NICOLAE TITULESCU - Akademos - Academia de Ştiinţe a Moldovei

AkademosEu, de regulă, la începutul cursului meu de chimiecuantică şi spectroscopie le vorbesc studenţilordespre importanţa studiilor şi alte chestiuni de felulacesta. Şi odată le-am spus: „Ştiţi de ce în SUAîncepe cu întârziere predarea disciplinelor abstracteşi copiii în primii ani de şcoală sunt îndemnaţi săînveţe prin jocuri? Mamele americane prin aceastavor să-şi facă copiii fericiţi”. O studentă a protestat:„De ce credeţi că mamele americane nu-şi dorescbinele copiilor?” Doresc, dar nu întotdeauna înţelegce-i mai bine pentru viitorul copilului, şi acolo existăo subcultură pe care e greu s-o schimbi. Protestull-am acceptat, dar faptul rămâne fapt.În ce priveşte învăţământul superior, la fel seatestă o deosebire între sistemul de instruire europeanşi cel american. Relaţiile dintre profesori şistudenţi în SUA sunt diferite de ale noastre. Acoloe mai puţin respect, bunăoară, faţă de profesor. Eunu ştiu dacă aici s-a mai păstrat tradiţia ca studenţiisă se ridice când profesorul intră în auditoriu. Aşaceva în America nu există. Studenţii vin, dacă doresc– stau şi ascultă lecţia. E un mic detaliu, daresenţial, care reflectă o stare de lucruri. Privit maiîn adânc acesta înseamnă că dacă plăteşti – cauţisă obţii produsul. Adică, dacă studentul plăteşte, elvrea să obţină în schimb un produs anume. Relaţiilecomportă o oarecare amprentă consumistă. Ar trebuisă fie o distanţă, ca în Europa, pentru că nivelulcunoştinţelor este diferit. Studenţii trebuie să aibămai mult respect pentru profesor, să aibă încredereîn el şi această relaţie trebuie creată şi cizelată înprocesul instruirii.Şi încă un element care eu categoric aş sfătui sănu fie preluat – evaluarea profesorului de către studenţi.Este o tradiţie extrem de dăunătoare. De ce?Cum se întâmplă? Mai spre sfârşitul cursului printrestudenţi se distribuie nişte formulare şi ei, păstrândanonimatul, scriu tot ce cred despre profesor şi îievaluează calităţile. S-a ajuns chiar că nişte persoanecu funcţii decizionale dar care nu prea pricep înştiinţă au propus ca munca profesorului să fie evaluatăîn baza notelor puse de studenţi, logica fiindurmătoarea: studentul plăteşte bani, obţine cunoştinţeşi evaluează calitatea acestora – a primit sau nupentru ce a plătit?Este un sistem neghiob de tot şi voi spune dece. Dacă de evaluat munca profesorului în bazapărerilor studenţilor, profesorul va fi nevoit să seapere, să pună doar note bune (notele acolo se punanul împrejur şi la sfârşit se însumează). În consecinţă,calitatea instruirii va degrada lamentabil.Repet, este un sistem penibil – studentul nu-i înstare sa evalueze obiectiv munca profesorului decâtpeste vreo 5-10 ani după ce va absolvi universitatea.Toţi profesorii înţeleg aceasta, dar nu şi ceicare sunt în drept să ia decizii de a schimba o tradiţieatât de vicioasă.Apare însă o altă dilemă. Deseori sunt întrebat:sistemul de instruire are neajunsuri, lacune serioase,studenţii sunt rău pregătiţi, la intrare în universitatedau dovadă de cunoştinţe slabe la matematică pentrucă încep târziu să înveţe disciplinele abstracte.De ce dar pe acest fundal ştiinţa americană este înfruntea tuturor? Cum se întâmplă? Noi chiar, ungrup de savanţi, am vrut să scriem despre lacunelesistemului american de învăţământ. Am fost trataţiînsă cu neglijenţă, pentru că americanii sunt pragmatici:”La noi totul e bine, ştiinţa e cea mai performantă,de ce să schimbăm ceva?”Dar, într-adevăr, cum se explică acest paradox?Explicaţia e destul de simplă. În SUA are loc o instruireîn masă, atât la scoală, cât şi la universitate,urmata de o selectare generală. Nu-mi amintescexact, dar aproximativ 60 la sută din absolvenţiişcolilor se înmatriculează în universităţi. Un numărimens. Universitatea în care lucrez are 50 mii destudenţi, 10 mii de doctoranzi şi 24 mii de profesorişi personal auxiliar. Iar numărul colosal de studenţimai înseamnă şi prima treaptă de triere. Dintre ei,cei mai buni se vor duce la doctorantură. Deja selectarease va face acolo. Astfel că până şi avândun sistem defectuos veţi obţine o selecţie perfectă.Iar a doua premisă constă în atragerea studenţilor şicercetătorilor străini. Şi ambele aceste procese aucaracter de masă, decurg în proporţii de masă.Iar în ce priveşte doctorantura, americanii, bunăoară,se detaşează de asemenea specialităţi precumchimia teoretică si computaţională. Ei au multe alteoportunităţi – medicina, dreptul, economia, farmaceutica,businessul. La facultatea de chimie, să zicem,avem doctoranzi, dar toţi sunt străini – chinezi,induşi, iniţial erau mulţi din spaţiul ex-sovietic, însănu şi americani. Ulterior aceşti studenţi exemplarirămân şi are loc o triere foarte dură. Dacă veţi analizacontingentul laureaţilor Premiului Nobel, veţi vedeacă foarte mulţi dintre ei provin din Europa. Esteclar, deci, cum acest proces contribuie la caracterulprimordial al ştiinţei americane. SUA are pârghii casă atragă talentele. Din fostul meu laborator la AŞMdin Chişinău 15 persoane lucrează în diferite ţări alelumii, inclusiv 7 în SUA.Rolul ştiinţei în învăţământul superiorDar să trecem de la calităţile negative ale educaţieiîn SUA la problemele din Republica Moldova.Să vorbim despre rolul ştiinţei în educaţie în generalaici, în Moldova. Este o problemă extrem de serioasă,de aceea vreau s-o iau de la fundament.Ce este educaţia? Acum 100 de ani fizicianulgerman Von Laue a spus: ”Educaţia este ceea ce ră-24 - nr. 2(21), iunie 2011