10.07.2015 Views

PROIECT

PROIECT

PROIECT

SHOW MORE
SHOW LESS

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

j).Comisia de evaluare - este comisia constituită în scopul analizării şi evaluăriiproiectelor depuse. Comisia de evaluare va fi formată din 5 membri care vor fi numiţi prindispoziţia Preşedintelui Consiliului Judeţean.Principii de atribuire a contractelor de finanţarenerambursabilăPrincipiile care stau la baza atribuirii contractelor de finanţare nerambursabilă sunt:a) libera concurenţă, respectiv asigurarea condiţiilor pentru ca persoana fizică saujuridică ce desfăşoară activităţi nonprofit să aibă dreptul de a deveni, în condiţiile legii,beneficiar;b) eficacitatea utilizării fondurilor publice, respectiv folosirea sistemului concurenţialşi a criteriilor care să facă posibilă evaluarea propunerilor şi a specificaţiilor tehnice şifinanciare pentru atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă;c) transparenţa, respectiv punerea la dispoziţie tuturor celor interesaţi ainformaţiilor referitoare la aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de finanţarenerambursabilă;d) tratament egal, respectiv aplicarea în mod nediscriminatoriu a criteriilor deselecţie şi a criteriilor pentru atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă, astfelîncât orice persoană fizică sau juridică ce desfăşoară activităţi nonprofit să aibă şanseegale de a i se atribui contractul respectiv;e) excluderea cumulului, în sensul că aceeaşi activitate urmărind realizarea unuiinteres general, regional sau local nu poate beneficia de atribuirea mai multor contracte definanţare nerambursabilă de la aceeaşi autoritate finanţatoare în decursul unui an;f) neretroactivitatea, respectiv excluderea posibilităţii destinării fondurilornerambursabile unei activităţi a cărei executare a fost deja începută sau finalizată la dataîncheierii contractului de finanţare;g) cofinanţarea, în sensul că finanţările nerambursabile trebuie însoţite de ocontribuţie de minimum 10% din valoarea totală a finanţării din partea beneficiarului.1.3. DOMENIU DE APLICAREPrevederile prezentului Ghid se aplicã pentru atribuirea oricărui contract definanţare nerambursabilă din bugetul anual al Consiliului Judeţean Buzău, în conformitatecu Legea nr. 350 din 02.12.2005. Finanţările nerambursabile nu se acorda pentruactivităţi generatoare de profit.Potrivit dispoziţiilor prezentului ghid, nu se acordă finanţări nerambursabilepentru activităţi ce presupun dezvoltarea infrastructurii solicitantului, cuexcepţia cazului în care aceasta reprezintă o componentă indispensabilăproiectului, fapt constatat de către comisia de evaluare şi selecţionare.Domeniile proiectelor pentru care Consiliul Judeţean Buzău acordă cofinanţare sunt:a). cultură,d) producţii editoriale,b). sport,e) tineret,c). educaţie,f) CIVIC.1.4. VALOAREA TOTALĂ A FINANŢĂRIIGrantul disponibil este prevăzut, pe destinaţii, prin Programul anual de finanţarenerambursabilă.6


Grantul acordat prin acest proiect este stabilit în domeniile de activităţi enunţatemai sus, este:a) CULTURA : minim 2500 lei – max.10.000 lei;b) Sport : minim 5.000 lei – max.20.000 lei;c) Educaţie : minim 2.500 – max.10.000 lei;d) Producţii editoriale : min.2.500 – max.7.500 lei;e) Tineret : min.2.500 – max.10.000 lei;f) Civic : minim 2.500 – max.10.000 lei.Nu este permisă finanţarea activităţilor deja finanţate sau în curs de finanţare dinfonduri publice, conform Legii 350/2005, din alte finanţări publice de la autoritati/institutiiromâneşti precum şi din finanţări nerambursabile ale Uniunii Europene, Băncii Mondiale şialţi asemenea finanţatori în cadrul unor licitaţii de proiecte similare cu prezenta. În plus,finanţarea acordată de Consiliul Judeţean Buzău nu va putea fi folosită pentru acoperirea,de către un Solicitant, a cofinanţării sale într-un proiect cu finanţare publică românească(guvernamentală sau locală) sau din bugetul Uniunii Europene, a Băncii Mondiale etc.Beneficiarii de finanţare nerambursabilă vor primi banii în 2 tranşe după cumurmează:a) prima tranşă va fi în procent de 70 % din valoarea totală a grantului şi va fiasigurată în termen de 30 de zile de la semnarea contractului;b) a doua tranşă reprezintă 30 % din valoarea totală a grantului şi va fi decontată întermen de 30 de zile de la data aprobării raportului final tehnic şi financiar.2. PROCEDURA DE SOLICITARE A FINANŢÃRII2.1 CRITERII DE ELIGIBILITATE (criterii de atribuire)Există trei categorii de criterii de eligibilitate(criterii de atribuire). Acestea se referă la:- Organizaţiile care pot solicita o finanţare nerambursabilă;- Proiectele care pot primi o finanţare nerambursabilă;- Tipurile de costuri care pot fi luate în considerare în stabilirea sumei reprezentândfinanţarea nerambursabilă.2.1.1 ELIGIBILITATEA APLICANŢILOR(1). Pentru a fi eligibili la accesarea fondurior nerambursabile, solicitanţii trebuiesă îndeplinească următoarele condiţii:• să fie persoană fizică sau juridică, cu statut de asociaţie sau fundaţie constituităconform legii sau culte religioase recunoscute de lege;• solicitantul trebuie să aibă activităţile din proiect incluse în documentele statutare;• solicitanţii trebuie să aibă sediul înregistrat în România (să fie înregistrate caorganizaţii româneşti conform legii române);• să fie direct responsabili de pregătirea şi managementul proiectului şi să nuacţioneze ca un intermediar.(2). Potenţialii solicitanţi nu pot fi acceptaţi în procedura de evaluare dacă:• sunt în stare de faliment sau pe cale de lichidare, au activităţile administrate decătre tribunal, au început proceduri de aranjamente cu creditorii, au activitatea suspendată7


sau sunt în orice situaţie analogă provenind dintr-o procedură similară prevăzută înlegislaţia şi reglementările în vigoare;• au suferit condamnări definitive şi/sau irevocabile datorate unei conduiteprofesionale (ex: condamnare împotriva căreia nici un apel nu mai este posibil);• au suferit condamnări definitive şi/sau irevocabile pentru fraudă, corupţie,implicare în organizaţii criminale sau orice alte activităţi ilegale în detrimentul intereselorfinanciare ale unor terţi;Aplicanţii trebuie să depună odată cu cererea de finanţare odeclaraţie pe propria răspundere că nu se încadrează în nici una dinsituaţiile de la punctele de mai sus(anexa 1).(3). Parteneriate şi eligibilitatea partenerilorOrganizaţiile solicitante pot acţiona individual sau asociate într-un consorţiu cu alteorganizaţii partenere. Partenerii solicitantului pot fi organizaţii non-profit sau alţi actori aisocietăţii civile. Partenerii solicitanţilor trebuie să satisfacă aceleaşi criterii de eligibilitate caşi solicitanţii. Solicitantul va fi organizaţia conducătoare („lider”), şi în cazul selecţiei, va fipartea contractantă („Beneficiarul”).2.1.2 ELIGIBILITATEA <strong>PROIECT</strong>ELOR: <strong>PROIECT</strong>E PENTRUCARE POATE FI ÎNAINTATĂ O CERERE DE FINANŢARENERAMBURSABILĂMărimea proiectelor: nu există nici o restricţie referitoare la costul total alproiectului. Totuşi, costul total al finanţării nerambursabile solicitate trebuie să nudepăşească valoarea maximă prevăzută la pct.1.4 lit.a-f.Durata proiectelor: durata de desfăşurare a proiectelor se stabileşte princontractul încheiat între părţi şi nu poate depăşi data de 30 noiembrie, termenul limităpentru depunerea rapoartelor finale(tehnic şi financiar) ale proiectului fiind 10 decembrie.(1). Tipurile de acţiuni finanţabile:Tipurile de acţiuni finanţabile nerambursabile sunturmătoarele:A. Domeniul „Cultură” – Acţiuni interne şi internaţionale:- simpozioane;- concursuri;- recitaluri;- lansări de carte;- expoziţii de artă plastică;- festivaluri folclorice, de tradiţii şi obieciuri, târguri;- organizarea de consfătuiri, schimburi de experienţă, gale;- alte acţiuni ce pot fi încadrate în acest domeniu.B. Domeniul „Activităţi sportive” - Acţiuni interne şi internaţionale:- cantonamente, semicantonamente şi tabere de pregătire;8


- organizarea de consfătuiri, schimburi de experienţă, gale şi manifestărisportive;- concursuri şi întreceri sportive;- alte acţiuni ce pot fi încadrate în acest domeniu.C. Domeniul „Educaţie” – activităţi interne şi internaţionale:- concursuri şcolare;- organizare comunicări ştiinţifice, simpozioane;- alte acţiuni ce pot fi încadrate în acest domeniu.D. Domeniul „Producţii editoriale”:- editări de cărţi şi publicaţii.E. Domeniul „Tineret” :- acţiuni/activităţi având ca obiect integrarea socioprofesională a tinerilor.F. Domeniul „Civic” :- consiliere şi informaţii publice pentru cetăţeni;- simpozioane, colocvii şi campanii de sensibilizare a opiniei publice;- alte acţiuni ce pot fi încadrate în acest domeniu.Atenţie! Activităţile cu impact puternic pozitiv asupracomunităţii sunt considerate prioritare.Notă: Numărul cererilor de finanţare depuse de un solicitant:Pentru aceeaşi activitate nonprofit un beneficiar nu poate contracta decât o singurăfinanţare nerambursabilă de la aceeaşi autoritate finanţatoare în decursul unui an fiscal.În cazul în care un beneficiar contractează, în cursul aceluiaşi an calendaristic, maimult de o finanţare nerambursabilă de la aceeaşi autoritate finanţatoare, nivelul finanţăriinu poate depăşi o treime din totalul fondurilor publice alocate programelor aprobate anualîn bugetul autorităţii finanţatoare respective.În vederea participării la o procedură de evaluare, solicitanţii sunt obligaţi săprezinte autorităţii finanţatoare o declaraţie pe propria răspundere(Anexa 2).2.1.3. ELIGIBILITATEA COSTURILOR:COSTURI CARE POT FI LUATE ÎN CONSIDERARE PENTRUFINANŢAREA NERAMBURSABILĂDoar “cheltuielile eligibile“ sunt luate în considerare pentru o finanţarenerambursabilă. Aceste cheltuieli sunt specificate în detaliu mai jos.9


Costuri eligibilePentru a fi considerate eligibile, în contextul proiectului, costurile trebuie săîndeplinească următoarele condiţii generale:• să fie necesare pentru realizarea proiectului, să fie prevăzute în bugetul proiectuluişi în Contractul de finanţare şi să fie în conformitate cu principiile unui managementfinanciar riguros, respectiv utilizarea eficientă a banilor şi un raport optim cost/beneficiu;• să fie efectuate în perioada executării contractului;se atrage atenţia solicitanţilorasupra principului neretroactivităţii, astfel cum este definit de Legea nr. 350/2005, art.4,pct.f);• să fie efectiv realizate, înregistrate în contabilitatea Beneficiarului şi/sau apartenerilor Beneficiarului, să fie identificabile şi verificabile, să fie dovedite prindocumente originale;să fie efectuate în baza unor contracte legal întocmite.Menţionăm că înainte de semnarea contractului, beneficiarii au obligaţia de adeschide un cont special separat pentru derularea proiectului şi să completezeidentificarea financiară (Anexa nr.3). Corespunzător acestor condiţii şi doar în cazul încare cheltuielile sunt relevante pentru procedurile de acordare a finanţării, costurileeligibile pot include:• costul personalului angajat pentru proiect, corespunzător salariilor actuale plustaxele cu asigurările sociale şi alte costuri aferente salariilor;Atenţie: sunt considerate eligibile cheltuielile cu personalul din cadrulproiectului în cuantum de maxim 30% din valoarea cofinanţării făcută deAutoritatea Contractantă.• transporturi, dacă acestea corespund celor practicate pe piaţă şi nu depăşescparametrii general acceptaţi de Autoritatea Finanţatoare (incluzând bilete de avion clasa(economic”), conform reglementarilor legale în vigoare cu privire la plafoanele maximelegale stabilite pentru anumite tipuri de cheltuieli;• echipamente, Consiliul Judeţean nu finanţează echipamentele care presupundezvoltarea infrastructurii solicitantului decât în situaţia în care acestea reprezintă ocomponentă indispensabilă pentru proiect.În situaţia în care achiziţiile pentru echipamente sunt realizate din fonduri publiceele se vor face în conformitate cu O.U.G.nr.34/2006 – pentru achiziţii şi normele deaplicare aferente precum şi H.G.nr.518/1995 şi H.G. nr.1860/2006, cu modificările şicompletările ulterioare;• administrative: apa, canal, electricitate, comunicaţii, gaze, costuri de încălzire (se vordeconta cheltuieli administrative în limita a 7% din valoarea cheltuielilor eligibile aleproiectului).• cazare şi masă, doar în situaţia în care aceste cheltuieli sunt imperios necesarederulării proiectului;• costurile materialelor consumabile şi bunurilor;• costuri derivând direct din cerinţele Contractului (diseminarea informaţiilor,evaluarea specifică a proiectului, audit, traducere, copiere, asigurare, instruirea celorimplicaţi în proiect etc.).Cheltuieli neeligibileUrmătoarele costuri sunt neeligibile:• provizioane pentru posibile pierderi sau datorii viitoare;10


• dobânzi datorate;• comisioane bancare;• cumpărări de terenuri sau clădiri, cu excepţia cazului în care acestea sunt necesareimplementării directe a proiectului, situaţie în care proprietatea trebuie transferatăBeneficiarului sau partenerilor săi (unde este cazul) sau beneficiarilor finali ai proiectuluiodată ce acesta s-a încheiat;• pierderi de schimb valutar;• costuri ale unor studii pregătitoare sau altor activităţi pregătitoare;• aporturi de tipul contribuţiei în natură (ex.: teren, proprietate imobiliară, integralăsau parţială, bunuri de folosinţă îndelungată, materii prime, munca de binefacere neplătităa unor persoane fizice private sau persoane juridice);• elemente deja finanţate prin alte proiecte/finanţări.• credite la terţe părţi.2.2.CUM SE SOLICITĂ FINANŢAREA NERAMBURSABILĂ ŞIPROCEDURILE DE URMAT2.2.1 CEREREA DE FINANŢARE ŞI DOCUMENTE SUPORTjos.Solicitanţii trebuie să depună documentele de eligibilitate în ordinea prezentată maiNOTĂ: Neprezentarea documentelor în ordinea cerută va duce la depunctareaproiectului. Fiţi precişi şi furnizaţi suficiente detalii pentru a asigura claritatea privind înspecial modul în care vor fi atinse scopurile proiectului, avantajele ce vor rezulta dinimplementarea proiectului şi modul în care proiectul propus este relevant pentruobiectivele programului.Documentele de eligibilitate pentru asociaţii şi fundaţii1. Cererea de finanţare (Anexa 4);2. Bugetul proiectului (Anexa 5);3. CV-ul managerului de proiect;4. Declaraţia pe propria răspundere(Anexa 1) şi copie după buletin/carte de identitate adeclarantului;5. Copie după documentele statutare şi/sau contractele de asociere ale solicitantului şi, încazul unui consorţiu/parteneriat, cele ale partenerilor;6. Cel mai recent raport anual şi contabil pentru organizaţia conducătoare;7. Copia Certificatului de Înregistrare Fiscală pentru organizaţia conducătoare;8. Declaraţie de Atestare Fiscală eliberată de Administraţia Financiară care să stipuleze căorganizaţia nu are datorii fiscale, pentru luna precedentă datei de depunere a proiectului(în original);9. Certificat de identitate sportivă în cazul programelor sportive;10. Declaraţie conform art.12, Legea 350/2005 (Anexa 2);11. Alte documente pe care comisia de evaluare le va cere în scris solicitantului, în termende 48 ore de la deschiderea ofertelor.11


Documentele de eligibilitate pentru persoane fizice autorizate1. Bugetul proiectului;2. Documentul care atestă calitatea de persoană fizică autorizată sau liber profesionişti (încazul artiştilor);3. CV-ul managerului de proiect;4. Copie după cartea de identitate şi dovada de domiciliu;5. Declaraţia pe proprie răspundere (Anexa 1);6. Declaraţie conform art.12, Legea nr. 350/2005(Anexa 2).ATENŢIE: nedepunerea tuturor documentelor de eligibilitatesolicitate mai sus duce la respingerea din oficiu a proiectului depusfără a mai trece prin faza de evaluare.Documentele de eligibilitate pentru instituţii şi servicii publice:1. Cerere de finanţare;2. Bugetul proiectului;3. CV -ul managerului de proiect;4. Declaraţie conform art.12 din Legea nr.350/2005 (Anexa nr.2).2.2.2 UNDE ŞI CUM SE DEPUN CERERILE DE FINANŢAREDocumentele de eligibilitate ale proiectului pot fi trimise numai prin poştă, saudirect la registratură în plic sigilat, la sediul Autorităţii Finanţatoare: Consiliul JudeteanBuzău, B-dul.N.Bălcescu nr.48, la Registratura unităţii, camera 10, parter;Documentele de eligibilitate trebuie îndosariate şi sigilate separat, un plicconţinând documentele originale şi celălalt, copiile.Plicurile trebuie să poarte numele complet al solicitantului, adresa organizaţiei, titlulproiectului şi menţiunea (în limba română) "A nu se deschide înainte de sesiunea deevaluare”. Ambele plicuri vor fi înregistrate sub acelaşi număr la registratura ConsiliuluiJudeţean Buzău şi se va menţiona pe ele care plic conţine copiile şi care originalele.2.2.3 TERMENUL LIMITĂTermenul limită pentru înaintarea solicitărilor de finanţare nerambursabilă: va fianunţat în presa locală, în conformitate cu prevederile Legii nr. 350/2005.Orice solicitare primită după termenul limită va fi respinsă , conform legii.2.2.4 INFORMAŢII SUPLIMENTAREInformaţiile suplimentare se pot obţine de la sediul Autorităţii Finanţatoare, darnumai după publicarea în presa locală a anunţului de participare, conform Legii nr.350/2005 şi de pe www.cjbuzau.ro.12


2.2.5. EVALUAREA ŞI SELECTAREA CERERILOR DE FINANŢARENERAMBURSABILĂDocumentele de eligibilitate vor fi evaluate de către Consiliul Judeţean Buzău prinComisia de evaluare constituită în acest scop. Toate proiectele solicitanţilor vor fi evaluateconform următoarelor criterii:Conformitatea documentelor de eligibilitate;Eligibilitatea solicitanţilor, partenerilor şi proiectelor;Evaluarea calităţii propunerilor şi evaluarea financiară.O evaluare a calităţii propunerilor, incluzând bugetul propus, va fi efectuată înconformitate cu criteriile de evaluare, prin intermediul grilei de evaluare(Anexa 6).Vor fi finanţate propunerile cele mai bine clasate în ierarhia finalăde evaluare, în limita sumelor disponibile.2.2.6. REZULTATELE EVALUĂRIISolicitanţii vor fi informaţi în scris de către Autoritatea Finanţatoare despre deciziasa în legătură cu Cererea lor de finanţare. Decizia de a respinge o cerere de finanţarenerambursabilă sau de neacordare a finanţării nerambursabile va avea la bază unul dinurmătoarele motive:• Documentaţia a fost depusă după data de închidere a licitaţiei;• Documentaţia de eligibilitate este incompletă sau nu este conform condiţiilorimpuse;• Solicitantul sau unul din parteneri sunt neeligibili;• Proiectul este neeligibil (ex. obiectivul propus prin proiect nu este acoperit deprogramul anual de finanţare, propunerea depăşeşte durata maximă permisă saucofinanţarea solicitată este mai mare decât suma maximă prevăzută).Important:Atunci când, pentru îndeplinirea obligaţiilor contractuale,beneficiarul achiziţionează, din fonduri publice nerambursabile,produse, lucrări sau servicii, procedura de achiziţie este ceaprevăzută de Ordonanţa de Urgenta a Guvernului nr. 34/2006privind acordarea contractelor de achiziţie publică.Prezentul Ghid se completează cu prevederile Legii 350/2005.3. ANEXELEUrmătoare anexe fac parte integrantă din prezentul ghid:Anexa 1 – declaraţie pe propria răspundere;Anexa 2 – declaraţie conform art.12, Legea 350/2005;Anexa 3 – identificarea financiară;Anexa 4 – formular cerere de finanţare;Anexa 5 – bugetul proiectului;Anexa 6 – grila de evaluare;13


DECLARAŢIEAnexa 1Subsemnatul ............................ , domiciliat în localitatea ..................... , str................... nr. ..... , bl.... , ap ...., sectorul/judeţul ............ , codul poştal ........... , posesor al actului de identitate ..........seria ........ nr........ , codul numeric personal ...................................... în calitate de reprezentant alasociaţiei/fundaţiei/organizaţiei ........…...............................declar pe propria răspundere că nu măaflu/persoana juridică pe care o reprezint nu se află în nici una dintre următoarele situaţii:a) în incapacitate de plată;b) cu conturile blocate conform unei hotărâri judecătoreşti definitive;c) nu am încălcat/a încălcat cu bună ştiinţă prevederile unui alt contract finanţat din fonduri publice;d) nu sunt vinovat de declaraţii false cu privire la situaţia economică;e) nu am/are restanţe către bugetul de stat, bugetul locale sau fondurile speciale;f) nu sunt condamnat pentru: abuz de încredere, gestiune frauduloasă, înşelăciune, delapidare,dare sau luare de mită, mărturie mincinoasă, fals, uz de fals, deturnare de fonduri.Cunoscând pedeapsa prevăzută de art. 292 din Codul penal pentru infracţiunea de fals îndeclaraţii, am verificat datele din prezenta declaraţie, care este completă şi corectă.Semnătura,..........................Data..................DECLARAŢIESubsemnatul………………………………………,reprezentant legal al…………..……………………………………….legitimat cu BI/CI Seria……………nr…………………declar pe propria răspundere următoarele:Anexa 2Am x Nu am contractat nici o altă finanţare nerambursabilă pentru aceastăactivitate în decursul anului fiscal curent de la Consiliul Judeţean Buzău.14


Anexa 4FORMULAR DE CERERE DE FINANŢARE(Orice modificare în textul original al formularului atrage după sine respingerea cererii.)A) Aplicantul1.Solicitant:Numele complet:Prescurtarea:Adresa:Cod fiscal/(CNP-persoană fizica):Telefon: Fax :E-mail:2.Date bancare:Denumirea băncii:Numărul de cont:Titular:3.Datele persoanei care are dreptul de a reprezenta solicitantul (reprezentantul legal):Nume:Tel./Fax:………………………..……………..E-mail: ....................................................Semnătura4.Descrierea activităţii, a resurselor şi a obiectivelor solicitantului. Descrierea experienţei înscrierea şi managementul proiectelor (maxim o pagină)B. Proiectul5.Titlul proiectului:6.Locul desfăşurării proiectului (localitate):7.Durata proiectului: de la ........... până la ............8.Rezumatul proiectului (max. 30 de rânduri), structurat astfel:- titlul- scopul- grupuri ţintă, beneficiari- activităţile principale- rezultatele estimate9. Scopul si obiectivele proiectului (max ½ pagina ):10. Justificarea proiectului: prezentarea problemei ce urmează a fi soluţionată prinintermediul proiectului, grupul ţintă şi aria geografică de desfăşurare a proiectului:16


112. Descrierea activităţii proiectului (calendarul activităţilor defalcat pe luni, responsabilietc):12. Rezultatele scontate: impactul proiectului :13. Viabilitatea proiectului:14. Partenerul (-ii) proiectului(dacă este cazul):- coordonate (adresa, tel/fax, e-mail, web site)- scopurile şi obiectivele prevăzute în statut- scurta descriere a activităţilor derulate (max 10 randuri)15. Domeniul pentru care se aplica:Data:Semnătura reprezentantului legalSemnătura coordonatorului de proiectStampila instituţiei / organizaţiei17


1. BUGETUL DETALIAT AL <strong>PROIECT</strong>ULUIAnexa 51Organizaţia/Persoana fizica......………………………………….....................................................Proiectul ............................Perioada şi locul desfăşurării ...........................................................Capitol de buget1.Resurse umane 11.1.Salarii echipa deimplementare1.2. Salarii colaboratori2. Fond de premierepentru concursuri3. Comunicaţii3.1.Telefon3.2.E-mail şi Internet3.3.trimiteri poştale4.Cheltuieliadministrative 24.1. Utilităţi (apă, canal,electricitate, comunicaţii,gaze, costuri de încălzire)5.Consumabile – rechizitede birou6.Echipamente şi bunuri 3…………….. 47.Închirieiri 57.1. Chiria pentru spaţiulalocat acţiunii7.2. Chirie autoturism8.Cazare +masă 69.Transport9.1. Transport internaţional9.2. Transport local10. Alte costuri, servicii10.1. Publicaţii 710.2. Studii, cercetări10.3. Materialepromoţionale10.4. Traduceri10.5. Servicii foto, serviciicopiere10.6. Acţiuni de vizibilitate aproiectuluiUnităţidemăsurăCost/unitate(Lei)Nr. deunit.Costultotal(Lei)ContribuţieAutoritateContractantă(fonduripublicei)Contribuţiebeneficiar2 3 4 5(3*4) 6 718


Capitol de bugetUnităţidemăsurăCost/unitate(Lei)Nr. deunit.Costultotal(Lei)ContribuţieAutoritateContractantă(fonduripublicei)Contribuţiebeneficiar11. Altele11.1.Lucrări de renovare şiigienizare 8TotalProcent %1 inclusiv taxele cu asigurările sociale şi alte costuri aferente salariilor2 se vor deconta cheltuielile administrative în limita a 7% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului3 se vor deconta cheltuielile cu echipamentele care sunt indispensabile desfăşurării activităţilor proiectelor4 se vor enumera aici echipamentele care vor fi achiziţionate în cadrul proiectului5 vor fi recunoscute doar contractele de închiriere legal întocmite6 se pot include: diurnă, produse protocol pentru întâlniri, produse alimentare pentru diferite acţiuni de teren(se exclud categoric băuturile alcoolice şi tutunul) care sunt imperios necesare derulării proiectului7se poate include tipărirea de pliante, broşuri, fluturaşi, postere, afişe, cărţi8 vor fi decontate cheltuielile cu lucrările de renovare şi igienizare care sunt indispensabile desfăşurăriiactivităţilor proiectului.Bugetul trebuie să acopere toate costurile proiectului – contribuţia Autorităţii Contractante şicontribuţia beneficiarului. Toate costurile trebuie defalcate pe componente şi să fie în concordanţă cu graficulde activităţi prevăzut pe proiect.2. BUGETUL <strong>PROIECT</strong>ULUICapitol de buget1. Resurse umane2. Fond de premierepentru concursuri2.Comunicaţii3.Cheltuieliadministrative4.Consumabile-rechizitede birou5.Echipamente şi bunuriCost totalContribuţieAutoritateContractantă(fonduri publice)ContribuţieBeneficiar6.Închirieri7.Cazare+masă8.Transport10. Alte costuri, servicii11. AlteleTotalProcentPreşedintele organizaţieiResponsabilul de proiect.............................. .................................(numele, prenumele şi semnătura)(numele, prenumele şi semnătura)Data ...................Ştampila19


GRILA DE EVALUAREPunctajSecţiuneaulmaxim1. Capacitatea financiara şi operaţională 201.1 Solicitantul (şi partenerii) au suficientă experienţă în managementul de 5proiect?1.2 Solicitantul (şi partenerii) au suficientă expertiză tehnica? (în special, 5cunoştinţe în domeniile cărora li se adresează proiectul)1.3 Solicitantul şi partenerii au suficientă capacitate de management? (inclusiv 5personal, echipamente şi capacitatea de a administra bugetul proiectului)1.4 Solicitantul are surse de finanţare suficiente şi stabile? 52. Relevanţa 252.1 Cât de clară şi relevantă este problema identificată de proiect?5(Relevanţa se raportează la documente publice relevante (declaraţii, planuri localede acţiune etc.)/studii relevante, etc2.2 Cât de relevantă este propunerea pentru nevoile şi constrângerile specifice 5zonei?2.3 Cât de clar definiţi şi strategic aleşi sunt factorii implicaţi? (intermediari, 5beneficiari finali, grupuri ţintă)2.4 Sunt clar definite nevoile grupurilor ţintă propuse şi beneficiarii finali; 5propunerea se adresează acestora în mod adecvat?2.5 In ce măsură propunerea conţine elemente concrete de valoare adăugată, cum 5ar fi abordări inovative, modele de bună practică, promovarea egalităţii întresexe şi a şanselor egale, protecţia mediului?3. Metodologie 303.1 Sunt activităţile propuse adecvate, practice şi legate de obiectivele şi rezultatele 5aşteptate?3.2 Cât de coerent este planul general al proiectului?5(în special, reflecta analiza problemelor identificate, ia în considerare factoriiexterni şi include metode de evaluare?)3.3 Cât de satisfăcătoare sunt nivelul de implicare şi activitatea partenerilor în 5proiect?Notă: Dacă nu există parteneri, punctajul va fi 1.3.4 Cât de satisfăcătoare este implicarea şi participarea grupurilor ţintă şi a 5beneficiarilor finali în proiect?3.5 Cât de clar şi realizabil este calendarul activităţilor ? 53.6 În ce măsura Cererea de finanţare conţine indicatori verificabili în mod 5obiectiv pentru rezultatele proiectului?4. Asigurarea viabilităţii proiectului 154.1 În ce măsura este posibil ca proiectul să aibă un impact tangibil asupra 5grupurilor ţintă?4.2 În ce măsura propunerea conţine posibile efecte multiplicatoare? (inclusiv 5posibilitatea replicării şi extinderii rezultatelor proiectului şi diseminareainformaţiei)4.3 În ce măsură rezultatele proiectului propus sunt durabile ? 55. Bugetul şi eficacitatea costurilor 105.1 În ce măsură raportul între costurile estimate şi rezultatele aşteptate este 5satisfăcător?5.2 În ce măsură cheltuielile propuse sunt necesare pentru implementarea 5proiectului?Anexa 6PunctajevaluarePunctajul total maxim 10020

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!