Akademos 3 2010. pentru PDF.indd - Akademos - Academia de ...

RefugiuDESTINULINTELECTUALILORBASARABENIÎNTRE REFUGIU ŞI EXILDr.hab. Ana-Maria PLĂMĂDEALĂBASARABIA INTELLECTUALS BETWEENREFUGE AND EXILEThe article is dedicated to the unsolved problemsof the report “refuge-exile”. The phenomenon isdebated in the overall Romanian context, focusingupon regional aspects.Using the multi-disciplinary approach, theauthor refers to multiple aspects: historical,artistic, psychological. However, the psychoanalyticperspective becomes axis mundi of exegesis,highlighting an exceptional state of mind. Themain categories of the method allowed eludingthe stunning transformations in artistic and civicconsciousness of exile. It suggests the biographies ofDruta, Ungureanu, Loteanu, Doga, Dolgan, Mursa toemphasize the devastating consequences of the failurein the cultural process of its best representatives. Onthe other hand, there is discovered the immanence ofthe identity crisis of the Basarabia migrants withinperverse conditions of oriental exile.In conclusion, the author refers to the vitalnecessity to include the spectrum “refuge-exile” inthe study of the art, for an in-depth knowledge of theunique complexity of the artistic trends in RSSM.Despre exilul românesc şi cel basarabean s-avorbit în diverse aspecte. Niciodată însă exilul, cao problemă-cheie a culturii româneşti, în general, şia celei basarabene, în special, nu a devenit obiectautonom de studiu. În cazul monştrilor sacri de taliaunui Eugen Ionesco, Mircea Eliade, ConstantinBrâncuşi, Emil Cioran, fenomenul numit de celemai multe ori „emigraţia” a fost evocat doar prinintermediul unor memorii. Nu cunosc lucrărianalitice, în care problema enunţată să fi fost abordatăglobal întru evidenţierea repercusiunilor plecării dinŢară a acestor somităţi din sfera filozofiei şi artei.Nu s-a dezvăluit nici impactul infiltrării ideaticoesteticea spiritului ancestral românesc în culturauniversală, schimbându-i landşaftul.Dan Mihăilescu atestă tranşant că marii emigranţiai culturii române „decenii la rând nu au făcutaltceva decât să ţese din ghemul de lână adunat acasăîn lucrări, bineînţeles mai subtile, mai expresive, maidense ori mai impunătoare, amplificând moştenirealivrească şi reflexivă din anii debutului” [1]. Nu s-amers mai departe în vederea dezvăluirii dimensiuniiromâneşti a mesajelor avangardiste ale unui Ionescosau Brâncuşi, Eliade sau Cioran. Indubitabil, ei aucucerit lumea europeană în urma fructificării unorviziuni originare ale fondului românesc spiritual(vezi geneza mioritică a filozofiei eşecului lui Cioran,structura arhetipală a teatrului absurdului ionescian,semantica cosmogonică a Coloanei infi nituluişi a Păsării măiestre a lui Constantin Brâncuşi,cristalizarea de către Mircea Eliade a noilor exegezeîn teoria mitului universal prin spectrul mitologieietnice etc.).Mândri ori supăraţi de succesul conaţionalilor,românii n-au cutezat să se întrebe: îmbogăţind cunuanţe ancestrale româneşti cultura universală,aceşti directori de conştiinţă nu au văduvit, în acelaşitimp, propria cultură, condamnată la înstrăinarea derevelaţiile prorocilor săi? Dialogul dintre corifeiiexpulzaţi şi ţara silită să orbecăiască în haosulcomunist a fost întrerupt pentru decenii. Or, astfel seexplică că nu s-a întâmplat conştientizarea destinuluicelor plecaţi în spaţiul duplicitar al refugiului-exil.După ferma mea convingere, invidia şi ranchiunaa împăianjenit ochii celor rămaşi, care nu au fostcapabili să înţeleagă că celebrii emigranţi nu au fostscutiţi nici ei de angoasele stării de exil. Dimpotrivă,„libera alegere” a determinat o şi mai profundăfrământare interioară. Persistenţa mustrărilor deconştiinţă s-a soldat cu instituirea de către MirceaEliade a unui veritabil mit al diasporei româneşti(poate e cazul să inaugurăm un asemenea mit şi aldiasporei moldoveneşti de la Moscova anilor 70-80).Mircea Eliade îşi găseşte justificarea înesenţa ontogenetică a emigraţiei care ar fi, dupăpărerea lui, „prelungirea transhumanţei păstorilorromâni” şi, prin urmare, conţine un argument întruautoconsolare, deoarece „ruptura” exista deja întrecut. Cert lucru că drama „rupturii” este trăită deel ca o moarte iniţiatică, filozoful religiilor lumiiaccentuând că „probele iniţierii, printre care ceamai tulburătoare este cea a copacului fără rădăcini –nostalgie, suferinţele, pericolul pierderii identităţii,găsesc unica raţiune în creaţie”[2]. Astfel, Eliadeplăsmuieşte mitul dimensiunii creative a exilului,ignorând latura tragică a imanentei refulări însubconştient a propriei patrii, culturi, limbi.Despărţirea inerentă de sinele fiinţial semnaleazăimanenţa metamorfozei dramatice – niciunul dintrecelebrii emigranţi români nu au găsit până la urmăîn acel refugiu decât un exil. Nici Cioran, niciEliade, nici Ionesco, nici Brâncuşi nu au putut săse elibereze în subconştient de obsedantele temeidentitare, niciodată nu au mai simţit alinareasolitudinii existenţiale, mult mai pronunţată înstrăinătate.Obsesia paradisului pierdut al copilăriei – o starenr. 3(18), septembrie 2010 - 105