Akademos 3 2010. pentru PDF.indd - Akademos - Academia de ...

Akademosiuţi de caracter. Cum spunea C. Belimaci, poetulnaţional al aromânilor:”Părinteasca dimandareNi spergiură cu foc mareFraţi di mumă şi di-un tatăNoi, Armâni di eta toată!Di sub plocile di morminţiStrigă-a noştri buni părinţi-Blastemare s-aibă-n casă,Cari di limba lui se lasă!”.Aceeaşi pledoarie, din tranşeele Primului RăzboiMondial, marele poet basarabean, preotul dr. AlexeiMateevici:„Limba noastră-i o comoarăÎn adâncuri înfundatăUn şirag de piatră rarăPe moşie revărsată.Limba noastră-i limbă sfântă,Limba vechilor cazanii,Care o plâng şi care o cântăPe la vatra lor ţăranii.”Cu cât tragism şi cu câtă simplitate a scrisGrigore Vieru, marele poet al regăsirii fraţilor şi acărui umbră o simţim încă printre noi, testamentulsău despre limba maternă:“În aceeaşi limbăToată lumea plânge,În aceeaşi limbăRâde un pământCi doar în limba taDurerea poţi s-o mângâi,Iar bucuriaS-o preschimbi în cânt.În limba taŢi-e dor de mamaŞi vinul e mai vin,Şi prânzul e mai prânz.Şi doar în limba taPoţi râde singur,Şi doar în limba taTe poţi opri din plâns.Iar când nu poţiNici plânge şi nici râde,Când nu poţi mângâiaŞi nici cânta,Cu-al tău pământ,Cu cerul tău în faţă,Tu taci atunceTot în limba ta.”De la Bucureşti, cel ce vă vorbeşte acum scriael însuşi:Cum rar se mai poate da mână cu mână,Că unii au nunţi, iar ceilalţi funeralii,Noi, hai să vorbim, noi, mereu ilegalii,Oriunde afl a-ne-vom, Limba Română.Hotarele strâmbe, făcute să doară,Cătuşe pun, iată, pe ţară şi ţară,Când oare zăvorul putea-va să sară,Răpus dintre noi pentru ultima oară?Ne-au luat şi provincii, şi râuri, şi fraţii,Ne-au luat şi putinţa de-a sta mână-n mână...Ce triste trecând spre mormânt generaţii,Dar este făcut şi ceva să rămână.Se afl ă în noi - semn al singurei naţii -Adânc-ilegala rostire română.Şi-am zis, în propriile mele testamente:Mă rog pentru voiŞi vă rog,Pentru numele lui Eminescu,Să nu trădaţi limba română.În urmă cu şase decenii şi ceva, măicuţa mea,învăţătoarea Floarea Ispas, a trebuit să plececu abia născutul care eram, înapoi peste Prut, subpresiunea din ce în ce mai dură a frontului.– Nu-mi închipuiam, zicea tata, că pierderearăzboiului se va răsfrânge total asupra vieţilornoastre, asupra recoltelor noastre, asupra educaţieicopiilor noştri, asupra calităţii pâinii noastre, asuprapensiei bătrânilor de prin sate şi de prin oraşe,asupra limbii române. Parcă un plan diabolic şiamănunţit a fost pus în operă, timp de două decenii.– Ce voiau, tată?– Sovietizarea şi bolşevizarea României.După 1964, 1965, 1968, iarba proaspătă aînvins urmele de şenile şi de abrutizare, românuls-a trezit la o nouă viaţă, peste toate criminaleledatorii de război şi cote obligatorii pe care le plăteauţăranii români.S-au petrecut, atunci, reforme cu faţa lapopor. România îşi recăpătase dreptul unuiminim acces la echilibrul mondial. Nu, Românianu devenise o ţară capitalistă. Dar era acea ţarădin lume care dezvolta raporturi de colaborare cumarile ţări capitaliste ale lumii. Nu ni se micşoraudificultăţile, dar nu mai eram aşa de singuri pe lume.22 - nr. 3(18), septembrie 2010