Cuviosul Cosma Athonitul, Apostol in Zair - K

În iulie 1975 Ioan a ajuns în Kolwezi, Zair. Acolo a fost şi locul începerii luptelor sale.Părintele Amfilohie l-a însărcinat cu construcŃia bisericilor în sate şi oraşe pe o rază de 700 dekilometri. Cu entuziasm, cu dinamism şi îndrăzneală – însuşire definitorie, s-a apucat imediatde lucru, trecând peste faptul că nu ştia limba swahili, pe care acum o auzea pentru primadată.A stabilit echipe de lucru şi a început lucrul la construirea bisericilor. Echipele lucrau perând. Cu alte cuvinte, una din ele lucra la zidărie, apoi veneau tencuitorii, alŃii puneau uşile şiferestrele, alŃii văruiau şi aşa mai departe. Înainte de terminarea unei biserici, deja se începeaconstrucŃia alteia. Trebuia să termine ceea ce părintele Amfilohie îi ceruse să facă.Veştile primite de la monahiile Anastasia şi Zoë şi în special de la părintele Amfilohie aufost foarte plăcute şi încurajatoare. Ioan era de neîntrecut şi neobosit în munca sa,dispreŃuind toate primejdiile vieŃii.Toată această muncă de zidire a bisericilor cerea o mulŃime de bani. Monahiile Misiuniiscriau scrisori peste tot pentru ajutor. Şi, într-adevăr, banii veneau, iar munca de zidire abisericilor a continuat. În 15 luni Ioan a zidit 9 biserici. Dintre ele, 8 se aflau în regiuneaSamba şi una în Katanga, în zona misionară a arhimandritului Hariton Pnevmatikakis.La un moment dat, domnul Simos, preşedintele AsociaŃiei Misionare din Patras „Întâiul-Chemat” a venit acolo într-o vizită. La întoarcere ne-a spus că Ioan obişnuia să se întindă înpat şi să se odihnească cu pantofii în picioare. Nu voia să petreacă nici un pic de timp pentruel însuşi.Între timp, în Kolwezi, Mitropolitul Africii Centrale, răposatul Nicodemos Galatsiatos, eraatât de mulŃumit de el încât i-a oferit medalia de aur a Patriarhiei de Alexandria.Deoarece nu se îngrijea prea mult de sine, ca unul ce avea o constituŃie robustă, a făcutinsolaŃie. A suferit tot restul vieŃii de dureri de cap şi ameŃeli. În ciuda muncii istovitoare şi amultor griji, nu a întrerupt legătura cu noi, continuând să ne scrie. Credea că se vor găsi şialŃii care să meargă pe urmele sale. Îi scriau mulŃi tineri care-i spuneau că se gândesc laMisiune, dar, cu toate acestea, mai târziu s-au căsătorit. AlŃii au fost hirotoniŃi preoŃi înGrecia şi, o dată ce au reuşit să ocupe un loc într-o parohie, aşezându-se bine, şi-au uitatpromisiunile. Dar alŃi oameni, în care nu-şi pusese nici o nădejde, s-au dus şi l-au ajutat, şi lafel se întâmplă şi astăzi.21Întoarcere în GreciaÎn septembrie 1976 s-a întors din Zair şi şi-a continuat studiile din anul doi de laSeminarul Teologic Rizareio. În anul ce a urmat şi-a luat diploma şi a plecat cu părinteleNicodim Bilalis la Sfântul Munte. Părintele Nicodim colectase nişte bani pentru reconstrucŃiabisericii Sfântul Nicodim Aghioritul, aproape de chilia în care Sfântul a trăit şi a adormit înDomnul. A văzut în Ioan persoana potrivită pentru a începe reconstrucŃia, drept care i-a datlui această sarcină. Şi, într-adevăr, prin dinamismul său caracteristic, a reuşit să înalŃescheletul bisericii în trei luni, în vara lui 1977. A necesitat multă muncă, deoarece terenul eraaccidentat şi în pantă.În acest timp, Ioan a avut ocazia să cerceteze şi părinŃi athoniŃi îmbunătăŃiŃi. Printre ei seafla şi părintele Paisie, care atunci locuia pe pământul Mănăstirii Stavronikita, la Kapsala. Ela propus ca Ioan să fie tuns monah la Sfânta Mănăstire Grigoriu pe care, până atunci, nu ocunoscuse şi nici nu avusese vreun contact cu ea, astfel încât el să fie hirotonit şi să seîntoarcă în Misiune ca ieromonah, cu binecuvântarea mănăstirii sale.Ioan mi-a povestit despre prima întâlnire cu părintele Paisie. După ce se recomandase,Bătrânul l-a trimis cu un urcior să aducă nişte apă de la un izvor aflat la o anumită depărtarede chilie. Ioan a luat urciorul şi a pornit bucuros. A găsit robinetul din care apa curgea întrunjgheab frumos şi, după ce a aşteptat răbdător, s-a întors înapoi. Bătrânul a luat urciorul şil-a golit în faŃa lui într-un rezervor din chilie. El voise să pună la încercare răbdarea şiascultarea lui Ioan. După aceasta au vorbit mai multă vreme, iar Ioan s-a folosit mult dedumnezeieştile sfaturi ale Bătrânului.Altă dată, mi-a povestit el odată, înainte să se ducă la Mănăstirea Grigoriu, l-a vizitat dinnou pe părintele Paisie. A plouat atât de mult pe cale încât s-a udat leoarcă. În timp ce seapropia de poarta din faŃa chiliei Bătrânului, l-a găsit pe acesta îmbrăcat în nişte haine vechi,