Cuviosul Cosma Athonitul, Apostol in Zair - K

inecuvântarea episcopului său. Nu obosea niciodată accentuând şi spunând că: „Slujescavând binecuvântarea Mitropolitului meu, PreasfinŃia Sa Timotei Kontomerko” 23 .Chiar atunci când era presat de frica părinŃilor săi după trup, care se temeau că suportulfinanciar se va sfârşi în urma unor probleme apărute între timp, părintele Cosma rămânea deneînduplecat în credinŃa sa în caracterul eclesiologic al Bisericii:„Am plecat din mănăstire cu binecuvântarea lui Gheronda 24 al meu şi a altor părinŃi, caşi din porunca explicită a părintelui Paisie 25 , care, şi el, de asemenea, este povăŃuitorul meuduhovnicesc, pentru a lucra împreună cu Întâistătătorii Bisericii spre binele misiunii. Bisericaexistă oriunde se află un episcop şi o turmă credincioasă. Fără episcop, credincioşii nu potconstitui Biserica, ci doar o erezie protestantă. Prin urmare, linia pe care o urmez, împreunălucrândcu episcopul local, este cea mai recomandată şi, chiar dacă aş fi vrut să fac cevadiferit, ştiŃi bine că oricum nu aş fi primit binecuvântare de la mănăstire” 26 .În situaŃiile în care episcopul devine o sursă de necazuri, părintele Cosma îi stăteaîmpotrivă, intrând în dezacord deschis cu el, deoarece ei „mai mult vatămă decât ajută”. El şiadat seama că „a face recurs la un model lumesc de vreun tip oarecare, (…) în speranŃa aflăriidreptăŃii, nu duce la nici un rezultat”. În astfel de cazuri, unde soluŃiile nu sunt de găsit, „estede preferat ca atunci să ne retragem prudent împreună cu colaboratorii noştri, predândştafeta unui nou contingent, ca să nu smintim astfel suflete nevinovate (Matei 18, 7)” 27 .Ca răspuns la opinia unora conform căreia nu trebuie să sprijini o lucrare misionarăîntr-o zonă în care episcopul nu este „dincolo de reproş”, părintele Cosma nu arăta decâtcompătimire. „Această poziŃie este socotită a fi neîntemeiată şi utopică, deoarece, judecândomeneşte toată situaŃia, am socoti că o purificare a conducerii bisericeşti ar fi un lucruimposibil, şi astfel am merge din rău în mai rău, şi aceasta în chiar epoca lui Antihrist. Înciuda acestora, ce-i de făcut? Să oprim oare evanghelizarea popoarelor? Desigur că nu.Dimpotrivă, ne vom angaja şi mai mult în lucrarea misionară şi, cu harul lui Dumnezeu şi cupropria statornicie şi dragoste, misiunea va continua şi va spori cu tot cu «vrednicul de ocară»episcop. Totuşi, cel mai important aspect este acesta: nu trebuie să ne încredem în propriaspiritualitate 28 , propriul adevăr şi propria sfinŃenie, dacă noi, în realitate, avem doar câte cevadin acestea. De aceea, cel căruia i se pare că stă neclintit să ia seama să nu cadă (I Cor. 10,12)” 29 .23 Ibid.24 Bătrân, stareŃ, duhovnic [n.tr.].25 E vorba de Cuviosul Paisie Aghioritul, unul dintre cei mai iubiŃi părinŃi athoniti ai sfârşitului de secol XX .Cuvintele lui s-au tradus şi în limba română în mai multe volume [n.tr.].26 Vezi Scrisoarea intitulată Nu vă nădăjduiŃi în oameni, ci în Domnul misiunii, la p. 137.27 Gânduri despre lucrarea misionară, adunate din experienŃă, p. 8.28 În sensul de propriile idei preconcepte, propriile scheme metale neracordate la mentalitatea Bisericii [n.tr.].29 Ibid., p. 19.13