ION BOGDAN - Biblioteca judeţeană "Petre Dulfu"

Ion Bogdan - 70C[ORNEL] UNGUREANU, „Prelungiri”, în „Orizont”, 28apr. 1977:„Scriam altădată, în numele unei posibile geografiiliterare, despre scriitorii provinciei. Câteva volume... permitreluarea dezbaterii.forma de expresie aleasă, plătind tribut nuatât alternativei clasice (ritm, rimă), cât unei muzicalităţiinterioare subtile.Imaginile plastice, atunci când nu sunt construcţiisemantice experimentale, urcă din natură spre metaforă:„frunza de fag se răsfaţă în vântul/de iunie capricios şinostalgic” (trei zile de vară). Departe de a fi un poet„damnat”, Ion Bogdan este mai mult un nostalgic dominatde tragic. Totodată, există în acest volum o obsesie a liniştiişi tăcerii, temă Philippide-iană amplificată de starea culturiinoastre de „epocă” într-un leitmotiv preluat din generaţie îngeneraţie: „prelungită silabă în tăcerea acestui sistemplanetar” (rustică)...Este interesant cum o inovaţie ţinută sub obroc 20 deani „se degradează” - într-un spaţiu limitat cum e ortografia,inventivitatea fiind şi ea limitată. „Noutăţile” care audeterminat pe scotocitorii prin sertare să eticheteze versurileacestea drept „ciudate” apar, în contextul de azi, destul decuminţi. În schimb versuri ca: „oare e noiembrie cel adevăratde/se naşte ca un zumzet de avioane inamice/în vietnam? ”punctează cu problematică majoră, trezind în mine ideea cătoţi cei curajoşi şi înainte au rămas incomozi şi acum (s.n.)”.AUGUSTIN COZMUŢA, Cerb alb, în Steaua (Cluj-Napoca),28, nr. 4 (359), apr. 1977.„Spaţiul natal, Săliştea Maramureşului, marchează într-unfel aparte destinul liric de început al poetului Ion Bogdan.Caracterizat prin asprimea reliefului, din care moşteneşte„doar munţii şi-un rîu sărac / ca o tristeţe şiroind pe obrajiipămîntului”, peisajul nu devine obiect de descriere şicontemplaţie visătoare, ci termen de raportare morală, de105