An. XI, nr.4(42), 12.2005

Aniversari • Omagii • Evenimente(Începutul de primăvară a anului2005 – mai precis, data de 24martie – a îndoliat toată suflareamuzicală din România prin vesteadecesului compozitorului VasileSpătărelu, veste care s-a răspînditpretutindeni, cu iuţeala fulgerului. Demai multă vreme („Vreme trece, vremevine“ – Mihai Eminescu) era „curtat „ deo boală de inimă și de o „gută“ de carese văita cîteodată, mai în glumă, mai înserios, dorind să lase impresia că nu ledădea mare importanţă. Tocmaiterminase de scris, în colaborare cuautorul acestor rînduri, finalul partiturii„Prelucrare corală la două voci“ aLiturghiei psaltice în glas III, reluîndu-și,după vacanţa de iarnă, cu intensitate,activitatea de profesor la Universitatea de(2001) în domeniul muzicii simfonice,formidabilele Cvartete de coarde din anii1961, 1974, 1981 (interpretate derenumita formaţia camerală Voces,compusă din fraţii Bujor și DanPrelipcean, Anton Diaconu și ConstantinStanciu), liedurile Somnoroase păsărele,pe versuri de Mihai Eminescu șî Tatălnostru, pe versuri de Dumitru Spătaru(1981) sau comedia Preţioasele ridicoledupă Moličre, reluată la sfîrșitul stagiunii2004-2005 a Operei Române din Iași.Cine ar putea da uitării poemelecorale ale lui Vasile Spătărelu,considerate lucrări clasice ale genuluiîncă din timpul vieţii compozitorului:Omagiu lui Picasso (1974) pe versuri deFlorin Mihai Petrescu, Crizanteme(1980) pe versuri de Tiberiu Utan, Floarela două și trei voci (în curs de apariţie).În această creaţie, compozitorul renunţăla una din prerogativele sale (invenţiatematică) și se limitează doar săprelucreze melodica de factură psaltică(autor, Florin Bucescu), fără a modificastructurile modale ale acesteia, cistrăduindu-se să descopere cele maipotrivite înveșmîntări armonicopolifonice.Pentru a realiza prelucrări cît maiadecvate caracteristicilor modale aleglasului al III-lea și pentru a respectaposibilităţile interpretative ale tinerilormici și mari din școli sau din corurilebisericești, Vasile Spătărelu a investigat opaletă largă de mijloace de expresiemuzicală, selectîndu-le și realizînd olucrare luminoasă, plină de optimism șiVASILE SPĂTĂRELU (1938-2005)șI CREAŢIA SA RELIGIOASĂIn memoriamArte „George Enescu“ din Iași, undefuncţiona, și cea de colaborator șiîndrumător al multor muzicieni, profesoriși studenţi din principalele centremuzicale din ţară: București, Cluj,Timișoara, Craiova, Oradea, Galaţi,Tîrgoviște sau Constanţa, unde eraadesea întîlnit.Să fi intuit oare că trebuia să segrăbească și că nu-i va fi dat să-șisărbătorească a șaizeci și șapteaaniversare, nici să-și vadă tipărit ultimulopus, care este o Liturghie, cu siguranţăLiturghia vieţii și a morţii lui?Maestrul Vasile – pe scurt, Made –era un artist vizionar și nonconformist,care medita, fără a exterioriza, asuprasensurilor adînci ale vieţii, mai alesasupra inevitabilităţii „trecerii“ fiinţeiumane în teritoriile „fără durere,întristare și suspin“. De aceea, asemenialtor mari artiști ai vremii, s-a hotărît săînfrunte destinul prin actul repetitiv alcreaţiei artistice și prin credinţareligioasă pe care o moștenise de lapărinţi, creștini dreptmăritori, dinOltenia. Din confruntarea cu destinul –adesea nemiloasă – s-a născut o operămuzicală plină de frumuseţe și vitalitate,care conţine titluri și pagini înscrise încădin timpul vieţii sale în tezaurul culturiiromânești. De asemenea, fondarea, decătre Vasile Spătărelu, a reputatei școliieșene de compoziţie muzicală reprezintăo altă biruinţă a artistului în lupta sa cudestinul. Confirmarea celor afirmateanterior vine și din partea foștilor săielevi, astăzi renumiţi compozitori,dirijori, instrumentiști, soliști vocali,profesori sau muzicologi din șirul căroraamintim doar cîteva nume: ViorelMunteanu, Cristian Misievici, TeodorCaciova (compozitori), Anton Bișoc,Diodor Nicoară, Gheorghe Dumănescu,Ioan Bica, Leonard Dimitriu (dirijori),Cornel Solovăstru (solist și profesor),Vasilica Stoiciu (muzicolog și pianist)sau Viorel Bârleanu, profesor șietnomuzicolog.După dispariţia fizică a maestrului,doar plăsmuirile sale artistice păstrate înfonoteci „de aur“ mai pot să ofere oimagine vie a personalităţii sale artisticecu valoare de unicitate în arta muzicală aultimelor patru decenii ale veacului XX.De aceea, voi rememora (cu veneraţia pecare o datorează fostul student celui maimare maestru muzical al său) numeleunora dintre operele sale, mai ales peacelea la a căror primă audiţie amparticipat de-a lungul anilor în sălileinstituţiilor de artă din Iași (Filarmonica„Moldova“, Opera Română,Conservatorul „George Enescu“),instituţii care în mod constant i-aupromovat creaţia, oferind interpretări dereferinţă: Simfonietta (1964) și Epitafalbastră (1982) pe versuri de MihaiEminescu, Luna roșie (1985) pe versuride Zaharia Stancu, Ciuleandra pe versuripopulare, Pentru Tine, Doamne (2003) peversuri de E. Ungureanu, sau suita coralăColinde pentru Alexandru (1991) dedicatăfiului său, atunci cînd împlinea cinci ani.După 1990, respectarea canoanelorartei socialiste nu mai era obligatorie,motiv pentru care este evidentăorientarea creaţiei sale înspre ariatematică spiritual-religioasă, așa cumrezultă și din lucrări muzicale dejacitate, precum liedul Tatăl nostru, corulPentru Tine, Doamne, sau lucrareasimfonică Epitaf, în care este prelucratimnul bizantin Lumină lină (glas VIII)care se intonează la slujba de seară.Abordarea sferei spiritual-religioasenu este – cum s-ar putea crede – un actde conjunctură, ci are la bază conștiinţaprofund religioasă a compozitoruluiVasile Spătărelu. Copilăria sa plină deprivaţiuni, greutăţile de tot felul pe care afost nevoit să le înfrunte, invidiaconfraţilor de breaslă, procesul prin careși-a apărat – împreună cu alţi colegi –demnitatea de profesor și artist, lecturilefilosofice și religioase, iată doar cîtevaelemente care explică motivele care audus la întărirea sentimentului religioscreștin în complexa personalitate aartistului.Veridicitatea celor de mai sus estedemonstrată și de manuscrisul ultimeilucrări religioase a maestrului,menţionată anterior și intitulată Liturghiapsaltică în glas III și prelucrarea coralăde originalitate. Uneori, monodia psalticăeste lăsată să curgă după propriile-i legi,fără nici o intervenţie armonicopolifonică,iar alteori sînt folosite cuprecădere mijloace polifonice (pedala sauisonul, canonul sau imitaţia simplă) înprelucrarea ei. În cele mai multe situaţii,maestrul a realizat o fericită îmbinare amijloacelor armonice și a celorpolifonice, fără a absolutiza vreunuldintre acestea, ci descoperind soluţiileoptime. Ascultînd ambele prelucrări alemaestrului, cea de la două voci și cea dela trei voci egale, care sînt varianteapropiate ale aceluiași mod de gîndirecorală, rămîi cu impresia că „armonia“modurilor psaltice oferă nenumărateposibilităţi de creaţie pentru compozitoriicrescuţi după legile muzicii occidentale,cu condiţia să nu absolutizeze nicisistemul modal și nici cel tonal.Preoţii muzicieni, profesorii deeducaţie muzicală sau de specialitate,dirijorii, psalţii, monahii și monahiile,studenţii teologi și din facultăţile demuzică, profesorii de religie și elevii dediferite vîrste vor descoperi în Liturghiapsaltică în glas III și prelucrarea coralăla două și trei voci șirul cîntărilor ce secer a fi interpretate la Slujba SfinteiLiturghii, redate atît pe o singură voce(monodic) sau armonizate de maestrulartei corale contemporane, VasileSpătărelu.În cazul în care într-o instituţiereligioasă sau de învăţămînt există un corpsaltic, acesta va putea prelua monodiilede la începutul volumului redate înnotaţie psaltică și liniară, iar corurile ladouă și trei voci beneficiază dearanjamentele speciale menţionate.Accesibilitatea melodiilor psaltice înglasul III și inspirata și originala lorprelucrare armonico-polifonică sîntargumente care susţin ideea că Liturghiapsaltică va fi bine primită în școli șibiserici, precum și în lumea muzicienilor,care vor vedea în ea „cîntecul de lebădă“al regretatului maestru, Vasile Spătărelu.Avea în proiect să scrie o „mareliturghie“ pentru cor mixt și o „epopeenaţională“ în care să valorifice motivefolclorice în scopul glorificării faptelormăreţe consemnate în istoria neamului,dar toate planurile s-au năruit după orafatidică din dimineaţa lui 24 martie 2005.Rămîne de la compozitor o solidă operămuzicală pe care cu generozitate a lăsat-omoștenire urmașilor, operă ale căreisensuri adînci vor fi mai adînc descifrateîn deceniile următoare. Între acestea, seevidenţiază nevoia umanităţii de iubire,căci unde nu este iubire și frumuseţe,nimic nu este.Preot conf. dr.Florin BUCESCUDor deEminescuUrmare din pagina 1Veghez cu fruntea pe psaltiri…Vai, neamul nostru de martiri!În ţara mea eu nu încap…Cu sacul îmbrăcat pe cap!De-mi vine, zău, să mă omorDe-atîta jale și de dorDe Mareșalul Antonescu,Dar mai ales de Eminescu…De dor și de singurătate,De fraţii din străinătateÎmi plînge sufletul amarDintr-un hotar în alt hotar…De Ciorănescu, Eliade,Și de Vișniec, și de Palade…Dar mai cumplit mă mistuiescuDe prea mult dor de Eminescu…O salbă de poeţi româniUciși de litfe de păgîniUrzesc în negrul lor mormîntPoeme lungi, de jurămînt,De Neam, de România MareȘi nicidecum de răzbunare…Eu pe Garaz îl pomenescu,Dar plîng de dor de Eminescu…Mă tot adulmecă ispita:Copil din flori de-al lui Nichita…Mi-ai spus cu lacrime în ochi:- Mă tem de mumă, de deochi…Azi cine ești? Azi unde ești?Un biet tramvai de București…Mi-e dor de Cristian PopescuDar mai ales de Eminescu…Eu îndurare nu cerșesc…Dacă greșesc – mă spovedescÎn faţa Sfîntului Altar…Misteriosul avatarMă ruinează pas cu pas…De-un veac tot singur am rămas –Mă tem să nu înnebunescDe-atîta dor de Eminesc…Mihai PREPELI}|Revista rom=n\ 5