2011, nr. 3 - Academia de Ştiinţe a Moldovei

210proiecţie, proporţional enormă, din cortexul cerebralcare controlează această activitate este o dovadă acomplexităţii acestui adevărat ”organ”.Scopul studiului: ne-am preocupat de analizadatelor contemporane din literaturia de specialitate,pentru a determina caracteristicile artrozei mâinii, aleafectării structurale, cu scopul de a putea elucida leziunileşi de a înţelege mai bine fiziopatologia acesteimaladii.Material şi metode. Prezenta lucrare se bazeazăpe studiul literaturii de specialitate în domeniul artrozeimâinii şi are ca obiectiv de a descrie particularităţileetiopatogenetice ale acestei patologii, de astabili prevalenţa ei la pacienţii artrozici în raport cupersoanele sănătoase şi de a identifica legăturile dintremanifestările clinice, cele paraclinice, severitateabolii şi tratamentul aplicat.Rezultate şi discuţii. Conform părerii majorităţiisavanţilor [2, 4, 9], artroza pumnului şi a mâiniiapare mai frecvent la femei după 40-50 de ani, cu ojenă în mişcările articulaţiilor anatomic de mult timpbolnave. Articulaţiile mâinilor şi, în special, mişcărilearticulaţiei interfalangiene, supuse zilnic la mari solicitărimecanice şi, în acelaşi timp, slab protejate prinţesuturile moi periarticulare sunt frecvent sediul leziunilorartrozice. Astfel, artrozele sunt afecţiuni polietiologiceşi polipatogenice. Mecanismul este dublu:mecanic (exces de presiune exercitat pe un cartilaj)şi biochimic (cartilaj alterat biochimic, cu scăderearezistenţei la presiuni mecanice normale).Procesul degenerativ rezultă din interacţiuneacomplexă a unor factori extrinseci şi intrinseci. Dintrefactorii extrinseci în literatura de specialitate [2,3, 10] la moment sunt menţionaţi: traumatisme (fracturi,microtraumatisme profesionale, luxaţii); inflamaţii(poliartrita reumatoidă, infecţii articulare); factorimecanici (suprasolicitarea articulaţiei); factori demediu (profesiuni, stilul de viaţă); boli neurologice(neuropatii); malformaţii congenitale (cubitus varussau valgus); boli metabolice (diabet, hemocromatoză);boala Paget; boli de sânge (hemofilie); factoriendocrini (acromegalie, mixedem, menopauză). Dintrefactorii intrinseci savanţii menţionează doar doiindicatori: ereditatea – joacă un rol important în determinismulartrozelor din cauza defectelor calitativeale cartilajului articular. De obicei, este vorba de oartroză generalizată caracterizată prin degenerareaprematură a cartilajului în numeroase articulaţii. Aldoilea indicator este vârsta – influenţează prin îmbătrânireafiziologică (cartilaj deshidratat, cu rezistenţăscăzută şi vulnerabil la agresiuni mecanice).Cercetările epidemiologice demonstrează că frecvenţaartrozelor creşte odată cu vârsta [5, 10, 11]. Elenu sunt doar un proces de uzură pasivă, ci şi un procesBuletinul AŞMdegenerativ activ. Odată cu trecerea anilor, apar şi leziuniale structurilor adiacente (ligamente, tendoane),care pot accentua dezvoltarea artrozei [4, 9]. Studiimai recente remarcă tendinţa ascendentă a indicatorilorde morbiditate, fapt explicat atât prin creştereaduratei de viaţă, cât şi prin alţi parametri, precumcreşterea prevalenţei obezităţii, altor boli metabolice,a stresului fizic şi psihic etc. În mileniul al III-leao problemă importantă de sănătate este sporirea număruluimaladiilor degenerative osteoarticulare şi alcelor metabolice, alături de patologia cardiovasculară[8 ,9].Din punct de vedere anatomopatologic, la momentulactual artroza mâinii se caracterizează prin leziuniregresive degenerative ale cartilajului hialin articular,cu interesarea osului subcondral, sinovialei şia ţesuturilor moi, că şi în artrozele de altă localizare.Conform datelor literaturii, în artroza pumnului însămetabolismul cartilajului este semnificativ mult maideprimat, procesul de degradare depăşind cu 70% biosinteza[5, 7]. Astfel sunt lămurite formele eroziveale artrozei mâinii, ceea ce duce la o subţiere marcatăa cartilajului, el îşi pierde omogenitatea şi devine friabil,ducând la formarea de fisuri şi ulceraţii. Progresiacondiţiilor etiologice face ca fisurile să se accentueze,iar volumul cartilajului articular să scadă. Este, deasemenea, posibilă ruperea cartilajului, cu detaşareaîn cavitatea articulară a unor fragmente mici. Ulteriorare loc o reacţie proliferativă sub forma unui bureletla periferia cartilajului, ceea ce constituie punctul deplecare a osteofitelor [1, 9].Totodată uzura cartilajului duce la dezgolirea osuluisubiacent, care devine sediul unui proces de sclerozăşi osteofitoză în formele nodulare [4, 6]. Aceastăcondensare osoasă este mai evidentă în punctele desolicitare mecanică maximă; în zonele nesolicitateapare osteoporoza. Aşadar, în procesul artrozic suprafaţaarticulară devine progresiv deformată şi neomogenă,fapt ce expune ţesutul sinovial la lezări mecanice,urmate de fibroză şi hialinizare progresivă, ce areca efect scăderea vascularizaţiei sinovialei [7, 11].Ţinând cont de modificările morfologice, palpareaarticulaţiilor mâinii evidenţiază modificăriale temperaturii locale, consistenţa unor tumefacţii(moale, dură, renitentă), precum şi unele schimbăriale sensibilităţii.Mobilizarea pumnului şi degetelor se recomandăa fi începută prin efectuarea unor mişcări de flexie–extensiea degetelor, împreunarea mâinilor capentru rugăciune etc. Astfel se determină care dintremişcările elementare sunt limitate şi se completeazăevaluarea prin aprecieri obiective asupra unghiurilorde mişcare (goniometrie) şi testare a forţei muscularecât mai analitic posibil. Este necesar de menţi-