NICOLAE TITULESCU - Akademos - Academia de Ştiinţe a Moldovei

Akademosdiscursul narativ al lui V.Beşleagă. Scriitorul surprindeindividualitatea umană în situaţii-limită, înmomente de incertitudine şi de căutare a adevăruluidespre sine, despre viaţă, despre existenţa omului întimp şi spaţiu. În majoritatea romanelor sale personajulse află într-o criză existenţială şi de identitate,care la nivel de structură a textului se manifestă prinprocedeul compoziţional al rememorării, al fluxuluide conştiinţă, al contrapunctului.Memoria timpului trecut înseamnă memoriaesenţei, a ceea ce nu a fost învăţat, cum spune regizorulJ.Grotowsky, a ceea ce precede afecteleomului. Pentru a ajunge acolo, omul trebuie să seelibereze de sine, dar mai întâi cunoscându-şi eul.Personajele lui Beşleagă se întorc în sat, la vatră,la obârşii, dar, de cele mai dese ori, ele se întorccătre sine, spre esenţe, descoperind adevăruri general-umane.Isai din Zbor frânt se întoarce cu durerespre trecut care reverberează în tragismul existenţeilui la timpul prezent, Alexandru Marian din Acasărevine în sat, la casa părintească, pentru a-şi găsiliniştea sufletească, personajul principal din Viaţa şimoartea nefericitului Filimon sau anevoioasa calea cunoaşterii de sine află adevărul despre sine, înfruntândgreutăţi, suferind, ca, în final, să „cadă înmoarte”, lângă mamă, zburând simbolic în neant,după ce şi-a descoperit Sinele. Or, „eroul tragic luptăcu puteri superioare, de aceea pentru el singuraieşire este căderea definitivă”[3], convingerea luiV.Beşleagă fiind că „doar prin suferinţă poate atingeomul suprema împlinire” [4].Întoarcerea în trecutul individual înseamnă, dinpunct de vedere al psihanalizei jungiene, regresiaca recuperare a originilor. Drumul spre împlinirea personalităţii necesită şi o experienţă a tenebrelor,adică o coborâre în inconştient şi o iluminare acomplexelor inconştiente. Această stare de coborâreîn inconştient se realizează prin conectarea eului cucelelalte complexe inconştiente: anima, umbra, bătrânulînţelept (bătrâna înţeleaptă).Din perspectiva psihologiei analitice, în discursulartistic al lui Beşleagă asistăm la un proces deindividuaţie a personajului, ceea ce în accepţia luiJung desemnează „procesul prin care o persoanădevine in-dividuală, adică o unitate aparte, indivizibilă,sau un „întreg”(. ..) individuaţia nu izoleazăindividul, ci aduce lumea în individ” [5]. Un asemeneaproces presupune „separarea în componentefuncţionale a sinelui originar”. Pentru a atingeindividuaţia şi totalitatea psihică, individul trebuiesă-şi refacă echilibrul energetic dintre conştiinţă şiinconştient, să-şi conştientizeze complexele arhetipale,pentru a le integra şi a le folosi drept surse deenergie. De exemplu, structura romanului Viaţa şimoartea nefericitului Filimon... este de asemeneafactură încât receptorul poate urmări elementele separateşi refacerea treptată a echilibrului energeticdintre conştientul şi inconştientul personajului principal.De aici şi rolul dedublării, al alter-ego-ului, alvisului ca tehnici narative, dar şi simbolul cioburilor,pătratelor, labirintului, treptelor.Expediţia eroică pe lumea cealaltă urmează,după Jung, schema unui regressus către imago-ulmatern (o reprezentare inconştientă, interioară a copiluluidespre mamă, dar nu se referă la persoanareală a acesteia). Personajul principal al romanelorlui Beşleagă, de cele mai dese ori, se întoarce lamamă, mai exact la imaginea ei. Se întoarce, în vis,pe Apa Vremii la trecutul său, în registru psihanalitic– în inconştient. Totuşi, pentru el imagoul maternaproape că lipseşte, de mic copil impunându-i-seimago-ul patern, iar mama apare mai degrabă (pentruînceput) ca mamă teribilă („nebuna” care vreasă-l răpească de la tată-său), opusă arhetipului MameiMari. Imagoul matern capătă treptat contur înpsihicul lui Filimon, proces psihologic transfiguratartistic prin simbolul culorii albe: un nouraş alb-alburiu,care se aşterne peste locul unde era spărturaspre cer vede Filimon mai întîi; mai târziu îi apareîn imaginaţie un văl alb, cald; altădată vede clar ofemeie îmbrăcată în alb, întoarsă pe-o parte; şi abiamai târziu îşi dă seama că femeia aceasta în alb arputea fi mama lui. În roman, principiul feminin devineelement poetic în crearea unei atmosfere ambigue,uneori elegiac-erotice.În romanele autorului, semnificaţia convenţionalăa unui simbol consacrat (casa, bunelul sau bunica(bătrâna), piatra, umbra, apa, focul ş.a.) capătănuanţe suplimentare de sens ale acestuia, cu valenţeontologice, arhetipale, psihologice. De exemplu,împletirea planurilor real, imaginar şi psihologic,îmbinarea simbolurilor de factură tradiţională (bătrâna,bordeiul, ţărâna) cu cel de natură modernă –treptele – transmit idei filosofice şi psihologice. Deexemplu, Filimon, ajungând la capătul labirintuluide sub pământ (care simbolizează căutarea de sine),ajunge la casa bătrânească, la „bordeiul” de cândvaal buneilor, deschide cu greu uşa şi coboară treitrepte pentru a ajunge la bunica şi a afla cine esteel cu adevărat. Într-o lectură psihanalitică, imagineatraduce o coborâre în sine, în adâncurile inconştientuluipersonal, dar realizată (această coborâre/cunoaşterede sine) prin mijlocirea inconştientului colectiv,al spiritualităţii generaţiilor trecute. Imagineabătrânei ce se duce încet în pământ relevă nu doartrecerea timpului, ci şi ideea pierderii unor valori şi136 - nr. 2(21), iunie 2011