2011, nr. 3 - Academia de Ştiinţe a Moldovei

Ştiinţe MedicaleTabelul 1Componentele noţiunilor utilizate în descriereastrategiilor generale de sănătateStrategie Politici Procedee Tactice,metodeObiectiveResurseEvaluareMetodele derealizareDistribuire aresurselorProcedura deevaluareAlgoritmeconcrete degândireAlgoritmeconcrete deacţiuneActivităţielementareRezultate şi discuţiiDin Antichitate încă medicii numără, măsoară şicalculează anumiţi parametri la pacienţii lor. Cu timpul,în urma acumulării datelor empirice, au fost depistatecorelaţii certe între diferiţi indici ai activităţiivitale, cu formularea sindroamelor (de ex., în caz deinfecţie creşte temperatura corpului, apare tahicardia,tahipneea şi hipotensiunea arterială). În continuaremedicii-practicieni au încercat să analizeze serii depacienţi cu simptome şi sindroame similare, grupatedupă anumite nozologii [4]. La începutul secoluluiXIX (anii 1830-1840), a avut loc prima discuţie privindaplicabilitatea principială a statisticii în medicină(„cuantificarea medicinei”), iniţiată între clinicieniifrancezi R. d’Amador şi P. Louis în cadrul Academieide Medicină din Paris. Primul susţinea ideea că medicinareprezintă o artă, altul – că este o ştiinţă. Practic,în această discuţie a fost creată conceptual medicinamodernă şi „clinica medicală”. P. Louis a promovatposibilitatea comparaţiilor numerice între diferite loturide pacienţi. Însă ideile lui nu au fost fundamentatepe un aparat matematic corespunzător. Mai mult,partizanii lui au refuzat să accepte primul tratat destatistică în medicină, elaborat de către Gavarret J. –„Principes généraux de statistique médicale” [5].Următoarea discuţie a avut loc între G. Radicke(matematician) şi fiziologii-cercetători. Ambele părţiau publicat articole de suport într-o revistă germană„Archiv für physiologische Heilkunde” pe parcursulanilor ’50 ai sec. XIX. În rezultatul acestei discuţieia apărut Institutul de cercetări fiziologice – prototipulinstitutelor actuale ştiinţifico-practice. FiziologulGalton F. a contribuit substanţial în transformarea statisticiimedicale dintr-un mijloc descriptiv într-un instrumenteficient de analiză a datelor medicale. Acestsavant a introdus şi noţiunea de corelaţie, dezvoltatăcreativ de elevul său K. Pearson în secolul XX. Ultimadiscuţie importantă a fost ţinută între biometricianulenglez Greenwood M. şi bacteriologul Wright A.privind diagnosticarea maladiilor în baza modificărilorindicelui de opsonizare la sfârşitul secolului XIX21– începutul secolului XX. Ideile cuantificării în medicinăau fost în continuare dezvoltate de K. Pearsonşi colegii săi de la Colegiul Universităţii din Londra,de M. Greenwood şi elevul său A. Hill, care au creatprototipul departamentului de statistică medicală,au inventat designul trialului modern (1946 – primultrial privind utilizarea streptomicinei în tratamentultuberculozei) şi au introdus indicatorii de bază ai sănătăţii[5]. Utilitatea statisticii medicale şi strategieide cuantificare a fost demonstrată, spre exemplu, încazul talidomidei – unui somnifer aproape perfect,dar cu „o mică problemă”: el s-a dovedit a fi extremde teratogen, ceea ce a şi servit drept motiv pentruabandonarea acestuia.Este important de menţionat că strategia de cuantificarea fost implementată în medicina practică stadial:iniţial în medicina clinică, apoi în cercetărilemedicale ştiinţifice (ex vivo şi in vivo) şi, în final, înanaliza statistică a sistemului de sănătate în întregime.În baza analizei literaturii de specialitate, au fostevidenţiate trei funcţii principale ale strategii generaleinternaţionale de sănătate „cuantificare”: 1) prezentareastării reale de lucruri din sistemul de sănătate(eficacitatea sistemului la momentul investigării); 2)comparaţia eficacităţii clinice a diferitelor metode deprofilaxie, diagnostic, tratament şi a schemelor demanagement şi 3) evaluarea raporturilor risc/ beneficiuşi cost/beneficiu. Rolul strategiei de cuantificareîn procesul luării deciziilor de orice nivel este greu desubapreciat.Strategia generală internaţională de sănătate„cuantificare” vizează mai întâi de toate evaluarea indicatorilorde sănătate. Din punct de vedere conceptual,există indicatori de sănătate care reflectă modelulde boală şi de sănătate. Prin „boală” înţelegem dereglărileclinice, biochimice sau genetice care se manifestăprintr-un complex de simptome şi sindroame.Indicatorii sănătăţii care măsoară manifestările boliisunt percepute ca măsurătoare ale sănătăţii negative.Exemple pot fi: morbiditatea, mortalitatea, timpulmediu de aflare în spital, numărul de acutizări pe anîn caz de patologii cronice etc. Devine clar că majoritateaindicatorilor sănătăţii utilizaţi actualmente înstatistica medicală caracterizează anume boala, ca odimensiune negativă a sănătăţii [1].În acelaşi timp, există un număr limitat de instrumentestatistice, care permit evaluarea dimensiuniipozitive a sănătăţii. Determinarea calităţii vieţiireprezintă o încercare de descriere şi de cuantificarea aspectului pozitiv al sănătăţii. La momentul actualexistă un număr extrem de mare de instrumente dediagnostic, de obicei prezentate sub formă de chestionarespeciale, care se utilizează pentru evaluarea