Cuviosul Cosma Athonitul, Apostol in Zair - K

MOŞTENIREACuviosului părinte Cosma Grigoriatulde monahul Damaschin GrigoriatulÎn paginile care urmează mă voi strădui să pun înaintea prietenilor Misiunii ortodoxe semneleminunate care însoŃesc istoria Misiunii din vremea părintelui Cosma şi a succesorului săuactual. Am găsit de cuviinŃă să pun totul în scris, salvând astfel de la uitare diferitele fapte şiepisoade care formează istoria contemporană a misiunii noastre, spre slava lui Dumnezeu şispre folosul duhovnicesc al celor ce o citesc şi a celor ce sprijină lucrarea noastră.CUGETĂRI DESPRE, ŞI ÎNTÂMPLĂRI DIN VIAłA CUVIOSULUI PĂRINTELUICOSMAAjutor oferit de călătoriPărintele Cosma era ferm convins că Dumnezeu îl trimisese în Africa nu ca pe unultrimis pur şi simplu de Biserica Ortodoxă, ci ca pe un om al dragostei, care se jertfeşte pentrufiecare om, indiferent de rasă, naŃionalitate, culoare sau religie. Astfel, oriunde se întâmpla săfie, dacă vedea oameni pe care îi putea ajuta, nu mai întreba dacă erau ortodocşi sau ce religiepractică. Prefera să-i ajute pe toŃi după nevoile lor.Din „Cronica” pe care o Ńinea, am reuşit să adun câteva ipostaze ale jertfei şi lucrării salefilantropice. Părintele Cosma îşi oprea adesea maşina, lua cablul de tractare şi-l lega decăruŃele Ńăranilor africani săraci, mai ales dacă erau pe punctul de a cădea în vreo râpă. Dacăvedea că o maşină era oprită pe marginea drumului, el întreba care era problema, îşi puneahainele de lucru şi se băga sub ea pentru a o repara. Dacă maşina rămânea fără combustibil,se întorcea chiar el la Centrul Misiunii, umplea o canistră şi se întorcea să-l ajute pe cel înnevoie.La un moment dat, într-o zi ploioasă, când părintele Cosma se dusese cu tatăl său sprepădurea învecinată cu Lacul Lualaba pentru a inspecta tăierea lemnului şi a-i plăti pelucrători, a întâlnit pe drum doi pescari încărcaŃi cu peşte. Le-a spus să aştepte şi, după ce-şiva termina treaba, se va întoarce să-i ia. Ajungând cu ei în oraş, pasagerilor le era teamă săiasă din maşină ca nu cumva soldaŃii să le ia prada. Astfel că părintele Cosma i-a mai condusîncă 5 kilometri în afara oraşului, lăsându-i la uşa barăcilor lor.Altă dată, pe când se afla în Lubumbashi împreună cu tatăl său, a văzut un om carezăcea întins pe stradă. Deodată, părintele Cosma s-a oprit şi s-a întors înapoi. „Ce s-aîntâmplat? De ce te întorci înapoi?”, a întrebat tatăl său. „Omul moare de foame - a răspunsel. Să-i dăm ceva să mănânce şi să-l ajutăm să se pună pe picioare”. L-au luat în timp ce elîncă tremura, dându-i o sumă de bani destul de mare ca să-şi cumpere ceva de mâncaredintr-un local. Astfel de scene se întâmplau aproape zilnic.Ori de câte ori nu era încărcat cu provizii sau cu altceva, el îi lua pe oamenii de pemarginea drumului. BieŃii oameni trebuiau să parcurgă adesea pe jos distanŃe mari, încărcaŃicu produsele destinate vânzării în Kolwezi. Adesea le cerea să cânte, făcându-i mare plăceresă asculte frumoasele lor glasuri.Călătorii pe drumuri mocirloaseÎn timpul sezonului ploios, care durează şase luni, părintele Cosma evita călătoriile. Dar,dacă undeva apărea vreo urgenŃă, nici un pericol sau vreo intemperie a naturii nu erau70