Akademos 3 2010. pentru PDF.indd - Akademos - Academia de ...

AkademosGaus se îndrepta în goana mare la o nouă întâlnirela Kremlin.A doua întâlnire sovieto-germană a început laorele 22.00. Din partea sovietică erau prezenţi aceiaşiStalin, Molotov şi translatorul Pavlov. Ribbentropi-a informat despre acordul lui Hitler în privinţaporturilor letone. Atmosfera până atunci oficială şirezervată a început să se topească, devenind vizibilmai amicală. Ce s-a discutat la Kremlin în pauză –nu se ştie. Dar, se poate deduce că făcând bilanţulprealabil al primei discuţii cu Ribbentrop, Stalinşi Molotov au ajuns la concluzia că propunerilegermane erau de preferat, iar riscurile pe care lecomportau puteau fi stăpânite. Stalin, după cum şisconta Hitler, „s-a lăsat orbit de sclipirea seducătoarea propunerilor germane şi era gata să comită ogreşeală cardinală” 12 .Părţile au renunţat şi la Post-Scriptum-ul dinproiectul sovietic, potrivit căruia: „Prezentul pacteste valabil doar cu condiţia semnării concomitentea protocolului special… Protocolul este parteorganică a pactului”. Ce urmărea Moscova cânda inscripţionat acest PS în textul proiectului deacord? Să atragă atenţia lui Hitler asupra acestuiprotocol cu mai multe necunoscute şi să-l supunăunor presiuni suplimentare. Protocolul, ce trebuiasă fie păstrat în taină, dar asupra căruia ar fi indicatPS-ul din ultima pagină a pactului, conţinea o listăcu statele a căror securitate împotriva unei agresiunitrebuia să fie garantată de comun acord de cele douăputeri, precum şi măsurile pe care ele intenţionausă le aplice în comun. Hitler, dimpotrivă, nu erapredispus să atragă atenţia lumii asupra existenţeiunui protocol suplimentar, în care erau enumeratevictimele „alianţei sovieto-germane”, după cum şimetodele şi mijloacele de supunere a acestora.După ce şi-au făcut o impresie limpede asupracaracterului şi conţinutului protocolului adiţional şil-au şi aprobat, Stalin şi Molotov nu au mai insistatasupra PS-ului din subsolul pactului. În condiţiile încare lumea întreagă era cu ochii asupra negocierilorde la Kremlin, părţile semnatare au căutat să evitetensionarea suplimentară a climatului internaţional,interzicând categoric orice referire publică la vreoînţelegere secretă. În realitate, afirmă IngeborgFleischhauer, „renunţarea la post-scriptum asemnificat înlăturarea bazei juridice a acordului”.În consecinţă, protocolul adiţional confidenţial aluat forma unui text contractual aparte care, cutoate că în preambulul său făcea referire la pactul deneagresiune, din punctul de vedere al dreptului nuera legat cu ultimul. În formula în care l-a consacrat,12Ibidem, p. 295.protocolul adiţional nu a devenit parte organicăa pactului, după cum a vrut partea sovietică, ci oanexă la o înţelegere semnată special în acest scop.Această înţelegere „cuprindea directive referitoarela terţe ţări şi reprezenta, în acest mod, o ameninţarela suveranitatea unor state libere, fapt ce conţineaîn sine rădăcinile nulităţii lui” 13 . Dacă pactul deneagresiune, în pofida unor devieri, nu depăşeatotuşi cadrul unor acorduri tradiţionale de acest gen,protocolul adiţional secret comporta un caractercategoric ilegal.Protocolul adiţional secret şi Basarabia„Cu ocazia semnării Acordului de neagresiunedintre Reichul German şi Uniunea RepublicilorSovietice Socialiste, se spune în preambululProtocolului adiţional secret, plenipotenţiariisemnatari din partea celor două Părţi au discutat încadrul unor convorbiri strict confidenţiale problemadelimitării sferelor lor respective de interese înEuropa răsăriteană. Aceste convorbiri au dus laurmătorul rezultat: […]”, urmând patru puncte sauarticole sub care şi-au pus semnăturile Ioachim vonRibbentrop şi Veaceslav Molotov.Trei dintre acestea urmau logica strictă adelimitării sferelor de interese de la Marea Balticăla Marea Neagră, din Nord spre Sud, atât dintr-onecesitate de a puncta un ordnung limpede al ţintelorde doborât, cât şi, deşi mai puţin, dintr-o preocuparede a ierarhiza obiectivele prioritare. În punctul 1 eravizat destinul ţărilor de la Marea Baltică: „În cazulunei transformări teritoriale şi politice a teritoriiloraparţinând statelor Baltice (Finlanda, Estonia,Letonia, Lituania), frontiera nordică a Lituanieiva reprezenta frontiera sferelor de interes atât aleGermaniei, cât şi ale URSS. În legătură cu aceasta,interesul Lituaniei faţă de teritoriul Vilno esterecunoscut de ambele Părţi”. Odioasa expresie „încazul unor transformări teritoriale şi politice” indicafără niciun dubiu asupra încheierii unui „parteneriatrăzboinic” între cei doi actori.Teritoriul finlandez era trecut în totalitate însfera sovietică de interese, lucru la care Stalin nicinu putea visa cu puţin timp în urmă, după cum niciGuvernul său, în plan politic, şi nici Armata Roşie,în plan militar, precum s-a văzut în campania deiarnă 19139/40, nu erau pregătiţi pentru realizareapractică a acestei înţelegeri. Dacă Estonia şiLetonia erau incluse în sfera sovietică, Lituania afost rezervată zonei germane de interese. Hitler apretins Litiania, cu tot cu Vilno, pentru a acutizarelaţiile polono-lituaniene, dar mai mult pentru a13Ibidem, p. 300.10 - nr. 3(18), septembrie 2010