NICOLAE TITULESCU - Akademos - Academia de Ştiinţe a Moldovei

Evenimentşi astfel galeria nemuritorilor cu cel mai cunoscutromân al vremii sale, înnobilat pe alte meridiane cudemnităţi de autoritate universală, din care amintescdoar alegerea de două ori ca preşedinte al AdunăriiSocietăţii Naţiunilor şi ca preşedinte al AcademieiDiplomatice Internaţionale de la Paris. AcademiaRomână l-a preţuit întotdeauna, aşa cum se cuvine,pe Nicolae Titulescu. Chiar şi atunci, în împrejurăriledramatice ale începutului celui de-al DoileaRăzboi Mondial, când trupul său a căzut prematurpe meleaguri străine, la 17 martie 1941, sub loviturilenedrepte ale adversarilor din ţară şi din străinătate,cotropit de tristeţea prăbuşirii idealurilor încare a crezut şi pe care le-a slujit şi hrănit prin luptăşi dăruire, când Nicolae Titulescu nu-şi putea găsisomnul cel de veci în pământul ţării, iar evocareaşi omagierea sa în presă au fost sever cenzurate saude-a dreptul interzise de oficialităţile regimului dedictatură militară, Academia Română nu a respectatconsemnul, abordând doliu şi elogiindu-l succesiv.Înainte de a intra în tema propriu-zisă a expozeuluimeu, vă rog să-mi îngăduiţi să vă adresez felicitărişi să vă aduc un cald omagiu pentru faptul că, în2011, Republica Moldova aniversează 20 de ani dela desprinderea din imperiul sovietic şi proclamareaindependenţei de stat. În calitate de martor, darîn bună măsură şi de participant direct la istoriceleevenimente de la începutul anilor 1990, care au marcatdescătuşarea noastră, a tuturor în această regiune,de chingile unui regim totalitar care, cu nuanţeşi accente specifice, desigur, a avut pe fond aceeaşisemnificaţie: de încătuşare a libertăţii, de suprimarea gândirii critice şi, poate cel mai grav, de despărţireartificială, dar extrem de brutală, a fraţilor de fraţi.Am trăit cu intensitate momentele incendiare deatunci, neliniştile şi mai ales marile speranţe careau erupt cu o forţă irezistibilă şi pe care numai dorinţade libertate şi dreptate o poate da unei întregigeneraţii. Era epoca în care bătea cu putere, aşacum se exprimă plastic în memoriile sale prietenulmeu Nicolae Ţîu, „ceasul unor vremuri noi”, sau– după cum se sublinia răspicat în Declaraţia deindependenţă a Republicii Moldova, adoptată deParlamentul dumneavoastră cu 20 de ani în urmă,la 27 august 1991, sosise deja „ceasul cel mare alsăvârşirii unui act de justiţie, în concordanţă cu istoriapoporului nostru, cu normele de morală şi dedrept internaţional”.Ca ministru de Externe al României, am aterizatla Chişinău într-o dimineaţă de duminică, la 24martie 1991 – cu câteva luni înainte, deci, de proclamareaindependenţei –, după ce fusesem în prealabilla Moscova şi Kiev şi cu o săptămână înainte dedizolvarea Pactului de la Varşovia. Am rămas aicidouă zile şi am avut întâlniri cu toţi factorii politicide decizie de atunci – preşedintele Mircea Snegur,prim-vicepreşedintele Parlamentului Ion Hadîrcă,premierul Mircea Druc, ministrul de Externe NicolaeŢîu şi primarul general al Chişinăului, NicolaeCostin. Cu acel prilej am semnat Protocolul privindcolaborarea dintre ministerele de externe ale Românieişi RSS Moldova.Respectând în totalitate dorinţele exprimate deinterlocutorii mei (al căror leitmotiv era acesta: scopulnostru principal este lupta pentru consolidareaindependenţei, pentru libertate), atunci am declarat,printre altele: Discutând despre felul în care putemsă dezvoltăm în viitor ceea ce s-a numit în convorbirilenoastre interferenţă culturală, spirituală, interferenţăde sânge: pentru acestea trebuie să găsimcadrul cel mai adecvat, cu înţelepciune, cu moderaţie,căutând pas cu pas să ne înscriem în istoriamodernă a Europei, să ne înscriem, în acelaşi timp,în propriul nostru viitor. Desigur, sunt multe lucruripe care nu le-am făcut până acum datorită necunoaşterii,altele datorită unor reţineri nejustifi cate.Eu cred însă că putem să găsim împreună limiteleacţiunii politice responsabile, care să ne permită sănu roşim în faţa urmaşilor noştri. Din acest punctde vedere cred că discuţiile purtate au avut nu numaicăldura fi rească, dar şi pragmatismul necesarcăutării unor soluţii concrete. Aceste discuţii nepermit, deci, să ne aşezăm mai bine pe drumul pecare l-am început... Am discutat diferite lucruri cepot să prefi gureze o strategie,... (privind) punerea încomun a resurselor noastre într-un spaţiu al valoriloreuropene. Cred că trebuie să ducem mai departeacest dialog, cu respectul cuvenit celorlalţi, însă, înacelaşi timp, cu necesitatea ca şi ceilalţi să înţeleagăinteresele noastre...”.Iată deci, stimaţi prieteni, cum într-o perioadăde căutări febrile, în care timpul nu mai avea răbdarecu nimeni care nu înţelegea sensul schimbărilorce cuprinseseră întreaga Europă, nu doar regiuneanoastră, noi şi dumneavoastră găseam aici, la Chişinău,limbajul potrivit care să ne permită să ne căutămdrumul comun spre Europa valorilor democraticeşi perene, în spiritul lui Nicolae Titulescu, chiardacă nu îl evocam întotdeauna în cadrul dialoguluinostru.După cum cunoaşteţi, România a fost atunciprima care a salutat cu entuziasm şi a recunoscutindependenţa Republicii Moldova. Am făcut acestlucru cu sinceritate şi toată convingerea că independenţaMoldovei, ca şi actele succesive de proclamarea independenţei de către celelalte republici fostenr. 2(21), iunie 2011 - 5