An. XI, nr.4(42), 12.2005

VIA}A C|R}ILORDupă două cărţi despregîndirea filosofică indiană(Dimensiuni ale spiritualităţiiindiene și Filosofia indiană șicreaţia eminesciană, ambele apărutela Editura Didactică și Pedagogică înanul 1997), Ștefan Munteanu și-aîndreptat atenţia asupra filosofieiromânești. Au rezultat alte douăvolume (Fulguraţii eminescologice,2000, și Ipostaze ale spirituluifilosofic românesc, 2003), dar șirepunerea în circulaţie a celor douălucrări filosofice ale lui Ștefan Zeletin(Evanghelia Naturii și Nirvana.Gînduri despre lume și viaţă), pe carele-a îngrijit și prefaţat la EdituraMoldavia, în anul 2003.Recent, a publicat la EdituraFundaţiei Axis din Iași volumulRaţionalitatea metafizicii lui IonPetrovici. După cum recunoașteeste omniprezentă în operamemorialistică (Amintiri universitare,1921, Figuri dispărute, 1924,Amintirile unui băiat de familie, 1938etc.), precum și în însemnările sale decălătorie (Raite prin ţară, 1926,Impresii din Italia, 2 volume, 1931 și1938 etc.). Pentru acest admirabil șidistinct registru stilistic, Ion Petrovicia fost răsplătit cu Premiul Naţionalpentru proză în anul 1940. Trebuie sămai adăugăm că, la senectute, după16 ani petrecuţi în pușcăriilecomuniste, revine la genul literar,publicînd aforisme prin revistele decultură, sub titlul de Așchii,continuînd să-și scrie memoriile, dincare își va vedea publicat volumul Dealungul unei vieţi (1966), un altvolum, Prin meandrele trecutului,văzînd lumina tiparului postum, în1979. Revenind la lucrarea lui Ștefanîn centrul său problemele existenţei –arătînd că, în pofida unor perioade deeclipsă („evul mediu ar fi fostfilosofic dacă n-ar fi fost preateologic”, p. 80), de obstaculare areflecţiei filosofice despre lumeasuprasensibilă, metafizica nu poate sădispară. Ca atare, el critică teoria luiAuguste Comte asupra celor treistadii, potrivit căreia stadiul metafizica fost definitiv înlocuit cu cel pozitiv,în care predomină spiritul știinţific.Ion Petrovici argumentează pertinentnecesitatea teoretică și practică ametafizicii. Potrivit acestuia, fiecareom are propria metafizică, întrucît nupoate renunţa la trebuinţa de a-șiexplica lumea în care trăiește și de a-și defini locul și rostul în colţul săude univers. Și, nu în ultimul rînd,renunţarea la metafizică esteimposibilă pentru că „spiritul nostrurămînînd în manuscris și fiindpublicat abia în anul 2000.În ultimul capitol al lucrării,Ștefan Munteanu se oprește asuprareflecţiilor lui Ion Petrovici desprecultură și tradiţie, originalitate șimediocritate, bunul simţ și valoareaomului etc. Chiar dacă aceste reflecţiin-au avut un caracter sistematic, elesînt o constantă a gîndirii lui IonPetrovici, învederînd și pe acest planprofunda sa originalitate.Ion Petrovici a fost unul dintre ceimai cunoscuţi filosofi români pe planeuropean și aceasta datorităparticipării constante la Congreseleinternaţionale de filosofie, apoi princonferinţele și comunicările susţinutela Viena, Bruxelles și, mai ales, laParis, dar și prin legăturile salepersonale cu renumiţii filosofi LéonBrunschwicg, Le Roy, Lévy-Brühl șiMetafizică și raţiune la Ion Petroviciautorul, gîndul de a scrie o lucrare(monografică) despre filosofia lui IonPetrovici s-a înfiripat în anul 1999,din bucurie și, totodată, regret. Dinbucurie la primirea Premiului „IonPetrovici” al Academiei Românepentru Filosofia indiană și creaţiaeminesciană și din regretul că operaunuia dintre cei mai mari filosofiromâni este atît de puţin cunoscută.Pînă la acea dată, în pofida cîtorvareeditări (Introducere în metafizică,1992, Probleme de logică, 1996,Kant. Viaţa și opera, 1998 etc.),opera lui Ion Petrovici n-a fostabordată decît ocazional, singurelecontribuţii consistente fiind cele alelui Ștefan Afloroaei, ConstantinSălăvăstru și Alexandru Surdu.Personalitate complexă, IonPetrovici (1882-1972) s-a manifestatcu succes în multiple domenii, fiindreceptat ca un profesor de vocaţie,filosof original, eseist și scriitor,talentat orator și, nu în ultimul rînd,un om politic – deputat și de cîtevaori ministru, inclusiv al InstrucţiuniiPublice, calitate în care și-a adus ocontribuţie hotărîtoare la elaborarea șiimplementarea reformeiînvăţămîntului românesc din epocă.Paradoxal, dar nu și inexplicabil,viitorul filosof a debutat editorial capoet, la 20 de ani (sub influenţăeminesciană vizibilă), cu volumul Uncolţ de viaţă (1902). Acestacuprindea, pe lîngă primele salecreaţii poetice, și piesele O sărutare –scrisă cu doi ani mai devreme șijucată, la recomandarea lui Ion LucaCaragiale, pe scena Teatrului Naţionaldin București – și Din cauza iertării.Pasiunea și vocaţia literară ale luiIon Petrovici nu numai că nu s-austins la anii maturităţii, ci dimpotrivă,l-au însoţit toată viaţa, chiar și atuncicînd se avînta „dincolo de zare”, însferele rarefiate ale transcendentului.Vizibilă și în eseurile filosofice,calitatea sa de „muzician al versuluirostit” – după expresia atît depotrivită a lui Șerban Cioculescu –Munteanu, așa cum indică titlul,acesta nu-și propune să abordezeîntreaga activitate și operă alefilosofului născut la Tecuci. Oabordare integrală a unei opere atît debogate și de complexe cum este ceapetroviciană n-ar fi permis o analizăatît de penetrantă ca și aceea pe careo face aici Ștefan Munteanu.În 254 de pagini autorul reușeștesă ne ofere miezul metafizicii lui IonPetrovici, esenţialul pentru aceastăconcepţie raţionalist-spiritualistă decertă originalitate.Structurată în patru mari capitole(precedate de o scurtă, poate preascurtă introducere, care prezintă viaţași activitatea lui Ion Petrovici), carteauniversitarului de la Bacău izbuteștesă redea contribuţiile majore ale luiIon Petrovici în planul metafizicii,logicii, epistemologiei și filosofieiculturii. Autorul începe prin aevidenţia preocupările lui IonPetrovici de a explicita condiţia șistatutul filosofiei, prin relevarea maiales a distincţiilor dintre filosofie, pede o parte, și știinţă, psihologie șireligie, pe de altă parte.Știinţa, afirmă Ion Petrovici, seînnoiește în permanenţă, progresul eifiind vizibil, pe cînd filosofia revinemereu la problemele eterne precumviaţa, moartea, fericirea etc.Sesizînd o anumită încordare șiadversitate între filosofie și știinţă,Ion Petrovici pledează pentru unraport de colaborare între ele, deîmprumuturi și potenţări reciproce,altfel ambele se condamnă lauscăciune și stagnare. ȘtefanMunteanu evidenţiază apoi încercările– evident argumentate – ale lui IonPetrovici pentru susţinerea șilegitimarea metafizicii, consideratădrept „disciplină centrală a cugetăriifilosofice” (p. 81).Bun cunoscător al dezbaterilorfilosofice moderne, de la Kant laComte și de la Schopenhauer laBergson, Ion Petrovici apărămetafizica – parte a filosofiei care arenu se poate limita decît trecător lafragmente de cunoaștere fără săîncerce a le depăși unificîndu-le șiînălţîndu-se către principiile ultimeale realităţii”, or tocmai aceasta estemenirea metafizicii (p. 91).Probînd aptitudini în domeniu șiconcordant cu dezbaterile filosoficeeuropene, Ion Petrovici a abordat cucompetenţă recunoscută problememetafizice la care a adus soluţiioriginale. Una dintre acestea esteproblema neantului, analizată încomunicarea cu titlul Ideea de neantsusţinută de Ion Petrovici la Paris, încadrul Academiei de Știinţe Morale șiPolitice, ulterior publicată în revista„Gîndirea” (1933).Ștefan Munteanu scoate în relieforiginalitatea concepţiei petrovicienedespre neant, distincţia dintre viziuneafilosofului român și cea a lui H.Rickert, care identifica neantul cuincognoscibilul. Ideile lui IonPetrovici despre neant au generat înfilosofia românească a deceniuluipatru al secolului trecut o aprinsădezbatere, la care și-au aduscontribuţia Mircea Florian și, maiales, Iosif Brucăr, autor al unei cărţicu această temă (Despre neant, 1938).O contribuţie remarcabilă a avutIon Petrovici la dezvoltarea logicii,domeniu în care a perpetuat șiamplificat preocupările iniţiate deprofesorul său, Titu Maiorescu.Ștefan Munteanu consideră că, princercetările sale de logică, IonPetrovici „a produs o modificare deatitudine în ce privește «complexulromânesc» faţă de culturaoccidentală” (p. 117), ba mai mult, amarcat sincronizarea cu cercetărileeuropene din domeniu.Ion Petrovici a publicat un studiumonografic asupra noţiunii (Teorianoţiunilor, 1910), apoi o lucrare defactură eterogenă (Probleme delogică, 1911), iar în anul 1935,împreună cu I.F. Buricescu, unManual de logică pentru școlilesecundare, un Curs de logicăPaul Gaultier.În ţară, el a reţinut de timpuriuatenţia și admiraţia lumii intelectualeromânești. Este suficient să amintimcelebrul Omagiu pe care i l-a adusSocietatea Română de Filosofie, prinpublicarea celor cinci volume deIstoria filosofiei moderne (1938-1940), la care și-au adus contribuţia,sub coordonarea lui N. Bagdasar, toţireprezentanţii de frunte ai filosofieiromânești, de la C. Rădulescu-Motrula Mircea Vulcănescu și I. Brucăr, șide la Mircea Florian la AliceVoinescu și Constantin Noica.A fost, totodată, primul doctor alunei universităţi din România (cea dela București, în 1905, cu lucrareaParalelismul psihofizic) – pînă atuncidoctoratele au fost susţinute înstrăinătate, în Germania și Franţa – șial treilea filosof primit în AcademiaRomână, alături de C. Rădulescu-Motru și Dimitrie Gusti.Dar Ion Petrovici n-a fost numaiadmirat și preţuit ci – arată ȘtefanMunteanu – a avut parte și deadversari, evident mult mai puţini,care-i invidiau prestigiul și staturaintelectuală, printre ei numărîndu-seG. Călinescu și Iorgu Iordan.Profesorul Ștefan Munteanu sedovedește un exeget serios șicompetent al aceluia pe care Al.Claudian îl considera un „filosof artistși pedagog de vocaţie”. Autorulprezintă geneza și dimensiunilefilosofiei lui Ion Petrovici cu evidentăempatie, cu o caldă și nuanţatăînţelegere, într-o frază clară șielegantă, ceea ce face să se stabileascăo perfectă concordanţă între stilulpetrovician și cel al exegetului.Cartea lui Ștefan Munteanu,necesară și atît de binevenită, seînscrie ca o certă reușită înbibliografia filosofiei românești șisîntem siguri că pentru mult timp deacumîncolo ea va constitui un reper șiun îndemn la cercetare și la exegeză.Florian ROATI{Revista rom=n\ 29