2011, nr. 3 - Academia de Ştiinţe a Moldovei

204şi radiologice ale coloanei vertebrale şi insuficienţafuncţiei articulare în primii 10 ani de boală, prezenţaantigenului HLA-B27, eficacitatea şi tolerabilitateatratamentului.În cadrul spondiloartritei anchilozante este greude început tratamentul timpuriu din cauza diagnosticuluiîntârziat la bărbaţi cu aproximativ 8,4 ani, iarla femei – 9,8 ani de la debutul bolii, acest fapt fiindlegat de o serie de factori subiectivi şi obiectivi.Criteriile modificate New-York, folosite până înprezent pentru diagnosticul spondiloartritei anchilozante,nu permit un diagnostic timpuriu, deoarececriteriul obligatoriu de prezenţă a sacroileitei radiologicepoate lipsi mult timp. Pentru diagnosticareatimpurie este necesară cunoaşterea particularităţilorsimptomelor clinice ale afectării coloanei vertebraleşi articulaţiilor periferice, abilitatea analizei schimbărilordin articulaţiile sacroileace, precum şi efectuarearezonanţei magnetice nucleare ale articulaţiilorsacroiliace, ceea ce ar putea permite stabilirea unuidiagnostic timpuriu şi iniţierea tratamentului pentrureducerea activităţii bolii şi stoparea progresiei modificărilorradiologice şi funcţionale.În general, terapia SA constă în asocierea terapieimedicamentoase [antiinflamatoare nonsteroidiene(AINS), droguri antireumatice modificatoare de boală(DMARDs)], asociate cu tratamente igienodietetice,fizio-kinetobalneoterapice, unele produse terapeuticalternative, cu rezultate discutabile (antimalarice desinteză, săruri de aur, d-penicilamină, azathioprină,ciclofosfamidă, salazopirină, mesalazină ş.a.) şi terapiaortopedo-chirurgicală.Corticosteroizii, deşi nu au dovedit o eficienţă deosebităîn terapia SA, pot fi recomandaţi în utilizarealocală sau sistemică, pentru pacienţii cu rezultate nesatisfăcătoareca urmare a utilizării celorlalte categoriide medicamente.Bifosfanaţii pot fi utili în terapia SA, prin eficacitatealor în reducerea procesului inflamator din ţesutulosos.Terapia biologică a dovedit o eficienţă deosebităîn direcţia ameliorării entezopatiei, a durerii spinale şia redorii matinale.Fiziokinetobalneoterapia presupune un programcomplex de tratament al SA, care include factori fizicinaturali şi electrici de mişcare coordonată şi supravegheată,pe termen lung, complementară farmacoterapiei.Terapia ortopedo-chirurgicală poate interveni, cuo anumită eficienţă, pentru a trata şi corecta diformităţile,subluxaţiile, fracturile, dislocările, stenozeleînregistrate la diferite segmente ale coloanei vertebrale.De asemenea, se vor putea realiza intervenţii la nivelularticulaţiei coxofemurale, deseori anchilozate.Buletinul AŞMAntiinflamatoarele nonsteroidiene (AINS) se înscriuprintre grupurile de medicamente mai frecventutilizate în tratamentul spondiloartritei anchilozantedemonstrând un efect foarte bun (Dougados, 1995)[3]. Preocupările pentru a reduce riscurile, uneori severe,la nivel gastrointestinal au condus la obţinereaunor noi produse care, deşi fără a avea efecte antiinflamatoriisuperioare, pot reduce mult riscul reacţiiloradverse la nivel gastrointestinal. Este vorba de grupulCoxibi–Cox-2 (inhibitori selectivi de ciclooxigenază-2),reprezentaţi, printre alţii, de rofecoxib şi celecoxib.Pentru pacienţii refractari sau intoleranţi la AINSsunt folosite cu succes droguri antireumatice modificatoarede boală (DMARDs). Sulfasalazina estepe larg utilizată în tratamentul artritei reumatoideşi spondiloartritei anchilozante, fiind cel mai folositDMARD, eficacitea preparatului rămânând totuşi neclară.S-a efectuat o metaanaliză a cinci trialuri randomizate,care au inclus 272 de pacienţi, concluzionândcă sulfasalazina scade semnificativ durerea şiredoarea matinală comparativ cu placebo (Dougados,1995; Clegg, 1996; 1999) [1, 2, 3]. Totodată,la administrarea sulfasalazinei au fost constatate oserie largă de reacţii adverse: greţuri, vomă, anorexie,dereglări gastrointestinale, reacţii cutanate(Moreland 2001) [8]. Scopul studiului nostru a fostevaluarea eficacităţii sulfasalazinei şi AINS în tratamentulSA la femei.Material şi metode. Am efectuat o analiză aunui lot de 50 de paciente cu diagnosticul stabilit despondiloartrită anchilozantă, conform criteriilor NewYork, vârsta între 18 şi 60 de ani, durata medie a bolii– 7,2±0,3 ani. Lotul a fost despărţit în două subgrupuria câte 25 de paciente comparabile după vârstă,durata şi activitatea bolii. Primul grup de pacienteau administrat sulfasalazină 2g/zi timp de şase luniîmpreună cu AINS (indometacină 25 mg de 3 ori pezi) şi fizioproceduri, iar al doilea grup – AINS (indometacină25 mg de 3 ori pe zi) periodic în cursuri,fizioproceduri. Răspunsul clinic şi cel funcţional aufost evaluate cu ajutorul scorurilor: Bath AnkylosingSpondylitis Activity Index (BASDAI) şi AnkylosingSpondylitis Functional Index (BASFI), evoluţia paraclinicăcu markerii inflamaţiei: viteza de sedimentarea hematiilor (VSH – mm/h), fibrinogenului (FBR –mg/l) şi proteinei C reactive (PCR – u/l).Rezultate. Conform rezultatelor obţinute, 20 depacienţi (80%) din grupul care a folosit sulfasalazinăîmpreună cu AINS şi fizioproceduri se aflau în remisiunedupă tratament, cu BASDAI