An. XI, nr.4(42), 12.2005

Arhiva „Revistei rom=ne“Liviu PAPUC:Petru Th. Missir în faţa„Direcţiei noi“La Muzeul Literaturii Române din Iași, „patronat” descriitorul Lucian Vasiliu, se află o sumedenie de manuscrisede toate felurile, aparţinătoare unor membri mai mult saumai puţin marcanţi ai societăţii ieșene (românești) de lasfîrșitul secolului al XIX-lea și începutul celui următor.Dintre acestea alegem astăzi o încercare timpurie a lui PetruTh. Missir, fragmentară (din păcate), în care cel aflat (lamodul declarat) sub influenţa lui Titu Maiorescu (și încurajatde acesta) încearcă să pună în pagină o amplă teorie„evoluţionistă” pentru a justifica necesitatea și viabilitatea„Direcţiei noi” a Junimii. Textul de mai jos se află subnumărul de inventar 6763 și cuvine-se să reiterămmulţumirile pentru sprijinul acordat în consultarea fonduluiSecolul al XIX-lea a adus în lume, darmai cu seamă în Europa, ca un rezultat alculturii sale, un curent caracteristic lui, careeste curentul naţionalităţii. Faptul concret aldeosebirii de naţionalitate au ajuns laconștiinţa popoarelor. Nu se poate prevedeaspre ce sfârșit va duce această mișcare, ceeace este sigur este că ea crește pe zi ce mergeși că chestiunea naţionalităţii este permanentăla ordinea zilei, fie ca drept istoric în relaţiipolitice, fie ca element de cultură, așa încât aavea o cunoștinţă precisă asupra sferei încare trebuie să se miște această noţiune anaţionalităţii pare a fi o datorie pentru oriceminte ce voiește să fie disciplinată, și cu atâtmai mult pentru acei ce prin viitorul șipoziţia lor trebuie să ia parte mai de aproapela asemenea chestiuni. Ceea ce urmărim darîn rândurile de mai jos este a ne da seamaexactă asupra noţiunii naţionalităţii și anumeîntrucât ea este să fie un element de cultură,căci numai în această privinţă poate fi ocercetare folositoare pentru noi.Omenirea este neclintită pe pământ,individul din contra se succede necontenit,iar între omenire și individ este un altelement care nici nu are o viaţă permanentă,nici nu e în stare de succesiune, ci are o viaţăproprie și unică care e menită să se mântuiefără a se mai reînturna. Acest elementmijlociu este poporul, care precum apare totașa trebuie să se piardă în valurile lumii.Prin urmare, cât se bucură încă de viaţătrebuie să caute s-și întrebuinţa timpul sprea-și ajunge scopul ce fiecare popor trebuie săaibă în lume.Înainte de a afla scopul poporului pe lume,trebuie să ne surprindă un lucru: adică faptulexistenţei popoarelor, al acestor legături întreindivizi când de altă parte știm cât de vrăjmașăeste unirii natura omenească, căci aceastadeosebește pe individ de individ prin firea luiși pe această deosebire organică se ridicăegoismul ce reprezintă în lume pe om. Dacăeste așa, atunci cum se face că oamenii găsescpunţi pentru prăpăstiile ce-i despărţesc?Aceasta ne-o explică un șir lung de cauze.În adevăr, o grupă de oameni trăind înaceeași regiune sunt în același timp închiși înaceeași coajă fizică și geografică. Ei au înainteaochilor lor aceleași fenomene ale naturii șiaceleași veșnice tablouri și simţesc aceeași……………….., cu un cuvânt au aceleașiobiecte supuse percepţiunii simţurilor. Dincontra, altă grupă de oameni, așezaţi în alteregiuni, sunt închiși în același mod în regiunilelor cu aspecte și caractere deosebite.Impresiunile, dar, pe care indivizii dintr-ogrupă le primesc de la lumea din afară, fiindaceleași ele sunt o parte comună care îi leagăpe toţi și îi fac să se deosebească de grupuri cualte caractere. La această parte comună venitădin afară se mai adaugă și o asemănareorganică ce trebuie să existe până la un punctîntre indivizii ce locuiesc aproape unii de alţii.Aceleași calităţi trupești, aceeași agerime,același temperament vor fi dară.……………părţi comune între indivizii deaceeași rasă. Prin urmare aceleași impresiunide la lumea din afară, trecând prin corpuri careîn caracterele lor generale sunt iarășiasemenea, vor avea de rezultat o conformitateîn lumea lăuntrică ai indivizilor din aceeașigrupă și prin aceasta o conformitate de spirit.Uniformitatea spiritului este parteaprimordială și esenţială a legăturii ce uneștepe indivizi în popor, se înţelege că dinmomentul existenţei acestei părţi se adaugă șialtele care întăresc legătura dar care îșidatoresc existenţa lor numai aceleia auniformităţii spiritului.Așa între oamenii ce trăiesc la un locuniformitatea spiritului le face cu putinţărelaţii ce înlesnesc viaţa, din relaţii se nascidei și în momentul când oamenii au idei letrebuie și haine exterioare pentru acesteidei: le trebuie limbă. Indivizii din aceeașigrupă vor avea aceeași limbă. Iarăși odată curelaţiile iese la lumină și simţirile, care deșiîn genere sunt aceleași la toţi oamenii, totușiplecând din inimi și suflete deosebite dupăspiritul poporului, vor fi ele înseși deosebitedupă grupe. Simţirile deosebite ale diferitelorgrupe dau naștere la moravuri și datinedeosebite și proprii fiecărei grupe. Grupe deindivizi ce au aceeași limbă și aceleași datiniși moravuri este tocmai ceea ce numim noiastăzi popor, prin urmare iată că avem acumde a face cu popoare în loc de grupe.Popoarele se dezvoltă mai departeconform spiritului lor în viaţa lor și înocupaţia lor, și în această dezvelire rezultăpentru popor interese ale sale proprii, carenetrebuind fi atacate de alte popoare, dacăeste ca el să prospere trebuie să și le apere.Apărarea acestor interese aţâţă șiînflăcărează la luptă sentimentele indivizilorsăi și această luptă cu nevoile și izbânzile eiîi unește și mai strâns. De altă parte, după cetrec luptele, ca tradiţiune ele formează ocomoară comună, un alt moment de unirepentru posteritate.În sfârșit, poporul bucurându-se de viaţăo idealizează după firea sa și astfel dă loccultului pentru frumos ca product original alsău și originalitatea aceasta fiind apropriatăinimii și simţului fiecărui individ din popor,el simte legătura în care se află și se simtefericit în gustarea acestui product.Prin aceasta suntem dar în poziţie a neexplica cum s-a făcut unirea indivizilor înpopoare. Spiritul particular fiecărui popor senumește spiritul naţional și legătura ce existăîntre individ și popor de o parte și între acestspirit cu toţi factorii ce au fost și sunt fundaţi peacest spirit de altă parte se numește naţionalitate.Din cele înșirate până aici urmează:1) că naţionalitatea și deosebireaoamenilor în popoare precum pătrunde lacunoștinţa lumii în secolul nostru și precumexistă de altmintrelea din timpurile istoriceîncoace – sunt fapte bazate în natură, căprecum natura cere despărţirea oamenilor îngenuri, tot așa cere și despărţirea omenirii înpopoare. De aceea acei ce privescnaţionalitatea ca germene de ură în lume ofac numai din interese lăturalnice și penedrept, asemenea sunt greșiţi cosmopoliţii.Sub acest cuvânt trebuie să înţelegem ceea cese înţelege în toată lumea prin cosmopolitismși nu luăm acest cuvânt în înţelesul în care seîntrebuinţează la noi în ultimul deceniu. Azicosmopolit însemnează a nu recunoaștelegătura între popor și individ, ci numai întreindivid și omenire, a afirma că omul trebuiesă lucreze numai pentru omenire și nu pentrupopor. Această afirmare însă este un rezultatal unui avânt prea mare de egoism, căcirămânând individul să contribuie lade arhivă și pentru permisiunea de a-l face public, atîtconducerii prestigioasei instituţii mai sus menţionate, cît șicolegelor aflate „în branșă”. Petru Th. Missir (1856-1929)va ajunge, în afară de critic literar (nu foarte constant) șipublicist, un reputat profesor universitar de drept la Iași șiBucurești, reprezentantul României la conferinţele de dreptinternaţional privat care au avut loc la Haga în anii 1893,1894, 1900 și 1904, parlamentar junimist și președinte alSenatului în 1914, membru onorific al Academiei Române în1926. De-a lungul timpului a condus săptămînalul politic șiliterar pro-junimist „Era nouă” (Iași, 1889-1900) și a făcutparte din comitetul de redacţie al „Revistei române politice șiliterare” (București, 1902).realizarea scopurilor omenirii, el poate să șinu lucreze nimic, căci nu e grabă, omenireae permanentă și ceea ce nu face el – își poategândi fiecare – o va face altul, ceea ce nupoate să o zică cel ce lucrează pentru viaţamărginită a unui popor.2) o a doua consecinţă este că indiviziicare prin unire compun un popor, prinurmare fac să dispară în această legătură prinspirit natura lor egoistică, cum că aceștiindivizi nu fac în această unire o jertfă nicidin persoanele lor nici din sferele lorindividuale, ci din contra prin aceastălegătură le asigură și mai mult căci printraiul la un loc cu asemenii lui, careîmpărtășesc cu dânsul și în același chip toateactele vieţii, ale simţirii și ale cugetării,individul își satisface dorinţe și tendinţe careafară de aceasta ar fi cu neputinţă a și leîmplini, d.ex. un român și un străin fiindîntr-o ţară românească, sunt mâhniţi,românul la auzul unei doine pierde înmelancolia intimă lui a doinei supărarea luiindividuală, pentru străin doina rămânestrăină și [alăturea] cu doina mâhnirea luinemângâiată. Acum dacă naţionalitatea ebazată în natură și dacă ideea ce conduceprocesul formării popoarelor este pe cât maimulta identificare ale spiritelor indivizilor șiodată cu aceasta îndestularea mai mare asferei individului, atunci din aceste douăpremise trebuie să răsară și scopul poporuluiîn genere și prin urmare și purtarea ce oriceindivid trebuie să o aibă către poporul său.Orice popor are de scop a introduce înomenire un element nou produs de dânsul,care să contribuie la mulţumirea șipropășirea omenirii, însă fiindcă omenireaeste o noţiune abstractă, care în concret sereduce la individ, urmează [că] produsulunui popor folosește mai întâi individului șiprin urmare scopul poporului este perfecţiaomenirii prin perfecţia individului.Dacă însă este ca poporul să produceceva original prin fiinţa sa, aceasta trebuiedin cele expuse mai sus să se bazeze penaţionalitate, și dacă cultura este o cererefericită a timpului nostru, atunci și aceastatrebuie să aibă de element constitutivnaţionalitatea. Prin urmare naţionalitateaeste un element de cultură pentru oriceindivid ce face parte dintr-un popor.Întrebarea nemediată ce trebuie să urmezeacestei afirmări este că ce părţi anumea[le] culturii individuale trebuie zidite penaţionalitate, care dacă cineva d.ex.studiază Mecanica este neapărat o culturăce primește și cu toate acestea pentruprimirea acestei culturi nu i se cere decâtmaturitatea minţii și nicidecum ca săaparţie cutărei sau cutărei naţionalităţiș.a.m.d. Răspuns la această întrebare ni-lputem da iarăși din cele zise mai sus:Cultura și creșterea pe elementul naţionaltrebuie să se refere numai la lumeaparticulară fiecărui popor, la partea aceeaprin care se deosebește de alte popoare șicare și constituie…………..… sunt conservate caracterele de trai aleromânilor. Ei ne spun: scrieţi în fraze maimici, că așa vorbesc românii, nu în frazelungi, nemţește – se înţelege, aceasta undese poate, în scrierile literaturii frumoase –luaţi pe ţăran de subiect în compunerilevoastre și așa mai departe și lumea pentruaceasta le zice că sunt cosmopoliţi. Ce estemai trist încă că nu numai lumea, ci chiartinerimea, aceea către care tocmai seadresează vocea lor. Îmi pare rău că n-amînsemnat numărul din Orientul latin de anultrecut, în care nr. Într-o corespondenţă dinViena autorul anonim al acesteia, desigur dupăobicei un student, se bucura ca și cei de laConvorbiri într-o cunoscută cauză dinBucovina și au schimbat părerile, care zicecorespondentul erau în a derâde oricesentiment naţional. În realitate numita revistă arâs de multe ori de sentimentele naţionale, oride câte ori cu aceste au voit cineva să-șiacopere slăbiciunea minţii, și ca să râdem șinoi pe lângă Convorbiri de asemene cazuri, săne cităm exemple din Convorbiri:O prefaţă la niște poeziiÎn onoarea și cât se poate zice din parteamea fără vătămarea modestiei, în folosul șidistracţiunea publicului cetitor aduc și eu pealtarul Naţiunii niște floricele, sperând ca toţiautorii dacă nu complimente, cel puţin bunăprimire, pentru că am cutezat ca un ziar noufără multă experienţă a pune și floricelelemele în stratul comun al Naţiunii care areacum literaţi demni de cel mai distins respectce și eu îl port în mine; unde a greșit minteamea doară încă nu destul poleile după dorinţacetitorilor acolo fac apel la simţimentele meledinlăuntru, la cugetul meu curat care măîndeamnă a aduce și eu mica mea ardere”.Și după această prefaţă vin poezii, printrecare și următoarea:„Tot voios sum eu pe lumeDe când mama m-a făcutSupărat nime n-a spuneVreodată că m-a văzut.Când am bani pornesc pe stradăFluier, ca și-un boierMă arăt pe promenadăParcă-s un milioner.Când n-am bani, iar nici că-mi pasăCu amicii ospătezPreședinte sum la masăFiindc-atunci eu contez.Niven-Braten, Schweins CotletEu numai ce poroncescUn Pfiff wein și omeletBeu, mănânc și nu plătesc”.Acum să nu râdă criticul de laConvorbiri și să zică: „ce are de-a facenutrimentul neplătit al domnului doctorand Xcu stratul comun al naţiunii”?Din cele spuse până acum se poate ușorvedea care este calea ce și-a croit „Direcţianouă”, căci așa este numele literar al acesteișcoli de care ne-am ocupat. Mai rămâne dezis un lucru: Viaţa popoarelor e mărginită șivremea pierdută în lucrări rele e pierdutăpentru lucrările mai bune, de aceea noi ceformăm altă generaţie faţă de combatanţi săne socotim de datorie a ne ridica deasupraterenului izvoarelor ce se hrănesc la noi dinmistificarea întregii situaţiuni, se cuvine săavem mai mult înţeles pentru lucrurile acesteînșile, fără a ne lăsa influenţaţi și inflamaţide opinia publică, care la noi nu e încă destulde coaptă pentru a conduce pe un om deprincipii înalte și serioase. Idealul meu este aavea alături cu mine dușmani și prieteni ieșiţidin hotărâri nepărtinitoare ale unorconvingeri fondate pe calitatea situaţiunii.13 martie 1876P. MissirRevista rom=n\ 31