NICOLAE TITULESCU - Akademos - Academia de Ştiinţe a Moldovei

Akademosmod public şi într-un termen rezonabil a cauzei salede către o instanţă independentă şi imparţială, instituităde lege, care va hotărî, fie asupra încălcăriidrepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fieasupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penalăîndreptate împotriva sa” 14 .Independenţa, dreptatea şi imparţialitatea suntnu numai caracteristicile fundamentale ale puteriijudecătoreşti, dar şi dreptul acelora care apelează înjustiţie pentru căutarea dreptăţii. Conform art. 6 alCEDO, accesul la înfăptuirea justiţiei include prezumţianevinovăţiei (alin. 2) şi asigurarea acuzatuluicu dreptul de a dispune de timpul şi înlesnirilenecesare pregătirii apărării sale (alin. 3 lit. b).Dreptul la o judecată echitabilă înseamnă, înprimul rând, posibilitatea adresării în judecată, carecorespunde anumitor exigenţe în domeniul drepturiloromului. Judecata echitabilă poate să fie compusădoar din judecători independenţi de puterea executivă.Opinia subiectivă a judecătorului, preconcepţiilelui sunt antipozii justiţiei; imparţialitatea judecătoruluieste o obligaţie constituţională a lui. Imparţialitateapresupune faptul că judecătorul, direct sauindirect, nu este interesat într-un caz încredinţatacestuia pentru examinare. Orice judecător, în privinţacăruia există dubii referitoare la imparţialitate,este obligat să se abţină de la examinarea cauzei.Se consideră că neajunsurile structurale (deexemplu, insuficienţa judecătorilor, inclusiv asesorilorpopulari sau a juraţilor) nu trebuie să seconsidere drept o justificare, deoarece Convenţia„impune obligaţia asupra părţilor contractante să organizezesistemele sale de drept în aşa fel, încât instanţelelor judecătoreşti să corespundă dispoziţiilorart. 6, inclunzând şi cerinţa de a examina cauza întermenele raţionale”. În opinia Curţii, la evaluarearaţionalităţii termenului de examinare trebuie să seia în considerare circumstanţele unei cauze concrete,însemnătatea intereselor părţilor. La procesele,care au o însemnătate vitală, se atribuie cauzele depunere sub arest.Dreptul la protecţia judecătorească este real numaidacă există anumite garanţii, fără acestea estedoar o declaraţie. Din categoria unor astfel de garanţiifac parte şi normele referitoare la drepturile şilibertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.Acţiunea nemijlocită a normelor constituţionale nupermite instanţelor de judecată să respingă cererileprivind apărarea drepturilor şi libertăţilor din motivcă ar fi absentă o anumită lege, aşa cum se mai practicaîn perioada regimului totalitar.14Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. În: Voicu M.,Popoacă M. Dreptul muncii, vol. II. Convenţii internaţionale,Bucureşti: Lumina Lex, 2001, p. 7-33.Deseori, când este vorba de protecţia drepturilorşi libertăţilor omului, inclusiv prin intermediul instanţelorjudecătoreşti, apare problema priorităţilor.În regimul totalitar comunist individul era privitca o categorie mai inferioară decât formaţiuneacolectivă (în special clasa, naţiunea, partidul, statul).Astfel, dacă un cetăţean primea un apartament,aceasta nu însemna că el şi-a realizat dreptul său laspaţiu locativ, ci faptul că statul i-a oferit acest bun,pe care, de altfel, putea şi să nu i-l ofere.Istoria ne-a demonstrat cu prisosinţă la ce ducedesconsiderarea drepturilor şi libertăţilor omului,privite în mod individual, atunci când intereseleacestuia sunt aduse jertfă formaţiunilor colective.De aceea, asigurarea drepturilor şi libertăţilor fiecăruianu trebuie să depindă de rasă, naţionalitate,sex, situaţie socială, convingeri politice sau de altănatură, ele trebuie să fie mai presus de drepturilecomunităţii sociale, fie acesta statul, clasa, stratulsocial sau chiar poporul. Este imposibil de uitat căsub drapelul primatului dreptului şi intereselor ultimilor,adesea se săvârşeau cele mai odioase crime,nu numai împotriva unor oameni luaţi în parte, darşi împotriva unor popoare ori straturi sociale.Un exemplu elocvent în acest sens este regimultotalitar comunist care, fiind bazat pe mecanisme dereprimare, a anihilat practic toate principiile democraticeale procedurii juridice penale: contradictorialitateaşi egalitatea în drepturi a părţilor, transparenţa,accesul liber la justiţie, obiectivitatea, examinareacompletă a cauzelor procesului de cercetare adosarului penal, dreptul la apărare a părţii incriminateşi, nu în ultimul rând, prezumţia nevinovăţiei.Aceste realităţi şi realizări ale civilizaţiei, dobânditeîn urma unor eforturi însoţite de confruntare continuăcu nedreptatea, realizate pe parcursul a maimultor secole, au fost ignorate de statul totalitar. Încondiţiile în care aceste principii au fost desconsiderate,instanţele judecătoreşti se transformaseră înorganisme butaforice ale regimului.A fost reanimat şi următorul element, devenit înţările civilizate un anacronism: “recunoaşterea culpabilităţii– probă supremă”. A. I. Vâşinski a oferit omostră de gândire totalitară (de altfel, lucrarea sa teoreticăfiind apreciată cu premiul I.V. Stalin), atuncicând menţiona că în procesele în care sunt examinateinfracţiuni de stat: “destăinuirile inculpaţilor suntindispensabile, căpătând un caracter şi o importanţănodală în calitate de probă juridică”. Mai târziu,această “teorie” a fost calificată de participanţii lacel de-al XXII-lea congres al partidului comunistdin URSS drept “ciomag teoretic stalinist” 15 .15Зорькин В.Д. Социалистическое правовое государство:концепция и пути реализации. Москва: Юридическаялитература, c.165-166.44 - nr. 2(21), iunie 2011