Cuviosul Cosma Athonitul, Apostol in Zair - K

întâi la părintele Cosma, ca să-i ajute să ajungă la spital cu ajutorul mijloacelor de transportale Misiunii, cu dorinŃa ca cei angajaŃi să-i menŃină acolo ca pacienŃi internaŃi.Odată, când au pregătit mâncare pentru spital, am fost cu ei pentru a o distribui. Unnumăr destul de mare de pacienŃi deja plecaseră, totuşi, întrucât rămăsese multă mâncare,ne-am urcat în maşină şi am pornit spre Azilul de bătrâni. Până să ajungem acolo, a trebuitsă conducem prin locuri pline de noroi şi gropi. Clădirea nu avea nici uşi, nici ferestre.Şobolanii erau cât pisicile de mari. Am găsit nişte bătrâni şi bătrâne aflaŃi într-o stareîngrozitoare. Trăiau din cerşit. Dormeau pe saci, fără pături. Le-am lăsat foarte multe lucruri,iar părintele Cosma le-a spus să meargă din când în când pe la Centrul Misiunii pentru a luamâncare cu care să trăiască.La Misiune, părintele Ńinea o listă a oamenilor săraci, care o dată la două săptămâni saula o lună se duceau acolo pentru a lua o jumătate de sac de făină, zahăr, peşte îngheŃat şialtele. Pe lângă acestea, un val de săraci veneau zilnic, puşcăriaşi de curând eliberaŃi, pacienŃidin spitale, oameni din sate mai îndepărtate, care cereau mâncare sau bani pentru a face ocălătorie, pentru cumpărarea de medicamente sau pentru alte scopuri. Ori de câte ori părăseaCentrul Misiunii, îşi umplea buzunarele cu bani pe care îi dădea celor nevoiaşi.Pe lângă săraci şi bolnavi, mai erau şi deŃinuŃii, dintre care cei mai mulŃi fuseserăcondamnaŃi pentru delicte minore. Dacă nu aveau pe nimeni care să le aducă hrană, mureaupur şi simplu de foame. Părintele Cosma se ducea adeseori acolo şi ne spunea că situaŃia lorera fără speranŃe. Pentru cei condamnaŃi pentru delicte minore, el plătea o sumă de banipentru eliberare. Blocurile cu celulele deŃinuŃilor erau într-o stare îngrozitoare. Adeseapuşcăriaşii trebuiau să doarmă în apa care se infiltra prin găurile din tavan. Părintele Cosmas-a dus cu muncitorii şi a reparat tavanele cu scurgeri din clădiri, fapt pentru care puşcăriaşiii-au fost recunoscători.În marile puşcării existau întotdeauna în jur de 200-250 de puşcăriaşi. Erau îmbrăcaŃinumai în haine cârpite şi zdrenŃe, iar mâncarea pe care le-o oferea statul era o strachină delegume fierte pe săptămână. MulŃi dintre ei se îmbolnăveau, iar de vreun doctor saumedicamente pentru alinarea durerii sau febrei nici nu putea fi vorba. Părintele Cosma avea omare compasiune pentru ei. Le ducea adesea mâncare cu carne în ea, în vreme ce mediculsău mergea cu el, îi examina şi le dădea medicamente pe gratis. Le mai dădea şi haine. Celorce le asigurase ieşirea, le dădea şi bani pentru biletul către casă, sau îi lua în vreo maşină aMisiunii. Îi putea elibera mai ales pe săraci şi pe bolnavi.O altă instituŃie care a atras atenŃia nepărtinitoare a părintelui Cosma a fost casaleproşilor, aflată la 60 de kilometri de Kolwezi. A vizitat-o şi l-a întrebat pe părintele catolic deacolo care avea grijă de ei dacă ar putea fi de vreun ajutor. Avea nevoie de medicamente. I-ascris imediat domnului Papadimitrakopoulos din Tesalonic, cerându-i să găseascămedicamente pentru lepră şi să i le trimită.Şi într-adevăr, chiar a trimis multe medicamente, care au fost distribuite la două case deleproşi. Astăzi, toŃi acei pacienŃi au fost vindecaŃi, cu excepŃia leproşilor care trăiesc departe înjunglă. S-a hotărât să le aducă de la fermă câte un porc pe lună şi, ocazional, alte alimente.Oriunde se ducea cu maşina Misiunii, el îi lua de pe drum pe cei ce voiau să meargă întrunloc sau altul. Nu de puŃine ori camionul era plin de oameni, iar el îi ducea acolo undeaveau vreo treabă de făcut. Îi scutea de multe necazuri, mulŃi dintre ei având de parcurs mulŃikilometri sau aveau în faŃa lor o zi întreagă de mers pe jos până la destinaŃie.Au fost două ocazii în care am putut fi cu părintele Cosma. Într-o zi am fost în pădureadin apropierea Lacului Lualamba, ca să aruncăm o privire la cherestea şi să plătim muncitorii.Ploua mocnit, iar doi pescari africani încărcaŃi cu peşte îşi făceau în grabă loc pe cale, urcândo pantă. Părintele Cosma le-a spus să aştepte, că îi va lua el la întoarcere. Şi chiar aşa a şifost: după ce ne-am terminat treaba, i-am luat şi i-am dus în oraş. Le era teamă să iasă dincamion ca nu cumva să le fure soldaŃii peştele. Astfel că părintele Cosma i-a mai dus cincimile mai departe, în afara oraşului, lăsându-i în adăposturile lor.A doua ocazie a fost când ne aflam în oraşul Lubumbashi. Am văzut un om ce stăteaghemuit la pământ, pe marginea drumului. Am trecut de el, fiindcă părintele Cosma conduceadestul de repede. S-a oprit deodată şi a întors înapoi.„Ce s-a întâmplat? De ce te întorci înapoi?” am întrebat.A răspuns: „Omul pe care l-am văzut murea de foame. Hai să-i dăm ceva de mâncare, casă se ridice pe picioare”.32