi ale tratatului.şi filiale şi a impozitării întreprinderilor mamă pentru nivelul venitului primit de la filiale; Convenţia cu privire laeliminarea dublei impuneri în legătură cu ajustarea profiturilor întreprinderilor asociate (90/436/EEC).79 Organismele internaţionale de specialitate au ajuns la concluzia că soluţia optimă pentru evitarea dublei impuneri oreprezintă incheierea unor convenţii bilaterale sau multilaterale între state, dispoziţiile acestora urmând să clarificesituaţia rezidenţilor care sunt implicaţi în diverse activităţi economice în alte state şi, în acelaşi timp, să asigureaplicarea de către toate aceste state a unor soluţii comune cazurilor similare de dublă impunere. Punctul de plecare înadoptarea unor prevederi comune în ceea ce priveşte dubla impozitare îl reprezintă anul 1955, când ConsiliulOrganizaţiei de Cooperare şi Dezvoltare Economică a adoptat prima recomandare în acest sens. La acea dată existauîncheiate între state ce ulterior au devenit membre ale Organizaţiei de Cooperare şi Dezvoltare Economică, 70 deconvenţii generale bilaterale.80 Cf. Roxana Arghiroiu, ibid. A se vedea si Patrick Leonard, Modificări recente în legislaţia fiscală europeană,KPMG, 2006.81 Cf. Roxana Arghiroiu, ibid. A se vedea şi Gheorghe D. Bistriceanu, Gheorghe H. Popescu,Bugetul de stat al Romaniei, Editura Universitară, Bucuresti, 2006. Subliniem că administratiile fiscale din statelemembre, în oferirea de soluţii contribuabililor, acordă o importanţă majoră comentariilor Convenţiei-model,consultându-le în mod obişnuit. În mod similar, contribuabilii acestor state, în contextul stabilirii strategiilor dedezvoltare a afacerilor, fac apel, în mod extensiv, la comentariile în cauză.70

Datele Comisiei Fiscale din cadrul Organizatiei de Cooperare şi Dezvoltare Economică arată cărespectivele comentarii au fost menţionate în marea majoritate a hotărârilor pronunţate de către instanţelestatelor membre în speţe fiscale.Practic, pentru fiecare articol al Convenţiei-model este indicată poziţia statului respectiv,punctându-se locul din text unde există dezacord. 824.7.3.2. Convenţia de arbitraj (de eliminare a dublei impuneri în legătură cucorectarea profiturilor întreprinderilor asociate)Scopul convenţiei 83 este de a elimina dubla impunere în cazul de corectare de către autorităţilefiscale a venitului impozabil al întreprinderilor asociate, inclusiv sediile permanente.În această privinţă, dubla impunere rezultă când un stat membru corectează la nivel ridicat venitulimpozabil al unei întreprinderi din cauza tranzacţiilor care nu evaluează ca între părţi total independente,iar un alt stat membru nu este pregătit să acorde o corectare corespunzătoare de coborâre a venituluiimpozabil al întreprinderii asociate. 84 Venitul întreprinderii este, în consecinţă, exagerat şi excesivimpozitat.Articolul 6 din convenţie prevede că dacă o corectare de profituri se apreciază că are dreptconsecinţă o dublă impunere, o întreprindere poate înainta o reclamaţie la autoritatea competentă a statuluiei de rezidenţă. Celelalte state implicate sunt notificate de către această autoritate.Dacă autorităţile implicate nu cad de acord cum să elimine dubla impunere într-o perioadă de doiani, o comisie consultativă este cea care va decide asupra acestei probleme în timp de şase luni (art. 7). Caurmare a acelei decizii, statele implicate vor începe o consultare suplimentară până în cel mult şase luni.Autorităţile fiscale naţionale pot cădea de acord să se abată de la regula comisiei, stipulând căorice dublă impunere este eliminată. Cu toate acestea, dacă autorităţile fiscale naţionale competente nuconvin asupra unei alte soluţii într-o perioadă de consultare de 6 luni, opinia comisiei consultative devineobligatorie (ar. 12).4.7.3.3. Directiva 1990/435/EEC asupra întreprinderii-mamă şi a filialelor din state membrediferiteDirectiva urmăreşte, în principal, să reducă diferenţa între regulile de impozitare pentru statelemembre ale Uniunii Europene.În realitate, ea are două scopuri: 851. să asigure ca statul membru al întreprinderii-mamă să se abţină de la impozitarea profiturilorunei filiale care este rezidentă în celălalt stat membru sau, dacă impozitează astfel de profituri, săautorizeze întreprinderea-mamă sau să deducă suma impozitului datorat impozitul asupra corporaţiei plătitde către filială în celălalt stat contractant;82 Cu titlu de exemplu, România îşi rezervă dreptul: să includă în noţiunea de "impozite vizate" impozitele stabilite înnumele unităţilor administrativ-teritoriale; să taxeze redevenţa la sursă; să trateze comisioanele, printr-o prevederedistinctă, în cadrul articolului ce reglementează impunerea redevenţelor s.a.83 Daniela Lidia Roman, Finanţe publice internaţionale, Editura Economică, Bucureşti, 2006, p.174. In ceea cepriveste abordarea generala a interpretarii conventiilor fiscale, trebuie subliniat faptul ca doctrina fiscala considera caaceste conventii au o dublă natură (i) pe de-o parte ele sunt tratate internationale angajate intre guverne pentrurepartizarea jurisdictiei fiscale, (ii) iar pe de alta parte ele devin parte a legislatiei fiscale a fiecarui stat contractant.Totodată, aceste conventii primesc din ce in ce mai multă atentie din partea instantelor judecatoresti.84 Convenţia de arbitraj a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1995, iniţial pentru o perioadă de cinci ani. Convenţia seaplică numai la procedurile iniţiate după această dată. Comisia Europeană şi-a făcut cunoscută intenţia de a examinasistematic legislaţia fiecărui stat membru asupra preţului de transfer.85 Directiva este aplicabilă în general şi a trebuit să fie implementată de statele membre de la 1 ianuarie 1992.71

2. să excepteze profitul distribuit de către filială la întreprinderea-mamă de la impozitul sursă. ÎnGermania, Grecia şi Portugalia sunt admise exceptări temporare în anumite limite.Întreprinderile care sunt rezidente într-un stat membru, dar sunt considerate, în virtutea uneiconvenţii fiscale cu un stat membru al Uniunii Europene, rezidente ale celui de-al treilea stat, nu se potcalifica pentru aplicarea Directivei (art. 2 lit. b).4.7.3.4. Directiva 90/434/EEC asupra sistemului comun de impozitare aplicabil fuziunilor,divizărilor, transferului de active şi schimbului de acţiuniDirectiva prevede amânarea impozitării câştigurilor de capital pe fuziunile caracterizate ca fiindinternaţionale, sau reorganizările în cadrul Comunităţii, reglementând 86 patru situaţii: fuziuni, divizări deîntreprinderi, transfer de bunuri şi schimbul de acţiuni.Regula principală a Directivei constă în aceea că impozitarea rezervelor ascunse aleîntreprinderilor cedentului va fi amânată până când acele rezerve sunt efectiv realizate (art. 4). Valoareacontabilă existentă a bunurilor şi obligaţiilor transferate trebuie apoi păstrată la un sediu permanent alîntreprinderii cesionate din statul membru.Dacă legea întreprinderii cedente a statului membru permite preluarea pierderilor anterioare în cazde fuziune naţională, atunci aceasta se extinde la fuziunile internaţionale (art. 5). În această situaţie, statulmembru al întreprinderii cesionare trebuie să reporteze pierderile anterioare la aceeaşi afacere.De subliniat că acţionarii întreprinderii cedente nu vor fi impuşi asupra schimbului de acţiuni(art.8, par. l), impozitarea fiind amânată până ce aceştia dispun de noile acţiuni.Finalmente, relevăm că o plată în numerar poate fi impusă acţionarului, chiar dacă nu depăşeştemaximum de 100% (art. 8, par. 4), iar câştigurile obţinute de către întreprinderea cesionară prin anulareaparticipării substanţiale, deţinută de către întreprinderea cesionară în capitalul întreprinderii cedenteanterioare reorganizării, nu vor fi impozitate (art. 7 par. 1).4.8. Aspecte privind aplicarea conventiilor bilaterale de evitare a dublei impuneri încheiatede România. Restituirea impozitului. NediscriminareaRomânia nu este membră a Organizaţiei de Cooperare şi Dezvoltare Economică, însă negociereaşi semnarea convenţiilor privind evitarea dublei impuneri s-a făcut pe baza Convenţiei-model.Totodată, ţara noastră 87 participă alături de statele membre şi nemembre ale Organizaţiei deCooperare şi Dezvoltare Economică la dezbaterile privind negocierea, aplicarea şi interpretarea convenţieicadru, având libertatea şi posibilitatea să-şi exprime dezacordul cu anumite dispoziţii ale acesteia, dar şi cuinterpretarile date de către Comisia Fiscală din cadrul organizaţiei.Având în vedere importanţa sporită pe care o acordă statele nemembre, inclusiv România,Convenţiei-model, dar şi comentariilor acesteia, statele membre au permis includerea în cuprinsulcomentariilor a unei secţiuni care să prevadă poziţia acestor state (în număr de 23) referitor la dispoziţiileConvenţiei.86 Ibidem, p.17587 Cf. Roxana Arghiroiu, http://www.financialdirector.ro/legislatie. Convenţiile bilaterale încheiate în acest sens deRomânia se aplică persoanelor care sunt rezidente ale unuia sau ale ambelor state contractante. Majoritateaconvenţiilor încheiate în acest sens urmăresc acelaşi model şi multe din prevederile lor sunt similare sau chiaridentice, ceea ce se datorează faptului că multe dintre ele sunt negociate în baze generale recunoscute şi în baza unormodele internaţionale similare.72

Convenţiile bilaterale de evitare a dublei impuneri încheiate de România 88 se aplică persoanelorcare sunt rezidente ale unuia sau ale ambelor state contractante.Prin convenţiile încheiate sunt vizate impozitele pe venit şi pe capital stabilite în numele unui statcontractant sau al subdiviziunilor sale politice, al unităţilor administrativ-teritoriale ori al autorităţilorlocale, indiferent de modul în care sunt percepute.Sunt considerate impozite pe venit şi pe capital toate impozitele stabilite pe venitul total, pecapitalul total sau pe elementele de venit sau de capital, inclusiv impozitele pe câştigurile provenite dinînstrăinarea proprietăţii mobiliare sau imobiliare, precum şi impozitele asupra creşterii capitalului.Subliniem că veniturile obţinute din România de persoane fizice sau juridice nerezidente suntimpozabile potrivit prevederilor convenţiilor de evitare a dublei impuneri, respectiv ale articolelor dinaceste convenţii care reglementează impunerea categoriilor de venituri respective.Pentru veniturile la care în convenţiile de evitare a dublei impuneri este prevăzut dreptul deimpunere în statul de sursă, fără a fi precizată în mod expres o cotă de impunere, veniturile respective suntimpozabile potrivit convenţiilor de evitare a dublei impuneri coroborate cu legislaţia română în domeniu. 89Pentru aplicarea prevederilor convenţiilor de evitare a dublei impuneri, beneficiarii veniturilor dinRomânia, persoane rezidente ale celuilalt stat contractant, vor depune în anul realizarii venitului sau înanul următor realizării acestuia la plătitorul de venituri originalul certificatului de rezidenţă fiscală sau aldocumentului prin care se atestă rezidenţa fiscală, tradus şi legalizat de organul autorizat din România.În cazul în care beneficiarul venitului, persoana rezidentă a celuilalt stat contractant, nu prezintăoriginalul certificatului de rezidenţă fiscală sau al documentului care atestă rezidenţa fiscală, tradus şilegalizat, se aplică cotele de impozit prevăzute în Titlul V al Codului Fiscal şi nu cele stabilite princonvenţie.După prezentarea certificatului de rezidenţă fiscală sau a documentului se aplică pentru veniturilerealizate în anul respectiv prevederile din convenţiile de evitare a dublei impuneri şi se va proceda laregularizarea impozitului. Este însă necesar ca certificatul de rezidenţă fiscală să menţioneze căbeneficiarul venitului a avut, în termenul de prescripţie, rezidenţa fiscală în statul contractant cu care esteîncheiată convenţia de evitare a dublei impuneri, pentru toată perioada în care s-au realizat veniturile dinRomânia.Un nerezident poate fi considerat rezident al unui stat şi ca urmare a informaţiilor primate pe bazaschimbului de informaţii iniţiat/ procedurii amiabile declanşate de o ţară parteneră de convenţie de evitarea dublei impuneri. 9088 Cf. http://www.sova.ro, prin persoană se înţelege o persoană fizică, o societate şi orice altă asociere de persoane.Termenul “societate” înseamnă orice persoană juridică sau orice entitate care este considerată persoană juridică înscopul impozitării.89 Pentru persoanele rezidente ale statelor cu care România are încheiate convenţii şi care realizează venituri dinRomânia, impozitul ce se reţine la sursă pentru dividende, dobânzi, comisioane, redevenţe este la nivelul coteistabilite la paragraful 2 de la articolele: "Dividende", "Dobânzi", "Comisioane", "Redevenţe" din convenţii. In cazulcand legislaţia internă prevede în mod expres exceptarea de la impunere, scutirea sau o cotă de impozitare maifavorabilă, sunt aplicabile prevederile legislaţiei interne – Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscalreferitoare la aplicarea conventiilor sau acordurilor de evitare a dublei impuneri. Alineatul 2 al articolelor"Dividende", "Dobânzi", "Comisioane", "Redevenţe" din convenţiile de evitare a dublei impuneri nu este anulat dealineatul 1 al aceloraşi articole, care prevede că veniturile respective plătite unui rezident se impun în statul sau derezidenţă. Aplicarea alineatului 2 al articolelor "Dividende", "Dobânzi", "Comisioane", "Redevenţe" din convenţiilede evitare a dublei impuneri care prevăd impunerea în statul de sursă nu conduce la o dublă impunere pentru acelaşivenit, întrucât statul de rezidenţă acordă credit fiscal pentru impozitul plătit în România, în conformitate cuprevederile convenţiei de evitare a dublei impuneri.90 Certificatul de rezidenţă fiscală se eliberează pe baza unei cereri formulată de persoana interesată, al cărei modeleste prevăzut în Ordinul nr. 1798/1998 pentru aprobarea formularisticii referitoare la aplicarea convenţiilor de evitarea dublei impuneri şi stabilirea competenţelor privind semnarea acestor formulare.73

Restituirea impozitului. Nediscriminarea 91În cazul când în România s-au facut reţineri de impozit ce depăşesc prevederile dinconvenţiile de evitare a dublei impuneri, suma impozitului reţinut în plus poate fi rambursată la cerereabeneficiarului de venit, respectiv a persoanei nerezidente.Cererea de rambursare a impozitului trebuie depusă de persoana nerezidentă în termenul legal deprescripţie stabilit prin legislaţia statului roman, iar rambursarea impozitului către persoana nerezidentă seface prin intermediul rezidentului român plătitor al venitului.În practică, convenţiile încheiate în vederea evitării dublei impuneri cuprind şi prevederireferitoare la discriminare, stipulându-se că naţionalii unui stat contractant nu vor fi supuşi în celalalt statcontractant nici unei impozitări sau obligaţii legate de aceasta, diferită sau mai împovărătoare decâtimpozitarea sau obligaţia la care sunt sau pot fi supuşi naţionalii celuilalt stat aflaţi în aceeaşi situaţie, maiales în ceea ce priveşte rezidenţa. 92Impunerea unui sediu permanent pe care o întreprindere a unui stat contractant îl are în celălaltstat contractant nu va fi stabilită în condiţii mai puţin favorabile în acel celălălt stat decât impunereastabilită întreprinderilor acelui celalalt stat, care desfăşoară aceleaşi activităţi. 93Cu excepţiile prevăzute în convenţii, dobânzile, redevenţele şi alte plăţi făcute de oîntreprindere a unui stat contractant unui rezident al celuilalt stat contractant se vor deduce, în scopuldeterminării profiturilor impozabile ale unei asemenea întreprinderi, în aceleaşi condiţii ca şi cum ar fi fostplătite unui rezident al primului stat menţionat.În mod similar, orice datorii ale unei întreprinderi a unui stat contractant faţă de un rezident alceluilalt stat contractant vor fi deductibile, în vederea determinării capitalului impozabil al acesteiîntreprinderi, în aceleaşi condiţii ca şi când ar fi fost contractate faţă de un rezident al primului statmenţionat.Întreprinderile unui stat contractant, al căror capital este integral sau parţial deţinut ori controlat,în mod direct sau indirect, de unul sau de mai mulţi rezidenţi ai celuilalt stat contractant, nu vor fi supuseîn primul stat menţionat nici unei impuneri sau nici unei obligaţii legate de aceasta, care să fie diferită saumai împovaratoare decât impunerea şi obligaţiile legate de aceasta, la care sunt sau pot fi supuse alteîntreprinderi similare ale primului stat menţionat.În privinţa aplicării procedurii amiabile, relevăm că atunci când o persoană consideră că datoritămăsurilor luate de unul sau de ambele state contractante rezultă pentru ea o impozitare care nu esteconformă cu prevederile convenţiei, aceasta poate, indiferent de căile de atac prevăzute de legislaţiainternă a acelor state, să supună cazul său autorităţii competente a statului contractant al cărui rezident estesau, dacă situaţia sa se încadrează în prevederile legale, acelui stat contractant al cărui naţional este.Ceea ce trebuie avut în vedere este că respectivul caz trebuie prezentat în termen de 3 ani de laprima notificare a acţiunii din care rezultă o impunere contrară prevederilor convenţiei de natura analizatăîn contextu arătat aici.91 Cf. “Convenţii privind evitarea dublei impuneri”, http://www.sova.ro. Legislaţie aplicabilă în domeniu: Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, publicată in M.Of. nr. 927/23.12.2003, cu modificările şi completările ulterioare;Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privindCodul fiscal, publicată in M.Of. nr. 112/06.02.2004, cu modificările şi completările ulterioare: Hotărârea Gvernuluinr. 1861/2006 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privindCodul fiscal, aprobate prin HG nr. 44/2004, publicată în M. Of. Nr. 1044/29.12.2006, Ordinul MinisteruluiFinanţelor nr. 1798 din 14.09.1998 pentru aprobarea formularisticii referitoare la aplicarea convenţiilor de evitare adublei impuneri şi stabilirea competenţelor privind semnarea acestor formulare, publicat în M.Of. nr. 358 din22.09.1998, cu modificările ulterioare, Convenţiile fiscale internaţionale de evitare a dublei impuneri.92 Aceleaşi dispoziţii se vor aplica şi persoanelor care nu sunt rezidente ale unuia sau ale ambelor state contractante.93 Cf. Ibid., această prevedere nu va fi interpretată ca obligând un stat contractant să acorde rezidenţilor celuilalt statcontractant vreo deducere personală, înlesnire şi reducere în ceea ce priveşte impunerea pe considerente privindstatutul civil sau responsabilităţile familiale pe care le acordă rezidenţilor săi.74

Capitolul 5INFLUENŢELE CADRULUI FINANCIAR-FISCALASUPRA PERFORMANŢEI ACTIVITĂŢII DE COMERŢINTERNAŢIONAL ŞI ATRAGERII INVESTIŢIILORSTRĂINE DIRECTEÎn prezent, se menţin încă decalaje puternice între ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare,însă, prin participarea statelor defavorizate la comerţul mondial acestea pot fi diminuate sau chiareliminate. Un rol important în acest sens revine guvernelor din fiecare ţară, dar şi organismelor comunitarecare monitorizează comerţul mondial.Pentru România, recent membră a Uniunii Europene, sunt deosebit de importante intensificareaparticipării la schimburile economice internaţionale de mărfuri şi servicii, dar şi atragerea investiţiilorstrăine în economie, în vederea creării şi menţinerii unor avantaje competitive durabile.Evident, tendinţa care trebuie să se manifeste în acest plan trebuie să fie una de creştere acompetitivităţii activităţii firmelor româneşti având activitate de comerţ internaţional.În acest sens, cadrul financiar-fiscal are o importanţă aparte. Începand de la data aderăriiRomâniei la Uniunea Europeană, au devenit aplicabile şi în sistemul financiar naţional directiveleeuropene în domeniul fiscal. Un impact deosebit în impozitarea grupurilor internaţionale decompanii îl au directivele din domeniul impozitelor directe menite să asigure un tratament fiscalneutru dividendelor, dobânzilor şi redevenţelor plătite între statele membre ale Uniunii Europene,precum şi în cazul reorganizărilor. 94Dat fiind contextual secţiunii de faţă a demersului nostru, relevăm că, încă din etapa de planificarea investiţiilor 95 trebuie investigate potenţialele strategii de vânzare şi implicaţiile fiscale ale acestora, caresă aibă în vedere impozitarea câştigurilor de capital, a dividendelor sau taxa pe valoarea adăugată.În ceea ce priveşte impozitarea câştigurilor de capital la vânzarea de acţiuni de către acţionaripersoane fizice sau juridice străine, o importanţă deosebită capătă tratatele de evitare a dublei impuneri şimodalitatea de interpretare a acestora, întrucât, în anumite situaţii, impozitele datorate în România peaceste câştiguri de capital s-ar putea reduce până la zero, în situaţia în care dreptul de impunere se alocăstatului unde este rezident vânzatorul de acţiuni.La pregătirea unei strategii fiscale coerente trebuie să se ia în considerare impozitele carepot apărea în legătură cu operaţiunile fiecărei companii din grup în diverse jurisdicţii fiscale,vizând impozitele directe (impozit pe profit, impozit pe dividende, impozitul pe veniturilenerezidenţilor), impozitele indirecte (TVA, taxe vamale, accize), dar şi impozitele şi contribuţiileaferente diverselor pachete salariale alese pentru remunerarea personalului. 9694 Cf. Adina Opriş, Departament Taxe – Pricewaterhouse Coopers International Limited, www.pwc.com95 De fapt, trebuie luate în calcul şi profiturile impozabile estimate a fi obţinute în toate etapele ciclului de viaţă alafacerii, eventualele facilităţi fiscale de care s-ar putea beneficia pentru respectiva investiţie, precum şi pierderileestimate.96 Cf. Ibid., ponderea diferitelor tipuri de impozite şi taxe în contextul strategiei fiscale va varia în funcţie deobiectivele proiectului desfăşurat, de domeniul specific de activitate al respectivei companii şi de ariile de interespentru viitor.75

În mod cert, fezabilitatea unei asemenea strategii este dată şi de luarea în calcul areglementărilor specifice domeniului de activitate în care acţionează un anumit investitor precumşi a elementelor de jurisdicţie fiscală derivate din convenţiile internaţionale, ţinând cont că suntconvenţii pentru evitarea dublei impuneri 97 şi combaterea evaziunii fiscale, care alocă dreptul deimpunere a unor venituri între doua state.În practica fiscală, aceste convenţii pot nu numai să reducă o anumită cotă de impunereprevazută prin legislaţia internă a unei ţări, ci şi să instituie o serie de metode prin care se evitădubla impunere a unor venituri în ambele state, prin acordarea de credit fiscal sau scutirea deimpunere a acestor venituri.5.1. Consideraţii privind performanţa comerţului exterior. Indicatori specficiÎn direcţia sugerată de titlul subcapitolului de faţă, vom pleca de la noţiunea de eficienţăeconomică, care poate fi pusă în evidenţă de rentabilitate (efectul economic direct şi imediat,materializat în beneficiul inclus în preţul fiecărei tranzacţii) şi de efectul economic propagat(influenţa economică pe care o are fiecare tranzacţie asupra altor tranzacţii corelate sau asupraunor necesităţi interdependente, dintr-un proces sau dintr-o complexitate de procese economice).Şi în cazul aprecierii eficienţei generale a comerţului exterior trebuie să avem în vedere raportulde bază efecte/efort, dar se impune şi luarea în considerare a specificului acestui sector.Baza teoretică a eficienţei comerţului exterior pleacă de la teoria avantajului absolut şi cea aavantajului comparativ în comerţul internaţional. 98Literatura de specialitate relevă că efectele generale ale comerţului exterior pentru economia uneiţări pot fi economice (financiar-monetare, structurale, de acumulare şi antrenare, de multiplicare), socialeşi politice.Într-o exprimare sintetică, rentabilitatea în comerţul exterior reprezintă acoperirea din veniturileunei activităţi de export sau import a cheltuielilor ocazionate şi obţinerea de profit sub forma de diferenţăde preţ pozitivă, în condiţiile în care preţul intern se aduce la nivelul preţurilor externe prin intermediulunui curs de schimb pe baza parităţii puterii de cumpărare faţă de alte valute.Principalii indicatori statistici utilizaţi în evaluarea exportului şi importului unei ţări sunt cota deacoperire (egală cu 1, când importul este egal cu exportul), cota de penetrare a pieţei interne (pondereaimportului în total cerere internă), efortul de export (coeficientul de deschidere a economiei, dat deponderea exportului în PIB).Un alt element important este şi raportul de schimb în tranzacţiile economice internaţionale, careexprimă condiţiile cantitative şi de preţ în care se efectuează schimburile internaţionale de marfă şi97 O convenţie de evitare a dublei impuneri prevalează asupra legislaţiei române, dacă include prevederi maifavorabile decat aceasta din urmă. Există anumite condiţii care trebuie îndeplinite pentru aplicarea prevederilorconvenţiei (dacă sunt mai favorabile); aceste condiţii pot fi stipulate fie chiar în textul convenţiei - spre exemplu,legate de persoanele impozabile cărora li se aplică acea convenţie, anumite tipuri de impozite şi taxe acoperite sauproceduri de urmat, cât şi condiţii cerute de Codul Fiscal pentru aplicarea convenţiilor - cum ar fi, de exemplu,furnizarea unui certificat de rezidenţă fiscală de către nerezidenţii obţinând venituri din România, în forma şicondiţiile cerute de legislaţia în vigoare, sau depunerea unei documentaţii specifice la autorităţile fiscale românepentru aplicarea cotei reduse de impozit în anumite situaţii.98 Elaborate de Adam Smith şi David Ricardo, acestea pot fi rezumate astfel: teoria avantajului absolut - consideră căun produs nu se poate exporta decât dacă producătorii au costuri mai scăzute, deci productivitate mai ridicată (A.Smith); teoria avantajului relativ - compară nu nivelul de cost pentru acelaşi produs în două ţări ci costurile relativea două produse schimbate (D. Ricardo). Într-o viziune dinamică, pentru perioada contemporană, trebuie să se ţinăseama de faptul că economiile naţionale comunică între ele prin rata de schimb a monezilor lor, ceea ce complicăfoarte mult analiza avantajelor relative în comerţul internaţional. Cea mai strălucită completare a teoriei lui Ricardoeste adusă de către Heckseher şi Ohlin care explică avantajele comparative în comerţul internaţional prin diferenţemacroeconomice de dotări cu factori de producţie. (Detalii în A. Puiu, Managementul afacerilor economiceinternaţionale, Ed. Independenţa Economică, Craiova, 1992)76

servicii. Acesta se determină prin raportarea cantităţii sau preţului de export la cantitatea respectivă/preţulde import, şi ne arată câte unităţi fizice sau monetare trebuie să exportăm pentru a obţine o unitate deimport.Potrivit literaturii de specialitate 99 , indicatorii de eficienţă a pot fi grupaţi astfel:1. La nivel microeconomica) Rentabilitatea operaţiunilor de comerţ exteriorAici putem aminti de rentabilitatea exportului, care apare ca o diferenţă între preţul externîncasat şi preţul de revenire la export, şi rentabilitatea importului, care apare ca o diferenţă întrepreţul intern încasat şi preţul extern plătit, majorat cu anumite taxe. 100b) Efectul economic propagatEfectul economic propagat este a doua componentă a eficienţei economice a comerţului exterior şiconstă în influenţa pe care o au diferitele tranzacţii de afaceri cu străinătatea asupra satisfaceriinecesităţilor interdependente industrial şi social de investiţie, producţie şi consum.Ce trebuie reţinut e că, la nivelul firmei, înainte de a efectua o operaţiune de comerţexterior este necesar să se analizeze conjuctura pe piaţa mondială, preţurile produsului respectiv pe diferitepieţe, preţul materiilor prime necesare producerii acestuia, capacităţi de producţie, productivitatea munciişi alte date pe baza cărora să se poată calcula o serie de indicatori de rentabilitate care să poată oferi oimagine despre oportunitatea exportului sau importului acestui produs.Pe de altă parte este nevoie să se cunoască şi posibilităţile de comercializare ale acestuia, asigurarea service-ului şi pieselor de schimb etc.2. La nivel macroeconomica) Rata rentabilităţii generale a comerţului exteriorSe calculează atunci când balanţa comercială pe o anumită perioadă dată (de exemplu unan) este echilibrată. Se mai poate calcula şi prin raportarea preţului de revenire mediu alimportului pe un an la preţul de revenire mediu al exportului pe aceeaşi perioadă, toate exprimateîn moneda naţională.Un raport supraunitar indică rentabilitate (ceea ce înseamnă economie de muncă socială),iar un raport subunitar indică pierdere.b) Raportul de schimbRaportul de schimb reprezintă raportul cantitativ sau valoric dintre produsele exportate şicele importate. Se poate calcula pe produse individuale, pe grupe de produse, în cadrulcompensaţiilor şi, în special, pe totalitatea schimburilor în cadrul balanţei comerciale echilibratevaloric.Indicatorul este utilizat la nivel macroeconomic, având o mare însemnătate în orientarea politiciieconomice de stat în domeniul investiţiilor pe ramuri şi subramuri economice, din punct de vedere alparticipării la diviziunea mondială a muncii. 101Pentru produsele individualizate se calculează ce cantitate dintr-un anumit produs se poate obţine,din import, în schimbul unei unităţi cantitative dintr-un alt produs sau, cu preţul unei unităţi cantitativedintr-un produs, ce cantitate poate fi importată dintr-un alt produs.99 Cf. A. Puiu, op. cit., ibid.100 Taxele vamale, taxa pe valoare adăugată şi alte taxe instituite de legislaţia naţională pentru anumite produse (cumar fi accizele pentru articolele de lux).101 Raportul de schimb se utilizează pentru a determina structura de ansamblu a schimburilor de mărfuri efectuate custrăinătatea pe o perioadă de un an. Ţara care va exporta produse inferior prelucrate şi va importa produse superiorprelucrate va avea un raport de schimb defavorabil, adică va scoate din ţară mai multe materiale în raport cu celeintroduse în circuitul economic naţional. Importanţa acestei concluzii este mare pentru ţările mici şi medii care nudispun de suficiente resurse de materii prime şi progresul lor economic depinde, în mare măsură, de dezvoltareaindustrială bazată pe import de materii prime.77

Remarcăm faptul că în cazul României, investitorii straini contribuie masiv la reducereadeficitului comercial, ţinând cont că în anul 2006 exporturile realizate de firmele străine au reprezentat72% din totalul exporturilor, în timp ce importurile au avut o pondere de doar 59% din total. 102Deci, în condiţiile în care importurile realizate de firme cu capital străin s-au ridicat la 23,7 mld.euro, iar exporturile au fost de 18,7 mld. euro, companiile străine au importat doar 1,25 euro pentru fiecareeuro exportat, în timp ce firmele cu capital românesc importă de doi euro pentru fiecare euro exportat.c) Soldul comercialSoldul comercial sau balanţa comercială (parte a balanţei de plăţi externe) rezultă dindiferenţa dintre exportul şi importul de bunuri şi servicii, pe o perioadă determinată. 103d) Efortul aferent exportului de bunuri şi serviciiAcest indicator rezultă din raportul între export şi producţie, pe o perioadă determinată, deun an.e) Capacitatea de consum a pieţei interneSe determină prin însumarea producţiei interne cu importul şi scăderea exportului dinsuma rezultată, reflectând o imagine asupra gradului de dependenţă a economiei naţionale deeconomia mondială.O producţie mare pe plan intern, un import şi un export redus, definesc un grad dedependenţă scăzut faţă de economia mondială şi totodată indică o tendinţă de autarhie, de izolare,ce se soldează cu un nivel de trai scăzut, cu un nivel tehnico-ştiinţific depăşit de progresele peplan internaţional.f) Rata penetrării mărfurilor străine pe piaţa autohtonăSe calculează prin împărţirea importului pe o perioadă determinată la capacitatea deconsum a pieţei interne, rezultatul fiind înmulţit cu 100.Specialiştii în materie de analiză economică, recomandă calculul următorilor indicatori în procesul dedeterminare a eficienţei exportului 104 :- Cursul de revenire al produsului (Cr) – exprimă costul in lei al unei unităţi valutare la un produs sau ogrupă de produse. Acesta permite compararea volumului de muncă socială naţională materializată în produsulexportat cu suma încasată în valuta pentru acesta. Se calculează ca raport între preţul intern complet de export alprodusului (Pi) şi pretul extern (Pe).- Aportul valutar (Av) – reprezintă valoarea nou creată, exprimată în valută şi realizată prin activitatea decomerţ exterior. Se poate calcula ca valoare absolută sau ca rată. Ca valoare absolută este egal cu diferenţa dintrepreţul extern (Pe) şi cheltuielile materiale (M), iar ca rată se împarte la preţul extern.102 Cf. Studiu BNR & INS, oct. 2007, www.bnr.ro103 Balanţa comercială poate fi: excedentară, când exportul este mai mare decât importul; deficitară, când importuleste mai mare decât exportul; echilibrată, când exportul est egal cu importul. Analiza acestui indicator duce laconcluzia că este necesară o politică macroeconomică care să faciliteze creşterea producţiei naţionale de bunuri şiservicii, calitativ şi cantitativ. Statul trebuie să se implice pentru: sprijinirea ramurilor de producţie de interesnaţional major (scutiri sau reduceri de impozite, subvenţii, prime la export); sprijinirea întreprinderilor mici şimijlocii, care formează segmentul cel mai dinamic al unei economii moderne; facilităţi pentru sporirea importuluiselectiv de capital; instituirea temporară de cursuri de schimb valutar preferenţiale la export etc., în măsura în careacordurile internaţionale încheiate permit.104 Cf. Mărgulescu, D. (coord), Analiza economico-financiară a întreprinderii- metode şi tehnici, Editura TribunaEconomică, Bucureşti, 1994. Însă, aprecierea eficienţei comerţului exterior nu se reduce la indicatorii rentabilităţii,care oglindesc doar o parte a eficienţei economice a comerţului exterior. In timp ce rentabilitatea reflectă doarefectele băneşti directe şi imediate înregistrate pe măsura efectuării operaţiilor de import-export, eficienţa exprimaefectul total al comerţului exterior asupra accelerării creşterii economice, contribuţia acestuia la asigurarea unorproporţii judicioase în cadrul economiei naţionale, la folosirea completă şi raţională a forţei de muncă, lavalorificarea superioară a resurselor naturale, la folosirea raţională a capacităţilor de producţie.78

- Beneficiul în valută (Bv) – exprimă câştigul în valută realizat în activitatea de export a unui produs şi secalculează prin deducerea din preţul extern a cheltuielilor totale interne, materiale şi nemateriale aferenteprodusului respectiv. Se poate calcula în valoare absolută sau ca rată.- Gradul de valorificare a materiilor prime (Gv) – exprimă creşterea valorii materiilor prime încorporateîn produsul ce urmează să fie exportat. Se calculează ca raport între preţul extern al produsului şi valoarea înpreţuri mondiale a materiilor prime (Mp) încorporate în produsul respectiv.** *În privinţa principalelor direcţii în care se poate acţiona pentru sporirea eficienţei schimburilorcomerciale externe ale României, dincolo de utilizarea pârghiilor de natură financiar-bugetară (cărora leconsacrăm o parte specială a demersului nostru) amintim că acestea ţin de stabilirea adecvată apotenţialului de export, selectarea pe baza unor criterii de eficienţă economică a acelor sectoareeconomice în care România are şanse reale de dezvoltare a producţiei pentru export şi sprijinirea ulterioarăa acestor sectoare, stimularea producătorilor din agricultură, lărgirea exportului de servicii turistice,transporturi etc.La fel de importante sunt şi reducerea costurilor de producţie şi creşterea productivităţii în acelesectoare economice orientate spre export, atât din domeniul public cât şi cel privat, oferirea de condiţiiegale şi sprijin egal sectorului particular faţă de cel de stat din economie (credite preferenţiale, sprijinbancar etc.) ori susţinerea exportului printr-o activitate promoţională mult mai largă.5.2. Impozitarea ca factor de decizie în materie de investiţii şi afaceri internaţionaleAşa cum am relevat anterior, impozitarea este o componentă economică importantă, influenţândîn măsură extrem de mare profitul.Întotdeauna, investitorii care pot obţine o impozitare redusă pe un proiect, îl vor alege în favoareaaltuia care are acelaşi nivel de risc şi de rentabilitate. 105De regulă, nivelul general al impozitării într-o ţară, raportat la PIB, nu apare ca influenţând înmod direct intrările şi ieşirile investiţiilor străine directe, însă excepţia apare atunci când politica fiscalăaplicată inadecvat ameninţă capacitatea unei ţări de a acoperi datoriile externe, conducând investitorii laideea că repatrierea capitalului se va face în mod dificil. 106Pe fondul derulării procesului de globalizare, caracterizat prin creşterea producţieiinternaţionale 107 , faptul că impozitarea devine un factor din ce în ce mai important, în contextul abordăriinoastre, se poate explica şi prin aceea că cele mai multe din barierele de altă natură au fost eliminate,astfel că obstacolele care au rămas capătă o importanţă mai mare.105 Paul Diaconu, Cum fac banii contabilii, Editura Economică, Bucureşti, 2004, pp. 193 şi urm.106 De exemplu, Franţa şi Italia au relativ acelaşi nivel de impozitare, totuşi ele atrag sume diferite de investiţii.Printre statele membre OECD, Japonia are un nivel scăzut de impozitare şi atrage foarte puţine investiţii, în timp ceBelgia şi Suedia sunt comparativ ţări cu un nivel înalt de impozitare şi au totuşi intrări de ISD mari. În afară deimpozite şi de stimulentele fiscale, alţi doi factori legaţi de impozite trebuie luaţi în consideraţie. În primul rând,multinaţionalele vor prefera să investească în ţările care au încheiat tratate fiscale cu ţările de origine, cu scopul de aevita impozitarea dublă, cu toate că existenţa unui tratat nu este un factor decisiv, mai ales dacă un investitor poateinvesti prin intermediul unei terţe ţări, care are tratat şi cu ţara de origine şi cu ţara gazdă vizată. Apoi, calitateaadministraţiei fiscale a ţării vizate trebuie luată în consideraţie. Incertitudinea, ambiguitatea, schimbările preafrecvente în legislaţie, neconcordanţă în interpretare şi aplicare, oficialii corupţi, penalităţile excesive pot constituimijloace de descurajare a investiţiilor.107 Crearea pieţelor comune, uniunile vamale şi zonele comerciale libere au avut un efect similar, făcând mai simplăfurnizarea unui număr de pieţe naţionale dintr-o singură locaţie, neîmpiedicată de bariere vamale. Prin urmaredistincţia dintre investiţiile orientate spre piaţă şi investiţiile orientate spre export a devenit mai puţin clară.79

Impozitul pe venitul societăţii afectează direct suma profitului multinaţionalelor, disponibilăpentru distribuirea către acţionari. Câteva studii recente au subliniat o legătură semnificativă întreimpozitele efective pe profitul societăţii dintr-o ţară gazdă şi nivelurile investiţiilor străine directe. 108Impozitele pe venitul propriu şi cele salariale ale contribuabililor sunt în general mai puţinimportante, exceptând cazul în care are un impact mare asupra costurilor forţei de muncă.TVA-ul are, de asemenea, o relevanţă redusă pentru investiţiile orientate spre piaţă, însă taxele deimport şi vamale pot fi foarte importante în două sensuri, de moment ce taxele de import constituie barierevamale menite să încurajeze mai mult întreprinderile multinaţionale să investească într-o ţară, decât săexporte în aceasta.Aceste taxe protejează împotriva importurilor din partea competitorilor; în acest mod, taxelevamale pot constitui chiar un stimulent pentru unele tipuri de investiţii străine directe orientate spre piaţă.Dar, în acelaşi timp, taxele vamale mari pe importurile de utilaje şi pe alte bunuri de capital măresc costuliniţial al investiţiei şi costul bunurilor importate utilizate în producţie, şi pot constitui un mijloc deintimidare pentru investiţiile străine directe (ISD).Investigarea literaturii de specialitate ne-a condus la opinia că investiţiile străine directe orientatespre export sunt mult mai sensibile la presiunile fiscale ale ţării gazdă decât sunt cele orientate spre piaţă.Impozitele care afectează în mod direct costurile producţiei şi impozitul pe profitul societăţii suntreflectate în preţul produselor sau serviciilor exportate, şi de aceea avem de-a face cu îndreptareainvestitorilor către acel segment de piaţă care beneficiază de stimulente.5.3. Orientarea cadrului financiar-fiscal către stimularea exporturilor şi atragereainvestiţiilor străine directe5.3.1. Stimularea exporturilor prin adoptarea de măsuri cu conţinut financiarModificările de cadru normativ vizând expansiunea activităţii de comerţ internaţional a ţării nupot omite măsurile având conţinut financiar (fiscale, bugetare şi bancar-valutare).Evident, acestea presupun aplicarea lor la nivel macro – pentru stimularea exportului-, noiredându-le în cele ce urmează, sub forma unui set care am intenţionat să fie cât mai complet.A. Măsuri de stimulare de natură fiscală şi evitarea dublei impuneri inetrnaţionaleMăsurile de stimulare de natură fiscală urmăresc creşterea competitivităţii exporturilor prinreducerea sau eliminarea acelor componente de cost datorate diferitelor taxe şi impozite şi, prin aceasta,creşterea câştigului net al exportatorilor.‣ Facilităţi fiscale acordate pentru mărfurile exportate - apar sub forma scutirii, reducerii saurestituirii impozitelor pe circulaţia mărfurilor. Se acordă selectiv, în funcţie de importanţa exportuluipentru economia naţională respectivă, de regulă fiind direct proporţionale cu gradul de prelucrare alproduselor.În această categorie se include şi importul cu scutire condiţionată de plata taxelor vamale sauregimul de drawback, care se referă la importul acelor produse (materii prime sau componente) ceurmează să fie încorporate sau prelucrate în vederea obţinerii de produse destinate exportului.‣ Facilităţi fiscale acordate direct exportatorilor – care pot să apară sub forma scutirii saureducerii impozitelor pe venitul provenit din export.În acest context apreciem că este important să să se aibă în vedere rigorile comunitare privindcomponenta fiscală care influenţează dezvoltarea afacerilor internaţionale, cunoscând că în Uniunea108 Cf. Ibid, o cercetare condusă pentru Ruding Committee, a descoperit că 57 % din managerii multinaţionalelor dinUE au considerat impozitul pe profitul companiei un criteriu foarte important în alegerea locaţiei afacerii.80

Europeană, numeroase tipuri de stimulente fiscale sunt interzise (sau necesită aprobare prealabilă dinpartea Comisiei) în cadrul prevederilor care reglementează ajutorul statului.Esenţa ajutorului statal este aceea că denaturează competiţia prin favorizarea anumitorîntreprinderi sau producţia anumitor bunuri. 109În practică, cele mai utilizate stimulente fiscale sunt:• Scutirea totală sau parţială de la impozitarea profiturilor (inclusiv taxa de vacanţă);• Rate reduse de impozitare a veniturilor corporaţiilor asupra anumitor profituri (stabilite caobiective/ ţinte);• Reducerea taxelor investiţionale (reduceri pentru profiturile reinvestite);• Amortizarea accelerată a costurilor de capital;• Credite pentru taxe/impozite investiţionale;• Scutiri/ reduceri de TVA (sau alte forme de taxe de vânzare);• Rate reduse ale impozitelor/ taxelor cu reţinere la sursă asupra transferurilor de sume în ţara deorigine (de rezidenţă).Trebuie reţinut că stimulentele fiscale pentru investiţia străină directă funcţionează cu scopul de aîncuraja investiţia directă în două feluri:(1) reducând costul de achiziţionare a capitalului sau a altor facturi după impozitare (muncă,materiale, energie), sau imediat (stimulente up-front) sau pe baza valorii actuale şi(2) reducând rata efectivă de impozitare a profiturilor din investiţii (stimulente downstream).Ambele categorii urmăresc majorarea ratei veniturilor după impozitare şi prin aceasta săîncurajeze investiţiile.În acelaşi context, evitarea dublei impuneri internaţionale are o importanţă aparte, deoareceaceasta se manifestă ca o barieră în calea liberei circulaţii a bunurilor, serviciilor, capitalurilor şipersoanelor prin supunerea la impunere a aceleiaşi materii impozabile la acelaşi fel de impozit, peparcursul aceluiaşi exerciţiu financiar de către două suveranităţi fiscale diferite.Aşa cum am arătat într-o secţiune precedent, preocupate să evite dubla impunere juridicăinternaţională, statele recurg la anumite modalităţi: cuprinderea în reglementările interne a unor precizăricu scopul evitării dublei impuneri, încheierea de convenţii fiscale, cutuma, jurisprudenţa, doctrina.Metodele utilizate pentru evitarea dublei impuneri au în vedere scutirea sau creditarea, în funcţiede aria de acordare a acestora, scutirea fiind progresivă sau totală, iar creditarea obişnuită sau totală. 110B. Măsuri de natură bugetară‣ Subvenţiile directe la export - reprezintă acele sume de bani acordate de stat anumitor ramurieconomice pentru a le rentabiliza activitatea, în cazul în care costurile lor depăşesc preţurile de pe piaţamondială.Se acordă selectiv, de regulă pentru:• ramurile aflate în declin (industria carboniferă, siderurgică, textilă), ramuri sensibile laconcurenţa străină;• pentru ramuri considerate de interes pentru economia naţională (în cazul cărora pierdereapieţelor ar putea dezechilibra balanţa de plăţi);• în majoritatea ţărilor, pentru agricultură.109 Art. 87(1) - EC.110 În demersurile lor de a elimina sau diminua dubla impunere juridică internaţională, statele sunt implicate diferit peplan extern şi pe plan intern. Astfel, pe plan extern, statul-autoritate publică lansează emiterea negocierilor cu altestate în vederea încheierii acordurilor, convenţiilor care privesc evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziuniifiscale. Pe plan intern, implicarea statului se manifestă în trei modalităţi: (1) cuprinderea convenţiei fiscale înpatrimoniul legislativ intern, după ratificare şi după complexul de operaţiuni conform legii tratatelor, (2) renunţarea,ori de câte ori se regăseşte în calitatea de stat de rezidenţă, la încasarea anumitor venituri fiscale, în totalitate sau înparte, aşa după cum s-a angajat prin convenţia fiscală încheiată şi (3) cuprinderea în reglementările interne a unorprecizări în scopul evitării reale a dublei impuneri internaţionale.81

‣ Primele directe de export – se acordă acelor exportatori care realizează un volum mare dedesfacere pe piaţa externă sau exportă produse ale unor industrii importante pentru economia naţională;ele nu urmăresc rentabilizarea unităţilor exportatoare, ci creşterea volumului vânzărilor şi, eventual,influenţarea structurii pe mărfuri şi a orientării geografice, în funcţie de interesele urmărite la un momentdat.‣ Subvenţiile indirecte la export – vizează stimularea întreprinderilor mici şi mijlocii pe liniacreşterii exporturilor, prin preluarea de către stat, total sau parţial, a cheltuielilor ocazionate de diferiteacţiuni, manifestări etc. precum: facilităţi oferite în domeniul informaţional, al asistenţei tehnice despecialitate, pentru participarea la târguri şi expoziţii internaţionale, pentru realizarea de către institute despecialitate de studii şi cercetări de piaţă cu preţ redus sau gratuite etc.Subliniem că şi această categorie de măsuri trebuie să aibă în vedere cadrul juridic comunitar şiobligaţiile care derivă din calitatea României de Stat Membru al Uniunii Europene.C. Măsuri de stimulare de natură financiar-bancarăSe realizează prin intermediul sistemului bancar naţional şi/sau al unor instituţii publice sauprivate, specializate în acordarea, asigurarea şi garantarea creditelor de export.Aici avem în vedere:• Credite cu dobândă subvenţionată pentru producţia de exportAceste credite se acordă de către instituţii specializate în finanţarea exporturilor din ţaraexportatorului, pentru aceasta încheindu-se o convenţie de credit între importator (banca sa) şi bancaexportatoare.• Acces la linii avantajoase de creditAcestea funcţionează în toate statele dezvoltate, reprezentând o formă a creditului cumpărător. Deregulă, se deschid de către o instituţie financiară din ţara exportatorului în favoarea unei instituţiifinanciare din ţara importatorului, în baza unor acorduri inter-guvernamentale încheiate între cele două ţări(exportatoare şi importatoare), prin care guvernul ţării se obligă să garanteze creditul acordatimportatorilor.Făcând recurs şi la reperele în materie ale cadrului instituţional comunitar, lucru avut în vedereaproape în întregul demers al nostru, privitor la creditele pentru export trebuie reţinute următoarele:• La nivelul UE, sprijinul direct al guvernului sau în numele guvernului pentru exportul de mărfurişi servicii se poate acorda în condiţiile respectării anumitor reguli 111 şi constă în:- garantarea sau asigurarea creditelor de export;- finanţarea directă/ indirectă şi refinanţare sau prin intermediul ratei dobânzii;- o combinaţie a celor două categorii de instrumente menţionate.• Legislaţia comunitară în domeniul creditelor de export (menţionată mai sus) are la bază, în ceamai mare parte, aranjamentele şi înţelegerile din cadrul OCDE. 112• În domeniul agriculturii promovarea exportului pentru o serie de produse se realizează prinacordarea de restituţii la export pe baza diferenţei dintre preţurile mondiale (mai reduse) şi cele europene(mai mari), pentru care există reglementări sectoriale specifice.111 Avem în vedere prevederile Deciziilor 2001/76/CE şi 2001/77/CE şi ale Directivei 98/29/CE. La nivelul UEdiscutarea aspectelor legate de creditele de export şi alte instrumente de stimulare se face în cadrul Grupului de lucru“Credite de export” al Consiliului.112 Principalul aranjament, care este transpus în legislaţia comunitară, este cel privind „îndrumările” pentru susţinereaoficială a creditelor de export/ Arrangement on Guidelines for officially supported export credits menit a crea uncadru pentru utilizarea creditelor de export în scopul evitării distorsionării comerţului. O variantă actualizată seaplică de la începutul lunii iulie 2005 şi conţine noi prevederi privind schemele de rambursare, tranzacţiile pentruproiectele finanţate şi proiectele în domeniul promovării energiei regenerabile şi al aprovizionării cu apă şi tratăriiapei.82

D. Măsuri de stimulare a exporturilor de natură valutară‣ Primele valutare – acordarea de sume suplimentare exportatorilor în momentul preschimbăriivalutei, prin oferirea unui curs de schimb mai avantajos decât cursul de schimb oficial, respectiv cursul deschimb cu primă.Se acordă diferenţiat, pe grupe de mărfuri, zone geografice.‣ Deprecierea monetară – este favorabilă exportatorilor numai pe termen scurt şi numai dacăreducerea cursului de schimb al monedei naţionale este mai accelerată decât reducerea puterii decumpărare interne a acesteia.Diferenţa între gradul de depreciere şi reducerea puterii de cumpărare reprezintă o primă pentruexport, care poate permite reducerea preţului de export, fără diminuarea câştigului în monedă naţională.5.3.2. Pârghii fiscale de stimulare a investiţiilor străine directeAşa cum rezultă şi din cele expuse anterior, stimulentele fiscale operează prin sistemul deimpozite/ taxe şi oferă beneficii sub forma reducerilor de taxe care, în caz contrar, ar fi plătibile.În cazurile în care se folosesc stimulente fiscale este foarte important ca regulile să fietransparente cu estimarea costurilor/cheltuielilor bugetare cu taxele şi impozitele. 113Trebuie reţinut că stimulentele fiscale pentru investiţia străină directă 114 funcţionează cu scopul dea încuraja investiţia directă în două feluri:- reducând costul de achiziţionare a capitalului sau a altor facturi după impozitare (muncă,materiale, energie), sau imediat ori pe baza valorii actuale;- reducând rata efectivă de impozitare a profiturilor din investiţii.Ambele categorii urmăresc mărirea ratei veniturilor după impozitare şi, prin aceasta, să încurajezeinvestiţiile.a) Reduceri la rata impozitului pe profitul societăţiiReducerile la rata impozitului pe profitul societăţii sau la impozitele pe profituri pot fi acordateanumitor tipuri de activităţi, temporar sau permanent.O scutire este de obicei restricţionată la întreprinderi care desfăşoară activităţi offshore, precumcentrele de finanţare internaţionale, centre de coordonare şi sediile centrale ale companiilor operaţionale.În aceste cazuri, profiturile sunt impozitate la rate foarte mici (Barbados, Cipru, Irlanda, Mauritiusşi Singapore).b) Reduceri fiscale pentru investiţii şi crediteÎn practica anumitor ţări, se oferă de către guverne reduceri fiscale pentru investiţii sau credite.Acestea sunt acordate pe lângă reducerile fiscale pentru amortizări obişnuite, astfel încât investitorul poatesă amortizeze o sumă care reprezintă mai mult decât costul investiţiei.113 O măsură de stimulare fiscală (a impozitelor/ taxelor) poate fi definită în termeni statutari sau efectivi. În termenistatutari este vorba de o prevedere specială privind impozitele/taxele acordate unor proiecte investiţionale calificatecare reprezintă o deviere statutară favorabilă de la prevederea corespunzătoare aplicabilă proiectelor investiţionale îngeneral (de exemplu, proiecte care nu primesc nici o prevedere/clauză specială privind impozitarea). O implicaţie aacestei definiţii este aceea că nu orice prevedere fiscală aplicabilă tuturor proiectelor investiţionale constituie unstimulent fiscal. În termeni efectivi, un stimulent fiscal reprezintă o prevedere fiscală specială acordată proiectelorinvestiţionale calificate care are ca efect diminuarea poverii (sarcinii) efective a impozitului respectiv asupra acelorproiecte - corelat cu sarcina fiscală efectivă care ar fi fost suportată de investitori în absenţa acelei prevederi fiscalespeciale.114 De notat că în Uniunea Europeană, numeroase tipuri de stimulente fiscale sunt interzise (sau necesită aprobareprealabilă din partea Comisiei) în cadrul prevederilor care reglementează ajutorul statului. Esenţa ajutorului stataleste aceea că denaturează competiţia prin favorizarea anumitor întreprinderi sau producţia anumitor bunuri - Art.87(1) EC.83

Pentru a fi eficace, investitorul ar trebui să aibă dreptul să reporteze pierderile care nu aubeneficiat de reducere sau de creditul acordat pe o perioadă nedeterminată sau cel puţin pe o perioadă mailungă.Reducerile fiscale pentru investiţii 115 sau credite se pot aplica tuturor formelor de investiţii decapital sau se pot limita la anumite categorii: utilaje, echipamente performante de înaltă tehnologie, sau lainvestiţii de capital în anumite domenii cum sunt cercetarea şi dezvoltarea.c) Reducerea fiscală pentru amortizare şi amortizarea acceleratăÎn toate ţările în care se aplică sistemul venitului impozabil, un factor important este maniera încare este abordat costul amortizării capitalului fizic pentru a determina nivelul venitului impozabil.Regulile care guvernează regimul costurilor amortizabile ale capitalului în scopul impozitării suntun element cheie în sistemul impozitelor pe societate, determinând dacă firmele sunt (sau nu sunt)capabile să-şi recupereze costurile investiţiei.Strâns legat de alegerea metodelor de amortizare şi de stabilirea perioadelor de redresare pentruactivele amortizabile, este flexibilitatea sistemului de amortizare în acordarea scutirii de impozitereferitoare la costurile de investiţie.Sistemele de amortizare pot să descurajeze investiţia străină directă iar valoarea prezentă areducerilor fiscale pentru investiţii este considerată ca fiind prea scăzută, comparativ cu amortizareaeconomică reală, sau prea scăzută în comparaţie cu cele care sunt disponibile în celelalte ţări sau că nu arcorespunde anumitor standarde.În cele mai multe sisteme, rata amortizării pentru anumite active depinde de perioada de redresarea acestora (sau de perioada de redresare a categoriei de active amortizabile căreia i se atribuie unui anumitactiv). Cu cât este mai mică perioada de redresare stipulată, cu atât rata efectivă a amortizării va fi maimare.Amortizarea accelerată este atractivă în comparaţie cu alte stimulente fiscale din mai multemotive:• Spre deosebire de creditele fiscale, amortizarea accelerată nu creează compensaţii suplimentarela impozitele pe venituri, ci doar amână aceste compensaţii;• Firma nu trebuie să ţină registre separate pentru a gestiona evidenţa balanţelor nesolicitate,deoarece acestea fac parte din sistemul fundamental de amortizare;• Amortizarea accelerată nu atribuie nici o eroare sistematică activelor de scurtă durată;• Investitorii sunt descurajaţi să facă abuzuri - să vândă sau să răscumpere active, pentru a obţine oscutire cât mai mare de impozite pentru aceleaşi active.d) Scutirea de pierderiÎn cadrul sistemelor fiscale care acordă scutirea de pierderi, pentru companiile-investitor,capacitatea de reportare a pierderilor iniţiale (compensaţie pentru profiturile viitoare impozabile), joacă unrol deosebit de important.Norma internaţională privind reportarea pierderilor oferă perioade de cinci până la şapte ani,multe ţări acordând intervale şi mai lungi. 116e) Stimulente pentru reinvestiţiiStatele care oferă stimulente pentru reinvestirea profiturilor 117 , recurg concret fie la modalitateaca obligaţiile fiscale ale întreprinderii să fie reduse prin acordarea unei reduceri la suma reinvestită (sau o115 O reducere fiscală pentru investiţii micşorează venitul impozabil; astfel cu o rată a impozitului pe venitul societăţiide 40%, o reducere de 50 % din suma investită echivalează cu o investiţie în credite de 20 % din acea sumă.116 Germania, Suedia, Marea Britanie oferă o reportare a pierderilor pe o perioadă nelimitată. În Statele Unite,pierderile pot fi reportate timp de 20 de ani. Când se doreşte o amortizare accelerată ca o formă de stimulent lainvestiţii, dar regulamentele existente cu privire la reportarea pierderilor refuză să acorde firmelor o reducere laobligaţiile fiscale, este indicat de urmărit dacă reportarea pierderilor poate fi relaxată.84

parte din aceasta) din profiturile care altfel ar fi impozabile, fie acţionarului sau societăţii mame i serambursează într-o anumită proporţie impozitul plătit de întreprinderea locală.f) Soluţia diminuării taxelor pe import şi a taxelor vamaleScutirea de taxe vamale şi de taxe pe import poate fi un factor important în deciziile de investiţieşi este considerat ca fiind cel mai valoros stimulent pentru investiţii din toate tipurile existente. Acest tipde stimulent are marele avantaj că nu depinde de profitabilitate, este un avantaj direct şi constituie oeconomie imediată a investitorului, reducând costul iniţial al investiţiei.Scutirea se acordă 118 de regulă la importul de mijloace fixe, iar ocazional scutirea se extinde şiasupra materialelor importate şi a materiilor prime, care vor fi folosite în producţie, cu toate că acestescutiri sunt acordate doar temporar.Situaţia privind investiţiile străine directe (ISD) în România în anul 2006 1191. Fluxul net de ISD în anul 2006 a fost de 9059 mil. EUR, în creştere cu 74% faţă de anul 2005,din care:• 4159 mil. EUR participaţii la capital (46%);• 2673 mil. EUR profit net reinvestit (30%);• 2227 mil. EUR credit net primit de la investitorii străini (24%).2. Soldul final ISD la 31 decembrie 2006 s-a cifrat la 34512 mil. EUR, în creştere cu 58% faţă de31 decembrie 2005, din care:• 27016 mil. EUR participaţii la capitalul social (78%);• 7496 mil. EUR credit net primit de la investitorii străini (22%).2.1. Repartizarea ISD pe principalele activităţi economiceDin punct de vedere al orientării investitorilor străini spre ramuri economice (conform CAEN),ISD s-a localizat cu precădere în industria prelucrătoare (34,2% din total), în cadrul acesteia cele maiatractive pentru ISD fiind metalurgia (8,3%), industria alimentară, a băuturilor şi tutunului (5,5%),prelucrare ţiţei, produse chimice, cauciuc şi mase plastice (4,5%) şi industria mijloacelor de transport(4,1%).Alte activităţi care au atras importante ISD sunt: intermedieri financiare şi asigurări, care cuprindactivitatea bancară şi de asigurări şi reprezintă 22,2% din totalul ISD, comerţ cu amănuntul şi cu ridicata(12,2%), telecomunicaţii (8,2%), construcţii şi tranzacţii imobiliare (6,4%), precum şi servicii prestateîntreprinderilor (4,1%).Imobilizările corporale şi necorporale, cu un sold la finele anului 2006 în valoare de 17174mil.EUR, reprezintă 50% din totalul ISD, inducând un grad semnificativ de stabilitate al investiţiei străine.Activităţile economice în care ISD în imobilizări corporale şi necorporale este semnificativă sunt:industria (28,9% din total ISD), iar în cadrul acesteia industria prelucrătoare (cu 22% din total ISD, din117 China, Malaezia şi Vietnam.118 Scutirile de acest tip, mai ales când sunt acordate selectiv, pot deforma grav competiţia şi pot fi în contradicţie curegulamentele comerciale internaţionale. În ceea ce priveşte reducerile pentru investiţii şi creditele, există un risc cabunurile importate cărora nu li s-au aplicat taxe vamale să fie ulterior vândute pe piaţa internă şi este indicat să nu seacorde scutire la articolele care pot fi vândute uşor, precum automobile. De aceea, în unele ţări, se califică doarcontribuţia investitorului străin la capitalul întreprinderii, care ar putea sa reducă riscul unui abuz şi să reducă deasemenea problema unei capitalizări slabe.119 Cf. date publicate de Banca Naţională a României (în colaborare cu Institutul Naţional de Statistică). Selectiv,după www.bnr.ro. Datele apar ca rezultat al cercetării pprivind determinarea investiţiilor străine directe în Româniala 31 decembrie 2006, pe baza soldului la începutul anului 2006 şi a fluxurilor (mişcărilor) în cursul exerciţiuluifinanciar 2006, în întreprinderile investiţie directă rezidente.85

cadrul căreia se remarcă industria metalurgică cu 5,5% din total ISD), comerţul cu amănuntul şi curidicata (6,4%), telecomunicaţiile (4,8%), acestea corespunzând în mare măsură unor domenii predilectede orientare a ISD.3. Cifra de afaceri 120 a întreprinderilor - investiţie străină directă, în sumă totală de74309,9 mil. EUR, reprezintă 43,2% din cifra de afaceri a întreprinderilor din România.Activităţile cu pondere majoră din acest punct de vedere sunt industria, cu subramura industrieiprelucrătoare (55,4%, respectiv 59% din cifra de afaceri a ramurii), poştă şi telecomunicaţiile (77,5%),comerţul (39,9%) şi serviciile prestate întreprinderilor (36,9%).4. Exporturile şi importurile întreprinderilor investiţie străină directăActivitatea întreprinderilor - investiţie străină directă, în ansamblul ei, are un impact pozitivasupra balanţei comerciale a României, contribuţia la exporturi fiind de 72,5%, în timp ce la importuri estede 58,6%.5. Repartizarea ISD pe ţări de origineRepartizarea a fost realizată în funcţie de ţara deţinătorului nemijlocit a cel puţin 10% dincapitalul social al întreprinderilor investiţie străină direct rezidente.Primele 5 ţări clasate după ponderea deţinută în soldul ISD la 31 decembrie 2006 sunt: Austria(23%, cu o creştere semnificativă a ponderii faţă de 15,4% în 2005), Olanda (17,1%, în scăderere capondere, de la 19,5% în 2005), Germania (10,1%) şi Franţa (8%), care îşi menţin ponderile faţă de anul2005, precum şi Grecia (7,8%, pondere în scădere uşoară în raport cu anul 2005).5.4. Regimul zonelor specialeZonele speciale 121 , stabilite cu scopul de a atrage investiţiile, apar sub numeroase forme, audiverse utilizări şi sunt denumite în mai multe feluri, printre care cele mai des întâlnite sunt: zone vamale,zone duty-free, zone de comerţ exterior, porto-franco, zone de liber schimb, zone de comerţ internaţional,zone de dezvoltare, zone economice libere plus variante locale, precum Maquiladora din America Latină.O trăsătură pe care aproape toate acestea o au în comun o constituie regimurile taxelor vamale şiprevederile fiscale speciale care sunt aplicabile companiilor autorizate în aceste zone. 122Se poate face o distincţie importantă între zone duty-free şi zone economice speciale. Cea maiimportantă caracteristică a numeroaselor tipuri de zone duty-free este aceea că oferă o scutire de la taxelede import şi export la transbordarea bunurilor. Caracteristica esenţială a zonelor economice speciale estecă acordă scutirea sau reducerea la alte taxe, care în general nu se aplică în afara acestor zone.În practică se poate recurge atât la scutirea întreprinderilor de diverse taxe, precum şi la scutireade taxe vamale. De multe ori scutirile de taxe vamale sunt acordate în zone economice speciale,dealtminteri existând anumite zone care ar putea fi greu de clasificat în una din aceste categorii, după cumexistă zone care aparţin de ambele categorii. 1235.4.1. Zone duty-freeCu toate că o zonă duty-free face parte din teritoriul fizic al unei ţări în care se situează, aceasta nuface parte de obicei din teritoriul ţării unde se aplică taxe vamale. De fapt, zona este considerată ca şi cumar fi teritoriul altei ţări: bunurile care intră în această zonă din afară nu sunt considerate ca fiind importateîn ţara unde este localizată zona, în timp ce bunurile care intră din această zonă în ţară sunt considerate cafiind importate.120 Nu sunt cuprinse activităţile pentru care nu se calculează cifra de afaceri ca indicator de bilanţ (intermedierifinanciare, asigurări), valoarea cifrei de afaceri nu reflectă în totalitate activitatea din domeniul respectiv(învăţământ, sănătate) sau in domeniul respectiv nu pot exista ISD (administraţie publică, activităţi gospodăriiprivate).121 În lume există cel puţin 800 de astfel de zone, în peste 100 de ţări diferite, având un număr de 5 milioane sau maimult de angajaţi, care contribuie în mod semnificativ la comerţul internaţional.122 Paul Diaconu, Cum fac banii contabilii, Editura Economică, Bucureşti, 2004, pp. 173 şi urm.123 În unele cazuri, o zonă duty-free ar putea să fie localizată într-o zonă economică specială.86

Bunurile sunt considerate ca fiind exportate când vin din ţară în această zonă, dar nu şi când sunttransportate din zonă în alte ţări, deoarece ele sunt deja în afara zonei vamale.Zonele duty-free pot apărea ca zone de liber schimb sau zone libere pentru exporturi sauproducţie, în funcţie de activităţile permise sau desfăşurate în aceste zone.A. Zone de liber schimbZonele de liber schimb funcţionează în primul rând pentru a facilita comerţul de tranzit şitransbordarea bunurilor. Bunurile sunt descărcate şi reîncărcate în consignaţii noi şi uneori reambalate saureetichetate. 124Zonele de acest tip sunt de obicei foarte mici, şi oferă spaţiu pentru numeroase întreprinderi, cutoate că unele zone au un singur chiriaş. Acestea au un grad securizat şi se află sub o conducere vamalăspecială. 125Taxele vamale şi TVA nu se aplică bunurilor care vin în această zonă din alte ţări sau celor carepărăsesc zona şi se îndreaptă spre alte ţări.Regimul taxelor vamale şi al TVA-ului este extrem de simplu: nu se aplică nici o taxă vamală (sauimpozit pe circulaţia mărfurilor), deoarece nu există nici un consum intern.Principalele avantaje pentru investitorii din aceste zone vamale includ o administrare simplă,beneficiul unui flux de numerar (de moment ce nu se solicită plata taxelor vamale la introducereabunurilor în zona vamală) şi scutirea de taxe vamale pentru utilaje importate şi utilizate în zona vamală.B. Zonele libere pentru exporturi şi producţieAceste zone apar ca zone libere pentru exporturi (ZLE), care ar putea să fie desemnate drept zonedefinite din punct de vedere geografic şi administrativ, care se bucură de un statut special şi care permitimportul liber de utilaje şi alte materiale, care să fie folosite la producerea de bunuri pentru export.Componentele, utilajele şi alte materii prime sunt importate într-o zona scutită de taxe vamale şide TVA, unde sunt folosite pentru asamblarea, prelucrarea sau producerea de bunuri în zona pentruexport.În unele zone ZLE întreprinderile sunt solicitate să exporte toate produsele finite (nu au voie să-şivândă produsele în ţara gazdă). În alte cazuri vânzările interne necesită un acord special, sauîntreprinderea trebuie să-şi exporte o anumită parte din producţia totală.Alte ţări nu impun nici o restricţie vânzărilor interne din zonele duty-free, tratând aceste vânzărica importuri din zonă pe piaţa internă, fiind supuse TVA-ului şi taxelor vamale ca şi alte importuri,exceptând faptul că valoarea adăugată este de multe ori scutită de taxe.Scutirea de taxe vamale şi TVA la materialele importate este similară celor din zona de liberschimb.Statutul zonei de prelucrare pentru export oferă în majoritatea cazurilor scutirea de alte taxe, cumeste impozitul pe profit. 126124 O variantă modernă la porto-franco este « the hub » (centrul), stabilit în vecinătatea unui aeroport de unul sau demai mulţi cărăuşi aerieni care funcţionează ca un centru de transbordare pentru toată regiunea. Altă variantă estecentrul de distribuţie, care oferă facilităţi de stocare şi depozitare pentru un producător mare de unde se fac livrăricătre clienţii din diferite ţări.125 În zona unde comerţul este internaţional, bunurile nu pot intra din ţara gazdă, sau invers.126 De exemplu întreprinderile din zonele de liber schimb din Turcia se bucură de o scutire totală de impozitul pevenitul corporativ. De cele mai multe ori se acordă vacanţe fiscale pe o perioadă limitată. India de exemplu acordăvacanţe fiscale de până la 10 ani pentru întreprinderile producătoare stabilite în zonele de liber schimb. Spredeosebire de acestea, întreprinderile din zonele duty-free din Ungaria (care sunt în principiu zone de prelucrarepentru export) şi Maquiladora din Mexic nu se bucură de nici un avantaj în ceea ce priveşte taxele, decât cele caresunt permise de legislaţia impozitelor.87

5.4.2. Zone economice specialeSub această titulară avem de-a face cu anumite zone sau regiuni ale unei ţări unde sunt acordatescutiri/ reduceri de taxe, care nu se mai acordă în alte zone din ţară. O altă denumire ar fi „zonă economicăliberă” folosită în ţările aflate în tranziţie.Zonele economice speciale variază în funcţie de mărime şi de activităţile desfăşurate de rezidenţiisăi.• Zonele SEZ din Polonia sunt destul de mici ca mărime (în jur de 400-600 hectare), fiindîmprejmuite şi dispunând de sectoare vamale separate. Acestea sunt asemănătoare zonelor de prelucrarepentru export, cu toate că nu se bucură de scutiri de taxe; de aceea, o denumire mai adecvată ar fi cea deparcuri industriale unde investitorii se bucură de privilegii fiscale.• Zonele economice speciale din China se carcterizează prin dimensiuni foarte exinse, cea maimare zonă în ceea ce priveşte producţia fiind Shenzhen SEZ (întinzându-se pe o suprafaţă de 32700 kmp,găzduieşte 20.000 de întreprinderi şi exportă anual bunuri în valoare de 25 miliarde $). 127• Unele zone din Rusia sunt, de asemenea, foarte întinse. FEZ (zonă de liber schimb) de pe coastaPacificului este desfăşurată pe o suprafaţă de 4.579 kmp, iar FEZ din Kalinigrad cuprinde întreagaenclavă, şi se întinde pe o suprafaţă de 15.000 kmp.În cazul celor mai mari zone, precum Hainan şi Kalinigrad, diferenţa dintre o zonă economicăspecială şi o anumită regiune în care investitorii beneficiază de avantaje fiscale nu este una în termenifoarte neţi. Trăsătura pe care o au acestea în comun este aceea că investitorii din aceste zone se bucură deavantaje la impozitul pe profit, care nu se mai acordă şi în alte zone din ţară. 1285.5. Analiza performanţelor înregistrate de comerţul exterior românesc (2006) 129Volumul exportului românesc, la sfârşitul anului 2006, a ajuns la 25,9 mld. euro, încreştere cu 16,2% faţă de 2005, în timp ce importul a crescut cu 25,1%, ajungând la 40,7 mld.euro. 130 Creşterea mai accentuată a importului decât cea a exportului a generat creşterea deficituluibalanţei comerciale, structura deficitului relevând că acesta se localizează cu precădere la bunuri pentruaprovizionarea industriei şi la bunuri de capital, care au susţinut procesele de restructurare, modernizare şicreştere a economiei din această perioadă, potenţial generatoare de dezvoltare, export şi noi locuri demuncă.5.5.1. Caracteristici recente ale comerţului exteriorPrincipalele caracteristici ale comerţului exterior pot fi prezentate sintetic astfel:• pe ansamblul economiei, relaţiile economice internaţionale s-au derulat, cu ţările dezvoltateeconomic, ponderea acestora ajungând la 73% din exporturi şi la 69% din importurile româneşti.127 O zonă economică specială “Hainan”, ocupă o provincie întreagă - de 34000 km 2 , cu o populaţie care depăşeşte 7milioane.128 În zonele din China, rata normală la impozitele pe profit se reduce de la 30% până la 15 sau 24%, depinzând detipul zonei. Întreprinderilor din Polonia li se acordă o scutire de la impozitele pe profit pe zece ani, urmată de operioadă de până la 10 ani în care impozitele se vor plăti pe jumătate. În Marea Britanie investitorii din aceste zonesunt eligibili pentru amortizarea accelerată şi pentru scutirea de impozitele funciare; firmele care operează în zonelede întreprinderi urbane beneficiază de scutiri de la “taxe professionelle” şi, uneori, de scutiri de taxe vamale.129 Analiza are ca sursă informaţională date publicate în anul 2007 de Institutul Naţional de Statistică şi AgenţiaNaţională a Vămilor (www.cnp.ro/user/repository).130 Comparativ cu anul 2000 exporturile în 2006 au fost de 2,3 ori mai mari, iar importurile de 2,9 ori. În termenireali, creşterea exporturilor (7,4%) s-a menţinut apropiată de avansul înregistrat în 2005 (7,3%), în schimbimporturile şi-au majorat volumul fizic (20,7%), în creştere cu 3 puncte procentuale faţă de anul precedent. Diferenţade creştere a influenţat adâncirea deficitului comercial, chiar dacă indicele de comerţ a fost favorabil. Acelaşifenomen este reflectat şi de reducerea gradului de acoperire a importurilor de exporturi de la 68,3 % în anul 2005 la63,4% în 2006.88

Contribuţia majoritară o deţin ţările membre UE cu o participare de 68% la exporturi şi 62,6% laimporturi;• orientarea exporturilor româneşti spre ţările dezvoltate indică îmbunătăţirea structurii acestora carezultat atât al strategiilor de ansamblu, al avantajelor conjuncturale cât, mai ales, al evoluţiilor favorabiledin economie datorate nivelului în creştere al investiţiilor în înaltă tehnologie, dar şi a adaptării continue aproducţiei naţionale la cerinţele pieţelor externe;• în acelaşi timp importurile de bunuri pot fi definite prin nivele înalte, determinate atât denecesitatea continuării modernizării aparatului productiv al economiei, reflectat în creşterea puternică aimporturilor de bunuri de capital, cât şi de gradul încă nesatisfăcător al acoperirii cererii de consum dinproducţia internă, determinând implicit importuri suplimentare de bunuri de consum;• creşterea ponderii de înaltă tehnologie, atât la export, cât şi la import;• structural, comerţul exterior se caracterizează prin preponderenţa exporturilor de produse aleindustriei construcţiilor de maşini (30,8%) şi ale industriei uşoare (22,3%), în timp ce importurile suntdominate tot de produsele industriei construcţiilor de maşini (37,5%), de cele minerale (14,8%) şi chimice(13,8%).5.5.2. Evoluţia exporturilorÎn privinţa exportului se remarcă performanţe calitative, manifestate prin creşterea mai acceleratăa exportului de produse provenite din industriile de medie-înaltă tehnologie, cu complexitate şi valoareadăugată mai mare şi, respectiv, prin reducerea sensibilă a ponderii exportului de produse cu grad scăzutde prelucrare. Aceste tendinţe evidenţiază, totodată, creşterea gradului de adaptare a produselor româneştide export la conjunctura pieţelor externe şi valorificarea din ce în ce mai bună a produselor româneşti laexport.Performanţa de export a României presupune o abordare nuanţată, deoarece asupra exporturilor auacţionat factori inhibatori precum aprecierea monedei naţionale, reducerea puternică a cererii externe deproduse ale industriei uşoare. Concomitent cu aceşti factori inhibatori au acţionat şi factori de stimulare aexportului cum ar fi majorarea pronunţată a importurilor UE de la 5,7% în anul 2005 la 9,3% în 2006, darşi a creşterii economice în ţările UE de la 1,7% în 2005 la 2,8% în anul trecut.Exporturile către ţările UE-25 au atins un nivel de 17449,7 mil. euro (reprezentând 67,7% dinvaloarea totală a exportului), în creştere cu 16,3% faţă de 2005. Ţările de destinaţie au fost: Italia cu opondere de 17,9% în totalul exportului; Germania 15,7%; Franţa 7,5%, Ungaria 4,9%; Marea Britanie4,7%; Austria 2,7%; Olanda 2,5%; Spania 2,3% şi Grecia 2,0%.În privinţa exportului, pe grupe de ţări, se observă un ritm de creştere mai accentuat către ţăriledin Europa de Est cu 38,8% acestea deţinând o pondere de 18,6% în totalul exportului.Performanţele de natură calitativă în evoluţia exportului rezultă şi din:• majorarea ponderii exportului direct - bazat îndeosebi pe resurse interne - în total export de la51,8 % la 54,8% reflectând continua adaptare a producţiei naţionale la cererea externă;• creşterea exportului de produse cu valoare adăugată ridicată, reprezentată în principal deprodusele industriei construcţiilor de maşini (maşini, aparate şi echipamente electrice precum şi mijloacede transport) s-a concretizat în majorarea ponderii acestora în total cu 4,5 puncte procentuale, devansândcontribuţia exporturilor industriei uşoare predominantă până în anul 2004;• majorarea exportului de produse ale industriei construcţiilor de maşini a contribuit cu 59,1% lacreşterea exportului total, fenomen extrem de îmbucurător având în vedere faptul că această grupăreprezintă produse de înaltă complexitate;• se constată o îmbunătăţire continuă a structurii exportului românesc în favoarea produselor decomplexitate ridicată, cu valoare adăugată mare şi tendinţa de scădere a exportului de materii prime şimateriale cu cca. 15%, iar a bunurilor de consum cu cca. 7%;• produsele industriei construcţiilor de maşini şi cele ale industriei uşoare au reprezentat 53,3%din exporturi; exportul de bunuri de capital a fost cel mai dinamic (+37,2%), urmat de cel al bunurilorintermediare (+21,5%). Media lunară a exporturilor a fost de 2154,2 mil. euro faţă de 1854,6 mil. euro câta reprezentat în anul 2005.89

Valoarea exporturilor realizată în anul 2006 a înregistrat un nivel de 25,9 mld. euro, în creşterefaţă de anul anterior cu 16,2% şi un spor in valoare absolută de 3,6 mld. euro, provenind din exporturile deproduse ale industriei construcţiilor de maşini, produse agroalimentare, produse metalurgice şi produse aleindustriei chimice.5.5.3. Evoluţia importurilorPrincipalele caracteristici ale importului de bunuri sunt date de nivelul ridicat al importurilor, careindică un grad încă redus de adaptare a ofertei naţionale la cerinţele pieţei interne 131 şi de majorareaimporturilor - determinată de creşterea cererii de bunuri de capital (36%), creştere care a devansat cu 16puncte procentuale creşterea importurilor de bunuri de consum.Remarcăm o tendinţă de creştere a comerţului exterior prin majorarea ponderii produselor decomplexitate înaltă. 132oate grupele de importuri, au avut evoluţii în termeni reali pozitivi, creşterea cu 20,7% aimporturilor totale, a fost imprimată de accelerarea intrărilor de produse precum: mijloace de transport(40,3%), metalurgice (33%), maşini, aparate şi echipamente mecanice şi electrice (30%), produse chimice(24%); agroalimentare (22,6%).Grupul ţărilor dezvoltate reprezintă sursa principală de aprovizionare cu importuri, care deţin opondere de cca. 73% din valoarea totală a importului în anul 2006. Importul din ţările UE-25 s-a situat la25486,7 mil. euro, reprezentând 62,6% din total import, în creştere cu 25,9% faţă de anul 2005.În ceea ce priveşte sursele externe de aprovizionare, principalele ţări partenere (care au avut ocontribuţie de cca. 76% din total import), au fost: Germania, cu 15,2%; Italia 14,6%; Federaţia Rusă 7,9%;Franţa 6,5%; Turcia 5,0%; China 4,3%; Austria 3,8%; Ungaria 3,3%; Kazahstan 3,2%; Polonia 2,8%;Marea Britanie 2,5%, Cehia 2,5%, SUA 2,4% şi Spania 2,3%.Grupele de produse al căror import a avut un impact semnificativ asupra evoluţiei importului totalîn anul 2006, comparativ cu anul 2005, au fost următoarele: metale comune şi articole din metal,produsele industriei construcţiilor de maşini, produsele industriei chimice, combustibili minerali, uleiuri,produsele agroalimentare.Media lunară a importurilor a fost de 3395,5 mil. euro faţă de 2714,0 mil. euro în anul 2005.Potrivit datelor INSSE, în perioada 1992-2005, comerţul dintre România şi UE a înregistrat un cursascendent concretizat printr-o creştere de 9,41 ori.Tabel 1 - Evoluţia schimburilor comerciale ale României cu ţările din UE (1993 – 2005)- Milioane USD -Anul Total Din care: SoldExportImport1993 4.665 1.924 2.741 -8181994 5.736 2.735 3.001 -2661995 9.469 4.283 5.186 -9021996 10.555 4.569 5.986 -1.4161997 10.684 4.766 5.819 -1.1531998 12.181 5.356 6.825 -1.4701999 11.848 5.573 6.275 -702131 Creşterile înregistrate se regăsesc la: produsele metalurgice (+40,1%), produsele industriei construcţiilor de maşini(+32,7), produsele industriei chimice (+28,8%) şi produsele minerale (+18,9%).132 Ponderea produselor de complexitate înaltă în total import s-a majorat cu 2 puncte procentuale deţinând cca. 39%din total importuri, faţă de 36,5% în 2005; importul de produse ale industriei construcţiilor de maşini reprezintă37,5% din total datorită ritmului susţinut de creştere a bunurilor de capital dar şi a produselor de folosinţăîndelungată.90

2000 14.007 6.618 7.388 -7702001 16.638 7.720 8.918 -1.1982002 19.724 9.301 10.423 -1.1222003 26.559 11.932 14.627 -2.6952004 34.691 15.678 19.013 -3.3352005 43.921 18.754 25.167 -6.413Sursa: Date INSSE (2006)5.5.4. Deficitul comercialDeficitul comercial din 2006 a însumat 11758,7 mil. euro, calculat ca diferenţă între exportul demărfuri FOB şi importul FOB (cu +3952,4 mil. euro mai mare faţă de intervalul corespunzător din 2005),respectiv -14895,3 mil. euro, calculat ca diferenţă între exportul FOB şi importul CIF (care include şiserviciile de transport şi asigurare), respectiv cu +4581,9 mil. euro.Analiza evoluţiei balanţei comerciale pe principalele destinaţii economice arată că deficitulcomercial, se localizează la importul următoarelor produse:• materii prime şi produse intermediare pentru aprovizionarea industriei, care deţine o pondere de57,5% în totalul valoric al deficitului comercial;• bunuri de capital pentru investiţii, cu o pondere de 35,3% în totalul deficitului balanţeicomerciale.Se constată astfel, că deficitul comercial se localizează la bunurile pentru aprovizionarea industrieişi la bunurile pentru investiţii care au susţinut creşterea industriei şi a economiei. De asemenea, este deremarcat faptul că importurile pentru investiţii sunt destinate retehnologizării şi modernizării economiei,potenţial generatoare de dezvoltare, export şi noi locuri de muncă.Totuşi, se constată că la creşterea deficitului comercial au participat toate grupele de produse, fieprin adâncirea în anul 2006 a deficitului din anul precedent, fie prin reducerea excedentului comercial.Deficitul de cont curent înregistrat în anul 2006, a atins o valoare de 9973 mil. euro, în creştere cu3085 mil. euro (respectiv, cu 44,8%), faţă de perioada similară din anul 2005.• influenţa determinantă asupra adâncirii deficitului contului curent a avut-o valoarea deficituluibalanţei de bunuri şi servicii care a atins nivelul de 11753 mil. euro, înregistrând o majorare cu 44,1%comparativ cu anul anterior;• principalul post al contului curent, balanţa comercială FOB - FOB, a fost în creştere faţă de anulanterior cu 50,6% (+3953 mil. euro), ca rezultat al expansiunii importurilor într-un ritm mai rapid (cu 8,9puncte procentuale) decât cel al exportului;• în ceea ce priveşte balanţa serviciilor se remarcă un fenomen pozitiv şi anume trecerea de la undeficit de 349 mil. euro la un excedent de 6 mil. euro în perioada analizată. Această evoluţie a fostsusţinută integral de majorarea substanţială a excedentului înregistrat la alte servicii (+431 mil. euro),acesta fiind în principal constituit din servicii de comunicaţii;• în balanţa veniturilor a fost consemnat un deficit de 3014 mil. euro, superior cu 688 mil. eurocelui înregistrat în anul anterior;• suma deficitelor înregistrate la balanţa bunurilor şi serviciilor şi la cea a veniturilor a fostcompensată în proporţie de 32,5% de excedentul rezultat în balanţa transferurilor curente, care aînregistrat un sold pozitiv de 4794 mil. euro;În acelaşi context, relevăm că investiţiile străine directe au totalizat 9,1 mld. euro (comparativ cu5,2 mld. euro în anul 2005), din care două treimi au reprezentat participaţii la capital şi profit reinvestit, iaro treime credite intra-grup, şi că valoarea deficitului de cont curent în anul 2006 a fost acoperită înproporţie de 91% de investiţiile directe.Soldul datoriei externe provenită din împrumuturi pe termen mediu şi lung, la 31 decembrie 2006a atins nivelul de 27,7 mld. euro, în creştere cu 12,5 % faţă de cel înregistrat la 31 decembrie 2005.91

Procesul integrării României în Uniunea Europeană va facilita, desigur, evoluţiile pozitive dejamanifestate în schimburile comerciale intra UE, cu reverberaţii profunde în restructurarea economiei,eficientizarea şi modernizarea producţiei de bunuri şi servicii, cu efecte majore asupra viitoarei creşterieconomice şi a creării de mai multe şi mai bine plătite locuri de muncă.5.6. Unele perspective legate de adâncirea integrării României în UE – domeniilecomercial şi vamalMomentul aderării României la UE – respectiv 1 ianuarie 2007 – nu a însemnat doar un efort lanivel macroeconomic, ci şi un efort individual de adaptare la cerinţele Pieţei Unice. Aceasta implică încontinuare: competitivitate ridicată, standardizarea produselor, management al calităţii şi de mediu,securitatea informaţiei, certificarea produselor, înregistrarea şi protejarea pe piaţa externă a mărcilor,amenajarea şi dotarea laboratoarelor de testare şi etalonare etc.Estimăm că urmează ca firmele româneşti să fie expuse competiţiei acerbe sub aspect vamal, cepoate constitui un “şoc” pentru operatorii economici români, fiind obligate să respecte „regulile jocului”de pe această piaţă.De aceea, pentru a evita dispariţia de pe piaţă, firmele româneşti trebuie să se acomodeze cumodul de operare în cadrul Pieţei Interne, să-şi stabilească strategiile de adaptare şi dezvoltare în noulcadru.Toate demersurile întreprinse de România în domeniul relaţiilor economice externe arată faptul căse acordă o atenţie deosebită aspectelor de politică comercială conexe relaţiilor cu Uniunea Europeană,inclusiv pentru valorificarea oportunităţilor de acces pe cele două pieţe.Aceasta presupune îmbunătăţirea accesului produselor româneşti pe piaţa UE, în special a celoragricole, dar şi extra-UE, precum şi necesitatea ca România să se alinieze treptat la necesităţile Pieţeiunice europene în cadrul căreia mărfurile circulă liber, fără a fi supuse taxelor vamale şi fără a întâmpinabariere netarifare. 133Cât priveşte domeniul vamal, recent a fost elaborat Planul strategic şi măsurile legislativeadecvate privind activitatea de IT şi Comunicaţii (TIC, 2007-2010) spre a facilita derularea operaţiunilorspecifice în primii ani ai perioadei post-aderare (Anexa 6).5.7. Repere ale unei strategii post-aderare privind dezvoltarea economiei româneşti şi aactivităţii de comerţ exterior 1345.7.1. Contextul european şi contextul intern privind evoluţia economiei româneştiÎn prezent, Uniunea Europeană (UE) parcurge o etapă de redefinire a identităţii şi a coeziunii saleinterne, în contextul necesităţii de a se afirma ca actor competitiv şi dinamic într-o lume în continuăglobalizare, dar şi pe fundalul asimilării celui de-al cincilea val al extinderii, început în 2004 cu zece stateşi finalizat prin aderarea României şi a Bulgariei la 1 ianuarie 2007.Uniunea se află, de asemenea, într-un proces de reconectare cu propriii cetăţeni şi de recâştigare asusţinerii acestora pentru proiectul politic european pe baze care să corespundă preocupărilor lor, laînceputul secolului XXI, percepute diferit faţă de cele de la jumătatea secolului trecut. În egală măsură,133 Avem în vedere faptul că, de la 1 ianuarie 2007, România aplică politica comercială comună a UE, respectiv atarifului vamal comun, angajamentele comerciale ale UE din cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC),acordurile preferenţiale comerciale şi de cooperare încheiate cu tarile terţe, instrumentele de apărare comercială şiprocedurile administrative ale UE în materie de gestionare a politicii comerciale comune.134 Consolidarea unui model de dezvoltare, în condiţiile asigurării coerenţei şi complementarităţii cu instrumentelestrategico-programatice deja existente (Planul Naţional de Dezvoltare 2007-2013, Programul Naţional de Reforme2007-2010, Cadrul Strategic Naţional de Referinţă 2007-2013, Strategia de Dezvoltare Durabilă 2025, Programul deGuvernare 2004-2008, Programul de Convergenţă 2007-2010, Raportul Naţional Strategic privind Protecţia Socialăşi Incluziunea Socială 2006 - 2008), reflectă ierarhizarea strategică a obiectivelor de dezvoltare a României,prioritizare impusă de caracterul limitat al resurselor disponibile.92

caută răspunsuri credibile şi eficiente în vederea întăririi rolului său extern, pe fondul parteneriatului, darşi al competiţiei strategice cu SUA şi Asia de Est (ceilalţi poli majori ai etapei). 135Aşadar, UE este o construcţie în mişcare într-un context internaţional caracterizat, la rândul său,de o dinamică accentuată. Aceasta face ca profilul României să ţină cont de oportunităţile existente, înscopul minimizării vulnerabilităţilor tipice unui stat nou membru UE, al promovării unor politici coerente,având ca obiectiv creşterea bunăstării cetăţenilor români.După o serie apreciabilă de reforme structurale, legislative şi instituţionale, procese derestructurare economică şi socială în vederea pregătirii aderării, România trebuie să facă faţă în continuareunui context semnificativ schimbat şi cu un nivel crescut de interdependenţe între Statele Membre, carenecesită un comportament strategic raţional şi eficace. 136De aceea se impune menţinerea pe o perioadă cât mai lungă a creşterii economice rapide,echilibrate şi durabile, crearea de instituţii puternice şi eficiente, dar şi introducerea unui sistem legislativcoerent, cu accent pe predictibilitate fiscală.Apoi, nu în ultimul rând, trebuie să îndeplinească la termen obligaţiile pe care şi le-a asumat prinTratatul de aderare 137 , să contribuie la realizarea obiectivelor Europei unite aplicând principiile şi valorilefundamentale ale Uniunii - solidaritatea, consensualitatea şi spiritul de compromis - urmând să aibă oabordare constructivă şi de cooperare, în îndeplinirea rolului său de partener egal în dezvoltarea UniuniiEuropene.5.7.2. Identificarea şi valorificarea avantajelor competitive ale României în UEObiectivul strategic al României 138 îl reprezintă convergenţa cu statele membre ale UniuniiEuropene, în termeni de bunăstare individuală a cetăţenilor săi şi a societăţii în general. În termeni macroeconomici,convergenţa cu UE înseamnă asigurarea unui ritm de creştere economică mai ridicat decâtmedia comunitară, pentru un interval de timp suficient de lung (de ordinul zecilor de ani).Modelul general al dezvoltării economice este în continuă schimbare prin promovarea sectoareloreconomice cu valoare adăugată şi creşterea ponderii sectoarelor bazate pe cunoaştere. Intervenţia statuluipentru susţinerea unor sectoare economice necompetitive sau măsurile sociale protecţioniste nu contribuiela asigurarea durabilităţii şi se dovedesc vulnerabile în faţa provocărilor globalizării. 139 Dezvoltarea135 Uniunea trebuie să facă faţă provocării de a se adapta permanent schimbărilor generate de o serie de factori, atâtinterni (adâncirea integrării, în paralel cu extinderea, îmbătrânirea şi scăderea populaţiei, necesitatea adaptăriiinstituţiilor Uniunii, eficienţa, transparenţa şi legitimitatea deciziei la nivel comunitar, comunicarea cu propriicetăţeni), cât şi externi (criza mondială a resurselor naturale şi de materii prime, competiţia venind din parteacelorlalţi poli de putere, dar nu numai, ameninţarea teroristă, ameninţări care ţin de mediul înconjurător, cum ar fischimbările climatice, dezastrele naturale, pandemii etc.).136 În primul rând, aderarea la UE constituie oportunitatea şi mijlocul de a spori calitatea vieţii cetăţenilor săi, alăturide toţi cetăţenii europeni. Faptul că România este un stat membru UE cu un PIB pe cap de locuitor mult sub mediaeuropeană accentuează nevoia de folosire eficientă a resurselor proprii şi a fondurilor comunitare, de stimulare maiactivă a investiţiilor străine şi autohtone.137 Aceasta include modernizarea infrastructurilor fizice, adaptarea sistemului educaţional la cerinţele europene,revigorarea cercetării ştiinţifice şi inovării, cu accent pe aplicabilitate în practica economică bazată pe parteneriatulîntre mediul de afaceri, universităţi şi institutele de cercetare, restructurarea fundamentală a agriculturii şiimpulsionarea dezvoltării rurale, precum şi consolidarea capacităţii administrative în vederea implementării acquisuluicomunitar. În opinia noastră, România trebuie să acţioneze în continuare pentru o dezvoltare durabilă şi pentruprotecţia mediului, dar şi pentru flexibilizarea pieţei muncii şi asigurarea condiţiilor pentru dezvoltarea unui climatconcurenţial optim.138 Cf. Strategiei de Post-aderare a Guvernului (care îşi asumă responsabilitatea implementării acesteia începând cu1 ianuarie 2007). Subliniem că acest document se constituie într-un cadru strategic al politicilor publice şi alacţiunilor guvernamentale, inclusiv al viitoarelor documente strategice, care vor fi elaborate şi puse în aplicare înperioada 2007-2013.139 Experienţa statelor membre care au atins deja convergenţa cu UE arată că succesul este garantat dacă rolul statuluise axează pe dezvoltarea infrastructurilor care să susţină dezvoltarea sectoarelor economice, în funcţie de situaţia93

avantajelor competitive trebuie să ţină seama de tendinţele europene şi de procesul de globalizare înansamblu. De asemenea, vor trebui încurajate şi stimulate sectoarele capabile să valorifice avantajele şioportunităţile oferite de Piaţa Internă.Concurenţa economică pe piaţa comună a determinat statele membre să-şi promoveze aşanumiteleavantaje competitive specifice, specializarea economiilor naţionale pe categorii de servicii şiproduse recunoscute pe piaţa comună, ca aparţinând într-o mare măsură anumitor state, fiind un fenomende actualitate.România trebuie să se înscrie în această logică prin identificarea domeniilor care pot individualizaeconomia românească şi îi pot crea un avantaj în competiţia economică europeană.Cercetarea noastră a relevat că printre acestea se numără: agricultura ecologică (produselealimentare naturale), industria IT 140 , produsele viticole, turismul (agro-turismul, turismul cultural, DeltaDunării), industria textilă şi confecţiile, produsele meşteşugăreşti tradiţionale şi industria de mobilă.Agenda Lisabona, lansată în 2000 şi relansată în anul 2005, oferă cadrul de coordonare întremăsurile naţionale şi cele luate la nivel european pentru ca Uniunea Europeană să devină până în 2010"cea mai competitivă şi dinamică economie bazată pe cunoaştere din lume, capabilă de o creştereeconomică durabilă, cu locuri de muncă mai bune şi mai multe şi o mai mare coeziune socială". 141În acest context, direcţiile strategice în ceea ce priveşte piaţa muncii vor viza creştereaflexibilităţii şi îmbunătăţirea accesului pe piaţa resurselor umane. 142Apoi, nu mai puţin important, cadrul macro-economic urmează să pună accent pe reformelestructurale, politica fiscală şi bugetară, agricultură şi dezvoltare rurală, iar la nivel micro-economic trebuiesă se urmărească susţinerea IMM-urilor, cu predilecţie a celor inovative.Strict în domeniul comerţului exterior, observăm că evoluţiile prezentate într-o secţiune anterioarăa demersului nostru indică un grad sporit de adaptare şi integrare a exportului la condiţiile şi cerinţelepieţelor externe, concomitent cu creşterea şi diversificarea pe segmente de valoare adăugata din ce in cemai ridicată. Astfel se confirmă viziunea strategică şi obiectivele Strategiei Naţionale de Export (SNE),conform cărora România trebuie să-şi concentreze eforturile pe stimularea capacităţii întreprinderilor de acrea, adăuga, capta şi reţine valoare în ţară pe lanţul productiv naţional, pe stimularea întreprinderilorinovative, concomitent cu extinderea bazei de exportatori la nivel regional, judeţean, atât în medii urbanecât şi rurale.Cifrele pentru 2007 indică o creştere a intrărilor din UE de 41,2%; acest fenomen a fost prezent şiîn celelalte ţări care au aderat recent la UE, datorită liberalizării complete a schimburilor intra-comunitare.Structura importurilor denotă orientarea tot mai accentuată spre produse de tehnologie ridicată şi medie,respectiv importuri de bunuri de capital pentru investiţii în economie, care au înregistrat un ritm decreştere de 53,9% (2006), ritm dublu comparativ cu al celorlalte importuri.Pieţei Interne a UE şi/sau a pieţei globale. Cu alte cuvinte, statul trebuie să creeze, în primul rând, premisele dedezvoltare pentru sectoarele economice şi să evite o intervenţie directă dezvoltarea acestora.140 Având în vedere faptul că trecerea la societatea informaţională reprezintă o prioritate, se impune ca România săfaciliteze creşterea continuă şi susţinută a gradului de accesibilitate a serviciilor de comunicaţii electronice până lacel puţin nivelul mediu al UE, atât în cadrul teritoriului, cât şi la nivelul utilizatorilor.141 Unul din obiectivele Programul Naţional de Reforme pentru Strategia Lisabona, elaborat de către GuvernulRomâniei pentru perioada 2007-2010 este îmbunătăţirea funcţionării pieţei forţei de muncă. În concordanţădocumentele programatice ale Uniunii Europene, dezvoltarea capitalului uman din România urmează a se desfăşurape patru mari direcţii: - educaţie şi formare profesională pe toată durata vieţii; - stimularea cercetării - dezvoltării şiinovării cu impact semnificativ în economie; - flexibilizarea pieţei forţei de muncă şi minimizarea constrângerilorbirocratice, eliminarea discriminărilor (pe bază de sex, vârstă, origine etc.), incluziune socială, protecţie socială(asigurări sociale şi pensii); - îmbunătăţirea sistemelor de sănătate publică.142 Pentru promovarea relaţiilor de muncă flexibile, sprijinirea desfăşurării de activităţi economice în modindependent, reducerea barierelor la angajare, creşterea preocupării pentru sănătatea şi securitatea la locul de muncăşi consolidarea dialogului social bipartit şi tripartit capătă o importanţă aparte.94

Pe linia promovării şi dezvoltării exportului, a implementării SNE şi a alinierii acestei activităţi lareglementările şi orientările strategice ale UE, anul 2006 a marcat lansarea programului ExportulRomânesc, program care face parte integrantă din efortul de implementare a SNE şi care şi-a propus :• un dialog susţinut cu mediile de afaceri legat de impactul integrării în UE şi sprijin pentrudepăşirea constrângerilor şi valorificarea avantajelor;• susţinerea firmelor locale, consilierea şi informarea lor pentru a le permite să acceseze mai binesistemul naţional de susţinere şi promovare a exportului;• susţinerea extinderii bazei de exportatori la nivel local;• extinderea reţelei de sprijin a comerţului şi a exportului la nivel local şi crearea de consilii deexport locale sub forma unor structuri informale judeţene care să aibă dialog şi flux de informaţiicu Consiliul de Export la nivel naţional.La nivelul deciziei guvernamentale, s-au stabilit măsuri pentru utilizarea eficientă a fonduriloralocate de la bugetul de stat pentru susţinerea acţiunilor promoţionale ale firmelor româneşti pe pieţelepotenţiale de export. În anul 2006, au fost alocate 23,4 milioane lei pentru Programul de promovare aexportului, administrat la nivel guvernamental, iar pentru anul 2007 au fost alocate 25,1 milioane lei. 143Prin H.G.nr. 296/21.03.2007 a fost modificată şi completată legislaţia privind programul depromovare a exportului, astfel :• includerea în program a unor noi instrumente de promovare a exportului (realizarea portalului deinformaţii de comerţ exterior, susţinerea financiară a unor acţiuni promoţionale organizate deconsilierii economici din străinătate, finanţarea unor acţiuni de promovare a exportului înRomânia, la care participă firme străine potenţial importatoare de bunuri şi servicii româneşti);• îmbunătăţirea criteriilor pentru selectarea târgurilor şi expoziţiilor internaţionale;• includerea în acţiunile de publicitate şi reclamă cu caracter general a acţiunilor de creare şipromovare a mărcilor pentru sectoare strategice de export;• alinierea sistemului de instrumente de promovare a exportului la reglementările privind ajutorulde stat.După aderarea la UE, Romania a devenit membru activ al Comitetului Consultativ pentru Accespe Pieţe al Comisiei Europene, comitet care a lansat un plan de parteneriat între ţările membre UE, întrestructurile asociative ale fiecărei ţări membre, pentru a îmbunătăţi accesul şi performanţele la export aleUE în ţările din afara acesteia.Urmare acestei prezenţe, a fost pusă la dispoziţia exportatorilor români baza de date a UE privindpieţele non UE, inclusiv la nivel judeţean.5.7.3. Aprofundarea la nivel naţional a procesului de integrare europeană; asigurarearesurselor necesare şi utilizarea efectivă şi eficientă a fondurilor comunitareDe la 1 ianuarie 2007 România este în concurenţă directă cu celelalte state membre, în sensulperformanţelor economice şi instituţionale, inclusiv în vederea atragerii resurselor comunitare şi143 Cf. www.dce.gov.ro, alte măsuri au vizat: - în anul 2006 a fost organizată participarea a 665 de firmeexportatoare la 46 de târguri internaţionale în cadrul cărora au fost încheiate angajamente de export în valoare de344 milioane euro, au fost realizate 4 cataloage cu oferta de export în domeniile construcţiilor de maşini ,aeronautică, audio-vizual şi turism rural şi CD-uri cu oferta de export în profil teritorial; - în anul 2007, programul detârguri internaţionale cuprinde 60 de acţiuni. Programul pentru anii următori are în vedere orientarea spre târgurispecializate (peste 96%) şi prezenţa exportatorilor pe pieţe strategice prioritare din zona central şi est europeană, înspecial Federaţia Rusă, zona asiatică şi zona Orientului Mijlociu şi Apropiat. Au mai fost organizate 85 misiunieconomice cu oameni de afaceri români în străinătate, 89 misiuni economice cu oameni de afaceri străini înRomânia, 57 forumuri de afaceri, 80 seminarii, 90 mese rotunde la care au participat numerosi oameni de afaceristrăini şi din România. Au fost, de asemenea, organizate 17 Comisii mixte guvernamentale) cu Italia, Grecia, Cipru,Austria, Germania – la nivel federal şi cu landul Baden-Wurttenberg, Ungaria, Albania, China, Federaţia Rusă,Kazahstan, Bulgaria, Armenia, Azerbaidjan, R.Moldova şi Turcia).95

globale. 144 Implementarea cu succes a modelului de dezvoltare este condiţionată, pe de-o parte, decontinuarea reformelor în domenii esenţiale precum justiţie, administraţie şi afaceri interne şi, pe de altăparte, de comunicarea şi informarea publicului cu privire la valorile europene şi beneficiile integrăriipentru societatea românească.Opinăm că principalul beneficiu al aderării României la Uniunea Europeană îl reprezintăconsolidarea unui sistem legislativ şi instituţional modern. Adăugând la aceasta şi accesul pe Piaţa Internă,precum şi asistenţa financiară, se poate estima că România are asigurate premisele unei convergenţerelativ rapide cu UE.Pe de altă parte însă, subliniem că obţinerea statutului de membru al UE este o condiţie necesară,dar nu suficientă pentru maximizarea beneficiilor aderării. În consecinţă, aplicarea şi consolidareasistemului legislativ şi instituţional după momentul aderării rămân fundamentale, remarca noastră fiind căaderarea la Uniunea Europeană integrează România într-o nouă dimensiune a gestionării afacerilor sale.Absorbţia fondurilor comunitare constituie un obiectiv în sine al strategiei post-aderare, ţinândcont de contribuţia însemnată pe care aceste fonduri o vor avea la recuperarea decalajelor faţă de nivelulde dezvoltare din statele membre UE. Accesul la aceste resurse financiare prin politica europeană decoeziune reprezintă unul dintre principalele beneficii economice.Pentru a deveni beneficiar net al fondurilor comunitare, România trebuie să asigure un grad deabsorbţie cât mai ridicat al acestora, cunoscând că fondurile pe care România le va primi de la UE suntpotenţiale, în timp ce contribuţia la bugetul comunitar este certă şi reprezintă o obligaţie asumată ca statmembru.Complementar cu fondurile comunitare, resursele bugetare ale statului şi cele care vor fi atrase dinmediul privat vor fi angajate pe direcţiile prioritare de dezvoltare. 145De asemenea, utilizarea instrumentelor financiare comunitare presupune asumarea şi respectareaurmătoarelor principii:♦ Subsidiaritatea – gestionarea fondurilor la un nivel cât mai apropiat de nevoile locale şiregionale, în funcţie de specificul zonal şi priorităţile locale; intervenţia statului doar acolo unde gestiuneaoptimă a fondurilor depăşeşte capacitatea administraţiei publice locale. În plus, este foarte importantă,atragerea resurselor financiare complementare fondurilor comunitare prin dezvoltarea parteneriatelorpublic-privat în domeniile prioritare de dezvoltare, în funcţie de specificul local.♦ Parteneriatul – gestionarea şi implementarea fondurilor comunitare trebuie realizate cuimplicarea tuturor segmentelor societăţii, de la autorităţi publice naţionale, regionale şi locale, la partenerieconomici şi sociali, societate civilă etc.♦ Adiţionalitatea – contribuţiile din Instrumentele Structurale nu înlocuiesc cheltuielile publicestructurale sau echivalente ale unui Stat Membru.144 Din acest motiv este o condiţie sine qua non ca România să se afle între primele state membre care aplică noilereglementări comunitare. Prin aceasta, întreprinderile şi cetăţenii români vor beneficia de avantajele competitive aleracordării la noile cerinţe de funcţionare. În plus, România va trebui să îşi îndeplinească cu rigurozitate toateobligaţiile asumate prin Tratatul de aderare (aplicarea integrală a acquis-ului comunitar după finalizarea perioadelorde tranziţie, aderarea la Spaţiul Schengen şi la zona Euro etc).145 Premisele pentru utilizarea optimă a acestor resurse financiare sunt: 1. informarea reală a tuturor categoriilor depotenţiali solicitanţi şi beneficiari ai proiectelor finanţate din fondurile europene. Campaniile de informare trebuie săofere informaţii detaliate despre posibilităţile create, modul de aplicare şi să ajungă la destinatari prin mijloace decomunicare adaptate; 2. asigurarea cu prioritate a capacităţii administrative a tuturor instituţiilor implicate îngestionarea şi implementarea fondurilor comunitare, pentru ca acestea să îşi poată desfăşura activitatea la standardeînalte, eficient şi transparent. Un accent deosebit trebuie pus pe formarea unui număr suficient de specialişti îngestiunea fondurilor comunitare, care să acopere întreg spectrul administraţiei publice româneşti atât geografic, cât şitematic; 3. sprijinirea promotorilor de proiecte pentru stabilirea unui portofoliu de proiecte mature, care să poată fifinanţate imediat după aprobarea programelor operaţionale. Reînnoirea permanentă a acestei rezerve de proiecteconstituie o garanţie a creşterii gradului de absorbţie a fondurilor comunitare.96

Rămânând în acelaşi cadru, subliniem că la fel de important este şi principiul eficienţei, carepresupune utilizarea fondurilor în funcţie de direcţiile strategice de dezvoltare stabilite în documentele deprogramare pentru perioada 2007-2013.În marja acestor documente negociate cu Comisia Europeană, autoritatea executivă naţională areposibilitatea să aleagă în mod prioritar acele proiecte de finanţare care se adresează domeniilor vizate 146 demodelul de dezvoltare socio-economică.5.8. Prefigurarea cadrului macro-economic şi de dezvoltare a comerţului exterior românesc(2008-2013)Previziunile economice pentru perioada 2008-2013 au la bază ipoteza că mediul de afaceri varămâne stabil, iar creşterea economică a principalilor parteneri comerciali ai României nu va urma un cursdescendent.Aderarea la Uniunea Europeană este de natură să accelereze, cu certitudine, dezvoltareaeconomică şi socială a economiei naţionale, potenţialul intern de capital şi de forţă de muncă fiindnecesare pentru a susţine o creştere continuă şi sustenabilă, concomitent cu trendurile manifestate la nivelmondial, şi anume: globalizarea, dezvoltarea tehnologiilor de comunicare şi informaţii, asigurareaprotecţiei mediului.Conform previziunilor macro-economice, Produsul Intern Brut al României va creşte în medie cu5,5%, cu posibilitatea de a înregistra rate peste medie la începutul perioadei. 147Creşterea economică se va baza pe cererea internă, în special pe investiţiile sprijinite atât deguvern, cât şi de fondurile UE, iar exporturile nete vor avea în general o contribuţie negativă, dar la unnivel mai scăzut faţă de anii anteriori (între 1,4% şi 2,4%):După estimările CNP, comerţul exterior va continua să se dezvolte într-un ritm susţinut, care vadepăşi ritmul de creştere a PIB, în timp ce orientarea geografică a fluxurilor comerciale va duce laconsolidarea poziţiei ţărilor membre UE ca şi parteneri comerciali principali.Exporturile de bunuri şi servicii vor creşte, în medie, cu 7,9 % pe an, în timp ce importurile vorcreşte cu 10,3 %, fapt care va influenţa în mod negativ balanţa comercială.Din punct de vedere al ofertei, se estimează că ratele de creştere vor fi mai mari - în comparaţie cuPIB - în domeniile construcţiilor şi serviciilor.Deficitul de cont curent va rămâne în limite constante, integrarea în UE urmând să creeze o bazăsolidă de asigurare a sustenabilităţii acestuia, atât prin afluxuri importante de investiţii străine directe, câtşi prin utilizarea de transferuri dinspre UE.Daţi fiind aceşti parametri estimaţi ai evoluţiei economice pentru perioada 2008-2013, opinianoastră este că diminuarea şi menţinerea ratei inflaţiei (măsurată prin indicele preţurilor de consum) - între2 şi 3% - este un obiectiv realizabil, extrem de important în contextul respectării criteriului de convergenţă„Maastricht”. 148146 În principiu, infrastructura fizică şi capitalul uman.147 Cf. Previziuni CNP (2007), www.cnp.ro. O consecinţă va fi reducerea diferenţelor economice şi sociale dintreRomânia şi statele membre UE.148 Modul în care România a controlat inflaţia în ultima perioadă a fost unul susţinut şi riguros, astfel încât apreciemfundamentat că, până în 2009, creşterea preţurilor se va menţine sub nivelul maxim de 3%.97

BIBLIOGRAFIE[Selectivă]1. BÂRSAN, MARIA Integrarea economică europeană, vol. I, „Introducere în teorie şipractică”, Ed. Carpatica, Cluj-Napoca, 19952. BASNO, C.; DARDAC, N. Riscurile bancare. Cerinţe prudenţiale, Editura Didactică şiPedagogică, Bucureşti, 19993. BASNO, C.; DARDAC, N. Management bancar, Editura Economică, Bucureşti, 20024. BASNO, C.; DARDAC, N. Integrarea monetar-bancară europeană, Editura Didactică şiPedagogică, Bucureşti, 20015. BEREA, AUREL O. Strategia bancară, Editura Expert, Bucureşti, 20016. BIŞA, CRISTIAN Utilizarea paradisurilor fiscale, BMT Punlishing House,Bucureşti, 20057. BISTRICEANU,GHEORGHEBugetul de stat al României, Editura Universitara, Bucureşti, 20068. BLAUG, M. Teoria economică în retrospectivă, Editura Didactică şiPedagogică, Bucureşti, 19929. BRAN, PAUL Managementul financiar al afacerii, ASE, Bucureşti, 200510. CAIRNS, WALTER Introducere în legislaţia Uniunii Europene, Editura UniversalDalsi, 200111. CERCHEZ, OCTAVIA Politica vamală, Editura Expert, Bucureşti, 200312. CERNA, SILVIU Banii şi creditul în economiile contemporane, EdituraEnciclopedică, Bucureşti, 199413. CLIPA, NICOLAE Economie politică, Note de curs, Univ. “Al. I. Cuza” Iaşi, 199814. COJOCARU, O. Evitarea dublei impuneri, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 200215. CONDOR, I. Evitarea dublei impuneri internaţionale, Editura MonitorulOficial, Bucureşti, 199916. COŞEA, MIRCEA Economia integrării europene, Editura Tribuna Economică,Bucureşti, 200417. DĂIANU, DANIEL Funcţionarea economiei şi echilibrul extern, Editura AcademieiRomâne, Bucureşti, 199218. DĂIANU, DANIEL Echilibrul economic şi moneda. Keynesism şi monetarism, EdituraHumanitas, Bucureşti, 199319. DĂIANU, DANIEL,VRÂNCEANU, RADURomânia şi UE - Inflaţie, balanţa de plăţi, creştere economică,Editura Polirom, Iaşi, 200220. DARIE, NICOLAE Uniunea Europeană. Construcţie. Instituţii. Legislaţie. Politicicomune. Dezvoltare, Editura Matrix Rom, Bucureşti, 200121. DEDU, VASILE Management bancar, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,199798

22. DELEANU, SERGIU Drept comunitar al afacerilor, Editura Servo-Sat, Arad, 200223. DEREK, ROSS International Treasury Management, Published by EuromoneyPublications 200024. DIACONESCU, MARIANA Bănci. Sisteme de plăţi. Riscuri, Editura Economică, Bucureşti,199925. DIACONESCU,Asocierea României la Uniunea Europeană. Implicaţii economiceşi comerciale, Editura Economică, Bucureşti, 2003MIRELA26. DIACONU, PAUL Cum fac banii contabilii, Editura Economică, Bucureşti, 200427. DRAGAN, GABRIELA Uniunea Europeană între federalism şi interguvernamentalism.Politici comune ale UE, Editura ASE, 200528. DRĂGAN, GABRIELA Fundamentele comerţului internaţional, ASE, Bucureşti, 200429. DRAGOŞ, D.C. Uniunea Europeană. Instituţii. Mecanisme, Editura All Beck,Bucureşti, 200530. DUCULESCU, VICTOR Dreptul integrării europene. Tratat elementar, Editura LuminaLex, Bucureşti, 200331. DUMITRESCU, STERIAN Economie mondială, Editura Independenţa Economică, Brăila,200332. DUMITRU, FELICIA Construcţia comunitară, Editura Biblioteca, Târgovişte, 200433. EPURE, EMILIAN România într-o Uniune Europeană extinsă, Editura TribunaEconomică, Bucureşti, 200234. FLORESCU, DUMITRU (et Fiscalitatea în România, Editura All Beck, Bucureşti, 2005al.)35. FUEREA, AUGUSTIN Manualul Uniunii Europene, Editura ACTAMI, Bucureşti, 200136. FUEREA, AUGUSTIN Drept comunitar european. Partea generală, Editura ALL Beck,Bucureşti, 200337. FUEREA, AUGUSTIN Drept comunitar al afacerilor, Editura Universul Juridic,Bucureşti, 200338. GAFTONIUC, SIMONA Practici bancare internaţionale, Editura Economică, 199539. GILPIN, ROBERT Economia mondială în secolul XXI. Provocarea capitalismuluiglobal, Editura Polirom, Iaşi, 200440. HALLER, EMANOIL Strategii investiţionale ale societăţilor mixte, ASE, Bucureşti, 200641. HINKELMANN, G.EDWARDDicţionar de comerţ exterior, Editura Teora, Bucureşti, 200642. HOMMET, JEAN MARIE Le systeme bancaire francaise, Du Nod, Paris, 199243. IONESCU, C. LUCIAN Evoluţia sistemului bancar românesc în perspectiva aderării laUniunea Europeană, Studiu elaborat în cadrul Programului ESEN.2 - iulie 200299

44. IORDAN, MARIOARA;CHILIAN, MIHAELANONADinamica comerţului exterior al României în contextulglobalizării, Arhiva Preprinturi - IPE/ art.004-1105, Institutul dePrognoză Economică, Casa Academiei, Bucureşti, 200445. LAZARESCU, V. Băncile comerciale în economia de piaţă din România, EdituraAgora, Bacău, 199846. LEFTER, CORNELIA Drept comunitar instituţional, Editura Economică, Bucureşti, 200147. LEICU, CORINA Drept comunitar, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 199848. LEICU, CORINA; LEICU,IOANInstituţiile comunitare, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 199649. LEONARD, PATRICK Modificări recente în legislaţia fiscală europeană, KPMG, 200650. LUTAS, MIHAELA Integrarea economică europeană, Editura Economică, Bucureşti,199951. MACOVEI, IOAN Dreptul comerţului internaţional, Editura Univ. Al. I. Cuza, Iaşi,200552. MANOLACHE, OCTAVIAN Drept comunitar, vol. I (Instituţii comunitare), vol. II (Cele 4libertăţi fundamentale; Politici comunitare), vol. III (Justiţiacomunitară), Ed. All, Bucureşti, 200153. MARCU, VIOREL Drept instituţional comunitar, Ed. Nova, Bucureşti, 200154. MARCU, VIOREL,DIACONU, NICOLETA55. MARGULESCU, D.(COORD.)Drept comunitar general (Tratat), Editura Lumina Lex, Bucureşti,2002Analiza economico-financiara a întreprinderii- metode si tehnici,Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 199456. MARINAŞ, LAURA Economia Uniunii Europene, Luceafărul, Bucureşti, 200257. MARINESCU, VIRGINIA;MARINESCU, GHEORGHEEMILUniunea Europeană: proiect şi devenire, Editura Antet, Bucureşti,200258. MATHIJSEN, PIERRE Compendiu de drept european, Editura Club Europa, Bucureşti,200259. MAZILU, DUMITRU Integrarea europeană. Drept comunitar şi instituţii europene, Ed.Lumina Lex, Bucureşti, 200160. MAZILU, DUMITRU Dreptul comerţului internaţional, Partea specială, Editura LuminaLex, Bucureşti, 200761. MIHĂILĂ, MARIAN;SUCIU, CARMEN; STAN,DANDrept instituţional comunitar, Editura Lumina Lex, Bucureşti,200262. MIRCEA ŞTEFAN MINEA;COSMIN FL. COSTASFiscalitatea în Europa la Începutul Mileniului III, Editura Rosseti,Bucureşti, 2006100

63. MIRON, DUMITRU (et al.) Economia integrării europene, Editura ASE, Bucureşti, 200164. MLADEN, CARMEN Drept vamal românesc şi comunitar, Editura Economică,Bucureşti, 200365. MOISUC, C. (Coord.) Relaţii valutar-financiare internaţionale, Editura FundaţieiRomânia de Mâine, Bucureşti, 200266. MOŞTEANU, N. R. Dubla impunere internaţională, Ed. Didactică şi Pedagogică,Bucureşti, 200367. MOTICA, RADU,Teoria şi filosofia dreptului, Editura ALL Beck, Bucureşti, 1997GHEORGHE, MIHAI68. MOTICA, RADU,ERNEST, LUPAN69. MOTICA, RADU,BERCEA, LUCIANContractul de vânzare-cumpărare, (2 vol.), Editura Lumina Lex,Bucureşti, 2005Drept comercial român şi drept bancar, (2 vol.), Editura LuminaLex, Bucureşti, 200170. MUNTEANU, ROXANA Drept european: evoluţie, instituţii, ordine juridică, Ed. OscarPrint, Bucureşti, 199671. NEGRUŞ, MARIANA Finanţarea schimburilor internaţionale, Editura Humanitas,bucureşti, 199172. NICOLESCU, GABRIEL Leasing, Editura CH Beck (Praxis), Bucureşti, 2006TIŢA73. PASCAL, ILEANA (et al.) Conţinutul acquis-ului comunitar privitor la impozitare, © CRJBucureşti, 200274. PASCARIU, GABRIELA Integrarea economică europeană, Curs Jean Monett, CSE Iaşi,CARMEN200675. PĂUN, C. Finanţarea internaţională, Editura ASE, Bucureşti, 200276. PĂUN, NICOLAE; PĂUN,CIPRIAN ADRIANIstoria construcţiei europene, EFES, Cluj-Napoca, 200077. PELKMANS, JACQUES Integrare Europeană, Metode şi Analiză Economică, IER,Bucureşti, 200378. PELKMANS, JACQUES European Integration. Methods and Economic Analysis, PearsonEducation, 200079. POP, LIVIU, TURCU, I. Contracte comerciale - formare şi executare (2 vol.), EdituraLumina Lex, Bucureşti, 199780. POP, LIVIU Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale, Ed.Lumina Lex,200181. POPA, I. Tranzacţii comerciale internaţionale, Editura Economică,Bucureşti, 199782. PRISECARU, PETRE Piaţa internă unică - Cele 4 libertăţi fundamentale,POLITEIA - SNSPA, 2003101

83. PRISECARU, PETRE Piaţa unică europeană şi impactul politicilorcomunitare, ESEN-2, INCE, Bucureşti, 200184. PRISECARU, PETRE Reforma constituţională şi instituţională a Uniunii Europene,Editura Economică, Bucureşti, 200385. PRODI, ROMANO O viziune asupra Europei, Editura Polirom, 200186. PUIU, A. Managementul afacerilor economice internaţionale, Ed.Independenţa Economică, Craiova, 199287. RĂDUCANU, VIORICA; Politici ale Uniunii Europene, Editura Biblioteca, Târgovişte, 2004DUMITRU, FELICIA;CROITORU, GABRIEL88. RAINELLI, MICHAEL Comerţul internaţional, Editura ARC, Chişinău, 200489. REDSLOB, A. Monde, Regions, Nations: Intrications et perspectives a l’aube dutroisieme Millenaire, Paris, Pantheon Assas, 200190. ROMAN, DANIELA LIDIA Finanţe publice internaţionale, Editura Economică, Bucureşti,200691. ROTARU, CONSTANTIN Sistemul bancar românesc şi integrarea europeană, EdituraExpert, Bucureşti, 200092. RUJAN, O.; PARGARU, I. Economie internaţională, Bucureşti, Editura Economică, 200493. SAVU, TIBERIU GABRIEL Societăţile comerciale şi acquis-ul comunitar, Editura TribunaEconomică, Bucureşti, 200194. SAVU, VICTORIA DANA Integrarea europeană, Editura Oscar Print, Bucureşti, 199695. SAVU, VICTORIA DANA Integrarea europeană: dimensiuni şi perspective, Ed. Oscar Print,Bucureşti, 199796. SEHGMAN, M. Double taxation and International Fiscal, Cooperation, NewYork, 198297. SIROEN, J. M. Relations économiques internationales, Breal, Rosny CEDEX,200298. SMITH, E. KAREN Politica externă a Uniunii Europene, Editura TREI, Bucureşti200499. STOLOJAN, TH.;TATARCAN, RALUCAIntegrarea şi politica fiscală Europeană, Editura Infomarket,Braşov, 2002100. SUTA, N., Comerţ internaţional şi politici comerciale contemporane, EdituraEficient, Bucureşti, 2000101. SUTA, N.; MIRON, D.; Comerţ internaţional şi politici comerciale contemporane.SUTA-SELEJAN, S. Bucureşti, Editura Eficient, 1997102. SUTĂ-SELEJAN, S. Comerţ internaţional şi politici comerciale contemporane, EdituraEconomică, 2003, vol. I.103. TINCA, OVIDIU Drept comunitar general, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,1999104. TOADER, CAMELIA Aquis-ul comunitar în domeniul dreptului privat. O sinteză.Editura ALL BECK, Bucureşti, 2002102

105. TSOUKALIS, LOUKAS Noua economie europeană (revizuită), Editura ARC – CEUPRESS, Chişinău, 2000106. VĂCĂREL, IULIAN Finanţe (Tratat), Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2005107. VASS, ANDREEA Protecţionismul european. Implicaţii asupra României, EdituraEconomică, Bucureşti, 2004108. VESE, VASILE; IVAN, Tratatul de la Nisa, Editura Dacia, Cluj Napoca, 2001ADRIAN109. VOICU, MARIN Drept comunitar. Teorie şi jurisprudenţă, Editura Ex Ponto,Constanţa, 2002110. VOICU, MARIN Politicile comunitare în Constituţia Uniunii Europene, EdituraLumina Lex, Bucureşti, 2005111. WILSON, G. P. The Role of Taxes in Location and Sourcing Decisions, Studies inInternational Taxation, 2003112. *** "Balance of Payements Manuel", Ed. 5, FMI, 1994113. *** Convention on International Factoring - 8 mai 1988114. *** Larousse Dictionnaire (Edité par Larousse de Paris, 2003)115. *** Marele dicţionar de neologisme (Litera int., Bucuresti, 2004)116. *** NORME METODOLOGICE PRIVIND STATISTICILECOMERŢULUI INTERNAŢIONAL DE MĂRFURI, INSSE,2007117. *** Development and Globalization: Facts and Figures, UNCTAD,2004118. *** Raportul Privind Codul de Conduită pentru ImpozitareaAfacerilor/ Grupul Primarolo, 1999119. *** Programul de convergenţă (2007-2009), Guvernul României,Bucureşti, 2007120. *** Programul Naţional de Dezvoltare, (2007-2013), GuvernulRomâniei, Bucureşti, 2006121. *** Raportul A. Lamassoure, PE, 2007122. *** Studii de impact (PAIS II) „Sinteze”, Institutul European dinRomânia, Bucureşti, 2006123. *** http://europa.eu.int/scadplus124. *** http://www.europa.eu.int/comm/taxation_customs125. *** http://europa.eu.int/comm/external_relations126. *** http://europa.eu.int/comm/trade127. *** www.dce.gov.ro128. *** www.rru.worldbank.org/DoingBusiness/129. *** www.mimmc.ro103

130. *** www.mie.ro131. *** www.infoeuropa.ro132. *** www.ibfd.com133. *** www.guv.ro134. *** http://europa.eu.int/scadplus135. *** http://www.europa.eu.int/comm/taxation_customs136. *** http://europa.eu.int/comm/external_relations137. *** www.rru.worldbank.org/DoingBusiness/138. *** www.competion.ro139. *** www.pwc.com140. *** www.finint.ase.ro141. *** www.bnr.ro142. *** www.rcc.ro143. *** www.mfinante.ro144. *** www.dadalos-europe.or.145. *** http://ec.europa.eu/taxation_customs146. *** www.oecd.org/home147. *** http://www.financialdirector.ro/legislatie148. *** http://www.sova.ro149. *** www.cnp.ro/user/repository104