Akademos 3 2010. pentru PDF.indd - Akademos - Academia de ...

Akademoslui Emil Loteanu, Eugen Doga, Ion Ungureanu etc.)se raportează exemplar acestei legităţi ancestrale,deoarece ei sunt nativ fascinaţi de soluţia mioritică arestabilirii armoniei, nu de cea a „rupturii” obsedanteîn cultura rusă.Fenomenul druţian este plămădit pe acest solestetico-spiritual. În celebra dramă Casa maretratarea inedită a unei probleme morale a produso adevărată revoluţie în dramaturgia sovietică.Extrapolând situaţia duplicitară din sfera polemicilormoraliste în cea a virtuţilor spirituale, Ion Druţă adezvăluit soarta umană în coordonate ontologicerevelatorii.Întru argumentarea ideii noastre – fiindimplementată preponderent în dimensiuneaspirituală, nu şi în cea morală, cultura română areo deschidere mai pronunţată spre etern şi cosmic,– îl cităm pe marele filozof rus Mihail Bahtin carepropune o delimitare de esenţă între moral şi spiritual.Astfel, filozoful atestă: „Principiile spirituale(libertatea interioară, ponderea umanului, conştiinţă,dreptate) sunt categorii universale şi imuabile...Spiritualitatea se cristalizează întotdeauna îninteriorul personalităţii, reprezentând principiul şimodalităţile existenţei indispensabile de conţinutul„eului”. Moralitatea însă ţine întotdeauna deinterese de grup (naţionale, religioase, de clasă, debreaslă)..., reprezentând un sistem închis de normeşi reguli, adus din exterior, care limitează libertateaopţiunii” [11-subl.n.-A.-M.-P.].O idee la fel de sugestivă a aceluiaşi MihailBahtin consolidează concepţia noastră referitoarela simbioza inedită a tipologiei eroului druţian, careîmbină manifestările unui marginal cu aspiraţiilenobile ale eroului spiritual. Astfel, Bahtin relevăurmătorul paradox: „A reacţiona în concordanţăcu morala existentă înseamnă a fi bine adaptatsocietăţii. A acţiona în funcţie de criterii spiritualeînseamnă adesea a fi condamnat de societate, a fiîntr-un permanent pericol de a pierde libertatea,uneori chiar şi viaţa” [12]. Anume marginalii luiIon Druţă – Ruţa, Călin, Simion, Ecaterina mică,păstorul sunt, cu adevărat, fiinţe libere, împlinindu-seca personalităţi. Tudor Mocanu, Pavel Rusu, MihaiGruia, urmând morala timpurilor vitrege, vor rămâneînsă pe veci spirite rătăcitoare. Anume răsturnareatemerară a valorilor, în urma căreia eroii proclamaţide sistem se transformă în antieroi, iar antieroiiblamaţi de regim în eroii salvatori ce trec barieraefemerului, încadrându-se în „marele timp” (M.Bahtin), a însemnat enorm în reabilitarea eternuluiomenesc în cel mai inuman sistem politic. Când însăscriitorul a hotărât definitiv să „coboare din căruţanaţiunii” pentru a se încorpora „în ritmul vertiginosal troikăi ruseşti” [13], dominanta spirituală a fostsfârtecată de cea moralistă (în special, de facturăreligioasă), ultimele piese druţiene semnalândanihilarea valenţelor artistice.O altă paradigmă a raportului „refugiuexil”reprezintă destinul creator al sclipitoruluitemperament cinematografic care a fost EmilLoteanu. Regizorul izgonit din Moldova nu dejure, ci de facto a cutezat să-şi amăgească condiţiade exilat, descoperind afinităţile ideatico-esteticeîn creaţia tânărului Gorki şi tânărului Cehov(Cehonte). Aderarea la etapa romantică a acestorsomităţi ai culturii ruse le-a permis lui Emil Loteanuşi lui Eugen Doga, coautorul fidel al discursuluifilmic, să îmbrăţişeze speranţa utopică de a trăi oa două tinereţe artistică în albia firească a entităţiiancestrale. Şi dacă în filmul Şatra, dar, mai ales,în Dulcea şi tandra mea fi ară se semnalau uneleinconvenienţe între conţinut şi formă, ele eraueclipsate de o rară pasiune în tratarea trăirilorpersonajelor şi o dezlănţuire fascinantă a polifonieicinematografice. Or, în aceste filme s-au şi epuizatresursele de fuziune între două culturi.Când Emil Loteanu a cutezat să cucerească unteritoriu mult mai complex şi enigmatic, aderând launul dintre cele mai importante mituri ale neamului– mitul geniului, s-a şi produs acea „cădere” carei-a şi marcat subita degradare. Or, în Ana Pavlova,greşeala fatală în nerealizarea imposibilităţii tratăriimitului ontic al unei etnii în cadrul altei mentalităţiconduce la pierderea desăvârşită a intuiţiei artistice– calitate forte a personalităţii lui Loteanu. Ignorândin corpore toate enigmele sufletului slavon, regizorulse aventurează în spectaculozitatea turistică aturneelor genialei balerine.Intervine însă şi un alt motiv al disocieriidezolante. Angajându-se, după părăsirea Moldovei,în activitatea Asociaţiei Experimentale din cadrul„Mosfilm"-ului, Emil Loteanu îmbrăţişează cuardoare modelul filmului comercial, renegândmesajul estetic şi spiritual al filmului de autor.Entuziasmul s-a dovedit a fi de moment şi are oexplicaţie prin faptul că Emil Loteanu a nimeritla studioul „Mosfilm”, cel mai important studio alfilmului sovietic rusesc. A fost silit să caute o nouăformulă pentru a face faţă concurenţei crâncene.Asta cu atât mai mult cu cât Asociaţia experimentalăse baza pe sistemul occidental al autogestiunii.În filmul Ana Pavlova ambiţiile de a rivaliza cusupraproducţiile gen Hollywood au eclipsat aspiraţiamajoră a cunoaşterii sufletului uman.Pierzând totalmente în această fervoarecomercială forţa de interiorizare proprie demersuluifiinţial, în următorul său film Luceafărul regizorulnu mai reuşeşte, fiind vlăguit de experienţa filmuluicomercial, să mai renască din propria cenuşă. În110 - nr. 3(18), septembrie 2010